Subiecte SIPP

SUBIECTE SIPP MSMSA Anul I
1. Protecţia integrată a plantelor – principii esenţiale

Protecţia plantelor este ştiinţa care se ocupă cu studiul agenţilor de dăunare (fitopatogeni -
inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni, rozătoare etc) în scopul stabilirii de măsuri
eficiente de combatere a pagubelor / pierderilor economice produse de aceştia.
Plantele cultivate şi unele necultivate, dar folositoare, trebuie protejate prin măsuri tehnologice
special din cauza capacităţii redusa de autoapărare şi tendinţei de intensificare a frecvenţei şi
intensităţii unor factori abiotici (îngheţ, arşiţă, secetă, exces de apă, degradare fizică, chimică şi
biologică a solurilor, greşeli tehnologice) şi biotici (buruieni, boli şi dăunători) nefavorabili.
Gestionarea integrată a organismelor dăunătoare reprezinta un sistem de control determinat de
funcţionalitatea biocenozei în relaţiile dintre organismele dăunătoare, tehnologiile de producere
şi mediu în cadrul triadei: activitate biologică, economică şi ecologică.
Organismele dăunătoare precum: agenţii patogeni ai bolilor, dăunători, buruieni, pe parcursul
activităţii vitale în cadrul lanţurilor trofice, dereglează echilibrul lor functional hrănindu-se
totodată cu diferite părţi ale plantelor agricole şi din flora spontană, determinand diminuarea
cantităţii şi calităţii recoltelor agricole, si reducerea considerabila a productivitatii plantelor de
cultură.
Dezvoltarea comerţului şi schimbul de produse vegetale, mai ales cu material săditor, au
favorizat considerabil extinderea permanentă a arealului de răspândire organismelor dăunătoare.
Utilizarea mijloacelor profilactice şi curative de protecţie a plantelor, care includ măsuri
complexe de diminuare a impactului organismelor dăunătoare: legislative şi de carantină
fitosanitară, ameliorare şi implementare a soiurilor rezistente, agrotehnice, de prognoză şi
avertizare, este esentiala pentru obtinerea unor productii mari de recolte.
Astfel, specialiştii din domeniul protecţiei plantelor au fundamentat necesitatea elaborării
strategiei prietenoase cu mediul de combatere a organismelor dăunătoare, care s-a materializat în
conceptul de protecţie integrată.
Conform FAO – 1968 Protecţia integrată a plantelor reprezintă un „ Sistem de reglare a
biotipurilor populaţiilor nocive care, ţinând cont de mediul specific şi de dinamica acestora,
foloseşte toate tehnicile şi metodele, adaptate însă în aşa fel să fie compatibile şi să menţină
populaţiile dăunătorilor patogeni la niveluri la care acestea să nu cauzeze pagube economice”.
Protecţia integrată a plantelor reprezintă un „sistem de reglare a funcţionalităţii biocenozelor în
baza relaţiilor dintre plantă, organismele dăunătoare, tehnologie şi mediu ambiant, sau o
totalitate de relaţii în cadrul triadei: activitate biologică, economică şi ecologică”.
Protecţia integrată a plantelor urmăreşte obţinerea unor recolte sigure, de calitate superioară, cu
cheltuieli minime, reducerea riscului de poluare a mediului ambiant şi a producţiei agricole,
limitarea densităţii populaţiilor dăunătoare sub pragul economic de dăunare, aplicarea
tratamentelor chimice în baza prognozei şi avertizării.
1
Aceste obiective pot fi atinse dacă sunt respectate următoarele principii esenţiale:
 îndeplinirea strictă a legislaţiei fitosanitare;
 creşterea rezistenţei plantelor la atacul organismelor dăunătoare;
 înfiinţarea culturilor agricole cu material semincer şi săditor sănătos;
 monitorizarea fitosanitară pentru depistarea şi lichidarea focarelor de boli şi dăunători;
 respectarea tehnologiilor de cultivare a culturilor agricole în scopul creării unor condiţii
optime pentru dezvoltarea plantelor;
 determinarea pragului economic de dăunare;
 efectuarea tratamentelor chimice în baza prognozei şi avertizării dezvoltării bolilor şi a
dăunătorilor;
 distrugerea sau limitarea rezervei de agenţi fitosanitari;
 activarea factorilor naturali de reglare a densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare;
 prevenirea pătrunderii şi răspândirii în ţară a unor noi organisme dăunătoare;
 subordonarea tehnologiilor de cultură a plantelor agricole factorului fitosanitar.
Esența protecţiei integrate a plantelor presupune o gamă largă de mijloace și procedee care pot fi
utilizate simultan sau succesiv, ținând cont de relațiile dintre acestea, cu scopul maximizării
eficienţei acţiunii limitative a factorilor naturali și în vederea asigurării unor producţii mari şi de
calitate superioară.
Pentru protecţia integrată este esenţială schimbarea viziunii de la punctul de vedere al avantajelor
economice la unul ecologic realist, anticipativ, fără a se pune cu orice preţ accentul pe interese
economice, ci estimând consecinţele viitoare ale acțiunilor întreprinse, iar măsurile preconizate
trebuie orientate asupra evitarii efectelor.
2
2. Bazele ecologice ale protecţiei integrate
Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se poate manifesta prin: poluarea
mediului şi regăsirea reziduurilor toxice în produsul finit, poluarea pânzei de apă freatică,
apariţia rezistenţei la pesticide, taote avand influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.
Combaterea integrată ar putea fi definită ca o formă de ecologie aplicată, de luptă biocenotică, în
sensul dirijării populaţiilor de dăunători şi a duşmanilor lor naturali din cadrul agroecosistemelor
reprezentate de diferite culturi, prin influenţarea factorilor de mediu cu rol asupra organismelor
vegetale şi animale.
Pagubele produse de factorii biotici (burieni, fungi, boli, nematozi, insecte) plantelor cultivate
variază în medie, între 24% şi 45%, indiferent de tehnologia de cultivare.
Factorii care influenţează în general viaţa organismelor dintr-un ecosistem pot fi grupaţi in:
climatici, edafici, biotici, tehnici şi antropici. În cadrul agrobiocenozelor se găsesc specii
dăunătoare, utile sau indiferente: agenţi fitopatogeni, dăunători, paraziţi, prădători şi buruieni.
Speciile care se întâlnesc an de an şi care necesita intervenţii de combatere se numesc specii
cheie, fie că aceştia sunt agenţi fitopatogeni, fie că sunt dăunători animali.
3
3. Principiile combaterii integrate
Combaterea rațională a bolilor și dăunătorilor în conceptul integrat include patru faze distincte: evidența
complexului de boli și dăunători pe culturi, estimarea densității numerice a fiecărei specii, prognoza
apariției dăunătorilor în masă pe teritoriul examinat și avertizarea tratamentelor la depășirea PED a
stadiilor dăunătoare.
Combaterea integrată : „conceptul care se bazează pe reglarea gradului de atac şi a densităţii populaţiilor
de dăunători prin toate mijloacele cunoscute: chimice, fizice, biologice, agrotehnice cu scopul de a
menţine atacul la un nivel cât mai scăzut, pentru a nu se produce pagube importante din punct de vedere
economic, iar măsurile aplicate să fie rentabile, evitându-se totodată poluarea şi distrugerea echilibrului
ecologic”.
Principiile combaterii integrate:
- Abordarea biocenotică a problemelor de protecţia agroecosistemelor împotriva atacului de boli,
dăunători şi buruieni. E necesar cunoaşterea tuturor aspectelor privind evoluţia în spaţiu şi timp a
organismelor dăunătoare, pentru a interveni la momentul optim şi cu toate mijloacele de care dispunem;
- Prin măsurile care se aplică, de combatere a bolilor şi a dăunătorilor, să nu fie încetinite anumite
tendinţe existente în cadrul agroecosistemelor. Măsurile de combatere aplicate privesc întreaga
comunitate de plante şi animale, inclusiv solul şi clima, nu numai agentul patogen sau dăunătorul
respectiv.
- Metodele diferite de combatere care concură la realizarea combaterii integrate să nu se deranjeze
reciproc, ci să se completeze, aducându-şi contribuţia în mod armonios la menţinerea echilibrului
biocenotic în cadrul agroecosistemului.
- Orice intervenţie pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se justifică numai în cazul când această
măsură este necesară din punct de vedere economic şi ecologic.
- Urmărirea îndeaproape a dinamicii populaţiilor de agenţi patogeni, dăunători şi organisme utile de aşa
manieră încât să se stabilească pragurile economice de densitate ale acestora, date care îi orientează pe
specialişti în luarea deciziilor de intervenţie pt protecţiei agroecosistemelor, pentru fiecare unitate şi
parcelă în parte, prin reţeaua de prognoză şi avertizare.
- Cunoaşterea şi stăpânirea factorilor de reglare şi a densităţii populaţiilor din agroecosistem, atât cei
dependenţi (concurenţa pentru hrană şi spaţiu), cât mai ales cei independenţi de densitate (antagonişti şi
duşmani naturali).
Metodele şi mijloacele combaterii integrate
Implementarea corectă a sistemelor de protecţie integrată a plantelor asigură organizarea sistemelor de prognoză și
avertizare, reducerea substanțială a numărului de tratamente, obținerea recoltelor bogate şi de înaltă calitate, un
conținut minim de reziduuri, reducerea densității populațiilor de organisme dăunătoare sub nivelul P.E.D.,
diminuarea costurilor, creșterea beneficiilor, inclusiv ale celor ecologice.
În funcţie de obiectivul pe care îl realizează, măsurile de prevenire a apariţiei şi de combatere a bolilor şi

