Pigmenti nehemoglobinici

Melanina
• Melanina este un pigment brun negricios. Se gãseste
în special în stratul bazal al epidermului, fiind mai
abundentã la rasele colorate, dar si în unele mucoase,
în ochi, meningele moale, creier si uneori în ovare si
glandele suprarenale.
• Pigmentul este produs de melanocite. Prin prelungiri,
pigmentul format este transmis celulelor epiteliale si
firelor de pãr.
• O parte din melaninã
este preluatã si de
melanofore,
macrofage dermice, a
cãror aglomerare
duce la aparitia
efelidelor (pistruilor)

10/23/19
• În organismul uman sinteza melaninei este
controlatã de glandele suprarenale si hipofizã.

• Rolul principal al melaninei constã în apãrarea

organismului împotiva actiunii razelor solare si
actiunii nedoride ale acestora (arsuri , cancere ,
care sunt cu atât mai frecvente cu cât pielea
este mai depigmentatã ).
• La microscop, melanina apare sub formã de
granule brune negricioase foarte
asemãnãtoare hemosiderinei si de multe ori
greu de diferentiat de aceasta .

• În organismul uman apar frecvent distrofii

melanice, când pigmentul devine mai
abundent, mai rar existã însã si situatii când
cantitatea de melaninã este mai scãzutã.
• Distrofiile prin exces de melaninã de multe ori
nu au semnificatie patologicã, dar atrag atentia
asupra existentei altor boli si pot sã fie expresia
unor boli grave ale celulelor melanice.
• Fãrã semnificatie patologicã poate fi si
intensificarea coloratiei areolelor mamare , a
organelor genitale externe, ca si pigmentarea
brunã a liniei albe abdominale si uneori a fetei
unor femei gravide (mascã gravidicã= cloasma )
• Pe tegumente pot apare dungi sau pete brune
(melanodermie) în legãturã cu cicatrici
consecutive unor plãgi, arsuri,leziuni primare
sau secundare sifilitice.
• Ele pot fi si urmarea excoriatiilor produse de
grataj la persoane parazitate (pediculozã).
• Foarte rar , melanodermia
indicã existenta unei grave
boli ereditare, urticaria
pigmentarã, în care prezenta
constitutionalã în piele a
unui numãr exagerat de
mastocite determinã dupa
cele mai mici traumatisme,
o eruptie urticariformã
deosebit de pruriginoasã.
• Aceste persoane trebuie
supravegheate, ele fiind
susceptibile de aparitia unei
leucemii cu mastocite, chiar
a unor tumori
(mastocitoame).
10/23/19
Prezenta la nastere sau
aparitia în primul an a unei
pete brune în regiunea
sacratã poate indica uneori
existenta trisomiei 21.
În unele forme de polipozã
intestinalã multiplã cu
caracter familial, defectul
genetic este asociat cu
prezenta de pete
melanice pe buze,
mucoasa bucalã,
degete, palme,
plante, constituind
sindromul
Peutz-Jeghers.
• Astfel prezenta de multiple excrescente mici si
pigmentate pe fata flexoricã a membrelor dar
si pe corpul unor copii si adolescenti, acantoza
neagrã, poate fi asociatã cu tulburãri
endocrine.
• xeroderma pigmentatã, o boalã ereditarã care
apare din copilãrie sub formã de numeoroase
pete brune asemãnãtoare efelidelor, dar cu
aspect rugos datoritã îngrosãrii stratului
cornos, atrage atentia asupra unei
susceptibilitãti crescute pentru tumori maligne
cutanate, carcinoame si melanoame.
Simptomul caracteristic al bolii
bronzate a lui Addison,
insuficienta globalã a
glandelor suprarenale, este
tocmai pigmentatia
melanicã exprimatã a pielii
si mucoaselor.
În aceste situatii, când
modificãri cutanate atrag
atentia asupra îmbolnãvirii
organelor interne, se
vorbeste de boli
viscerocutanate.
• Cea mai importantã categorie de distrofii melanice
este însã cea în care îmbolnãvirea melanocitelor
poate duce la aparitia unor tumori maligne, cu
evolutie deosebit de gravã, numite melanoame.
• Aparitia lor este legatã de multe ori de prezenta pe
piele si unele mucoase (cavitatea bucalã, canalul
anal) a unor mici pete brune negricioase, plane sau
usor elevate, numite nevi.
• Ei sunt prezenti, în numãr variabil, în medie 25, la toti
oamenii, cu exceptia celor de rasã neagrã.
• Sunt prezenti de la nastere dar pot apare si
mai târziu. Sunt expresia unei aglomerãri
dermice de celule melanice sau nevice,
continând cantitãti variabile de melaninã
• Când celulele nevice se gãsesc în profunzimea dermului cum
se întâmplã în majoritatea cazurilor, nevul se numeste dermic,

• când ele sunt dispuse la limita sau jonctiunea dintre derm si

epiderm, el se numeste jonctional.

