Unitatea de învăţare I.10. Imparțialitatea și integritatea judecătorului.

Cuprins
I.10.1. Cum ar trebui abordată prietenia dintre judecători și avocați?
I.10.2. Care ar trebui să fie relația judecătorului cu organele de urmărire penală?
I.10.3. Cum poate fi înlăturat un judecător imparțial?
I.10.4. În ce constă integritatea judecătorului?

I.10. Imparțialitatea și integritatea judecătorului.

Secţiunea permite familiarizarea studenţilor cu diferite aspecte legate de
imparțialitatea și integritatea judecătorului.

I.10. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite intelegerea problematicii legate de
imparțialitatea și integritatea judecătorului.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

I.10.1. Cum ar trebui abordată prietenia dintre judecători și avocați?

Aristotel crede că sunt trei motive pentru care oamenii se împrietenesc: de dragul unui
folos, de dragul plăcerii, de dragul caracterului persoanei. El subliniază însă că „Aceia deci care
se iubesc din cauza folosului, nu se iubesc unul pe altul în sine, ci întrucât dobândesc unul de la
altul ceva bun, și tot așa stau lucrurile cu cei care se iubesc de dragul plăcerii: ne este drag omul
politicos, nu din cauza însușirilor sale personale, ci fiindcă el ne procură plăcere” 1. Ca în orice
domeniu, și în cazul relației de prietenie dintre judecător și avocat ar trebui făcută distincție
între aceste trei feluri de prietenie, pentru că primele două genuri se învârt în general în jurul
exercitării profesiei de către unul sau celălalt. Doar ultimul gen de prietenie, cel de dragul
caracterului, poate fi dincolo de orice dubiu una etică, dar trebuie ținut cont de faptul că acest
gen de prietenie se regăsește destul de rar și nu poate cuprinde un cerc foarte mare de persoane.
Problemele etice apar în cazul primirii de diferite foloase în considerarea unei prietenii
de dragul folosului sau chiar de dragul plăcerii. Dacă avocatul este cel care ar face un dar iar
judecătorul este cel care l-ar primi, trebuie stabilit de la început care este natura folosului
urmărit în cadrul unei astfel de prietenii. „Dar trebuie să vedem bine de la început, de la cine și
în ce condiții primim o binefacere, pentru ca apoi sau s-o primim sau s-o respingem”2. O soluție
posibilă ar fi aceea a întoarcerii de către judecător a unui folos cel puțin similar cu cel primit de
1
Aristotel, Etica nicomahică, op.cit., p. 159.
2
Idem, p. 175.
la avocat, atunci când se pune problema unei astfel de relații de prietenie. Problemele apar în
astfel de situații din cauza percepției diferite asupra naturii prieteniei dintre cei doi, în sensul că
unul crede că prietenia este de dragul caracterului personal, în timp ce altul crede că ea este de
dragul folosului ori plăcerii.
În practica disciplinară s-a reținut că simpla relație de prietenie a unei doamne judecător
cu un avocat nu poate constitui în sine un act contrar demnității funcției sau o atingere adusă
imparțialității ori prestigiului acesteia în lipsa unor elemente care să demonstreze afectarea
negativă a comportamentului profesional în realizarea actului de justiție, mai ales în condițiile
