Laborator 11,12,13,14, (22.05-05.06.2020) Foarte imp. pt.

afaceri agricole (I IMAA)

NECESITATE FERTILIZĂRII RAŢIONALE ÎN AGRICULTURĂ ŞI ETAPELE
ÎNTOCMIRII PLANULUI DE FERTILIZARE

4.1. Principiile fertilizării raţionale la culturile agricole şi horticole

Situaţia agriculturii în România, în ultimii ani, nu este dintre cele mai favorabile.
Ca urmare a perioadei de tranziţie spre economia de piaţă, pe lângă influenţa nefavorabilă
a factorilor de mediu, s-a produs o dispersare excesivă a suprafeţelor agricole, s-a
practicat o agricultură „haotică”constatându-se o deteriorare seriosă a caracteristicilor şi
funcţiilor solurilor, mai ales a capacităţii lor bioproductive, cu urmări grave asupra
ecosistemelor.
Pentru a-şi valorifica la maximum potenţialul productiv, plantele cultivate au
nevoie de cantităţi corespunzătoare de apă, lumină, dioxid de carbon şi nutrienţi minerali,
macroelemete de ordin primar (azot, fosfor, potasiu), macroelemente de ordin secundar
(calciu, magneziu, sulf) şi o serie de microelemente.
Solul este principala sursă de nutrienţi minerali şi de apă pentru plante, iar
capacitatea acestuia de a asigura nutrienţii necesari plantelor variază în funcţie de nivelul
lui de fertilitate.
Îndepărtarea nutrienţilor din sol prin absorbţia lor în plantă, prin levigare sau prin
alte procese ce ţin de dinamica naturală a solurilor, atrag după ele diminuarea
conţinuturilor de forme mobile (accesibile) ale elementelor nutritive şi declinul trepatat al
capacităţii de producţie a solurilor. În această situaţie, se impune ca o necesitate obiectivă
compensarea deficitului nutrienţilor din sol prin aplicarea de îngrăşăminte minerale şi
organice, atât a exportului elementelor nutritive (nutrienţilor) odată cu recoltele cât şi a
scăderii mobilităţii nutrienţilor prin procese naturale (adsorbţie, fixare, imobilizare în
substanţe humice, ş.a.) (Borlan şi colab., 1994).
Ca urmare a nivelului scăzut de trai a populaţiei ţării şi a sărăcirii exagerate a
populaţiei din mediul rural, prin majorarea exagerată a preţurilor la majoritatea
produselor printre care şi nivelul ridicat al preţurilor la îngrăşăminte şi alte materiale, a
pus mulţi producători agricoli în imposibilitatea de a-şi cultiva terenurile agricole,
înfinţând culturi doar pe suprafeţe mici, folosind ca fertilizanţi îngrăşămintele organice
provenite din gospodoriile proprii.
Atât din raţiuni economice cât şi din exigenţe de protecţia mediului, se impune o
corectă gestionare şi folosire a îngrăşămintelor (fertilizanţilor) la nivelul fiecărei
exploataţii agricole sau agrozootehnice.
Fiecare producător agricol trebuie să conştientizeze faptul că folosirea
îngrăşămintelor pentru realizarea unor producţii profitabile să fie făcute pe baza unor
previziuni realiste, care să ţină cont de condiţiile pedoclimatice locale, de potenţialul
productiv al culturilor şi nivelul tehnologic al unităţii agricole.
Un accent deosebit, în special în zonele cu vulnerabilitate mare la poluarea apelor
cu nitraţi de origine agricolă, trebuie pus pe gestionarea îngrăşămintelor organice şi
minerale cu azot, având în vedere comportamentul deosebit de complex al acestui
nutrient în sol şi uşurinţa cu care se poate pierde sub formă de nitraţi prin antrenarea cu
apele de infiltraţie şi scurgerile de suprafaţă (Cod de bune practici agricole, 2003).
 4.2. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE FERTILIZARE A PLANTELOR ÎN
EXPLOATAŢIILE (UNITĂŢILE) AGRICOLE, FERMELOR
4.2.1. Necesitatea obiectivă a întocmirii planului de fertilizare
În tehnologia de cultură a plantelor agricole şi horticole, planul de fertilizare este
imperios necesar, fiind instrumentul de gestionare şi control al folosirii îngrăşămintelor şi
amendamentelor, în general.
Concret, planul de fertilizare este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor
optime de îngrăşăminte organice (produse în unitate sau procurate din afara unităţii) şi
minerale cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea
eventualului exces de îngrăşăminte organice produse în unitate, precum şi stabilirea
calendarului optim de procurare a necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte
minerale şi organice (în cazul în care unitatea agricolă nu dispune de suficiente rezerve
