ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 4

Anul II Seria I

Cap.4. Prevenirea înmulţirii şi combaterea insectelor dăunătoare

4.1. Măsuri preventive
Controlul fitosanitar. Este obligatoriu şi se face permanent în toate arboretele şi culturile
forestiere, pentru a depista şi semnala la timp prezenţa insectelor dăunătoare şi a vătămărilor produse
de acestea.
Măsurile de igienă fitosanitară:
 la lucrările de refacere a pădurilor, vizează:
o rezervaţiile de seminţe, recoltarea şi depozitarea seminţelor:
 recoltarea seminţelor de la seminceri sănătoşi, de vârstă mijlocie, cu
trunchiuri drepte, bine dezvoltate;
 evitarea rănirii arborilor şi a seminţelor în timpul recoltării;
 selecţionarea şi dezinfectarea seminţelor, apoi depozitarea
corespunzătoare.
o lucrările din pepiniere:
 evitarea la înfiinţare a depresiunilor şi a terenurilor prea ridicate
expuse vânturilor;
 controlul stării fitosanitare a solului;
 menţinerea culturilor într-o stare bună prin aplicarea la timp a
lucrărilor de îngrijire.
o lucrările de împăduriri:
 controlul stării fitosanitare a solului;
 utilizarea speciilor conform condiţiilor staţionale;
 crearea de arborete amestecate, mult mai rezistente;
 aplicarea la timp a lucrărilor de îngrijire.
 la lucrările de punere în valoare:
o extragerea cu ocazia curăţirilor, a răriturilor şi a tăierilor de produse
principale şi accidentale, a exemplarelor vătămate, slăbite, care constituie
medii favorabile pentru instalarea dăunătorilor;
o adoptarea unor tratamente care să asigure pe cât posibil regenerarea pe cale
naturală;
o în cazul doborâturilor în arborete de răşinoase, punerea în valoare să se
realizeze în maxim 30 de zile de la producerea doborâturilor.
 la lucrările de exploatare:
o evitarea rănirii seminţişului natural şi a arborilor rămaşi;
o evitarea tăierilor rase sau aplicarea lor pe suprafeţe mici;
o în cazul răşinoaselor, cojirea arborilor imediat după doborâre (mai ales dacă
urmează să rămână mai mult timp în pădure), a cioatelor şi strângerea
resturilor de la exploatare.
Măsurile de carantină fitosanitară.
În unele cazuri, la răspândirea insectelor dăunătoare a contribuit şi omul, prin schimburile
comerciale de produse vegetale. Insectele, ajunse astfel într-o nouă regiune, au produs adevărate
dezastre, mult mai mari decât în patria lor, fapt explicabil prin lipsa duşmanilor naturali. Aşa a fost
introdusă din America în Europa Hyphantria cunea şi din Europa în America Lymantria dispar.
De aceea astăzi se aplică măsuri de carantină externă şi internă, prin care se face un control
sever al produselor vegetale destinate schimburilor. În acest scop există la punctele de graniţă
laboratoare de analiză a materialului vegetal şi liste cu specii de insecte dăunătoare, de carantină. Este
obligatorie distrugerea materialului pe care au fost identificate specii de carantină.
Măsuri pentru ocrotirea organismelor folositoare:
 menţinerea sau chiar introducerea plantelor erbacee şi a arbuştilor cu flori bogate,
preferate de insectele entomofage parazite ca hrană suplimentară;
 menţinerea în stare bună a muşuroaielor de furnici;
1
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 4
Anul II Seria I

 ocrotirea păsărilor insectivore prin instalarea de cuiburi artificiale şi plantarea

