UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA:FINANŢE ŞI BĂNCI

Profesor coordonator: Student:

Prof.univ.dr.Dorin Jula Iordache Adina

Bucureşti,

2012
 MIGRAŢIA EXTERNĂ
CONSECINŢE ŞI DIMENSIUNI

2
 CUPRINS

Capitolul I.Preambul........................................................................................................................................4
Capitolul II-MigraŢia –aspecte generale..........................................................................................................5
2.1.Definirea termenului de migraţie............................................................................................................5
2.2.Forme de migraţie...................................................................................................................................6
2.3.Tipologia migraţiei...............................................................................................................................11
2.4.Fluxuri de emigraţie..............................................................................................................................14
2.5.Migraţia externă – o formă de export de capital uman..........................................................................16
2.6.Migraţia externă pentru muncă.............................................................................................................18
2.7.Cauze ale migraţiei...............................................................................................................................19
Capitolul III- DIMENSIUNI ALE MIGRAŢIEI............................................................................................23
3.1.Dimensiunea externă a politicii comune privind migraţia.....................................................................23
3.2.Dimensiunea socio-culturală a fenomenului migraţionist actual în România.......................................24
3.2.1.Profilul migrantului.......................................................................................................................24
3.3.Platforma de cooperare în domeniul migraţiei şi dezvoltării.................................................................26
3.4.Volumul şi intensitatea migraţiei externe.............................................................................................26
Capitolul IV-ConsecinŢe ale migraŢiei externe.............................................................................................30
4.1.Consecinţe ale migraţiei la nivelul comunităţii...................................................................................30
4.2.Consecinţe ale migraţiei la nivelul familiei.........................................................................................32
4.3.Consecinţe la nivelul migranţilor..........................................................................................................33
V.MIGRATIA DIN ROMANIA SI POLITICILE UE IN..............................................................................37
5.1.Orientări actuale ale statelor membre UE în domeniul imigraţiei. Efecte posibile pentru România 38
5.2.Perspective ale migraţiei forţei de muncă din România.....................................................................38
5.3.Migraţia politică la români...................................................................................................................40
VI.CONCLUZII ŞI PROPUNERI..................................................................................................................44
VII.Bibliografie..............................................................................................................................................45

3
 Capitolul I.Preambul

Încă de la începutul umanităţii, oamenii au migrat. Exodurile şi fluxurile de

migranţi au fost, întotdeauna, parte componentă, precum şi un mare factor
determinant, a istoriei umanităţii.
Cercetările istorice au evidenţiat că, încă din perioada timpurie a celor două
milenii de creştinism, au avut loc multiple deplasări ale unor populaţii, chiar dacă
atunci erau relativ reduse din punct de vedere numeric.
Marile deplasări intercontinentale au început abia în secolul al XVIlea, odată cu
expansiunea Europei şi aşezarea coloniilor. Începând de la sfârşitul secolului al XIX-
lea, migraţia a capătat o nouă trasătură, cea a exodului forţei de muncă spre zone
atractive din punct de vedere economic. Între a doua jumătate a secolului al XIX-lea
şi primul război mondial au emigrat spre America de Nord aproximativ 40 milioane
de persoane, cei mai mulţi dintre ei venind din Marea Britanie şi Germania.
Criza economică din 1929 a constituit, de asemenea, o motivaţie pentru
deplasarea populaţiei, însă mişcarea a încetinit treptat, fără a înceta, până la sfârşitul
anilor 1930, când a cunoscut o direcţie nouă. Această “reorientare” a curentului
migrator a atins, practic, toate ţările tradiţionale de emigraţie şi s-a efectuat într-o
perioadă de timp relativ scurtă şi perfect stabilă. Mai mult, ea a înregistrat o sporire şi
pe ţări, care până atunci erau puţin afectate de acest fenomen, ceea ce a dus la o
transformare profundă a naturii problemei.
Astfel, migraţia s-a transformat, de-a lungul timpului, dintr-un proces regional –
determinat de factori economici, sociali sau naturali (nivel de trai scăzut, războaie,
invazii, conflincte inter-umane, molime, fenomene naturale devastatoare) ori de
factori politici (deportare, colonizare forţată sau nu etc.) - într-un fenomen global, în
prezent, fiind cuantificat la aproximativ 3% din totalul populaţiei lumii (una din 35
persoane este migrantă, iar fluxurile anuale totale includ 5-10 milioane
persoane ,conform IOM, World Migration, 2003).

4
 Capitolul II-MigraŢia –aspecte generale

2.1.Definirea termenului de migraţie

“Migraţia este un proces care trebuie gestionat şi nu o problemă care trebuie

rezolvată”

Etimologia cuvântului de migraţie nu ne este de prea mare ajutor: migraţia vine

din latinescul „migrare” care la rândul său are rădăcina în sanscrită „mej” însemnând
„schimbare”, schimbare care poate fi pozitivă sau negativă. Migraţia este un termen
care descrie procesul de mişcare al populaţiei în interiorul graniţelor unui stat sau
peste frontiere.

Factorul timp este de asemenea implicat şi trebuie luat în considerare atunci

când se face referire la definirea migraţiei. Când termenul este folosit singur se
presupune că „migraţia” este pentru timp mai îndelungat, dacă nu este vorba de
stabilirea permanentă într-o altă ţară sau regiune şi nu presupune călătoria pentru
afaceri sa vacanţă ori altă călătorie pe termen scurt.

Migraţia este un fenomen complex, ce constă în deplasarea unor persoane dintr-

o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului şi/sau de încadrarea într-o
formă de activitate în zona de sosire. Această definiţie nu face referire la graniţele
naţionale, însă tipologia migraţiei distinge, în funcţie de acest criteriu, între migraţia
internă şi migraţia externă sau internaţională

După autorul Dumitru Sandu , migraţia reprezintă o componentă esenţială a

proceselor de dezvoltare.Diferitele forme ale acestui fenomen sunt corelate cu
schimbările economice,de structură socială şi de calitate a vieţii.În anumite condiţii şi
sub anumite aspecte,migraţia apare ca reacţie la aceste schimbări;la rândul ei ,reacţia
respectivă poate avea efecte în domeniile vieţii economice,al calităţii vieţii şi
structurii sociale.

Până de curând „migraţia” era asociată cu migraţia economică sau migraţia

voluntară. Acum 20 de ani, spaniolul Felipe Vaquez Mateo a definit migraţia ca
„orice deplasare conştientă şi voluntară a persoanelor dintr-o regiune sau ţară către
5
alta, dictată de diferite motive şi pentru motivul serviciului”. Acesta a enunţat un
număr de definiţii care în general indică următoarele caracteristici ale migraţiei:
migraţia are ca scop angajarea în muncă, este permanentă, fără speranţă de întoarcere,
sau temporară; se aplică mişcărilor mari de populaţie; este voluntară. Această
abordare restrictivă este acum abandonată şi în general – dacă nu universal –
acceptată ideea că migraţia este mai mult sau mai puţin echivalentul mişcării
populaţiilor care cuprinde orice fel de mişcare a populaţiei, indiferent de durată,
compoziţie sau cauze.

Migraţia externă, ca şi migraţia în general, este o formă a mobilităţii spaţiale a

persoanelor şi a forţei de muncă, un fenomen şi un proces complex, multifactorial,
determinat ca motivaţii, multidimensional ca stoc şi fluxuri, diversificat ca forme de
manifestare. Acest proces nu implică întotdeauna şi schimbarea rezidenţei.

2.2.Forme de migraţie

Migraţia constituie un fenomen social complex care, prin dinamism şi

implicaţii, devine tot mai palpabil pentru evoluţia vieţii internaţionale de la acest
sfârşit de mileniu.

Termenul de migraţie este adesea modificat de un prefix sau adjectiv atunci

când se referă la o formă specifică de migraţie. Aceasta a avut ca efect multiplicarea
termenului într-un număr mai mare de categorii:

Complexitatea acestui fenomen este reflectată de bogăţia de sensuri şi

semnificaţii:

 În sens restrâns, migraţia apare ca deplasare a oamenilor dintr-o ţară în

alta, deplasare care este percepută în mod diferit de oficialităţile şi populaţia din
fiecare ţară implicată:

6
 este considerată emigrare, acţiunea de plecare din ţara de origine iar
persoanele aflate în această situaţie se numesc emigranţi;

acţiunea de intrare într-o altă ţară (chiar dacă nu este ţara vizată) se numeşte
imigrare, iar cei în cauză sunt imigranţi în acea ţară.

 În sens larg, migraţia semnifică, atât deplasarea unor grupuri mari de

oameni dinspre ţările de origine spre alte state (teritorii), cât şi efectele produse în
plan social, cultural, demografic şi, nu în ultimul rând, economic.

 Din punct de vedere al modalităţii de realizare, migraţia se poate face

legal sau ilegal, ceea ce practic însumează diferite metode şi mijloace la care recurg
migranţii, atât pentru a părăsi ţara de origine, cât şi pentru a tranzita alte state sau de a
pătrunde şi a se stabili în ţările de destinaţie.

 Din punct de vedere axiologic şi juridic, migrarea poate fi o expresie

practică a năzuinţei fireşti a omului spre cunoaştere şi comunicare, a cărei evoluţie a
condus în epoca modernă la consacrarea dreptului legitim intitulat „dreptul la liberă
circulaţie” al persoanelor.

De altfel, abordarea problematicii migranţilor prin prisma „drepturilor

omului”, a condus la reconsiderarea (deocamdată în plan doctrinar) acestei categorii
de persoane, ca fiind o „minoritate” nouă şi în această postură i se cuvine o atitudine
mult mai favorabilă din partea majorităţii.

 Din punct de vedere juridic, acţiunea migrării presupune două elemente

de bază:

intenţia persoanelor de a pleca definitiv din statul de origine pentru a se stabili

în alt stat;

părăsirea efectivă a teritoriului statului respectiv (de origine) şi, implicit,

intrarea, staţionarea ori stabilirea în alt stat.

7
 Migrantul este persoana care, din alte motive decât temerea întemeiată de a fi
persecutată în propria ţară, o părăseşte în mod voluntar, pentru a-şi stabili reşedinţa
în altă parte.

Simpla intenţie de a pleca dintr-o ţară nu înseamnă neapărat emigrare

(exemplu: persoana care pleacă în alt stat în interes oficial ori în alt scop legal),
deoarece cel în cauză urmăreşte să se întoarcă în propria ţară după expirarea perioadei
sau la încetarea misiunii.

Fiind o variantă sensibilă a libertăţii de circulaţie, şi reglementarea migraţiei se

află la confluenţa dintre normele dreptului intern al statelor implicate în derularea
fenomenului de emigrare (imigrare) şi prevederile statuate în dreptul internaţional în
acest domeniu.