dăunătorilor se împart în: - Preventive (profilactice) dintre care menţionăm: carantina fitosanitară şi măsurile
agrofitotehnice; -Curative (terapeutice) – care reprezintă un complex de măsuri aplicate cu scopul de a distruge
focarele de infecţie sau patogenii aflaţi în plante. Dintre acestea menţionăm: fizice, mecanice, biologice şi chimice.
4
4. Carantina fitosanitară
Carantina fitosanitară reprezintă o măsură de protecţie a plantelor prin prevenirea răspândirii
unor boli periculoase pe teritoriile în care acestea nu s-au manifestat încă. Paraziţii care produc
aceste boli sunt paraziţi de carantină şi se stabillesc periodic de către organele care se ocupă cu
protecţia plantelor. Carantina fitosanitară poate fi interna sau externa.
Carantina fitosanitară internă funcţionează în baza legislaţiei statului respectiv, a deciziilor şi
decretelor speciale, care indică măsurile pentru a opri vehicularea materialelor vegetale din
zonele infestate cu paraziti de carantină, în cele libere, cum este cazul cartofilor din regiunile
afectate de râia neagră, produsă de Synchytrium endobioticum.
Carantina fitosanitară externă funcţionează pe baza legislaţiei europene şi internaţionale, făcând
referire la oprirea importului şi exportului plantelor şi materialelor de înmulţire afectate de către
paraziţii de carantină. Starea de sănătate a materialelor vegetale destinate importului şi exportului
este garantată de certificatele fitosanitare, care le însoţesc şi de controlul fitosanitar care se face
în punctele vamale. Materialele suspecte se opresc la Laboratorul Central de Carantină în
vederea analizelor mai aprofundate, fiind trecute şi prin câmpul de carantină.
Măsurile agrofitotehnice – reprezintă totalitatea măsurilor tehnologice care au ca scop lichidarea
sau limitarea surselor de infecţie într-un câmp, livadă, vie şi totodată crearea de condiţii optime
pentru dezvoltarea plantelor şi nefavorabile pentru dezvoltarea patogenilor.
Principalele măsuri agrofitotehnice pentru protecţia plantelor sunt:
- utilizarea materialului de însămânţare şi plantare sănătos;
- rotaţia raţională a culturilor;
- desmiriştirea şi arăturile adânci din toamnă;
- respectarea epocilor de însămânţat şi a densităţii optime a plantelor;
- fertilizarea echilibrată a solului;
- cultivarea de soiuri de plante rezistente.
5
5. Pesticidele – definiţie, clasificare, scopuri
Pesticidele - sunt substanţe chimice cu acţiune toxică faţă de insecte, ciuperci, bacterii, virusuri, ierburi,
viermi, moluşte şi rozătoare care atacă şi distrug plantele de cultură şi pădurile. Pesticidele joacă un rol
major în îmbunăţirea productivităţii agricole prin controlul populaţiilor de dăunători precum insectele,
buruienile şi bolile plantelor. Proprietăţile toxicologice ale pesticidelor care le dau abilitatea de a controla
dăunătorii, au ca rezultat totodată un potenţial risc pentru oameni, mediu şi alte organisme care nu
reprezintă o ţintă de tratament şi care ar putea fi expuse întâmplător la pesticide. Reziduurile de pesticide
se regăsesc în apă, aer, sol, plante, furaje, animale, alimente.
Aceste produse chimice, (exceptând medicamentele) sunt utilizate pentru combaterea
dăunătorilor plantelor și a produselor agricole stocate, precum și pentru combaterea vectorilor biologici ai
bolilor omului și animalelor. Dăunătorii sunt reprezentati de microbi, plante sau animale care concurează
cu omul pentru hrană, distrug proprietatea, difuzează boli sau reprezintă o calamitate. Termenul
"Pesticid", este un termen general care include substanţe utilizate pentru o mare varietate de
scopuri, în special pentru a controla o serie de organisme vii.
Există tipuri diferite de pesticide: unele ucid insecte (insecticide), unele distrug bacterii sau
ciuperci(fungicide), altele sunt utilizate pentru a ucide rozătoare(redenticide), iar alte produse sunt
utilizate pentru a distruge buruienile(erbicide). Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste substanţe
chimice sunt toxice și pentru multe specii de plante şi animale, inclusiv pt om.
„pesticid” cuprinde toate substanţele sau amestecurile de substanţe folosite pentru:
• prevenirea dezvoltării sau combaterea oricărui organism vegetal sau animal nedorit;
• reglarea creşterii plantelor, defolierea şi uscarea lor.
Pesticidele pot fi împărţite în două grupe principale:
► Pesticide agricole - cele utilizate în agricultură, horticultură si silvicultură, si erbicidele ce distrug
buruienile în jurul cursurilor de apă, a terenurilor non-agricole, cum ar fi drumurile si căile ferate.
► Pesticide non-agricole, cum ar fi cele folosite pentru conservarea lemnului, tratamentul de zidărie,
agenţi anti-miros, precum si cele pentru controlul insectelor în igiena publică.
Pesticidele sunt utilizate pentru următoarele scopuri:
● încorporare în sol pentru a distruge insecte, ouă, nematozi şi plante parazite;
● tratarea seminţelor selecţionate pentru distrugerea fungilor, ouălor, larvelor şi insectelor înainte de
însămânţare;
● combaterea acarienilor, insectelor, nematozilor şi fungilor pe parcursul perioadei de vegetaţie a
culturilor, defolierea şi desicarea acestora înaintea recoltării;
● distrugerea agenţilor patogeni în culturi agricole şi în zootehnie;
● combaterea rozătoarelor în culturi şi depozite,
● tratarea furajelor, distrugerea paraziţilor şi igienizarea în zootehnie;
● combaterea selectivă a plantelor şi buruienilor parazite în culturi şi silvicultură;
● dezinsecţia şi igienizarea depozitelor de materii prime, a spaţiilor de producţie, de depozitare şi
manipulare a semifabricatelor şi produselor finite,
● distrugerea vegetaţiei parazite de pe căi de acces şi transport şi a vegetaţiei acvatice din bazine de apă
potabilă, recirculată şi din canalizări;
● utilizarea stimulatorilor de creştere pentru obţinerea fructelor fără seminţe, întârzierea înfloririi,
grăbirea maturării biologice a legumelor şi fructelor, împiedicarea căderii premature a fructelor sau
accelerarea înrădăcinării plantelor.
6
6. Caracteristicile pesticidelor
Pesticidele - sunt substanţe chimice cu acţiune toxică faţă de insecte, ciuperci, bacterii, virusuri,
ierburi, viermi, moluşte şi rozătoare care atacă şi distrug plantele de cultură şi pădurile.
Aparitia pesticidelor in produsele vegetale, este cuantificata de efectul remanent al acestora, care
determina acumularea de reziduuri. Cantitatea de reziduuri din produsele vegetale depinde de
respectarea timpului dintre ultimul tratament si recoltare, doza si epoca de aplicare a pesticidului,
numarul de tratamente aplicate, conditiile climaterice, forma de aplicare a pesticidului (praf,
pulbere, pulbere muiabila sau emulsie.)
Principalele caracteristici ale pesticidelor sunt:
 Selectivitate maxima asupra daunatorului combatut, fara efect negativ asaupra factorilor
biotici din mediul inconjurator.
 Adaptarea daunatorilor la actiunea unui tip de pesticid necesita rotatia utilizarii
pesticidelor din clase structurale diferite;
 Actiunea biologica poate fi: de contact (resorbtie in celule), de respiratie (la pesticidele
volatile si fumiganti), de ingestie (direct sau prin partile otravite ale plantelor ) si
sistemica atunci cand pesticidele intra in circuitul sevei, se distribuie in toata planta,
aceasta devenind otrava pentru insecte, paraziti si agenti patogeni; in prealabil se testeaza
gradul de eliminare din plantele utile a tuturor pesticidelor sistemice.
 Fitotoxicitatea se manifesta prin leziuni, arsuri si ofiliri ale plantei; intensitatea fitotoxica
depinde de natura chimica a pesticidului si de doza utilizata in tratament;
 Toxicitatea fata de om si animale folositoare se apreciaza prin criteriile generale (LD50,
CPT, TA, NOEL)
 Poluarea mediului se rasfrange direct asupra contaminarii materiilor prime
agrroalimentare, a alimentelor, apei, aerului, utilajelor, cailor de transport.
7
7. Stabilirea toxicităţii pesticidelor

Apariţia pesticidelor în produsele vegetale, este cuantificată de efectul remanent al acestora care
determină acumularea de reziduuri. Cantitatea de reziduuri din produsele vegetale depinde de
respectarea timpului dintre ultimul tratament şi recoltare, doza şi epoca de aplicare a pesticidului,
numarul tratamentelor aplicate, condiţiile climaterice, forma de aplicare a pesticidului (praf,
pulbere muiabilă sau emulsie).
De regulă toxicitatea pesticidelor se stabileşte prin:
- doza maximă tolerată (DTM) – cantitatea cea mai mare de substanţă care este suportată de organism fără
să apară fenomene toxice.
- doza letală (DL) - cantitatea minimă de substanţă care provoacă moartea unui animal adult.
Din cauza variaţiilor individuale au mai fost definite :
- doza letală zero (DL 0 ) – cantitatea de substanţă care determină fenomene toxice grave, dar nu letale.
- doza letală 50 (DL 50 ) - cantitatea de substanţă care produce efecte letale la 50 din 100 de animale în 24
- 48 ore.
- doza letală 100 (DL 100 ) – cantitate de substanţă care produce efecte letale la toate animalele folosite in
experimentul acut de toxicitate.
- dozele letale 75 şi 25 sunt rar folosite.
- doza minimă letală (DML) – cantitatea minimă de substanţă care omoară un singur animal.
- doza letală certă (DLC) – cantitatea de substanţă care produce moarte animalelor în orice situaţie.
Substanţele toxice care pătrund pe cale respiratorie sunt caracterizate prin :
- concentraţia letală a toxicului în atmosferă (CL) – corespunde aproximativ dozei letale şi se exprimă în
ppm, mg/m 3 .
- concentraţia letală 50 (CL 50 ) - cantitatea de toxic (mg/m 3 aer) care produce moartea a 50% din
animalele de experienţă în decurs de patru ore.
- concentraţia letală 100 (CL 100 ) - cantitatea minimă de toxic (mg/m 3 aer) din aerul respirat de
animalele de experienţă care provoacă 100% mortalitate.
În cazul medicamentelor se raportează DL 50 la DE 50 ( doza terapeutică efectivă) şi se obţine indicele
terapeutic. Dacă indicele terapeutic este mai mare sau egal cu zece, medicamentul respectiv nu prezintă
pericol la doze uzuale, iar dacă este mai mic de zece este necesar să fie folosit cu precauţie. Toxicitatea
pesticidelor se manifestă prin intoxicaţii acute şi cronice.
8
8. Riscurile utilizării pesticidelor în alimentaţie