• Când ambele dispozitii sunt prezente, se vorbeste de nev

compus.
Nevi pigmentari
• S-a observat tendinta mãritã a unor nevi de
transformare malignã.
• nevii dermici nu se malignizeazã niciodatã, î
• fenomenul se observã în legãturã cu
-nevii jonctionali
-nevii compusi,

-dar mai ales în cazul nevilor pigmentari giganti,

-a nevilor displazici

-lentigoului senil.
Nevul pigmentar
gigant, un nev cu
suprafatã extinsã,
intens colorat si
acoperit de pãr, se
malignizeazã într-o
treime a cazurilor.

10/23/19
• Cea mai exprimatã tendintã de transformare
malignã o prezintã lentigo senil , care apare
sub formã de pete brune negricioase cu
diametrul de câtiva centimetri, în special pe
pielea fetei persoanelor în vârstã.
Este numit si
melanozã precanceroasã
Dubreuilh sau efelidã
malignã.
• Melanomul malign se întâlneste mai des pe
pielea capului, gâtului si extremitãtilor
inferioare dar si pe plantã sau sub unghii; când
apare exceptional, la persoanele de rasã
neagrã, intereseazã cu exlusivitate planta.
• În afarã de piele, se observã si în cavitatea
bucalã, canalul anal, mucoasa vaginalã, ochi,
meninge, medulosuprarenalã;
• rar prezintã si o origine gastrointestinalã,
hepaticã, bronsicã.
• Melanomul malign metastazează de timpuriu
si extins.
• Prinde la început
• nodulii limfatici regionali, dar curând apar
metastaze în majoritatea organelor,
• inclusiv în oase, miocard sau splină, dar mai
ales în plămâni, ficat si creier.
• De multe ori
diagnosticul se
stabileste prin
biopsia unei
metastaze, în timp ce
tumoarea primitivă
este mică, greu de
detectat sau chiar a
involuat spontan.

10/23/19
• Se pot întâlni si
distrofii melanice prin
cantitate mai redusă de
pigment.
• Când astfel de pete
complet depigmentate
de cele mai variate
forme si dimensiuni
apar pe pielea unor
persoane de la nastere
sau în cursul vietii, în
lipsa unor cauze
evidente, se vorbeste de
vitiligo.
• În albinism, boală genetică
cu transmisiune recesivă,
persoana este complet lipsită
de melanină în urma unui
defect enzimatic, în special
a lipsei tirozinazei.
• Bolnavii prezintă tulburări
de vedere si sunt predispusi
la aparitia de cancere
cutanate sub actiunea
razelor solare.

10/23/19
Pigmentii exogeni
În anumite situatii în organism pot pătrunde substante
pigmentare provenite din mediul extern unele dintre
ele producând leziuni.
• Pe cale respiratorie, prin inhalatie, pătrund diferite
pulberi care se depun în plămâni, generând
fenomene de fibroză mai mult sau mai putin extinse
ale tesutui pulmonar în boli numite pneumoconioze.
• Cea mai frecventă este antracoza, depunerea de
pulbere de cărbune întâlnită în special la cei ce
lucrează in mine de cărbuni dar si la cei ce trăiesc în
atmosfera marilor orase industriale sau la fumători
• Pe cale digestivă prin ingestie, utilizarea prelungită a unor
săruri de argint duce la argirie.

• Intoxicatia cu plumb sau saturnismul poate duce la

constipatie, colici digestive, tulburări nervoase începând cu
paralizii periferice si mergând până la delir si convulsii.
• În mucoasa bucală,
plumbul depus la
nivelul gingiilor se
transformă în sulfură
de plumb neagră sub
actiunea bacteriilor si
produce aparitia la
limita dintre gingie si
dinti a unei linii
albăstrui negricioase,
lizereul saturnin,
caracteristic bolii.
DISTROFIILE LIPIDICE

• Distrofiile lipidice sunt urmarea unor tulburări

ale metabolismului unor substante grase din
organism ducând fie la acumularea lor în
cantităti exagerate în anumite tesuturi sau
organe, fie la diminuarea lor până la disparitie,
uneori din întreg organismul .
 Distrofiile lipidice simple
• Grăsimile simple sau neutre numite în conformitate
cu structura lor trigliceride, sunt esteri ai glicerolului
cu acizii grasi. Constituie 95% din substantele grase
ale tesutului adipos.
• Provin din alimente, fiind absorbite pe calea vaselor
limfatice chilifere în urma unui dublu proces de
scindare si reesterificare.
• În tesutul adipos, lipidele se depun sub formă de
grăsime de rezerva .
• acizii grasi pot fi utilizati la nivelul musculaturii
scheletice ca sursă de energie.
• Tulburări apărute la nivelul metabolismului
acestora pot duce la acumulări excesive de
grăsimi în diferite tesuturi si organe, la distrofii
grase, numite si steatoze.

