Disciplina

Etică și Deontologie în Kinetoterapie

Titularul activităţilor de seminar
Asist.Univ.Drd.Asociat Iancu Ana-Maria-Alexandra
Anul III-K.M.S.-Sem.I-Gr.1,2.
An univ. 2021-2022

SEMINAR 8

Note de seminar:uz intern

Conținutul 8-Tema 8

Dimensiunile morale ale personalităţii profesionale

Întrebări:

1. Ce este personalitatea profesională?

2. Ce este dimensiunea morală?

3. Ce este aspirația profesională?

Aspiraţia profesională este unitatea permanentă dintre principii şi

fapte, dintre anticipare şi realizare, este "nevoia de a acţiona în aşa fel încât
faptele proprii să fie compatibile cu păstrarea vieţii omeneşti autentice, încât
nici azi, nici mâine prin deciziile luate să nu se prejudicieze existenţa umană
pe pământ". (V. Marcu, Introducere în deontologia profesiunii didactice, Ed.
INTER-TONIC, Cluj-Napoca).
 Morala devenirii şi aspiraţiei profesionale se constituie ca cea mai
autentică morală, ea include tendinţa de obţinere a competiţiei profesionale
desăvârşite ce nu poate fi compensată de bunătate. Aspiraţia trebuie să fie
continuă spre bine, spre adevăr, spre frumos etc.. O cugetare spune: "Suntem
născuţi spre a gândi şi a lupta pentru mai bine şi faptul că nu vom atinge
niciodată perfecţiunea este salvarea şi justificarea existenţei noastre în
infinit".

Personalitatea se realizează cu precădere sub influenţa dezvoltării

sociale în cadrul căreia profesiunea îi dă conţinut şi şanse de împlinire atât
prin subiectivarea condiţiilor social-umane de exercitare profesională, cât şi
prin obiectivarea sa în realităţi sociale.

Şcoala ca instituţie, învăţământul ca proces instructiv-educativ deţin un

rol principal în formarea personalităţii profesionale concepută praxiologic
prin muncă şi acţiune conştientă. Aici se formează trăsăturile moral-sociale
ale specialistului şi componentele etice ale statutului socio-profesional.

Succesul profesional dă sens vieţii, creează cadrul general de

îmbogăţire şi ajustare permanentă a personalităţii la nevoile sociale, dând
astfel posibilitatea realizării aspiraţiilor ce caracterizează viaţa şi activitatea
umană.

Rezultatele activităţii profesionale devin criterii valorice de apreciere a

împlinirii personalităţii. Această transformare explică şi ea de ce în multe
profesiuni normele etico-profesionale s-au constituit în deontologii
profesionale cu rolul de a potenţa efortul profesional.

Imperativele etice ale unei profesiuni relevă rolul trăsăturilor

deontologice de personalitate profesională care creează cadrul aspiraţiei
legitime către cele mai înalte idealuri profesionale. Nu mai constituie o
noutate că împlinirea deplină a omului se realizează prin profesiunea lui, prin
specialitatea lui.
 Majoritatea autorilor sunt de acord că realizarea personalităţii
profesionistului se asigură prin:

Competenţa profesională desăvârşită care să aibă la bază

responsabilitatea profesională; - Atitudinea conştientă faţă de muncă şi
transformarea acesteia în pasiune izvorâtă din vocaţie profesională. Pe
bună dreptate se poate spune că acolo unde este conştiinţă profesională
încetează legislaţia; Capacitatea de a lua decizii prin conjugarea
specialistului cu responsabilitatea sa, prin asumarea rolului de a-şi conduce
activitatea. Această capacitate de a lua decizii rapide, prompte şi spontane
implică automat şi aspectele prudenţei şi riscurilor profesionale.

Devotamentul faţă de profesiune şi faţă de mesajele sale sociale

constituind atât climatul, cât şi garanţia realizării profesionale. Aceste
deziderate presupun transformarea deontologiei într-o adevărată cale a vieţii
profesionale în care munca devine un cult, în care idealurile se stabilesc pe
termen lung, în care se asumă deplina responsabilitate.

Libertatea etică a profesionistului trebuie să decurgă din pasiunea sa,

căci un autentic profesionist va fi permanent nemulţumit de prestaţia sa
profesională. Profesionistul conştiincios va converti munca sa în adevărate
valori sociale, dând dovadă de adevărate fapte de eroism cotidian,
transformând persoana sa în model profesional. Aceasta îi va conferi
autoritate şi exemplaritate umană.

În acest sens, Gheorghe Marinescu scria: "Mi-am creat din muncă o a

două natură. Cu toate că sunt bătrân, mă simt integrat în aceeaşi mişcare
universală a vieţii care te reclamă spre creaţii neîncetate. Sensul vieţii nu este
de a te lăsa dus, ci de a lucra cu toată puterea iniţiativei pentru a lărgi
orizontul acestui univers care ne pasionează pe toţi. Viaţa mea a devenit un
ceasornic şi este singurul mod de a mă simţi bine, până într-o zi când inima
va înceta de a mai bate".( V. Marcu., Introducere în deontologia profesiunii
didactice, Ed. INTER-TONIC, Cluj-Napoca).