proprii).
La nivelul unei exploataţii agricole, planul de fertilizare urmăreşte atingerea
următoarelor obiective:
- calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal elementele
esenţiale necesare nutriţiei plantelor NPK), pentru fiecare cultură prinsă în planul
exploataţiei agricole (unităţii), prin aplicarea unor modele de calcul ştiinţific, care să ţină
cont de principiile unei fertilizări raţionale, de sistemul de culturi existente în unitate
(anuale, plantaţii pomicole, plantaţii viticole, păşuni, fâneţe etc.) şi de nivelul producţiilor
planificate (scontate);
- stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în
unitate în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrăşăminte posibil de aplicat, pe
culturi şi parcele de fertilizare, precum şi a dozelor de îngrăşăminte chimice pentru
completarea până la nivelul necesarului estimat prin calcul din consumul specific;
- verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) prin lucrarea de cartare agrochimică, a
situaţiei agrochimice a solurilor, care poate furniza informaţii utile privind conservarea,
ameliorarea sau diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu azot, fosfor şi potasiu şi
cu alte macro şi microelemente, precum şi pentru evaluarea riscului de poluare a apelor
cu nutrienţi de origine agricolă (în special cu nitraţi, posibil şi cu compuşi ai fosforului);
- furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru
anul agricol următor.
4.2.2. Etapele necesare elaborării unui plan de fertilizare
Elaborarea corectă a unui plan de fertilizare, se realizează pe baza rezultatelor
studiului agrochimic complet al solurilor respecvtiv Cartarea agrochimică.
Cartarea agrochimică, este o activitate laborioasă specifică domeniului agronomic,
care prin analize de sol, efectuate şi repetate ciclic, evidenţiază starea reacţiei şi
aprovizionarea momentană în azot, fosfor şi potasiu. În baza acestor date analitice se
întocmesc piesele desenate ale cartării (cartogramele), planurile şi programele de
amendare şi fertilizare, precum şi aprecierile legate de evoluţia stării de fertilitate a
solurilor.
Pentru întocmirea planului de fertilizare sunt necesare următoarele elemente:
-suprafaţa cu folosinţă agricolă a exploataţiei (fermei) se recomandă să fie
împărţită în sectoare identificabile, relativ omogene din punct de vedere agrochimic,
stabilite pe baza studiilor periodice (cartarea agrochimică, odată la 4-5 ani), efectuate de
unităţi specializate OJSPA (Oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice) pentru
a putea stabili pe criterii obiective nevoia de fertilizare a culturilor din fiecare parcelă;
 - pe baza planului de culturi a exploataţiei agricole, trebuie stabilit (sau cunoscut)
asolamentul (asolamentele) şi amplasarea acestuia în teren, iar în cadrul fiecărui
asolament fertilizarea urmând să fie dirijată în funcţie de natura culturii şi potenţialul de
producţie al acesteia în concordanţă cu specificul pedoclimatic al zonei;
- cunoaşterea tipului sau tipurilor de sol din cadrul fermei precum şi a principalelor
însuşiri morfologice, fizice şi chimice (panta terenului, textura şi permeabilitatea solului,
reacţia solului, conţinutul de humus, gradul de saturaţie în baze, conţinutul în forme
mobile de azot, fosfor, potasiu ş.a.), care sunt relevante pentru asigurarea unei eficienţe
maxime a fertilizării şi pentru diminuarea riscului de poluare cu nitraţi (şi eventual cu
fosfor) a apelor freatice. Pe baza acestor informaţii se poate aprecia nivelul de fertilitate
al solului, nevoia unor eventuale măsuri ameliorative şi se pot stabili cele mai potrivite
tehnologii de cultură privind lucrările solului, data însămânţării sau plantării, metodele de
aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale şi alte lucrări în funcţie de specia de
plantă cultivată;
- pentru estimarea nivelului recoltelor scontate (planificate) trebuie luate în
considerare, în mod special, caracteristicile climatice ale zonei (regimul termic şi al
precipitaţiilor, inclusiv distribuirea anuală a acestora), având în vedere că acestea sunt
determinante în dinamica elementelor fertilizante în sol şi mai ales în mineralizarea