• Ca si în cazul altor distrofii, în functie de

mecanismul lor de producere, cele lipidice
sunt infiltrative sau degenerative.
• Infiltratia grasă sau steatoza simplă apare în
legătură cu o crestere a cantitătii de substante
grase din sânge in stransa legatura de un
regim alimentar copios si un efort fizic redus.
• Când acest proces devine excesiv si capătă
aspect patologice se vorbeste de obezitate
(este depăsită cu cel putin 20% greutatea
normală) si apar manifestări patologice.
• Pe lângă dieta , tipul mostenit de metabolism,
intervin si alti factori, în special de natură
endocrină in controlul metabolismului lipidic .
• .

Persoanele obeze se
îmbolnăvesc mai des si
mai devreme de
hipertensiune, diabet,
arteriosleroză, litiază
biliară si mor mai
timpuriu de infarct
miocardic, hemoragie
cerebrală sau
insuficientă cardiacă
• La aceste persoane apar mai
des, în tesutul celular
subcutanat dar si în grosimea
muschilor, tumori constituite
din tesut adipos, lipoame.
• Când sunt multiple se
vorbeste de lipomatoză.
(exista si lipomatoza
dureroasă Dercum, o boala
ereditara , în care lipoamele
interesează mai ales
membrelor si sunt sensibile ).

10/23/19
 • Degenerescenta grasă sau steatoza
degenerativă

• = rezultatul actiunii nocive a unor factori

patogeni asupra metabolismului lipidic, pe
care îl alterează, producând acumularea
acestor substante în anumite organe (pana la
aparitia insuficientei respectivului organ).
Unele substante ca: arsenul, fosforul,
tetraclorura de carbon, cloroformul, dar si
unele infectii grave cu virusururi hepatotrope,
pot produce degenerescenta grasă extinsă a
ficatului si insuficientă hepatică.
• O degenerescentă grasă gravă ducând la ciroză
este efectul utilizării cronice exagerate a
alcoolului.
Acumularea substantelor grase (imposibil de metabolizat )in
celule
• În unele conditii se poate constata o
diminuare până la disparitie a lipidelor din
organism :
carente alimentare,
tuberculoză,
cancer,
SIDA,
alte boli cronice grave,
insuficientă hipofizară sau suprarenală.
• Tesutul adipos suferă o distrofie mucoidă sau
gelatinoasă, căpătând o culare cenusie.
Distrofia lipidelor complexe
Lipidele complexe constituie un grup heterogen de
substante grase care cuprinde colesterolul si esterii
săi, fosfolipidele cu continut de fosfor si uneori de
azot (lecitine, cefaline, sfingomieline) si alte lipide
complexe (glicolipide).
• Intră în compozitia membranelor celulare sau au rol
important în transportul trigliceridelor aflate în
suspensie în plasma sanguină.
• În mai multe împrejurări si aceste substante se pot
depune în anumite tesuturi si organe producând
îmbolnăviri.
• Cresterea colesterolului în sânge datorită unui regim
alimentar abundent, ca si în unele boli asociate cu
tulburări de metabolism (hipotiroidism, diabet, icter
mecanic) favorizează depunerea sa în tesuturi, de
obicei împreună cu alte substante lipidice.
• Cea mai importantă tulburare în acest sens se
întâlneste în cazul arteriosclerozei, când astfel de
substante inclusiv colesterolul se depune sub forma
unor plăci numite ateroame care determină o reactie
fibroasă la nivelul intimei vaselor mari, (aortă si
ramurile ei principale).
• Tulburarile pot fi grave , chiar infarct .
• În boala numită histiocitoza X în organism se produce o
hiperplazie de histiocite de cauză necunoscută, histiocitele
hiperplaziate încărcându-se ulterior cu lipide, in absenta unei
tulburări evidente ale metabolismului lipidic .

• La copii mici poate sa apara boala Letterer-Siwe, in care

hiperplazia histiocitară este rapidă ducând la
hepatosplenomegalie, hipertrofie ganglionară si aparitia de
leziuni cutanate, pe lângă febră, anemie si leucopenie.

