PROIECT DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
(2ore)
Autor:
Cebotari Valentina, conf. universitar,
Doctor în drept.

1. Tema: Reglementarea raporturilor de căsătorie și familie cu elemente de extranietate.

2. Obiectivele:
 Încheierea și desfacerea căsătoriei cu /între cetățenii străini și apatrizi ;
 Raporturile juridice dintre părinți și copii cu element de extranietate;
 Adopția internațională;

3. Bibliografia:
1. Cebotari V. Dreptul familiei. Ediţia a III-a. Revăzută şi
completată.– Chişinău, 2014.
2. Filipescu Ion P. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti, : Editura
ALL, 1996, p.1-10;
3. Florian E. Dreptul familiei.ed,a 4 – București. Universul
juridic, 2011;
4. Антокольская М.В. Семейное право. – Москва. Юристъ.
1996;
5. Гражданское право.Учебник. Часть 3 / Под.ред. Сергеева А.
П. и Толстого Ю.К. – Москва. Проспект. 1998 ;
6. Mareş C. Dreptul familiei. – Bucureşti, ed.C.H.Beck, 2013;
7. Culegere de acte normative în domeniul protecţiei drepturilor
copilului şi familiei. Coord/Danii R.,Chişinău, Trigraf-Tipar,
2007;
8. Lupaşcu D.,Crăciunescu C.M. Dreptul Familiei, ed. a II-a
amendată şi actualizată.—Bucureşti, Universul juridic, 2012.

1
Capitolul XVI. Reglementarea relaţiilor de căsătorie şi familie cu elemente de extranietate

§ 1. Încheierea şi desfacerea căsătoriei cu cetăţenii străini şi apatrizi.

§ 2. Reglementarea juridică a raporturilor dintre părinţi şi copii şi alţi membri ai familiei în cazul
cetăţenilor străini şi apatrizilor.
§ 3. Reglementarea juridică a adopţiei internaţionale

§ 1. Încheierea şi desfacerea căsătoriei cu cetăţenii străini şi apatrizi

Normele materiale de drept referitor la căsătorie şi familie diferă de la stat la stat, ceea
ce duce la conflicte de legi în materia raporturilor de familie cu element străin. La aceste
conflicte duc particularităţile naţionale, religioase, economice precum şi tradiţiile şi
obiceiurile fiecărui stat.

Ţara noastră se caracterizează prin egalitatea soţilor în drepturile personale şi patrimoniale, în