materiei organice şi în deplasarea nutrienţilor în profilul solului, sub zona de
înrădăcinare. Stabilirea obiectivelor, privind recoltele scontate (Rs - în t/ha) sau recoltele
planificate pentru culturile din cadrul unei ferme, se pot face în mod realist prin una sau
alta din următoarele situaţii de evaluare:
a. pe baza notelor de bonitare a terenurilor, furnizate de unităţile specializate în
acest sens (OJSPA) pentru condiţiile pedoclimatice specifice exploataţiei agricole;
b. pe baza recoltelor medii obţinute în cea mai apropiată staţiune de cercetări
agricole ce are condiţii pedoclimatice asemănătoare zonei unde se află unitatea agricolă
de producţie sau exploataţia agricolă;
c. pe baza evaluărilor producţiei medii obţinute în fermă (exploataţia agricolă de
producţie) pe un număr de ani (de regulă 5 ani) cu eliminarea celor cu producţii extreme
(respectiv anul cu producţia cea mai mare şi anul cu producţia cea mai mică). Se are în
vedere şi posibilităţile de aplicare la momentul optim a tuturor verigilor tehnologice
recomandate pentru cultura respectivă (specia, cultivarul, data însămânţării, măsurile de
protecţie fitosanitară, etc.)
- de o importanţă majoră sunt informaţiile exacte privind consumul specific de
nutrienţi pentru fiecare specie de plantă cultivată ( Cs= kg NPK necesar pentru a
realiza o tonă de produs principal şi secundar ) în exploataţia agricolă, pe baza căruia se
determină exporturile de elemente minerale (nutrienţi) din sol odată cu recoltele pentru
fiecare cultură, raportate la unitatea de suprafaţă respectiv. Consumul global de
nutrienţi (Cg = kg NPK/ha, care reprezintă produsul dintre recolta obţinută la hectar, în
tone şi consumul specific al plantei respective). Aceste date se obţin prin analiza chimică
a materialului vegetal şi pot fi puse la dispoziţia fermierilor sub formă tabelară
(consumuri specifice medii), în cazul în care doresc să-şi alcătuiască personal planul de
fertilizare al unităţii agricole private; (vezi cartea „Fertilizarea plantelor agricole şi
horticole”Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2005).
Pentru realizarea unui plan de fertilizare corect, se apelează la specialişti din cadrul
laboratoarelor agrochimice de specialitate din instituţiile de învăţământ superior sau pe
baza complexei lucrării de cartare agrochimică realizată de Oficiile judeţene de studii
pedologice şi agrochimice din ţară.
După întocmirea planului de fertilizare, este necesar întocmirea unui plan de
aprovizionare cu îngrăşăminte pentru anul agricol în curs. Pentru realizarea acestui plan,
trebuie estimat nivelul cantitativ şi calitativ al tuturor reziduurilor organice cu valoare
fertilizantă posibil de produs în unitatea privată în cursul anului agricol pentru care s-a
întocmit planul de fertilizare. Acestea trebuie folosite cu prioritate la fertilizarea culturilor
din cadrul exploataţiei agricole şi numai complementar (în completare) trebuie intervenit
cu îngrăşăminte produse industriale (îngrăşăminte chimice sau minerale). Din acest
motiv este foarte important ca în planul de fertilizare să se precizeze natura
îngrăşămintelor organice naturale (provenienţa, gradul de maturare, starea fizică,
conţinutul de nutrienţi principali, modul de repartiţie a acestora pe parcele şi culturi în
funcţie de ierarhizarea răspunsului acestora la fertilizarea organică încă din primul an de
la aplicare). De exemplu, plantele cu o perioadă mai lungă de vegetaţie (sfecla, cartoful,
porumbul, floarea soarelui ş.a.), precum şi cele cu o masă vegetativă mare (porumbul de
siloz, sorgul, iarba de Sudan, ş.a.) valorifică mai bine gunoiul de grajd în primul an de la
aplicare, în timp ce culturile de cereale păioase (pe soluri fertile) precum şi unele legume
(cartofii timpurii, mazărea, morcovul, ş.a.) răspund mai bine la acţiunea ulterioară a
acestuia (Davidescu D. şi Velicica Davidescu, 1981).
În măsura în care este posibil, planul de fertilizare trebuie să cuprindă şi
momentele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale (fie la lucrările de bază ale
solului, fracţionat o parte în toamnă, o parte în primăvară şi pe parcursul perioadei de
vegetaţie), în funcţie, mai ales, de obiectivele importante urmărite (mărimea recoltei şi
calitatea acesteia).
 
