Influeţa slavă

Influenţa slavă veche asupra poporului român s-a manifestat mai întâi ca o influenţă de la
un popor la altul având organizare gentilică asemenea românilor. Numai slavii de la sudul
Dunării care au venit în contact cu economia feudală a Bizanţului au ajuns la o societate feudală.
Supunerea slavilor din Bulgaria de către slavii de neam turc a dus la apariţia unei aristocraţii de
origine turcă numită boljare. După secolul al VIII-lea apare la nordul Dunării o boierime slavă
care se românizează. În aceeaşi perioadă la slavii din vestul şi nordul Daciei apare instituţia
feudală a voievodatului. Existenţa voievodatelor este atestată din veacul al X-lea şi în Crişana,
Ardeal şi Banat prin menţiunile făcute în Gesta Hungarorum de notarul anonim al regelui Bela al
Ungariei. În regiunea Clujului şi a Dejului se afla voievodatul lui Gelu, iar în Banat şi în părţile
de sud ale Crişanei se găseau voievodatele conduse de Glad şi de Achtum, iar în Crişana de
centru şi nord un voievodat condus de Menumorut. Datorită existenţei unei aristocraţii slave pe
pământul românesc se poate explica pătrunderea limbii slave vechi la români ca limbă
bisericească şi ca limbă oficială de stat. Aristocraţia slavă a putut impune mulţi termeni referitori
la viaţa feudală şi multe nume de locuri. Ea va impune şi o antroponimie slavă la
români.Voievodatele conduse de români au introdus limba slavă mai ales datorită faptului că
erau ortodoxe. În nordul Dunării nu toţi slavii erau boieri, ci şi agricultori şi pescari şi au avut
numeroase legături economice cu agricultorii şi păstorii români.
Pătrunderea unor termeni slavi în limba română a avut loc ca urmare a dispariţiei termenilor
corespunzători latini. Au dispărut termeni geografici latini ca apex înlocuit cu slavul vârf, collis,
colina au fost înlocuite cu deal. Dintre termenii panromanici care au fost înlocuiţi se pot
menţiona: aetas – vârstă, amo – iubesc, avarus – zgârcit, corpus – trup, crusta –coajă, fons –
izvor, hortus – grădină, infernum – iad, laboro – muncesc, nego - tăgăduiesc, nudus – gol, paro
– pregătesc, pauper – sărac, poena – pedeapsă, probus – cinstit, stagnum – mlaştină. Noile
condiţii sociale în care trăiau românii, izolarea de lumea bizantină şi orizontul spiritual al lumii
gentilice au favorizat dezvoltări semantice: cuvântul solz moştenit din latinescul solidus care
iniţial însemna monedă de aur. Explicaţia lărgirii de sens vine din asemănarea dintre solzii
peştilor şi monedele de aur fapt ce a provocat metafora. Adjectivul feminin barză – albă a
devenit în dialectul muntenesc numele păsării. Cuvintele făt, fată desemnau iniţial puiul unui
animal. Extinderea termenilor la om nu se putea realiza decât sub influenţa păstorilor. Acelaşi
fenomen s-a petrecut cu cuvântul a înţărca ce însemna iniţial să dai mielul la ţarc împreună cu
oile. A se băga sub pielea cuiva se explică tot prin păstorit: înfigerea căpuşelor sub pielea oilor;
I-a dat căpuşa – pentru înmugurirea viţei de vie sau a pomilor; Ce-are –n guşă şi-n căpuşă – cu
sensul de gură.
P. Panaitescu menţionează că nobilii români încep să fie menţionaţi în Ardeal şi în părţile
româneşti ale Ungariei din veacul al XIII-lea, înainte de întemeierea principatelor Munteniei şi
Moldovei.1 Totuşi nobilimea română din Ardeal este o clasă anterioară venirii ungurilor, întrucât
ortodoxismul acesteia nu poate fi conceput ca o creaţie a coroanei maghiare catolice. E posibil ca
ea să fi apărut prin veacul al IX-lea sau al X-lea, când românii au devenit şerbi, fiind atestată
astfel împărţirea în clase sociale. La români şerbia pare să fie o continuare a colonatului din
antichitate Din punct de vedere lingvistic termenul de şerb redă moştenirea cuvântului servus din
latină.
Influenţa greacă
Limba greacă a avut etape de dezvoltare ca orice limbă. În cadrul ei se pot distinge elina
sau greaca veche, mediogreaca şi neogreaca. De mediogreacă se poate vorbi între anii 971, când
bizantinii ocupă Dobrogea, şi mai ales după 1018, când Bulgaria intră sub stăpânire bizantină,
până în secolul al XV-lea, iar de neogreacă după această perioadă. Totuşi o distincţie netă mai
ales între ultimile două etape nu se poate face întrucât fonetismul acestora nu era diferit.
Influenţa greacă directă este absentă între secolele VII-X din cauza ocupaţiei slavilor. Totuşi ea a
existat în mod indirect prin intermediul bulgarilor şi sârbilor.Termenii bizantini din limba
română fac referire la relaţiile statale, religioase şi comerciale dintre români şi greci. Influenţa
bizantină a fost studiată de către H.Mihăiescu în studiul Influenţa grecească asupra limbii
române până în secolul al XV-lea.Autorul a relevat mai aleselementele greceşti pătrunse prin
înrâurire slavă precum şi elemente pătrunse în epoca dezvoltării feudalismului românesc şi a
căderii Imperiului bizantin. În această epocă apar în dialectul macedoromân termeni precum:
vasilie – împărăţie, vasila – împărat. Apare termenul γisteare – vistier, ce atestă importanţa
strângerii taxelor.
Cuvinte de origine greacă venite prin filiera bulgară sau sârbă:
- obiecte casnice: clondir, scafă, strachină, tigaie, pirostii, piron, dârmon (ciur mai
mare);

