Capitolul 8

8.
PROGNOZA ŞI AVERTIZAREA
Noul concept de luptă integrată se bazează pe elemente de evidenţă, dinamică, prognoză şi
avertizare, care asigură fundamentarea teoretică şi practică, necesară în vederea alegerii şi
aplicării celor mai adecvate măsuri nechimice de prevenire şi combatere a dăunătorilor din
culturile agricole şi forestiere, precum şi de raţionalizare a tratamentelor cu produse
fitofarmaceutice, în scopul reducerii numărului acestora la strictul necesar pentru obţinerea unei
eficacităţi optime. Prin evidenţă se înţelege inventarierea speciilor de organisme dăunătoare
existente pe un anumit teritoriu, la o anumită dată. Prin dinamică se înţelege evaluarea, la
anumite intervale de timp, a nivelului populaţiilor speciilor de organisme dăunătoare pe acelaşi
teritoriu, notându-se frecvenţa şi intensitatea atacului sau, după caz, densitatea numerică. Ţinerea
unei evidenţe cât mai reale a speciilor de organisme dăunătoare, urmărirea şi înregistrarea
permanentă a dinamicii evoluţiei lor, în timp şi spaţiu, sunt indispensabile pentru cunoaşterea
arealelor de răspândire şi de dăunare, a rezervelor biologice, precum şi a tendinţelor de creştere
sau de descreştere ale populaţiilor acestora, elemente esenţiale în elaborarea prognozelor şi
avertizărilor.
Eficacitatea măsurilor de combatere şi mai ales a tratamentelor chimice, adesea este
influenţată, într-o mare măsură, de momentul intervenţiei. Pe parcursul desfăşurării ciclului
biologic al dăunătorilor intervin perioade, în care aceştia prezintă o sensibilitatea mai accentuată
la acţiunea produsului aplicat, aşa cum este stadiul de larvă (mai ales în primele vârste), iar
aplicarea tratamentelor chimice de combatere în această perioadă au o eficacitate biologică
ridicată şi pot fi aplicate la doza minimă de utilizare, cu implicaţii benefice atât din punct de
vedere economic, cât mai ales pentru reducerea efectului poluant al produsului. La alte specii de
dăunători, datorită faptului că aceştia pătrund în interiorul organului pe care îl atacă, timpul de
expunere la acţiunea zoocidului este limitat în timp şi bine precizat, acesta fiind şi momentul de
intervenţie. Stabilirea cu cât mai mare exactitate a acestor momente este premiza esenţială a
reuşitei în activitatea de fitoprotecţie. Activitatea de prognoză şi avertizare vine în întâmpinarea
acestui scop, care printr-o serie de tehnici şi metodologii stabileşte cu anticipaţie momentul
apariţiei stadiilor sensibile şi precizează momentul optim de intervenţie.

8.1. PROGNOZA
Prin prognoză se înţelege determinarea anticipată a momentului apariţiei unui dăunător, a
înmulţirii şi densităţii numerice a acestuia, într-un anumit areal, precum şi estimarea gravităţii
atacurilor pe care le poate produce. Aceste elemente stau la baza elaborării unor strategii de
combatere, care se vor pune în aplicare, dacă populaţia dăunătorului va depăşi pragul economic
de dăunare, însă înainte ca dăunătorul să producă pagube economice. În funcţie de specificul
ciclului biologic al unui dăunător şi de importanţa economică a acestuia, prognoza poate fi de
scurtă sau de lungă durată. Astfel, pentru dăunătorii cu ciclu biologic scurt se elaborează
prognoze pe termen scurt, iar pentru dăunătorii care prezintă un ciclu biologic lung, eşalonat pe
perioada unui an (ploşniţele cerealelor, lăcustele) sau chiar pe mai mulţi ani (viermii sârmă,
cărăbuşii), se elaborează prognozele de lungă durată. Prognoze de lungă durată se elaborează şi
pentru speciile care sunt extrem de periculoase şi pentru care se aplică tratamente de combatere
pe suprafeţe foarte mari. Evident, că precizia prognozei este invers proporţională cu durata
perioadei pentru care se elaborează şi cu mobilitatea speciei. În cazul speciilor care se deplasează
prin mers, precizia prognozei este mult mai mare decât la cele care sunt foarte bune zburătoare.