PLAN DE FERTILIZARE (model)
 
          Analiza solului Necesarul Gunoi de grajd, Necesarul de
N Su Cult Cu Rec (- pH exprimat în de nutrienţi t/ha……. anul N,P,K după
r. pr ura ltu olta valori; nutrienţii pt. cultură, aplicarii… din analiza solului
cr afa ante ra scon N,P,K, exprimati în (Consumul care rezultă şi aport mediu
t. ţa ri- an tată ppm sau mg/kg) global-Cg) aporturile gunoi de grajd
ha oară ual t/ha (kg/ha) medii (kg/ha) kg/ha s.a.
ă pH N P2O K2 N P2 K2 N P2 K2 N* P2O K2
mg/ 5 O O5 O kg/ O5 O 5
*
O*
kg mg/ mg ha kg/ kg/
kg /kg ha ha
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
                                 
                                 
                                 
 
Coloanele 1-5 se completează cu datele referitoare la terenul cultivat indicând recolta scontată;
Coloanele 6-9 se completează folosind datele agrochimice ale solului, care urmează să fie cultivat,
pe baza rezultatelor analizelor de laborator;
Coloanele 10-12 se completează cu cantităţile de nutrienţi exportaţi odată cu recolta scontată 
Necesarul de îngrăşăminte minerale N,P,K, s.a. kg/ha (coloanele 16-18) se calculează. astfel:
- După rezultatele analizelor agrochimice ale solului (coloanele 7-9), la consuml global se calculează (+
sau ─) N,P,K, s. a. kg/ha;
- Pentru culturile fertilizate cu gunoi de grajd este necesar să se scadă aportul mediu de nutrienţi care
este adus cu gunoiul de grajd (coloanele 13-15) din necesarul de nutrienţi pentru cultura respectivă;
*) Necesarul de îngrăşământ substanţă brută (s.b.) se calculează ţinând cont de conţinutul de substanţă
activă din tipul de îngrăşământ disponibil (azotat de amoniu, superfosfat simplu sau concentrat şi sare
potasică) astfel:
Necesarul de ingrăşământ cu azot (s.b.) din azotatul de amoniu se calculează ţinând cont de concentraţia
practică în substanţă activă de 34.5 % N, deoarece conţinutul teoretic este de 35% N s.a.;
Necesarul de îngrăşământ cu fosor (s.b.) din superfosfat simplu se calculează ţinând cont de concentraţia
în substanţă activă de 16-18 % P2O5 sau din superfosfat triplu (concentrat) de 46 % P2O5;
Necesarul de îngrăşământ cu potasiu din sarea potasică se calculează ţinând cont de concentraţia în
substanţă activă de 40 % K2O.