problemele educaţiei copiilor, apărării intereselor membrilor minori şi inapţi de muncă ai familiei.
În unele ţări se păstrează pînă în prezent neegalitatea în drepturi ale femeii cu bărbatul, este
recunoscută poligamia, se interzice căsătoria între persoanele care au diferite religii, sau sînt de
diferite rase, provenienţă etnică etc. De aceea în cazurile raporturilor de familie cu element străin
este necesară o reglementare specială.
Conform art. 154 Codul Familiei, cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul pe teritoriul
Republicii Moldova, în relaţiile de familie, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii Republicii
Moldova.
Intensificarea proceselor de migraţiune, în urma cataclismelor sociale, politice, în urma
conflictelor etnice frecvente în sec. XX, au dus la majorarea numărului de căsătorii încheiate între
cetăţeni ai diferitor state.
Cetăţenii străini şi apatrizii se pot căsători în ţara noastră, după propria dorinţă, cu un cetăţean
străin, un cetăţean din ţara sa, un apatrid sau un cetăţean al Republicii Moldova.
Forma şi modul de încheiere a căsătoriei sînt determinate de Codul Familiei al Republicii
Moldova şi Legea privind actele de stare civilă a Republicii Moldova. Astfel, ca şi căsătoria între
cetăţenii Republicii Moldova, căsătoria între un cetăţean străin şi un cetăţean al Republicii
Moldova, cât şi între cetăţeni străini şi apatrizi trebuie să fie încheiată la organele de înregistrare a
actelor de stare civilă, în prezenţa persoanelor ce vor să se căsătorească, după regula generală, la
expirarea termenului de o lună de zile de la data depunerii declaraţiei de căsătorie (art. 155 alin. 1
Codul Familiei). De la această regulă este şi o excepţie, prevăzută în art. 155 alin. 4 Codul
2
Familiei, care menţionează că căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare
străine sînt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţii. Asta
înseamnă că, o astfel de căsătorie se consideră valabilă, dacă cei care s-au căsătorit la momentul
încheierii căsătoriei erau cetăţeni ai unui stat care a numit un ambasador sau un consul în Republica
Moldova.
Condiţiile pentru încheierea căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii
străini sau apatrizi sînt determinate de legislaţia naţională. În afară de respectarea legislaţiei
naţionale pentru încheierea căsătoriei în Moldova, cetăţenii străini trebuie să prezinte un certificat
eliberat de autorităţile componente ale statului ai cărui cetăţeni sînt, din care să rezulte că ei au
dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislaţia acestui stat (art. 155 alin. 2 Codul
Familiei). Apatrizii prezintă acelaşi certificat eliberat de autorităţile competente ale statului în care
îşi au domiciliul, care confirmă că sunt respectate prevederile legislaţiei acestui stat (art. 155 alin. 3
Codul Familiei). În caz că apatridul are domiciliu permanent în Moldova, el nu trebuie să prezinte
un astfel de certificat.
Deci, la încheierea căsătoriei cu un străin sau cu un apatrid se aplică principiul locului
înregistrării căsătoriei. Condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie trebuie să coincidă
prevederilor art. 11, 13, 14, 15 din Codul Familiei al Republicii Moldova. Datoria funcţionarului de
stare civilă este de a lămuri viitorilor soţi legislaţia străină, în măsura în care aceasta este cunoscută,
cu scopul de a evita nerecunoaşterea valabilităţii căsătoriei în ţara soţului cetăţean străin. De
exemplu, în Algeria femeia de religie musulmană nu se poate căsători cu un bărbat care nu este de
aceeaşi religie sau cetăţeni din Italia, Irak, India, veniţi la învăţătură în Moldova, se pot căsători
doar dacă este un aviz special al organului competent al statului lor.
În cazul în care Republica Moldova a încheiat tratate internaţionale, legea aplicabilă
raporturilor de familie cu element de extranietate se determină în baza acestor tratate. Astfel,
conform art. 26 al Convenţiei statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente cu privire la
asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală încheiată la Minsk la 22.01.1993, condiţiile
pentru încheierea căsătoriei se determină pentru fiecare dintre viitorii soţi de legislaţia statului
membru al CSI, cetăţean al căruia el este, iar pentru apatrizi – de legislaţia statului membru al CSI
unde el îşi are domiciliul. În ceea ce priveşte lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei, urmează
să fie respectate prevederile legislaţiei statului membru al CSI, pe teritoriul căruia se încheie
căsătoria (de exemplu, la încheierea căsătoriei în Republica Moldova urmează să fie respectate
prevederile art. 15 Codul Familiei).
Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului ţării se pot căsători la
misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova (art. 156 alin. 1 Codul
Familiei). Căsătoria se va încheia cu aplicarea legislaţiei Republicii Moldova. Actele de căsătorie
3
întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare sînt echivalente celor întocmite la oficiile
