Tache Farfuridi

si

Iordache Branzovenescu

- personaje de comedie -

-personaje comice-

- ramolitul politic si demagogul -

"O scrisoare pierduta",

de Ion Luca Caragiale

- comedie -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala,
alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata
radiografie a societatii romanesti. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor incultura,
imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind
ascunse sub o spoiala de cultura si un parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la
indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.

Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului
National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.

"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale
ilustreaza dorinta de parvenire

a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor
politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul
de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia
Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza
moravurile politice ale vremii.

Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant,
facand parte dintre "stalpii puterii". Ei formeaza un cupiu de imbecilitate, fntruchipare a
ramolismentului politic.
 Prin comicul de caracter se evidentiaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele acestui cuplu de politicieni, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje,
conflictul dramatic fund realizat prin intreaga varietate a comicului.

Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu formeaza un cuplu caricatural, principalele trasaturi

decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esentd si
aparenta. Cei doi vor sa para membri importanti ai partidului de guvernamant, a caror parere conteaza
si ale caror merite sunt recunoscute in judet, dar, in esenta, sunt doi imbecili ignorati de venerabilul
neica Zaharia, care-i manevreaza cu usurinta, folosindu-i in indeplinirea interesului sau personal in
political "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru...".

Cei doi barbati politici se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, fudul, infatuat, iar
Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, las, o umbra a celuilalt ("Tache, Tache, fii
cuminte"), dar au in comun prostia evidenta..

Comicul de situatie reliefeaza alte insusiri definitorii ale celor doi politicieni. Inculti peste masura si
abjecti, ei se feresc de tradare, cu care, de altfel, sunt de acord "daca o cer interesele partidului, dar s-o
stim si noi". Ei trimit la "centru" o depesa prin care semnaleaza faptul ca prefectul este tradator:
"Tradare! Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul pentru nifilistul Catavencu, pe care vor sa-l aleaga la
colegiul II... tradare! tradare! de trei ori tradare!". Ei nu-si asuma responsabilitatea sa semneze
telegrama, de teama sa nu pateasca ceva daca afla Trahanache, de aceea se hotarasc sa o "iscaleasca" si
sa o dea anonima, considerandu-se foarte curajosi: "Trebuie sa ai curaj ca mine! trebuie s-o iscalesti: o
dam anonima!". Farfuridi si Branzovenescu nu sunt ingrijorati pentru ca este tradat partidul, ci se tern ca
nu cumva sa fie ei inlaturati de la matrapazlacurile politice, la care tin cu tot dinadinsul sa participe, sa se
implice si sa profite de avantajele inerente. De altfel, din reflex demagogic, Branzovenescu se avanta
ridicol: "iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe tradatori...". Trahanache le tine un discurs
moralizator despre "stalpii puterii", despre disciplina de partid, argumentandu-si atitudinea printr-un
adevar de necontestat, acela ca "de la partidul tntreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele
nostru...", afirmatie ce starneste admiratia lui Farfuridi si Branzovenescu, pentru personalitatea
puternica a lui neica Zaharia - "E tare..., tare de tot...Solid barbat!".

Farfuridi, avocat de profesie, are automatisme ce creioneaza "intruparea prostiei solemne" (Stefan
Cazimir), prin formule aberante si paradoxuri, care-i releva incultura: "eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva,
la zece fix ma duc in targ"; "am n-am infatisare, la douasprezece trecute fix ma due la tribunal...".
Necinstit, Farfuridi recurge la santaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - in calitate de
avocat - el poate aranja castigarea sau pierderea procesului, punanch conditia ca acestia sa voteze cu
partidul lor: "Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia bisericii, saptamana viitoare...".

Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, prin care se parodiaza stilul
oratoric, concretizat in discursul politic ce scoate in evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a
personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale - "dati-mi voie" -
cat si prin contradictiile in termeni. "Dati-mi voie! Dati-mi voie! [...] Din doua una, dati-mi voie: ori sa se
revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc! dar atunci sa se
schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale. Din aceasta diiema nu puteti iesi... Am zis!".
Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice in aceasta comedie, asadar si in eel rostit de
Farfuridi accentuand ignoranta personajului: "Daca Europa... sa fie cu ochii atintiti asupra noastra, daca
ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor..: si... idei subversive...
(asuda si se rataceste din ce in ce) si ma-ntelegi, mai in sfarsit, pentru care in orce ocaziuni solemne a
dat probe de tact... vreau sa zic intr-o privinta, poporul, natiunea, Romania.... (cu tarie) tara in sfarsit...
cu bun-simt, pentru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie si sa recunoasca, de la care putem zice
depanda...".

Caracterizarea lui Farfuridi si Branzovenescu se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si
atitudinile acestora, precum si direct de catre celelalte personaje. Acuzatiile de tradare pe care cei doi le
aduc prefectului, determina reactia jignitoare a acestuia: "Cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-voastra
veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez
partidul - caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid - d-
voastra veniti la mine acasa sa ma numiti pe fata tradator..,. A! asta nu pot sa v-o permit.

Pe langa dialogul si monologul dramatic, o modal itate aparte o constituie referirile lui Caragiale
cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori in indicatii scenice (sugestii regizorale), prin care
dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in
zilele noastre.

Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fife de caracterizare directa. Discursul lui Farfuridi, sugestiv
pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele dramaturgului: "(bea o sorbitura, apoi,
reluandu-si rdsuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste) ", "(asuda, bea si se sterge mereu cu
basmaua)", "(asuda mereu si se emotioneaza pe vazute)", "(emoiionat si asudand)", "(se ineaca mereu)",
"(se incurca, asuda si inghite) ", "(asuda si se rataceste din ce in ce) ", "(foarte asudat, se sterge, bea, iar
se sterge si sufla foarte greu) ", "(in supremd lupta cu oboseala care-l biruie) ".

"Branzovenescu este ecoul lui Farfuridi, mai domol si mai precaut, fiind entuziasmat cu timiditate de
"curajul" si aplombul acestuia si repetand ca un ecou cuvintele celuilalt. Amandoi sunt membri marcanti
ai partidului de guvernamant, pe care-l apara de tradare prin tradare. Farfuridi si Branzovenescu "sunt
ramoliti, incapabili, dar in fond mai putin patati in viata morala". (Pompiliu Constantinescu)

Comicul de nume - Farfuridi si Branzovenescu - consta in sufixele onomastice grecesti "-idi" si romanesti
"-escu", precum si in aluzia culinara -branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta
reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai
sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".