Tradiționalismul românesc

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

I Preliminarii
1. Biografia și universul operei

Ion Pillat- reprezentant al tradiționalismului românesc (viziunea asupra spațiului autohton,

rustic, sursele de inspirație folclorice și istorice, sensibilitatea metafizică, religioasă). Universul
operei- volume de poezie și de proză: „Visări păgâne”, „Iubita de zăpadă”, „Pe Argeș în sus”,
„Satul meu”, „Poeme într-un vers”.

2. Contextul apariției poeziei

Poemul „Aci sosi pe vremuri” a fost publicat în volumul de poezii semnat de Ion Pillat și
intitulat „Pe Argeș în sus”. Volumul a apărut în anul 1923, iar poezia „Aci sosi pe vremuri” este
considerată de către criticul literar George Călinescu drept “capodopera lirică a scriitorului”.

3. Inspirația

Poezia și volumul sunt reprezentative pentru specificul poetului deoarece poeziile incluse
realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, obiectele
specifice, universul rural, împrejurimile casei, natura câmpenească, toate acestea fiind
însufleţite de amintirile copilăriei.

II Demonstrarea speciei literare și a curentului cultural căruia îi aparține

Poemul „Aci sosi pe vremuri” aparține curentului literar tradiționalist, fiind orientat
către universul existențial rustic și în direcția valorilor naționale precum folclorul sau istoria.
Este de factură tradiționalistă datoriă tematicii rurale, a construcției textului și a registrului
stilistic utilizat (descrierea spațiului rural în care are loc întâlnirea bunicilor, valorificarea
trecutului folosind procedeul evocării în prezentarea iubirii bunicilor, utilizarea arhaismelor care
creează parfumul unei epoci: „peruzea”, „crinolină”, „obloane”, „pridvor”’; de asemenea,
clopotul evidențiază prezența religiosului, iar casa părintească (un axis mundi= centru al lumii)
păstrează legătura cu străbunii). Ca specie literară, poezia este o elegie (poezie ce transmite
sentimente de tristețe) prin referirea melancolică la trecut și prin evidențierea trecerii ireversibile a
timpului peste ființa umană.

III Dezvoltarea argumentelor

1. Semnificația titlului
Ca element de paratextualitate, titlul oferă primul traseu de sens al textului. Este un titlu
analitic, conținând forma populară a unui adverb de loc- „aci”, o locuțiune adverbială ce
exprimă nuanța trecutului- „pe vremuri” și verbul la perfect simplu „sosi” ce face legătura între
trecut și prezent. Titlul sugerează apropierea trecutului și a prezentului, până la identificarea
celor două, repetabilitatea și retrăirea experiențelor specifice fiecărei generații. Astfel, fiecare
generație în parte se bucură de experiența vieții într-un mod similar cu cel al predecesorilor.
Tonul meditativ al titlului denotă nostalgia eului liric apărută odată cu meditația asupra trecerii
ireversibile a timpului.

2. Tema poeziei
Tema poeziei este pe de o parte iubirea, experiența de viață fermecătoare care se repetă
peste generații, dar și trecerea ireversibilă a timpului în secvența meditativă a textului.

3. Structura poeziei
„Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie structurată în 19 distihuri și un monovers (în final)
liber, cu rol de laitmotiv, putând fi interpretat ca o concluzie a discursului liric. Eul liric este obiectiv în
prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a bunicilor, dar este subiectiv în a doua
parte, cea cu caracter reflexiv și în secvența a treia unde prezintă propria poveste de iubire. Astfel
identificăm în text mărci lexico-gramaticale subiective: „m-ai găsit”, „ți-am șoptit”.

