Dreptul şi datoria de a vindeca. Dreptul la sănătate.

sănătate.
Comunicarea eficientă dintre medic şi pacient.
pacient.
Conf. dr. Maier Adrian
 Obiectivele cursului
 Înţelegerea principalelor condiţii care ţin de dreptul şi datoria medicului de a vindeca,
precum şi a situaţiilor privind dreptul persoanelor de a primii îngrijiri medicale.
 Familiarizarea cu conceptul de grup.
 Învăţarea şi aprofundarea unor tehnici de comunicare eficientă, care să contribuie la o
bună relaţie terapeutică cu pacientul.

Dreptul şi datoria de a vindeca

 Dreptul şi datoria de a vindeca se exprimă în practica medicală prin oferirea de asistenţă
medicală specializată, şi cu acelaşi nivel de implicare profesională al medicului, pentru
fiecare pacient care are nevoie/solicită asistenţă medicală.
 Indiferent de nivelul profesional atins din punct de vedere al tehnicii medicale, medicului
îi revine obligaţia şi datoria de a-şi folosi cunoştinţele dobândite, experienţa şi
creativitatea în scopul oferirii celor mai bune alternative de diagnosticare şi tratament în
timpul exercitării actului medical.
 Medicul are datoria morală de a folosii cunoştinţele tehnice şi tehnologice de ultimă
generaţie specifice specialităţii sale, în investigarea bolilor, al diagnosticării şi al tratării
pacienţilor.

Dreptul la sănătate al pacienţilor

 Pacientul, are garantat prin lege dreptul la îngrijiri medicale de specialitate.
 Pacientul are dreptul să cunoască toate beneficiile, avantajele, dezavantajele, eficacitatea
terapeutică şi riscurile pe care le implică o procedură de investigare clinică/paraclinică, ori
instituirea unui tratament.
 În toate situaţiile pacientul se bucură de aceleaşi drepturi ca şi oamenii sănătoşi, excepţie
făcând cazurile de pierdere a discernământului, această situaţie fiind stabilită de către o
instanţă judecătorească, în urma expertizelor medico-legale.
 Medicul are obligaţia de a-şi informa pacientul cu privire la starea de sănătate a acestuia.
 În SUA precum şi în majoritatea ţărilor europene, diagnosticul este comunicat pacientului
indiferent de gravitatea sa.
Relaţia/comunicarea medic-pacient
 Relaţia dintre medic şi pacient este unul dintre cele mai importante aspecte din practica
terapeutică. Denumită şi relaţie terapeutică aceasta se construieşte încet, dar odată
consolidată are efect terapeutic în cazul pacientului.
 Comunicarea, empatia, congruenţa reprezintă atribute obligatorii în relaţia medic-pacient.
Atunci când pacientul se simte înţeles şi acceptat, încrederea sa în medic şi în actul
medical creşte, lucru care contribuie la o mai bună managerierea a întregului proces
terapeutic.
 Secretul profesional medical, reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale eticii
şi deontologiei medicale.
 Dezvăluirea de către medic a unor informaţii confidenţiale legate de pacient, nu are doar
consecinţe doar în plan etic, ci, şi în cel juridic.
 Comunicarea
 Comunicarea este modalitatea prin care o persoană, un grup de persoane, o etnie sau o
naţiune pot relaţiona inter-uman, comunicarea reprezentând ansamblul proceselor prin
care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o
situaţie socială dată.
 Comunicarea este aşadar, un act social, deliberat sau involuntar, conştient sau nu.
 Ea reprezintă în orice caz, unul dintre actele care stau la baza legăturilor sociale.
 La nivel individual comunicarea implică crearea unui sens, în funcţie de corelările
neântrerupte dintre facultăţile noastre de percepere a semnalelor, de bogăţia vocabularului
(pentru a le decodifica), de imaginaţie (pentru a le interpreta), ca şi de memorie pentru a
le menţine coerente atunci când la rândul nostru, devenim emiţători şi adresăm mesaje în
jur.
 Procesele de comunicare pot fi considerate cauze sau condiţii necesare ale schimbării.
Grupul social
 Termenul grup a fost folosit, pentru prima dată, ca termen tehnic în bele-arte; el vine din
italiană (groppo sau gruppo), desemnând mai mulţi indivizi, pictaţi sau scluptaţi, formând
un subiect.
 În franceză – groupe – a pătruns mai târziu, adus de artiştii care au studiat în Italia.
 În secolul al XVIII – lea termenul desemna deja o reuniune de persoane. La acest sens, el
a ajuns după ce, la început a însemnat ,,nod”, ,,legătură” , ,,reuniune” , ,,ansamblu” ,
semnificând “coeziune între membrii” ,
 ,,comunicare”.
Caracteristici psihologice ale grupului
 Grupul joacă un rol crucial în evoluţia persoanei, constituie cel mai important mijloc de
socializare şi integrare socială, contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societăţi;
 oferă individului securitate , dar şi mijloace de afirmaţie;
 răspunde de nevoile asociative şi de apartenenţă ale fiinţei umane.
 Conceptul crucial, care exprimă puterea fiecăruia dintre membrii asupra celuilalt şi a
grupului asupra tuturor, este norma de grup.
 Pentru a înbunătăţii relaţia dintre două grupuri antagoniste trebuie să schimbăm natura
contactului dintre indivizii aparţinând acestor grupuri.
Apartenenţa la grup (1)
 Apartenenţa efectivă la un grup sau categorie socială aduce cu sine două efecte:
 (1) diferenţierea grupului propriu de alte grupuri, de grupul străin.
 (2) tendinţa de privilegiere a grupului propriu, creditul de pozitivitate acordat acestuia.
 Într-o altă experienţă, W. Doise (1978) constată că preferinţele pentru cooperare se
repartizează în proporţii mai ridicate în grupul propriu decât în grupul străin.
 Percepţia socială se modifică în sensul simplificării ei conform unui mecanism de opunere
binar: diferenţierea “noi”-“eu”, similar – diferit şi tendinţa de favorizare: “bun”-“rău”,
pozitiv – negativ.
Apartenenţa la grup (2)
 Rezumând, definiţiile date conceptului de grup se încadrează în două modele:
 (a) modelul coeziunii, susţinut de psihologia socială experimentală;
 (b) modelul identităţii, susţinut de orientarea cognitivă.
Etapele comunicării medicale
 (1) Formularea problemei împreună cu pacientul.
 (2) Oferirea de suport emoţional prin folosirea empatiei.
 (3) acceptarea necondiţionată, suspendarea judecăţilor de valoare (etichetările).
 (4) Implicarea pacientului în planul de tratament prin oferirea de explicaţii.
Formularea problemei împreună cu pacientul.
 Problema se formulează în termenii pacientului (limbaj de interfaţă). Relatarea acestuia se
consemnează printr-un limbaj specific, de exemplu ,, Imi dau seama că vă gândiţi acum
la faptul că rezolvarea retentiei de urina o să vă doară, dar……”.
 Acesta este momentul oportun în a-i explica pacientului toate detaliile intervenţiei
folosind un limbaj adecvat, comun, si nu unul medical.
 De asemenea, este important ca pacientul să înţeleagă faptul că, chiar dacă există un
disconfort acest lucru este de preferat, comparativ cu complicaţiile medicale care pot
apărea.