1
P.Panaitescu, Interpretări româneşti, Bucureşti, 1947, p.40-41.
- alimente: lămâie, stafidă, piper, orez, litră, dafin, mărar, afin, fasole, sparanghel,
chimion
- termeni comerciali: dram, camătă, cămilă, cutie, lefter, ieftin, arvună,folos, agonisi,
traistă, desagi, samar, mărgăritar.
- termeni religioşi: afurisesc, căndilă, episcop, evlavie, tămâie, patimă, zâzanie.
- termeni referitori la transport: măgar, drum.
- la construcţii: mistrie, temei, cămin, firidă, crivat, humă, temelie.
- la cancelaria imperială: maced. călimar, grămătic, condică, condei, tâmpănă (a
întâmpina).
- la medicină: stomah, holeră, lepră, ţâfnă, oftică
- cultivarea pomilor: omidă, livadă, chiparos, platan.
- îmbrăcăminte: buzunar, mătasă, prosop, condur, sovon - eşarfă, şigune – haină
femeiască.
- magie şi superstiţii: stafie, ursesc, scorpie.
- Onomastică: Vasile, Irina, Frosa, Zamfir, Dominte, Melinte.

Subiecte posibile - Istoria limbii române

1. Definiţi şi explicaţi romanizarea.

2. Care sunt şcolile lingvistice şi reprezentanţii acestora
3. Cum a luat naştere limba română şi unde?
4. Teoria imigraţionistă.
5. Care sunt factorii ce influenţează în mod definitoriu glotogeneza?
6. Care sunt etapele evolutive ale limbii române?
7. Legi fonetice.
8. Accidente fonetice.
9. Care sunt izvoarele de cunoaştere ale latinei populare?
10. Accentul în latina clasică versus latina populară.
11. Prezentaţi evoluţia fonetică a următoarelor cuvinte şi corespondentele lor moştenite în
limba română: frontem, vetulus, viridis, laudavi,lumen, magis, magistra, fetiolus,
rogationem, gelum, iudicium, deus, blanditia, hospitium, dico, veteranus, nebula, uber,
aqua, intellexit.
12. Explicaţi apariţia africatelor.
13. Prin ce se distinge sistemul consonantic românesc de cel latin şi care sunt factorii care au
determinat dezvoltarea lui?
14. Ce se întâmplă cu declinările din latina clasică în latina populară? Care este noua lor
repartiţie?
15. Articolul: apariţie, evoluţie
16. Flexiunea verbală în latina populară.
17. Sintaxa propoziţiei în latina meso-dacică
18. Lexicul latinei meso-dacice.
19. Lexicul în perioada de formare a limbii române.
20. Influenţa slavă.Momentul exercitării, trăsături fonetice distincte ale elementelor latine
faţă de elementele slave.
21. Româna comună şi desfacerea unităţii lingvistice. Care sunt dialectele şi ariile lor de
răspândire? (trăsături fonetice, morfologice, sintactice)
22. Influenţa greacă
23. Influenţa maghiară
24. Influenţa turcă
25. Indicaţi originile unor cuvinte: gingaş, făgădau, hotnog, bântui, oras, furtişag, lacăt,
pildă, Sighişoara, stafidă, dafin, prosop, evlavie, călimară, Melinte, Irina, Slănic,
Prahova, babă, voievod, izmene, ceas, veac, crivăţ
26. Substratul traco-dac.