Europa și spațiile de civilizație extraeuropene

Începuturile colonialismului

„Expansiunea Europei are loc în momentul în care, în partea ei occidentală, apare un stat modern, „statul
regal”, ce reprezintă o depășire a structurilor moștenite de la Evul Mediu. (...) Soarta Europei este pecetluită de
apariția unor monarhii puternice în Franța , Spania și Anglia, care prefigurează Concertul european în forma în
care va dăinui cel puțin patru secole. (...). În același timp în care în jurul Tudorilor se edifică un stat modern,
Anglia se angajează hotărât pe calea consolidării puterii sale maritime și a expansiunii peste mări. ”

(Jean-Marie Le Breton, Măreția și destinul bătrânei Europe, București, Humanitas, 2006)

„Printre cauzele care au provocat descoperirile geografice cronicarii pun pe primul loc prozelitismul
religios. În realitate motivul acesta ocupă un loc infim în preocupările exploratorilor portughezi și spanioli. (...)
Unui călugăr care-i reproșa că-i despoaie pe indieni în loc să-i convertească la creștinism, Francisco Pizzaro i-a
raspuns: „Eu n-am venit pentru asta eu am venit să le iau aurul”. Astfel propaganda religioasă n-a împiedicat
despuierea, mutilarea, măcelărirea robirea unor populații pașnice. S-ar putea chiar spune că le-au înlesnit.
Campioni ai crucii, conchistadorii spanioli își atribuiau toate mijloacele. Cruciadele i-au obișnuit să conceapă
propagarea creștinismului sub forma războiului fără cruțare, care punea pe învinși în fața alternativei de a se
supune sau de a fi exterminați. În fond, exploatările geografice nu au fost decât o varietate a pirateriei, care
urmărea jefuirea țărilor de dincolo de mări. ”

(Andrei Oțetea, Renașterea, București, Editura științifică)

„După perioada cuceririi începe, pe la 1540, perioada colonizării. (...) Spaniolii au învins greutățile
colonizării, fiindcă au profitat de experiența reconchistei și a colonizării europene din Evul Mediu. (...)
Conchistadorii au debarcat în America însoțiți de membrii familiei lor și de clientela lor. (...)Solul și subsolul
coloniilor au fost declarate proprietatea coroanei. Exploatarea minelor a fost concesionată unor particulari sau
societăți, care trebuiau să dea coroanei o jumătate sau o treime din producție. Pământul a fost împărțit în
latifundii și distribuit conchistadorilor, curtenilor, favoriților și ordinelor religioase. ”
(Andrei Oțetea, Renașterea, București, Editura științifică)

Efectele colonizării
„Aproximativ în urmă cu 100 de ani, un nou grup etnic a pătruns în Rwanda, venind din Europa.(...) Nu a
reprezentat niciodată mai mult de unu la sută din populație, dar a ajuns să dețină cea mai mare parte a
pământurilor țării și puterea, cucerind țara fie prin forță, fie prin tratate diplomatice. (...) Omului alb îi urma în
ierarhia puterii grupul Tutsi. În timpul întregii perioade coloniale, europenii erau convinși că Tutsi sunt un grup
etnic mult mai inteligent, de încredere, muncitor, mult mai asemănător omului alb, decât celălalt grup al
Rwandei, Hutu. Pentru mulți cercetători, și în alcelași timp pentru mulți rwandezi, originile conflictului etnic și
rasismului din Rwanda rezidă în teoriile rasiste impuse de colonizatorii Belgieni. Belgienii au impus un sistem
rigid de clasificare etnică, bazat pe așa zisele metode științifice de stabilire a superiorității sau inferiorității unei
rase prin măsurarea nasului sau a frunții. Populația baștinașă a fost obligată să poarte asupra sa un buletin care să
ateste apartenența la o „rasă” sau alta. ”
(Peter Uvin, ”Prejudice, Crisis, and Genocide in Rwanda” în African Studies Review)
1. Pornind de la text imaginați două urmări posibile.
„Exista într-adevăr păcate pentru care nu există iertare. Să vorbim despre victimele colonizării. Văd în mod clar
cum colonizarea a distrus frumoasa civilizație indiană, iar pentru dispariția culturii aztece sau a cele incașe, nu
mă vor consola câștigurile niciunei companii petrolifere. (...) Securitate? Cultură? Domnia legii? În timp ce
toate acestea sunt invocate eu nu văd decât brutalitate, cruzime , sadism și conflict pretutindeni unde
colonizatorul s-a întâlnit cu o nouă societate . (...) Vorbesc despre societăți secate de însăși esența lor, culturi
subjugate, religii strivite, pământuri confiscate, opere de artă rase de pe fața pământului (...).”
(Aime Cesaire, Discourse on Colonialism)

Decolonizarea

„În 1945, curentul anticolonialist este alimentat în primul rând de ideologia marxistă, a cărei influență se face
simțită mai ales în Asia. Dacă aceasta atrage puțini teoreticieni, ea seduce mulți oameni de acțiune, care leagă
strâns teoria de acțiunea militară. Lideri ca Ho Și Min în Vietnam, Sjarifuddin în Indonezia sau Than Tun în
Birmania îi adaptează conceptele de bază pentru mase, chemate la lupta pentru autodeterminare și egalitate
socială. (...). După război URSS se prezintă drept campioana anticolonialismului. Or audiența sa ideologică este
la scara prestigiului său de națiune rezistentă și victorioasă. Desigur, puterile coloniale au tendința de a-i exagera
rolul, și este uneori greu de măsurat, în politica URSS, partea care aparține ideologiei și aceea a intereselor de
mare putere. Oricum, reînodând cu vederile leniniste Stalin, încă din 1947 proclamă, prin Jdanov, necesitatea
dezvoltării mișcării subversive a țărilor colonizate.”
(Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria secolului XX)

„În Algeria există două categorii de cetățeni cu drepturi inegale: francezii, care numai ei posedă drepturi
politice, și musulmanii, cu statutul așa-zis coranic, care sunt lipsiți de acestea. (...) Problemele economice și
sociale constituie o altă cauză a războiului din Algeria. Economia algeriană este de fapt dualistă. Există simultan
o agricultură modernă aflată în mâinile europenilor, dispunând de credite, de mașini și orientată spre exportul
vinului, cerealelor, citricelor și agricultura musulmană tradițională și prea puțin productivă, dar care ocupă cea
mai mare parte a populației.”
Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Secolului XX