Pesticidele utilizate la protecţia culturilor, înainte şi după recoltare, pot fi regăsite ca reziduuri în
produsele finale.
Reziduurile de pesticide reprezintă orice substanţă sau amestec de substanţe existente în hrana
pentru oameni sau animale, rezultate din utilizarea pesticidelor. Termenul include derivaţi
specifici ai pesticidelor, cum sunt produşi de transformare sau degradare, metaboliţi, produşi de
reacţie şi impurităţi, cu semnificaţie toxicologică.
Utilizarea tehnicilor de reproducere selectivă, a îngrășămintelor, erbicidelor și a fungicidelor în
agricultură, a crescut eficienţa producţiei de alimente. Aceste metode moderne de producţie au
redus costurile, crescând totodată varietatea de alimente disponibile.
Alimentele care au fost expuse la produsele chimice agricole si de mediu, cauzează ingrijorarea
populariei. Ca urmare a dezvoltării unor metode sensibile de detectare, urme de substanţe
chimice potenţial dăunătoare pot fi detectate în multe alimente.
Prezenţa reziduurilor de pesticide sunt cunoscute în a avea efecte potenţial nocive către alte
organisme non-orientate în afara dăunătorilor și agenților patogeni. Preocupările majore se referă
la efectele toxice, cum ar fi afectarea sistemului reproducător și dezvoltarea fătului, precum și
capacitatea lor de a cauza cancer și astm.
Unele dintre aceste pesticide sunt persistente, rămân în organism provocând expunerea pe termen
lung. Din fericire, nivelurile de expunere umană la aceste substanţe chimice sunt, în general sub
dozele zilnice tolerabile și limitele stabilite de comisiile de reglementare internaţionale. Cu toate
acestea, încă mai există cazuri de utilizare necorespunzătoare a produselor agrochimice, precum
și analiza produselor alimentare, când uneori, s-au detectat reziduuri de pesticide care nu ar fi
trebuit să fi fost aplicate. Prin urmare, supravegherea constantă și monitorizarea utilizării
pesticidelor, este foarte importantă.
Definite din punct de vedere legal, “limitele maxime de reziduuri” (MRL), nu sunt o garanţie
"de risc zero pentru sănătate", deoarece limitele maxime de reziduuri stabilite de
către guverne, nu sunt întotdeauna stabilite pe baza unor criterii de sănătate. Cu toate acestea, un
studiu recent a arătat că o dietă organică oferă un efect sigur şi imediat de protecţie împotriva
reziduurilor de pesticide.
Un studiu italian, cu referire la reziduuri, a raportat o contaminare de zece ori mai mare în
convenţional (27%), comparativ cu produsele ecologice (2,6%), au fost raportate reziduuri la
8,8% din produsele convenţionale şi doar la 0,8% din probele organice.
Contrar a ceea ce majoritatea oamenilor cred, "ecologic" nu înseamnă în mod
automat "fără pesticide". De fapt, în conformitate cu legile din cele mai multe state,
9
fermierilor li se permite să folosească o mare varietate de substanţe chimice şi pulberi pentru
culturile lor. Aceasta înseamnă că aceste pesticide, dacă sunt utilizate, trebuie să provină din
surse naturale şi nu sintetic fabricate. De asemenea, aceste pesticide trebuie să fie aplicate cu
ajutorul echipamentelor care nu au fost folosite pentru a aplica alte substanţe de sinteză, iar
terenul să nu fi fost contaminat cu substanţe chimice în ultimii trei ani.
Scopul programelor de monitorizare a pesticidelor, este de a se asigura că în fructe și legume nu
se depășesc nivelurile maxime de reziduuri (MRL) permise de către legislația în vigoare, nici că
se face un abuz de pesticide, care ar putea duce la reziduuri neașteptate în produsele alimentare,
verficându-se faptul că bunele practici agricole (GAP) sunt menţinute.
Pesticidele pot fi caracterizate ca prezentând trei tipuri de pericole:
● Doză zilnică acceptabilă (ADI) – reprezintă valoarea unei substanţe chimice care poate fi
consumată în fiecare zi, pe toată durata vieții, cu certitudinea practică stabilită pe baza tuturor
faptelor cunoscute, că nu va avea un efect negativ;
● Doza acută de referinţă (ARfD) – este dată de valoarea unei substanţe chimice, care poate fi
consumată la o masă, sau pe zi, cu certitudinea practică bazată pe faptele cunoscute, că nu va
avea un efect negativ;
● Nivelul acceptabil de expunere al operatorului (AOEL) - un nivel de expunere de zi cu zi, care
nu va produce efecte adverse, la operatorii care lucrează cu un pesticid în mod regulat pe o
perioadă de zile, săptămâni sau luni.
Limitele de siguranţă, sunt evaluate în comparaţie cu doza zilnică acceptabilă (ADI) privind
expunerea pe termen scurt sau doza acută de referinţă (ARfD).
Cea mai mare problemă este implicaţia potenţială asupra sănătăţii din cauza expunerii la
reziduurile de pesticide. Limitarea numărului de pesticide de sinteză (45 aprobate), nu ar reduce
în mod necesar nivelul de reziduuri, deoarece încă ar rămâne problema celorlate câteva pesticide
aprobate. Studiile existente arată că alimentele ecologice conţin, în general, niveluri mai scăzute
de reziduuri de pesticide şi conţin mai multe minerale şi vitamine şi un profil mai echilibrat de
proteine.
10
9. Clasificarea pesticidelor după destinaţie
După destinaţie pesticidele se pot clasifica în următoarele categorii :
- fungicide şi bactericide care pot fi: anorganice şi organice, organometalice nitroderi.
- insecticide: organoclorurate, organofosforice, carbonice, piretrinoizi, biologice.
- acaricide: carbinoli, sulfoni şi sulfonaţi, diverse şi amestecuri.
- nematocide şi sterilizanţi ai solului.
- rodenticide, muluscocide şi repelanţi.
- erbicide: ariloxiacizi, nitroderivaţi, carbonaţi, ureice substituite, diazine şi triazine, amide.
- defolianţi şi desicanţi.
- stimulatori de creştere
Aplicarea pesticidelor în agricultură, medicină veterinară, diferite industrii (textilă), gospodărie
casnică şi ocrotirea sănătăţii populaţiei are ca scop îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a
alimentelor, nutreţurilor şi produselor industriale, asigurarea lor în timpul păstrării faţă de
dăunători şi boli, ocrotirea animalelor contra paraziţilor precum şi distrugerea insectelor şi altor
transmiţători de boli la oameni şi animale.
Lista acestor boli cuprinde: malaria, tifosul exantematic, ciuma, febra galbenă, filarioza, afecţiuni
virotice ale creierului, febrele transmise de păduchi şi acarieni, febra de tranşee, amoebiazele,
leischmaniozele, onchocercozisele, trypanosomiosisele, bolile papataci, frambezia, inflamarea
conjunctivitelor, boala lui Chagas, rickettsiozele şi tularemia. În lupta cu aceste boli rolul cel mai
important l-au avut insecticidele organoclorurate, iar dintre acestea DDT, folosite încă în
continuare în anumite ţări.
11
10. Clasificarea pesticidelor după gradul de toxicitate
După gradul de toxicitate, pesticidele au fost clasificate în patru grupe care s-au stabilit în raport
cu doza letală medie DL 50 acută orală a substanţelor active pentru şobolani albi, astfel :
- grupa I : produse extrem de toxice care conţin substanţa activă cu DL 50 sub 50 mg/kilocorp;
- grupa a II-a : produse puternic toxice, care conţin substanţa activă cu DL 50 între 50 şi 200
mg/kilocorp;
- grupa a III-a : produse moderat toxice, care au DL 50 cuprinsă între 200 şi 1000 mg/kilocorp;
- grupa a IV-a : produse cu toxicitate redusă care conţin substanţa activă cu DL 50 peste 1000
mg/kilocorp.
Ideal ar fi ca, pentru fiecare pesticid să se cunoscă relaţiile doză-efect şi doză-răspuns acestea
permiţând stabilirea normelor de securitate şi clasarea produselor în funcţie de riscul pe care-l
reprezintă pentru sănătate. Ținând cont de toxicitatea cronică a pesticidelor, ca rezultat al
însumării în timp a efectelor unor doze mici repetate, prin reglementări specifice au fost stabilite
Limitele Maxime Admisibile (LMA) de reziduuri în produsele agroalimentare. Limitele Maxime
Admise, exprimate în ppm sau mg substanță activă/kg produs alimentar, reprezintă concentrațiile
lipsite de nocivitate și prin aceasta o măsură de profilaxie. Pentru încadrarea în aceste limite se
impune respectarea cu rigurozitate a dozelor la hectar precum și a timpilor de pauză.
Conform normelor adoptate universal reziduurile de pesticide din produsele alimentare trebuie să
fie de 100 de ori mai mici decât DL 50 a substanţei date pentru animalele de laborator,cele mai
sensibile la acţiunea lor. Pentru a stabili cifric valoarea toleranţei reziduurilor de pesticide în
produsele alimentare pentru om trebuie să se ţină cont de consumul zilnic admisibil de pesticide,
coeficientul zilnic de produse vegetale sau animale, greutatea medie a consumului.
12
11. Metodele prognozei şi avertizării