Exemple de abordări –Deschiderea nr. 1

 Acest tip de abordare se caracterizează printr-o atitudine non-directivă a medicului, acesta
doar ascultând cu mare atenţie problematica expusă de către pacient. Se foloseşte tehnica
de normalizare, de exemplu ,, este normal să existe un disconfort, foarte mulţi oameni se
confruntă cu lucruri similare, dar totuşi aş dori să aflu mai multe despre ceea ce vă
îngrijorează cel mai mult pe dumneavoastră A-ţi putea să-mi explicaţi mai bine?”.
 Această tehnică se foloseşte în general cu pacienţii extravertiţi care verbalizează sursa
îngrijorărilor lor.
Deschiderea nr. 2
 Se foloseşte ,,Yes setul” punându-i pacientului întrebări prin care acesta să exprime printr-
un singur răspuns, nelămurirea sau îngrijorarea pe care o manifestă.
 De exemplu şi înţeleg că în acest moment vă gândiţi că o să se întâmple ceva rău, cum ar
fi să leşinaţi din cauza anesteziei sau Înţeleg că este pentru prima oară când vi se
întâmplă să fiţi nedumerit/îngrijorat.
 Pentru acest tip de deschidere este nevoie de un minimum de informaţii despre pacient.
 Merge foarte bine în cazul pacienţilor indecişi şi ambivalenţi.

