Psihoterapie Experiențială

Unificatoare
Terapia centrată pe persoană
(Client)
Master anul II
Semestrul I
Grupa 2 PCCPP

Studenți : Loredana Păcală(Brândușoiu)

Lavinia Tașcă
 Cum a apărut terapia centrată pe persoană(client)?

Această orientare, care se înscrie în curentul orientărilor experiențialiste, a

apărut în America anilor 40, părintele ei fiind Carl Rogers(1902-1987) care a fost
în acea perioadă (1930-1940) unul dintre cei mai marcanți psihoterapeuți
umaniști fiind propus chiar și la premiul nobel pentru pace.La început această
terapie s-a numit ,,non-directivă,, apoi ,,centrată pe client,, iar în prezent este
denumită mai frecvent ca,,psihoterapie centrată pe persoană,,. El a încercat și a
și reușit să își formuleze propriul stil terapeutic, diferit de abordarea
psihanalitică.Una dintre atitudinile și concepțiile de care Rogers a ținut cont în
mod fundamental a fost aceea că întâietatea este de ordin subiectiv :,,Omul
trăiește esențialmente într-o lume subiectivă. Activitățile sale, chiar și cele mai
înalte obiective – eforturile sale științifice, cantitative, matematice
etc.reprezintă expresia scopurilor subiective și lucrurilor subiective.

În concluzie, deși mă îndoiesc de posibilitatea că există un adevăr

subiectiv, în aceeași măsură cred că nu voi putea niciodată să ajung la
cunoașterea totală.Este vorba că ceea ce se consideră în general drept,,
Cunoaștere Științifică,, nu există. Nu există decât percepții individuale a ceea ce
se manifestă la fiecare dintre noi, ca reprezentând acest domeniu de
cunoaștere,,.

Astfel, a luat naștere abordarea centrată pe pesoană, Rogers afirmând în cartea

sa ,,A deveni o persoană : am găsit un mod de a lucra cu oamenii care pare să
aibă un mare potențial constructiv.,, După cum cred că ați observat deja, Rogers
a scos din terapia sa numele de pacient înlocuindu-l cu acela de client sau
persoană deoarece acesta considera că persoanele care vin să ceară ajutor nu
sunt bolnave așa cum sunt pacienții din spital, convingerea sa fundamentală fiind
aceea că acesta(clientul) știe ce este mai bine pentru el/ea iar la finalul analizei
este cel/cea care știe să procedeze în cel mai bun mod în continuare.
 În rândul orientărilor terapeutice din consiliere și psihoterapie, terapia
centrată pe client, a fost o adevărată ,,a treia cale,, o alternativă preferabilă în
multe situații psihanalizei sau behaviorismului(Rowe, 1986).

Contribuții în terapie

TCC a adus câteva contribuții proprii în terapie și anume:

- Introducerea termenului de client(persoană): a dus la dinamizarea și

responsabilizarea persoanei aflate în terapie.
- Descrierea procesului terapeutic: ușurează sarcina terapeuților începători în
a observa și a se obișnui în comportamentele de succes terapeutic.
- Preocuparea de a putea demonstra eficiența terapiei prin urmărirea
rezultatelor : a ajutat la ridicarea gradului de credibilitate a acestei terapii.

Cum pot să te ajut?

Rogers spune foarte frumos în cartea sa:,, dacă în primii ani de activitate
profesională îmi puneam întrebarea : cum pot trata sau vindeca sau schimba
această persoană, acum aș formula întrebarea astfel:cum pot oferi o relație pe
care această persoană s-o poată folosi pentru propria creștere personală?Când
am ajuns să pun întrebarea în această a doua formă, am înțeles că ceea ce am
învățat se aplică tuturor relațiilor mele cu semenii, nu doar lucrului cu clienții cu
probleme. Din acest motiv, cred că este posibil ca învățăturile care au avut
semnificație pentru mine, în experiențele mele ar putea avea o semnificație
pentru voi în experiențele voastre, fiindcă suntem implicați cu toții în relații
umane.,,

În terapia centrată pe client terapeutul merge pe ideea că puterea de

schimbare vine de la client el fiind doar un facilitator, Rogers fiind convins că
puterea nu vine de la terapeut sau de la tehnicile acestuia, ci de la oameni, el
considerând că toți oamenii au propriile resurse pentru creștere și dezvoltare sau
vindecare. Terapeutul centrat pe pesoană încearcă să înțeleagă persoana care se
află în fața sa, în ceea ce spune, ce simte, fiind foarte atent la toate formele de
comunicare: tonul vocii, mimica, nonverbalul, paraverbalul.

