MIEREA DE ALBINE

Mierea este un produs apicol obtinut prin transformarea si prelucrarea nectarului  sau manei  de
catre albine  si depozitat în celulele fagurilor  pentru a constitui hrana populatiei din stup. 
Mierea este fabricata de albine printr-un proces extrem de complex, iar efectele sale terapeutice
sunt explicate stiintific.
"Istoria scrisa a utilizarii mierii ca medicament incepe cu cea a cuvantului scris la Sumer: o tablita
de lut mentioneaza mierea ca remediu al ulcerelor de piele  (3.000 i.Hr.)",  ne-a spus dr. Larisa Ionescu-
Calinesti, medic primar de medicina interna cu atestat in apifitoterapie de la Institutul National de
Medicina Alternativa si Complementara. Efectele vindecatoare ale mierii mentionate in cultura tuturor
popoarelor sunt astazi explicate stiintific. Mierea este fabricata de albine printr-un proces fascinant si
complex. "Prin procesare, nectarul florilor se imbogateste cu enzime ce provin din saliva albinelor.
Depozitat in interiorul stupului, pierde 80% din apa prin ventilatia produsa de aripile albinelor", a
explicat dr. Larisa Ionescu-Calinesti. Astfel, mierea  se transforma intr-un veritabil medicament-aliment
natural prin continutul sau bogat in substante nutritive si calorii.

1.Clasificare:

a)Dupa provenienta:
- miere de flori  (florala), provenita din prelucrarea nectarului si polenului  cules de albine din florile
plantelor melifere ,
           - miere de mana , (extraflorala), provenita de pe alte parti ale plantei, în afara de flori; poate fi de
origine animala sau vegetala.
       b)Dupa speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
           - miere monoflora, provenita integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure
specii: (salcâm ,  floarea soarelui ,  menta )
           - miere poliflora, provenita din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii
de plante.
       c)Dupa modul de obtinere:
           - în faguri  (se livreaza în faguri),
           - scursa liber din faguri ,
           - extrasa cu ajutorul centrifugii ,
           - obtinuta prin presarea fagurilor ,
           - topita  (fagurii sunt încalziti).
      d)Dupa consistenta:
           - lichida  (fluida),
           - cristalizata  (zaharisita).
       e)Dupa culoare: - incolora, galben-deschisa, aurie, verzuie, bruna sau roscata.
       f)  Dupa aroma, diversele sorturi de miere, se apreciaza prin miros si degustare, indicându-se
denumirea speciei de plante din care provin.
     
      2. Principalii componenti ai mierii sunt:

      Substante zaharoase: glucidele si dextrinele:

      Substante nezaharoase în cantitati mici, aproximativ 1% din miere, si au importanta în ceea ce
priveste specificitatea acestui produs. Dintre acestea cele mai importante sunt fermentii. 
      Sarurile minerale din mierea de albine variaza în limite foarte largi datorita multor factori, (natura
materiei prime si gradul de impurificare al acesteia, conditiile climatice, modul de extractie, prelucrare
si conservare, etc).
      Elemente minerale: sodiu ,  potasiu ,  fosfor ,  magneziu ,  cupru ,  aluminiu ,  mangan ,  fier , 
clor ,  sulf ,  siliciu . 
      Microelemente: beriliu , galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint. Continutul de
microelemente ale mierii este similar cu cel al sângelui uman, ceea ce face ca sa fie usor de asimilat de
catre organism
      Vitaminele: 
               - hidrosolubile: vitamina B1   (tiamina),  vitamina B2 (riboflavina),  vitamina B6  
(piridoxina),  vitamina PP   (niacina),  vitamina H   (biotina),  vitamina B12 (cianocobalamina), 
vitamina C   (acid ascorbic),  acid pantotenic ,  acid folic ,  rutina ;
               - liposolubile: provitaminele A ,  vitamina K .

