Sunteți pe pagina 1din 2

EMPATIA ÎN ACTUL MEDICAL

Empatia de care echipa medicală dă dovadă este asociată, conform mai multor studii,
atât cu un nivel ridicat de satisfacție al pacientului cât și cu o mai bună și rapidă recuperare a
acestuia.

Exprimarea empatiei ajută la creșterea gradului de încredere al pacientului în serviciile


oferite, reduce anxietatea, crește complianța la tratament, diminuează probabilitatea greșelilor
sau a cazurilor de malpraxis.

Empatia, în asistența medicală, se referă la abilitatea de a înțelege și a simți ceea ce


pacientul trăiește și simte. Este capacitatea de a recunoaște și valida temerile, anxietățile,
durerea, îngrijorările pe care pacientul le are, de a aduna cât mai multe informații pentru un
diagnostic acurat și un tratament personalizat.

Pentru asistenții medicali, cultivarea și exprimarea empatiei ar fi preferabil, atât din


preocupare pentru pacient cât și pentru sine, să devină o constantă a practicii de zi cu zi. Unele
dintre cele mai eficiente feluri în care puteți exprima și cultiva empatia sunt:

 Ascultați cu atenție
 Rămâneți implicați în ceea ce faceți în prezent
 Suspendați judecata (preconcepții, etichetare) și concentrați-vă pe înțelegerea reacțiilor
pacientului
 Asigurați-vă că spuneți/pronunțați corect numele și acordați câteva minute, din când în
când, pentru a afla detalii personale. Cu cât știm mai multe despre cineva cu atât ne este
mai ușor să îl înțelegem.
 Mențineți contactul vizual
 Fiți conștienți de faptul că, trecând printr-o situație dificilă, este normal ca pacientul să fie
supărat și îngrijorat
 Validați faptul că este normal ca, la primirea unui diagnostic, să existe întrebări și
asigurați pacientul că îi veți răspunde. Dacă pacientul este confuz, adresați întrebări
pentru a vă asigura că mesajul a fost înțeles corect.
 Țineți cont de faptul că, atunci când sunt speriați, oamenii pot să aibă nevoie de timp
pentru a răspunde, acordați-le timp sau ajutați-i să formuleze ce îi preocupă
 Încercați să înțelegeți prin ce trece pacientul, ce griji își face, cu ce așteptări a venit
 Cereți feedback pacientului

UNGUREANU (SADOVEI) NICOLETA MIHAELA


AMG 3 B
Există însă un aspect important, de care trebuie să ținem cont, în mod special în serviciile de
sănătate, respectiv, să trecem dincolo de înțelegere, conexiune și emoție și să acționăm. Empatia
compasivă este cea care combină aceste două aspecte și pune bazele unei intervenții
echilibrate.

Așa cum spunea Daniel Goleman "adevărata compasiune înseamnă nu doar să simți durerea
altuia ci și să fii mișcat pentru a ajuta la alinarea ei". Acest tip de empatie înseamnă să înțelegem
cum se simte celălalt (empatia emoțională) și de ce (empatia cognitivă) și apoi să facem ceva
pentru a încerca să ajutăm. În acest fel, vom crește probabilitatea ca echilibrul nostru emoțional
să nu fie afectat iar satisfacția și starea de bine a pacientului să crească.

UNGUREANU (SADOVEI) NICOLETA MIHAELA


AMG 3 B

S-ar putea să vă placă și