în care colegiul de conducere al tribunalului a respins cererea formulată de judecător în baza art.
5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind existența unui conflict de interese, precum și cererea de
abținere formulată întruna din cauze unde avocatul reprezenta interesele unei părți3.
În orice caz, chiar dacă judecătorul s-ar cunoaște cu avocatul uneia din părți, el nu
trebuie să comunice cu acesta despre dosar decât în cadrul ședinței de judecată. Așa cum se
arată în comentariul 64 la Principiile de la Bangalore, „Principiul imparţialităţii interzice în
general comunicările cu caracter privat dintre judecător şi orice parte la proces, reprezentanţi
legali ai acestora, martori sau juraţi. Dacă instanţa primeşte o asemenea comunicare privată,
este important să se asigure că celelalte părţi interesate sunt informate în mod complet şi prompt
şi că comunicarea este consemnată în mod corespunzător în evidenţele instanţei.”4
Aceasta nu înseamnă că judecătorul nu ar trebui să aibă niciun contact cu avocații, ci
dimpotrivă „Contactele sociale dintre diverşi membri ai puterii judecătoreşti şi membri ai
profesiilor juridice fac parte dintr-o veche tradiţie şi sunt acceptabile. Deoarece judecătorii nu
trăiesc în turnuri de fildeş ci în lumea reală, nu se poate aştepta de la ei să taie toate legăturile cu
profesiile juridice atunci când sunt numiţi ca judecători. Nici nu ar fi complet benefic pentru
procesul judiciar ca judecătorii să se izoleze de restul societăţii, inclusiv de prieteni de şcoală,
foşti asociaţi sau colegi în domeniul dreptului. Într-adevăr, participarea de către judecător la
evenimente sociale împreună cu avocaţii prezintă unele avantaje. Schimburile informale
mijlocite de asemenea evenimente pot ajuta la reducerea tensiunii dintre judecători şi avocaţi şi
pot diminua izolarea de foştii colegi, cu care se confruntă judecătorul după numirea sa. Totuşi,
judecătorul trebuie să acţioneze pe baza bunului simţ şi să dea dovadă de atenţie.”5
Trebuie făcută însă o distincție după cum evenimentul social la care participă
judecătorul este organizat de o asociație profesională a avocaților sau de o anumită casă de
avocatură, în acest din urmă caz prezența judecătorului trebuind să fie una mult mai discretă
decât în primul caz (de pildă nu ar fi recomandat să țină discursuri dacă este vorba de o
participare prea extinsă).
Atunci când însă relația cu un avocat sau cu un consilier juridic ce are frecvent cauze la
instanța unde activează judecătorul a devenit apropiată, judecătorul ar trebui să ia în considerare
posibilitatea abținerii în cauzele în care aistența juridică este acordată de aceștia, dacă natura
relației putea afecta aparența de imparțialitate a judecătorului. Așa cum se arată în comentariul
120 la Principiile de la Bangalore „Judecătorul este cel căruia îi aparţine decizia finală cu
privire la întrebarea dacă relaţia sa cu un avocat este excesiv de apropriată sau personală, sau
dacă s-a creat această aparenţă. Judecătorul este cel care trage linia de demarcaţie. Testul ce
trebuie aplicat pentru a găsi echilibrul este reprezentat de răspunsul la întrebarea dacă relaţia de