      3. Principalele sortimente de miere

      Pe lânga efectele generale ale mierii, exista si proprietati particulare ale acesteia, în functie de
provenienta sa: 
           a)mierea de mana - este obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are proprietati
laxative mult mai puternice decât celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului
digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din corp. 
           b)mierea de tei - are aroma cea mai placuta si cea mai puternica dintre toate tipurile de miere.
Este recunoscuta drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac. 
           c)mierea de floarea-soarelui - este cumva la polul opus fata de cea de tei. Are proprietati tonice
psihice si tonice generale, este afrodiziaca, stimuleaza imunitatea. 
           d)mierea de salcâm - se pastreaza lichida în mod natural, fiind foarte bogata în fructoza. Are, ca
si cea de tei, proprietati calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru
activitatea cardiaca. 
           e)mierea de brad si de alte conifere - este foarte rara, randamentul de culegere al albinelor fiind
mic. Are proprietati exceptionale asupra plamânilor si sistemului respirator, beneficiind de proprietati
antiinfectioase, expectorante, antitusive si, atunci când este consumata cu tot cu fagure,
bronhodilatatoare. 
           f)mierea de zmeura - face parte dintre asa-numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasa,
specifica, dupa care poate fi recunoscuta. Regleaza activitatea ovarelor, este reîntineritoare, previne
aparitia unor afectiuni ca osteoporoza, sclerodermia. 
           g)mierea de menta - este culeasa de albine din culturile de menta întinse pe zeci de hectare. Se
foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Usureaza digestia,
combate balonarea. 
           h)mierea de trifoi - este obtinuta de albine, atunci când sunt tinute în pastorala, în preajma
lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o actiune diuretica foarte buna,
ajutând la eliminarea apei în exces din tesuturi si, de asemenea, are o actiune estrogena, adica ajuta la
fixarea calciului în oase, iar la femei favorizeaza accentuarea caracterelor feminine si are efect
întineritor puternic. 
           i)mierea de mac - are efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuala)
puternic. Are adesea o nuanta mai închisa, din cauza ca are în compozitie si mici granule de polen de
mac, care este negru la culoare. 
            j)mierea poliflora - proprietatile sale difera foarte mult în functie de regiunea din care este
recoltata. De exemplu, mierea de la câmpie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre
deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase înalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza în
special aparatului respirator, iar efectul sedativ este înlocuit cu unul tonic nervos. În general, mierea
poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea înglobând nectarul de
la câteva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si împrumutând ceva din proprietatile
terapeutice ale fiecareia dintre ele. 

4. Actiunea nutritiva si beneficiile nutritionale ale mierii. 

Prin compoziţia sa, mierea naturala, posedă calităţi dietetice şi terapeutice demonstrate.

Mierea de albine, reprezintă o soluţie concentrată de zahar invertit natural, în care se mai află
dizolvate o serie de substanţe deosebit de benefice sănătăţii omului. Aceşti compusi bio din miere
provin atât din nectarul floral sau a manei extraflorale cât şi din sintezele realizate de către
albine. Datorită acestor subsatnţe naturale din compoziţie, mierea nu decalcifiază ca alte produse
zaharoase şi posedă o serie de virtuţi tămăduitoare.
  Apiterapia, străveche ramură a tratamentelor naturiste, încă din preistorie s-a bazat cel mai
mult pe miere, în scopul ameliorării sau păstrării sănătăţii oamenilor.
      Cu o valoare energetica ridicata, mierea este recomandata în cazuri de anorexie în special la copii si
sugari, asteneie profunda (mai ales în urma starilor de covalescenta), surmenaj, oboseala fizica sau
intelectuala.    
      Deasemenea, mierea este de o reala valoare în asa numita "astenie de primavara", care de fapt este o
stare fizica determinata de carente în vitamine si saruri minerale, de care sufera toate organismul la
iesirea din iarna. Mierea este folosita în corectarea carentelor nutritionale responsabile de aparitia
tulburarilor de crestere, demineralizarea oaselor si a danturii.
      Mierea este cel mai rapid si puternic energizant natural cunoscut. Substantele pe care le contine
sunt usor de asimilat de catre organism, care primeste prin miere si minerale, vitamine si enzime.
Deasemenea, mierea este un puternic antiinfectios natural, care actioneaza asupra principalelor sisteme
si aparate din organism, de la tubul digestiv si caile respiratorii pâna la nivelul pielii si al mucoaselor.
Acest produs al stupului este si un puternic stimulent al digestiei si al metabolismului, favorizeaza
tranzitul intestinal, ajutând la eliminarea prompta a toxinelor din organism. Nu în ultimul rând mierea
este utila în mentinerea echilibrului endocrin, ajutând la reglarea activitatii principalelor glande din
corp producatoare de hormoni. 
Studiile au mai relevat faptul ca mierea faciliteaza o mai buna performanta fizica si rezistenta la
oboseala precum si un randament mental mai bun. 

