Dreptul şi datoria de a

vindeca. Dreptul la sănătate.

Comunicarea eficientă dintre
medic şi pacient.

Conf. dr. Maier Adrian

 Obiectivele cursului
• Înţelegerea principalelor condiţii care ţin de dreptul şi
datoria medicului de a vindeca, precum şi a situaţiilor
privind dreptul persoanelor de a primii îngrijiri
medicale.
•Familiarizarea cu conceptul de grup.
• Învăţarea şi aprofundarea unor tehnici de comunicare
eficientă, care să contribuie la o bună relaţie
terapeutică cu pacientul.
 Dreptul şi datoria de a vindeca
• Dreptul şi datoria de a vindeca se exprimă în practica medicală
prin oferirea de asistenţă medicală specializată, şi cu acelaşi
nivel de implicare profesională al medicului, pentru fiecare
pacient care are nevoie/solicită asistenţă medicală.
• Indiferent de nivelul profesional atins din punct de vedere al
tehnicii medicale, medicului îi revine obligaţia şi datoria de a-
şi folosi cunoştinţele dobândite, experienţa şi creativitatea în
scopul oferirii celor mai bune alternative de diagnosticare şi
tratament în timpul exercitării actului medical.
• Medicul are datoria morală de a folosii cunoştinţele tehnice şi
tehnologice de ultimă generaţie specifice specialităţii sale, în
investigarea bolilor, al diagnosticării şi al tratării pacienţilor.
Dreptul la sănătate al pacienţilor
• Pacientul, are garantat prin lege dreptul la îngrijiri medicale de
specialitate.
• Pacientul are dreptul să cunoască toate beneficiile, avantajele,
dezavantajele, eficacitatea terapeutică şi riscurile pe care le
implică o procedură de investigare clinică/paraclinică, ori
instituirea unui tratament.
• În toate situaţiile pacientul se bucură de aceleaşi drepturi ca şi
oamenii sănătoşi, excepţie făcând cazurile de pierdere a
discernământului, această situaţie fiind stabilită de către o
instanţă judecătorească, în urma expertizelor medico-legale.
• Medicul are obligaţia de a-şi informa pacientul cu privire la
starea de sănătate a acestuia.
• În SUA precum şi în majoritatea ţărilor europene, diagnosticul
este comunicat pacientului indiferent de gravitatea sa.
 Relaţia/comunicarea medic-pacient
• Relaţia dintre medic şi pacient este unul dintre cele mai
importante aspecte din practica terapeutică. Denumită şi relaţie
terapeutică aceasta se construieşte încet, dar odată consolidată
are efect terapeutic în cazul pacientului.
• Comunicarea, empatia, congruenţa reprezintă atribute obligatorii
în relaţia medic-pacient. Atunci când pacientul se simte înţeles şi
acceptat, încrederea sa în medic şi în actul medical creşte, lucru
care contribuie la o mai bună managerierea a întregului proces
terapeutic.
• Secretul profesional medical, reprezintă unul dintre cele mai
importante aspecte ale eticii şi deontologiei medicale.
• Dezvăluirea de către medic a unor informaţii confidenţiale
legate de pacient, nu are doar consecinţe doar în plan etic, ci, şi
în cel juridic.
 Comunicarea
• Comunicarea este modalitatea prin care o persoană, un grup de persoane,
o etnie sau o naţiune pot relaţiona inter-uman, comunicarea reprezentând
ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaţii şi
de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată.
• Comunicarea este aşadar, un act social, deliberat sau involuntar,
conştient sau nu.
• Ea reprezintă în orice caz, unul dintre actele care stau la baza legăturilor
sociale.
• La nivel individual comunicarea implică crearea unui sens, în funcţie de
corelările neântrerupte dintre facultăţile noastre de percepere a
semnalelor, de bogăţia vocabularului (pentru a le decodifica), de
imaginaţie (pentru a le interpreta), ca şi de memorie pentru a le menţine
coerente atunci când la rândul nostru, devenim emiţători şi adresăm
mesaje în jur.
• Procesele de comunicare pot fi considerate cauze sau condiţii necesare
ale schimbării.
 Grupul social
• Termenul grup a fost folosit,
pentru prima dată, ca termen
tehnic în bele-arte; el vine din
italiană (groppo sau gruppo),
desemnând mai mulţi indivizi,
pictaţi sau scluptaţi, formând un
subiect.
• În franceză – groupe – a pătruns
mai târziu, adus de artiştii care au
studiat în Italia.
• În secolul al XVIII – lea termenul
desemna deja o reuniune de
persoane. La acest sens, el a ajuns
după ce, la început a
însemnat ,,nod”, ,,legătură” , ,,reu
niune” , ,,ansamblu” ,
semnificând “coeziune între
membrii” ,
 Caracteristici psihologice ale grupului