de stare civilă din ţară şi nu necesită transcrierea lor în registrele de stare civilă.
La fel, căsătoria între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin ori apatrid poate
fi încheiată la organele competente ale statului de aflare. Condiţiile şi forma încheierii căsătoriei,
cât şi competenţa care înregistrează căsătoria este determinată de legislaţia statului străin în care se
încheie căsătoria. Astfel de căsătorii sînt recunoscute în Republica Moldova dacă au fost respectate
condiţiile de fond şi nu au existat impedimente la momentul încheierii căsătoriei. Încălcarea
condiţiilor de formă pentru încheierea căsătoriei nu duce la nulitatea acesteia. De exemplu,
cetăţeana Republicii Moldova a încheiat căsătorie cu un cetăţean al Iranului, conform legislaţiei
acestui stat – la biserica pravoslavă cu ceremonia religioasă. O astfel de căsătorie va fi valabilă,
deoarece la încheierea ei a fost respectată legislaţia statului în care a fost încheiat actul juridic al
căsătoriei.
Actul de stare civilă care confirmă încheierea căsătoriei într-un stat străin urmează să fie
transcris în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova în termen de 6 luni de la întoarcerea în
ţară sau de la primirea în străinătate a documentului sau a extrasului de pe actul de stare civilă.
Nerespectarea acestei reguli lipseşte actele de stare civilă întocmite în străinătate de organele
competente de putere doveditoare (art. 13 alin. 2 din Legea privind actele de stare civilă).
Desfacerea căsătoriei încheiate între cetăţeanul Republicii Moldova cu un cetăţean străin sau
apatrid, cât şi între cetăţenii străini pe teritoriul Republicii Moldova are loc conform legislaţiei
naţionale (art. 158 alin. 1 Codul Familiei). Aşadar, la desfacerea căsătoriei se aplică prevederile
capitolului VII (art. 33-40) din Codul Familiei, şi anume căsătoria se desface la oficiul de stare
civilă în cazurile specificate în art. 36 Codul Familiei, iar în celelalte cazuri – la instanţa
judecătorească conform procedurii de divorţ generale ( motivele, pretenţiile care se soluţionează,
efectele divorţului).
Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în
instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia şi domiciliul celuilalt soţ.
Această regulă este stabilită în scopul ocrotirii intereselor cetăţenilor Republicii Moldova care
locuiesc într-o ţară legislaţia căreia nu permite divorţul sau procedura acestuia este foarte
complicată. Conform legislaţiei naţionale, desfacerea căsătoriei poate avea loc şi în lipsa unuia
dintre soţi, dacă acesta a fost informat despre data procesului, dar nu s-a prezentat nemotivat, ceea
ce nu se admite în legislaţia altor state. În acest caz, divorţul se consideră valabil în Republica
Moldova, dar poate să nu fie recunoscut în ţara în care soţii domiciliază.
Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de oficiul de stare
civilă (în temeiul acordului ambilor soţi care nu au copii minori şi litigii privind partajarea
bunurilor, plata pensiei de întreţinere pentru soţul inapt de muncă şi care necesită sprijin material;
4
sau în baza cererii unuia dintre soţ când celălalt a fost declarat dispărut, incapabil sau condamnat la
privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani), această problemă poate fi soluţionată de
misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova (art. 158 alin. 3 Codul
Familiei).
În Republica Moldova este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei într-un stat străin cu
condiţia că au fost respectate prevederile legislaţiei statului corespunzător privind competenţa
organelor care au adoptat hotărîrea şi privind desfacerea căsătoriei.
Legea nu prevede careva impedimente la desfacerea căsătoriei în străinătate în dependenţă de
cetăţenia soţilor sau domiciliul lor. Astfel vor fi recunoscute valabile divorţurile efectuate într-o ţară
străină indiferent de faptul dacă ambii sau numai unul dintre soţi este cetăţean al Republicii
Moldova, dacă ambii sau numai unul dintre ei este apatrid sau ambii sunt cetăţeni străini.
Valabilitatea divorţului nu este dependentă nici de domiciliul soţilor, spre deosebire de legislaţia
anterioară care înainta această cerinţă. Drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor
se determină de legislaţia statului în care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun –
a legislaţiei statului unde aceştea au avut ultimul domiciliu comun (art. 157 alin. 1 Codul Familiei).
În caz că soţii nu au avut domiciliu comun niciodată, drepturile şi obligaţiile lor personale şi
patrimoniale se determină pe teritoriu Republicii Moldova de legislaţia naţională.
Dacă soţii au încheiat un contract matrimonial şi un contract privind plata pensiei de
întreţinere, prevederile contractelor vor fi supuse legislaţiei statului unde îşi are domiciliul unul
dintre soţi, în baza acordului dintre ei. În lipsa unui atare acord, contractelor menţionate li se aplică
legislaţia domiciliului comun al soţilor sau, în lipsa acestuia, - legislaţia naţională.