Exista o proliferare de celule cu aspect de macrofage ,

dar pentru ca boala duce de obicei în scurt timp la moarte,
macrofagele nu ajung să se încarce cu colesterol de unde si
numele de histiocitoză nelipidică .
• Boala Hand-Schuller-Christian are o evolutie mai
lentă si survine la orice vârstă, desi este mai
frecventă la copii la care evoluează mai grav.
Proliferarea de histiocite încărcate cu lipide este
însotită de aparitia a numeroase celule gigante, si
duce la constituirea unor zone de scleroză. Leziunile
interesează în special oasele, ficatul, splina,
ganglionii, plămânii si pielea.
• Leziunile osoase interesând si organele învecinate
determină triada clinică caracteristică constând din
clarifieri la nivelul calotei craniene, exoftalmie si
diabet insipid.
• A treia formă, granulomul eozinofil, apare ca o
tumoare osoasă bine delimitată, de obicei
solitară, la tineri sau adulti. La microscop,
proliferarea de histiocite si celule gigante
încărcate cu lipide este însotită de numeroase
eozinofile care conferă un aspect caracteristic
leziunii.
• Nu există modificări în alte organe si evolutia
este favorabilă (nu recidivează după
îndepărtarea chirurgicală corectă).
• Distrofia lipidelor complexe este de obicei
urmarea unor defecte ereditare ale
metabolismului lipidic constând în lipsa unor
enzime si depunerea în tesuturi, în special în
histiocite, a substantelor acumulate.
• Aceste boli poartă numele de histiocitoze
acumulative, tezaurismoze sau dislipoidoze.
Sunt boli rare dar cu simptomatologie
caracteristică.
• În boala lui Gaucher se produce o hipertrofie enormă a
splinei si ficatului pe seama depunerii în macrofagele
din aceste organe a cherazinei, substantă din grupa
glicocerebrozidelor. Macrofagele încărcate iau forma
caracteristică de celule Gaucher, celule mari, rotunde,
cu 1-2 nuclei excentrici
si citoplasmă clară cu
aspect lamelar sau
vacuolar, expresie a
unor lizozomi destinsi
enorm prin încărcarea
cu glicocerebrozide.
• Leziunile pot interesa si măduva hematogenă,
ganglionii abdominali si mediastinali, pielea si
conjunctiva, la nivelul căreia pot apare
depozite brune-gălbui numite pinguecule. Este
o boala ereditară si se manifestă numai la
maturitate si are o evolutie cronică prelungită,
moartea survenind de obicei în urma
insuficientei medulare.
• Există si o formă care apare în copilărie având
o evolutie fatală, glicocerebrozidele
depunându-se si în neuroni (boala Krabbe).
• Boala Niemann- Pick este o afectiune foarte rară care
apare în primul an de viată ducând curând la moarte.
Se datoreste unui defect enzimatic complex, în
special lipsei sfingomielinazei, în urma cărui fapt în
histiocite si celulele nervoase se acumulează
sfingomielina dar si alte grăsimi, în special colesterol.
• Se caracterizează prin hepatosplenomegalie,
hipertrofie ganglionară, leziuni cerebrale cu
deficientă mintală
• Există si forme mai benigne în care nu întâlnim
leziuni nervoase sau acestea se instalează mai târziu.
• Boala Tay-Sachs (idiotia familială amaurotică) 
deficiente complexe ale enzimelor lizozomale, în
special a hexozaminidazelor, ducând la acumularea
de gangliozide si alte glicolipide, ca si glicoproteine si
mucopolizaharide, în celulele nervoase din creier .
• produc leziuni distrofice ce merg până la necroză.
• Aceste leziuni determină din primul an de viată
pierderea progresivă a fortei de contractie musculară,
incoordonare motorie, surditate si orbire.
DISTROFIILE GLUCIDICE

• Distrofiile glucidice se manifestă prin variatii

ale cantitătii de glucide din diversele tesuturi
si organe, în special ale glucozei si polimerilor
săi, glicogenul si mucopolizaharidele.
• Uneori, în diferite tesuturi sau organe se
acumulează glicogenul, ca urmare a cresterii
cantitătii de glucoză din sânge (glicogenoză
infiltrativă). Asa se întâmplă în diabetul
zaharat, când hiperglicemia ridicată si
persistentă duce la infiltratia cu glicogen a
unor organe.
• Cea mai caracteristică modificare se întâlneste
în rinichii diabeticilor cu hiperglicemie si
glicozurie mare, mai ales în formele grave,
fatale, constituind nefroza glicogenică Armani-
Ebstein.
• In bolile numite glicogenoze, deficienta ereditară a
unor enzime din ciclul metabolic al glicogenului duce
la depunerea acestei substante în diverse tesuturi si
organe.
• In functie de enzima deficientă se întâlnesc
aproximativ opt forme de astfel de boli, primele două
fiind mai frecvente.
• In glicogenoza I sau hepatosplenică von Gierke, prin
deficienta glucozo-6-fosfatazei, depunerea masivă de glicogen
în ficat si rinichi poate fi fatală, încă din copilărie.