Mierea naturală de albine şi botulismul

Nu sunt puţine tratatele de microbiologie sau de toxicologie, care enumeră mierea (ne referim strict la
mierea naturală nepasteurizată, cu o vechime mai mică de 2 ani) drept sursă de infectare cu microbul
Clostridium botulinum, agent al bolii numite botulism. Această ipoteză (căci este doar o ipoteză în lipsa
cazurilor clinice) este contrazisă tocmai de către autorii unor astfel de lucrări. Cunoştinţele ştiinţifice
legate de Clostridium botulinum, enumerate în lucrările mai sus menţionate, relevă faptul că:
  - prezenţa flavonelor şi flavonoizilor inhibă major viaţa bacteriei (orice sortiment de miere este foarte
bogat în astfel de compuşi),
  - la un pH mai mic de 4,8 nu este posibilă creşterea bacteriei şi producerea de toxine (mierea are un
pH de 3-5),
  - soluţiile concentrate de zaharide reprezintă un mediu extrem de ostil de viaţă pentru Clostridium
botulinum (concentraţia mierii în glucide este de 75%, ceea ce reprezintă un mediu de-a dreptul selenar
de viaţă pentru microorganismele anaerobe, chiar şi pentru iubitoarele de glucoza care iniţiază
fermentaţia alcoolică - de aceea mierea nu fermentează),
  - prezenţa unor substanţe antibiotice în mediu, determină inhibarea sau distrugerea microbului (acidul
formic, inhibina, acizii graşi neesterificaţi, ş.a., reprezintă substanţe cu mare putere antibiotică, aşa cum
se poate vedea mai jos).
  Este posibilă dar puţin probabilă contactarea botulismul infantil, prin sporii de Clostridium botulinum
din mierea naturală, la copii mai mici de 1 an, existând probabil şi interese comerciale, în sensul de a
exclude acest produs natural din meniul copiilor mici. Deşi nu există studii clinice sau microbiologice
în acest sens (şi nici nu prea sunt şanse să fie pe viitor), precauţia este totuşi bine venită.

Proprietăţile antibiotice ale mierii

 S-au efectuat numeroase cercetări şi experienţe cu privire la efectul bactericid şi bacteriostatic pe care
mierea de albine o posedă, toate demonstrând existenţa acestor proprietăţi, mai ales asupra tulpinilor
patogene de streptococi, stafilococi,colibacili, Sallmonela şi Proteus vulgaris. Acţiunea antibiotică a
mierii, se datorează mai multor factori care converg, cum ar fi:
  - concentraţia mare de glucide,
  - pH-ul de contact, scăzut (această aciditate, nu se menţine în tubul digestiv, deoarece acizii organici
din miere au potenţial bazic, adică formează saruri alcaline),
  - existenţa unor substanţe propriu-zis bactericide (inhibina, unele substanţe din nectarul florilor
vizitate de către albine),
  - prezenţa acidului formic.

Efectul diuretic al mierii

S-a observat că mierea stimulează rinichiul, având în acelaşi timp, un efect antiseptic asupra aparatului
urinar.

Acţiunea cicatrizantă a mierii

Mierea, la nivelul plăgilor şi ulceraţiilor, stimulează granulaţia şi conduce la creşterea glutationului în

secreţia plăgilor, contribuind la cicatrizarea rănilor şi a ulceraţiilor.

Acţiunea principiilor din miere asupra sistemului circulator

Mierea conţine glucoza (substanţă necesară activităţii muşchiului cardiac), potasiu şi o substanţă

aproape identică ca structură şi ca activitate, cu acetil-colina. Acetil-colina, prin faptul că produce
vasodilataţia vaselor mai mici de sânge (arteriole, capilare), contribuie la scăderea tensiunii arteriale.
Datorită tuturor acestor substanţe, mierea se dovedeşte a fi cardiomiotonica şi uşor hipotensivă.
  S-a constatat, de asemenea, că mierea ameliorează circulaţia coronariană şi că creşte
nivelulul hemoglobinei.