Prognoza= prevenirea apariţiei infecţiilor, a evoluţiei atacurilor şi a gravităţii pagubelor care se
vor produce. Se bazează pe cunoaşterea biologiei patogenilor, a rezervelor biologice in funcţie de
agrotehnică şi de protecţia plantelor aplicate în regiunile respective, precum şi a condiţiilor de
mediu. Metodele prognozei apariţiei dăunătorilor şi a bolilor în culturi sunt cele care fac referire
la prognoza de lungă şi de scurtă durată, bazate pe evidenţa dinamicii agenţilor fitopatogeni şi a
populaţiilor de dăunători.
Prognoza de scurtă durată (un sezon), prevede apariţia infecţiilor bazată pe cunoaşterea duratei
perioadei de incubaţie şi a condiţiilor climatice, în vederea avertizării tratamentelor, cu scopul de
a împiedica noi infecţii (ex. prognoza care se face pentru combaterea manei cartofului).
Prognoza de lungă durată se face pe unul sau mai mulţi ani, indicându-se intensitatea atacurilor,
răspândirea patogenilor, periodicitatea apariţiei unor patogeni, sensibilitatea soiurilor cultivate,
rezerva biologică şi eventualele pagube care se vor produce, indicându-se totodată şi măsurile
care se impun pentru prevenirea bolilor respective.
Avertizarea reprezintă anunţarea cultivatorilor prin diferite mijloace (presă, radio, televiziune,
scrisoare), pentru ca aceştia să aplice tratamente chimice în vederea prevenirii sau combaterii
unor boli şi dăunători ai culturilor. Se face de către organe de specialitate, pe baza datelor
obţinute în cadrul monitorizării evoluţiei populaţiilor de patogeni şi dăunători, coroborate cu cele
referitoare la evoluţia climatică şi faza fenologică a plantelor. Concomitent se anunţă şi
tratamentul ce trebuie aplicat dându-se toate indicaţiile necesare.
Metodele avertizării intervenţiilor sunt cele care fac referire la stabilirea momentelor optime de
aplicare a tratamentelor corespunzătoare criteriilor alese: fenologic, biologic şi ecologic.
Metodele şi mijloacele care se utilizează în stabilirea avertizărilor sunt cele specifice culturilor,
agenţilor patogeni şi dăunători. Deci, ambele categorii de mijloace constituie verigi
fundamentale ale conceptului de combatere integrată.
13
12. Selectivitatea pesticidelor
Selectivitatea pesticidelor reprezintă acea însuşire prin care pesticidele manifestă acţiune toxică
faţă de organismul de combătut şi lipsă de acţiune sau toxicitate slabă faţă de entonomo patogeni
şi entomofagi. Aceasta este influenţată de diferiţi factori de mediu şi fiziologici.
Selectivitatea ecologică este determinată de diferenţele exstente între ciclul evolutiv al florei şi
faunei utile, comparativ cu al organismelor dăunătoare. În general alegerea momentului execuţiei
tratamentelor chimice are o deosebită importanţă pentru protejarea faunei utile.
Selectivitatea fiziologică este detrminată de modul de acţiune a pesticidelor şi este tipul cel mai
important deoarece depinde de natura substanţei active. Această formă de selectivitate face
referinţă în primul rând la pesticidele de contact, care pot fi cu spectru îngust, mediu şi larg de
acţiune. De obicei, cea mai largă utilizare în practică o au produsele cu spectru mediu de acţiune,
manifestând acţiune toxică faţă de cele mai multe specii dăunătoare şi chiar folositoare.
Selectivitatea tehnologică este determinată de formele de condiţionare şi metodele de aplicare ale
pesticidelor. Pulberile şi concentratele emulsionabile sunt forme de condiţionare care contribuie
la manifestarea deplină a efectelor negative ale pesticidelor. Prin tratamentele generalizate, prin
prăfuire numai 10-20% din pulbere ajunge pe suprafaţa plantelor, iar în cazul stropirilor 25-50%,
restul substanţei răspândindu-se pe sol distrugând zoofagii.
Selectivitatea comportamentală este determinată de modul diferit de comportare a entomofagilor
în comparaţie cu al dăunătorilor. Când se vor aplica tratamentele trebuie să se ţină seama de
comportarea dăunătorilor, deoarece prin aceasta se obţine o selectivitate a pesticidelor, chiar
când acestea nu sunt selective. Spre exemplu, pentru protejarea albinelor tratarea pomilor
fructiferi trebuie să se facă după înflorirea în masă a acestora. Această formă de selectivitate
poate fi obţinută şi prin diferite mijloace de atragere a dăunătorilor: adăugarea de atractanţi la
insecticide, utilizarea curselor luminoase pentru speciile atrase de lumină, folosirea feromonilor
sexuali pentru stabilirea avertizărilor sau combatere în masă a tortridelor, noctuidelor.
14
13. Metode biologice de combatere a bolilor şi a dăunătorilor
Efectele secundare negative ale utilizării pe scară largă, uneori abuzivă, a pesticidelor în
agricultură şi în mod deosebit, fenomenele de poluare a mediului şi acumulare reziduală, precum
şi dificultăţile practice crescânde în rezolvarea unor probleme de combatere, prin apariţia unor
rase rezistente la boli şi dăunători, au determinat orientarea cercetării în direcţia găsirii unor noi
procedee de protecţie a plantelor.
Progresele obţinute în combaterea biologică a principalilor dăunători au făcut din lupta biologică
o armă sigură, eficace şi nepoluantă la îndemâna tuturor producătorilor agricoli. Printre factorii
care impun dezvoltarea metodelor de combatere biologică menţionăm:
•apariţia fenomenelor de rezistenţă a principalilor dăunători la pesticide;
•dificultatea de a utiliza produse foarte toxice, ca urmare a producţiei care se consumă cel mai
adesea în stare proaspătă;
•impactul asupra mediului prin poluarea aerului, apei, solului şi, în final, a producţiei destinate
alimentaţiei umane;
•reglementările din ce în ce mai stricte privind utilizarea pesticidelor.
Combaterea prin metode biologice presupune utilizarea unor vietăţi (insecte, ciuperci, bacterii
etc.) împotriva dăunătorilor culturilor agricole şi poate fi o alternativă la tratamentele chimice.
În aceste condiţii, a apărut conceptul de combatere integrată, ca o modalitate de reglare şi
combatere a organismului dăunător, bazată pe elementele tehnologice, ecologice şi economice.
Particularităţile combaterii biologice o situează pe primul loc ca având cea mai corespunzătoare
bază pentru elaborarea programelor de combatere integrată, care să nu polueze mediul
înconjurător, fiind în acelaşi timp economică şi de durată.
Metode biotehnice de combatere a bolilor şi dăunătorilor
Cairomonii şi alte substanţe cu acţiune asemănătoare – din această grupă fac parte atractanţii care
sunt substanţe care stimulează animalele în a-şi găsi sursele de hrană. Este binecunoscut rolul
subsanţei alfa-Farnesol extrasă din fructele de măr şi păr care se utilizează în capcane alimentare
pentru atragerea unor omizi. Metoda poate fi folosită atât pentru prognoză şi avertizare, dar şi
pentru combaterea directă a dăunătorilor. Se practică şi amestecul de insecticide cu atractanţi
pentru combaterea dăunătorilor. Eficacitatea acestor substanţe este mai ridicată dacă se aplică la
apariţia masculilor, deoarece aceştia manifestă o atracţie mai mare faţă de acestea. (anihilarea
masculilor). Substanţe specifice: metylagenol, eugenol.
Fagostimulenţii sunt substanţe care stimulează activitatea de hrănire a organismelor animale.
Printre substanţele naturale amintim: glucozizi ai muştarului, melasa, făina de porumb, carnea
parţial hidrolizată care se foloseşte în amestec cu pesticidele.
Allmonii şi alte substanţe cu acţiune asemănătoare – din această grupă fac parte repelenţii care sunt
substanţe produse de unele organisme animale şi vegetale cu ajutorul cărora se pot îndepărta alte animale.
(Exemplu repelenţii naturali proveniţi din plantele de tomate, apără culturile de varză împotriva atacurilor
omozilor verzei.
15
Repelenţii sintetici sunt produse chimice cum ar fi: naftalina utilizată împotriva moliilor, etilhexadrina
folosită în combaterea ţânţarilor.
Fagodeterenţii sunt substanţe care inhibă activitatea de hrănire a dăunătorilor împiedicând roaderea sau
înţeparea substratului alimentar.
Fagodeterenţii naturali sunt alcaloizi şi glicozizi vegetali printre care enumerăm: demisina, solanina,
tomatina.
Fagodeterenţii chimici sunt: oxiclorura de cupru şi sulfatul de cupru care se găsesc în zeama bordoleză,
care acţionează împotriva manei la viţa de vie şi cartof.
Supresorii sunt substanţe care determină un antagonism de natură chimică între diferite organisme
vegetale şi animale. (substanţele pot fi antibiotice şi toxice).
Supresorii naturali proveniţi din plante şi animale au rol de protecţie împotriva agenţilor fitopatogeni şi
activează ca enzime sau inhibitori enzimatici.
Supresorii sintetici, cum ar antibioticele utilizate în combaterea bolilor sistemice (ex. streptomicina care
se utilizează în combaterea bacteriozei lucernei şi putregaiului cartofului, polixina utilizată în combaterea
arsuriii orzului).
Feromonii sunt substanţe de semnalizare (exohormoni) care determină reacţii de orientare şi
comportament la organismele animale. Feromonii sexuali, cunoscuţi ca atractanţi sexuali, sunt substanţe
pe care le elimină în general femelele insectelor în perioada de împerechere (lepidoptere, coleoptere).
Feromonii sunt substanţe din grupa alcoolilor, esterilor şi aldehidelor. Specificitatea lor este relativă,
având acţiune asupra mai multor specii, de obicei specii înrudite. Majoritatea feromonilor au efecte şi la
aplicarea unor doze foarte mici, fiind recepţionaţi de la o distanţă de câţiva Km de către masculi.
Feromonii se folosesc în combaterea insectelor dăunătoare prin două procedee: Atragerea masculilor - 30-
40 curse /ha –sterilizarea masculilor, Dezorientarea masculilor când se utilizează concentraţii mari de
feromoni iar masculii sunt dezorientaţi, nu reuşesc să găsească femelele.
Endohormonii – sunt substanţele hormonale care inhibă fenomenele de creştere, dezvoltare şi înmulţire a
organismelor. Prezintă o acţiune specifică, iar utilizarea lor vizează combaterea unor specii sau grupuri
înrudite de specii. Pentru vertebrate inhibarea activităţii sexuale se practică prin administrarea de hormoni
şi alte substanţe sintetice: Basulfon, mestranol. Produsele sunt utilizate în combaterea rozătoarelor şi a
păsărilor dăunătoare.
La nevertebrate (insecte), cei mai importanţi endohormoni sunt: hormonul juvenil şi ecdison, necesari
proceselor de creştere şi năpârlire.
Substanţele nehormonale, inhibitoare ale creşterii şi dezvoltării, care intervin în procesele metabolice
blocând anumite faze din sinteza chitinei, la larvele unor insecte. Substanţe ca Dimilin se aplică pentru
reducerea populaţiilor de dăunători sub pragul economic de dăunare (PED), în locul insecticidelor care
poluează mediul.
16
14. Metode de tratare a semințelor
Tratarea pe cale chimica da rezultate bune in practica, la combaterea agentilor patogeni localizati
pe samanta sau in aceasta. In functie de substanta activa a produsului folosit, de semintele de
tratat, de biologia agentilor fitopatogeni si altele, tratarea sau dezinfectarea chimica a semintelor
se face prin mai multe metode:
 Metoda tratarii uscate ( prin prafuire): aceasta metoda consta in acoperirea semintelor cu
produse fitofarmaceutice, sub forma de pulberi, care adera pe suprafata tegumentului
seminal. In practica, o importanta deosebita pentru dezinfectarea semintelor prezinta
produse sistemice. Acestea protejeaza embrionul si plantulele tinere de actiunea agentilor
fitopatogeni localizati in samanta.
 Metoda tratarii umede: metoda se bazeaza pe folosirea de produse farmaceutice, sub
forma de solutii sau suspensii, in care se introduc semintele de tratat. Aceasta metoda
prezinta aavantajul unei economii de substanta activa si al unei dezinfectari complete.
Tratarea se recomanda in zonele aride, cu solul uscat in momentul semanatului.
 Metoda tratarii prin mocirlire: aceasta metoda este folosita pentru a realiza pe suprafata
semintelor un strat mai consistent de produs. Produsul fitofarmaceutic se prezinta sub
forma de suspensie densa intr-o cantitate mica de apa si se amesteca cu samanta.
17
15. Poluarea solului cu pesticide
Pesticidele care contin compusi cu caracter acid, bazic sau care prin disociere se comporta ca si
cationii, alcatuiesc grupa de compusi neionici. Dintre caracteristicile structurale care determina
caracterul chimic al compusilor si care influenteaza adsorbtia si desorbtia lor ep coloizii solului,
se mentioneaza urmatoarele: natura grupelor functionale, natura grupelor de substitutie, pozitia
grupelor de substitutie fara de grupele functionale si gradul de nesaturare al moleculei. In mediu
acid cu pH-ul ridicat, compusii cu caracter acid, prin disociere devin anioni, iar in mediul cu pH-
ul scazut compusii slab bazici sau neutri se comporta asemanator cationilor organici.
Pesticidele, odata ajunse in sol, pe langa actiunea lor asupra bolilor, daunatorilor, buruienilor, isi
extind actiunea si aasupra microorganismelor, astfel ca apar modificari cantitative si calitative
atat in structura populatiei edafice, cat si in activitatile fiziologice. Importanta cunoasterii acestor
modificar este sustinuta atat de cerintele unei agriculturi stiintifice, cat si de cele ale protectiei
ecosistemelor edafice. In acest context, cunoasterea influentei pe care pesticidele o au asupra
proceselor biochimice ce se desfasoara in sol se impune ca absolut necesara. De asemenea, s-a
pus in evidenta influenta negativa asupra microorganismelor dinitrificatoare si procesului de
denitrificare din sol.
In general, solul actioneaza ca un receptor si rezervor pentru pesticide, unde fie ca se degradeaza,
sau in mod treptat, sunt dispersate in mediu sau translocate in plante, unele putand totusi persista
in sol multi ani de la aplicare.
Pesticidele, substante fin dispersate in sol sunt sunt supuse la numeroase influent, abiotice si
biotice, care determina comportarea si in final mineralizarea lor.
18
16. Principalele mecanisme ale adsorbţiei pesticidelor de către sol
Adsorbtia pesticidelor in sol, reprezinta un fenomen complex, influentat de numerosi factori.
Adsorbtia are un rol important in miscarea oesticidelor in sol si se refera ala retinerea temporara
a pesticidelor in faza de vapori, dizolvate sau in suspensie la suprafata particulelor de sol.
Un rol deosebit de important in adsorbtia pesticidelor il au argilele si materia organica din sol
care alcatuiesc ”complexul coloidal” al solului. Mecanismele de adsorbtie au la baza diferite
tipuri de legaturi create intre moleculele de pesticide si coloizii solului prin intermediul solutiei
solului.
Principalele mecanisme ale adsobtiei pesticidelor de catre sol cuprind:
 Adsorbtia prin forte van der Waals care sunt implicate in adsorbtia pesticidelor neionice
a moleculelor in stare nedisociata pe adsorbantii din sol.
 Adsorbtia prin legatura hidrofoba este responsabila pentru retinerea pe zonele hidrofobe
ale materiei organice din sol a pesticidelor nepolare sau compusi ale caror molecule au
portiuni nepolare in proportie semnificativa fata de partea polara.
 Adsorbtia prin legatura de hidrogen reprezinta un tip special de interactiune unde atomul
de hidrogen formeaza o punte intre cei doi atomi cu electroni negativi.
 Adsorbtia in transfer de sarcina are loc prin prin transferul electronilor de la un donor
bogat in electroni la un acceptor cu deficit de electroni.
 Adsorbtia prin schimb ionic care are loc in cazul compusilor prezenti sub forma de
cationi sau a acelor compusi care, prin protonare capata sarcina pozitiva.
 Adsorbtia prin formarea de lagaturi de coordinatii prin schimb de liganzi are loc in cazul
cand ionii metalelor de tranzitie pot constitui centru de adsorbtie la suprafata argilelor
din sol si este foarte importanta pentru comportarea unor pesticide in sol.
19
17. Managementul acțiunii erbicidelor
Erbicidele sunt substanțe chimice cu acțiune toxică selectivă (limitată la unele specii vegetale)
sau generală (pentru orice specie), folosite pentru distrugerea buruienilor din culturile agricole,
sau de pe diferite terenuri (drumuri, căi ferate).
Selectivitatea reprezintă procesul biologic pe care se bazează utilizarea erbicidelor de a distruge
numai anumite specii de plante-buruieni şi care este de natură:
- fiziologică (afectarea proceselor fiziologice);
- toleranţă (până la o anumită doză);
- de poziţie, mecanică (în cazul plantelor lemnoase la care se evită frunzele de a fi stropite cu
erbicid);
- neselective, erbicid total sau cu acţiune generală. Erbicidele cu efect total, prezintă un spectru
larg de combatere, încât distrug toate speciile de buruieni şi chiar specii lemnoase, aplicându-se
pe terenuri necultivate. Dacă sunt utilizate la pomi fructiferi şi viţă de vie, se practică prin
aplicarea dirijată a jetului de soluţie, în aşa fel încât acesta să nu vină în contact cu frunzele şi
lăstarii verzi.
Absorbţia erbicidului, se realizează în mod specific pentru fiecare erbicid prin: rădăcini, radicele,
hipocotil, coleoptil şi frunze.
În funcţie de modul de pătrundere şi distribuire în plantă erbicidele se împart astfel:
- erbicide de contact - unde substanţa aplicată pe organele vegetative nu se transmite (translocă)
la distanţă în ţesuturile îndepărtate de locul cu care a venit în contact şi nici nu intră în circuitul
vaselor conducătoare (xilem, floem) ale plantei. Pătrunde prin cuticulă, prin epidermă, pe care le
distruge împreună cu alte ţesuturi.
- erbicide sistemice - când substanța erbicidă pătrunde în țesuturile plantei și intră în circuitul
vascular al plantei. Translocarea produsului poate avea loc prin xilem în curentul ascendent de la
bază spre vârful plantei acropetal, prin floem împreună cu fluxul sevei elaborate spre baza
tulpinii – bazipetal și care poate ajunge până la rădăcini, stoloni și rizomii buruienilor care
urmează a fi eradicate.
Există un mecanism de acțiune cu privire la combaterea buruienilor care se derulează astfel:
- realizarea selectivității de către plantele rezistente, în așa fel încât planta cultivată pentru care
erbicidul prezintă selectivitate se poate apăra prin mai multe modalități. La unele plante, procesul
se bazează pe diferența vitezei de metabolizare a produsului. Spre exemplu, perioada de
înjumătățire a erbicidului la plante rezistente (cultivate) este scurtă (1-2 zile) față de buruienile
20
sensibile care realizează acest proces abia în câteva săptămâni sau chiar mai mult, timp în care
erbicidul devine distrugător.
- mecanismul acțiunii de distrugere a buruienilor sensibile la erbicid, are loc prin: inhibarea
fotosintezei, inhibarea reacției Hill, dereglarea creșterii celulelor și alungirea lor, inhibarea
diviziunii primare a celulelor, afectarea respirației, inhibă sinteza ARN ribozomal, metabolizarea
în compuși inactivi, inhibarea creșterii rădăcinilor, a sintezei proteinelor și lipidelor, a diviziunii
mitotice, inhibarea fotolizei apei în cadrul procesului de fotosinteză, inhibarea germinației
semințelor, acumularea produsului în țesuturile meristematice ale nodurilor și mugurilor
subterani pe care îi necrozează și îi usucă (Targa) și chiar mecanisme incomplet cunoscute.
modul de aplicare a erbicidelor: condițiile climatice să fie normale, acestea nu se aplică cu puțin
timp înaintea unei ploi iminente. În vederea aplicării erbicidelor înainte de semănat, patul
germinativ trebuie să fie pregătit cu grijă, având solul mărunțit și jilav. Nu se stropește pe soluri
prea ude, înămolite sau bolovănoase, uscate în stratul superior.
Ploile ușoare după stropit în general, nu sunt păgubitoare, dar solurile uscate și seceta
îndelungată micșorează acțiunea erbicidelor. În instalaţiile de stropit cu agitare suficientă
(mecanică sau hidraulică), erbicidele care se află în stare de pulbere umectabilă pot fi introduse
fără o prealabilă transformare în pastă, în rezervorul maşinii umplute 4/5 din capacitatea cu apă,
urmată apoi de o agitare temeinică a întregului conţinut.
Cantitatea de apă trebuie să oscileze între 200-400 litri la ha, astfel ca la o densitate mare a
buruienilor sau îmbătrânirea lor, cantitatea de apă să crească pentru o bună acoperire şi
distrugere a lor, dar nu trebuie să curgă de pe frunze. Este de asemenea indicat să se efectueze un
test de selectivitate pe o suprafaţă mică de cultură, culegându-se astfel mai multe informaţii, mai
ales dacă acestea nu se pot primi în timp util.
Sunt de evitat supradozările, dublările în culturi (suprapuneri ale zonelor tratate) la întoarceri sau
oprirea aparatului în lan. Se feresc culturile vecine, iar vântul nu trebuie să aibă o viteză mai
mare de 10 km/oră. Mai mult decât în cazul altor pesticide, când este utilizat un utilaj la aplicarea
erbicidelor, după terminarea lucrării acesta trebuie spălat cu grijă pentru a îndepărta cele mai
mici resturi care pentru alte plante de cultură ce urmează a fi stropite în diverse scopuri poate
cauza arsuri.
21
18. Managementul acțiunii fungicidelor
Fungicidele=substanțele sau produsele chimice destinate combaterii bolilor produse de ciuperci.