Relaţia cu etica generală şi cu morala este o relaţie de reciprocitate şi

că unele fapte din activitatea profesională aduc importante contribuţii la
justificarea principiilor etice şi a normelor morale.
 Principiile etice reprezintă norme sau cerinţe morale formulate de
societate în ceea ce priveşte comportamentul oamenilor. Ele exprimă
necesităţi sociale generale cu valoare indicativă şi imperativă. Principiile
etice condiţionează progresul social şi individual, fiind criterii de apreciere şi
referinţă în evaluarea activităţii oamenilor. Sunt incompatibile cu atitudinile
imorale şi faptele antisociale. Prin transformarea lor în probleme de
conştiinţă, principiile etice au o influenţă majoră asupra comportamentului
oamenilor. Dintre principiile etice cele mai importante, amintim:

a. Situarea datoriei morale între aspiraţie şi realizare, prin

datorie profesională care implică responsabilitate, perfecţionare
permanentă.

b. Atitudinea faţă de muncă prin conferirea echilibrului uman,

prin realizarea demnităţii în vederea asigurării succesului aspiraţiilor
umane.

c. Îmbinarea armonioasă a intereselor generale cu cele personale,

prin angajarea echilibrului dintre individ şi colectivitate.

d. Încrederea în om şi în desăvârşirea sa, respect faţă de

demnitatea umană, dragoste faţă de om şi faţă de valorile create de el.

e. Cinstea şi principialitatea în toate acţiunile.

f. Patriotismul şi credinţa în ceea ce are mai bun poporul din care

face parte.

Realizarea practică a acestor principii este posibilă numai într-un cadru

de libertate, de respect pentru om şi condiţia sa, iar, precum scria Albert
Camus "dacă această condiţie este injustă el trebuie să o depăşească prin a
fi el însuşi just, prin a înţelege imperativele sociale".

Astfel privind lucrurile, etica ajută pe om să se realizeze ca om,

valoarea ei euristică multiplicând puterile omului în eforturile sale de
perfecţionare.
 Majoritatea autorilor sunt de acord că morala generală presupune
cunoştinţe, convingeri, sentimente şi deprinderi comportamentale şi că ea se
particularizează la specificul unei profesii prin deontologiile de ramură.

Legăturile dintre morala generală şi cele profesionale sunt reciproce.

Influenţele nu sunt numai de la morala generală către cele profesionale; la
rândul lor şi aspectele legate de etica unei anumite profesii îmbogăţesc prin
conţinutul lor morala generală, profesionistul fiind convins că va trăi mai
intens faptul moral legat de activitatea sa, valorificându-şi mai adecvat
aptitudinile profesionale, în aceeaşi măsură datoria moral-profesională
reprezintă o cale mai concretă de realizare a binelui moral general. Pe de altă
parte, responsabilitatea concretă devine mai exigentă prin prisma cerinţelor
diferitelor profesiuni.

Astfel, deontologia include atât cerinţele moralei generale faţă de o

profesiune, cât şi nevoile sociale faţă de o profesiune. În acest mod se
anulează orice caracter închis, de grup profesional al unor deontologii care
ar putea rămâne impenetrabile nevoilor şi normelor generale.

Este acceptată ideea că acţiunile omului se manifestă predominant în

muncă, în exercitarea profesiei, în acest context valorile morale apar ca fiind
„tribunalul în faţa căruia răspund intenţia şi acţiunea umană" (M.Terbancea,
G.Scripcaru).

Rolul social al fiecărui individ se realizează prin statutul său

profesional, fapt ce permite slujirea valorilor profesionale şi prin acestea a
valorilor social-morale generale ce asigură progresul social. Din acest punct
de vedere, în cadrul deontologiilor de ramură, în care „în fiecare om trebuie
văzută umanitatea întreagă", trebuie inserată ideea că slujind devotat omul,
contribuie la realizarea valorilor generale ale societăţii. Aceste valori de bine,
de adevăr, de frumos etc., constituie valorile fundamentale ale axiologiei.

Aşa după cum arată şi Constantin Noica "prin profesiune omul se

consumă fizic în fiecare zi, dar renaşte axiologic".

Dacă morala a apărut odată cu primele relaţii dintre oameni, morala

profesională apare cu primele îndeletniciri umane. Regulile şi cerinţele
morale s-au proiectat în multiple profesiuni, existând iniţial, printr-o
înţelegere mutuală, generozitatea pentru vraci, dreptatea pentru judecători
etc.. Apar apoi primele coduri etice pentru diferite profesii. Tot de atunci
datează şi primele jurăminte care condensează cerinţele morale generale ale
societăţii la nevoile morale profesionale „Jurământul judecătorilor",
"Jurământul lui Hipocrate”, etc. (vezi anexa).

În ceea ce priveşte cugetările unor personalităţi autohtone referitoare

la aceste probleme sunt de menţionat eforturile cărturarilor români: Ion
Heliade Rădulescu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu şi alţii, care în opera
lor au considerat că pregătirea profesională şi ştiinţifică a omului este calea
către afirmarea personalităţii umane, este calea spre adevăr.

Astfel, Ion Ghica scria: " Cea mai onorabilă profesiune este aceea pe
care un om se simte în stare a o îndeplini bine şi prin care poate aduce mai
mare folos societăţii sale".

La fel au gândit şi Vasile Conta, Petre Andrei, Constantin

Rădulescu-Motru. Pentru ei omul se poate personaliza la maximum numai
prin unirea valorilor morale cu cele ştiinţifice şi profesionale. Constantin
Rădulescu-Motru considera că profesiunea este "acea preocupare în care
omul găseşte satisfacţia în muncă". De aceea, profesiunea nu trebuie privită
în primul rând "ca un mijloc de câştig, ci ca o chemare hotărâtoare de
întregire a rostului vieţii". (C.Rădulescu-Motru).