• Glicogenoza II musculară Pompe se traduce prin depunerea

substantei în miocard si muschii scheletici, în lipsa alfa-
glucozidazei.
• In diferite procese inflamatoare, anemii sau leucemii,
în leucocitele neutrofile pot apare granulatii iodofile
prevestind necroza celulelor respective. Tulburările
metabolice caracteristice malignitătii încă pot duce la
depuneri masive de glicogen în unele tumori maligne
cu celule clare, în special în carcinomul renal
(glicogenoze degenerative).
• Scăderea până la disparitie a glicogenului în organele
în care el se întâlneste în mod normal apare în hipo-
si avitaminoze, în inanitie, în boli cronice grave, în
stări comatoase. Glicogenul hepatic este dispărut în
boala genetică caracterizată prin lipsa
glicogensintetazei.
• Glicogenul scade si dispare în epiteliul
displazic al colului uterin, loc predilect de
aparitie a cancerului,
• i s-a atribuit o importantă utilizare practică: badijonarea
colului uterin cu iodură de potasiu poate evidentia zonele
lezate de culoare albă, în contrast cu restul mucoasei colorat
în brun, indicând medicului ginecolog locul de recoltare a
biopsiei (proba Schiller).
• Exista 6 boli caracterizate de deficiente ale
unor enzime ce interesează metabolismul
mucopolizaharidelor .
• Cea mai grava este boala Hurler: depunerea
excesivă de mucopolizaharide în tesutul
conjunctiv si oase, dar si în ficat, splină, rinichi
si creier produce deformări importante ale
scheletului, cu nanism, extremităti scurte,
facies de maimută, abdomen balonat,
retardare mintală;
• boala apare în prima copilărie ducând de
obicei la deces înainte de zece ani.
DISTROFIILE MINERALE

• Sunt boli apărute în urma unor tulburări ale

metabolismului substantelor minerale. Din
punct de vedere practic, există două aspecte
importante, distrofiile calcare si calculii.
Distrofiile calcare
• Metabolismul calciului, mineral cu atributii
importante în fiziologia organismului, se
desfăsoară în primul rând sub influenta
hormonului paratiroidian care creste nivelul
calciului în sânge prin mobilizarea sa din
depozitele osoase si intensificarea absorbtiei
intestinale, a calcitoninei tiroidiene care inhibă
mobilizarea mineralului si a vitaminei D .
• Metabolismul calciului decurge în strânsă
corelatie cu al fosforului si al potasiului.
• Distrofiile calcare constau în cresterea sau scăderea
calciului în diferite tesuturi, în primul rând în oase. În special
scăderea acestei substante în oase, dar si în alte tesuturi sau
în umorile organismului duce de obicei la aparitia de boli
deosebit de grave.

• Depunerea calciului în anumite tesuturi (calcinoza sau

calcificarea) se produce în două conditii.

În cazul unei concentratii excesive a substantei

în sânge aceasta se poate precipita în tesuturi cu
structură normală (infiltratie calcară sau calcificare
metastatică).

Alte ori, calciul, în concentratie normală în

sânge, este precipitat în urma reactivitătii pe care o are
pentru anumite tesuturi modificate patologic
(degenerescenta calcară sau calcificare distrofică).
Metastazarea calcară se observă în două
împrejurări:
1.Absorbtia crescută de calciu prin tubul digestiv
poate apare la copii tratati cu doze excesive de
vitamina D.
• Hipercalcemia consecutivă duce la eliminarea
crescută de calciu prin urină cu formare de
calculi renali, uneori chiar cu aparitia de
leziuni renale.
2.Mobilizarea excesivă a calciului din oase se întâlneste
în multiple situatii. Apare la bolnavi imobilizati mult
timp în urma unor fracturi dar si în urma unor boli
cronice. Este tulburarea care poate fi cu greu
prevenită la cosmonauti, supusi la perioade
îndelungate de imponderabilitate.
• Apare si în cazul unor tumori primitive sau
metastatice ale oaselor, în special în cazul
mielomului multiplu, dar si la bolnavii de sarcoidoză
cu interesare osoasă.
• Însoteste si tulburările hormonale cum sunt:
hipertiroidismul sau boala Addison.
• Cea mai gravă formă apare însă în
hiperparatiroidism, când mobilizarea excesivă
a calciului din oase duce pe lângă calculii
urinari si nefroză calcară, la depunerea
mineralului în peretii arterelor, bronhii, tubul
digestiv si chiar în miocard.
• Calcificare distrofică apare sub formă de
depozite amorfe de săruri calcare în diferite
tesuturi modificate de actiunea unor factori
patogeni.
 La început depunerea este microscopică,
ulterior ea devine evidentă cu ochiul liber,
tesuturile respective căpătând o
consistentă dură si o culoare albicioasă.
Interesează focarele de necroză sau zonele
de fibroză.
 Microcalcificare pulmonara