NOŢIUNI IMPORTANTE CARE STAU LA BAZA ÎNTOCMIRII PLANULUI DE

FERTILIZARE
1. Consumurile specifice ale plantelor agricole şi horticole cultivate:
Consumurile specifice ca valori ale necesarului de elemente nutritive şi fertilizante la plante
agricole şi horticole (Cs=kg/t produs vegetal) (prelucrare după diferiţi autori x))
Planta Cs (kg/t)
N P2O5 K2O CaO MgO
A. Culturi de câmp
1. Grâu 25 – 35 13 – 18 16 – 37 7 – 10 3,5 – 4,2
2. Orz de toamnă 23 – 30 10 – 15 20 – 32 6–8 3,2 – 4,0
3. Secară 20 – 28 8 – 10 18 – 28 8 – 11 3,5 – 4,5
4. Ovăz 22 – 28 10 – 12 25 – 35 9 – 12 3,8 – 5,5
5. Porumb boabe 20 – 30 8 – 14 20 – 30 10 – 14 3,5 – 4,5
6. Soia 70 – 75* 20 – 25 30 – 35 30 – 36 8 – 12
7.Mazăre 60 – 65* 15 – 20 28 – 32 25 – 30 8 – 10
8.Fasole 60 – 65* 12 – 18 25 – 30 20 – 25 8 – 12
9.In ulei 50 – 60 14 – 20 60 – 70 20 – 25 15 – 18
10.Sfeclă de zahăr 4–8 1,5 – 3 6–8 2–4 1–3
11.Cartof 5–8 2–4 7–9 4–6 2–4
12.Floarea soarelui 35 – 45 17 – 22 45 – 55 25 – 30 16 – 20
B. Culturi furajere
1. Porumb – masă verde 6 – 10 2–3 4–8 2–4 1–3
2. Lucernă – fân 25 – 35 6 – 10 22 – 30 20 – 30 6–8
3. Lucernă – masă verde 8 – 10 2–4 6–8 6–8 4–6
4. Trifoi – fân 26 – 30 6–8 20 – 28 20 – 25 2–4
5. Trifoi – masă verde 6–8 2–4 5–8 4–6 4–5
6. Borceag – fân 25 – 28 8 – 10 20 – 24 8 – 10 2–4
7. Borceag – masă verde 6–8 3–6 4–6 3–6 1–3
8. Golomăţ - fân 20 – 24 6–8 26 – 28 8 – 10 1–3
9. Golomăţ - masă verde 6–8 2–4 8 – 10 6–8 1–2
10. Sfeclă furajeră 3–6 2–4 6–8 2–4 1–3
11. Pajişti naturale – fân 24 – 26 6–8 18 – 22 10 – 14 4–6
C. Plante legumicole
1. Ardei – seră 1,5 – 3,0 0,5 – 1,0 2,0 – 4,0 1,0 – 1,5 0,4 – 0,6
2. Ardei gras – câmp 6–8 1,2 – 1,5 5–7 1,5 – 2,0 0,8 – 1,2
3. Castraveţi – seră (lungi) 2,5 – 3,0 1,0 – 1,5 3,8 – 4,5 1,5 – 2,2 0,6 – 1,0
4. Castraveţi – seră (scurţi) 1,8 – 2,5 1,2 – 1,8 2,8 – 3,2 1,8 – 2,5 0,8 – 1,2
5. Castraveţi – câmp 2,0 – 2,5 1,0 – 1,5 2,5 – 3,5 1,2 – 1,8 0,5 – 0,8
6. Ceapă din sămânţă 2,4 – 3,2 1,2 – 1,4 3,5 – 4,2 1,4 – 2,0 1,2 – 1,4
7. Conopidă – timpurie 6–8 3–4 8 – 10 4–6 1,0 – 1,5
8. Conopidă – toamnă 10 – 12 4–6 14 – 16 6–8 1,5 – 2,2
9. Fasole verde – câmp 14 – 18x) 5 – 10 18 – 22 6–8 0,6 – 1,0
