S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere

de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin.

Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au
crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar
mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat
carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea
Madite.Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub
ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o biserică a
Precistei" a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: "Oricine
voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze
Mie" (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de
desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în
alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.
Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra
Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, "părăsind
frumusețea acestei lumi", s-a retras "în adâncul pustiei". După ce a văzut
Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde
s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, în Cazania sa, spune
că acum Sfânta nu mai avea grijă "nici de veșminte și de așternuturi, nici de
mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de
răspuns judecății ce va să fie
Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să
se reîntoarcă în locurile părintești: "Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că
acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către
Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de
voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni.
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse
lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Împăcată cu sine, cu
oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu,
voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se
spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare.
Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini
să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul
Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă". Cu toate acestea, au
pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu
numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și
înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și
i-a zis: "Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că
Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?" Iar împă-
răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a
poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași
vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și
în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn
dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu
mare bucurie, "cu lumini și cu tămâie", așezându-l în Biserica Sfinții A-postoli
din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se
făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că drept-credincioșii creștini din
Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea
însăși văzuse lumina zilei.
. În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a
plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci,
patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului
său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva
"pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)",
după cum se spune în "scrisoarea sinodicească". Racla cu cinstitele moaște a fost
transportată cu o corabie pe Marea Neagră. Ajungând la Galați, apoi la Iași, au
fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de
Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște
au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom-
nitorului. Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinstesc prin participarea
lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din împrejurimi o
cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocrotire și ajutor..
De multe ori, vin oameni de pe tot cuprinsul țării să-și plece genunchii în
fața raclei cu cinstitele ei moaște, ca să mulțumească pentru ajutorul și binecu-
vântarea ce luminează în viața lor.
Viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune, tinerețea care stră-
lucește peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înțelepte, sunt
pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune și priveghere, la căutarea bucuriei
pe care o aduce în inimi prezența Duhului Sfânt. Simbol al frățietății ortodoxe,
Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă ju-
mătate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, când Biserica era una și
nedespărțită, nădejdea biruinței asupra patimilor, dezbinărilor și necazurilor din
lume, prin iubirea smerită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și
adună pe toți oamenii.