§ 2. Reglementarea juridică a raporturilor dintre părinţi şi copii şi alţi membri ai familiei în

cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor

Legea aplicabilă filiaţiei copilului se determină conform art. 159 Codul Familiei. Modul de
stabilire şi contestare a paternităţii şi maternităţii se determină pe teritoriul Republicii Moldova de
legislaţia naţională, indiferent de faptul dacă este copilul născut din cetăţeni străini, apatrizi sau el
este cetăţean al Republicii Moldova. În ultimul caz, legea naţională guvernează stabilirea şi
contestarea paternităţii şi maternităţii, indiferent de domiciliul copilului cetăţean al Republicii
Moldova.
Astfel, paternitatea poate fi stabilită prin depunerea declaraţiei comune a tatălui împreună cu
mama copilului la oficiul de stare civilă sau prin instanţa judecătorească. Dacă părinţii copilului
locuiesc în străinătate, ei sînt în drept să se adreseze cu o declaraţie privind stabilirea paternităţii sau

5
maternităţii la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova cu condiţia că
măcar unul din părinţi este cetăţean al Republicii Moldova.
Drepturile şi obligaţiile părinţilor, inclusiv obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii, sînt
stabilite de legislaţia statului pe al cărui teritoriu aceştia îşi au domiciliul comun. Această regulă
permite ca la soluţionarea problemelor ce ţin de: educaţia copiilor; comunicarea părinţilor care
locuiesc separat de copii cu aceştea; intrarea şi ieşirea din ţară a copiilor; să se ţină cont atît de
interesele copiilor cât şi a părinţilor. Aplicarea legislaţiei unui singur stat asigură mai deplin plata
pensiei de întreţinere, deoarece este posibil, într-o măsură mai mare, să fie luate în vedere
necesităţile creditorului şi posibilităţile debitorului.
În lipsa domiciliului comun al părinţilor şi copiilor, drepturile şi obligaţiile acestora sînt
reglementate de legislaţia statului al cărui cetăţean este copilul.
Reglementarea relaţiilor dintre părinţi şi copii în baza legislaţiei statului al cărui
cetăţean este copilul are o prioritate în cazurile când copilul locuieşte în acest stat. Părintele
căruia i s-a încredinţat minorul sau tutorele copilului are posibilitatea de a soluţiona toate
litigiile în instanţele judecătoreşti din ţara domiciliului copilului fără ca să se deplaseze în alt
stat, ceea ce deseori necesită cheltuieli, perfectarea actelor adăugătoare, probleme la ieşire şi
intrare în altă ţară cu copilul. De exemplu, copilul cetăţean al Republicii Moldova locuieşte în
ţară cu bunica (tutorele), mama fiind plecată la lucru în Italia. Tatăl, fiind divorţat cu mama
copilului, locuieşte în Algeria şi doreşte să ia copilul la el în ţară pentru a-l educa în
continuare. Mama şi bunica copilului sînt împotrivă. Litigiului se va soluţiona de către
instanţa judecătorească a Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia naţională, adică
legea statului al cărui cetăţean este copilul.

