UNIVERSITATEA SPIRU HARET, FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI

ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

FUNDAMENTELE PSIHOTERAPIEI

Conf.univ.dr. Adela MIhaela ȚĂRANU

Student: Szasz Raluca Roxana

Anul III, IFR

 Terapia cognitiv - comportamentală

Psihoterapia mai este numita și „tratament psihologic”. Terapia cognitiv

-comportamentală își are originea în behaviorism (psihologia comportamentului) și urmărește
analiza funcțională a comportamentului - simptom. După ce se obține o imagine de ansamblu
și coerentă a comportamentului și se identifică resursele psihocomportamentale ale
pacientului, este necesar să se selecteze cele mai potrivite tehnici, acestea urmând a fi
integrate în demersul terapeutic ce urmează a fi utilizat.

Terapia cognitiv - comportamentală combină două tipuri de terapie și anume cea

cognitivă și cea comportamentală. Acest tip de terapie se concentrează pe rezolvarea imediată
a problemelor subiectului și este axată pe ameliorarea sau vindecarea problemelor acestuia.
Specific terapiei cognitiv – comportamentale, o importanță deosebită se acordă tehnicilor de
restructurare cognitivă și a atitudinii. Principiul de bază al terapiei pleacă de la ideea conform
căreia comportamentul unei persoane este influențat în mare măsură de modul în care acesta
percepe situațiile imediate. Terapia cognitiv – comportamentală poate aborda atât probleme
emoționale, cât și sociale, acoperind astfel un spectru foarte larg din trăirile persoanelor.

Intervenții utilizate în psihoterapia comportamentală: tratamentul condiționat,

antrenamentul de relaxare, antrenamentul aptitudinilor sociale, terapia aversiva,
antrenamentul asertiv, modelarea, biofeedback-ul și autocontrolul.

În cele ce urmează am ales să prezint tehica antrenamentului asertiv, specifică terapiei

cognitiv - comportamentale.

Antrenamentul asertiv

Comportamentul asertiv reprezintă modul prin care o persoană se afirmă pe sine

însăși. Acesta este „un comportament ce îi permite unei persoane să acționeze cât mai bine în
interes propriu, să își apere punctul de vedere fară o anxietate exagerată, să își exprime
sentimentele în mod sincer și să se folosească de propriile drepturi fară a le nega pe ale
celuilalt” (J. Cottraux, 2003).

Elementele principale ale comportamentului asertiv por fi sumarizate astfel:

  autovalorizarea, fară de care o persoană nu poate fi conștientă de faptul că
trebuie să inițieze un astfel de comportament. Aceasta reprezintă încrederea în faptul că
exprimarea și susținerea opiniilor, este esențială pentru satisfacerea propriilor nevoi;

 capacitatea de comunicare cu persoanele din jur și de a împărtăși cu ceilalți

elementele identificate la punctul anterior și de a nu păstra totul pentru sine;

 respectarea celorlalți în ceea ce privește drepturile și nevoile acestora. Fară

acest punct, susținerea propriilor drepturi poate fi întâmpinată cu reținere din partea
interlocutorului;

 capacitatea nativă sau educată de a alege cum să răspundem oamenilor sau

situațiilor cu care ne confruntăm;

 și desigur, un element primordial în a putea comunica asertiv este încrederea

în capacitățile, nevoile și acțiunile proprii.

Salter (1949), Wolpe (1958), Wolpe și Lazarus (1966) în lucrările lor prezintă pentru
prima dată tehnici ale comportamentului asertiv. Wolpe face o diferență foarte importantă
între comportamentul asertiv și cel agresiv. Tehnica de bază a antrenamentului asertiv este
jocul de rol. Alte astfel de tehnici sunt: modelarea, prescripții comportamentale,
autofeedback-ul, etc. Exercițiile stimulative dezvoltate de Salter se utilizează și astăzi în
programele de dezvoltare a asertivitatii. Acestea sunt: Exerciții de exprimare a opiniilor
contrare, de exprimare a sentimentelor, de realizare a unor afirmații la pesoana întăi, etc.