Raţionamentul fundamental care determină armonizarea sau conjugarea

celor două categorii de norme interne/internaţionale, îl constituie necesitatea
protejării permanente a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, indiferent
de locul unde se află sau calitatea ce o deţin: cetăţean, apatrid, refugiat.

În acest context, pe cale de interpretare, putem evidenţia rolul primordial ce

trebuie să i se recunoască dreptului internaţional în asigurarea statutului migranţilor.

 emigraţie/imigraţie
De exemplu, migraţia poate fi categorisită în conformitate cu direcţia în care
persoana se mişcă, spre/dinspre o ţară. Termenul folosit pentru a descrie mişcarea de
plecare dintr-o ţară cu scopul de a se stabili în altă ţară este „emigraţie”. Invers,
atunci când mişcarea este făcută cu scopul de a intra într-o ţară, este folosit termenul
„imigraţia”. Ambii termeni conţin implicaţii pe termen lung, respectiv mişcarea este
făcută pentru stabilirea sau rezidenţa permanentă în noua ţară.

 internaţională/internă
O distincţie poate fi făcută şi între migraţia internaţională şi migraţia internă.
Migraţia internaţională se referă la mişcarea persoanelor care pleacă din ţara lor de
origine sau din ţara unde-şi au reşedinţa de obicei, pentru a se stabili în mod
8
permanent sau temporar într-o altă ţară. În acest caz e trecută frontiera. Migraţia
internă are loc în interiorul unui stat, cum este de exemplu migraţia rurală către
mediul urban.

 legală/ilegală
Migraţia internaţională poate fi divizată în migraţiune legală şi ilegală.
Migraţia internaţională legală deşi nu este nouă, este în creştere şi se află cu prioritate
pe agendele naţionale şi internaţionale. Profesorul Ghosh, a scris în cartea sa pe
această temă: „şi iată că încă nu este o definiţie clară sau universal acceptată a
migraţiei ilegale. Un motiv important pentru acest lucru este că
neregularitatea/ilegalitatea mişcărilor migratoare poate fi văzută din diferite
unghiuri. Aceasta cel puţin contează pentru diferita terminologie folosită pentru a
specifica astfel de deplasări”. El explică că migraţia ilegală ca fenomen în sine este
văzut din perspectiva ţărilor de destinaţie noi, adesea asociind migraţia ilegală cu
intrarea, şederea, munca ilegală într-o ţară, însemnând că migrantul nu are autorizarea
necesară sau documentele necesare în conformitate cu reglementările privind intrarea,
şederea şi/sau munca în ţara respectivă. Oricum, ilegalitatea în mişcările migratorii
poate apărea şi-n ţara de provenienţă, spre exemplu, atunci când o persoană
traversează frontiera fără a avea un paşaport sau document de călătorie valabil ori nu
îndeplineşte cerinţele de a părăsi ţara respectivă. Ca atare este un termen larg şi
flexibil, adesea folosit fără precizie, însă în general înţeles să acopere acele deplasări
care „au loc în afara cadrului obişnuit de norme din ţările de plecare, tranzit şi
primire”.

În mod evident termenul de migraţiune legală se referă la migrarea care are loc
în conformitate cu legile ţării în cauză.

 voluntară/forţată
Migrarea e voluntară atunci când persoanele implicate se deplasează din
proprie iniţiativă. Migraţia forţată apare atunci când deplasarea persoanelor are loc ca
urmare au nor evenimente exterioare, cum ar fi calamnităţile naturale, războiul,
9
conflictele interne, persecuţia din partea reprezentanţilor guvernului, etc. Migraţia
forţată presupune intervenţia unei forţe externe voinţei persoanelor implicate şi care
determină deplasarea persoanelor.

 individuală/ de masă
Deplasarea persoanelor poate fi individuală, atunci când se are în vedere
deplasarea la nivel de individ. Aceasta presupune luarea deciziei de migrare de
fiecare persoană în parte şi totodată alegerea căilor şi mijloacelor de migrare, de
regulă întinzându-se pe perioade lungi de timp.

Migrarea în masă presupune mişcarea concertată a unui număr mare de

persoane, chiar colectivităţi întregi, fiind generată de regulă de calamnităţi naturale,
război, conflicte interne deosebit de violente. În timp ce migraţia individuală
presupune deplasarea persoanelor pe distanţe mari, de regulă prin trecerea mai multor
frontiere până la locul de destinaţie, migraţia în masă e concretizată prin deplasarea
până la locul cel mai apropiat, care conferă protecţie împotriva cauzelor care au
generat-o.

 permanentă/temporară
În funcţie de timpul cât migrantul rămâne în ţara de destinaţie, migraţia poate fi
permanentă sau temporară. Atunci când migrantul se stabileşte definitiv în ţara de
destinaţie, uneori dobândind şi cetăţenia acestui stat, ne aflăm în prezenţa unei
migraţii permanente.

Când migraţia se face în ţara de destinaţie pentru o perioadă de timp, după care
se întoarce în ţara de origine, ne aflăm în prezenţa unei migraţii temporare.

 returnarea
Prin returnare, se înţelege procedura de întoarcere a migranţilor în ţara sau
regiunea de origine. Returnarea poate fi benevolă, în situaţiile în care persoanele în
cauză se întorc din proprie iniţiativă în regiunea de origine sau forţată atunci când
migrantul este obligat de autorităţile ţării de destinaţie sau de tranzit să se întoarcă.

10
Returnarea are loc, de regulă, după încetarea cauzelor care au generat deplasarea
persoanei (încetarea războiului sau conflictului intern, înlocuirea urmărilor
calamnităţii naturale, schimbarea guvernelor care folosesc practici discriminatorii,
etc.)

2.3.Tipologia migraţiei

Migraţia ca eveniment sociodemografic se referă la deplasarea unei persoane-

individual sau în cadrul unui grup-în afara comunităţii sale de rezidenţă ,în decursul
unei perioade de referinţă date ,pentru a schimba domiciliul stabil şi /sau locul de
muncă obişnuit.O mulţime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de
migraţie(în acelaşi sens în care evenimentele de deces şi de naştere ,spre
exemplu ,prin agregare definesc fenomenele de mortalitate şi respectiv de fertilitate).

Această distincţie dintre eveniment şi fenomen ,clar statuată în demografie , ar

mai putea fi completată prin termenul de proces de migraţie ,în sensul de (a)
ansamblu de schimbări pe care le suportă ,în timp,o mulţime dată de evenimente de
migraţie(care poartă numele de fenomen de migraţie) din punct de vedere al
volumului , intensităţii,sensului,cauzelor şi mecanismelor de producere.Deci „proces
de migraţie”,în această accepţie ,desemnează schimbarea caracteristicilor
fenomenului de migraţie de la un interval de referinţă la altul.Într-un al doilea sens,
(b),proces de migraţie desemnează ,la nivel individual,succesiunea secvenţelor
implicate în luarea deciziei de migraţie şi realizarea evenimentului
respectiv.Exceptând cazurile în care o vom specifica,noţiunea de proces de migraţie
va fi folosită în sensul(a).

Schimbarea de domiciliu sau de loc de muncă în afara comunităţii locale de

rezidenţă poate fi analizată pentru o anume persoană ,prin noţiunea de eveniment de
migraţie , sau pentru o mulţime de persoane,în cazul noţiunii de fenomen de migraţie.

11
 Noţiunea de migraţie –fără specificarea de eveniment sau de fenomen-face
abstracţie de natura agentului uman-individ sau mulţime de indivizi –care suportă
schimbarea.

Migraţia este deci o formă de„mobilitate teritorială ” sau „geografică” ale cărei
note specifice derivă din faptul că implică deplasări:

în afara comunităţii locale de rezidenţă

Pentru a schimba rezidenţa sau locul de muncă obişnuit sau atât locul de
rezidenţă ,cât şi locul de muncă.
Pentru a circumscrie un eveniment de migraţie în cadrul câmpului mai larg al
evenimentelor de mobilitate teritorială ,întrebările cele mai importante la care trebuie
răspuns sunt:
între ce arii teritoriale se face deplasarea (cartiere,localităţi ,zone,etc.)
cu ce scop (schimbare de rezidenţă , de loc de
muncă,excursii,vizite,cumpărături,etc.)
pentru ce perioada a fost făcută schimbarea-în cazul unei analize
retrospective,sau pentru ce perioadă persoana intenţionează să adopte schimbarea-în
cazul unei înregistrări a evenimentului în momentul producerii sale.
Răspunzând la astfel de întrebări în conformitate cu definiţia pe care am adoptat-
o ,nu constituie migraţie:
 deplasările în interiorul aceleiaşi comunităţi locale;
 deplasările în afara comunităţii de rezidenţă în alte scopuri decât acelea de
schimbare a locului de muncă obişnuit sau a rezidenţei
obişnuite(principale);
 deplasările în afara comunităţii de rezidenţă pentru a practica pe termen
scurt o ocupaţie ,dar nu şi pentru a schimba locul de muncă obişnuit;
 deplasările nomazilor,în măsura în acre aceştia nu au o comunitate locală
de rezidenţă în sensul convenţional al acestui termen.

12
 Criteriile cele mai importante pentru o tipologie a migraţiei derivă în mare
parte ,din definiţia dată.
a)raportul dintre tipurile de medii rezidenţiale de la originea şi destinaţia
migraţiei.În funcţie de acest criteriu este de semnalat ,în primul rând ,diferenţa dintre
„migraţie de colonizare” şi celelalte forme ale migraţiei.se vorbeşte de migraţie de
colonizare atunci când teritoriul destinaţiei este lipsit nu atât de populaţie , cţt mai
ales de o structură socialp constituită care să servească drpet cadru social de integrare
a noilor sosiţi .În toate celelalte cazuri , migraţia are ca punct de sosire o altă
comunitate locală ,cu o structură socială constituită istoric.
În funcţie de tipurile de comunitate locală de origine şi de destinaţie se face
curent distincţia între migraţiile rural-rural , rural-urban ,urban-urban,urban-rural.
b)conţinutul schimbărilor realizate prin migraţie , din punctul de vedere al
imigrantului:
-migraţia forţei de muncă („de lucru”,”pentru muncă”).Conţinutul schimbării
este dat de o schimbare a locului de muncă.Dacă se iau în considerare ,în plus,şi
durata sau ritmul de deplasare a persoanelor care schimb locul de muncă de la o
comunitate locală la lata,atunci rezultă ca subtipuri:navetismul sau migraţia
alternantăşi migraţia sezonieră.
O categorie marginală din punctul de vedere al definiţiei date migraţiei o
constituie persoanele care se deplasează în afara comunităţii de rezidenţă pentru a
lucra,dar care pleacă la intervale şi pe durate de timp variabile.În principiu aceste
deplasări trebuie să fie luate în consideraţie ca migraţie dacă durata părăsirii
localităţii este atât de mare încât să implice consecinţe considerabile asupra modului
de funcţionare al familiei sau al comuităţii locale de origine.
Schimbările realizate la nivelul dimensiunilor statusului social al migrantului
sunt cele mai importante din punctul său de vedere,în majoritatea cazurilor.Sub acest
aspect ,conţinutul schimbării realizate prin migraţie poate fi profesiunea, nivelul de
instrucţie , statutul matrimonial,venitul,prestigiul,etc.În consecinţă , se pot defini,ca
subtipuri ale migraţiei , migraţia pentru venituri,pentru căsătorie,etc.