109
 Entomologie generală

Prognoza de scurtă durată este o estimare reală, care se elaborează pe baza prognozei de lungă
durată şi prevede apariţia populaţiilor unei specii dăunătoare cu numai câteva săptămâni sau
câteva zile înainte, fiind, de fapt, o avertizare.
Pentru elaborarea prognozelor, un prim pas îl constituie întocmirea hărţilor de răspândire
zoogeografică, hărţi pe care se materializează zonele în care dăunătorul este prezent. Acestă
hartă se întocmeşte la nivel zonal sau naţional, în funcţie de dăunătorul urmărit. Fiecare specie de
dăunători îşi are propriul standard ecologic, reflectat în constantele sale de dezvoltare, care
limitează arealul de răspândire geografică. În cadrul arealului de răspândire, este foarte important
să se cunoască gradul de înmulţire al dăunătorului, care reprezintă numărul de generaţii pe care îl
poate realiza o specie, în funcţie de condiţiile climatice specifice fiecărei localităţi, mai ales în
funcţie de factorul termic. Cunoscându-se relaţiile dintre regimul termic şi durata dezvoltării,
pentru fiecare specie se pot trasa pe harta de răspândire şi bioizotermele specifice, rezultând
astfel o termogramă, pe care sunt evidenţiate numărul de generaţii pe care le poate dezvolta
specia în fiecare zonă teritorială. Bioizotermele sunt linii care unesc pe hartă localităţile în care
se realizează aceaşi temperatură constantă, numită izotermă, pentru specia luată în observaţie.
Termogramele se întocmesc plecând de la temperaturile medii lunare absolute, care prin anumite
calcule se reduc la echivalentul temperaturilor medii constante corespunzătoare zonei. Astfel,
apar materializate pe hartă zonele cu acelaşi grad de înmulţire.
Se întocmeşte apoi harta de prognoză, la care se are în vedere influenţa factorilor abiotici
(mai ales condiţiile meteorologice) şi biotici (în primul rând zoofagii) în dinamica densităţii
numerice a populaţiei. Cunoscându-se aceste elemente, harta de prognoză conţine informaţii în
ceea ce priveşte densitatea numerică a dăunătorilor şi gradul de atac la care ne putem aştepta în
următoarea perioadă de vegetaţie. Pe hartă se marchează zonele si atacul estimat, care în funcţie
de densitatea populaţiei poate fi: puternic (determinat de o densitate numerică mare, situaţie în
care se va interveni cu măsuri energice de combatere), mijlociu (determinat de o densitate
numerică mijlocie, care poate produce un atac moderat, însă intolerabil şi vor fi necesare
aplicarea tratamentelor), slab (determinat de o densitate numerică mică, riscul de atac este
tolerabil nefiind necesare tratamentele) şi zone în care atacul lipseşte (nu se întâlneşte
dăunătorul, este o zonă fără risc). Pentru foarte multe specii de dăunători harta de răspândire se
întocmesc toamna, la încheierea ciclului biologic, pe baza rezervei biologice ce va intra în
diapauză (este o prognoză probabilă), iar primăvara, la începutul anului agricol sau în cursul
vegetaţiei se reactualizează, se întocmeşte astfel, harta de prognoză, aceasta fiind o prognoză
mult mai aproape de realitate.
În funcţie de importanţa factorilor de fluctuaţie şi care reglează densitatea numerică a
speciilor fitofage, dăunătorii se împart în trei grupe:
- Dăunători a căror prognoză se stabileşte pe baza ciclului biologic. La aceşti dăunători se
prevede data apariţiei stadiului care produce dăunarea pe baza ciclului biologic normal. Populaţia
acestor dăunători este foarte puţin afectată de evoluţia factorilor de fluctuaţie (meteorologici) şi
de reglare (zoofagii), iar harta lor de răspândire corespunde în mare măsură cu harta de
prognoză. Din această categorie se pot cita următorii dăunători: cărăbuşul de mai, gărgăriţa
cenuşie a sfeclei, răţişoara porumbului etc.
- Dăunători la care prognoza se stabileşte în funcţie de echilibrul biocenotic. La aceste
specii populaţia oscilează din punct de vedere al densităţii numerice de la un an la altul, apariţia
în masă fiind dependentă de activitatea zoofagilor. Ca rezultat al creşterii densităţii numerice a
populaţiilor de zoofagi are loc o descreştere a populaţiilor speciei dăunătoare şi invers. Creşterea
şi descreşterea densităţii numerice a populaţiei gazdă şi a paraziţilor săi au loc alternativ, cu o
periodicitate în general constantă. Cunoscând perioada de ani a oscilaţiei densităţii numerice a
populaţiei dăunătoare, se poate prognoza apariţia în masă a dăunătorului. Se pot aminti:
ploşniţele cerealelor, a căror densitate numerică este reglată de oofagii Trisolcus spp. şi
Telenomus spp. (aceşti dăunători prezintă o ciclitate de 6-8 ani, când au loc adevărate explozi în