arbuştilor ale căror fructe să asigure hrana acestora pe timpul iernii;
 interzicerea păşunatului în culturile forestiere şi în arborete;
 aplicarea timpurie a tratamentelor chimice, în primele două vârste ale omizilor, când
insectele folositoare sunt încă în locurile de iernare.
4.2. Metoda mecanică
Metoda mecanică constă în distrugerea insectelor dăunătoare, în toate stadiile (de la ou
până la adult), în funcţie de posibilităţile pe care le oferă biologia fiecărei specii în parte.
În stadiul de ou:
 la Lymantria dispar (deoarece toate ouăle sunt într-o depunere şi pe trunchi la înălţimi
accesibile) prin adunarea şi arderea (sau îngroparea) lor, din toamnă până primăvara următoare;
 la Malacosoma neustria şi Cnethocampa processionea, în arborete valoroase, tinere şi
pe suprafeţe mici se poate face o toaletare a ramurilor cu depuneri de ouă.
În stadiul de larvă:
 tăierea şi arderea cuiburilor cu omizi retrase pentru iernare (Euproctis chrysorrhoea) sau
a cuiburilor în interiorul cărora omizile se hrănesc (Hyphantria cunea, Hyponomeuta rorella)
 la speciile la care larvele rod rădăcinile puieţilor (Scarabaeidae, Elateridae), cu ocazia
lucrărilor de întreţinere a culturilor, larvele care apar la suprafaţă trebuie adunate şi distruse;
 la insectele care rod între scoarţă şi lemn (Ipidae) combaterea se face prin cojirea arborilor
cursă, când majoritatea populaţiei de insecte se găseşte în stadiul larvar;
 la speciile care atacă fructele şi seminţele, de exemplu Balaninus glandium, combaterea
mecanică constă în adunarea repetată şi distrugerea ghindelor căzute prematur, înainte ca acestea să
fie părăsite de larve (care se introduc în sol pentru iernare).
În stadiul de adult:
 la speciile la care femelele sunt lipsite de aripi (sau au numai rudimente de aripi) şi ca atare
se urcă pe trunchi pentru împerechere şi depunerea ouălor (Geometridae), femelele sunt capturate la
inele de clei, la 1,30 m/trunchi;
 la gândaci se poate face scuturarea pe prelate, dimineaţa, când aceştia sunt amorţiţi şi apoi
omorârea lor (Scarabaeidae, Meloidae, Chrysomelidae) sau atragerea şi omorârea gândacilor la
scoarţe cursă (Hylobius abietis);
 la multe specii nocturne (Coleoptera, Lepidoptera), cu fototropism pozitiv, se practică
atragerea adulţilor la surse luminoase însoţite de capcane pentru prinderea lor.
4.3. Metoda chimică
Se bazează pe utilizarea unor produse fitofarmaceutice denumite pesticide. Pesticidele
utilizate în combaterea insectelor dăunătoare se numesc insecticide şi sunt alcătuite din două
componente: substanţa activă, toxică pentru insecte şi substanţe auxiliare (diluante, adezive,
colorante, mirositoare).
Metoda chimică a parcurs mai multe etape:
Prima generaţie de insecticide a fost reprezentată de substanţe anorganice, compuşi ai
arsenului şi ai fluorului, cu acţiune de ingestie, care însă au avut o durată mică de folosire datorită
toxicităţii ridicate faţa de om, plante şi alte organisme folositoare.
A doua generaţie de insecticide este reprezentată de produsele organice de sinteză:
 mai întâi produsele pe bază de clor, organoclorurate (DDT şi HCH şi combinaţii ale
acestora), care au fost utilizate intens şi cu foarte bune rezultate mai multe decenii. În timp, s-au
observat o serie de efecte secundare negative: dezechilibre în biocenozele naturale prin distrugerea
faunei folositoare, apariţia rezistenţei la insecticide, acumularea de reziduuri toxice în plante şi
animale (care prin intermediul acestora au ajuns şi în organismul uman), altfel spus poluarea generală
a mediului. Pentru eliminarea efectelor nedorite ale insecticidelor organoclorurate, în multe ţări
(inclusiv în ţara noastră) s-a interzis folosirea acestora.
 a urmat etapa insecticidelor organofosforice care au avantajul că nu se acumulează în
organismul animal şi uman şi se degradează biologic repede. În schimb sunt mult mai toxice motiv
2
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 4
Anul II Seria I