3
Hotărârea nr. 2J din 9 martie 2011, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
4
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 60.
5
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 81.
ordin social interferează cu îndeplinirea responsabilităţilor judiciare, şi dacă un observator
neutru, complet informat despre natura relaţiei de ordin social, ar putea să aibă în mod rezonabil
îndoieli referitor la modul în care va fi înfăptuită justiţia.”

I.10.2. Care ar trebui să fie relația judecătorului cu organele de urmărire penală?

Spre deosebire de avocat, care este plătit de una din părți și are obligația de a-i apăra
interesele acesteia, procurorul are un statut destul de apropiat de cel al judecătorului, începând
cu formarea profesională comună, posibilitatea de trecere dintr-o profesie în alta, salarizara
bugetară comună, obligația aflării adevărului în cauzele penale, ș.a. Aceasta nu înseamnă că
judecătorul nu are obligația de a păstra imparțialitatea și în raport cu procurorul sau organele de
urmărire penală, având în vedere că el este chemat de multe ori, în procesele penale, să tranșeze
disputa dintre acuzare și apărare.
Din acest motiv, în comentariul 113 la Principiile de la Bangalore s-a subliniat că
„Judecătorul trebuie să fie sensibil şi să evite contactele care pot da naştere la speculaţii privind
existenţa unei relaţii speciale cu cineva pe care judecătorul ar putea fi tentat să îl avantajeze
cumva. De exemplu, judecătorul trebuie de obicei să evite să fie transportat de către poliţişti sau
avocaţi, iar dacă foloseşte mijloacele de transport în comun, trebuie să evite să se aşeze lângă o
parte la proces sau lângă un martor.”6 De asemenea, în comentariul nr. 119 se arată că
judecătorul „ar trebui să aibă grijă atunci când merge în localuri conduse sau deţinute de către
membri ai poliţiei, ai agenţiilor anticorupţie şi ai departamentelor vamal şi de accize ai căror
membri pot apărea în mod frecvent în instanţă. Deşi nu există nicio obiecţie faţă de acceptarea
de către judecător a unei invitaţii ocazionale de a lua masa la cantina poliţiei, nu este de dorit ca
judecătorul să frecventeze sau să devină membru al unor asemenea cluburi sau să fie clientul lor
obişnuit. În majoritatea societăţilor este normal ca judecătorii să participe la manifestări
organizate de către practicienii dreptului şi să aibă contacte sociale cu avocaţi.”7
În comentariul 125 la același principii se arată că „un judecător care a lucrat anterior ca
procuror ar trebui să evite să fie prea apropiat de foştii colegi procurori şi de ofiţerii de poliţie
cu care a lucrat. Ar fi neînţelept chiar numai să se creeze o aparenţa de prietenie (patronaj).”8