13
 Evident aceste finalităţi ale migraţiei nu se exclud reciproc.Mai mult,există
tipuri de migraţie al căror conţinut este dat de schimbarea statusului altor membri ai
familiei.astfel , motivaţia migraţiei de la sat la oraş poate fi aceea de a ajuta la
îngrijirea copiilor mici ai unora din fiii căsătoriţi la oraş.Similar , părinţii pot renunţa
la domiciliul rural pentru cel urban în speranţa asigurării unor mai bune condiţii
pentru educaaţia copiilor lor.
Tipologia migraţiei în funcţie de conţinutul schimbării realizate prin acest act de
către migrant , este, în bună măsură , o tipologie a motivaţiei de migraţie.Trebuie
admis, totuşi,că motivaţia poate fi mai mult sau mai puţin diferită faţă de conţinutul
real al schimbării suportate de persoana care migrează.

2.4.Fluxuri de emigraţie

Sursa fluxurilor de ieşire, de emigrare a populaţiei este mobilă, fiind influenţată

de motivele emigrării. Dacă la începutul perioadei de tranziţiei cele mai importante
contingente proveneau din judeţele Transilvaniei cu pondere ridicată a etnicilor
germani, în prezent zonele de plecare sunt mai numeroase dar intensitatea fluxurilor
este mai slabă (în medie de cca 9 ori).

O ierarhie a judeţelor de plecare după numărul persoanelor emigrante în anul 2002

ne permite următoarele aprecieri:

 Bucureştiul este principala sursă de alimentare a emigraţiei: 17,3% din

total, cu 32.1% din evrei, 18,7% din români şi 3% din germani;
 Braşov, Timis, Cluj şi Mureş au alimentat fiecare cu cca. 6 procente
emigraţia totală, Suceava , Sibiu, Bihor cu câte 4 procente şi Neamţ, Satu Mare şi
Arad cu cca 3 procente, restul judeţelor având contribuţii mai reduse;
 Din total emigranţi, evreii au reprezentat 0,3%, germanii 0,8% iar
maghiarii aproape 6%. Zonele de plecare a etnicilor sunt: pentru evrei Bucureşti,
14
Cluj, Iaşi şi Botoşani; pentru germani Cluj, Timiş, Arad, Braşov şi Sibiu; pentru
maghiari Cluj, Mureş şi Harghita;

Nu există o legătură directă şi intensă între numărul emigranţilor şi rata

şomajului. De exemplu în 2003 comparativ cu anul anterior primele 5 judeţe cu o
pondere a emigranţilor de peste 5% din total au înregistrat reduceri ale ratei şomajului
(Bucureşti, Timiş, Cluj, Sibiu, Braşov). Din aceste zone au plecat 41,65% din
emigranţii anului 2003, iar numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul anului
reprezenta 14,65% din total.

Destinaţiile preferate s-au schimbat şi ele. Dacă în primii ani fluxurile cele mai
importante erau spre Germania (în jur de jumătate), Ungaria şi Austria (cca 10%), în
2002-2003 destinaţiile preferate sunt SUA, Canada, Italia şi Germania cu cca 15-18%
fiecare (Graficul nr. 16).

În perioada 2002-2003, cei mai mulţi cetăţeni români care au emigrat în spaţiul UE
şi-au stabilit domiciliul în Italia (4233 persoane) şi Germania (3646). În Austria şi
Franţa au emigrat mai puţin de 1000 de persoane, iar în Grecia şi Suedia ceva mai
mult de 100 (MAI, 2004).

Pe zone mari geografice se remarcă o reorientare a fluxurilor dinspre Europa de Vest

(spaţiul UE) la începutul anilor ’90 spre America de Nord. În 1990-1995 peste 60%
din emigranţi alegeau ca destinaţie un stat membru UE şi doar 15-17% plecau spre
America. Din 1996 scade treptat ponderea celor spre Europa şi creşte semnificativ
fluxul spre America, tendinţa fiind de egalizare a proporţiilor, cca 40% preferă încă
spaţiul UE şi aproape 35% se îndreaptă către Canada şi SUA. Putem astfel aprecia că
tensiunea asupra ţărilor europene exercitată de emigraţia din România s-a redus
constant până în 2001. Uşoara schimbare în 2002-2003 privind preferinţa celor două
destinaţii nu poate fi apreciată (incă) ca o nouă tendinţă, oscilaţiile anuale în special
pe destinaţia America fiind înregistrate şi în perioada 1991-1995.

15
 2.5.Migraţia externă – o formă de export de capital uman

România, ca ţară nemembră a UE, prin migraţia externă exportă capital uman,
mai mult sau mai puţin gratuit. Costul aferent este în creştere, fiind doar parţial
compensat de beneficiile potenţiale economice şi sociale:

 emigraţia determină o pierdere finală, totală, beneficiile complementare fiind

greu de estimat, se manifestă cu un anumit decalaj în timp sau nu apar deloc;
 migraţia pentru muncă poate fi considerată ca un export parţial şi temporar,
asociat cu beneficii potenţiale relativ mai certe. Prin câştigurile individuale care se
transferă în ţară familiei şi consumul acestora pe piaţa internă de bunuri şi servicii se
susţine cererea internă şi, într-o anumită măsură, şi producţia naţională.

Câştigurile, respectiv pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi, însă

în proporţii diferite .În esenţă acestea constau în următoarele:
Pentru ţara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă,
exportul de capital uman, de forţă de muncă în care s-au făcut investiţii importante
reprezintă o pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în ţară, sursă
pentru creşterea economică durabilă. Dar, dacă cercetăm raţiunile pentru care
migrarea externă pentru muncă ia avânt, atunci concluzia se nuanţează. Dacă cererea
pieţei nu susţine crearea de oportunităţi/locuri de muncă pentru forţa de muncă
disponibilă, atunci acesta se orientează către zonele din afara spaţiului naţional ceea
ce alimentează exodul creierelor şi al forţei de muncă.
Pentru ţara gazdă, de destinaţie, efectele sunt de regulă net favorabile. Ele se
manifestă, înainte de toate, pe piaţa muncii prin:
contribuţia la reducerea deficitului de forţă de muncă, fie în profesii de înaltă
calificare, fie pentru forţa de muncă strict specializată, fie cu calificare redusă sau
necalificată în locuri de muncă pentru care forţa de muncă autohtonă manifestă
reticenţe; în orice situaţie costurile afrente sunt incomparabil mai reduse;

16
 atenuarea procesului de îmbătrânire demografică şi a tensiunilor create pe
pieţele muncii sau la nivel bugetar (lucrătorii migranţi sunt de regulă tineri, 18 – 40
ani, cu potenţial de muncă ridicat); contribuţii la creşterea producţiei, inclusiv a
exportului ţărilor de “adopţie”, uneori chiar în ţările lor de origine.
Pentru lucrător şi familia lui, de asemenea efectele sunt diverse; dar apreciem că
soldul este pozitiv.
Cele mai semnificative câştiguri constau în:
obţinerea unui venit care asigură reproducţia forţei de muncă a lucrătorului şi a
familiei sale, venit pe care în ţară nu l-ar fi obţinut, datorită nivelului comparativ mult
mai redus al salariilor în România pentru acelaşi gen de activitate;
 sporeşte capacitatea de economisire şi investiţii, fie în bunuri de folosinţă
îndelungată (locuinţă, înzestrare electronică, maşini agricole etc.), fie pentru lansarea
în afaceri pe cont propriu. Oricum, prin asemenea investiţii contribuie la sporirea
avuţiei naţionale şi/sau la crearea unor noi locuri de muncă. În ultimii ani, valoarea
totală a transferurilor băneşti a crescut, transferurile de valută (inclusiv a celor care
muncesc în străinătate) au depăşit investiţiile directe de capital străin;
câştiguri în plan profesional şi al culturii muncii – de cunoştinţe, deprinderi,
comportamente, disciplină a muncii, securitate a muncii, participare. La acesta se
adaugă un spor calitativ în planul relaţiilor inter-umane, spirit civic, implicare în viaţa
comunitătii, etc.
Pierderile la nivel de individ sunt atât de natură economică, cât mai ales socială:
discriminare de tratament, comparativ cu forţa de muncă autohtonă sau chiar a altor
lucrători migranţi;
 riscul de nerespectare din partea angajatorului a contractului de muncă
încheiat. Cazurile de acest gen au determinat reacţii, inclusiv din partea tărilor de
destinaţie - sindicatele italiene şi cele spaniole, de exemplu, s-au angajat, pe baza
unui protocol semnat cu cele din România, să apere şi drepturile lucrătorilor migranţi
proveniţi din România;

17
 tensiuni în relaţiile cu forţa de muncă autohtonă, putând ajunge uneori până la
conflict;
 dificultăţi de acomodare şi ca atare eficienţă redusă în muncă, ceea ce poate
conduce la nemulţumiri şi de o parte şi de alta;
 protecţie socială mai redusă sau necorespunzătoare, concretizată în securitate
şi condiţii de muncă nu totdeauna satisfăcătoare, oricum sub cele promise la interviul
de selecţie şi angajare.

2.6.Migraţia externă pentru muncă

Migraţia externă pentru muncă - spre deosebire de emigraţie /imigraţie are

caracter temporar, durata acesteia variind în limite largi (de la câteva săptămâni /luni
până la câţiva ani) şi un presupune schimbarea definitivă a reşedinţei. Cei implicaţi în
mişcarea migratorie legală şi/sau contigentată fac parte, de regulă, din trei mari
categorii de forţă de muncă:

a) forţă de muncă de înaltă calificare, cu competenţe validate în domenii

de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei, ca şi în unele servicii, cum sunt cele de învăţământ,
sănătate.