10.Mazăre verde – câmp 10 – 12x) 4–8 8 – 10 6–8 0,4 – 0,6
11. Morcov 3,2 – 3,6 1,0 – 1,5 6–8 1,2 – 1,6 0,6 – 0,8
12. Pătrunjel 2,2 – 2,8 1,0 – 1,2 2,8 – 3,8 1,0 – 1,2 0,4 – 0,6
13. Ridichi de lună – solar 3,6 – 5,0 1,8 – 2,0 4,2 – 5,2 1,8 – 2,2 0,8 – 1,2
14. Rididichi de iarnă 4,0 – 8,5 2,5 – 3,2 4,2 – 6,0 2,4 – 3,0 0,4 – 0,6
 15. Salată – câmp 2,0 – 3,0 1,0 – 1,5 4,0 – 5,0 1,0 – 1,6 0,2 – 0,4
16. Salată – seră 2,2 – 3,2 1,2 – 1,6 4,2 – 5,2 1,2 – 1,6 0,4 – 0,6
17. Salată – solar 2,2 – 3,4 1,0 – 1,4 4,0 – 5,2 1,0 – 1,6 0,3 – 0,5
18. Spanac – câmp 3,5 – 4,2 1,8 – 2,0 5,5 – 7,0 1,8 – 2,2 0,8 – 1,2
19. Tomate – câmp 2,5 – 3,0 0,8 – 1,2 3,2 – 4,0 1,2 – 1,4 1,0 – 1,2
20. Tomate – solar 4,2 – 5,0 1,8 – 2,2 5,2 – 6,2 1,1 – 1,6 1,2 – 1,4
21. Tomate – seră 2,8 – 4,8 1,6 – 2,0 5,4 – 6,4 1,4 – 1,6 1,2 – 1,6
22. Ţelină 6,5 – 7,2 1,7 – 3,2 8 – 11 4,8 – 8,4 1,2 – 1,4
23. Varză timpurie 3,2 – 3,8 1,4 – 1,6 4,8 – 5,2 2,8 – 4,2 0,8 – 1,2
24. Varză de vară 2,9 – 3,2 1,7 – 2,0 4,2 – 5,4 2,2 – 2,8 0,8 – 1,4
25. Varză de toamnă 3,0 – 3,8 1,2 – 2,0 5,3 – 5,6 2,2 – 2,8 0,8 – 1,0
26. Vinete – câmp 3,5 – 3,8 1,2 – 1,4 4,2 – 5,0 1,2 – 1,8 0,8 – 1,2
27. Vinete – seră 6–8 1,8 – 2,2 7,2 – 9,5 1,8 – 2,4 1,0 – 1,4
28. Vinete - solar 4–6 1,6 – 2,0 6–8 1,4 – 1,8 0,8 – 1,3
D. Culturi pomicole
1. Măr 2,3 – 3,0 0,7 – 0,9 3,2 – 3,4 1,8 – 2,8 0,7 – 0,8
2. Păr 2,4 – 3,2 0,8 – 1,0 3,3 – 3,7 1,4 – 2,0 0,8 – 1,0
3. Prun 3,5 – 4,0 1,0 – 1,2 5,5 – 6,0 2,8 – 3,0 0,8 – 1,0
4. Cais 3,5 1,0 – 1,5 5,4 – 6,2 2,3 – 2,8 1,0 – 1,2
5. Cireş 3,0 1,5 – 1,8 5,5 – 6,0 1,7 – 2,4 1,0 – 1,2
6. Piersic 6–8 2–3 8 – 10 4–6 1–2
E. Viţă de vie
1. Struguri pentru vin 6 – 14,8 1,2 – 3,8 4,4 – 15,5 4–8 1,2 – 1,8
2. Struguri de masă 8 – 10 2–3 10 – 12 2–4 1,0 – 1,6
x)
Azotul provine în consum nutritiv la plantele menţionate în proporţie de 60-70% prin fixare
simbiotică.
x)
Autori din bibliografie: Borlan, Hera şi colab., 1994; Davidescu D., Velicica Davidescu, 1981;
Davidescu Velicica şi D. Davidescu, 1999; Fink, 1982; Lăcătuş, Luminiţa Nicoleta Cârstea, 2008;
Mărghitaş Marilena şi M. Rusu, 2003; Rusu şi colab., 2005; Tomma şi colab., 1970.