I.10.3. Cum poate fi înlăturat un judecător imparțial?

În pct. 2.5 din Principiile de la Bangalore se menționează că judecătorul ar trebui să se
abțină de la orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca imparțial sau în care i-ar putea
părea unui observator corect ca nefiind capabil să judece. Cu toate acestea, se prevede o rezervă
potrivit căreia judecătorului nu i se poate cere recuzarea atunci când nu se poate constitui o altă
instanță care să judece cauza sau când, din motive de urgență, inacțiunea ar putea duce la un grav
act de injustiție9.
Înlăturarea unui judecător de la soluționarea cauzei, în cazul în care sunt dubii cu privire
la aparența de imparțilitate a acestuia este un caz de ordine publică, care nu ține de voința părților
din dosar. De aceea, potrivit comentariului nr. 79 la Principiile de la Bangalore „Chiar dacă
părţile sunt de acord cu un judecător care ar trebui exclus, judecătorul nu ar trebui să continue
judecata. Aceasta pentru că şi publicul are interesul ca justiţia să fie administrată în mod
imparţial. Totuşi, în majoritatea ţărilor părţile au dreptul de a renunţa formal la orice chestiune ce

6
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 80.
7
Idem., p. 81.
8
Idem., p. 84.
9
În C. Dănileț, Imparțialitatea – obligație și virtute a judecătorului, op.cit., p. 191.
ţine de imparţialitate. O asemenea renunţare, dacă este făcută în cunoştinţă de cauză, înlătură
obiecţia semnalată care ar fi putut fundamenta excluderea.”10
Imparțialitatea fiind un motiv de ordine publică, care privește în primul rând încrederea
publicului în actul de justiție, judecătorul nu trebuie să fie exagerat de sensibil atunci când este
pusă în discuție imparțialitatea sa. Așa cum s-a arătat în comentariul nr. 87 la Principiile de la
Bangalore11 „Dacă se pretinde existenţa unei bănuieli rezonabile de subiectivism, judecătorul
trebuie în primul rând să se îngrijească de percepţiile persoanei care a solicitat recuzarea sa. Este
important şi ca judecătorul să se asigure că înfăptuirea justiţiei este văzută de public, acesta fiind
un principiu fundamental de drept şi politică publică. Judecătorul trebuie deci să conducă
procesul în aşa fel încât deschiderea la minte, imparţialitatea şi echitatea să fie evidente pentru
toţi cei interesaţi de proces şi de soluţia ce se va da, şi în special pentru solicitant. Un judecător a
cărui recuzare a fost solicitată ar trebui să aibă în vedere şi faptul că ceea ce se cere, în special
atunci când se soluţionează cererea de recuzare, este o imparţialitate remarcabilă.12”
În doctrină s-a susținut că „Faptul că cererea de recuzare a judecătorului a fost respinsă
într-un alt dosar nu are nicio relevanță în cauza pendinte și nici nu înlătură obligațiile de a
formula declarație de abținere în dosarele pe care le-a soluționat sau pe care urmează să le
soluționeze în condițiile în care este pusă în discuție imparțialitatea sa. Prin urmare, este
îndeplinită această condiție și în situația în care într-un singur dosar judecătorul nu se abține de la
judecată atunci când știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea.” 13. Nu
putem fi de acord cu acest punct de vedere, deoarece în cazul în care judecătorului i s-a respins o
cerere de abținere, formulată pentru un anumit motiv, dilema posibilei imparțialități a
judecătorului în cazul în care este incident motivul respectiv s-a lămurit, în sensul că judecătorul
poate fi imparțial în acel caz. Altfel s-ar ajunge ca judecătorul să fie nevoit să facă multiple cereri
de abținere în diferite cauze (de pildă în care ar fi avocat un vecinul său de pe scara blocului),
deși mai înainte instanța a stabilit deja că acesta nu este un caz de abținere.
Astfel s-ar putea ajunge ușor la extrema fomulării repetate de cereri de abținere, de teama
cercetării disciplinare, fapt care ar îngreuna activitatea instanței în mod nejustificat. În
jurisprudența disciplinară s-a reținut că formularea de cereri de abținere în mod repetat și
nejustificat, pentru aceleași motive (4 cereri în primul dosar, 3 cereri în cel de-al doilea dosar și
câte 2 cereri în următoarele două dosare), reprezintă în mod clar refuzul judecătorului de a
soluționa cauzele ce i-au fost repartizate, refuz care a avut ca efect tergiversarea soluționării
cauzelor și, nu în ultimul rând, o încălcare a normelor deontologice; atitudinea culpabilă a
judecătorului nu a rezidat numai din numărul cererilor de abținere formulate, ci și în faptul că,
după respingerea acestora, a continuat să formuleze alte cereri invocând aceleași motive de
incompatibilitate, astfel că judecătorii nu se pot prevala de garanția independenței pentru a
justifica nerespectarea unei hotărâri definitive ce stabilește că nu se află în vreunul din cazurile
de incompatibilitate prevăzute de lege14. În acest caz s-a reținut săvârșirea de către magistrat a

10
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 65.
11
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 68.
Vezi Cole vs Cullinan ş.a, Curtea de Apel din Lesotho, [2004] 1 LRC 550, apud. Comentariu asupra
12

Principiilor de la Bangalore privind conuita judiciară, op.cit., p. 68.

13
I, Gârbuleț, C.A. Susanu, Abaterile disciplinare ale magistraților. Nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci
când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi
formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii.
Principiul imparțialității și reflectarea acestuia în jurisprudența CEDO, articol publicat on-line pe site-ul
www.universuljuridic.ro .
14
Hotărârea nr. 11 din 10 septembrie 2014, Secția pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro .
abaterii disciplinare constând în formularea de cereri de abținere în mod repetat, în aceeași cauză,
care au ca efect tergiverarea soluționării acesteia, prevăzută de art. 99 lit. i) teza a II-a din Legea
nr. 303/2004.
Ar trebui analizate cu precauție cererile de abținere sau de recuzare, deoarece admiterea
lor cu ușurință ar putea da părților impresia că își pot alege judecătorul, fapt care ar fi de natură
să scadă încrederea în sistemul judiciar.

I.10.4. În ce constă integritatea judecătorului?