Această categorie recrutată direct, adesea chiar din ultimii ani de studii sau prin
organisme specializate româneşti sau străine - are şi cele mai multe şanse de a obţine
contracte pe termen lung şi în final de a obţine dreptul de stabilire în ţara gazdă. În
plus, se încadrează în categoria de vârstă 25 - 40 ani, considerată cea mai creativă şi
productivă;

b) forţa de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare care

acoperă o gamă largă de activităţi şi profesii, cum sunt:

 constructorii - categorie de forţă de muncă cu tradiţie de a munci în

străinătate, bine cotată pe pieţele occidentale (Germania, Israel);
18
  personalul para medical (asistente medicale), pentru care cererea
angajatorilor din diferite ţări este în creştere (Italia, SUA, Canada,
Elveţia);
 personal hotelier şi de alimentaţie publică, de asemenea solicitat pe
anumite pieţe occidentale;

c) forţă de muncă necalificată sau semicalificată în activităţi din

agricultură (în perioade de recoltare), în salubritate, construcţii etc. (Spania,
Portugalia, Grecia).

Există şi o destul de puternică mişcare migratorie pentru muncă necontrolată,

nici în ţara de plecare (România) şi nici în cea de primire. Evident, o bună parte a
acestora lucrează temporar, pe o perioadă nedefinită, cel mai adesea fără forme
legale, pe piaţa subterană a muncii din ţările de destinaţie. Condiţiile de muncă şi
viaţă oferite şi acceptate nu sunt dintre cele mai bune, situându-se mult sub
standardele oferite forţei de muncă autohtone. Firmele agreează această formă de
ocupare deoarece costurile salariale sunt mai reduse, aportul muncii acestor lucrători
la sporirea competitivităţii firmei respective fiind însemnat.

2.7.Cauze ale migraţiei

Cauzele migrarii fortei de munca sunt, aparent, simplu de identificat :

prelevanta nevoilor materiale.

A. Cauze şi trăsături

Migraţiile contemporane au la bază două mari cauze: politice şi economice. Ele

pierd caracterul lor spontan, voluntar, fiind din ce în ce mai mult puse sub controlul
anumitor organisme care urmăresc asigurarea unor scopuri politice sau economice
directe, în ultimele decenii, în plan internaţional au devenit caracteristice încercările

19
de a controla migraţia, în special migraţia ilegală prin organe de stat naţionale sau
interstatale ori prin organizaţii internaţionale.

Migraţiile actuale se deosebesc de cele anterioare atât prin caracterul, volumul,

cât şi prin orientarea lor geografică, desprinzându-se următoarele trăsături:

 Creşterea migraţiilor din interiorul continentelor şi scăderea celor

intercontinentale, evidente devenind migraţiile internaţionale, temporare şi
sezoniere;

 Prezenţa în cadrul emigrărilor a forţei de muncă ieftine;

 Amplificarea exodului de inteligenţă şi competenţă – „emigrarea elitei

ştiinţifice”;

 Cauza migraţiilor internaţionale rămâne, în continuare, stagnarea şi regresul

economic caracteristic multor ţări din Europa de Est şi Sud-Est, din spaţiul
Comunităţii Statelor Independente, Asia Centrală şi de Sud, Africa, America
Centrală şi de Sud;

 În funcţie de aceste caracteristici generale, s-a modificat radical poziţia unor

ţări şi continente în balanţa mişcărilor migratorii în ansamblu.

B. Evoluţia şi factorii favorizanţi

De obicei atunci când vorbim despre un fenomen, avem o dualitate: cauză-efect. În

cazul fenomenului migraţionist, putem vorbi însă de o relaţie tripartită: factor-cauză-
efect.

Cauze dintre cele mai diverse şi mai complexe fac ca mişcările de populaţii să capete,
în prezent, o deosebită amploare. Printre astfel de cauze amintim: foametea,
conflictele armate, catastrofele naturale, restricţiile religioase.

Factorii care determină aceste cauze sunt şi ei foarte diverşi: demografici, economici,
tehnologici, de dezvoltare, politici sau combinaţi.
20
De obicei aceşti factori nu acţionează independent, nu apar izolaţi, ci efectul (şi
anume migraţia) se datorează acţiunii lor conjugate.

Hotărârea de a părăsi un anumit teritoriu, o anumită ţară, reprezintă o decizie cu

consecinţe deosebite pentru viitorul unei persoane, iar la adoptarea ei concură nu doar
unul ci o multitudine de factori, între care unul deţine rolul primordial.

 Factorii demografici, de pildă, joacă un rol important în mişcările de

populaţii. Astfel, populaţiile din ţările în curs de dezvoltare, cu o rată de natalitate
ridicată, vor încerca, pe căi legale sau ilegale, să se deplaseze spre ţările
industrializate, în care se înregistrează o stagnare a natalităţii, în perioada de boom
economic, acestea resimt nevoia unei forţe de muncă străine.

 Factorii economici provoacă valuri masive de imigrare, în sensul că

populaţiile din ţările mai puţin dezvoltate vor căuta locuri de muncă mai bine plătite
în ţările dezvoltate din punct de vedere economic. De asemenea, dezvoltarea
mijloacelor de transport şi comunicaţii facilitează deplasarea spre diferite ţări.

Deplasarea forţei de muncă calificată din ţările în curs de dezvoltare spre ţările
industrializate, unde este mai bine plătită, a luat o amploare îngrijorătoare mai ales
după deschiderea frontierelor de către fostele ţării socialiste, constituind o frână în
calea progresului economic al statelor de emigraţie.

Factorii economici pot fi analizaţi din două puncte de vedere: primul, cel al ţării
de origine, iar cel de-al doilea, cel al ţării de destinaţie. În primul caz sărăcia este
cauza care stă la baza emigraţiei. Relevant este în acest sens cazul unor ţări
considerate „sărace” cum sunt ţările din Africa, unele ţări din America de Sud sau
Asia şi chiar din Europa de Est. Ca ţări de destinaţie sunt vizate ţările puternic
dezvoltate: SUA, Canada, Europa de Vest capabile să salarizeze forţa de muncă
emigrantă.

Statisticile arată că în zilele noastre aproape 40% din numărul de migrări au loc
în Asia, 20% din numărul total al migranţilor se află în SUA iar în Europa 19%.
21
  Factorii politici din unele state şi regiuni totalitare sau intolerante, care fac ca
anumite părţi ale populaţiei să fie ameninţate în existenţa sau libertatea lor,
determină expatrierea către ţări care să le asigure condiţiile de securitate pe
care nu le au în ţara de origine.

Exodul crescut al populaţiilor migratoare de la acest început de mileniu este

strâns legat de perpetuarea unor conflicte de ordin etnic, religios sau politic
(Afganistan, Algeria Turcia etc.) şi declanşarea altora noi (fostele state iugoslave,
Cecenia). De asemenea, nu putem neglija nici influenţa favorabilă pe care o
reprezintă pentru migraţia ilegală cadrul normativ deosebit de generos în privinţa
azilului şi apărării drepturilor omului din unele state dezvoltate, în ultimele patru
decenii, fluxurile migratorii spre ţările industrializate au fost influenţate şi de lipsa
forţei de muncă în perioada de reconstrucţie de după război, de expulzarea unor
minorităţi etnice originare din fostele colonii ale statelor din Europa Occidentală, de
revoluţia înregistrată în domeniul transporturilor, care au adus peste 15 milioane de
străini în aceste state.

Cauzele politice din unele state şi regiuni totalitare sau intolerante care fac ca
anumite fracţiuni de populaţie să fie ameninţate în existenţa sau libertatea lor sunt
factori declanşatori ai imigraţiei spre ţări care să le asigure garanţii de securitate pe
care nu le au în ţara de origine.

Este şi cazul fostelor regiuni totalitare din Europa de Est şi fosta URSS; se poate
remarca astfel un fenomen interesant, dacă până în 1990 se emigra din raţiuni de
ordin politic acum se emigrează din motive de ordin economic. Reprezentativ este în
acest sens exemplul României: până în 1989, majoritatea celor care plecau o făceau
din raţiuni politice, acum, o dată cu democratizarea ţării au apărut noi cauze de
emigrare, de data aceasta economice.

22
 Capitolul III- DIMENSIUNI ALE MIGRAŢIEI

3.1.Dimensiunea externă a politicii comune privind migraţia

În efortul de a asigura coerenţa politicii UE în domeniul migraţiei, Consiliul

European a adoptat, în decembrie 2005, Abordarea Globală a Migraţiei. Acest
concept integrează migraţia, relaţiile externe şi politica de dezvoltare, abordând
agenda migraţiei de o manieră cuprinzătoare şi echilibrată, în relaţie de parteneriat a
UE cu statele terţe.

Abordarea globală a migraţiei reprezintă cea mai consistentă şi concretă

manifestare a relaţiei strânse dintre domeniul Justiţie şi Afaceri Interne şi domeniul
relaţiilor externe ale UE, definind mijloacele/instrumentele specifice adecvate prin
intermediul cărora Uniunea poate răspunde provocărilor actuale din mediul
internaţional, din perspectivă migratorie.

Consiliul European din decembrie 2006 a validat propunerea de creare, ca

instrumente ale Abordării Globale a Migraţiei, a unor Platforme de cooperare în
domeniul migraţiei şi dezvoltării, care să aducă laolaltă statele terţe vizate de această
politică, statele membre şi Comisia Europeană, precum şi organizaţiile internaţionale
relevante în domeniul gestionării migraţiei. Aceste instrumente comunitare sunt
destinate să faciliteze schimbul de informaţii la nivel local în domeniul migraţiei şi să
coordoneze proiectele existente sau viitoare în domeniul migraţiei şi dezvoltării.

România a elaborat şi promovat la nivel comunitar conceptulunei Platforme de

cooperare la Marea Neagră în domeniul migraţiei şi dezvoltării, iniţiativă care se
adresează următoarelor state: R. Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă, Armenia,
Azerbaijan, Georgia, Turcia.

23
 3.2.Dimensiunea socio-culturală a fenomenului migraţionist actual în România

O altă dimensiune pozitivă a fenomenului migraţiei este cea social-culturală.

Avantajele percepute pentru munca în străinătate nu sunt legate doar de îmbunătăţirea
situaţiei materiale a migranţilor, dar şi de schimbările în bine a mentalităţii lor.
Migranţii înşişi sunt cei care apreciază că în urma experienţei de migraţie devin mai
dinamici şi mai moderni în modul de gândire. Având în vedere că efectele migraţiei
aduc scimbări semnificative în dimensiunile culturale, incluzând atitudinile, valorile,
cultura politică, reţelele sociale şi normele ce se circumscriu proceselor democratice,
putem considra migranţii ca importanţi promotori ai dezvoltării locale. Condiţia este
ca actorii locali să fie receptivi la posibilile beneficii ale migraţiei şi să elaboreze
politici migraţionale în care să prevadă gestionarea eficientă atât a remitenţelor
financiare, cât şi a remitenţelor sociale.