 Sunt in principal de tip

distrofic, urmand procese
inflamatorii sau infectii (TBC,
Pneumocistis carinii etc)
 Alte proces ce pot duce la
calcificari : infarct pulmonar,
hemoragii
 Proces localizat caracterizat
prin depuneri de cristale de
hidroxiapatita de Ca
 Nivelul calciului si fosfatilor
este normal
• (1) În tesutul necrotic se observă în leziunile
cazeoase tuberculoase, în zonele de infarct
sau de necroză grăsoasă sau citosteatonecroză
din tesutul adipos sau pancreas. Chisturile
parazitare (toxoplasmoză, trichinoză,
echinococoză) de asemenea se impregnează
cu calciu, mai ales după moartea parazitilor
(depozitele calcare reprezintă monumentele
funerare ale acestora). Zonele de necroză
tubulară renală produse de sublimat se
impregnează caracteristic cu calciu.
• (2) Tesutul fibrohialin este de asemenea un
mediu care precipită calciu care apare sub
formă de depozite în diferite cicatrice, dar si în
trombii organizati (fleboliti). Calciu se depune
si în organele fibrozate ale persoanelor în
vârstă, cum sunt valvele endocardice,
tendoanele, capsulele articulare, dura mater.
• Calciul se depune în unele tumori( fibroamele
si fibroleiomioamele , meningioame ,
neuroblastoame, oligodendrocitoame ,
carcinoame tiroidiene sau ovariene )
corpuscului numiti corpusculi psamomatosi.
• Cea mai importantă depunere calcară este
însă cea care se produce în tesutul fibros care
înlocuieste progresiv musculoasa arterelor de
calibru mijlociu (umerală, radială, femurală,
tibială, temporală), la persoane în vârstă, în
urma uzurii functionale, favorizată de
hipertensiune sau fumat.
• Este numită scleroza calcificantă a mediei
(Monckeberg) si reprezintă manifestarea
arteriosclerozei la nivelul arterelor respective.
• De asemenea foarte rar, depuneri nodulare
de calciu pot fi întâlnite în piele sau tesutul
celular subcutanat, mai ales la nivelul
degetelor, urmată de ulcerare si eliminarea
materialului dur (calcinoză circumscrisă).
Exceptional, depunerea este multiplă,
interesând si muschii sau tendoanele
(calcinoză generalizată). Nu se cunosc cauzele
acestor fenomene, presupunându-se
producerea unor leziuni tisulare care
acidificând mediul, favorizează depunerea
sărurilor de calciu.
• Spre deosebire de formele mentionate de
calcificare patologică, există si fenomene de
osificare patologică în care în tesuturile moi
apare tesut osos care poate contine în
lamelele sale tesut hematogen.
• Miozita osificantă progresivă este o boală rară
cu caracter familial, cu debut în copilărie, în
care în diversi muschi scheletici apar focare
multiple de fibroză si apoi osificare. Boala
poate duce la imobilizarea corpului prin
rigiditate musculară si chiar la deces prin
insuficienta muschilor respiratori.
• În osteopetroză (boala Albers- Schonberg) o
osificare exagerată produce hipertrofia
scheletului cu compresiunea gravă a sitemului
nervos central si a nervilor emergenti si
distrugerea măduvei hematogene. În formele
grave decesul se produce în primii ani de viată
prin infectii intercurente. Boala se datoreste
unei insuficiente ereditare a osteoclastilor de a
controla dezvoltarea scheletului si a putut fi
vindecată prin transplante de măduvă
hematogenă histocompatibilă.
Distrofii prin cantitate insuficientă de calciu

