Empatia in kinetoterapie

Geangu Costin Alexandru

Grupa 15 KT
 Empatia nu este doar un concept foarte interesant, dar și unul
foarte complex. Cel mai adesea o întâlnim ca fiind capacitatea de
a te pune în pielea celuilalt sau a simții ceea ce simte altul.

A observa și a spune emoția pe care altcineva o simte nu e

îndeajuns pentru a ajuta pe cineva. Adeseori trebuie să facem
distincția dintre empatie și alte procese: înțelegerea și explicația.
Înțelegerea emoțiilor exprimate de o persoană necesită ca
observatorul să se abțină de la orice stereotip de gândire, de la
orice judecată asupra persoanei observate. Ca și cum ar intra în
pantofii celuilalt simțindu-se neștiutor, dorind să îl lase pe celălalt
să își ”scrie” suferința
. sau emoția în modul cât mai deschis.

A empatiza e similar cu a absorbi din emoțiile celuilalt, ceea ce

îi ajută pe oameni să înțeleagă și să se pună în locul altor
persoane.Însă empaticul rămâne ”pătat” de emoțiile pe care
tocmai le-a absorbit. Empatia ne face mai umani, mai apropiați de
valorile creștine. Empatia ne ajută să facem ceea ce e foarte
important în cadrul unei relații, de oricare tip ar fi: și anume, ne
ajută să depășim limita propriei persoane și să ne mutăm dincolo,
în emoționalitatea celuilalt. Ne depășim egoismul instinctual, și ne
permitem emoțional să trăim ceea ce a simțit altcineva.
 Empatia este folositoare și utilizată într-o varietate
de domenii, printre care și kinetoterapia, unde, tratarea
eficientă a pacientului depinde de interacțiunea dintre
doctor și suferind.

Un kinetoterapeut poate asculta cu atenție un pacient,

dar cel suferind va înțelege asta doar dacă specialistul îi
oferă un răspuns empatic. Dacă scopul kinetoterapiei este
să trateze oamenii – să îi scape de suferință, nu doar să
vindece boala – atunci empatia este o abilitate necesară în
orice cabinet.

Pentru a ajuta oamenii să fie empatici, este important să

înțelegi că răspunsul empatic rezultă din interacțiunea între
factorii comportamentali și emoționali. Astfel, dacă
reușești să faci pe cineva să identifice mai ușor acești
factori, este posibil ca persoana respectivă să își dezvolte
abilitatea de a empatiza.

Lipsa empatiei presupune ruptura, despărțirea,

prăpastia, izolarea de persoana de lângă noi, și e mai
degrabă specifică crizelor de identitate.
 Spre exemplu, dacă un kinetoterapeut își îmbunătățește capacitatea de a
observa, își va da seama mai ușor în ce stare emoțională se află pacientul. De
asemenea, dacă specialistul va comunica mai bine în general, va fi capabil să
relaționeze mai eficient cu orice pacient.

Chiar dacă atunci când lucrezi în domeniul acesta, ești învățat să iei decizii
bazate doar pe analize și observații obiective, cu ajutorul empatiei, poți crea o
relație mai bună cu orice pacient, care te va ajuta să îl tratezi eficient.
 Despre raportul kinetoterapeut-pacient s-au scris multe
cărţi. S-a descoperit că imaginea kinetoterapeutului şi
modul său de interacţiune cu bolnavul joacă un rol
psihologic foarte important în vindecarea pacientului. S-a
vorbit mult timp despre kinetoterapeutul care vorbeşte
despre problemele sale pacientului în timpul vizitelor şi
despre ceea ce gândesc unii pacienţi: “Sunt aici pentru a
rezolva problema mea sau pe ale lui?”.
Studiile psihologice arată că nu e necesar să stabileşti o
relaţie empatică în toate situaţiile şi nici să aplici empatia
la toţi pacienţii, pentru că nu toţi o cer. Sunt persoane
care nu manifesta dorinţă de a fi înţelese în plan
emoţional, dar care cer profesionistului să le dea toate
informaţiile utile şi necesare şi să-i ajute să se vindece.
Alţii, în schimb, simt nevoia de a fi înţelesi până la capat
ca o necesitate. Asta nu înseamnă că există pacienţi buni
si pacienţi răi.Kinetoterapeutul este acela care trebuie să
se adapteze la situatie, să inţeleagă care sunt aşteptările
pacientului şi să acţioneze în consecintă.
 Empatia este deseori confundată cu simpatia, aceasta se
diferențiază de prima într-un mod fundamental: cea dintâi este o
declarație a îngrijorării, în timp ce empatia reflectă o stare de
înțelegere emoțională a persoanei cu care interacționează cel ce este
empatic.
Rolul fiecărei unități medicale este acela de a asigura servicii medicale de
cea mai bună calitate, de tratare cu responsabilitate a pacienților și de găsire
de tratamente personalizate. Pentru că fiecare pacient în parte este diferit, așa
trebuie să fie și măsurile care se iau pentru tratarea afecțiunilor de care suferă.

