Particularitati de constructie a unui personaj

dintr-o nuvela de Ioan Slavici

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o operă realist-psihologică, cu spirit

moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale omenirii. Fiind vorba de o
nuvelă realist-psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare a unei trăsături
dominante, fără a exclude însă complexitatea lor. Un astfel de personaj este și Ghiță, personajul
principal, căruia scriitorul îî construiește un portret complex, ale cărui însușiri sunt puse în
evidență printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea
conflictului sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare.
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul nuvelei. Cizmar sărac,
conștientizând responsabilitățile familiale, Ghiță decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc, tocmai pentru a-și asigura un trai mai bun.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este, la început, un caracter puternic. Stăpân pe
sine, se mută la Moara cu noroc. Sub influența lui Lică Sămădăul, bărbatul își pierde treptat
încrederea în sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogăți: „Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce
să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e vinovat că are
cocoașă în spinare”.
Din punct de vedere moral, nuvela urmărește măcinarea, până la dispariție, a conștiinței
lui Ghiță. Întovărășirea cu Lică va duce la prăbușirea lui morală: jură strâmb la proces, devenind,
astfel, complice la jaf și la crimă. Se îndepărtează treptat de familie, ajungând să regrete că are
nevastă și copii și că nu-și poate asuma în totalitate riscul îmbogățirii alături de Lică.
Una din trasaturile principale ale protagonistului este  caracterul slab, ușor influențabil
al acestuia.
Semnificativă este prima întâlnire dintre Ghiță și Lică, moment în care Sămădăul își
impune în fața noului cârciumar propriile reguli: „Eu vreau să știu totdeauna cine trece pe aici,
cine umblă pe drum, cine ce zice și cine ce face. Cred că ne-am înțeles”. Dacă pentru Ghiță
relațiile dintre oameni se bazează pe respect, pentru Lică relația cu partenerul de afaceri
înseamnă subordonare.
Caracterul slab al protagonistului se reflectă și în finalul nuvelei, când Ghiță, orbit de
furie și dornic a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului.
Dezgustată de lașitatea soțului, pe care îl consideră „doar o muiere îmbrăcată în pantaloni”, Ana i
se dăruiește lui Lică Sămădăul. Conștientizând că el însuși e vinovat pentru gestul soției, Ghiță o
ucide pe femeie, „înfigându-i adânc cuțitul în inimă”. La rândul său, Ghiță este împușcat de Răuț
la ordinul lui Lică.
Ca element specific structurii, conflictul urmărește efectul alienant al banilor.
Fiind o nuvelă psihologică, conflictul central este conflictul interior al protagonistului.
Ghiță oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți
alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul interior se reflectă în plan exterior în confruntarea
dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul. La fel de dramatic este și conflictul psihologic.
Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferență în
fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe.  ”
Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!? ”. 
Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit pentru indecizia de a se separa de
rău.
De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist. El este
caracterizat direct de către celelalte personaje ale nuvelei.
Astfel, Lică îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru :,,Tu ești
om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș
râde și de dracu și de mumă-sa’’.La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță pe care-l
înconjoară cu dragostea ei, însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și vede că este dominat
de Lică, îl consideră ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui Ghiță observă și ea
slăbiciunea lui pentru bani:,,Are și el ca tot omul o slăbiciune: îi râde inima când își vede
sporul’’.Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp
slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?…Asa m-a
lasat Dumnezeu!...”)
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva
la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte personaje
si relatia cu ele.
In concluzie, Ghita este un personaj rotund, ilustreaza tipologia realista a
dezumanizatului, este construit prin raportare morala, sociala si psihologica , este angrenat intr-
un conflict atat la nivel interior cat si exterior , iar modalitatile de caracterizare implicate in
prezentarea lui releva complexitatea procedeelor utilizate de autor.