Recomandări terapeutice şi dietetice

Mulţumită acţiunii bactericide şi cicatrizante, mierea se utilizează în tratarea plăgilor supurate şi al

acelora care se cicatrizează greu. Se aplică, în acest scop, ca atare sau în amestec cu ulei vegetal,
menţinându-se în permanenţă o igienă riguroasă a locului afectat.
   Ca urmare a proprietăţilor antibacteriene, anestezice şi cicatrizante - efecte demonstrate ştiinţific,
mierea prezintă efecte benefice în arsuri, ulcere varicoase, răni profunde (Bojor O. , Popescu O.)
   Leziunile mucoasei bucale, se vindecă repede dacă din 3 în 3 ore se ţine în gură, un timp mai
îndelungat, câte o linguriţă de miere.
   Mierea diluată cu apa călduţă (1 lingură de miere  la 100 ml de apă) administrată cu 1 oră înaintea
meselor, ameliorează aciditatea gastrică, calmează durerea, se comportă ca un pansament, contribuind
şi la cicatrizarea ulceraţiei, în cazul celor care suferă de ulcer gastric. Această diluţie de miere în apă
călduţă, se poate utiliza şi în completarea tratamentelor specifice în cancerul gastric. Apa, se poate
înlocui cu laptele, mai ales în caz de ulcer.
 În constipaţie, mierea în apă călduţă, sau mai bine într-un ceai laxativ răcit, dă rezultate bune, mai
ales dacă este luată seara, înainte de culcare. În constipaţia cronică, mierea este adesea mai eficientă
decât laxativele şi purgativele farmaceutice, care sunt prea iritante.
  În afecţiuni urinare, mierea dă rezultate bune, fiind indicată în cistite, pielite, pielonefrite şi litiază
renală. Mierea de albine naturală, ca produs dietoterapeutic, se recomandă în mod deosebit în
glomerulonefrita acută poststreptococică.
  Mierea se foloseşte ca adjuvant şi în tratamentul anghinei pectorale şi a infarctului miocardic.
  Comunicările simpozioanelor de apiterapie relevă eficienţa mierii se albine în tratamentul bronşitelor
cronice şi alergice.
   Ceaiurile îndulcite cu miere, se utilizează cu eficienţă în bolile respiratorii (faringită, laringită,
traheită, bronşită, viroze respiratorii, gripă).

   • Atenţie!
   Îndulcirea infuziilor sau a decocturilor cu miere, se realizează doar după ce temperatura lichidului
extractiv a scăzut suficient de mult.
  Mierea devine toxică atunci când este adăugată lichidelor mai calde de 40ºC (Gh. Mencinicopschi).
De asemenea mierea încălzită, de obicei în scopul pasteurizării (mierea pasteurizată), nu mai
este dietetica şi cu atât mai puţin curativă, pierzându-şi toate enzimeleşi o mare parte din vitamine şi
acumulând, în acelaşi timp, compuşi toxici, în urma degradării unor substanţe. De altfel, o miere
veritabilă, naturală, nu are nevoie de pasteurizare, deoarece pe lângă concentraţia mare
de monoglucide, conţine inhibină (substanţă naturală antibiotică), împreună determinând un puternic
efect antiseptic asupra întregului produs apicol.