Fiecare centimetru pătrat de suprafață foliară distrusă sau atacată de boli înseamnă o pierdere de
recoltă.
Fungicidele prezintă mai multe moduri de acțiune asupra agenților fitopatogeni și anume:
→ Acțiune imunizatoare – când produsul folosit acționează asupra toxinelor eliminate de către
agentul patogen, determinand inactivitatea acestora. În unele cazuri, mai poate deranja schimbul
de substanțe dintre agentul patogen și planta atacată în favoarea acesteia.
→ Acțiune preventivă – profilactică sau de protecție creată de un fungicid care, aplicat înainte de
instalarea bolii, stopează infecția, împiedicând totodată înmulțirea patogenului.
→ Acţiune curativă – obţinută atunci când produsul se aplică în momentul sau după ce a avut loc
infecţia agentului patogen, substanţa acţionând direct asupra organelor agentului cu care intră în
contact. De regulă, produsele cu acţiune curativă pot avea o eficacitate mai mare sau mai mică în
funcţie de momentul de aplicare mai apropiat sau mai depărtat de cel al producerii infecţei.
Deci, cu cât se întârzie mai mult tratamentul faţă de momentul infecţei, cu atât eficacitatea este
redusă până la zero.
→ Acţiune sau efect de eradicare – chiar în cazul unei infestări complete care a provocat deja
degradări plantelor, fungicidul poate determina stoparea efectului. Având în vedere modul în
care, produsele de combatere a bolilor acţionează asupra agentului patogen acestea pot fi:
■ Produse de contact – care acţionează asupra agentului patogen prin contact direct (cuprul,
sulful), iar unele prezintă posibilitatea de penetrare locală în profunzimea ţesuturilor la organele
verzi sau tegumentul seminţelor (TMTD).
■ Produse sistemice – acţionează după ce pătrund în organele vegetative ale plantei, prin rădăcini
şi prin frunze şi apoi în sistemul vascular împreună cu apa şi substanţele nutritive, încât întreaga
plantă devine rezistentă în faţa agentului patogen. Proprietăţile produselor sistemice sunt
condiţionate de vârsta plantelor tratate, dar şi de rapiditatea cu care are loc metabolizarea
produsului de către acestea. Avantajele produselor sistemice prezintă o deosebită importanţă
deoarece:
- prin translocare ajung în toate organele vegetative, inclusiv în cele care nu au fost acoperite sau
atinse de fungicid;
- produsele sunt absorbite la scurt timp de la aplicare şi nu sunt spălate de ploi;
- datorită translocării sunt protejate şi părţile tinere, care cresc şi se dezvoltă după efectuarea
tratamentului;
22
- sunt combătuţi în mod direct mulţi agenţi patogeni care se localizează în/sau pe rădăcini;
- se combat şi boli ai căror agenţi patogeni se localizează în vasele conducătoare.
Unele fungicide sistemice circulă ascensional în plantă spre vârful plantei (acropetal) prin xilem.
Când circulă şi prin floem spre baza plantei (bazipetal), efectul este total. Există şi produse care
nu circulă prin floem (Benomil, Fundazol).
→ Acţiune curativ-eradicativă – care se manifestă atunci când sunt împreună două substanţe în
acelaşi fungicid, unde unul acţionează sistemic, iar celălalt prin contact (Ridomil).
→ Acţiunea selectivă şi neselectivă a produselor – este stabilită de diferenţa între structura
membranei celulare la plante şi ciuperci. Astfel, la plante membrana celulară are în alcătuire
celuloza, pe când ciupercile au drept componentă acetil-glucozamina şi dacă produsul chimic
inhibă formarea acesteia, este caracterizat ca substanţă selectivă, deoarece hifele ciupercii nu au
potenţialul necesar de pătrundere în ţesuturile plantei.
Fungicidele neselective se pot aplica însă în doze mari, în care caz ele inhibă nu numai
activitatea agenţilor patogeni dar şi a plantelor, de aceea se utilizează în perioada de repaus sau
înaintea pornirii în vegetaţie, eventual încorporarea lor în sol înaintea semănării sau plantării.
→ Acţiune specifică – prezintă produsele care acţionează asupra unei specii de fungi sau unui
grup restrâns de specii, fapt atribuit rezistenţei diferite la fungicide, în funcţie de permeabilitatea
membranei miceliului sau de capacitatea de detoxicare mai evidentă la unii decât la alţi agenţi
fitopatogeni sensibili.
→ Acţiune translaminară – în care caz fungicidul se răspândeşte în ţesuturile învecinate cu locul
unde a atins organul vegetativ, fără însă a fi sistemic, transmisibil la distanţă în toate ţesuturile
organelor verzi.
23
19. Managementul acțiunii insecticidelor