Pentru a ajunge la tratarea problemelor sale de sănătate, medicii, farmaciștii,

asistenți sau alte tipuri de personal medical au nevoie de două abilități
complementare: cele hard și cele soft. Cele dintâi sunt abilitățile de care orice
profesionist are nevoie pentru a putea să profeseze – cunoștințele sale dobândite
de-a lungul facultății, rezidențiatului sau cursurilor urmate, dar și care au fost
exersate de-a lungul anilor de practică în laboratoare, săli de operație sau în
interacțiunea cu pacienții.
 Cele soft sunt competențele generale care pot deveni profesionale în
funcție de domeniu. De exemplu, în cel medical pot fi considerate soft
skills comunicarea, empatia, persuasiunea, negocierea, capacitatea de
adaptare sau chiar lucrul în echipă. Ambele tipuri de aptitudini se pot
dezvolta, însă abilităţile soft nu compensează lipsa competenţelor
profesionale. Mai mult, cu cât o persoană se află la un nivel mai ridicat
în carieră, cu atât abilitățile profesionale sunt mai importante.

Una dintre cele mai importante abilități soft este empatia, aceasta
având are un rol deosebit de important pentru interacțiunea cu pacienții.
Dacă lucrezi în departamentul de HR al unei unități medicale, cu
siguranță vei dori să recrutezi oameni care o dețin sau vei vrea să afli în
ce măsură angajații actuali dispun de empatie.
 Când luăm în calcul tratarea unui pacient, aceasta nu poate avea loc în lipsa unui set complet
de măsuri și tactici care să ajungă să cunoască afecțiunile, dar și trăirile pacientului pentru
găsirea celor mai bune soluții de tratament. 
 Ascultarea pacienților – minimizarea trăirilor pacienților pot
duce la erori. Pacienții își cunosc corpul și știu mai bine
decât orice specialist cum reacționează la anumite tratamente
pe care le-au urmat. În plus, fiecare pacient este diferit, de
aceea este absolut necesar ca kinetoterapeutii să îi asculte.
 Tratarea pacienților ca pe propria familie – Urmând acest
sfat, kinetoterapeuții pot să se gândească mai aplicat la
repercusiunile acțiunilor lor.
 Plasarea la nivelul pacientului – Dacă medicul adoptă o
poziție de superioritate, poate face pacienții să se simtă
inconfortabil. Tocmai de aceea este de evitat un
comportament care să-i pună în condiții de inferioritate.
 Adaptarea la cultura pacienților – De-a lungul carierei,
kinetoterapeutii vor trata persoane din toate categoriile
sociale, de toate vârstele și din culturi diferite. Un bun
profesionist știe să evite sensibilități culturale și îi tratează pe
toți în mod egal. Aceasta poate fi, de asemenea, un semn de
empatie.
ESTE EMPATIA O ABILITATE PE CARE O PUTEM DEPRINDE?

În acest sens, neuropsihologul Simon Baron-Cohen a conceput un

test prin intermediul căruia se poate stabili nivelul de empatie pe care
îl are o persoană. Testul constă în afișarea unor imagini ce reprezintă
36 de perechi de ochi, cu priviri diferite, cărora subiectul trebuie să le
asocieze unul dintre urmatoarele cuvinte ce descriu diferite stări:
gelozie, aroganta, spaima sau ura. Scorul mediu pe care majoritatea
oamenilor il obțin este de 26 de puncte, iar acest lucru arată că
oamenii reușesc să citească vizual emoțiile celorlalți, deși sunt departe
de a își exploata în totalitate potențialul empatic.