În cadrul acestei terapii persoana (clientul) este subiectul central al experienței și

o percepe în mod specific lui.Dealtfel, conform terapiei centrate pe persoană
problemele oricărui individ apar în momentul în care există o disonanță între
conceptul de sine(self) și experiențele sale cu alți oameni.

Rogers spune în cartea sa ,,A deveni o persoană : Nici Biblia și nici profeții, nici
Freud și nici cercetarea, nici revelațiile lui Dumnezeu sau ale oamenilor nu pot
avea întâietate față de propria-mi experiență,,.

Persoana reacționează în funcție de propria ei realitate, conform cu percepțiile

proprii. Aici Rogers merge pe ideea că nu există o realitate absolută ci doar
realitatea fiecăruia. Rogers în cartea sa îl citează în acest sens pe Max Weber care
spunea: ,, În derularea umilului meu efort creativ, depind foarte mult de ceea ce
nu știu și de ceea ce n-am făcut până acum,,.

Aici nupot să nu mă gândesc la filosofia orientală și la cenceptul lui Buddha de a

nu impune învățăturile sale altora și conform tradiției tibetane, ajutorul sau
instruirea trebuie oferite numai ca răspuns la o solicitare sinceră și o intenție cu
adevărat serioasă.Profesorii tibetani cred(la fel ca Rogers)că însuși actul de a
căuta și a solicita ajutor creează energia adecvată care conduce la primirea
acestuia și este necesar să ascultăm nu numai cu rechile ci și cu inima.(empatia)
Mi se pare foarte interesant acest punct de întâlnire dintre psihologia occidentală
și spiritualitatea orientală, întâlnită într-un proces psihoterapeutic experiențialist.

Calități ale terapeutului

Empatia: Una dintre principalele preocupări ale terapeutului centrat pe

persoană este ,,înțelegerea empatică profundă,, terapeutul concentrându-se pe a
încerca să înțeleagă persoana aflată în fața sa, nu doar în ceea ce spune cât mai
ales în ceea ce simte.
 A fi profund înțeles ajută la eliminarea sentimentului de izolare și ne oferă
curajul de a ne exprima gândurile și sentimentele.

Carl Rogers(1986) vorbea despre importanța empatiei așa cum o vedea el : ,,În
mintea mea, empatia este în sine un agent vindecător.Este unul dintre cele mai
puternice aspecte ale terapiei pentru că realizează, confirm și aduce chiar și pe
cel mai înspăimântat client în rasa umană,,.

Acceptarea necondiționată: este o altă calitate importantă în această

terapie, aceasta presupune că terapeutul îl ascultă și arată că îi pasă de clientul
său ca individ unic și important.

Terapeutul este non-directiv și congruent în relație, având o atitudine

ingenuă și necondiționat pozitivă.

Unii terapeuți au tendința de a fi neutri asemeni unui ecran ceea ce nju

adduce nici un beneficiu clientului și implicit terapiei. Rogers a afirmat referitor la
aceasta: ,,Nu știu cine mi-a făcut mai mult rău, prietenii sau dușmanii,, referindu-
se la faptul că există un curios decalaj între cunoașterea și înțelegerea acestei
terapii.

Prezența aici și acum a terapeutului în relația cu clientul.

In acest fel, capacitatea de rezolvare a problemei clientului este deblocată și

acesta reușește să își restabilească propriul sine(self)

Rogers spune că persoana deține capacitatea de a se organiza în așa fel încât, în

timp, să ajungă chiar la trăirea fericirii depline și a împlinirii de sine.