Insecticidele sunt substanțele sau produsele chimice destinate combaterii insectelor.
Insectele se caracterizează printr-un mare potenţial de înmulţire şi de adaptare la condiţii de
mediu mai vitrege. Pe mapamond trăiesc 1.265.000 specii de animale, din care 750.000 de
insecte, majoritatea fiind fitofage, iar în agricultură aproape 10.000 de specii sunt recunoscute ca
păgubitoare.
Adaptarea foarte uşoară la condiţiile de mediu asigură insectelor supravieţuirea, dar factorii de
mediu cum ar fi: temperatura, umiditatea, hrana, duşmanii naturali, acţionează în permanenţă
pentru a limita şi a reduce numărul progeniturilor. Cu toate acestea, aceleaşi condiţii limitative
nu acţionează totdeauna în mod satisfăcător şi se produc înmulţiri în masă, dăunând astfel
plantelor de cultură, încât neintervenţia combaterii cu insecticide ar conduce la adevărate
calamităţi. Deci, insectele dacă sunt sau nu o prezenţă necesară în natură rămâne o lege a
acesteia, însă prezenţa lor în culturile agricole cere combaterea lor şi această preocupare trebuie
cunoscută.
Insecticidele după modul lor de acţiune se clasifică în:
▪ insecticide de ingestie (stomacale) – care sunt introduse în organism pe cale bucală, odată cu
hrana şi acţionează prin intermediul tubului digestiv;
▪ insecticide de contact – acţionează prin atingerea directă a insectei cu produsul respectiv;
▪ insecticide fumigante (asfixiante) – care pătrund în organismul insectei prin căile respiratorii
sub formă de gaze, vapori sau aerosoli;
▪ insecticide cu acţiune polivalentă sau complexă – acestea acţionează prin ingestie, contact sau
asfixie;
▪ insecticide cu eficacitate adiţională sau însumată – în cazul combinării insecticidelor,
conducând la sinergism (contact, ingestie, inhalaţie, sistemie);
▪ insecticide cu persistenţă sau activitate insecticidă reziduală – de durată lungă ca urmare a unor
proprietăţi fiziologice, biochimice şi mecanisme de acţiune a insecticidului, ca: sistemie,
solubilitate foarte scăzută cu apa din precipitaţii, afinitate la cuticula plantei, rezistenţa substanţei
active la spălare de ploi, la căldură şi lumină, toate acestea asigurând o remanenţă îndelungată.
În acest context insecticidul trebuie să aibă o acţiune şoc în momentul aplicării şi ca urmare
induce o mortalitate puternică prin forţa insecticidă, iar pe baza persistenţei sau acţiunii
insecticide reziduale va cauza mortalitate la insecte care reinfestează cultura sau la noile stadii
apărute ulterior.
24
20. Cerințe de bază utilizate pentru selectarea produselor fitofarmaceutice
Proprietățile eradicative, curative și sistemice ale substanțelor fitofarmaceutice permit folosirea

lor eficace, ceea ce garantează în plus și exploatarea optimă a efectului îndelungat, oferind în
cele din urmă utilizarea polivalentă a substanței din care rezultă și economicitatea tratamentelor.
Eficacitate:
Caracteristici economice:
- acțiune biologică înaltă și sigură - raport redus cost /performanță
- selectivitate înaltă - favorabil pentru utilizator
- acțiune cu efect rapid - posibilitatea utilizării în schemele integrate
- distribuție ulterioară în plantă - spectru larg de utilizare
- durata optimă de acțiune - caracteristici noi ale produsului
- compatibilitate bună cu planta - capacitate de concurență
- efecte minime de inducere a rezistenței. - brevetabilitate.
Caracteristici ecologice:
- toxicitate redusă față de organismele folositoare
- descompunere bună în mediu
- mobilitate redusă în sol
- fără reziduuri importante în alimente și furaje.
Nepericulos pentru utilizator:
- cantitate mică utilizată - proprietăți bune de preparare
- toxicitate acută scăzută - utilizare fără probleme
- toxicitate scăzută la expunerea de durată (cronică) - stabilitate mare la depozitare.
Distribuitorii care vând produse de protecţie a plantelor utilizatorilor neprofesionişti au obligaţia
să furnizeze informaţii generale cu privire la riscurile pentru sănătatea umană şi mediu asociate
utilizării acestora, în ceea ce priveşte pericolele, expunerea, condiţiile adecvate de depozitare,
manipularea, aplicarea şi eliminarea în siguranţă a deşeurilor în conformitate cu legislaţia în
vigoare privind deşeurile, la soluţiile alternative cu risc minim, potrivit prevederilor Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2012, aprobată prin Legea nr. 63/2013.
25
Tot aceştia, trebuie să solicite înregistrarea în vederea comercializării produselor de protecţie a
plantelor de la Autoritatea Naţională Fitosanitară, conform legislaţiei specifice în vigoare. În
vederea respectării cerinţelor privind comercializarea produselor de protecţie a plantelor, se
efectuează controale periodice şi se aplică sancţiuni în cazul nerespectării acestora, potrivit
legislaţiei naţionale în vigoare.
Manipularea, depozitarea produselor de protecţie a plantelor, diluarea şi amestecarea acestora,
curăţarea echipamentelor după aplicarea tratamentelor fitosanitare, colectarea şi eliminarea
amestecurilor rămase din rezervor şi a ambalajelor rămase de la produsele de protecţie a
plantelor reprezintă un risc asupra sănătăţii umane şi a mediului. În acest sens, se impune
verificarea acestor operaţiuni efectuate de utilizatori profesionişti şi distribuitori, de către Oficii
Fitosanitare Judeţene, Agenţiile pentru Protecţia Mediului şi Comisariatele Judeţene ale Gărzii
Naţionale de Mediu.
Utilizarea produselor în protecția plantelor este reglementată în România prin lege. Punerea pe
piață a produselor se face numai după omologarea lor de către Comisia Interministerială de
Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar (inființată prin OG 4/1995).
26
21. Reducerea riscurilor pentru consumator prin controlul reziduurilor de pesticide
Contaminarea mediului natural este o consecință a multiplelor și largilor folosiri ale pesticidelor
folosite in sectorul agricol, alimentar, industrial. Poluarea solului, a plantelor, animalelor,
privește în ultimă instanță situația alimentară a oamenilor, sănătatea lor prezentă și viitoare.
Nu numai insecticidele pot lăsa reziduuri care să pericliteze lanțurile trofice, ci și alte substanțe
chimice, inclusiv îngrășămintele chimice, dacă acestea nu sunt aplicate în mod rațional. Astfel,
îngrășămintele cu azot dacă sunt administrate în exces provoacă schimbarea calității unor
alimente (la cartof se schimbă raportul dintre hidrații de carbon, se micșorează conținutul în
vitamine, determinându-se o transpirație intensă în timpul păstrării). Plantele cu un conținut
ridicat de nitriți pot provoca methemoglobina (maladia albastră), unde hemoglobina se
transformă în methemoglobină, substanță incapabilă de a transporta azotul.
Poluarea alimentelor poate fi clasificată in:
- naturală, dacă infecția provine de la o maladie contractată de animal înainte de a fi sacrificat
sau capturat sau dacă plantele sau animalele resepctive conțin în mod natural substanțe care sunt
toxice pentru organismul uman; Adică, elementele naturale care sunt toxice pentru alimentație
din cauza compoziției ei (ciuperci veninoase, alte vegetale toxice, pești necomestibili),
microorganisme (virusuri, bacterii, levuri, protozoare, insecte), secrețiile acestora (toxine,
enzime), precum și produsele de degradare devenite nocive.
- accidentală, atunci când este vorba de contaminări și impurificări; Această contaminare se
datorează agenților microbieni eteriori alimentelor, produselor chimice poluante și substanțelor
radioactive.
- indirectă, dacă ea rezultă dintr-un aport străin de compoziție a animalului; Poluările indirecte se
realizează prin tratamentul culturilor vegetale (pentru creștere, cu îngrășăminte, pentru
modificarea ciclului biologic cu acceleratori sau reterdanți, pentru protecția împotriva bolilor și
dăunătorilor cu fungicide, insecticide, acaricide, rodenticide, corvicide, nematocide și
moluscide), prin tratatrea recoltelor și derivatelor acestora (cu aerosoli, fumigări, inhibitori,
iradieri), prin dezinfectarea localurilor și prin operații în care pot interveni reziduurile de la
unitățile industriale sau din rețeauan urbană.
- intenționată, în cazul în care este vorba de aditivi sau transformarea consecutivă într-un
tratament industrial. Poluările intenționate, se pot datora tratamentelor făcute animalelor prin
terapeutica veterinară, alimentația medicamentoasă, hormoni de creștere, tratamente industriale
(fumigări, tratamente termice, de fermentație, rafinări) și prin modificări ale compoziției provocate de
încorporarea substanțelor străine în alimente (pentru conservare: antiseptice, antifungice, antioxidante sau
pentru a modifica aparența sau proprietățile specifice cum ar fi: gustul, conținutul în apă, culoarea,
aciditatea).
27
Aplicarea necorespunzătoare a produselor de protecţie a plantelor în agricultură conduce la creşterea
nivelului reziduurilor acestora din recoltă şi în mediu. Nivelul de reziduuri peste limita admisă reprezintă
un risc pentru sănătatea consumatorilor. Reziduurile de pesticide din plante şi produse vegetale din
producţia internă trebuie monitorizate pentru a proteja consumatorii. Monitorizarea se face prin
elaborarea anuală a planului de monitorizare a reziduurilor de pesticide în legume, fructe şi cereale, care
are ca scop controlul produselor autohtone de origine vegetală, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei
în vigoare, referitoare la utilizarea produselor de protecţie a plantelor, şi respectarea prevederilor
Regulamentului (CE) nr.396/2005 privind conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din
sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală pentru animale, cu modificările şi completările
ulterioare. Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale
efectuează analize ale probelor prelevate în cadrul controalelor oficiale, pentru determinarea calitativă şi
cantitativă a reziduurilor de pesticide. Pe baza rezultatelor analizelor reziduurilor de pesticide din probele
de produse vegetale şi de plante se constată dacă au fost respectate cerinţele privind siguranţa sănătăţii
umane şi a mediului.
Controlul produselor de protecţie a plantelor la comercializarea şi utilizarea acestora are în vedere
respectarea cerinţelor care vizează prevenirea, eliminarea sau reducerea la niveluri acceptabile a riscurilor
care ar putea să apară asupra sănătăţii umane şi a mediului. În acest fel se asigură aplicarea corectă a
produselor de protecţie a plantelor care sunt autorizate pentru utilizare prin respectarea dozelor de
aplicare, perioadelor de pauză şi utilizarea exclusiv în scopurile pentru care sunt autorizate. Respectarea
cerinţelor de utilizare adecvată trebuie să conducă la reducerea riscurilor pentru consumatori.
Pentru protecţia resurselor de apă trebuie să se pună accent pe prevenirea contaminării punctiforme şi
difuze cauzate de utilizarea produselor de protecţie a plantelor, prin implementarea bunelor practici
agricole în exploataţiile agricole şi forestiere, zonele urbane şi de agrement. Administraţia Naţională
"Apele Române" monitorizează substanţe din categoria produselor de protecţie a plantelor,
relevante pentru resursele de apă şi pentru care sunt stabilite standarde de calitate în legislaţia specifică
din domeniul apelor: Hotărârea Guvernului nr. 53/2009 pentru aprobarea Planului naţional de protecţie a
apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea
Guvernului nr. 570/2016 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi
pierderilor de substanţe prioritar periculoase şi alte măsuri pentru principalii poluanţi din categoria
pesticidelor organoclorurate, pesticidelor ureice, pesticidelor, insecticidelor şi fungicidelor cu azot şi
fosfor.
Peste 800 de substanţe active sunt formulate în mii de pesticide, de regulă acestea formează peste 100 de
clase chimice dintre care cele mai importante ar fi: benzoilureati, carbamaţi, compuşi organofosforici
(OP), organocloruraţi (OC), piretroizi (PYR), sulfonilureaţi, triazine, ditiocarbamaţi , azoli, fenoxi acizi.
Proprietăţile lor fizice şi chimice diferă foarte mult , fapt pentru care determinarea reziduurilor acestor
pesticide devine destul de dificilă din orice matrice şi cauzează probleme în dezvoltarea unei metode
˝universale˝ de determinare analitică a reziduurilor.
28
22. Promovarea gestionării integrate a organismelor dăunătoare
Gestionarea integrată a dăunătorilor constă în analizarea atentă a tuturor metodelor disponibile de