Înţelegerea corectă a dimensiunii socio-culturale şi a implicaţiilor acesteia

asupra politicilor de gestionare a migraţiei necesită raportarea la faţetele multiple ale
fenomenului, astfel încât să se ofere răspunsuri la o serie de întrebări esenţiale: care
este profilul migrantului, cum sunt percepute fluxurile migratorii – emigraţia,
imigraţia - în România şi în ţara de destinaţie/origine, cum se realizează integrarea
migranţilor, care este atitudinea faţă de migraţia de reveniere, în particular în cazul
unor categorii speciale etc.

3.2.1.Profilul migrantului
Din perspectiva migraţiei ca fenomen social ce afectează direct o parte
semnificativă a populaţiei şi are implicaţii complexe asupra întregii societăţi, este
important de cunoscut şi evidenţiat profilul migrantului – al emigrantului din
România precum şi al imigrantului în ţara noastră.Aceasta face posibilă orientarea
corectă a măsurilor de administrare a fenomenului migraţionist, de asistenţă oferită
migranţilor.

24
 În cadrul tendinţei naţionale dominante – migraţia pentru muncă, categoria
cea mai reprezentativă o constituie în prezent (potrivit unui sondaj CURS din iunie
2003) bărbaţii tineri (18-35 ani), cu nivel mediu de pregătire, lucrători calificaţi din
marile oraşe şi capitala ţarii, Bucureşti.

Nu trebuie însă neglijat nici potenţialul de migraţie al satelor, în legătură cu

care Dumitru Sandu propune metafora “reţelei hidrografice” (“izvorul migraţiei este
comunitatea) şi trecerea de la abordările factoriale la cele structurale, tipologice,
identificând tipuri de sate în funcţie de profilul cultural dominant şi experienţa de
migraţie circulatorie internaţională. Pe baza studiilor întreprinse se ajunge la
concluzia potrivit căreia “comunităţile cu experienţă maximă de migraţie temporară
în străinătate sunt specifice satelor cu pondere mare de maghiari; comunităţile cu
nivel mediu de experienţă migratorie sunt specifice satelor de imigrare (cu populaţie
sosită din alte localităţi ale ţării); comunităţile în fază incipientă a procesului de
migraţie circulatorie externă sunt prezente în special în satele moderne, cu stoc mare
de educaţie; comunităţile fără experienţă de migraţie sunt specifice satelor
tradiţionale, cu stoc de educaţie redus şi cu grad mare deizolare” (Sandu, 2004).

Au fost formulate de asemenea o serie de ipoteze privind fluxurile selective de

migraţie, potrivit cărora grupurile minoritare etnice sau religioase prezintă un grad de
mobilitate mai ridicat decât populaţia majoritară română de religie ortodoxă .S-a
demonstrat astfel rolul reţelelor etnice, religioase în primele faze ale migraţiei
circulatorii, oferindu-se, ca exemple relevante, modelele de migraţie către Germania,
Ungaria sau suportul tradiţional din partea ţărilor-gazdă pentru anumite categorii
religoase (cum ar fi populaţia neoprotestantă).

În procesul migraţiei circulatorii s-au conturat şi anumite modele, cazuri

specifice diferitelor ţăridestinaţie, cum sunt cazul german, cazul francez sau cel
italian (Diminescu, 2004). Ele reliefează situaţii aparte ce trebuie luate în considerare,
situaţii de multe ori diferite de figurile « clasice » ale migranţilor care circulă
(întreprinzători, muncitori recrutaţi prin OMFM, studenţi,stagiari ş.a.).
25
 3.3.Platforma de cooperare în domeniul migraţiei şi dezvoltării

Platforma de cooperare în domeniul migraţiei şi dezvoltării reprezintă un

instrument comunitar de lucru la nivel local, menit să faciliteze schimbul de
informaţii în domeniul migraţiei şi al problematicii conexe acesteia, de interes
comun, dar şi să coordoneze proiectele existente sau viitoare în domeniul migraţiei şi
dezvoltării, pornind de la specificul unui stat sau regiuni.

Lansarea unei Platforme de cooperare pentru regiunea Mării Negre a fost

aprobată de Consiliul UE Justiţie şi Afaceri Interne JAI şi a Consiliului Afaceri
Generale şi Relaţii Externe din iunie 2007 şi andosată de Consiliul European din 21-
22 iunie 2007.

În urma eforturilor depuse de România, susţinută de o serie de state membre UE,

Platforma de cooperare la Marea Neagră a primit o reconfirmare politică prin
introducerea în cadrul Concluziilor Consiliului UE Justiţie şi Afaceri Interne şi a
Concluziilor Consiliului UE Afaceri Generale şi Relaţii Externe din iunie 2008.

MAE a promovat constant necesitatea lansării de proiecte regionale la nivel

tehnic, care să furnizeze un cadru concret implementării Platformei de cooperare la
Marea Neagră. În acest sens, România a depus, in luna iunie 2010, la Comisia
Europeană, un proiect privind migraţia legală în regiunea Mării Negre. Proiectul este
în proces de evaluare la Comisia Europeană.

3.4.Volumul şi intensitatea migraţiei externe

Amploarea şi intensitatea fluxurilor migratorii, dinamica acestora, precum şi

particularităţile persoanelor migratoare ( vârstă, sex, pregătire profesională, stare
socială etc.) diferă în funcţie de scopul migraţiei (reîntregirea/constituirea familiei,
pentru muncă, schimbare forţată a domiciliului/refugiaţi etc.).

26
 Din România au emigrat în ultimele două decenii ale secolului XX peste 600 mii
persoane, din care doar puţin peste jumătate în primii 10 ani de tranziţie. Raportată la
totalul populaţiei României, rata medie a emigraţiei pe întreaga perioadă a fost de
circa 1,3 persoane la mia de locuitori, ratele anuale extreme situându-se între o
valoare maximă de 4,2%0 în 1990 şi una minimă de 0,6%0 în 1999.

Rata medie a emigraţiei în perioada 1980-1990 a fost mai ridicată (1,34 persoane
la mia de locuitori), faţă de intervalul 1990-1999 ( 1,27 persoane la mia de locuitori).
Cauza principală a reprezentat-o subperioada 1990-1992, când rata emigraţiei a
oscilat între 1,5 şi 4,2 la mia de locuitori. Anul de vârf al migraţiei coincide cu primul
an al tranziţiei, când deschiderea graniţelor a permis trecerea frontierei pentru acele
persoane cărora li s-a refuzat migrarea de către vechiul regim comunist şi/sau şi-au
amânat în mod voluntar materializarea acestei dorinţe. Ratele anuale ale migraţiei, cu
excepţia celor trei ani menţionaţi, sunt relativ reduse, respectiv mai puţin de 1 la mie.
Rata emigrărilor se reduce în 2000 la aproximativ jumătate din nivelul anului 1992 şi
la o treime comparativ cu 1991. Se remarcă faptul că această diminuare a avut loc pe
fondul reducerii continue a populaţiei cu aproximativ 750.000 de persoane.

Emigraţia, deşi în proporţii relativ reduse, are un impact negativ asupra evoluţiei
demografice şi a potenţialului de dezvoltare economico-socială a ţării de origine.
Emigraţia asociată cu accentuarea îmbătrânirii demografice reprezintă două
fenomene cu impact tot mai însemnat asupra pieţei muncii. Deci şi emigraţia
detensionează, aparent, piaţa muncii prin scăderea şomajului, în fapt se produce o
reducere a calităţii profesionale şi a productivităţii potenţiale a ofertei de forţă de
muncă pe piaţa muncii din România. Este de semnalat, în acest sens, numărul mare
de persoane super calificate sau super dotate care migrează.

Emigraţia internaţională căreia i se subsumează "hemoragia" crescândă de

creiere (brain drain) din ţările în curs de dezvoltare în cele dezvoltate este unul dintre
factorii majori care vor marca evoluţia socio-economică în secolul XXI, din cel puţin
trei motive:
27
  emigraţia determină schimbări profunde în profilurile demografice atât ale
ţărilor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare;
 mişcarea persoanelor înalt calificate din "lumea a III - a" va afecta ţările
subdezvoltate, precum şi ţările receptoare;
 diaspora internaţională are şi va avea un potenţial de afaceri impresionant,
servind drept canal pentru fluxurile de informaţii, de piaţă, capital şi calificări
profesionale.

Cauzele migrării factorului muncă privesc mai multe aspecte, În primul rând, este
vorba despre o mişcare cvasinaturală provocată de dezechilibrul dintre populaţie şi
resurse. Populaţia care nu-şi mai găseşte mijloacele de hrană începe să se deplaseze în
locurile mai bogate, atât în interiorul aceluiaşi stat, dar mai ales în afara graniţelor
acestuia, în al doilea rând, avem de-a face cu deplasarea populaţiei din zona rurală către
centrele, chiar societăţile industriale, fapt ce dă naştere la un adevărat transfer al acesteia
către centrele urbane aglomerate.

Un alt aspect, mult mai discret, dar care a căpătat în ultimele decenii o importanţă
majoră este "fuga creierelor", un fenomen comun tuturor ţărilor cu posibilităţi
economice reduse.

Unul dintre factorii de influenţă a fluxurilor migraţiei îl constituie nivelul

pregătirii şi structura socio-profesională a persoanelor respective care pot avea o
cerere diferenţiată pe piaţa internaţională a muncii. Cel mai mare număr de emigranţi
în cele două perioade analizate s-a înregistrat în cazul absolvenţilor de învăţământ
primar şi gimnazial, urmaţi de absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal.
Aceasta conduce la concluzia că, în ţările dezvoltate există o cerere însemnată pentru
locuri de muncă necalificate sau slab calificate, în condiţii dificile şi remunerate la
un nivel relativ scăzut. Deşi salariile oferite sunt, de regulă, mult inferioare nivelului
mediu practicat în aceste ţări, acestea sunt cu mult mai mari comparativ cu cele din
România.

28
 Boom-ul de emigranţi a variat în funcţie de diferitele niveluri de pregătire,
ponderea medie (pe ansamblul categoriilor de educaţie în total emigranţi, în perioada
1980-1999) fiind de 16,35% în 1990 şi 7,44% în 1991, după care se instalează o
tendinţă generală (cu unele mici excepţii) de diminuare a numărului de emigranţi
pentru toate categoriile.

