Cursul nr.

Cursul nr 1.
NOŢIUNI TEORETICE DE BAZÃ

PROBABILITATEA PE O MULŢIME FINITÃ

Fie  o mulţime finitã de evenimente şi () mulţimea evenimentelor.

Numim probabilitate o funcţie P : ()  IR care satisface urmãtoarele axiome:
a. () A , A  () are loc P(A)  0;
b. P() = 1;
c. Dacã A şi B sunt douã evenimente incompatibile (adicã A ∩ B =  ) atunci
P(A U B ) = P( A) + P(B).
Pentru o probã se pot defini mai multe funcţii de probabilitate , dar odatã
aleasã o probabilitate se poate spune cã tot ceea ce priveşte proba este cuprins în
tripletul
( , () , P ) numit spaţiu de probabilitate finit.
Proprietãţi ale probabilitãţii:
1. Dacã A  B atunci P(A)  P(B);
2. ( ) A , A  () , P(A)  1 ;
3. P() = 0 ;
4. P(A U B ) = P(A) + P(B) - P(A ∩ B) ;
5. Se numeşte probabilitatea evenimentului A condiţionatã de evenimentul B ,
notatã
P(A | B) , raportul
P  A B 
P(A | B) = P B
, P(B)  0

altfel spus P(A | B) reprezintã probabilitatea lui A ştiind cã s-a realizat B.

Dacã P (A ∩ B) = P(A) P(B) atunci evenimentele A şi B sunt numite
independente . În acest caz, P(A | B) = P(A), adicã realizarea evenimentului B nu
modificã probabilitatea de realizare a evenimentului A ceea ce justificã termenul de
independente.

1
Cursul nr. 1

VALORI TIPICE ALE VARIABILEI ALEATOARE

În general , materiile prime, semifabricatele şi produsele finite sunt

caracterizate cu ajutorul unor mãrimi care sunt influenţate de o multitudine de factori.
Prin variabilã aleatoare ( v. a. ) se înţelege o mãrime ale cãrei valori sunt
numere întâmplãtoare [1,3].
Variabilele aleatoare, dupã mulţimea valorilor pe care le pot lua, sunt de
douã categorii:
- variabile aleatoare discrete;
- variabile aleatoare continue.
O v.a. discretã are o mulţime finitã sau numãrabilã de valori, iar cea
continuã ia orice valoare ce aparţine unui anumit interval.
Dacã X este o v.a. discretã şi se noteazã cu x 1, x2, ..., xn valorile sale,
acestora li se pot ataşa probabilitãţile: p1, p2, ..., pn.

pi = P( X = xi ) ; i = 1,..., n , 0  pi 1

Prin repartiţia unei v.a. se înţelege corespondenţa dintre valorile v.a. şi

probabilitãţile acesteia. În cazul unei v.a. discrete repartiţia va fi un tablou de forma:

 x1 x2  xi  xn 
X: 
 p1 p2  pi  pn


 pi = 1

Repartiţia unei v.a. admite şi reprezentãri grafice. Uzuale sunt

histograma şi poligonul repartiţiei.
Într-un sistem rectangular de axe se iau valorile x 1, x2, ..., xn, echidistante şi
se construiesc dreptunghiuri cu bazele centrate în valorile variabilelor. Înãlţimile
dreptunghiurilor sunt egale cu probabilitãţile corespunzãtoare. Dacã se unesc printr-o
linie mijloacele bazelor superioare ale dreptunghiurilor va rezulta poligonul repartiţiei (
fig.1.)

2
Cursul nr. 1

Dacã X este o v.a. continuã cu valori aparţinând intervalului [ a ; b ] atunci

acestei variabile i se ataşeazã o funcţie f(x) care se numeşte densitatea de
probabilitate, ce are urmãtoarele proprietãţi:
1. f(x)  0;
b

2.  f x dx  1
a

Dacã x R , pentru o v.a. continuã se poate scrie repartiţia :


x 
X:  
 f x
f(x)  0;  f x d x  1


Graficul repartiţiei pentru o v.a. continuã este similar cu graficul funcţiei

y = f(x) .( fig.2.)
Numim funcţie de repartiţie a v.a. X, funcţia , definitã prin:
F ( x ) = P( X  x ) cu interpretarea geometrică în figura 3.
x
Când X este v.a. continuã F ( x ) =  fu du graficul funcţiei de repartiţie

fiind reprezentat în figura 4.

3
Cursul nr. 1

Când X este v.a. discretã F ( x ) =  pi . În acest caz , funcţia de repartiţie

se reprezintã ca o funcţie în trepte ( fig. 5.), salturile din punctele de pe axa absciselor
având suma totalã egalã cu 1.

` Proprietãţi ale funcţiei de repartiţie:

1. 0  F(x) 1;
2. este nedescrescãtoare, dacã x1 > x2 , F( x1 ) > F( x2 );
3. P( x1 < X < x2 ) = P( X < x2 ) - P( X < x1 ) = F( x2 ) - F( x1 );
4. F( a ) = 0, F( b ) = 1 , F( -  ) = 0, F( +  ) = 1