pentru care şi utilizarea lor este restrânsă (în cazul infestărilor foarte puternice, pentru lichidarea
rapidă a focarelor). Au acţiune de şoc prin contact, ingestie şi respiraţie. În sectorul forestier se
utilizează următoarele produse organofosforice: Silvetox, Carbetox, Sumithion, Sinolintox,
Sinoratox.
 în ultimele 3-4 decenii s-au obţinut şi se utilizează piretroizi (sau piretrinoizi) de sinteză,
substanţe organice care imită un principiu toxic conţinut de unele plante (Pyrethrum
cinerariaefolium) a căror acţiune insecticidă este cunoscută de câteva secole. Piretroizii de sinteză au
o acţiune selectivă (toxice numai pentru insectele dăunătoare), remanenţă redusă (sunt uşor
biodegradabile) şi acţionează prin contact şi ingestie. Din această categorie fac parte produsele: Decis,
Karate, Sumi-Alpha şi Fastac. Aceste produse se utilizează în prezent cu foarte bune rezultate. Un
fenomen negativ constatat în urma aplicării tratamentelor pe suprafeţe mari îl constituie fenomenul de
rezistenţă, prin utilizarea produsului Decis (în combaterea insectei Lymantria monacha şi a unor
insecte dăunătoare din răchitării). De aceea se recomandă alternarea cu alte insecticide.
 în prezent, în sectorul forestier se utilizează şi insecticide de tipul regulatorilor de
creştere ai insectelor (RCI), sau inhibitori ai metamorfozei, insecticide care blochează formarea
chitinei şi procesul de năpârlire producând o mortalitate lentă a omizilor. Este vorba de diferite tipuri
de Dimilin cu formulări diferite (pudră, suspensii, granule etc.).
În instrucţiunile de Protecţia pădurilor există tabele cu insecticidele omologate în România
(sau în curs de omologare), folosite în combaterea insectelor dăunătoare.
A treia generaţie de insecticide este considerată cea a feromonilor de sinteză. Feromonii
naturali sunt substanţe chimice care facilitează relaţiile intraspecifice. Sunt produşi de glande exocrine
(majoritatea localizate pe suprafaţa corpului) şi preluate de unii indivizi – receptori, cu ajutorul
organelor olfactive situate pe antene. Feromonii transmit informaţii legate de anumite activităţi
biologice ale insectelor, în funcţie de care se clasifică în:
- feromoni sexuali, emişi de indivizii unui sex (de obicei de femele), cu rol de atragere a
indivizilor de sex opus, în vederea împerecherii;
- feromoni de agregare care dau semnalul de adunare, la găsirea unor surse de hrană (la
Ipidae pentru popularea unor arbori lâncezi), sau a unor locuri favorabile pentru depunerea ouălor (la
lăcuste);
- feromoni de alarmă, la apariţia unui duşman (la păduchi şi viespi);
- feromoni de marcare a traseului (la furnici);
- feromoni necrofori pentru recunoaşterea indivizilor morţi şi eliminarea lor.
Iniţial s-au folosit în experienţe feromoni sexuali naturali, în perioada zborului, chiar la o
insectă forestieră (Lymantria monacha).
Metoda era foarte groaie din mai multe motive şi de aceea s-a trecut la identificarea structurii
chimice a feromonilor naturali şi obţinerea de feromoni sintetici. Aceşti feromoni sintetici sunt
utilizaţi în prezent pe scară largă în protecţia plantelor, atât pentru depistare (mai ales la începutul
gradaţiei când numărul indivizilor este foarte mic), cât şi pentru combatere.
La noi în ţară feromonii utilizaţi în protecţia plantelor (atât în sectorul agricol cât şi în
sectorul forestier) se produc la Institutul de Chimie din Cluj-Napoca. Pentru speciile din Lepidoptera
predomină feromonii sexuali (Atralym, Atralymon, Atravir, etc.) iar pentru Ipidae cei de agregare
(Atratyp), feromoni utilizaţi în mod curent în producţie. Feromonii sunt furnizaţi sub formă de nade
feromonale care apoi se asociază cu diferite tipuri de curse. Pe baza rezultatelor obţinute până în
prezent se apreciază că importanţa feromonilor va creşte şi sunt deja consideraţi „pesticide” ale
viitorului.
În prezent sunt în curs de omologare şi alte insecticide biodegradabile, pentru combaterea
insectelor defoliatoare, din grupa Tebufenozide, substanţe care accelerează năpârlirea larvelor (o
năpârlire prematură) şi moartea acestora. Aceste insecticide acţionează rapid, prin ingestie şi sunt
foarte selective (distrug în special omizile defoliatoare). Din această categorie exemplificăm produsul
industrial Mimic.