Este de remarcat că, deşi mărimea ponderilor anuale pentru emigraţia pe niveluri
de educaţie este diferită de la un an la altul, cei cu pregătire superioară, în primii ani
de tranziţie, au emigrat în proporţii anuale mai reduse, cuprinse între 5 şi 8%,
comparativ cu celelalte categorii, respectiv cuprinse între 6,26% şi 12,74% - studii
liceale şi postliceale, 6,38% şi 17,82% - învăţământ profesional şi şcoli tehnice, între
5,07% şi 19,99% - învăţământ primar şi gimnazial.

Se poate trage concluzia că emigranţii cu studii superioare au manifestat mai

multă prudenţă la începutul tranziţiei în a părăsi ţara. Ulterior, proporţia acestora s-a
menţinut la niveluri relativ apropiate cu ale celorlalte categorii, la care, în anul 1990,
s-au înregistrat valori mai ridicate. Acest comportament dovedeşte practic, pe de o
parte, o « refulare » mai mare la grupurile de emigranţi cu studii mai reduse faţă de
restricţiile de a merge în străinătate, în anii comunismului, şi, pe de alta, credinţa că «
se pot aranja mai bine în Occident». Presiunea şomajului şi alţi «factori de
constrângere » promovaţi de ţările primitoare au spulberat «mitul» întreţinut de ani de
zile, străinătatea pierzând treptat din atractivitate, în special pentru cei slab pregătiţi,
mai ales unui grad ridicat al concurenţei şi standardelor pregătirii profesionale.

Structura procentuală a emigraţiei pe niveluri de pregătire, în cadrul fiecărui an

al perioadei analizate, evidenţiază câteva aspecte semnificative.

29
 Capitolul IV-ConsecinŢe ale migraŢiei externe

4.1.Consecinţe ale migraţiei la nivelul comunităţii

Migraţia este un fenomen cu implicaţii la nivel comunitar şi se realizează prin

reţele de familie şi comunitate. Unul dintre cele mai importante efecte ale migraţiei se
simte la nivelul comunităţii: apar schimbări la nivelul mentalităţilor determinate de
contactul cu străinătatea, creşte critica socială activă şi spiritul antreprenorial.
Acestea sunt efecte pozitive ce trebuie incluse în politicile autorităţilor locale şi
promovate la nivelul comunităţii. Totodată, apar schimbări demografice puternice,
comunităţi depopulate şi îmbătrânite care trăiesc în principal din remitenţe.
Pentru ţările de destinaţie, influxul de forţă de muncă străină este benefic pentru
susţinerea activităţilor economice pe care piaţa internă a muncii nu le poate acoperi,
fie din cauza lipsei de personal calificat în acele domenii, fie din lipsa interesului
forţei de muncă autohtone pentru acele sectoare de activitate. De asemenea, oferta
mult mai diversificată în ceea ce priveşte calificările şi aptitudinile, permite
angajatorilor să găsească cele mai potrivite persoane pentru diverse activităţi
economice. De multe ori, Statele Membre facilitează accesul pe pieţele naţionale ale
muncii pentru persoanele înalt calificate, ceea ce are influenţe pozitive asupra
eficienţei economice, creşterii veniturilor din anumite activităţi economice şi asupra
creşterii economice în general. Surplusul de forţă de muncă nu determină doar
creşterea şi întinerirea ofertei pe piaţa muncii, ci şi creşterea consumului, deci şi a
ofertei generale, rezultând creşterea PIB şi, ca o consecinţă, îmbunătăţirea nivelului
de trai.

Temerile Statelor Membre în ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă se referă

la diminuarea posibilităţii propriilor cetăţeni de a-şi găsi un loc de muncă datorită
competiţiei sporite şi, cu atât mai mult, a dumping-ului social. De asemenea,
integrarea lucrătorilor imigranţi, precum şi a membrilor lor de familie, necesită
alocarea unor resurse financiare, umane şi materiale suplimentare, precum şi
30
soluţionarea tuturor tensiunilor şi problemelor sociale care pot apărea ca urmare a
diferenţelor culturale. Activitatea desfăşurată de lucrătorii migranţi are efecte
pozitive, ca urmare a veniturilor şi producţiei realizate, nu numai pentru statul
primitor, ci şi pentru statul de origine.
Rata şomajului poate fi diminuată ca urmare a posibilităţii cetăţenilor de a-şi
găsi un loc de muncă pe teritoriul unui (alt) Stat Membru. Libera circulaţie a
persoanelor presupune dreptul de a-şi alege liber reşedinţa şi ocupaţia. Astfel, dacă o
persoană nu-şi găseşte un loc de muncă în ţara de origine, se poate deplasa şi stabili
acolo unde a primit o ofertă convenabilă. În acest mod, scade presiunea asupra
bugetului de asigurări de şomaj şi asupra sistemului de asistenţă socială din statul de
origine. De asemenea, lucrătorul migrant care revine în ţara de origine poate
beneficia de experienţa dobândită în străinătate, sporindu-şi şansele de angajare sau
putând deveni angajator pentru alte persoane, contribuind şi în acest fel la reducerea
şomajului.
În cazul ţărilor de destinaţie fenomenul „migraţiei creierelor” prezintă o serie
de avantaje, mai ales de ordin financiar. Ca urmare, specialiştii din ţările bogate încep
să emigreze şi vor emigra din ce în ce mai mult către ţările mai sărace pentru a căuta
slujbe care corespund calificărilor şi aspiraţiilor lor. Cu cât capitalul şi investiţiile
directe vor merge spre ţările sărace, cu atât aceste persoane vor emigra din ţările
bogate.
Experienţa dobândită în străinătate asigură şi un nivel sporit de flexibilitate al
forţei de muncă. Aptitudinile suplimentare obţinute în străinătate vor facilita
angajarea lucrătorului migrant la întoarcerea în ţara de origine. Migraţia determină
apariţia, mai ales în statele care constituie principale destinaţii ale fluxurilor
migratorii, a unor comunităţi ale imigranţilor. Prezenţa acestora este benefică din
perspectiva facilitării schimburilor economice şi culturale, a susţinerii intereselor
naţionale în cadrul comunitar şi a promovării, într-o anumită măsură, a identităţii
naţionale.

31
Pentru statele de origine efectele negative ale migraţiei sunt determinate de pierderea
forţei de muncă înalt calificate, dar şi de consecinţele migraţiei ilegale, respectiv
nevoia de a-i integra în societate şi pe piaţa muncii pe cei repatriaţi. Pentru aceste
state, plecarea specialiştilor poate avea ca efect reducerea dezvoltării tehnologice, a
creşterii economice, scăderea veniturilor şi a ocupării în anumite sectoare. Există,
însă, modalităţi de a evita sau combate astfel de efecte: motivarea specialiştilor,
schimburile temporale de specialişti, crearea de reţele între specialiştii din ţară şi cei
stabiliţi în străinătate, stimularea investiţiilor din sumele trimise în ţară de către
specialiştii migranţi.

4.2.Consecinţe ale migraţiei la nivelul familiei

Familia rămâne a fi instituţia pusă la mari încercări de către fenomenul

migraţionist deoarece au loc schimbări în modul de constituire, mărimea şi structura
familiei, funcţiile acesteia. Deşi un subiect amplu mediatizat, situaţia copiilor cu
părinţi plecaţi în străinătate la muncă a fost puţin studiată. În acest moment nu se
cunoaşte nici numărul acestora şi nici consecinţele negative sau pozitive generate de
plecarea părinţilor la muncă în străinătate.
În ceea ce priveşte efectele plecării părinţilor, menţionăm:
a) creşterea nivelului de trai (familiile au o situaţie financiară mai bună decât
anterior);
b) modificarea structurii familiale (separarea determină o ruptură la nivel
familial şi poate conduce la divorţ);
c) schimbarea exercitării rolurilor (supraîncărcarea şi inversarea de rol; rolul
poate fi preluat de fratele sau sora mai mare care va neglija activităţile şcolare);
d) schimb cultural (părinţii se întorc cu o mentalitate nouă, fapt ce poate
influenţa mediul familial);
e) apariţia diverselor probleme ale copiilor.

32
 Deşi, pe plan material, plecarea părinţilor este justificată, lipsa de afecţiune şi
supraveghere pot determina o serie de riscuri. Principalele dificultăţi identificate se
referă la modul de relaţionare cu colegii, la îndeplinirea sarcinilor şcolare, la apariţia
unor probleme de disciplină, la scăderea rezultatelor la învăţătură. Toate acestea pot
cauza marginalizare, schimbarea anturajului de prieteni, deseori nefast pentru copil.
Migraţia a creat din totdeauna probleme şi pe linia sănătăţii publice. Aceste
probleme se referă în general la pericolul izbucnirii unor epidemii, care pot afecta atât
migranţii cât şi populaţia ţării gazdă. De asemenea este de notorietate precaritatea
asistenţei medicale în cazul deplasării unor grupuri mari de persoane care nu dispun,
de apă curentă, hrană suficientă, condiţii minime de preparare a hranei, asistenţă
medicală sau medicamente.
Pe lângă aceste probleme în ultimul timp, au apărut noi provocări care se referă
în special la tendinţa migranţilor ilegali de a solicita tratamente medicale, inclusiv
intervenţii chirurgicale foarte scumpe de care nu pot beneficia în ţara de origine sau
nu le pot obţine gratis. De multe ori migranţii folosesc ca argument starea sănătăţii
pentru a nu fi repatriaţi sau pentru a obţine un drept de şedere. Ţările dezvoltate au
ajuns astfel într-o adevărată dilemă în sensul că din punct de vedere umanitar înţeleg
nevoia de asistenţă medicală, dar pe de altă parte sistemul propriu de asistenţă
medicală este supraîncărcat şi trebuie să acorde prioritate propriilor cetăţeni care
contribuie direct sau indirect la finanţarea sistemului de sănătate.

4.3.Consecinţe la nivelul migranţilor

Pentru lucrătorii migraţi, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-şi

găsi un loc de muncă, în funcţie de aptitudini şi calificare, de cele mai multe ori
obţinând un salariu mai mare decât în ţara de origine. În plus, în Uniunea Europeană,
conform prevederilor Regulamentului nr. 1612/68 privind libera circulaţie a
lucrătorilor în cadrul Comunităţii, avantajele sociale şi fiscale acordate lucrătorilor

33
comunitari migranţi sunt similare cu cele acordate cetăţenilor proprii. De asemenea,
de aceleaşi avantaje sociale beneficiază şi familia lucrătorului. Noţiunea de avantaj
social, în întelesul din Regulamentul nr. 1612/68, se deosebeste de cea de prestaţie
socială prevazută de Regulamentul nr. 1408/71 referitor la coordonarea sistemelor de
securitate socială.