• se întâlnesc cu predilectie la copii si bătrâni,

dar uneori si în plină perioadă de viată activă.
• Rahitismul, boală caracteristică copiilor
datorită deficientei alimentare în vitamină D ,
duce la mineralizarea insuficientă si tulburări
de crestere a oaselor.
• Survine între 6 luni si 2 ani dar si mai târziu si
este favorizat de imaturitate, de expunerea
insuficientă la raze solare si de alimentatia
prelungită la sân.
• Mineralizarea insuficientă a oaselor duce la
cresterea excesivă a tesutului osteoid cu
aparitia de deformări caracteristice.
• Rahitismul poate apare si a adulti sub forma
osteomalaciei, în special la gravide, la
meridionalii trăind mai mult timp în tări
nordice, la indivizii subalimentati sau suferind
de boli de malabsorbtie sau rezectie gastrică,
la cosmonauti. Boala se caracterizează prin
scăderea generalizată a densitătii tesutului
osos (osteoporoză), însotită de diminuarea
duritătii oaselor.
• Pot apare deformări ale scheletului, în special
la nivelul bazinului, coloanei vertebrale si a
colului femural si o incidentă crescută a
fracturilor.
• Simptome asemănătoare rahitismului si
osteomalaciei pot apare si în osteodistrofia renală,
numită si rahitism renal, întrucât nu răspunde la
tratamentul cu vitamina D. Se întâlneste la bolnavi cu
leziuni renale ducând la insuficienta functională a
organului si eliminare crescută de fosfati, în special în
glomerulonefrita cronică. Rareori, simptomele se
datoresc unui defect congenital al tubilor renali care
nu reabsorb fosfatii (osteodistrofie renală tubulară).
• În sindromul Fanconi, deficienta tubulară congenitală
se extinde si la glucoză, acizi aminati si potasiu.
• Osteoporoza este reducerea progresivă a
cantitătii de tesut osos si a încărcării sale cu
calciu ducând la atrofia si fragilitatea oaselor.
Este un fenomen general care se instalează
mai timpuriu la unele femei, după 45-50 de
ani (osteoporoză de menopauză), mai târziu ,
după 60-70 de ani la restul populatiei
(osteoporoză senilă
• Rar, poate apare la adolescenti si copii
(osteoporoză juvenilă).
• Osteodistrofia fibrochistică generalizată
Recklinghausen este urmarea hiperfunctiei
glandelor paratiroide. Mobilizarea calciului din
oase duce la aparitia de numeroase cavităti în
substanta osoasă, care sunt umplute cu tesut
conjunctiv. Oasele devin fragile si se
fracturează la cel mai mic traumatism sau
chiar spontan.
• În mod obisnuit boala este urmarea unei
hiperplazii sau tumori a tesutului paratiroidian
( hiperparatiroidism primar).
• Când apare în urma hiperfunctiei
paratiroidiene stimulată de pierderea
exagerată de calciu prin rinichii bolnavi este
numită hiperparatiroidism secundar.
• Când această situatie determină aparitia unei
tumori paratiroidiene i se atribuie numele de
hiperparatiroidism tertiar.
• în insuficienta glandelor paratiroidiene hipocalcemia
si hiperfosfatemia )consecutive unor interventii
chirurgicale, tratamente cu iod radioactiv , posibile
procese autoimune) apar tulburări neuromusculare,
parestezii, crampe si contractii tetanice (tetanie
paratireoprivă);
• în cazuri grave se produce moartea prin spam
laringian. O boală cu simptomatologie identică dar
care nu reactionează la tratamentul cu hormoni
paratiroidieni, întrucât tesuturile sunt lipsite de
receptori, se numeste pseudohipoparatiroidism.
Calculii

• Calculii sunt formatiuni solide, de multe ori

de duritate pietroasă, care pot apare în
cavitătile sau conductele din organism
producând boli numite litiaze.
Conditii favorizante de aparitie :
• tulburări de metabolism interesând diferite
substante minerale, în special calciul, dar si substante
organice (producându-se precipitarea lor.)
• Reducerea cantitătii umorii respective, ca si
modificări de pH
• Incetinirea curgerii unor lichide în anumite
canale(calculi de stază).
• Concentrarea sărurilor la nivelul unor exudate
inflamatoare în cazul proceselor inflamatoare (dopuri
de mucus, celule descuamate, fibrină, leucocite).
• Calculii pot să fie unici (calculi solitari) sau multipli, de
dimensiuni variind de la granule fine (nisip) până la cele
ale unui ou de găină
• Consistenta lor poate să fie dură, pietroasă, alteori moale,
pretându-se la tăierea cu cutitul. Pe sectiune apar
omogeni sau constituiti din substante diferite dispuse
concentric (calculi micsti).
• Calculii multipli se erodează la nivelul zonelor de contact
producând suprafete netede (calculi fatetati).
• Precipitarea unor substante sub formă de cristale le
poate conferi un caracter radiar.
• Culoarea variază în functie de natura calculilor.
• Cea mai frecventă aparitie a calculilor se întâlneste la
nivelul căilor urinare si biliare. Mai rar pot fi întâlniti si în
alte organe.
• Calculii biliari apar în vezicula biliară dar si pe
căile biliare.
• Sunt formati din colesterol, pigmenti biliari,
săruri de calciu sau combinatii ale acestor
substante.
• Calculii de colesterol sunt mari, rotunzi, de culoare gălbuie, de
consistentă mai moale, prezentând pe sectiune un aspect
radiar. Apar în special la persoane cu tulburări ale
metabolismului colesterolului.