Pentru îmbunatățirea abilităților empatice există trei strategii simple

și eficiente care ne pot ajuta să ne folosim potențialul empatic pe care
îl avem în stare latenta la nivel neuronal.
 Primul dintre acestea se referă la obiceiul de a îi
asculta pe cei din jur cu atenție, fără a îi întrerupe și a
reflecta asupra a ceea ce spun, pentru a le înțelege
perspectiva și a le arăta ca sunt ascultați cu atenție.

Marshall Rosenberg, psiholog și fondator al unei

organizații pentru comunicarea non-violentă, susține că
ascultarea cu atenție a interlocutorului poate avea un
impact major în rezolvarea situațiilor conflictuale.
Dacă fiecare persoană ar asculta cu atenție și ar repeta
ceea ce spune interlocutorul sau înainte de a da un
răspuns, 50% din situațiile conflictuale ar fi rezolvate,
fie că este vorba despre relațiile profesionale sau
personale, sustine Rosenberg.
 O alta strategie pentru dezvoltarea abilităților empatice
se referă la observarea cu atenție a tuturor persoanelor cu
care intram în contact în rutina de zi cu zi, pentru
conștientizarea tuturor aspectelor vieții. Spre exemplu,
atunci când savurăm cafeaua de dimineață, ne putem gândi
la persoana care a cules boabele de cafea, ori când ne
îmbrăcăm, ne putem găndi la croitorul care a conceput
hainele.

A treia practica se referă la felul in care privim oamenii

necunoscuți si propune depășirea prejudecăților pe care le
avem despre ceilalți pornind de la aspect, cultură sau rasă.
În acest sens, este vorba despre a recâstiga curiozitatea pe
care o aveam atunci când eram mici, dar pe care societatea
a suprimat-o, construind tipologii in funcție de care am
fost obișnuiți să îi judecăm pe cei din jur.
Exemplu de empatie in kinetoterapie
Kinetoterapia pediatrică este diferită de cea a adultului și este
bazată foarte mult pe empatia dintre kinetoterapeut și copil.
Copiii au reacții și adaptări total diferite față de adulți la orice
afecțiune.
Reușita unui tratament de recuperare pediatrică de succes are
la bază 2 elemente majore: expertiza profesională a terapeutului
și modul cum acesta relaționează cu copilul pentru a-și atinge
obiectivele terapeutice.
Programele de kinetoterapie pot incepe încă din primele 3-4
zile de la naștere.
Programele sunt particularizate de către speciliaști și urmăresc
atingerea obiectivelor caracteristice vârstei cronologice a
copilului. Factori ca vârsta, sexul, constituția pacientului,
afecțiunea existentă și stadiul evoluției altor afecțiuni sunt cei
mai importanti în începerea tratamentului.
 Kinetoterapia și masajul pentru bebeluși și copii
are ca obiectiv principal asigurarea condițiilor
necesare pentru o dezvoltare normală și armonioasă
a organismului acestora și prevenirea apariției
deficientelor fizice.
Primul an de viață este important pentru bebeluși
deoarece totul în jurul lor este nou și demn de a fi
explorat. Dupa poziția fetala, o poziție care se
desfășoară într-un spațiu limitat, gimnastica învată
bebelușul să se bucure din plin de libertatea ce îi este
oferită de noul sau mediu de viață.
Kinetoterapia și masajul și gimnastica cu
bebelușul sunt forme terapeutice de joacă, putând fi
considerate primii pași spre socializare. Masajul
practicat cu regularitate îl ajută să doarmă, să se
hrănească mai bine și să se bucure de noutățile
apărute în primul an de viață.
 Concluzii:
• Pasiunea pentru acest domeniu se reflectă în
maniera empatică și responsabilă adoptată în
lucrul cu fiecare pacient în parte;

• Kinetoterapia înseamnă profesionalism,

implicare, empatie, rezultate;

• Empatia reprezintă cheia succesului în ceea

ce privește tratarea pacienților în domeniul
kinetoterapiei.