În privinţa avantajelor fiscale, prin Tratatul asupra Comunităţii Europene se

interzice Statelor Membre să prevadă în legislaţia lor fiscală ca impozitul pe salariu,
reţinut la sursă, sa fie trecut în sarcina lucrătorului contribuabil, atunci când acesta îşi
are reşedinţa doar o parte a anului fiscal pe teritoriul acelui stat. O persoană care
lucrează în străinătate intră în contactul cu practicile şi uzantele existente în statul de
destinaţie referitoare la desfăsurarea activităţii sau cu un alt tip de cultură
antreprenorială. De asemenea, lucrătorii migranţi pot participa la cursuri de formare
profesională, ca şi cetăţenii statului respectiv. Experienţa şi cunoştinţele acumulate în
străinatate vor putea fi valorificate ulterior, la întoarcerea în ţara de origine.

Un alt avantaj pentru lucrătorul migrant îl constituie contactul cu elemente de

civilizaţie şi cultură specifice statului respectiv. În acest mod, se dobândesc noi
experienţe, cunostinţe, obiceiuri care pot avea un efect pozitiv asupra dezvoltării
individuale ulterioare. Pe de altă parte, însă, acceptarea unei oferte de angajare din
străinătate face incerta evoluţia profesională pe termen mediu şi lung. Mai mult,
lucrătorii imigranţi sunt de multe ori dispuşi la compromisuri în ceea ce priveşte tipul
de activitate pe care urmează să o desfaşoare în străinatate raportat la studiile,
calificările şi aptitudinile dobândite în statul de origine. Întreruperea activităţii
specializate are un impact negativ asupra continuităţii profesionale, precum şi asupra
abilităţilor necesare pentru practicarea profesiei respective la întoarcerea în ţară. Din
această perspectivă, emigrarea personalului calificat şi înalt calificat constituie o
pierdere şi pentru statul de origine, acesta nemaiputând beneficia de rezultatul
investiţiilor în formarea resurselor umane.

34
 În cazul lucrătorilor din Europa Centrală şi de Est, acceptarea condiţiilor oferite
în Statele Membre se datorează posibilităţii obţinerii unor câştiguri mai bune în
sectoare prost plătite din străinătate (unde există cerere), comparativ cu sectorul în
care lucrau sau în care li s-a oferit un loc de muncă în ţară. Acceptarea unui loc de
muncă cu prestigiu scăzut se face cu mai mare uşurinţă când este vorba de un post
temporar şi când cei din anturajul individului nu cunosc acest lucru.

Pierderile pentru lucrătorii migranţi, la nivel de individ, sunt atât de natură

economică cât şi, mai ales, de natură socială:

a) discriminare de tratament, comparativ cu forţa de muncă autohtonă sau chiar

a altor lucrători migranţi;

b) riscul de nerespectare din partea angajatorului a contractului de muncă

încheiat;

c) tensiuni în relaţiile cu forţa de muncă autohtonă, putând ajunge uneori până

la conflict;

d) dificultăţi de acomodare şi ca atare eficienţă redusă în muncă, ceea ce poate

conduce la nemulţumiri şi de o parte şi de alta;

e) protecţie socială mai redusă sau necorespunzătoare, concretizată în securitate

şi condiţii de muncă nu totdeauna satisfăcătoare, oricum sub cele promise la interviul
de selecţie şi angajare.

Lucrătorii migranţi se confruntă uneori şi cu lipsa de cunoştinţe sau informaţii

cu privire la drepturile lor sau diverse oportunităţi de care pot beneficia în străinătate.
De asemenea, emigranţii pot sa nu fie foarte bine informaţi cu privire la condiţiile de
viaţă şi de muncă existente în statul de destinaţie, uneori devenind victime ale
traficului de fiinţe umane. Emigrarea poate avea, de asemenea, şi efecte de ordin
social asupra familiilor lucrătorilor migranţi. Părăsirea familiilor, chiar şi pentru o
perioadă determinată de timp, în vederea desfăşurării de activităţi lucrative în

35
străinătate, poate avea efecte negative asupra educaţiei copiilor sau asupra evoluţiei
viitoare a familiei.

La nivelul Uniunii Europene, se dezbate şi se caută soluţii cu privire la problema

“migraţiei creierelor” care însoţeşte fenomenul migraţiei în anumite ţări sau în
anumite perioade. Persoanele educate au o înclinaţie mai mare pentru migraţie atunci
când şansele de câştig care corespund aspiraţiilor lor sunt mici. În acelaşi timp, aceste
persoane au probleme de adaptare mai mici în ţara de destinaţie, cunoscând limbi
străine sau având abilităţi mai bune sau deprinderi care le permit sa înveţe mai
repede. Pentru ţările de origine, plecarea specialiştilor poate avea ca efect reducerea
dezvoltării tehnologice, a creşterii economice, scăderea veniturilor şi a ocupării în
anumite sectoare.

Există, însă, modalităţi de a evita sau combate astfel de efecte: motivarea

specialiştilor, schimburile temporare de specialişti, crearea de reţele între specialiştii
din ţară şi cei stabiliţi în străinătate, stimularea investiţiilor din sumele trimise în ţara
de către specialiştii migranţi.

Acest fenomen prezintă o serie de avantaje, mai ales de ordin financiar, în

special pentru ţările de destinaţie. Pot fi aduse, însa, şi argumente care arată unele
dezavantaje ale ţărilor de destinaţie. Pe termen lung, poate fi observată neglijarea
propriilor sisteme educaţionale. Dacă cererea de specialişti poate fi suplinită cu
uşurinţă din străinătate, structura care furnizează calificări autohtone devine
necorespunzătoare şi începe să se înrăutăţească. Cheltuielile colective cu educaţia
scad, fapt care are un impact negativ asupra procesului de inovaţie şi de adoptare de
noi tehnologii.

36
 V.MIGRATIA DIN ROMANIA SI POLITICILE UE IN
DOMENIUL GESTIONARII FORTEI DE MUNCA IMIGRANTE

Reacţia statelor şi a comunitătii internaţionale de a gestiona/reglementa migraţia

a fost sporadic şi dominată de consideraţii ad hoc. Dar problema migraţiei reclamă tot
mai mult un management eficient, în beneficiul tuturor celor implicaţi. Însă, spre
deosebire de alte tipuri de fluxuri (de bunuri, financiare etc), migraţia persoane se
bazează pe decizii individuale care deseori nu corespund strategiilor colective şi nu
pot fi controlate. De aceea, în prezent statele încearcă să integreze problemele
fluxurilor de persoane în construcţia globală a dezvoltării economice durabile şi
progresului social. În plus, migraţia este acum un proces multinaţional care nu mai
poate fi gestionat (doar) unilateral sau bilateral. Însă migraţia este/ramâne o problemă
eminamente politică (World migration, 2003).

Confruntate cu deficitul de calificări, declinul populaţiei şi îmbătrânirea

acesteia, ţările europene îşi reorientează poziţia asupra migraţiei forţei de muncă, prin
promovarea, cu precauţie a unor măsuri de acceptare a lucrătorilor străini îndreptate
spre: simplificarea şi flexibilizarea schemelor actuale de acces pe piaţa muncii UE şi
crearea unor noi canale de migrare, însă majoritatea favorizează accesul forţei de
muncă înalt calificată. Schemele de acces a lucrătorilor migranţi sunt limitate la
anumite categorii de lucrători, precum cei din domeniul IT şi al protecţiei sănătăţii
(OCDE, 2002).

37
 5.1.Orientări actuale ale statelor membre UE în domeniul imigraţiei.
Efecte posibile pentru România

Preocupările actuale ale statelor membre UE se îndreaptă cu deosebire către

gestionarea eficientă a migraţiei forţei de muncă. Probleme suplimentare apar atunci
când migraţiei lucrătorilor i se asociază şi migraţia (temporară) a familiilor acestora,
fenomen întâlnit cu deosebire în cazul unor perioade mai îndelungate de muncă în
străinătate (prin contracte iniţiale pe termen lung sau prin contracte reînnoite).

Motivele principale ale migraţiei lucrătorilor rămân cele identificate în ultimii

ani : ocuparea unui loc de muncă cu perspective financiare mai favorabile şi
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Dacă potrivit ACC-13 (Acceding and Candidate
Countries) motivaţia dominantă pentru lucrătorii din Cehia, Slovenia, Letonia o
reprezintă dorinţa «unui echilibru între viaţa economică şi socială», pentru cei din
România (şi Bulgaria) perspectivele unui câştig financiar substanţial pe termen scurt
sunt prevalente.

Atitudinea liberală manifestată iniţial de statele membre UE în privinţa intenţiei

de liberalizare completă a pieţei muncii imediat după extindere s-a transformat, în
practica negocierilor cu AC – 10 într-o poziţie prudentă, chiar de îngrijorare,
concretizată în restricţionarea accesului (cu excepţia Greciei şi Portugaliei care nu şi-
au prezentat încă poziţia oficială).

5.2.Perspective ale migraţiei forţei de muncă din România

Aprecierile specialiştilor privind evoluţia migraţiei în următoarele două decenii

au în vedere (IOM Bucharest, 2004):

• Creşterea fluxurilor de forţa de muncă spre spaţiul UE, cu reorientarea

direcţiilor preponderente. Tările de destinaţie vizate în principal sunt cele din vestul şi
sudul UE – Spania, Portugalia, Franţa, Italia şi Grecia. Germania rămâne, prin
tradiţie, o destinaţie preferată de lucrătorii români, însă fluxurile au o tendinţă relativ
staţionară. Migranţii se orientează spre zonele în care prezenţa lor este acceptată mai
38
uşor pe piaţa şi unde experientele anterioare s-au dovedit de succes pentru ei sau
cunoscuţi.

• Este preferată migraţia temporară pentru muncă comparativ cu cea

permanentă. Durata migraţiei tinde să crească, însă variază de la câteva luni la câţiva
ani.

•Sporeşte opţiunea pentru migraţia reglementată în locul celei necontrolate

deoarece asigură o mai mare securitate a câştigurilor, un nivel ceva mai ridicat al
acestora şi (în tot mai mare măsură) un anume grad de protecţie socială.

• Reîntoarcerea acestora pe piaţa naţională a muncii are efecte benefice -

contribuie la creşterea performanţelor economice, stimulează absorbţia progresului
tehnologic, FPC, promovează relaţii de muncă moderne, de competiţie, contribuie la
dezvoltarea unei culturi a muncii compatibile cu cea vest-europeană.