3
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 4
Anul II Seria I

După modul de acţiune, insecticidele sunt:

 de ingestie, care acţionează după ce au pătruns în corp odată cu hrana, în general asupra
stadiului larvar,
 de contact, care pătrund prin tegument şi acţionează asupra tuturor stadiilor, de la ou până
la adult
 de respiraţie, care acţionează sub formă de vapori sau gaze toxice care pătrund prin
orificiile respiratorii; se utilizează în spaţii închise - sere, depozite de seminţe.
 sistemice, care pătrund în plantă şi sunt transportate prin celule şi prin sevă în tot corpul
plantei, acţionând asupra insectelor care duc o viaţa „ascunsă”: „miniere”, xilofage, galigene precum
şi asupra celor care se hrănesc prin înţepare şi sugerea sevei.
Formularea insecticidelor reprezintă procedeul prin care o substanţă activă este adusă într-
o formă convenabilă de aplicare. Din acest punct de vedere insecticidele se prezintă sub formă de:
 pulberi pentru prăfuit (PP):
 pulberi umectabile (PU):
 soluţii concentrate (CS):
 concentrate emulsionabile (CE):
 granule (G):
 microcapsule:
Aplicarea tratamentelor cu insecticide se face prin mai multe procedee:
 Prăfuirile
 avantaje:
 nu necesită apă
 produsele chimice sunt utilizate în forma în care sunt livrate
 aparatele şi maşinile cu care se aplică aceste tratamente sunt mai
simple.
 dezavantaje:
 dependenţa mai mare faţă de agenţii atmosferici
 consumul mai mare de substanţă activă (ca atare, sunt mai poluante)
 eficacitate mai redusă decât a stropirilor.
 Stropirile se aplică cu soluţii sau suspensii.
 avantaje:
 consum de substanţă activă mai mic (deci mai puţin poluante)
 durată de acţiune mai mare
 eficacitate mai ridicată
 dependenţă mai mică faţă de factorii climatici.
 dezavantaje:
 necesită uneori cantităţi mari de apă; problema apei pentru stropiri s-a
rezolvat prin trecerea de la tratamente cu volum normal (la care se
folosesc peste 600 l/ha), la cele cu volum diminuat (100-600 l/ha) şi,
în ultimul timp, la cele cu volum redus (VR – 15-100 l/ha) şi volum
ultraredus (VUR – 10-12 l/ha) şi uneori şi mai puţin.
 aparatura folosită este mai complexă
 impun o atenţie deosebită (la locul de aplicare a tratamentelor), la
realizarea concentraţiilor şi la amestecul de produse chimice.
 Aerosoli: variantă a stropirilor când difuzarea insecticidului lichid se face sub formă
de picături foarte fine.
 Gazări: este procedeul de difuzare a insecticidelor sub formă de vapori, în spaţii
închise (sere, depozite de seminţe) sau în cazul insectelor care se dezvoltă în sol şi în
lemn.