110
 Capitolul 8

creşterea populaţiilor de ploşniţe); păduchele lânos, la care populaţia este reglată de parazitul
Aphelinus mali; sfredelitorul porumbului, ale cărui populaţii sunt reglate de viespile ooparazite
Trichogramma spp. şi Microbracon spp. sau/şi de unele diptere parazite, cum este Lydella spp.
- Dăunători a căror prognoză se stabileşte în funcţie de efectul integrat al factorilor de
fluctuaţie şi de reglare (meteorologici şi zoofagii). La aceste specii variaţiile condiţiilor de
mediu, accidentele climatice şi activitatea zoofagilor pot determina, fie reduceri directe ale
densităţii numerice, fie efecte nefavorabile sau favorabile asupra prolificităţii, cu implicaţii în
dinamica populaţiilor. Din acest grup fac parte: gândacul ghebos, a cărui evoluţie este puternic
afectată de condiţiile de iernare şi de către zoofagi; eudemisul viţei de vie şi viermele prunelor,
ale căror populaţii hibernente sunt reduse de către iernile aspre şi cu variaţii mari de temperatură,
dar au un potenţial mare de refacere a populaţiei în următoarele generaţii (dezvoltate în cursul
sezonului cald), dacă nu intervin factorii de reglare (zoofagii).
Elaborarea prognozelor, de lungă şi de scurtă durată, prezintă o importanţă fundamentală în
programarea, organizarea, coordonarea şi controlul aplicării măsurilor şi acţiunilor de prevenire
şi combatere a organismelor dăunătoare, oferind şi posibilitatea de a stabili şi aplica, în timp
optim, cele mai adecvate şi eficiente componente ale combaterii integrate, recurgându-se doar în
cazuri bine justificate la tratamentele chimice, şi numai pe bază de avertizare.

8.2. AVERTIZAREA
Prin avertizare se înţelege stabilirea termenelor optime de intervenţie în combaterea unui
dăunător, în funcţie de biologia acestuia, corelată cu fenologia plantelor gazdă şi cu condiţiile
climatice locale, termene stabilite în urma elaborării prognozelor. Din acest punct de vedere
avertizarea poate fi considerată ca o prognoză de scurtă durată. În practică, activitatea de
elaborare a avertizărilor se realizează de către specialiştii care lucrează în reţeaua de prognoză şi
avertizare, din cadrul Unităţilor Fitosanitare Judeţene, reţea înfinţată în anul 1961.
În funcţie de evoluţia concretă a condiţiilor climatice şi de observaţiile făcute asupra
evoluţiei populaţiilor de dăunători, specialiştii din staţiile de prognoză şi avertizare, lansează
buletinele de avertizare către unităţile de producţie. În buletinele de avertizare se menţionează (în
mod expres) necesitatea, oportunitatea şi perioadele optime de aplicare a măsurilor de combatere,
făcându-se şi precizări în legătură cu produsele care se recomandă a fi utilizate în vederea
atingerii scopului propus.
Metodologia de elaborare a avertizărilor se bazează pe trei criterii de avertizare, care sunt:
criteriul biologic, criteriul ecologic şi criteriul fenologic.