Caria dentară - are drept cauză nu doar bacteriile fixate la nivelul smaltului dinţilor, ci şi anumite
tulburări metabolice produse, conform mai multor studii, de către consumul de zahăr. De la apariţia
zahărului în alimentaţie, în urmă cu 200 de ani, rata apariţiei unor boli cum ar fi caria dentară, diabetul,
obezitatea a crescut exponenţial. În prezent, caria dentară este cea mai răspândită boală din lume, 98%
din populaţia planetei suferind de ea. Dacă vreţi să frânaţi fenomenul apariţiei acestei probleme,
înlocuiţi complet zahărul cu mierea de albine.
       Constipaţia - se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doză care se ia în fiecare zi
este de două linguriţe de miere, pe cât posibil lichidă şi proaspătă (obţinută în anul respectiv).  
      Diabetul - studii recente, făcute în mai multe ţări ale lumii, arata că înlocuirea totală a zahărului în
alimentaţie cu miere duce la o scădere cu 60-70% a ratei apariţiei diabetului. Mai ales în alimentaţia
copiilor şi tinerilor este recomandată folosirea mierii ca unic îndulcitor, deoarece ajuta la prevenirea
diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale.
       Laringita sau faringita - unele sortimente de miere (mierea de lavandă, mierea de cimbru şi
mierea de conifere), dar şi amestecul de miere cu propolis sunt de un real ajutor în recuperarea vocii
afectate. Se vor consuma 1-2 linguriţe dimineaţa pe stomacul gol şi 1-2 linguriţe seara, cu o jumătate de
oră înainte de culcare.
       Bronşită cronică - Se administrează miere de albine (de preferinţă de tei sau eucalipt) asociată cu
propolis. Se administrează 1 linguriţă de miere, după care se sug 5-10g de propolis. Acest tratament se
administrează pe stomacul gol de 2 ori pe zi: dimineaţa şi seara cu 1 oră înaunte de culcare.
       Lipsa de calciu şi de magneziu - nu este combătuta direct de miere, care conţine totuşi cantităţi
destul de reduse din aceste minerale. În schimb, înlocuirea zahărului cu miere împiedica apariţia
carentelor în aceste substanţe, deoarece spre deosebire de "otravă albă" (cum este denumit zahărul),
mierea nu consuma şi nu perturba asimilaţia acestor două minerale esenţiale.
      Menopauza prematură - nu poate apărea la femeile care consumă zilnic miere, legume şi fructe
crude. Aceste alimente sunt un puternic reîntineritor, stimulând în mod armonios activitatea ovarelor şi
întârziind apariţia menopauzei, cu până la zece ani. 
      Obezitatea - se recomandă, de asemenea, înlocuirea totală a zahărului cu miere, care nu da aceeaşi
dependentă ca şi zaharicalele obişnuite. Cercetări recente arata că peste 60% din obezii din întreaga
lume sunt, practic, dependenţi de zahăr şi, mai ales, de produsele care îl conţin (ciocolată, prăjituri,
sucuri, bo mboane, îngheţată). La miere, această dependenţă nu apare. 
    Osteoporoza - apare atunci când în organism nu mai sunt sintetizaţi suficienţi hormoni estrogeni,
hormoni care au un rol crucial în fixarea calciului în oase. Toate tipurile de miere conţin în cantităţi
mici lăptişor de matca, cea mai bogată substanţă naturală în acest tip de hormoni. Aşadar, consumul
zilnic de miere furnizează sistematic organismului acest ajutor hormonal, ajutând la prevenirea acestei
boli.
     Rinite, sinuzite şi  corizele spasmodice (febra fânului) - mierea în fagure, este un excelent adjuvant
în tratamentul unor astfel de afecţiuni
     Tulburările de creştere şi de dezvoltare la copii - pot fi extrem de eficient prevenite prin
consumul sistematic de miere de albine şi de polen de albine. Ambele produse stimulează în mod
armonios procesele de creştere şi de dezvoltare, atât la nivel fizic cât şi mental.

5. Recomandări în funcţie de sortiment

 Mierea autohtonă, provenită de la plantele indigene, este deosebit de valoroasă şi variată,

întrecând de cele mai multe ori similarele din import, mai superioare doar prin faptul că sunt bine
promovate, atrăgând uneori şi prin exotism, aşa cum este cazul mierii de Manuka.