Codul Familiei nu indică legea care guvernează raporturile dintre părinţi şi copii în cazul când
ei nu au domiciliul comun şi copilul locuieşte în alt stat decât cel al cărui cetăţean el este. Acest
moment este reglementat de tratatele bilaterale sau multilaterale la care Republica Moldova este
parte. Astfel, Convenţia statelor CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie
civilă, familială şi penală, încheiată la Minsk la 22.01.1993 (art. 31), prevede că raporturile juridice
dintre părinţi şi copii sînt guvernate de legea statului pe teritoriul căruia copiii domiciliază
permanent. Organul împuternicit să examineze litigiile, ce reies din raporturile juridice dintre părinţi
şi copii, este instanţa judecătorească a statului în care domiciliază copilul, adică statul a cărei
legislaţie se aplică. Executarea hotărîrilor judecătoreşti privind educaţia copiilor sau plata pensiei de
întreţinere pentru copil la fel este supusă legislaţiei statului în care copilul are un domiciliu
permanent. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoriilor altor state privind plata pensiei de
întreţinere pentru copiii minori se efectuează în Republica Moldova în conformitate cu tratatele

6
internaţionale încheiate de Republica Moldova în acest domeniu.
Conform art. 161 Codul Familiei, obligaţiile de întreţinere ale copiilor faţă de părinţii lor şi
ale altor membri ai familiei, cu excepţia soţilor şi a foştilor soţi, se determină de legislaţia statului
unde îşi are domiciliul persoana ce pretinde întreţinerea. Astfel, dacă creditorul întreţinerii locuieşte
pe teritoriul Republicii Moldova, se vor aplica prevederile art. 80-81, 86-91 Codul Familiei. În caz
că debitorul întreţinerii locuieşte în străinătate, realizarea dreptului de a primi întreţinerea pentru
creditorul cetăţean al Republicii Moldova poate întîlni unele dificultăţi, deoarece prevederile
legislaţiei diferitor state nu întodeauna coincid. Dacă Republica Moldova a semnat un tratat cu ţara
respectivă, se vor aplica prevederile tratatului internaţional.
Cu introducerea în Codul Familiei a normelor ce permit încheierea unui contract privind plata
pensiei de întreţinere, multe din dificultăţile ce apar din conflictele de legi se pot soluţiona la
înţelegerea părţilor. Prevederile contractului privind plata pensiei de întreţinere încheiat între
debitor şi creditor, în modul prevăzut de legislaţia statului unde a fost întocmit, vor guverna relaţiile
de întreţinere dintre membrii familiei.

§ 3. Reglementarea juridică a adopţiei internaţionale

Se ştie că adopţia este indiscutabil o problemă de statut personal. Diviziunea clasică existentă
între sistemele juridice supun statutul personal fie legii naţionale – lex patria (de exemplu,
Franţa, Italia, Grecia), fie legii domiciliului – lex domicili (Anglia, Danemarca, Norvegia)142.
Republica Moldova supune statutul personal legii naţionale, deoarece aceasta prezintă
avantajele certitudinii, a stabilităţii şi permanenţei, calităţi indispensabile materiei.

Analiza doctrinei şi a legislaţiei străine conduce la apariţia unei incertitudini în ceea ce priveşte
soluţia conflictului rezultat în cazul diferenţei de cetăţenie dintre adoptat şi adoptator. Dacă prin
analogie cu încheierea căsătoriei sau a unui alt act juridic condiţiile de fond la adopţie sînt
considerate ca fiind cele care privesc crearea unei legături juridice între adoptat şi adoptatori, se
înclină spre a se verifica aptitudinea celor două părţi la adopţie prin prisma legii lor naţionale.
Iată de ce pentru momentul creării legăturii de filiaţie adoptivă se aplică sistemul cumulativ al
celor două legi – legea naţională a adoptatorului şi legea naţională a adoptatului.

Legislaţia Republicii Moldova admite adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii
Moldova de către cetăţenii străini şi apatrizi în cazuri excepţionale. Adopţia internaţională a
unui copil domiciliat pe teritoriul Republicii Moldova poate fi încuviinţată în cazul în care:

a) soţul adoptă copilul celuilalt soţ;