Criteriul biologic
Acest criteriu constă în stabilirea momentului de intervenţie cu diferitele metode de
combatere în funcţie de anumite particularităţi şi caracteristici biologice ale dăunătorului. Este în
general un criteriu relativ dificil, întru-cât presupune urmărirea atentă a ciclului biologic a
speciilor fitofage. Principalele elemente monitorizate sunt: curba de apariţie, curba de zbor,
începutul apariţiei stadiilor mobile şi a stadiilor care produc dăunarea etc.
Curba de apariţie se trasează pe baza observaţiilor rezultate din urmărirea evoluţiei
materialului biologic întrodus în cuşca de avertizare, a materialului recoltat din culturi cu ocazia
sondajelor periodice, a materialului adunat cu ajutorul brâielor capcană sau a celui recoltat prin
metoda frapajului (scuturarea pomilor sau a arborilor). Prin înscrierea datelor numerice într-un
sistem de coordonate rectangulare (abscisa = zilele calendaristice; ordonata = numărul de
indivizi apăruţi) se trasează curba, care materializează începutul, maximul de apariţie şi sfârşitul
acesteia, elemente care permit stabilirea perioadelor optime de combatere. Avertizări bazate pe
caracteristicile curbei de apariţie se elaborează pentru speciile care trebuiesc combătute în stadiul
de adult, adultul fiind stadiul dăunător. Din acest grup de insecte amintim: ploşniţele cerealelor,

111
 Entomologie generală

gândacul ovăzului, răţişoara porumbului, gărgăriţă bobocilor de măr, gărgăriţa cenuşie a sfeclei,
puricele sfeclei etc.
Curba de zbor se trasează în acelaşi mod, însă reprezentarea ei se bazează pe numărul
capturilor realizate cu ajutorul unor capcane atractante. În funcţie de natura atractantului folosit,
curba trasată semnifică evoluţia activităţii propriu-zise de zbor (capcane luminoase), de hrănire
pentru maturaţie sexuală (capcane alimentare) sau de împerechere (capcane cu feromoni
atractanţi sexuali). Cunoscându-se corelaţiile între aceste activităţi şi începutul perioadei de
dăunare, pe baza caracteristicilor curbei de zbor se pot stabili momentele optime de aplicare a
tratamentelor. Avertizări pe baza caracteristicilor curbei de zbor se elaborează mai ales pentru
speciile de noctuide (specii care prezintă fototropism pozitiv) şi pentru speciile de lepidoptere la
care s-au sintetizat feromonii atractanţi sexuali: buha semănăturilor, buha verzei, viermele
merelor, microlepidopterele miniere, viermele prunelor, moliile strugurilor etc.
Începutul apariţiei stadiului dăunător, care de cele mai multe ori, este stadiul de larvă, se
foloseşte ca element pentru lansarea avertizării în cazul speciilor care depun ouăle pe suprafaţa
organelor care vor fi atacate de către larve şi la care se pot determina fazele de dezvoltare
embrionară (modificarea culorii corionului, apariţia fazei de cerc roşu etc.), aşa cum se
procedează pentru viermele merelor, viermele prunelor, molia orientală a fructelor, unele
lepidoptere defoliatoare etc.
Începutul apariţiei stadiilor mobile se ia în considerare ca moment de avertizare a
tratamentelor în cazul speciilor de acarieni, deoarece aceştia sunt sensibili la majoritatea
acaricidelor doar în aceste stadii, sau în cazul păduchilor ţestoşi a căror mobilitate este limitată,
doar căteva ore de la momentul apariţiei stadiului larvar.
Chiar dacă materialul biologic analizat indică apariţia momentului optim de intervenţie,
tratamentele chimice se vor aplica doar dacă dăunătorul a atins valoarea pragului economic de
dăunare (se impune deci, o evaluare corectă a densitătii numerice, acţiune care se efectuează în
fiecare parcelă).
Criteriul ecologic
Criteriul ecologic ia în considerare corelaţiile dintre dezvoltarea dăunătorilor şi condiţiile
ecologice concrete, în vederea stabilirii momentului optim de aplicare a măsurilor de combatere.
Având în vedere că artropodele sunt specii poikiloterme, se urmăreşte în primul rând evoluţia
factorului termic, dar în corelaţie şi cu ceilalţi factori climatici, mai ales cu umiditatea
atmosferică. Factorii secundari acţionează totuşi ca factori de frânare, atunci când ei au valori
nefavorabile pentru dezvoltarea speciei.
Din punct de vedere practic pentru avertizare se iau în considerare pragul biologic inferior,
constanta termică a speciei şi constantele termice ale diferitelor stadii de dezvoltare (sumele de
temperatură efectivă necesare pentru parcurgerea stadiilor sau perioadelor de dezvoltare).
Momentul apariţiei stadiului urmărit se poate stabilii pe baza formulei:
în care:

Xn = numărul de zile după care va apărea stadiul de dezvoltare urmărit;

K = constanta termică a stadiului de dezvoltare luat în considerare;
tn = temperatura medie a zilei;
to = pragul biologic inferior