Pe lângă recomandările generale expuse mai sus  în funcţie de nectarul sau "mana" din care
provine, mierea autohtonă se indică şi în alte afecţiuni.
  • Mierea extraflorală (de mana) de brad sau molid, este indicată în special în bronşită.
  • Mierea de salcam, se utilizează ca antiseptic, dar şi pentru calmarea sistemului nervos.
  • Mierea extraflorală (de mană) de mojdrean sau de frasin prezintă proprietăţi laxative şi
antiinflamatorii asupra mucoaselor intestinale.
  • Mierea de trifoi stimulează diureza şi expectoraţia.
  • Mierea polifloră, în care predomină roiniţa (Melissa officinalis), prezintă efect antispastic şi sedativ.
În general, mierea polifloră de munte, prezintă efecte antiseptice şi tonice asupra căilor respiratorii, iar
cea de câmpie sau de deal se dovedeşte a fi benefică tubului digestiv.
  • Mierea de tei, calmează sistemul nervos, combate insomnia, reduce spasmul digestiv şi pulmonar,
tratează bronşita, calmează tusea şi stimulează metabolismul.
  • Mierea de floarea soarelui combate febra şi ajută la normalizarea tensiunii arteriale atât în
hipertensiune cât şi în hipotensiune.
  • Mierea de mentă se dovedeşte utilă în dischineziile biliare. De asemenea combate balonarea şi
prezintă efect antiseptic asupra aparatului urinar. Se cunosc de asemenea, de mult timp, efectele
analgezice, antispastice şi antidiareice ale mierii de mentă.
  • Mierea de flori de pomi fructiferi (cireş, măr, păr, castan, prun, corcoduş, etc.) prezintă efecte
favorabile în afecţiunile renale. Totodată acest sortiment se dovedeşte util în bolile vaselor de sânge, în
special ale venelor (varice, flebite, etc.).
  • Mierea în faguri, prin conţinutul mare de vitamină A şi ceara, asigură o bună igienă a cavităţii bucale
şi întăreşte vederea. Ca emolient şi dezinfectant, ceara din fagurii cu căpăceală, se recomandă în
afecţiunile bronhopulmonare.
  Mierea în faguri, prin conţinutul de acizi grasi cu lanţ foarte lung, care se comportă ca fibrele
vegetale, stimulează tranzitul intestinal, iar prin enzimele şi vitamina A din conţinut, prezintă  actiune
antioxidanta.
  O puternică acţiune inhibantă asupra radicalilor liberi, prezintă orice sortiment natural de miere în
care se adăugă seminţe măcinate de negrilica sau de negrusa.

6. Când îşi pierde mierea de albine proprietăţile curative şi dietetice?

  Mierea de albine îşi pierde proprietăţile apiterapeutice şi chiar poate să devină toxică, atunci când:
  - este artificială, seminaturală sau falsificată
  - este pasteurizată (pasteurizarea mierii este mai frecventă decât se crede, iar recurgerea la acest
procedeu nu este indicată pe etichetă),
  - conţine substanţe străine (antibiotice sau dezinfectante chimice la care a recurs apicultorul),
  - este încălzită sau adăugate lichidelor calde (la temperaturi mai înalte de 40ºC, în miere se generează
compuşi toxici).
  - este veche (mierea nu se păstrează mai mult de 2 ani).

7. Administrare

           - copiilor sub un an nu li se administreaza deloc miere de albine, acestia fiind extrem de sensibili
la anumite microorganisme(Clostridium botulinum) care se pot dezvolta în miere - e drept, în cazuri
extrem de rare - si care produc boli grave (la care adultii sunt imuni); 
           - copiilor între 1 si 3 ani li se administreaza 2-4 lingurite de miere pe zi; 
           - copiilor între 3 si 6 ani li se administreaza 4-6 lingurite de miere pe zi;
           - copiilor de peste sase ani pot consuma pâna la 8 lingurite de miere de albine;
           - adolescentii pot consuma pâna la 15 lingurite de miere (echivalentul a 70 de grame);
           - adultii pot sa consume pâna la  20 de lingurite pe zi (echivalentul a 100 g). 

8. Precauţii, contraindicaţii

Mierea nu se administrează în caz de diabet sau de obezitate, decât, eventual, sub observaţie şi
îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi mici, care
trebuiesc luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă.
   Mierea de albine trebuieşte consumată cu precauţie, ca înlocuitor al zaharului şi zaharoaselor, în caz
de rezistenta la insulina.
Pentru copii mai mici de un an, există o contraindicaţie, mai mult sau mai puţin justificată, în ceea
ce priveşte consumul de miere de albine.
   Există persoane care manifestă fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere sau doar
la unele sortimente. Acestea, trebuie să evite acest produs (sortiment) apicol.