2. Notele de bonitare a terenurilor agricole aferente exploataţiei agricole sau a

fermei:
Bonitarea terenurilor agricole reprezintă operaţiunea complexă de cunoaştere
aprofundată a condiţiilor de creştere şi de rodire a plantelor şi de determinare a gradului
de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură (deoarece un
teren poate fi nefavorabil pentru anumite folosinţe şi culturi dar favorabil pentru altele),
prin intermediul unui sistem de indici, tehnici şi note de bonitare (TEACI D. şi
colab.,1985).
Bonitarea terenurilor în condiţii naturale se face prin intermediul notelor de
bonitare. Pentru calculul notelor de bonitare, din multitudinea condiţiilor de mediu care
caracterizează fiecare unitate de teren delimitate, sunt luate în considerare numai cele mai
importante, mai uşor şi mai precis măsurabile şi anume:
- temperatura medie anuală (valori corectate);
- precipitaţii medii anuale (valori corectate);
- gradul de gleizare;
- gradul de pseudogleizare;
- salinizarea şi alcalizarea;
- textura în Ap sau în primii 20cm;
- panta terenului;
- alunecări de teren;
- adâncimea apei freatice;
- inundabilitatea;
- porozitatea totală;
 - conţinutul total de CaCO3 în primii 50cm;
- reacţia în Ap sau în primii 20cm;
- volumul edafic util;
- rezerva de humus;
La bonitarea terenurilor în condiţii naturale, fiecare dintre elementele de mai
sus,participă la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare care variează
între 0 şi 1 , după cum însuşirea respectivă este total nefavorabilă sau optimă pentru
exigenţele folosinţei sau a plantei luate în considerare.
Pentru unii indicatori sunt prevăzute o singură serie de coeficienţi, iar pentru
cealaltă jumătate sunt prevăzute mai multe serii de coeficienţi legaţi de interdependenţa
acestora cu alţi indicatori (de ex.seria de coeficienţi pentru precipitaţii variează în funcţie
de porozitate şi de panta terenului).
Nota de bonitare pe folosinţe şi culturi se obţine înmulţind cu 100 produsul
coeficienţilor celor 17 indicatori (după caz 15) care participă direct la stabilirea notei de
bonitare.
Nota maxima de bonitare este 100 sau 150 in cazul terenurilor irigate.
Conform notelor de bonitare se face si incadrarea terenurilor in clase de calitate
astfel;
Clasa I 81-100 puncte;
Casa II 61-80 puncte;
Clasa III 41-60 puncte;
Clasa IV 21-40 puncte;
Clasa V 0-20 puncte;

Stabilirea clasei de pretabilitate

Încadrarea terenurilor în categorii de pretabilitate se realizează pe criteriul
factorilor limitativi ai producţiei în cazul unei anumite categorii de folosinţă. Factorii
limitativi ce se iau în considerare în acest caz sunt: volumul edafic, gradul de sărăturare şi
de aciditate, gradul de tasare, gradul de portanţa solului, degradarea antropică, acoperirea
terenului cu stânci şi bolovani, panta terenului, pericolul de eroziune şi eroziunea de
suprafaţă, eroziunea de adâncime, alunecările de teren, gradul de neuniformitate a
terenului, execesul de umiditate de natură freatică, excesul de umiditate de suprafaţă,
excesul de umiditate provenite din infiltaraţii laterale în sol (pe versanţi), textura grosieră
şi textura fină.
Conform instrucţiunilor I.C.P.A. Bucureşti (1987), terenurile se încadrează în şase
clase de pretabilitate, care se notează cu cifre romane (I-VI). semnificaţia lor fiind
următoarea:
- clasa I – sunt terenuri cu pretabilitate bună, fără nici o restricţie pentru toate
culturile;
- clasa II-a – terenuri cu pretabilitate bună şi cu limitări reduse, pericolele de
degradare a solului pot fi înlăturate cu tehnici culturale curente sau cu măsuri la
îndemâna fermierului;
- clasa a III-a – sunt terenuri cu pretabilitate mijlocie şi cu limitări moderate, care
reduc gama culturilor agricole şi necesită măsuri de ameliorare cu investiţii
consistente;
 - clasa a IV-a – terenuri cu pretabilitate slabă (marginale), cu limitări severe care
determină diminuări sistematice apreciabile la culturile de câmp; pentru asigurare
de recolte sigure necesită măsuri intense de ameliorare şi/sau amenajare;
- clasa a V-a – terenuri cu limitări foarte severe, nepretabile în condiţii de
neamenajare nici pentru culturile de câmp, nici pentru livezi sau vii; pentru a fi
luate în cultură necesită măsuri complexe şi speciale de ameliorare; prin emenajare
şi ameliorare pot fi trecute la diverse folosinţe superioare;
- clasa a VI-a – terenuri cu limitări extrem de severe, care nu pot fi folosite nici
pentru culturile de câmp şi nici pentru plantaţii viti-pomicole prin amenajare şi/sau
ameliorare cu tehnologii curente;