112
 Capitolul 8

Pe baza aecestei formule se poate calcula, în orice perioadă a anului, momentul apariţiei
diferitelor stadii de dezvoltare ale insectelor. Pentru exemplificare se prezintă constantele termice
ale găndacului din Colorado. Acest dăunător are nevoie pentru dezvoltarea unei generaţii de o
sumă de temperatură efectivă, K = 406ºC, repartizată astfel: 45ºC pentru parcurgerea stadiului de
ou (incubaţie); 190ºC pentru parcurgerea stadiului de larvă; 100ºC pentru parcurgerea stadiului
de pupă şi 60ºC pentru parcurgerea stadiului de maturaţie sexuală. Pornind de la cunoaşterea
pragului biologic inferior, care este de 11ºC se pot prevedea momentele de apariţie a tuturor
stadiilor de dezvoltare, prin cumularea temperaturii efective începând din primăvară
(temperatura efectivă zilnică este egală cu diferenţa dintre temperatura medie a zilei şi valoarea
pragului biologic inferior). Având în vedere că insecticidele aplicate au eficacitate biologică
maximă asupra stadiului de larvă (mai ales asupra larvelor neonate şi a celor de vârstă
secundară), este preferabil ca tratamentele de combatere să se aplice la realizarea sumelor de
temperatură efectivă de 116ºC, pentru prima generaţie, la 603ºC pentru generaţia a II-a şi la
1090ºC pentru generaţia a III-a.
Pentru perfecţionarea acestui criteriu de avertizare, în ultima perioadă s-au impus
bioclimogramele, care reprezintă expresia grafică a corelaţiilor existente între factorii
meteorologici dintr-o anumită localitate şi cerinţele speciei pentru care se elaborează avertizarea.
În funcţie de elementele pe care le conţin, bioclimogramele pot fi: termohigrograme (grafice care
definesc corelaţia dintre constantele biologice ale unei specii şi condiţiile locale, din punct de
vedere termic şi de umiditate relativă a aerului), termopluviograme (sunt redate corelaţiile dintre
factorul termic şi condiţiile pluviometrice ale zonei, care uneori pot atinge valori critice pentru
specie), termohigropluviograme (reflectă corelaţia dintre temperatură, umiditate, precipitaţii şi
cerinţele biologice ale speciei). Atunci când valorile parametrilor meteorologici sunt înscrise în
subzona optimă (redată pe bioclimogramă) se vor avertiza tratamentele chimice.
Elaborarea avertizărilor doar după acest criteriu, prezintă totuşi câteva inconveniente,
ducând destul de frecvent la apariţia unor decalaje între situaţia concretă existentă în teren şi
previziunea reieşită din calcularea temperaturii efective. Aceste decalaje (în plus sau în minus)
sunt determinate de următoarele aspecte:
- în calcularea temperaturii medii zilnice intervin câteva erori, determinate de metodologia
de calcul (temperatura medie zilnică se calculează ca media aritmetică a citirilor făcute la
anumite ore ale zilei, de obicei citirea se face de patru ori pe zi, la un interval de 6 ore). Adesea,
în momentul citirii temperaturii pot apărea situţii cu fluctuaţii termice de moment (ploaie scurtă,
vânt rece, cer înnorat, soare puternic etc., fenomene care pe ansamblu nu sunt caracteristice
întregii zile);
- între platforma meteorologică, unde se face cuantificarea factorilor ecologici, şi parcelele
în care se vor efectua tratamentele de combatere sunt diferenţe de microrelief (expoziţie,
altitudine, zone cu sau fără curenţi etc.) ce determină inclusiv apariţia unor diferenţe termice;
- în natură condiţiile ecologice sunt variabile, iar constantele biologice ale speciilor au fost
determinate în laborator, în condiţii controlate şi constante, existând astfel, unele diferenţe de
temperatură efectivă reală;
- actuala metodologie reflectă prea puţin influenţa celorlalţi factori ecologici, variabili şi ei
pe parcursul observaţiilor, factori care de obicei frâneză dezvoltarea;
- în natură nu există indivizi biologic identici, ceea ce determină decalarea momentelor de
apariţie a stadiilor de dezvoltare după legile distribuţiei normale;
- variabilitatea ritmurilor biologice este determinată şi de alţi factori ecologici, care nu pot
fi apreciaţi cantitativi;
Aceste cauze explică diferenţele care apar în literatura de specialitate între valorile sumelor
de temperatură efectivă înregistrate în momentul semnalării aceloraşi stadii de dezvoltare, în
localităţi diferite sau între ani diferiţi. Aplicând tratamentele de combatere doar după acest
criteriu se poate ajunge şi în situaţii în care tratamentul s-a făcut fără ca acesta să fi fost necesar,

