Principiul II (principiul fundamental) mecanicii newtoniene

Forţa este mărimea fizică vectorială care măsoară interacţiunile dintre

corpuri. Principiul al II-lea al mecanicii arată ce se întâmplă dacă asupra unui corp
acţionează o forţă.
Dacă o forţă acţionează asupra unui corp de masă m atunci aceasta determină
o acceleraţie în direcţia şi în sensul forţei aplicate.
⃗
F =ma⃗ . (1)

Forţa = cauză; acceleraţia = efect.

Cu alte cuvinte, cu cât forţa exercitată asupra unui corp este mai mare, cu atât
accelerarea sa va fi mai mare.
Deşi nu era sigur de ceea ce era ”masa” cu adevărat, Newton a făcut aici
distincţia între masă şi greutate. Greutatea se datorează forţei de accelerare a
gravitaţiei exercitată asupra corpului.
Dacă asupra unui corp aplicăm forţa ⃗F , atunci corpul se va deplasa
F ⃗
uniform accelerat cu acceleraţia a⃗ = , unde m este o constantă de
m
proporţionalitate având dimensiunea unei mase. Numim această constantă masa
inerţială.
Altfel spus, un corp care se mişcă cu acceleraţia a⃗ se află în mod sigur sub acţiunea
unei forţe, ⃗F =ma⃗ .
Precizarea importantă care trebuie făcută aici este că mecanica newtoniană
consideră masa corpurilor un invariant, adică masa corpurilor nu depinde de viteză
considerându-se că este o constantă intrinsecă a corpului. Acest fapt este corect
într-o primă aproximaţie şi anume aceea în care vitezele sunt mici comparativ cu
viteză luminii. Riguros vorbind însă masa se modifică odată cu creşterea vitezei.
Mecanica clasică neglijează însă acest efect considerând masa constantă.
 Observaţie
O variantă alternativă de formulare a principiului II al mecanicii este următoarea:
Forţa aplicată asupra unui corp este egală cu derivata impulsului corpului în raport
cu timpul.
⃗
dp
⃗
F= (2)
dt
Această formulare este mult mai generală întrucât conţine şi situaţia în care masa
variază cu viteza. În cazul particular al mecanicii clasice în care m = const., atunci:
⃗
dp ⃗
dv
⃗
F = =m =ma⃗ (3)
dt dt
Şi ajungem la varianta clasică adică relaţia (1)
Ce este masa? Se observă din expresia Principiului II că pentru o forţă
constantă, efectul (adică acceleraţia, variaţia vitezei) este cu atât mai mic cu cât
masa inerţială a corpului este mai mare. Am definit inerţia ca şi tendinţă a
corpurilor de a-şi păstra starea de repaus sau mişcare rectilinie uniformă. Corpurile
reuşesc acest lucru i.e. să-şi păstreze starea de repaus sau mişcare rectilinie
uniformă, cel mai uşor atunci când masa lor inerţială este mare. Într-o primă
formulare putem spune că masa (inerţială) este o măsură a inerţiei corpurilor. OK,
dar această definiţie nu ne arată cum să măsurăm mărimea fizică numită masă
(inerţială). Pe de altă parte, pornind de la principiul II vedem că putem defini masa
inerţială ca şi raportul dintre mărimea rezultantei forţelor şi mărimea acceleraţiei
F
corpului m= a . Dacă folosim aceasta ecuaţie ca şi formulă de definiţie a masei

inerţiale, avem şi modul de măsurare: forţele le măsurăm cu un dinamometru iar

acceleraţia corpului o măsurăm cu o riglă şi cu un cronometru. Calculând apoi
raportul rezultatelor măsurătorilor obţinem masa inerţială a corpurilor.
! Principiul II este valabil doar în sisteme de referinţă inerţiale şi forma
acestuia nu se schimbă la trecerea de la un SRI la altul.