mamamamammamamamamaaaaa
3. Aporturile medii de N, P2O5 şi K2O în forme asimilabile din îngrăşămintele
organice aplicate (gunoi de grajd):
Efectul fertilizant al îngrăşămintelor organice decurge din conţinutul acestora în
elemente nutritive (macro- şi microelemente) ca şi din influenţa multianuală şi durabilă,
complexă asupra fertilităţii solului. În sistemele de fertilizare diferenţiate acest efect al
îngrăşămintelor organice, ca surse de nutrienţi, este dependent de conţinutul (aportul)
acestora în elemente nutritive şi de influenţa remanentă a acestora (cel puţin 3 ani) asupra
culturilor agricole. În consecinţă pentru culturile agricole şi horticole ce beneficiază de o
fertilizare organo-minerală într-un an agricol şi apoi de una minerală în anii următori,
dozele NPK ce se calculează din îngrăşămintele minerale (simple sau complexe) se
corectează (se reduc) în cantitatea în funcţie de macroelementele aduse în sol de gunoiul
de grajd aplicat.
Aporturile medii de N, P2O5 şi K2O la aplicarea îngrăşămintelor organice
(după BORLAN, HERA şi colab., 1982)
1. Aportul de N, kg/ha
Cantitatea de Anul
Conţinutul de N în % din masa umedă a îngrăş. organic
gunoi de grajd aplicării
0,20 0,40 0,60 0,80
1 6,6 13,2 19,8 26,4
10 2 3,9 7,8 15,6 15,6
3 3,0 6,0 9,0 12,0
1 13,2 26,4 39,6 52,8
20 2 7,8 15,6 23,4 31,2
3 6,0 12,0 18,0 24,0
1 19,8 39,6 59,5 79,3
30 2 11,8 23,4 35,1 46,8
3 9,0 18,0 27,0 36,0
1 26,4 52,8 79,2 105,5
40 2 15,6 31,2 46,8 62,5
3 12,0 24,0 36,0 48,0
2. Aportul de P2O5, kg/ha
Cantitatea de Anul
Conţinutul de P2O5 în % din masa umedă a îngrăş. organic
gunoi de grajd aplicării
0,10 0,20 0,40 0,60
1 3,1 6,2 12,4 18,6
10 2 1,9 3,8 7,6 11,4
3 1,5 3,0 6,0 9,0
 1 6,2 12,4 24,8 37,2
20 2 3,8 7,6 15,2 22,8
3 3,0 6,0 12,0 18,0
1 9,3 18,6 37,2 55,8
30 2 5,7 11,4 22,8 34,2
3 4,5 9,0 18,0 27,0
1 12,4 24,8 49,6 74,4
40 2 7,6 15,2 30,4 45,6
3 6,0 12,0 24,0 36,0
3. Aportul de K2O, kg/ha
Cantitatea de Anul
Conţinutul de K2O în % din masa umedă a îngrăş. organic
gunoi de grajd aplicării
0,20 0,40 0,60 0,80
1 20,0 30,0 40,0 50,0
10 2 10,0 15,0 20,0 25,0
3 6,7 10,0 13,3 16,6
1 40,0 60,0 80,0 100,0
20 2 20,0 30,0 40,0 50,0
3 13,4 20,0 26,6 33,2
1 60,0 90,0 120,0 150,0
30 2 30,0 45,0 60,0 75,0
3 20,1 30,0 39,9 49,8
1 80,0 120,0 160,0 200,0
40
2 40,0 60,0 80,0 100,0
3 26,8 40,0 53,2 66,4

Conţinutul de nutrienţi (kg/t s.u.) în îngrăşămintele organice de la animale

(după THOMAS, 2008)
Specia N P2O5 K2O
Vaci lapte 5,5 4,0 6,5
Juninci 5,5 2,5 10,0
Bovine la îngrăşat 7,0 3,5 10,0
Suine la îngrăşat 7,0 6,0 6,5
Ovine 7,5 3,0 13,5
Păsări 25,0 16,0 23,0

Metodologia adoptată la fertilizările organo-minerale prin introducerea în calcul a

cantităţii de nutrienţi din resursele organice permite un calcul real al dozelor NPK din
resursele minerale şi o reducere posibilă a acestor inputuri fertilizante.
Realizat MMarghitas