ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 3

Anul II Seria I

Cap. 3. Înmulţirea în masă a insectelor dăunătoare (gradaţia)

Depistarea şi prognoza insectelor dăunătoare

3.1. Înmulţirea în masă a insectelor dăunătoare

În orice pădure se găsesc permanent specii de insecte dăunătoare, folositoare şi indiferente

pentru vegetaţia forestieră.
În biocenozele stabile, în anii consideraţi normali (de latenţă) numărul de insecte
fitofage variază dar în limite în care prezenţa lor (şi a vătămărilor produse) nu este observată. Acest
număr de indivizi se mai numeşte număr sau contingent normal (generaţie rezistentă sau de
„fier”).
În anumite situaţii numărul indivizilor unei specii începe să crească peste numărul din
latenţă şi începe înmulţirea în masă, suprapolulaţia sau gradaţia, în care numărul de indivizi
atinge un punct maxim după care are loc revenirea la numărul iniţial.

În dezvoltarea unei gradaţii se disting două etape:

 progradaţia, de la începutul gradaţiei şi până la atingerea punctului maxim (partea
ascendentă a gradaţiei) şi
 retrogradaţia, scăderea densităţii după punctul maxim până la numărul din latenţă
(partea descendentă a gradaţiei).

Gradaţia este împărţită, din raţiuni practice, în patru faze distincte, primele trei făcând
parte din progradaţie şi ultima din retrogradaţie. Pentru principalele insecte defoliatoare de la noi
din ţară (Lepidoptera), care în general au o generaţie pe an, gradaţia se desfăşoară în circa 7 ani.
Fazele gradaţiei sunt:
 faza incipientă
o este cea în care deşi numărul insectelor creşte de câteva ori (2-4) nu se produc încă
vătămări observabile;
o populaţia de insecte în această fază este deosebit de viguroasă;
 faza creşterii numerice durează 2 ani
o numărul insectelor creşte dar abia în anul al doilea apar unele vătămări (pe suprafeţe
reduse);
o este faza cea mai importantă pentru evoluţia ulterioară a gradaţiei în sensul că, o
schimbare a condiţiilor de mediu ar putea stopa evoluţia gradaţiei; altfel, se impun
măsuri de combatere pentru a se evita producerea vătămărilor foarte importante în
anul următor;
o spre sfârşitul acestei faze se observă şi activitatea entomofagilor care intră în gradaţie
cu 2-3 ani mai târziu faţă de insectele dăunătoare;
 faza de erupţie durează 1-2 ani
o se caracterizează printr-o creştere explozivă a densităţii dăunătorului şi ca urmare
vătămările sunt foarte puternice (în cele mai multe cazuri totale);
o apar fenomene de suprapopulare ca lipsa de hrană, care determină o mortalitate
ridicată şi o migrare activă în căutarea hranei;
o se constată şi o apariţie în masă a entomofagilor (paraziţi şi prădători) şi o
îmbolnăvire în masă a omizilor în ultimele vârste (datorită microorganismelor
entomopatogene);
 faza de criză
o se caracterizează prin reducerea numărului de indivizi care se face brusc, într-un an,
la insectele viguroase (Lymantria dispar, Malacosoma neustria) şi mai lent, în 2
ani, la cele mai puţin viguroase (Tortrix viridana, Operophthera brumata).
1
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 3
Anul II Seria I

Din prezentarea fazelor gradaţiei deducem şi principalele caracteristici ale gradaţiei:

 densitatea populaţiei
o reprezintă numărul mediu de indivizi raportat la un arbore sau la o unitate de
suprafaţă;
o ea creşte continuu în progradaţie până la un nivel maxim şi scade brusc în faza de
criză, până la numărul generaţiei de fier (din latenţă);
o nivelul maxim atins în erupţie depăşeşte, de cele mai multe ori, numărul critic
exprimat prin numărul de indivizi (tot pe arbore sau pe unitatea de suprafaţă) capabil
să producă o vătămare totală;
o Densitatea populaţiei este un element de bază în stabilirea prognozei, respectiv intră
în formula de calcul a procentului probabil de defoliere, pentru anul următor, după
următoarea formulă:
;
 coeficientul de înmulţire
o este raportul între densitatea populaţiei unei insecte în 2 ani consecutivi şi arată dacă
aceasta a crescut sau a scăzut;
o în progradaţie valoarea acestui coeficient este supraunitară iar în retrogradaţie este
subunitară;
 coeficientul de creştere a gradaţiei
o este raportul între densitatea populaţiei într-un an al gradaţiei şi cea din perioada de
latenţă;
o calculat pentru anul de densitate maximă (din erupţie) indică amplitudinea absolută a
densităţii pentru gradaţia respectivă;
o acest coeficient se determină mai greu, fiind greu de determinat densitatea populaţiei
din perioada de latenţă. De aceea, pentru insectele dăunătoare sectorului forestier nu
se cunoaşte exact limita dintre densitatea populaţiei din perioada de latenţă şi cea de
la începutul gradaţiei;
 fecunditatea
o reprezintă numărul mediu de ouă depus de o femelă;
o are importanţă pentru prognoză pentru că de ea depinde viteza de înmulţire a
populaţiei şi respectiv volumul vătămărilor produse;
o este foarte variabilă de la o specie la alta;
o la aceeaşi specie este maximă la începutul gradaţiei şi scade treptat, atingând valorile
cele mai mici în faza de criză;
o se determină direct la insectele care depun toate ouăle într-o depunere (Lymantria
dispar, Malacosoma neustria) şi indirect, de regulă în funcţie de greutatea medie a
unei pupe femele, la insectele la care ouăle sunt depuse în grupe mici (Lymantria
monacha, Tortrix viridana);
 raportul dintre sexe
o se determină în stadiul de pupă şi reprezintă raportul între numărul femelelor şi cel al
masculilor;
o în primele două faze ale gradaţiei acest raport este supraunitar (predomină femelele),
în erupţie devine aproape egal, iar în criză este subunitar;
o se mai utilizează şi indicele sexual ca raport între numărul femelelor şi total pupe
controlate (femele+masculi);
 activitatea duşmanilor naturali
o este vorba în principal de insecte entomofage (parazite şi prădătoare) şi
microorganisme entomopatogene;
2
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 3
Anul II Seria I

o se evidenţiază în al doilea an al fazei creşterii numerice, deci este mică în primele

două faze ale gradaţiei, creşte în erupţie şi atinge valori maxime în faza de criză;
o mortalitatea produsă de duşmanii naturali se determină pentru stadiile de ou, larvă şi
pupă ale insectei-gazdă.
 aspectul exterior
o poate da unele indicaţii despre faza gradaţiei, în sensul că femelele adulte (dar şi
pupele femele) sunt mai mari în primele faze ale gradaţiei şi insectele au un colorit
mai închis.

3.2. Depistarea şi prognoza insectelor dăunătoare

Depistarea insectelor dăunătoare este operaţiunea prin care se descoperă şi se semnalează