4. Analiza propriu-zisă a poeziei

Prima secvență

Tema și viziunea despre lume a autorului pot fi reperate de către cititor încă din primele
strofe ale poeziei. Astfel, primul distih poate fi considerat incipitul poemului și definește, prin
intermediul metaforelor «casa amintirii cu-obloane și pridvor» și «păienjeni zăbreliră și poartă,
și zăvor», un spațiu spiritual al strămoșilor, totodată sugerând trecerea ireversibilă a timpului.
De asemenea, al doilea distih evidențiază ideea că vremea s-a oprit în loc, viața strămoșilor a
rămas încremenită în timp, iar trecutul capătă o aură legendară: «de când luptară-n codru și
poteri, și haiduc».

Tot în manieră tradiționalistă, distihul al treilea deschide planul trecutului, al iubirii de

odinioară a bunicilor. Următoarele strofe compun o lume de mult apusă în care autorul prezintă
o frumoasă poveste de dragoste, plină de emoție, pe care o trăiseră bunicii săi. Întreaga idilă
reflectă puritatea sentimentelor din vremuri străvechi, atunci când bunica lui, Calyopi, venise cu
“berlina” pentru a se întâlni cu bunicul. Decorul este creat cu ajutorul epitetelor care descriu
galbenul lanului de secară, argintiul lunii și câmpia verde. Atmosfera romantică este creată de
emoția bunicului, de tăcerea fetei îndrăgostite și de recitarea unor versuri în timpul plimbărilor.
Toate acestea sunt completate de imaginiea bunicii, subțire, îmbrăcată într-o “largă crinoline”,
“cu ochi de peruzea”. Povestea frumoasă continuă și prin ochii cititorului, pictând imaginea
bunicului care îi recită bunicii poezia „Le lac” a lui Lamartine, precum și versuri din „Sburătorul”
lui Heliade Rădulescu. Ambii trăiesc o emoție puternică „și totul, ce romantic, ca-n basme, se
urzea”.
 Cu subtilitate, poetul insinuează motivul grav al clipei care trece prin bătaia clopotului
care anunță moartea, dar și nunta: “un clopot a sunat,/De nuntă sau de moarte, în turnul vechi
din sat.” “Aci sosi pe vremuri” are note nostalgice, al curgerii implacabile a timpului, fiind
dublată de eternitatea sentimentului de iubire, idee evidențiată prin schimbarea timpurilor
verbale, înlocuind imperfectul cu perfectul compus. Punctele de suspensie prezente și imaginea
auditivă a clopotului, marchează paralelismul dintre timpul iubirii (veșnic un timp real), care-și
urmează curgerea ireversibilă.

A doua secvență

Poetul continua să mediteze asupra propriei existențe, utilizând persoana a doua

singular: “Ce straniu lucru: vremea!”. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se
realizează brusc: „deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele
obiecte care consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând portretele. Această
secvență accentuează caracterul elegiac al poeziei.

A treia secvență

Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți
se repetă construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în
berlină/ iubita în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de
peruzea/ ametist. Rămâne aceeași casă, același drum, același lan de secară și imagine a
frumuseții femeii. Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradisiacă. Sunetul
clopotului ce veghează momentele importante din viață este prezent și aici. Prin reluarea
imaginilor din prima secvență se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde între
generații și a principiului ancorării în realitățile trecutului.

Ultimul distih al poeziei constituie un refren ideatic, amplificarea tristeții poetului

privind neputința umană în fața timpului și în fața morții. Atât viața cât și moartea sunt două
valori esențiale ale existenței umane, simbolizate de imaginea auditivă a clopotului din vechiul
turn, un simbol al timpului trecător, neiertător, pe care doar iubirea îl poate oarecum
încremeni. Această idee este susținută de monoversul care încheie poezia “De nuntă sau de
moarte, în turnul vechi din sat.”

1. Concluzie

În concluzie, valorificând mitul oglinzii și al dedublării, poezia “Aci sosi pe vremuri” de

Ion Pillat împletește evocarea cu meditația, într-o tonalitate melancolică, nostalgică. Viziunea
despre lume este una tradiționalistă– specificul autentic românesc și spiritul țăranului român
sunt singurele realități generatoare de viață, de opere originale.