În situația în care comportamentu asertiv nu este nativ, acesta trebuie educat. În acest
sens au fost dezvoltate câteva tehnici de antrenament: conștientizarea capacității verbale și
nonverbale specifice comunicării asertive pentru a le putea diferenția de comunicarea
agresivă și de cea pasivă, conștientizarea gândurilor instinctuale specifice comportamentului
nonasertiv, educarea unor deprinderi asertive, înglobarea deprinderilor asertive în
comportamentul interuman de zi cu zi.

În continuare vom prezenta elementele comunicării verbale și nonverbale ale

comportamentului asertiv.

Elementele verbale.

Comunicarea verbală are ca element principal abilitatea de a ține cont de dorințele

proprii fară a leza în nici un fel dorințele celorlalți. De multe ori implică o negociere internă,
pentru a putea împacă dorințele proprii cu ale celorlalți. În majoritatea cazurilor neputandu-se
împlini dorințele tuturor celor implicați. Acesta negociere interna făcând distincția între
comportamentul asertiv și cel pasiv sau agresiv. Comunicarea asertivă trebuie să fie una
adecvată din punct de vedere social, dar în același timp trebuie să prezinte în mod direct
dorințele și așteptările individului.

Comunicarea vrebala asertivă este singura care poate duce la atingerea obiectivelor,
fară a aduce consecințe negative în ceea ce privește relațiile interpersonale.

Elemente nonverbale

În toate cazurile, comunicarea verbală este însoțită de cea nonverbală, care este
aproape la fel de importantă ac cea dintâi. Tocmai de aceea, cele două trebuie să fie
congruente, neconcordanța acestora putând avea repercusiuni asupra mesajului și relațiilor
interpersonale.

În continuare voi prezenta câteva exemple ale comportamentului asertiv nonverbal:

contactul vizual trebuie să fie direct, dar fară a deranja, poziția corpului trebuie să fie
orientată către interlocutor și la o distanță care să păstreze spațiul personal, mișcările trebuie
să fie calme, relaxate, tonul trebuie să fie hotărât, fară a fi agresiv. De asemenea trebuie
respectat dreptul la replică.

O comunicare corect asertiva ține cont de toate elementele prezentate mai sus, în
cadrul comnicării verbale și nonverbale, însă trebuie să aibe în vedere un element foarte
important al diversității umane, și anume contextul social și cultural al interacțiunii. De
exemplu, spațiul personal în China, are o cu totul altă dimensiune decât cel din Europa.

Drepturi asertive

După cum am spus mai sus, asertivitatea presupune susținerea propriilor nevoi, fară a
leza drepturile și nevoile celorlalți. Voi enumera în continuare câteva astfel de drepturi de
bază într-o comunicare interpersonală asertiva: a fi propriul judecător în ceea ce privește
acțiunile proprii, a fi responsabil doar de acțiunile proprii, a lua propriile decizii, a enunța
propriile sentimente (ex. nu înțeleg, nu știu).

Nu trebuie uitat că drepturile enumerate mai sus sunt în același timp ale noastre dar și
ale celor din jur. Toate persoanele trebuie tratate în mod egal.

Deprinderi protective
 Acestea sunt utile în situațiile în care subiectul intră în contact cu un interlocutor care
la un comportament de tip asertiv răspunde printr-un comportament irațional, nonasertiv. În
cele ce urmează, vom descrie câteva comportamente protective menite să ne ajute în astfel de
situații:

 Tehnica „discului defect”, presupune repetarea răspunsului asertiv într-un mod

continuu, cu scopul întreruperii oricărei explicații. Neajunsul acestei tehnici este acela că
poate degenera într-un conflict.

 Ignorarea selectivă presupune ignorarea anumitor elemente din comunicarea

cu interlocutorul. Elemente care au scopul declanșării unui conflict.

 Mânia dezarmantă, reprezintă refuzul de a mai continua discuția, în momentul

în care interlocutorul devine agresiv.