În comentariul din Principiile de la Bangalore se arată că integritatea este atributul
corectitudinii și justeții, menționându-se cu privire la aceasta că componentele integrității sunt
onestitatea și moralitatea judiciară; judecătorul trebuie să se comporte întotdeauna, și nu numai
în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod onorabil și demn de funcția sa; să nu se facă
vinovat de fraude, înșelăciune și falsuri; să fie bun și virtuos în comportament și în caracter; nu
există grade diferite de integritate, aceasta fiind absolută; în justiție integritatea este mai mult
decât o virtute, ea este o necesitate15.
Scopul integrității este fundamentarea încrederii justițiabilului în sistemul juridic,
încredere în care aparențele și percepția joacă un rol esențial16. Există o prezumție, mai mult sau
mai puțin reală, că „cine are puterea este tentat să abuzeze de ea”17, or judecătorii au această
putere și în lipsa atributului integrității vor fi tentați să abuzeze de ea. De aceea este foarte
necesară cultivarea acestui atribut în rândul lor, pentru a frâna această tentație.
În Ghidul practic de etică şi deontologie judiciară pentru magistraţii din România18 se arată că „Nu este
suficient ca magistratul să fie onest, este necesar şi ca magistratul să fie perceput ca fiind onest.
Nu este suficient ca acesta să declare că este o persoană onestă, ci trebuie dovedească acest
lucru în practică prin acţiunile sale. Atâta vreme cât magistratul nu dovedeşte onestitate în
practică, acesta va fi considerat ipocrit. Decenţa şi buna-cuviinţă reprezintă valori / principii
(internaţionale) ce ţin de demnitatea şi onoarea profesiei de magistrat.”
Modalitatea cea mai bună de cultivare a integrității este aceea a convingerii
judecătorului de necesitatea și de beneficiile acesteia, adică aceea care vine din interiorul
persoanei. Pentru aceasta s-a încercat să se identifice o serie de criterii care să ajute la o bună
re-gândire şi restaurare a demnităţii socio-profesionale a magistratului, cum ar fi: veritabila
cunoaştere şi înţelegere a câmpului de acţiune, degajarea de ignoranţă, eliminarea imposturii şi
a diletantismului; interiorizarea a ceea ce este permis şi a ceea ce este interzis pentru „jucătorul”
în „teatrul” public al justiţiei, care poate evita, cu înţelepciune, a da prilej celorlalţi să îl
sancţioneze moral, şi, mai departe, să nu îl respecte, să nu îl asculte, odată ce el însuşi, prin
comportamentul afişat, s-a pretat la coborârea pe o scară valorică acceptată unanim; separarea
omului de funcţie – aşa cum în cazul papalităţii ori al preşedinţiei americane funcţionează şi
contribuie la supravieţuirea instituţiilor respective, care, indiferent despre ce se vehiculează în
opinia publică cu privire la indivizii ce, temporar, se găsesc acolo, funcţia în joc merită respect;
15
Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară. Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind
conduita judiciară (traducere de C. Dănileț), Editura C.H. Beck, 2010, p 74.
16
C. Dănileț, Mecanisme de corupție și politici anticorupție în sistemul juridic, în Etică și cultură profesională, de
de I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2008, p. 221.
17
Montesquieu, Despre spiritul legilor, partea XI, cap. 4, apud. . C. Dănileț, Mecanisme de corupție și politici
anticorupție în sistemul juridic, op.cit., p. 221.
18
Elaborat în cadrul proiectului Institutului Naţional al Magistraturii „Întărirea capacităţii sistemului