Deschiderea nr. 3
 Aceasta este deschiderea clasică, în care pacientul şi medicul interacţionează punându-şi
reciproc întrebări.
 Mai este definit ca şi o conversaţie sau un dialog.
 Se aplică în cazul majorităţii pacienţilor.
Deschiderea nr. 4
 Se foloseşte tehnica reflectare sau oglindire. Medicul îi descrie simptomatologia
pacientului foarte rapid, comprimând cantitatea de informaţii în acelaşi timp oferindu-i
pacientului suportul motivaţional şi afectiv de care acesta are nevoie.
 De exemplu: Şi îmi dau seama că în momentul în care aţi consumat diferite alimente şi
băuturi calde aţi simţit o durere surdă în zona măselei. Apoi în următoarele zile durerea a
devenit din ce în ce mai intensă, iar la un moment dat, aţi simţit că zona din jurul măselei
se umflă, apărând puroiul. Nu vă faceţi griji, chiar dacă va necesita un tratament mai
 îndelungat şi complex lucrurile se vor rezolva. Pentru acest lucru am nevoie de
colaborarea dumneavoastră în sensul de a-mi urma întocmai prescripţiile.
 Se foloseşte cu pacienţii care prezintă diferite complicaţii medicale.
Mind reading-ul
 Se foloseşte în momentul în care în cabinet medicul lucrează cu pacienţi care prezintă
tulburări de anxietate de genul atacului de panică, fobii, anxietate generalizată, etc.
 În aceste cazuri trebuie aplicată corect o metoda care creşte complianţa terapeutică,
aceasta fiind mind reading-ul
De exemplu:
 Lăsaţi-mă să ghicesc, vă trece prin cap că o să faceţi un atac de panică/infarct/ sau o să
vi se întâmple ceva rău?
 Sau: Lăsaţi-mă să ghicesc aveţi din nou senzaţia că o să leşinaţi?
 Atitudinea, tonalitatea vocii, postura medicului trebuie să inspire calm pacientului, chiar
puţin umor fiind indicat în aceste cazuri.
Înţelegerea empatică

 Aceasta este o condiţie esenţială în actul medical şi se referă la modalitatea în care

medicul percepe trăirile şi atitudinile pacientului.
 Medicul încearcă să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă cu pacientul, ca şi cum s-ar
confrunta el însuşi cu aceea problemă/situaţie.
 Ca şi cum nu înseamnă ca medicul să se pună în locul pacientului, ci să încerce să
înţeleagă ce se întâmplă cu acel pacient din punct de vedere al trăirilor psihologice.
 Empatia se caracterizată prin grija şi interesul pe care medicul i-l arată pacientului, fără a
fi însă posesiv, ci din această atitudine binevoitoare să reiasă că este interesat de problema
acestuia.

Congruenţa

 Se referă la rolul autentic al medicului de a-şi manifesta adevărata personalitate, cu alte

cuvinte emoţiile şi trăirile medicului să fie congruente cu modul său de a se comporta şi
manifesta în cadrul actului medical faţă de pacient.
 Utilitatea tehnicilor de comunicare
 Printr-una dintre cele mai frapante descoperiri din ultimii zece ani, cercetările lui LeDoux
au arătat că, în privinţa emoţiilor, arhitectura creierului oferă o poziţie privilegiată
nucleului amigdalian, care devine un fel de santinelă emoţională capabilă să blocheze
creierul.
 Studiul său a arătat că semnalele senzoriale de la ochi şi de la ureche merg mai întâi în
creier la talamus şi apoi – printr-o unică sinapsă – la nucleul amigdalian; un al doilea
semnal de la talamus este îndreptat spre neocortex – acea parte a creierului care gândeşte.
 Astfel în creier există două căi, calea superioară şi calea inferioară a emoţiilor, iar atunci
când oamenii se confruntă cu situaţii dezagreabile/anxiogene/conflictuale, prima cale care
intră în acţiune este cea a emoţiilor.
 După circa 20 de minute calea superioară preia controlul, aceasta corespunzând gândirii.
Cu alte cuvinte tehnicile prezentate mai sus îi oferă timp pacientului să se acomodeze cu o
situaţie neplăcută, grăbind în acelaşi timp intrarea în acţiune a căii superioare, adică a
gândirii.
Întrebări de verificare

 Care sunt principalele drepturi şi îndatoriri ale medicului în îngrijirea pacienţilor?

 Care sunt principalele drepturi ale pacientului?
 Care sunt limitele secretului profesional?
 Ce este grupul?
 Care tip de tehnică de comunicare se foloseşte cu pacienţii care suferă de tulburări de
anxietate?
 Care sunt etapele comunicării eficiente cu pacienţii?
 Care este utilitatea tehnicilor de comunicare în actul medical?