113
 Entomologie generală

întru-cât în cultură, fie că nu a fost prezent dăunătorul, fie că populaţia dăunătorului a fost sub
pragul economic de dăunare. De aceea, datele furnizate de criteriul ecologic de avertizare trebuie
să fie completate în mod obligatoriu cu cele ale criteriului biologic.

Criteriul fenologic
Acest criteriu ia în considerare concordanţa existentă între apariţia diferitelor stadii de
dezvoltare ale dăunătorului cu diferite fenofaze ale plantei gazdă, sau a unor plante indicatoare
din cultură sau din flora spontană (adulţii speciei Scotia segetum apar în perioada de înflorire a
ridichilor sălbatice, iar larvele acestei specii apar la înspicarea secarei; zborul adulţilor de
Mamestra brassicae are loc în perioada de înflorire a mărului, iar larvele apar în perioada de
înflorire a teiului; zborul speciei Hoplocampa minuta are loc la începutul înfloririi mirobolanului
etc.). Avertizarea tratamentelor se face în momentul apariţiei fenofazei care ne interesează,
fenofază care în general este foarte uşor de remarcat. De exemplu, pentru răţişoara porumbului
(Tanymecus dilaticollis) avertizarea tratamentului se face când porumbul este în fenofaza de 1-2
frunze, împotriva gărgăriţei mazării (Bruchus pisorum) tratamentele se avertizează la înflorirea
mazării, tratamentele pentru viespea cu ferăstrău a prunelor (Hoplocampa minuta) se avertizează
la scuturarea a 10-15% din petale, la soiurile de prun Tuleu gras, D’Agen sau Vânăt românesc,
pentru combaterea gărgăriţei florilor de măr (Anthonomus pomorum) avertizarea tratamentelor se
face când soiurile Ionathan şi Parmen auriu sunt la începutul înfloririi, avertizarea tratamentelor
împotriva moliei strugurilor (Lobesia botrana), pentru prima generaţie se face când lăstarii de
viţă au 17-18 frunze, iar pentru următoarea generaţie când soiul Perla de Csaba intră în pârgă.
Pentru lansarea unor avertizări cât mai precise este necesară integrarea datelor furnizate de
către cele trei criterii de avertizare, criteriul biologic fiind obligatoriu.
În centrele de prognoză şi avertizare, pe baza datelor adunate în fiecare an, în ceea ce
priveşte desfăşurarea ciclui biologic al unui dăunător în funcţie de evoluţia condiţiilor
meteorologice, se întocmeşte schema ciclului biologic (a fiecărui dăunător luat în observaţie).
Biologia dăunătorului se ţine cu ajutorul fişei biologice şi a tabelului de sinteză. În fişa biologică
se operează zilnic , prin semne convenţionale, stadiile de dezvoltare întâlnite. După prelucrare şi
sinteză, datele din fişa biologică se trec în tabelul de sinteză, din care reiese data calendaristică a
primelor şi a ultimelor apariţii a fiecărui stadiu de dezvoltare (ou, larvă, pupă, adult), precum şi
sumele de temperaturi efective realizate în momentul apariţiei fiecărui stadiu de dezvoltare.
Aceste elemente stau apoi la baza întocmirii schemei ciclului biologic (fig 219, 220, 221). Pe
materialul întocmit apar două elemente, care vor fi extrem de sugestive: bioclimograma (de
obicei în partea de jos a figurii) şi biociclul, care este de fapt ciclul biologic propriu-zis. Biociclul
cuprinde desfăşurarea proceselor de creştere, dezvoltare şi înmulţire, care este reprezentat în
succesiunea stadiilor de dezvoltare, pentru fiecare generaţie dezvoltată de către dăunător.
Elementele componente ale biociclului sunt: curba sigmoidă, succesiunea stadiilor de dezvoltare
reprezentate pe curbă, curba de apariţie şi termenele de avertizare (acestea din urmă fiind de
obicei marcate prin steguleţe).

114