judiciar românesc de a răspunde provocărilor noilor schimbări legislative şi instituţionale”.
lucrarea de partea legii, cu obiectivitate, pentru interesul public, în acord total cu principiile
dreptăţii; acţiunea cu justă măsură în toate, corelat disciplinei, cumpătării, prudenţei, stăpânirii
de sine, decenţei, politeţei, respectului pentru om şi pentru viaţă19.
De multe ori însă omul nu este dispus să se angajeze pe drumul acesta al
autoperfecționării morale, iar criteriile enumerate mai sus, care țin în principal de forul interior
al judecătorului, cu destulă dificultate pot fi cuantificate și evaluate de societate, fiind destul de
subiective. De aceea a fost nevoie de identificarea și a unor criterii obiective, prin care să fie
cultivată integritatea și prin care să poată fi verificată mai ușor de către ceilalți existența sau
inexistența integrității judecătorului.
Aceste criterii sunt dezvoltate în acte interne și internaționale și, dintre ele, pot fi
menționate următoarele: ridicarea la rang de principiu a aparenței de imparțialitate;
reglementarea conflictului de interese; reglementarea explicită a interdicțiilor și a drepturilor
judecătorului; reglementarea cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului; obligația
publicării în declarațiile de avere a darurilor sau favorurilor primite de judecător sau de membrii
familiei acestuia și a persoanelor care le-au remis20.
Dacă în ce privește criteriile subiective de integritate ține în principal de conștiința
judecătorului să le cultive în activitatea de zi cu zi, criteriile obiective menționate anterior pot fi
verificate de oricine și, la nevoie, pot fi impuse judecătorului.
Exemple în care integritatea magistratului poate fi pusă în discuţie au fost considerate
următoarele21: fapta magistratului de a plagia opera unei alte persoane; frecventarea unui club
despre care în mass-media sa relatat că ar constitui loc pentru consumul de droguri sau pentru
prostituţie; conflictul verbal sau fizic cu vecinii; participarea la o nuntă sau botez cunoscând că
la respectivul eveniment participă şi persoane bănuite public de săvârşirea unor infracţiuni
grave; participarea la un simpozion în străinătate cu ajutorul unei sponsorizări oferite de un
cunoscut om de afaceri din comunitate; prietenia cu o persoană care are mai multe litigii pe
rolul instanţei sau parchetului unde funcţionează magistratul.
În păstrarea acestei valori a integrității judecătorul va trebui în primul rând să se abțină
el însuși de la anumite acte care ar putea fi considerate că lezează integritatea. Astfel, potrivit
principiului 4.9. de la Bangalore „Judecătorul nu va utiliza şi nici nu va permite utilizarea pres-
tigiului funcţiei sale pentru a rezolva interesele sale private, interesele personale ale membrilor
familiei sale sau ale altor persoane, şi nici nu va lăsa impresia sau nu va permite altora să lase
impresia că ar exista persoane într-o poziţie specială, capabile să îl influenţeze într-un mod
necorespunzător în îndeplinirea atribuţiilor sale”.
De pildă, în cazul în care primește o invitație la un eveniment, judecătorul trebuie să-și
pună întrebarea dacă este vorba de o „ospitalitate obișnuită” sau de o încercare de a-i capta
bunăvoința (captatio benevolenta). În comentariul 180 la Principiile de la Bangalore se arată că
„Contextul este important, neexistând de obicei un factor care să poată sluji singur la a stabili
dacă judecătorul poate sau nu să participe la manifestarea respectivă. Una dintre întrebările care