142
Filipescu I. Drept internaţional privat. Vol. II. – Bucureşti: Editura Proarcadia, 1994, p. 21.
7
 b) copilul este adoptat, în mod prioritar, de ruda sa de pînă la gradul IV inclusiv, cu domiciliul
în străinătate;

c) copilul adoptabil fără nevoi speciale (copil cu vîrsta de pînă la 7 ani) este adoptat de către
adoptatorul cu domiciliul în străinătate dacă nu a fost cerut în adopţie naţională ori în tutelă
sau curatelă timp de un an din momentul luării la evidenţă drept copil adoptabil;

d) copilul adoptabil cu nevoi speciale (care a împlinit vîrsta de 7 ani, are unul sau mai mulţi
fraţi care au împlinit vîrsta de 7 ani, încadrat în grad de dizabilitate sau care prezintă un risc
sporit de dezvoltare ulterioară a maladiilor ereditare şi/sau o anamneză ereditară/genetică
agravată) este adoptat de către adoptatorul cu domiciliul în străinătate dacă nu a fost cerut în
adopţie naţională ori în tutelă sau curatelă timp de 6 luni din momentul luării la evidenţă drept
copil adoptabil.

Legea privind regimul juridic al adopţiei prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au
domiciliul stabil în afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai
Republicii Moldova numai dacă întrunesc condiţiile impuse de legislaţia statului cetăţeni ai
căruia sînt şi condiţiile impuse de legislaţia Republicii Moldova precum şi dacă ţara lor este
membru al Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei
internaţionale încheiată la Haga la 29 mai 1993143 sau, dacă în această materie există un acord
bilateral între state. O astfel de reglementare face viabilă cerinţa stipulată în art. 32 alin. 4 Legea
nr.99/2010, că adopţia de către un străin poate fi înfăptuită dacă, conform legilor ţării în care
urmează să plece, copilului i se vor asigura garanţii şi norme juridice echivalente celor de care
s-ar fi bucurat în cazul adopţiei naţionale.

Procedura adopţiei internaţionale efectuată pe teritoriul Republicii Moldova este guvernată de

legislaţia naţională. Conform art. 286 alin. 2 Codul de Procedură Civilă, cetăţenii Republicii
Moldova domiciliaţi în străinătate şi cetăţenii străini sau apatrizi care vor să adopte un copil
cetăţean al Republicii Moldova depun cererea la instanţa de judecată de la domiciliul (locul de
aflare) copilului. În afară de actele necesare pentru adopţia naţională, la cererea de încuviinţare a
adopţiei internaţionale, potrivit art.36 alin.1 din Legea nr.99/2010 se vor anexa următoarele
acte:

– raportul autorităţii centrale în domeniul adopţiei din statul primitor care confirmă
posibilitatea de a fi adoptator;
– permisiunea dată copilului de autoritatea competentă a statului respectiv de a intra şi a
locui permanent pe teritoriul său.
143
Tratate Internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Ediţie oficială. Vol. XV. – Chişinău:
Moldpres MORM, 1999. – 420 p.
8
 Actele anexate la cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale trebuie să fie însoţite de
traducerea lor, autentificată, în limba română, dacă tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte nu prevăd altfel (art.36 alin.2 Legea nr.99/2010).

Autoritatea centrală pentru protecţia drepturilor copilului cu sprijinul misiunilor diplomatice şi a

oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi pe alte căi recunoscute de normele
internaţionale urmăreşte respectarea de către adoptatori a vieţii copilului, a educaţiei şi
întreţinerii lui. Aceasta se poate înfăptui prin primirea informaţiilor de la organul central abilitat
din ţara respectivă şi prin controale la faţa locului.

În ceea ce priveşte adopţia copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în afara
hotarelor ţării, legea stipulează că o astfel de adopţie se consideră valabilă dacă actul juridic s-a
făcut la organele statului, pe al cărui teritoriu locuieşte copilul şi pentru această adopţie s-a
obţinut în prealabil o autorizaţie din partea autorităţii centrale pentru protecţia drepturilor
copilului.

Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale

din 29 mai 1993 prevede că fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală care să
dirijeze activitatea statului respectiv în domeniul adopţiei internaţionale.

