Biografie este o arta poetica , specie a genului liric in care se evidentiaza un ansamblu de
trasaturi despre lume si viata , despre lume si viata , despre rolul operei sale in univers , intru-un
limbaj care-l particularizeaza.
      Poezia se constituie ca un monolog interior al eului  liric dominat de dorinta de a cunoaste ,
explorand idei filozofice asupra destinului privilegiat al autorului si ingloband tema si idei majore
precum si motirie specifice liricii lui Blaga : marea trecere; lumina-cunoastere, misterul ,
intoarcerea catre sine.
    Lirismul subiectiv se manifesta prin vederea artistica a ideilor filozofice , integrate in volumul 
“Trilogia cunoasterii” , prin asumarea rolului celui care creaza cu scopul de a potenta.
    Imaginarul poetic Blagian se axeaza pe patrunderea pe calea imaginatiei in lumea miturilor si
a simbolurilor omenirii sporindu-le farmecul si misterul prin iubire si prin creatie.
    Principalele trasaturi moderniste care pot fi identificate in textul poetic sunt: ambiguitatea
limbajului realizata prin frecventa utilizarii metaforei, lirismului subiectiv, imgobamentului,
noutatea prozodiei prin folosirea  versului liber. 
    Titlul poeziei poate fi interpretat pe doua coordonate in sens denotativ, el face prezentarea
unor date esentiale ale vietii unei persoane , iar in sens conotativ poate reprezenta o abordare
metaforica a eului din perspectiva filozofica.
    Structural, poezia este alcatuita din 3 secvente lirice, reliefand universul interior Blagia,
insetat de lumina, metafora pentru cunoastere. 
    Incipitul se axeaza pe metafora luminii simbolizand atat cunoasterea eului liric afirmandu-si
propriul sine raportat la fiintarea propriului univers, cat si inceputul existentei, lumina originara.
Aceasta metafora  e pusa in opozitie cu simbolul umbrei, marcand antunomia puterncia dintre
fiinta si nefiinta , dintre viata si moarte, dar si existenta lor paradoxala: “unde si cand m-am ivit
in lumina nu stiu” , “Din umbra, ma ispitesc singur sa cresc”, “Ca  lumea e o cantare” .
        Verbul la persoana I singular, forma negativa “nu stiu”, marca gramaticala a  prezentei
eului liric, initiaza aventura cunoasterii esentei universului, strans legata de cunoasterea
profunda a propriului eu.
     Asumarea nestiintei implica dorinta de  a afla pe cale poetica, fara a suprima farmecul
misterelor. 
    Metafora revelatorie “ lumea e o  cantare “ denota o referire inedita la nasterea universului
prin intermediul artei, muzica are astfel realente “demiurgice , putand sa creeze lumea.
    Eul traieste prin intermediul artei sale, desi se simte uneori instrainat, urmat de fiecare data
de o regasire a sinelui. “Mirarea” cu care se situeaza in centrul lumii , are drept corespondent
contemplatie misterelor sale, a “corolei de minuni” din care este alcatuita.