protecţie a plantelor şi integrarea ulterioară a unui ansamblu de măsuri adecvate destinate să
inhibe dezvoltarea populaţiilor de organisme nocive şi să păstreze utilizarea produselor
fitosanitare şi a altor forme de intervenţie la niveluri care să se justifice din punct de vedere
economic şi ecologic şi să reducă sau să minimizeze riscurile la care sunt expuse sănătatea
umană şi mediul. Deci, se pune accentul pe creşterea unor culturi sănătoase prin metode care
afectează cât mai puţin agrosistemele şi încurajează mecanismele naturale de control al
dăunătorilor.
Planul naţional de acţiune prevede punerea în aplicare de către toţi utilizatorii profesionişti,
distribuitori şi consilieri a principiilor generale ale gestionării integrate a organismelor
dăunătoare, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2012, aprobată prin Legea nr. 63/2013. În vederea promovării şi respectării principiilor
gestionării integrate a organismelor dăunătoare se are în vedere asigurarea sistemului de instruire
şi certificare a utilizatorilor profesionişti, distribuitorilor şi consilierilor conform tematicii
menţionate în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2012, aprobată prin Legea
nr. 63/2013. Promovarea gestionării integrate se poate realiza prin promovarea/diseminarea
ghidurilor privind gestionarea integrată a organismelor dăunătoare potrivit prevederilor art. 14
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2012, aprobată prin Legea nr. 63/2013,
dezvoltarea unui sistem de gestionare integrată a organismelor dăunătoare care să includă
instruiri, pentru a permite producătorilor agricoli accesul la cunoştinţe de specialitate pentru
dezvoltarea unei agriculturi durabile şi performante. Principalul obiectiv al gestionării integrate a
dăunătorilor vizează utilizarea practicilor şi produselor care prezintă cele mai mici riscuri pentru
sănătatea umană şi pentru mediu. Pentru asigurarea unei protecţii eficiente şi viabile economic a
culturilor agricole este nevoie ca produsele de protecţie a plantelor să fie aplicate numai atunci
când este strict necesar, adică atunci când se îndeplinesc condiţiile de apariţie a organismelor
dăunătoare, pe baza buletinelor de prognoză şi avertizare emise de către oficiile fitosanitare
judeţene, precum şi apelarea la consultanţă din partea unui specialist în domeniul fitosanitar.
Aplicarea gestionării integrate a organismelor dăunătoare necesită o cunoaştere a situaţiei actuale
a organismelor dăunătoare.
Folosirea pesticidelor achiziționate ilegal trebuie descurajată prin aplicarea fermă a pedepselor
prevăzute de lege și mai ales prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii
pesticidelor comercializate ilegal.
29
23. Strategia în domeniul fitosanitar – Obiective
Unitatea Fitosanitară, reprezintă autoritatea naţională fitosanitară la nivel judeţean şi asigură servicii de
specialitate în mod unitar pentru toţi producătorii agricoli şi deţinătorii de teren agricol indiferent de
forma de proprietate, în culturi agricole, plantaţii pomi-viticole, parcuri, spaţii verzi şi aliniamente de
utilitate publică, pe terenuri rezervă de stat naţională. Reţeaua naţională fitosanitară este constituită din
oficii fitosanitare judeţene, laboratoarele oficiale de control la nivel central şi teritorial, care realizează:
a) controlul şi impunerea obligativităţii respectării bunelor practici şi a prevederilor legale privind
depozitarea, comercializarea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor în România;
b) prelevarea şi analizarea probelor de produse de protecţie a plantelor în cadrul programului naţional de
monitorizare a calităţii produselor de protecţie a plantelor;
c) prelevarea şi analizarea probelor din plante şi produse vegetale în cadrul programului naţional de
monitorizare a reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale;
d) monitorizarea stării fitosanitare şi consolidarea sistemului de prognoză şi avertizare.
Sănătatea plantelor este fundamentală pentru susținerea și competitivitatea agriculturii, siguranței
alimentelor și a protecției mediului. Introducerea și stabilirea organismelor dăunătoare pe teritoriul
României poate avea ca efect creșterea cantităților de produse de protecție a plantelor utilizate ceea ce
contravine prevederilor directivei privind utilizarea durabilă a acestora. Mai mult pentru un număr
reglementat de boli și dăunători nu există tratamente curative posibile. Introducerea și stabilirea
organismelor dăunătoare poate determina daune serioase culturilor agricole, plantelor din grădini publice
și private, păduri și degradarea ecosistemelor naturale.
Obiective
 asigurarea protecției fitosanitare a teritoriului României/Comunității prin prevenirea introducerii,
stabilirii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor, produselor vegetale sau altor
obiecte care sunt necunoscute că apar în Comunitate;
 asigurarea utilizării unui material destinat plantării sănătos de la începutul lanțului de producere prin
prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare care sunt introduse în Comunitate odată cu materialul
destinat plantării;
 controlul organismelor dăunătoare care au o distribuție limitată și care necesită măsuri stricte de control
oficial pentru prevenirea răspândirii;
 monitorizarea calității produselor de protecție a plantelor și controlul produselor de protecție a plantelor
la comercializare și utilizare;
 asigurarea sănătății publice, siguranței alimentelor, utilizatorilor și a mediului înconjurător, prin
implementarea programelor anuale de monitorizare a reziduurilor de pesticide din plante și produse
vegetale ce provin din producția internă, de pe piața intracomunitară și cele destinate exportului;
 coordonarea, îndrumarea tehnică și controlul activității în domeniul omologării și reomologării
produselor de protecție a plantelor pentru a fi utilizate în România;
 implementarea Planului național de acțiune privind diminuarea riscului asociat utilizării produselor de
protecție a plantelor.
30
24. Importanţa radiaţiilor solare pentru viaţa plantelor
Cantitatea totală de căldură care ajunge la suprafaţa Pământului în decurs de un an variază în