• Calculii pigmentari sunt formati din bilirubină si săruri de

calciu, sunt mai mici, multipli, omogeni sau stratificati, rotunzi
sau fatetati, de culoare brună închisă, verzuie.
• Apar în cazuri de hemoliză crescută sau stază
biliară. Formează de multe ori nisipul biliar
întâlnit pe traiectul căilor biliare.
• Calculii calcarosi sunt mari si duri, de culoare albă cenusie si
se întâlnesc mai rar în formă pură.

• Frecvent se întâlnesc calculii micsti formati din colesterol,

pigmenti si săruri de calciu. Au de obicei un nucleu de culoare
închisă, pigmentar, în jurul căruia cristalele de colesterol se
depun radiar.

• Există însă si calculi de colesterol încrustati la suprafată cu

pigment si săruri calcare.
• Calculii urinari se întâlnesc la nivelul căilor urinare. De cele
mai mule ori sunt formati din acid uric sau urati de sodiu si
amoniu, au o culoare brună roscată si o structură stratificată.
Apar în tulburări ale metabolismului nucleoproteic si în cazul
unor regimuri carnate excesive.
• Calculii de oxalat de calciu sunt foarte duri, de culoare cenusie
si prezintă pe suprafată granulatii mari rotunde care le conferă
un aspect de mură.
• Mai rar se întâlnesc calculi de fosfat de calciu cu aspect de
cretă, ca si mici calculi de cistină sau xantină.
• Se pot întâlni si calculi micsti sau complecsi după cum si nisip
urinar.
• Reproducerea formei cavitătilor în care au apărut, în special a
bazinetului si calicelor conferă unor calculi urinari forma de
coral.
• Rar calculii se întâlnesc pe canalele excretoare ale
glandelor salivare (sialoliti) sau ale pancreasului, rezultând din
precipitarea sărurilor de calciu în jurul unor flocoane de
mucus.

• Materiile fecale condensate si impregnate cu săruri calcare

dau nastere enterolitilor sau coprolitilor care se formează în
intestin, în special la nivelul diverticulilor.

• În bronhii pot apare bronhioliti.

• Concretiuni solide se pot întâlni si în criptele amigdaliene si pe

coletul dintilor (tartrul dentar).

• Calcificarea trombilor duce la aparitia de arterioliti sau

fleboliti.
• Calculii, în special cei biliari si urinari, pot produce
importante complicatii. Leziunile cauzate la nivelul canalelor si
cavitătilor determină contractia spastică foarte dureroasă a
musculaturii cu o simptomatologie caracteristică (colică biliară
sau renală).

• Ulterior leziunile se complică prin infectii putând duce la

interesarea ficatului si rinichiului. În special în vezica biliară, o
inflamatie flegmonoasă sau gangrenoasă produsă de calculi
poate determina perforatia organului cu peritonintă.

• În rinichi nefrita interstitială favorizată de frecventa calculilor

poate duce la scleroză renală.

• Obstruarea canalului coledoc duce la acumularea bilei în

vezică (hidrocolecist) cu suprainfectie si transformarea
cavitătii dilatate într-o pungă de puroi (piocolecist).
• Obstruarea canalului hepatic sau coledoc duce la stagnarea
bilei în ficat cu aparitia icterului, care în forme prelungite
poate determina o formă particulară de ciroză, numită biliară.

• La bolnavii cu litiază biliară se constată incidenta semnificativ

crescută a cancerului veziculei si căilor biliare.

• Stagnarea urinei în calice si bazinet determină atrofia

parenchimului renal (hidronefroză); infectia pungii cu urină
duce la aparitia pionefrozei.

• Dilatarea ureterului supraiacent unui calcul obliterativ se

numeste hidroureter.
• Celelalte localizări ale calculilor produc mai
putine complicatii.
• Coprolitii pot produce uneori perforatii
urmate de paritonite.
• Obstructia căilor salivare sau pancreatice pot
determina fibroza chistică partială a organelor
respective.