19
C. Cozma, L. Măgurianu, în Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, de M.M. Pivniceru, C.
Luca (coordonatori), Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 23
20
C. Dănileț, Mecanisme de corupție și politici anticorupție în sistemul juridic, op.cit., p. 222-224
21
Document elaborat în cadrul activităţilor privind deontologia profesională organizate de către Institutul Naţional
al Magistraturii 1 ianuarie – 1 mai 2007, disponibile pe site-ul http://www.inm-lex.ro/ , apud. S. Luca, D.M.
Bulancea, în Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, de M.M. Pivniceru, C. Luca (coordonatori),
Ed. Hamangiu, 2008, p. 105.
trebuie puse este dacă acceptarea acestei ospitalităţi ar afecta în mod negativ independenţa sau
integritatea judecătorului, obligaţia acestuia de a respecta legea, imparţialitatea sau demnitatea
ori îndeplinirea la timp a obligaţiilor judecătoreşti, sau dacă poate părea că le încalcă. Alte
întrebări care ar trebui luate în considerare sunt: Persoana care face invitaţia este un vechi
prieten sau o cunoştinţă recentă? Persoana respectivă are o reputaţie nefavorabilă în cadrul
comunităţii? Evenimentul are un număr mare de participanţi sau este unul intim? Este un
eveniment spontan sau aranjat dinainte? Printre participanţi se află vreo persoană implicată într-
o cauză aflată pe rolul judecătorului respectiv? Judecătorul va primi un beneficiu ce nu este
oferit altora şi astfel va da naştere în mod rezonabil la suspiciuni sau critici?”22
Judecătorul trebuie să aibă în vedere în al doilea rând și modul în care activitatea
juridică a soțului sau rudelor sale i-ar putea afecta integritatea. De pildă, în regula nr. 4.5 din
Principiile de la Bangalore se prevede că „Judecătorul nu va permite nici unui membru al
profesiei juridice să îi folosească locuinţa pentru a primi clienţi sau alţi membri ai profesiei
juridice.”, a cărei aplicare ar putea fi incidentă și atunci când locuința ar fi una comună a
judecătorului și a avocatului. De asemenea, la pct. 4.7. se prevede că „Judecătorul va trebui să
se documenteze asupra intereselor personale şi financiare ale sale şi va face eforturile
corespunzătoare pentru a se informa de interesele financiare ale membrilor familiei sale”, fiind
greu de acceptat ca un judecător să folosească banii membrilor de familie despre care cunoaște
că provind din săvârșirea de infracțiuni, de pildă.
În al treilea rând judecătorul trebuie să aibă în vedere și comportamentul grefierilor sau
a personalului auxiliar cu care acesta lucrează, care ar putea să aducă atingere prin atitudinea lor
în exercitarea profesiei integrității judecătorului ori prestigiului instanței. Astfel, potrivit
principiului 5.4. de la Bangalore „Judecătorul nu va permite, cu bună ştiinţă, personalului
instanţei sale de judecată sau altor persoane aflate sub influenţa, autoritatea sau controlul său, să
facă vreo deosebire, pe motive nerelevante, între persoanele implicate într-o cauză supusă
judecăţii sale”.
În final, se impune a fi redat un prortret deosebit de frumos pe care l-a făcut
jurisconsultul d' Aguesseau judecătorului integru, preluat în frumoasa limbă românească din
secolul XIX de Alexandru Aman: „Ce diferență de simțiment, zice el, între judecătorul ambițios
și între cel ce se supune unei virtuoase simplități. Unul întrebuințează îndatoririle lui spre
îndeplinirea planurilor sale; celălalt fără a fi preocupat de ceva proiecte nu are n vedere decât
datoria sa. Talentele unuia nu sunt folositoare publicului decât când el crede că pot fi folositoare
scopurilor lui; slujbele celuilalt sunt departe de orice dorință de răsplată și se află în destul de
plătit prin mulțumirea sufletească de a face totdeauna bine. Nemulțumiri secrete, observații
supărătoare, neprecurmate, tulburări, mișcări adesea nefolositoare tulbură toată viața unuia;
celălalt privește curgerea zilelor într-o pace fericită și nu se teme de nimic decât numai de aceea
ce ar putea să-i atingă virtutea. Unul după împlinirea dorințelor sale cele mai arzătoare își vede
fericirea scăpând; în sânul posesiei acestei fericiri își formează din nou dorințe; ceea ce îi
lipsește în duhul său tot ce a dobândit cu atâtea greutate și pentru tot rodul ostenelilor lui nu
simte adesea decât apădătoarea povară a mustrărilor de cuget; celălalt totdeauna fericit,
totdeauna liniștit se închide în virtutea sa și mulțumit de a-și sluji patria în funcțiile cu care s-a
însărcinat îi jertfește fără părere de rău o stare la care [ar] fi putut aspira. În sfârșit unul este

22
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 103.
obosit de urâtul unei zgomotoase robii care josoraște noblețea profesiei sale; celălalt gustă
plăcerea unei fericite indepndențe de patimi ridicându-se mai presus de demnitatea sa însăși.”23

Exemple de citate relevante:

Achitarea vinovatului înseamnă condamnarea judecătorului. Publius Syrus
(secolul I Î.Hr.)
Judecătorul care condamnă un nevinovat se condamnă pe sine. Publius Syrus
(secolul I î.Hr.)

Să ne reamintim...
Principiul imparţialităţii interzice în general comunicările cu caracter privat dintre
judecător şi orice parte la proces, reprezentanţi legali ai acestora, martori sau juraţi.

Rezumat
Judecătorul ar trebui să se abțină de la orice dosar pe care constată că nu îl va putea
judeca imparțial sau în care i-ar putea părea unui observator corect ca nefiind
capabil să judece.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Dacă X este judecător, are şedinţă de judecată în ziua respectivă şi îi face semn la
ocazie un fost coleg de facultate, care e avocat şi are o cauză la el, ce ar trebui să
facă?

23
A. Aman, Logică judecătorească sau Tratat de argumente legale urmată de logica conștiinței, Ed. Sim Art,
Craiova, 2007, p. 62-63.