apariţia unei insecte dăunătoare precum şi a suprafeţei infestate. Este o sarcină permanentă a
personalului silvic de teren. Depistarea se face după prezenţa insectei, în toate stadiile, astfel:
 în stadiul de ou se depistează uşor speciile la care femelele depun toate ouăle într-o
depunere, uşor vizibile:
o pe scoarţa trunchiurilor la Lymantria dispar
o probe de ramuri la Malacosoma neustria
 în stadiul de larvă:
o la Lymantria dispar şi Lymantria monacha după „oglinzile de omizi” (omizile
abia ieşite din ou primăvara stau câteva zile pe depunere)
o după cuiburile cu omizi din coroană la Euproctis chrysorrhoea şi Hyponomeuta
rorella
o la cărăbuşi (Scarabaeidae) şi „larvele sârmă” (Elateridae) cu ocazia lucrărilor de
întreţinere în pepiniere, larvele apar la suprafaţă, se observă uşor (şi pot fi
combătute mecanic)
 în stadiul de pupă:
o prin sondaje în sol pentru Geometridae
o prin observarea pupelor prinse cu câteva fire de mătase, pe scoarţa trunchiurilor la
Lymantria dispar, Lymantria monacha şi Malacosoma neustria
 în stadiul de adult:
o la fluturi prin atragerea masculilor la curse cu feromoni sexuali sintetici
(Lymantria dispar, Lymantria monacha, Tortrix viridana)
o prin captarea femelelor nearipate sau cu aripi reduse (Geometridae), la inele de
clei pe tulpină
o prin scuturarea pe prelate şi adunarea gândacilor (Scarabaeidae, Chrysomelidae).
Depistarea se poate face şi după prezenţa vătămărilor:
 la foioase în special după observarea defolierilor
 la răşinoase după vârful uscat, orificiile de intrare şi de zbor pe scoarţă adesea cu
rumeguş în jur, scurgeri de răşină şi, la atacuri intense, desprinderea scoarţei
 la insectele galigene depistarea se face după prezenţa galelor etc.

Semnalarea prezenţei dăunătorilor se face (completând un formular tip), în maximum 2

zile când depistarea se face într-un stadiu activ (sau chiar în 24 de ore pentru insecte foarte
periculoase - Lymantria monacha) şi în termen de 7 zile când depistarea s-a făcut într-un stadiu
inactiv (ou, pupă).
Semnalarea se verifică pe teren, ocazie cu care se stabileşte şi suprafaţa infestată şi se
întocmeşte „procesul-verbal de verificare a apariţiei dăunătorilor”.

3
ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ CURS 3
Anul II Seria I

Prognoza urmăreşte prevederea din timp a momentului în care s-ar produce vătămări
importante pentru a se aplica măsurile de combatere înainte de producerea acestora.
Întocmirea prognozei:
 pentru insectele defoliatoare (Lepidoptera), prin cercetarea staţională se culeg datele, din
teren, pentru determinarea caracteristicilor gradaţiei şi în final a fazei acesteia. Culegerea datelor se
face în suprafeţe de control, de 0,1 ha (20/50m), materializate prin însemnarea cu vopsea a
arborilor perimetrali (o suprafaţă de probă este suficientă pentru 10 ha). Datele culese se înscriu în
„Fişe ale suprafeţei de control”. După determinarea gradului probabil de defoliere şi a fazei
gradaţiei se încadrează suprafeţele respective în zonele de combatere sau în zonele de
supraveghere. Ca o valoare foarte generală când procentul de defoliere depăşeşte 50% în
progradaţie (numai pentru Lymantria monacha la peste 10%) se aplică combateri chimice ale
omizilor, primăvara, obişnuit în primele două vârste ale omizilor (când au consumat foarte puţin din
hrana necesară şi când insectele folositoare nu au părăsit încă locurile de iernare).
 pentru speciile care rod rădăcinile puieţilor (în principal larvele de cărăbuşi -
Scarabaeidae) culegerea datelor pentru prognoză se face toamna, prin sondaje în sol (10 sondaje/ha
în pepinieră şi 3 sondaje/ha în terenurile de împădurit), de 1/1/0,5 m. Din aceste sondaje se adună
toate insectele găsite şi se separă larvele active în funcţie de care se întocmeşte prognoza
vătămărilor probabile în primăvara următoare (după numărul larvelor active/m 2), de larvele retrase
pentru împupare, pupele şi eventual gândacii apăruţi, cu care se calculează prognoza zborului
de cărăbuşi în anul următor.
 pentru gândacii de scoarţă (Ipidae) care produc vătămări importante la răşinoase,
depistarea se face prin observarea zborului (roiuri de insecte), a orificiilor pe scoarţă, a scurgerilor
de răşină şi, la decojiri parţiale, după prezenţa galeriilor sub scoarţă. Pentru cea mai importantă
specie, Ips typographus, se utilizează pentru depistare şi prognoză metoda feromonală.