În afară de obligaţiile impuse de Convenţie, autoritatea centrală pentru protecţia drepturilor

copilului desfăşoară activitatea în domeniul elaborării propunerilor legislative, vizînd
perfecţionarea reglementărilor legale ce ţin de protecţia copiilor orfani şi lipsiţi de ocrotirea
părintească, ţinerea evidenţei centralizate a acestor copii, efectuarea controlului asupra
respectării legislaţiei în vigoare privind adopţia, studierea după caz, a condiţiilor materiale şi de
trai ale cetăţenilor Moldovei sau străini, pregătirea materialelor pentru adopţiile internaţionale ş.
a.

Spre deosebire de alte domenii în care au fost instituite autorităţi centrale de către Convenţia de
la Haga, cel al adopţiei este caracterizat, pe de o parte, de importanţa cantitativă a dosarelor de
adopţie şi, pe de altă parte, de varietatea şi complexitatea demersurilor în vederea realizării şi a
competenţelor pentru realizarea proiectelor de adopţie. De aceea Convenţia de la Haga prevede
deopotrivă, pe lîngă autorităţi centrale, crearea de organisme private agreate în domeniul
adopţiei internaţionale.

În acest scop, autoritatea centrală pentru protecţia drepturilor copilului este în drept să
acrediteze organizaţii străine ce îi reprezintă pe cetăţenii străini care doresc să adopte copii –
cetăţeni ai Republicii Moldova. Acestea sînt organizaţiile:

9
 – care îndeplinesc condiţii de moralitate, de competenţă profesională, de experienţă şi de
responsabilitate cerute de lege;
– care sînt calificate prin integritatea lor morală şi prin pregătirea profesională sau
experienţa lor să acţioneze în domeniul adopţiei internaţionale.
Ordinea acreditării este prevăzută de Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 550 din 22
iulie 20111, ce enumără actele ce urmează a fi prezentate de către organizaţiile respective
autoritatea centrală pentru protecţia drepturilor copilului, care, examinîndu-le, ia decizia
respectivă. Pentru a asigura îndeplinirea scopului adopţiei – creşterea şi educarea copilului în
familie – cît şi pentru a exclude abuzurile în acest domeniu, Regulamentul cu privire la
acreditarea organizaţiilor străine cu atribuţii în domeniul adopţiei copiilor între actele ce
urmează să fie prezentate pentru acreditare include şi lista personalului care va presta servicii în
acest domeniu. Controlul prealabil al calităţilor morale a acestor persoane serveşte o garanţie
adăugătoare pentru îndeplinirea scopului adopţiei. Organizaţiei acreditate i se eliberează un
certificat de acreditare valabil pentru o perioadă de un an, ulterior, poate fi prelungit.
Certificatul include un apel adresat autorităţilor pentru ocrotirea minorilor de a susţine titularul
în conformitate cu legislaţia în vigoare. Organizaţia acreditată garantează, din numele statului pe
care îl reprezintă, respectarea drepturilor fiecărui copil adoptat conform Convenţiei
Internaţionale ONU privind drepturile copilului din 1989. Sînt acreditate organizaţii numai din
statele care au stabilit legături diplomatice cu ţara noastră.

Articolul 164 Codul Familiei prevede că normele dreptului familiei al ţărilor străine nu sînt
aplicabile pe teritoriul Republicii Moldova, dacă acestea contravin moravurilor sau ordinii
publice a Republicii Moldova, şi în acest caz se aplică legislaţia Republicii Moldova. În
literatura de specialitate2 se arată că ordinea publică poate interveni în următoarele situaţii:

– lipsa de comunitate juridică între legea forului şi legea străină;

– legea străină este contrară unei anumite politici legislative a forului, a unui principiu
fundamental al ţării instanţei care condiţionează existenţa însăşi a dreptului privat.
Teoretic putem prezenta astfel de situaţii:

1. legea adoptorului străin este mai restrictivă în privinţa condiţiilor de fond decît
legea Republicii Moldova şi nu permite încuviinţarea adopţiei solicitate (de exemplu,
legea străină prevede că adoptatorul să nu aibă copii fireşti, legea ţării noastre nu
prevede condiţia absenţei descendenţilor adoptatorului). A înlătura legea străină în
numele ordinii publice din dreptul internaţional privat pentru a încuviinţa adopţia vine

