Drepturile omului

Drepturile omului sunt "de obicei înțelese ca drepturi absolut

fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și

simplu pentru că el sau ea este o ființă umană."Drepturile omului sunt
astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare
(aceleași pentru toți). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale
sau ca drepturi legale, atât în legislația națională, cât și în cea
internațională.
Multe dintre ideile de bază care au animat mișcarea s-au dezvoltat în
urma celui de Al Doilea Război Mondial și a atrocităților Holocaustului,
culminând cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din
Paris de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948. Lumea
antică nu poseda conceptul de drepturi universale ale omului.
Societățile antice au avut "sisteme elaborate de taxe, concepții de
justiție, legitimitate politică, și umană înfloritoare, care a căutat să
realizeze demnitatea umană, înflorirea, sau bunăstarea în întregime
independente de drepturile omului".
Conceptul modern al drepturilor omului s-a dezvoltat în perioada
modernă timpurie, alături de secularizarea europeană a eticii iudeo-
creștine.[6] Precursorul real al discursului privind drepturile omului a
fost conceptul de drepturi naturale, care a apărut ca parte a tradiției
medievale. Dreptul natural a devenit proeminent în timpul
Iluminismului, enunțat de filosofii John Locke, Francis Hutcheson, și
Jean-Jacques Burlamaqui, precum și o poziție importantă în Discursul
politic al revoluției americane și al revoluției franceze. Din această
fundație modernă s-a născut mișcarea pentru drepturile omului
apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale
ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul său fondator, acestea au fost
consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Țările care
doresc să adere la UE, precum și cele care au încheiat acorduri
comerciale sau de altă natură cu Uniunea, trebuie să respecte
drepturile omului.
Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în
Cartea Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a prezentei
Constituții.
Uniunea va adera la Convenția europeană de apărare a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale. Aderarea la această Convenție nu
modifică competențele Uniunii așa cum sunt definite în prezenta
Constituție.
Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeană de
apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care
rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, fac parte
din dreptul Uniunii ca principii generale.

Libertatea personală este apărată și garantată în cadrul U.E. conform

dispozițiilor Constituției, precum și libera circulație a persoanelor, a
mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor și libertatea de stabilire. În
domeniul de aplicare a Constituției Europene și fără să aducă atingere
dispozițiilor specifice prevăzute de aceasta, este interzisă orice
discriminare pe motiv de naționalitate.