funcție de latitudine, descrescând de la Ecuator către Poli. Plantele au nevoie atât de căldură cât
şi de lumină pe care le primesc de la Soare sub formă de radiaţii de diferite lungimi de undă.
În diferitele procese de viaţă ale lor (absorbţia sevei brute din pământ prin rădăcini, asimilaţia
clorofiliană, transpiraţia, respiraţia), legate de diferitele faze de dezvoltare şi creştere, plantele
utilizează energia radiantă solară fie direct, fie indirect. Seminţele multor plante au nevoie pentru
a germina nu numai de căldură, ci şi de luimină. Creşterea şi dezvoltarea rădăcinii, tulpinii,
frunzelor, florilor şi fructelor, necesită căldură şi lumină.
Lumina este folosită direct de către frunze, socotite adevărate laboratoare ale plantei, deoarece
sub acţiunea luminii şi prin intermediul clorofilei, au loc procesele de sinteză a hidraţilor de
carbon şi a altor substanţe organice, din CO 2 absorbit din atmosferă şi apa absorbită din sol.
Plantele lipsite de lumină îşi pierd treptat clorofila, se îngălbenesc, sufăr şi pier până la urmă.
Efecte negative poate avea şi excesul de lumină, iar după nevoia lor de lumină, plantele se
grupează în:
- plante de zi lungă – grâul, secara, orzul, inul, sfecla, ceapa, etc.
- plante de zi scurtă – porumbul, cânepa, bumbacul, fasolea, etc.
În urma cercetărilor, s-a dovedit că fiecare plantă are nevoie de anumite durate de iluminare (zile
luminoase de anumite lungimi), în anumite faze de vegetaţie, denumire stadii de lumină şi de un
anumit raport dintre durata de iluminare şi durata de întuneric numit fotoperiodism.
31
25. Influenţa umidităţii aerului asupra plantelor
În atmosfera terestră, în special în troposferă există întotdeauna apă în toate cele trei stări ale ei:
starea de vapori, starea lichidă (picăturile mici care formează ceaţa şi norii), starea solidă
(cristalaşi sau bucăţele mici de gheaţă). Apa se găseşte într-o continuă trecere de la o stare de
agregare în altă stare de agregare, neexistând un echilibru între aceste stări.
Plantele prin procesul lor de transpiraţie trimit în atmosferă cantităţi însemnate de apă sub formă
de vapori, contribuind în acest fel la creşterea umidităţii aerului. În regiunile cu vegetaţie bogată,
în special aceelea cu masive păduroase, umiditatea aerului este întotdeauna mai mare decât în
regiunile fără vegetaţie. În interiorul pădurilor atât tensiunea vaporilor cât şi umiditatea relativă a
aerului sunt mai mari decât în afara lor.
Pentru un acelaşi conţinut în vapori de apă, umiditatea aerului este mai mare în interiorul
învelişului de vegetaţie decât în afara lui deoarece în interiorul acestuia, temperatura este mai
scăzută, ceea ce face să se micşoreze tensiunea vaporilor şi deci să crească umiditatea relativă.
De regulă, umiditatea relativă a aerului contribuie la intensificarea transpiraţiei plantelor prin
frunzele lor, ceea ce poate duce la o deshidratare a celulelor, la ofilirea şi chiar la pieirea
plantelor. Dimpotrivă, umiditatea relativă ridicată diminuează eliminarea apei prin frunzele
plantelor, ceea ce poate avea de asemenea urmări negative asupra asimilaţiei, înfloririi,
polenizării şi fructificării plantelor.
o umiditate mare a aerului în timpul coacerii cerealelor influenţează asupra conţinutului în
umiditate a boabelor şi a paielor, ceea ce necesită măsuri suplimentare pentru uscarea acestor
produse.
Secretarea nectarului este influenţată şi ea de umiditatea aerului, fiind intesificată. Unele boli
criptogamice, sau atacul unor dăunători (gărgăriţele), mucegăirea produselor în magazii sunt
favorizate de umiditatea mare a aerului.
Fiecare plantă elimină prin transpiraţie o anumită cantitate de apă pentru a produce 1 kg de
seminţe. De exemplu: 1 kg boabe de orez are nevoie de 700 kg apă transpirată; 1 kg de cereale de
320-350 kg apă transpirată; 1 kg de leguminoase de 280-320 kg apă transpirată.
32
26. Importanţa biologică a precipitaţiilor
Prin precipitaţii atmosferice sau hidrometeori, se înţelege totalitatea formelor solide sau lichide
sub care apa rezultată din condensarea (sublimarea) vaporilor existenţi în atmosferă, ajunge la
suprafaţa Pământului. O parte din din aceste precipitaţii, de mai mică importanţă din punct de
vedere al cantităţii de apă, cum sunt: roua, bruma, poleiul, chiciura se formează direct pe
suprafaţa solului sau a corpurilor de pe Pământ prin condensarea sau sublimarea vaporilor de
apă.
Precipitaţiile cele mai obişnuite şi în acelaşi timp cele mai importante sunt precipitaţiile care cad
din nori: ploaia, lapoviţa, zăpada, măzărichea, grindina. Nu întotdeauna norii dau naştere la
precipitaţii atmosferice. Precipitaţiile atmosferice joacă un mare rol din punct de vedere biologic.
Dacă nu ar exista apă pe Pământ, nu ar exista nici viaţa deci, plantele şi animalele nu pot trăi fără
apă. Plantele absorb substanţele minerale din pământ sub formă de vapori, spre exemplu un
hectar de grâu, evaporă într-o vară circa 300 tone de apă. Din atmosferă apa se reîntoarce în sol
prin precipitaţii, aducând odată cu ea nitraţii şi săruri amoniacale, precum şi CO 2 dizolvat.
Procesul de asimilaţie clorofiliană prin care CO 2 este transformat în hidraţi de carbon sub
influenţa luminii se realizează cu ajutorul hidrogenului rezultat din descompunerea apei existentă
în plantă.
Plantele au nevoie de un regim pluviometric satisfăcător. Dacă umiditatea solului scade sub o
anumită limită, apa nu mai poate pătrunde în plante. Partea din umiditatea care nu este utilizată
de către plante constituie rezerva moartă de umiditate.
Cantitatea de umiditate ceva mai mare decât rezerva moartă, în prezenţa căreia plantele încep să
se ofilească şi nu-şi restabilesc turgescenţa nici chiar în orele răcăroase ale nopţii constituie
coeficientul de ofilire. Umiditatea din sol peste coeficientul de ofilire constituie umiditatea
fiziologică utilă, sau umiditatea productivă.
Precipitaţiile atmosferice spală frunzele plantelor intensificând transpiraţia, respiraţia şi
asimilaţia clorofiliană. Acestea pot dăuna plantelor, spre exemplu: iarna un strat de zăpadă prea
gros poate provoca înăbuşirea plantelor. La fel şi ploile prea abundente pot îmbiba pământul cu
prea multă apă, împiedicând respiraţia plantelor prin rădăcini.
Unele precipitaţii cum ar fi: grindina, ploile torenţiale, pot distruge plantele prin acţiunile lor
mecanice. Ploile abundente din timpul verii favorizează dezvoltarea unor microorganisme
dăunătoare plantei. Ploile prea bogate în anumite perioade pot împiedica fecundaţia sau formarea
fructelor şi seminţelor.
Lipsa precipitaţiilor din perioadele secetoase opreşte creşterea şi dezvoltarea plantelor, putând
determina în agricultură recolte slabe, compromise.
33
27. Complexul de observații care se efectuează pe platforma meteorologică
Pe platforma meteorologică (şi topoclimatică) se efectuează observaţii asupra stării timpului la

un anumit moment dat, pentru caracterizarea vremii. Cu ajutorul acestor observaţii asupra
principalelor elemente meteorologice (temperatura, umezeala, vântul, precipitaţiile etc.) efectuate
într-o lungă perioada de timp (10, 20... 100 de ani etc.) se obţin valorile medii multianuale care
servesc la caracterizarea climei unui teritoriu. Observaţiile meteorologice se realizează pe două
căi: vizual şi instrumental.
Observaţiile vizuale
Se efectuează cu ochiul liber, asupra soarelui şi a diferitelor fenomene atmosferice cum sunt:
 nebulozitatea atmosferică, care se apreciază în zecimi (sau optimi) de boltă cerească;
 discul solar, care redă starea timpului: senin, semisenin, acoperit;
 starea solului: umed, uscat, reavăn, acoperit sau nu cu zăpadă etc.;
 diverse fenomene hidrometeorologice ca: rouă, pâcla, bruma, poleiul, chiciura, ninsoarea,
lapoviţa, stratul de zăpadă, ceaţa, aerul ceţos, negura, depunerile de gheaţă pe conductorii
aerieni, ploaia, aversa de ploaie, grindina, măzărichea, aversa de zăpadă etc.
 fenomene orajoase: tunete, fulgere, trăsnete etc.;
 furtuni, vijelii, uragane, viscole etc;
Pentru fiecare fenomen se utilizează anumite semne convenţionale consacrate înscrise în aceleaşi
instrucţiuni de la staţiile meteorologice. Se notează pentru fiecare ora de început şi ora de sfârşit,
iar pentru unele şi intensitatea lor sub forma unor indici exponenţiali, notate cu cifre arabe (0, 1
şi 2); intensitatea maximă este dată de exponentul cel mai mare şi invers.
34

Subiecte SIPP

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte SIPP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUBIECTE SIPP MSMSA Anul I

1. Protecţia integrată a plantelor – principii esenţiale

În funcţie de obiectivul pe care îl realizează, măsurile de prevenire a apariţiei şi de combatere a bolilor şi

7. Stabilirea toxicităţii pesticidelor

8. Riscurile utilizării pesticidelor în alimentaţie

9. Clasificarea pesticidelor după destinaţie

10. Clasificarea pesticidelor după gradul de toxicitate

11. Metodele prognozei şi avertizării

12. Selectivitatea pesticidelor

15. Poluarea solului cu pesticide

16. Principalele mecanisme ale adsorbţiei pesticidelor de către sol

17. Managementul acțiunii erbicidelor

18. Managementul acțiunii fungicidelor

Fungicidele=substanțele sau produsele chimice destinate combaterii bolilor produse de ciuperci.

19. Managementul acțiunii insecticidelor

20. Cerințe de bază utilizate pentru selectarea produselor fitofarmaceutice

Proprietățile eradicative, curative și sistemice ale substanțelor fitofarmaceutice permit folosirea

22. Promovarea gestionării integrate a organismelor dăunătoare

Gestionarea integrată a dăunătorilor constă în analizarea atentă a tuturor metodelor disponibile de

Cantitatea totală de căldură care ajunge la suprafaţa Pământului în decurs de un an variază în

26. Importanţa biologică a precipitaţiilor

27. Complexul de observații care se efectuează pe platforma meteorologică

Pe platforma meteorologică (şi topoclimatică) se efectuează observaţii asupra stării timpului la

S-ar putea să vă placă și