Monitorizarea acestor fluxuri reprezintă un proces în plină reformă, însă bazat în

prezent pe implicarea mai multor agenţii sau instituţii, ceea ce face dificilă
coordonarea politicilor şi implementarea procedurilor celor mai adecvate, respectiv
regularizarea migraţiei.

Ca obiective posibile şi necesare ale unor politici de migraţie adecvate

realităţilor actuale şi de perspectivă amintim:

 încurajarea migraţiei legale, prin informare şi servicii de asistenţă

specifice pentru potenţialii migranţi. “Protecţia efectivă a lucrătorilor migranţi poate
fi cel mai bine realizată prin informarea şi pregătirea acestora” (UN, Report of the
Secretary-General, 2002). Este vorba de cele trei elemente majore: informarea asupra
cerinţelor pieţei muncii, pregătirea pentru a putea acţiona pe noua piaţa a muncii şi în
noul mediu de muncă şi asigurarea “pachetului de securitate socială” (acces la
servicii de sănătate, asigurare de bătrâneţe etc);

39
  stimularea migraţiei circulare, în special în spaţiul UE, în beneficial
ambelor state implicate, stimularea cererii de muncă calificată remunerată
corespunzător şi eliminarea discriminării lucrătorilor migranţi;
 încurajarea transferurilor băneşti prin sistemul bancar şi sprijin
(asistenţă, pregătire) pentru activitaţi antreprenoriale, pentru investiţii productive.
Politica ideală de investire a transferurilor băneşti este de reîntoarcere a lucrătorilor
migranţi şi iniţierea unei afaceri în care să-şi folosescă plusul de experienţă şi
pregătire profesională dobândit pe perioada migraţiei. O altă soluţie ar fi în investiţii
de perspectivă (în firme care promovează creşterea economică etc.).

5.3.Migraţia politică la români

Unul dintre fenomenele caracteristice scenei politice româneşti de după 1989
este acela al „migraţiei politice”. Deşi nu este o componentă specifică doar politicii
autohtone, manifestându-se şi în ţări cu vechi tradiţii democratice, ba chiar şi în
sisteme politice cu o structură partizană duală, aceasta înregistrează în spaţiul mioritic
o amploare deosebită.

Într-un sistemul politic cum este cel românesc, în care rolul partidelor este foarte
mare, ocuparea oricărei funcţii publice, prin intermediul alegerilor populare
democratice, devine imposibilă fără sprijinul unei formaţiuni politice. Astfel,
propulsarea într-un post de senator, deputat sau consilier local (prin intermediul unui
sistem electoral proporţional cu liste blocate) din postura de independent este o
încercare ce nu are prea mulţi sorţi de izbândă. Ca atare, înscrierea într-un partid
politic este un prim pas care poate facilita alegerea. În acest context, migraţia politică
se manifestă prin trecerea unor politicieni aflaţi în funcţii publice, atât la nivel central,
cât şi local, de la un partid politic la altul. Ea se referă în primul rând la parlamentarii
care părăsesc formaţiunea politică pe listele căreia au candidat şi au obţinut mandatul,
dar şi la consilierii locali sau la primari. Problema nu este una legală; nici un act

40
normativ în vigoare nu pedepseşte acest comportament. Ea ridică mai degrabă semne
asupra moralităţii actorilor implicaţi.

Tema traseiştilor politici apare în mod constant, cu aceiaşi ritmicitate, în

dezbaterea publică, fenomenul fiind vizibil mai ales în prima parte a mandatului,
când transferul se produce aproape unilateral dinspre opoziţie către putere. El însă
capătă o amploare şi mai mare spre finalul acestuia, când, pe fondul stabilirii listelor
de candidaţi, dorinţa de a fi reales îi determină pe politicieni să schimbe tabăra
politică. Astfel, dinamica fenomenului nu mai are un singur sens, iar pentru mulţi nici
o direcţie precisă; ţinta este acea formaţiune care oferă un loc eligibil pe listele sale.

Motivele care determină un astfel de comportament pot fi însă multiple:

 unul dintre ele este cel amintit mai sus şi anume dorinţa de a fi reales (în
condiţiile în care locul unui politician pe listele partidului din care face
parte nu mai este atât de sigur).

Această dorinţă poate avea ca generator interese de ordin personal, chiar de tip
pecuniar;

 divergenţe personale cu colegii (parlamentari / consilieri) sau liderii

partidului;
 intervenţia unor derapaje în linia politică a partidului, care scot la lumină
incompatibilităţi de tip axiologic. Motivele invocate de mulţi parlamentari traseişti a
fost acela al unei fracturi de natură valorică între viziunea personală şi cea a
formaţiunii. Aceştia nu se mai simţeau reprezentaţi şi nu mai puteau reprezenta
partidul respectiv;
 presiunile la care sunt supuşi, din parte puterii, aleşii locali (în special
primarii, dar şi consilierii) cu o afiliere partizană diferită (chiar opusă) guvernanţilor.
Pentru a-şi respecta promisiunile electorale aceştia depind în mare parte de fondurile
alocate de la nivel central (naţional sau judeţean), nu de puţine ori furnizarea acestora
fiind condiţionată (direct sau indirect) de schimbarea carnetului de partid.

41
  Cauzele migraţiei politice trebuie căutate atât la nivel normative (legea
electorală4 şi regulamentele de funcţionare ale celor două camere parlamentare), cât
şi în modul de funcţionare şi structurare a partidelor politice. Conform tipului de
scrutiny practicat în România – proporţional pe liste blocate – alegătorul, chiar dacă
preferă doar un singur candidat din lista propusă de formaţiune politică, este obligat
să voteze întreaga listă. Ca atare, partidele şi nu candidaţii deţin, în realitate, locurile
în parlament. De aceea, un parlamentar ce părăseşte formaţiunea care l-a propulsat în
forul legislativ ar trebui să renunţe şi la mandat. Niciodată însă nu s-a întâmplat aşa.
Ba mai mult, chiar dacă un partid decide să retragă sprijinul politic pentru unul dintre
demnitarii săi, acesta îşi păstrează în continuare mandatul obţinut datorită prezenţei
sale pe listele electorale ale respectivului partid.
Aceeaşi situaţie ambiguă, de neinterzicere expresă a acestui fenomen, dar nici de
acceptare formală a lui, rezultă şi din prevederile regulamentelor de funcţionare ale
camerelor parlamentare.
De exemplu, regulamentul Senatului (art. 16, alin. 2) prevede: „Trecerea de la un
grup parlamentar la altul, precum şi constituirea de grupuri parlamentare ale unui
partid sau unei formaţiuni politice care nu a participat la alegeri sau care nu a obţinut
locuri în Senat în urma alegerilor este interzisă”. Pe de altă parte însă, acelaşi articol
(alin. 4) stipulează: „Senatorii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin
părăsirea grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui
grup parlamentar”. Astfel, sub statutul de independent, orice senator poate trece fără
nici un fel de problemă de la un partid la altul.

 Efectele migraţiei politice sunt deosebit de importante pentru sistemul

politic. În primul rând ea poate modifica raportul de forţe instituit în urma alegerilor,
existând chiar posibilitatea unei inversări (nelegitime) a relaţiei putere/opoziţie, prin
fluctuarea ponderii parlamentare a partidelor politice reprezentate. În al doilea rând,
ea poate afecta (şi chiar o face) reprezentativitatea parlamentului, deoarece permite
42
manifestarea în forul legislativ a unor partide care fie nu existau la data alegerii, fie
nu au reuşit să obţină un număr suficient de voturi pentru a accede în parlament.

43
 VI.CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Migraţia internaţională a devenit în ultimii ani o prioritate a agendelor interne şi

externe ale majorităţii ţărilor lumii, dar şi ale organizaţiilor internaţionale. Aceasta
întrucât migraţia constituie, în acelaşi timp, o sursă de insecuritate şi de securitate atât
pentru ţările de origine şi cetăţenii lor, cât şi pentru ţările de destinaţie şi locuitorii
acestora.

Migraţia internaţională afectează şi, la rândul său, este influenţată de toate

dimensiunile securităţii, în special de cea psihosocială. Reprezentarea pe care
cetăţenii ţării de destinaţie şi-o formează despre imigranţi, azilanţi sau refugiaţi
determină în mare parte măsurile care se iau în sprijinul sau împotriva acestora. De
asemenea, determină atitudini ce pot crea tensiuni, crize şi chiar conflicte între
ambele părţi implicate. În acest climat psihosocial, migranţii constituie o sursă de
beneficii, dar şi de problem economice, sociale, politice, militare şi ecologice atât
pentru ţara de destinaţie, cât şi pentru cea de origine.

În cazul Europei, problema migraţiei a devenit mult mai complexă în special din
cauza extinderii Uniunii Europene. Aderarea la UE a unor ţări cu un număr mare de
emigranţi ce au vizat şi vizează statele europene dezvoltate a pus sub semnul
întrebării atât statutul acestora în raport cu teritoriul vizat, cât şi reglementarea
fenomenului şi contracararea efectelor negative ale acestuia. Astfel, chiar dacă
mişcarea migranţilor se desfăşoară în cadrul aceleiaşi comunităţi, cea europeană,
fenomenul nu poate fi considerat migraţie internă, deoarece traversarea graniţelor
naţionale rămâne o caracteristică a migraţiei internaţionale. De asemenea, UE trebuie
să reglementeze această situaţie ţinând seama atât de drepturile şi statutul de cetăţean
european al imigranţilor, cât şi de drepturile cetăţenilor din ţările de destinaţie.

44
 VII.Bibliografie

1.Constantinescu, Monica, Teorii ale migraţiei internaţionale, în „Sociologie

Românească”, nr. 3–4, 2002, p. 93–114.

2.Lăzăroiu, Sebastian, Migraţia circulatorie a forţei de muncă din România.

Consecinţe asupra integrării europene, www.osf.ro/ro/initiative/harta/08_ro.pdf,
2002.

3.Sandu,D.-Fluxurile de migraţie în România,Editura Academiei Republicii

Socialiste România,Bucureşti,1984;

4.Sandu,D.-Spaţiul social al tranziţiei ,Editura Polirom,Bucureşti,1999;

5.Sandu, D. -Migraţia circulatorie ca strategie de viaţă”, în Sociologie Românească

no.2/2000;
6.Voicu Bogdan, Resurse, valori, strategii de viaţă. Spaţii sociale de alegere în
tranziţie, Teză de doctorat, coord. Sandu, Dumitru, 2004.
7.Anexa –Strategia naţională privind imigraţia pentru perioada 2011-2014;
8.www.Infopolitic.ro

9.http://www.ces.ro/romana/politica_imigratiei.html

10.http://infoeuropa.ro

11.http://ro.wikipedia.org/wiki/Emigra%C8%9Bie

45