• Grupul joacă un rol crucial în evoluţia persoanei, constituie cel

mai important mijloc de socializare şi integrare socială,
contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societăţi;
• oferă individului securitate , dar şi mijloace de afirmaţie;
• răspunde de nevoile asociative şi de apartenenţă ale fiinţei
umane.
• Conceptul crucial, care exprimă puterea fiecăruia dintre membrii
asupra celuilalt şi a grupului asupra tuturor, este norma de grup.
• Pentru a înbunătăţii relaţia dintre două grupuri antagoniste
trebuie să schimbăm natura contactului dintre indivizii
aparţinând acestor grupuri.
 Apartenenţa la grup (1)
•Apartenenţa efectivă la un grup sau categorie socială aduce
cu sine două efecte:
•(1) diferenţierea grupului propriu de alte grupuri, de grupul
străin.
• (2) tendinţa de privilegiere a grupului propriu, creditul de
pozitivitate acordat acestuia.
•Într-o altă experienţă, W. Doise (1978) constată că
preferinţele pentru cooperare se repartizează în proporţii mai
ridicate în grupul propriu decât în grupul străin.
•Percepţia socială se modifică în sensul simplificării ei
conform unui mecanism de opunere binar: diferenţierea
“noi”-“eu”, similar – diferit şi tendinţa de favorizare:
“bun”-“rău”, pozitiv – negativ.
 Apartenenţa la grup (2)
• Rezumând, definiţiile date conceptului de grup se încadrează
în două modele:
• (a) modelul coeziunii, susţinut de psihologia socială
experimentală;
• (b) modelul identităţii, susţinut de orientarea cognitivă.
 Etapele comunicării medicale
• (1) Formularea problemei împreună cu
pacientul.
• (2) Oferirea de suport emoţional prin folosirea
empatiei.
• (3) acceptarea necondiţionată, suspendarea
judecăţilor de valoare (etichetările).
• (4) Implicarea pacientului în planul de
tratament prin oferirea de explicaţii.
 Formularea problemei împreună cu pacientul.