Care sunt caracteristicile unui terapeut benefic, în opinia cu Rogers?

Terapeutul benefic este cald, dar nu sufocant, înţelegător, dar nu
interpretativ,oferă sprijin, dar nu este insistent, iar restul funcţionează de la sine.

Oamenii îşi spun povestea, când simt că sunt înţeleşi, nu respinşi.

 Terapia

TCC a fost dezvoltată de-a lungul timpului, în sensul că în formarea

terapeuților se folosesc scheme de antrenament în sensul în care terapeutul să
poată discrimina între răspunsuri de nivel scăzut sau de nivel înalt , precum și
pentru creșterea capacității de empatie și autenticitate.

Este actuală pentru că oferă terapeutului flexibilitate pentru a trece dincolo

de reflectarea emoțiilor.

Poate fi individualizată în funcție de nevoile fiecărui client.

Îi dă voie clientului să își schimbe într-un mod firesc și natural într-o succesiune de
pași.

Are un substrat fundamentat atitudinal și intelectual.

Poate fi folosită în cadrul altor teorii ale consilierii.

În România, această terapie există din 1999, iar în 2001, terapuții, psihologi și
medici s-au reunit în Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană.

Pacientul însuși este liber să aleagă subiectul conversației. Stimulentul de a

discuta despre cea mai interioară problemă poate fi realizat atât prin întrebări
direcționate, cât și prin mijloace non-verbale (de exemplu, scăderea tonală a vocii:
„simt că vă este dificil” (coborârea tonului)).

-Terapeutul însoțește pacientul în propriile experiențe. Terapia descrisă este o

terapie centrată pe client, nu pe problemă. Prin urmare, nu se insista pe
problema.
 Critici ale terapiei

Minimalizarea importanței proceselor inconștiente a fost una dintre cele

mai dese critici aduse acestei abordări.

Atitudinea antiautoritate a fost o altă critică adusă terapiei centrate pe

client.

O altă critică ar fi că această terapie are o viziune naivă și unidimensională

asupra naturii umane.

Ce tipuri de clienţi s-au dovedit nepotriviţi pentru terapia centrata pe persoana?

O critică adusă lui Rogers este că metoda sa poate fi aplicată la orice problemă.

Cu toate acestea, nu există dovezi că problemele biologice, cum ar fi schizofrenia

sau autismul răspund bine la abordarea rogersiană.

Rogers a remarcat, de asemenea, că anumiţi clienţi, cum erau cei care se așteptau
să primească sfaturi practice în cursul terapiei, erau susceptibili să fie deziluzionaţi
de terapia nondirectivă şi abandonau repede.

Tehnica ,,ecou,,

În cele din urmă, terapia rogerisană este uneori redusă la tehnica

"ecoului" .Rogers a recomandat ca terapeutul să repete sau să parafrazeze
gândurile unui client, cu scopul de a se asigura că înţelegerea a avut loc.
Aceasta este de fapt o tehnică valoroasă, dar poate fi o prostie dacă se
face prea des sau prea automat. Este o tehnică care se expune la parodie, lucru
care s-a făcut prin programul pentru calculator ELIZA dezvoltat de Joseph
Weizenbaum de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Programul Eliza
a fost scris pentru a satiriza consilierea rogersiană prin reflectarea declaraţiilor
utilizatorului.
Dacă aţi tastat în calculator, "Sunt îngrijorat de notele mele", ELIZA va răspunde
cu ceva de genul: "Ce te îngrijorează cu privire la notele tale? "Programul nu
înţelege ceea ce tastezi, el doar reia ceea ce spui tu şi reflectă o parte din
mesajul tău înapoi spre tine, ca o întrebare. Un terapeut care ar proceda într-
adevăr astfel ar semăna mai mult cu o maşină nepăsătoare decât cu un
ascultător empatic. De aici a rezultat concluzia că fără empatie această terapie
nu poate fi eficientă.