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2011. – Nr. 122-127, art. 622.
2
Batiffol H., Lagarde P. Traitè de droit international privè. Ed. a 7-a, t. II. – Paris: Précis, 1983, p. 487.
10
 în întîmpinarea interesului copilului. Bineînţeles, autoritatea Republicii Moldova
trebuie să se asigure că situaţia copilului va fi valabilă, ferită de surprize care ar avea
urmări dramatice pentru el. O astfel de hotărîre urmează să fie recunoscută în ţara
adoptatorului pentru a produce efectele juridice dorite;
2. legea străină a adoptatorului este mai largă, mai generoasă decît legea
moldovenească. Ea conţine dispoziţii mai favorabile în privinţa condiţiilor de fond (de
exemplu, diferenţa de vîrstă mult mai mică, adoptatorul prea tînăr pentru a putea
asigura întreţinerea şi educarea copilului);
3. prin schimbarea frauduloasă de către adoptatori a cetăţeniei pentru a se evita
aplicarea legii lor naţionale care prevedea anumite impedimente la adopţie sau condiţii
de fond pe care ei nu le îndeplinesc. Frauda de lege în dreptul internaţional privat
constă în operaţia prin care părţile unui raport juridic, uzînd de mijloace legale, îşi
creează în mod voit condiţii pentru a se sustrage de sub incidenţa legii normal
competente, recurgînd la dispoziţiile altei legi convenabile lor.
Tratatele internaţionale pot să reglementeze într-o manieră diferită soluţia conflictului de legi în
materia condiţiilor de fond ale adopţiei, înlăturînd unele sau altele din dispoziţiile legii străine
aplicabile potrivit normelor dreptului internaţional privat al Republicii Moldova.

În acest sens, art. 32 alin. 3 Legea nr. 99/2010 prevede că pe teritoriul Republicii Moldova
adopţia copiilor cetăţeni străini cu domiciliul în Republica Moldova are loc în conformitate cu
legislaţia Republicii Moldova, dacă tratatele internţionale nu prevăd altfel.

De exemplu, Convenţia ţărilor CSI din 22 ianuarie 1993 în art. 37 stipulează că adopţia sau
anularea ei se înfăptuieşte în conformitate cu legislaţia ţării a cărei cetăţean este adoptatorul în
momentul depunerii cererii de adopţie sau de desfacere a adopţiei.

Efectele adopţiei internaţionale sînt aceleaşi ca şi la adopţia naţională. În ceea ce priveşte

cetăţenia copilului cetăţean al Republicii Moldova adoptat de un cetăţean străin, legea prevede
că în Republica Moldova pluralitatea de cetăţenii se permite copiilor cetăţeni ai Republicii
Moldova care au dobîndit cetăţenia unui alt stat în urma adopţiei (art. 24 din Legea cetăţeniei).
Astfel, copilul cetăţean al Republicii Moldova îşi va menţine cetăţenia Republicii Moldova şi va
dobîndi totodată şi cetăţenia adoptatorilor.

Bibliografie

11
1. Batiffol H., Lagarde P. Traitè de droit international privè. Ed. a 7-a, t. II. – Paris: Précis,
1983.
2. Băieşu V., Căpăţină I. Drept internaţional privat. Note de curs. – Chişinău, 2000.
3. Filipescu I. Drept internaţional privat. Vol. I. – Bucureşti: Editura Proarcadia, 1993.
4. Filipescu I. Drept internaţional privat. Vol. II. – Bucureşti: Editura Proarcadia, 1994.
5. Jakotă M. Drept internaţional privat. Vol. II. – Iaşi: Editura Fundaţiei Chemarea, 1997.
6. Скаридов А. С. Международное частное право. – Москва, 1999.
7. Шебанова Н. А. Семейные отношения в международном частном праве. – Москва,
1995.

12