• Problema se formulează în termenii pacientului (limbaj de

interfaţă). Relatarea acestuia se consemnează printr-un limbaj
specific, de exemplu ,, Imi dau seama că vă gândiţi acum la
faptul că rezolvarea retentiei de urina o să vă doară, dar……”.
• Acesta este momentul oportun în a-i explica pacientului toate
detaliile intervenţiei folosind un limbaj adecvat, comun, si nu
unul medical.
• De asemenea, este important ca pacientul să înţeleagă faptul
că, chiar dacă există un disconfort acest lucru este de preferat,
comparativ cu complicaţiile medicale care pot apărea.
 Exemple de abordări –Deschiderea nr.
1
•Acest tip de abordare se caracterizează printr-o atitudine
non-directivă a medicului, acesta doar ascultând cu mare
atenţie problematica expusă de către pacient. Se foloseşte
tehnica de normalizare, de exemplu ,, este normal să existe un
disconfort, foarte mulţi oameni se confruntă cu lucruri similare,
dar totuşi aş dori să aflu mai multe despre ceea ce vă
îngrijorează cel mai mult pe dumneavoastră A-ţi putea să-mi
explicaţi mai bine?”.
• Această tehnică se foloseşte în general cu pacienţii extravertiţi
care verbalizează sursa îngrijorărilor lor.
 Deschiderea nr. 2
•Se foloseşte ,,Yes setul” punându-i pacientului întrebări
prin care acesta să exprime printr-un singur răspuns,
nelămurirea sau îngrijorarea pe care o manifestă.
•De exemplu şi înţeleg că în acest moment vă gândiţi că
o să se întâmple ceva rău, cum ar fi să leşinaţi din cauza
anesteziei sau Înţeleg că este pentru prima oară când vi se
întâmplă să fiţi nedumerit/îngrijorat.
•Pentru acest tip de deschidere este nevoie de un
minimum de informaţii despre pacient.
•Merge foarte bine în cazul pacienţilor indecişi şi
ambivalenţi.
 Deschiderea nr. 3
• Aceasta este deschiderea clasică, în care pacientul şi medicul
interacţionează punându-şi reciproc întrebări.
• Mai este definit ca şi o conversaţie sau un dialog.
• Se aplică în cazul majorităţii pacienţilor.
 Deschiderea nr. 4
• Se foloseşte tehnica reflectare sau oglindire. Medicul îi descrie
simptomatologia pacientului foarte rapid, comprimând
cantitatea de informaţii în acelaşi timp oferindu-i pacientului
suportul motivaţional şi afectiv de care acesta are nevoie.
• De exemplu: Şi îmi dau seama că în momentul în care aţi
consumat diferite alimente şi băuturi calde aţi simţit o durere
surdă în zona măselei. Apoi în următoarele zile durerea a
devenit din ce în ce mai intensă, iar la un moment dat, aţi simţit
că zona din jurul măselei se umflă, apărând puroiul. Nu vă
faceţi griji, chiar dacă va necesita un tratament mai îndelungat
şi complex lucrurile se vor rezolva. Pentru acest lucru am
nevoie de colaborarea dumneavoastră în sensul de a-mi urma
întocmai prescripţiile.
• Se foloseşte cu pacienţii care prezintă diferite complicaţii
medicale.
 Mind reading-ul
• Se foloseşte în momentul în care în cabinet medicul lucrează
cu pacienţi care prezintă tulburări de anxietate de genul
atacului de panică, fobii, anxietate generalizată, etc.
• În aceste cazuri trebuie aplicată corect o metoda care creşte
complianţa terapeutică, aceasta fiind mind reading-ul
• De exemplu:
• Lăsaţi-mă să ghicesc, vă trece prin cap că o să faceţi un atac
de panică/infarct/ sau o să vi se întâmple ceva rău?
• Sau: Lăsaţi-mă să ghicesc aveţi din nou senzaţia că o să
leşinaţi?
• Atitudinea, tonalitatea vocii, postura medicului trebuie să
inspire calm pacientului, chiar puţin umor fiind indicat în
aceste cazuri.
 Înţelegerea empatică
• Aceasta este o condiţie esenţială în actul medical şi se referă
la modalitatea în care medicul percepe trăirile şi atitudinile
pacientului.
• Medicul încearcă să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă cu
pacientul, ca şi cum s-ar confrunta el însuşi cu aceea
problemă/situaţie.
• Ca şi cum nu înseamnă ca medicul să se pună în locul
pacientului, ci să încerce să înţeleagă ce se întâmplă cu acel
pacient din punct de vedere al trăirilor psihologice.
• Empatia se caracterizată prin grija şi interesul pe care
medicul i-l arată pacientului, fără a fi însă posesiv, ci din
această atitudine binevoitoare să reiasă că este interesat de
problema acestuia.
 Congruenţa
• Se referă la rolul autentic al medicului de a-şi
manifesta adevărata personalitate, cu alte
cuvinte emoţiile şi trăirile medicului să fie
congruente cu modul său de a se comporta şi
manifesta în cadrul actului medical faţă de
pacient.
 Utilitatea tehnicilor de comunicare
• Printr-una dintre cele mai frapante descoperiri din ultimii zece ani,
cercetările lui LeDoux au arătat că, în privinţa emoţiilor, arhitectura
creierului oferă o poziţie privilegiată nucleului amigdalian, care devine
un fel de santinelă emoţională capabilă să blocheze creierul.
• Studiul său a arătat că semnalele senzoriale de la ochi şi de la ureche
merg mai întâi în creier la talamus şi apoi – printr-o unică sinapsă – la
nucleul amigdalian; un al doilea semnal de la talamus este îndreptat spre
neocortex – acea parte a creierului care gândeşte.
• Astfel în creier există două căi, calea superioară şi calea inferioară a
emoţiilor, iar atunci când oamenii se confruntă cu situaţii
dezagreabile/anxiogene/conflictuale, prima cale care intră în acţiune este
cea a emoţiilor.
• După circa 20 de minute calea superioară preia controlul, aceasta
corespunzând gândirii. Cu alte cuvinte tehnicile prezentate mai sus îi
oferă timp pacientului să se acomodeze cu o situaţie neplăcută, grăbind
în acelaşi timp intrarea în acţiune a căii superioare, adică a gândirii.
 Întrebări de verificare
• Care sunt principalele drepturi şi îndatoriri ale
medicului în îngrijirea pacienţilor?
• Care sunt principalele drepturi ale pacientului?
• Care sunt limitele secretului profesional?
• Ce este grupul?
• Care tip de tehnică de comunicare se foloseşte cu
pacienţii care suferă de tulburări de anxietate?
• Care sunt etapele comunicării eficiente cu pacienţii?
• Care este utilitatea tehnicilor de comunicare în actul
medical?
 Bibliografie
• David D. (2012), Tratat de psihoterapii cognitiv şi
comportamentale, Iaşi, Editura Polirom.
• Goleman D. (2007), Inteligenţa emoţională, Ediţia a
III-a, Bucureşti, Editura Curtea Veche.
• Goleman D. (2007), Inteligenţa socială, Bucureşti,
Editura Curtea Veche.
• Popa, O.C., (2007), Comunicarea factor stabilizator
în cadrul relaţiilor sociale inter-etnice, Tîrgu Mureş,
Editura University Press.