 Separarea problemelor. Pentru a putea raspunde într-un mod asertiv într-o

comunicare este necesar că răspunsul nostru să atingă pe rând fiecare element dintr-o
comunicare.

 Managementul vinovăției, reprezintă tendință individului de a-și cere scuze

chiar și în situațiile în care nu este necesar să facă acest lucru.

 Cerere de scuze. Sunt cazuri în care scuzele sunt cu adevărat necesare, însă nu
trebuie să permitem să ni se reproșeze și alte fapte.

Dezvoltarea comportamentului asertiv

Cea mai utilizată tehnică pentru dezvoltarea comportamentului astertiv este jocul de
rol, practicat în terapie, urmând că subiectul să practice tehnicile învățate și în afara terapiei,
în viață de zi cu zi. Acumulând toate informațiile de mai sus și inglobandu-le în
comportamentul cotidian, treptat comportamentul devine unul asertiv, iar transformarea, în
mod cert vă aduce rezultate pozitive în interacțiunea interumană.

Dezvoltarea acestui comportament, implică mai mulți pași. În continuare îi vom

prezenta așa cum sunt descriși de Andrews Salter:

 Constinentizarea sentimentelor, este elementul declanșator în ceea ce privește

necesitatea dezvoltării unui comportament asertiv;
  Schimbarea credințelor iraționale, este probabil un pas foarte complicat având
în vedere că nu vine în mod natural, ci necesită un proces conștient și continuu. Acesta
presupune dezvoltarea de alternative raționale.

 Conștientizarea drepturilor și a consecințelor posibile. Acest pas este explicat

prin însăși definiția lui și trebuie ținut cont de faptul că neconstientizand în mod corect
drepturile tale și ale celorlalți, pot apărea consecințe pe termen scurt, dar și pe termen lung.

 Comunicarea eficientă. Este foarte important că ceea ce comunicăm să fie

înțeles cum trebuie de interlocutor, de accea este bine să ținem cont de o serie de elemente:
momentul, congruența mesajelor verbale și nonverbale, comunicarea în nume propriu, să fim
descriptivi în ceea ce privește comportamentele celorlalți și modul în care acestea ne
afectează, înțelegerea faptului că mesajul prezentat este înțeles așa cum dorim, de cele mai
multe ori prin solicitarea unui feedback.

 Dezvoltarea capacității de a negocia. În cadrul conversațiilor asertive,

păstrarea sintagmei „noi”, este foarte importantă pentru a crea un sentiment de incluziune. De
asemenea este foarte importantă o anumită flexibilitate în conversație.

Prin această tehnică a antrenametului asertiv, subiecții care au dificultăți în a-și

susține punctul de vedere sau pur și simplu sentimentele din cauza faptului că le este teamă,
rușine sau nu se pot exprima liber, reușesc se comunice direct într-un mod ferm și curajos,
dar deloc agresiv.

La începutul antrenamentului subiectul nu are curajul să comunice ceea ce dorește sau

simte și nici să spună “nu” sau să lupte pentru ceea ce crede că i se cuvine. Din păcate aceste
persoane prin interiorizarea sentimentelor ajung să acumuleze frustrări și resentimente.

Antrenamentul asertiv este un proces de durată însă la încheierea acestuia subiectul

va fi capabil să-și șuștină punctul de vedere determinând astfel o schimbare semnificativă a
calității vieții lui. Astfel, această terapie este utilă atât în tratarea anumitor tulburări psihice,
cât și în ceea ce privește confruntarea problemelor apărute din viață de zi cu zi.
 BIBLIOGRAFIE

- Daniel David, 2006, Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, laşi, Polirom;

- Dafinoiu, I., Vargha J.-L. 2005, Psihoterapii scurte: strategii, metode, tehnici, laşi, Polirom;

- https://www.clinicaoananicolau.ro/terapia-cognitiv-comportamentala-definitie-secrete-si-
beneficii/

- https://ro.scribd.com/document/197395075/Tehnici-de-Interventie-Cognitiv