1

CAIETUL I, Ilustraţii pentru pastori

Traducători voluntari: Andrei Marius, Cristea Marius, Necula Marius.

 4. Lumea celor care mor

1. Avertizări
Potrivit unei vechi fabule, un om a făcut o înţelegere
neobişnuită cu Moartea. A spus „bătrânei cu coasa”
că el o va însoţi atunci când va veni timpul să moară,
dar numai cu o condiţie – Moartea să trimită un
mesager care să-l anunţe din timp. Săptămânile s-au
făcut luni, lunile – ani. Într-o seară aspră de iarnă,
când omul stătea gândindu-se la toate averile sale,
deodată Moartea intră în cameră şi-l atinse pe umeri.
Speriat, omul strigă: „Ai venit aşa de repede şi fără să
mă anunţi! Am crezut că avem o înţelegere.” Moartea
replică: „Eu am făcut chiar mai mult decât partea
mea. Ţi-am trimis mai mulţi mesageri. Uită-te în
oglindă şi vei vedea câţiva dintre ei.” Şi cum omul se
văicărea, Moartea şopti: „Uită-te la părul tău! Odată
era tot şi era negru, acum e puţin şi alb. Uită-te cum
îţi ciuleşti urechile ca să auzi ce zic eu pentru că nu
mai auzi bine. Observă cât de aproape de oglindă
trebuie să stai ca să te vezi bine. Da, ţi-am trimis
mulţi mesageri de-a lungul anilor. Îmi pare rău că nu
eşti pregătit, dar a venit timpul.”
 Daily Bread, februarie 29, 1991
 
 2. Fără griji
Corrie Ten Boom era o mică fetiţă din Olanda, şi
pentru prima dată a văzut ce este moartea atunci când
a vizitat casa unui vecin care decedase. După aceea
Corrie trăia cu teama că peste câteva zile vor muri şi
părinţii ei. Tatăl ei a liniştit-o cu cuvinte înţelepte:
„Corrie, când mergem împreună la Amsterdam, când
crezi că îţi dau biletul tău?” „Chiar înainte de a urca
în tren”, a replicat ea. „Exact”, spuse tatăl ei, „şi
înţeleptul nostru Tată din ceruri ştie când avem
nevoie de ceva. Nu o lua înaintea Lui, Corrie. Când
va veni timpul ca unii dintre noi să moară, te vei uita
în inima ta şi vei găsi puterea de care ai nevoie – chiar
la timp.”
Today in the World, MBI, octombrie, 1991, p. 30
 
3. Risc
Multe accidente mortale rezultă din asumarea de
riscuri. Aceasta este concluzia unei organizaţii din
Canada care încearcă să reducă pe cât posibil numărul
de accidente dintre maşini şi trenuri. Roger Cyr,
directorul naţional al Serviciului de Salvare, atribuie
vina pentru accidente conducătorilor auto care-şi
asumă multe riscuri. „Studiile au arătat că atunci când
oamenii aud fluierătura unui tren, mintea lor le spune
că trebuie să mărească viteza”, spune el. Aproape
43% dintre accidente apar la trecerile echipate cu
lumină şi zgomot sau bariere. Cyr spune, de
asemenea, că mulţi şoferi „… au îndrăzneala să
conducă chiar pe lângă sau pe sub bariere”. Ei îşi
asumă riscul, gândind că pot trece înaintea trenului,
evitând cumva coliziunea – dar cu consecinţe tragice.
Daily Bread, aprilie 6, 1991
Când John Owen, mare puritan, stătea pe patul său de
moarte, secretarul său scrise, în numele său, unui
prieten: „Sunt încă în lumea celor care trăiesc”.
„Stop”, spuse Owen. „Schimbă şi scrie, sunt încă în
lumea celor care mor, dar sper că voi fi în curând
înviat în lumea celor care trăiesc.”
 John M. Drescher
5. Sub gheaţă
 
Acum câţiva ani de zile, într-o zi aspră şi rece de
ianuarie, un băiat de cinci ani pe nume Jimmy
Tonglewicz gonea pe o sanie pe gheaţa Lacului
Michigan. Într-o secundă el dispăru sub gheaţă.
Ultimele cuvinte pe care tatăl său le-a auzit erau:
”Salvează-mă tată!” Tatăl cuprins de spaimă a sărit în
apa îngheţată, dar frigul l-a făcut repede neputincios,
părăsind locul într-o ambulanţă. Timp de mai mult de
20 de minute, Jimmy a rămas blocat sub apă. Când
corpul său ţeapăn a fost tras din apa lacului de către
scafandri, nu avea puls. Totuşi, erau multe lucruri
care erau în favoarea lui – în special apa rece!
Oamenii de ştiinţă numesc ceea ce s-a întâmplat
„reflexul înotului mamifer”. Şocul apei rece i-a
permis lui Jimmy să trăiască fără să respire un timp
anormal de lung. Încet, încet, el şi-a revenit şi astăzi
el trăieşte o viaţă normală.
 Today in the World, mai, 1990, MBI, p. 9
6. Curajul în faţa morţii
 
Curajul generalului Stonewall Jackson în Războiul
Civil poate fi o lecţie pentru credincioşi. Istoricul
Mark Brinsley scria: „un câmp de luptă este un loc
plin de moarte chiar şi pentru generali şi ar fi o
naivitate să presupunem că Jackson nu a simţit
niciodată teama animalică a tuturor fiinţelor expuse la
rănire şi moarte. Dar, întotdeauna el a arătat un calm
extraordinar în luptă, un calm prea profund şi puternic
pentru a fi doar prefăcătorie. Aparenta sa neatenţie
asupra pericolului atrăgea atenţia.” După prima
bătălie de la Manassas cineva l-a întrebat cum
reuşeşte să se stăpânească. „Credinţa mea mă învaţă
să mă simt la fel de sigur în luptă ca şi în pat.”
Jackson a explicat, „… Dumnezeu ştie momentul
morţii mele. Eu personal nu-mi fac griji pentru
aceasta ci pentru a fi mereu gata. Nu contează ce se
întâmplă cu mine.” Şi a mai adăugat, „acesta este
modul în care toţi oamenii ar trebui să trăiască şi
atunci toţi vor fi la fel de curajoşi.”
 Mark Brinsley
7. Certitudine
Când m-am mutat în USA, am fost impresionat de
numărul mare de străini care mi-au vizitat casa „ca să-
mi ureze de bine”… Toţi vindeau asigurări!!! Într-o
 2

zi, vizitatorul meu vorbea despre necesitatea de a fi un sfânt. Un om care şi-a auzit propria sentinţă la
prudent în pregătirea pentru orice eventualitate. „Dacă moarte nu va fi îngrijorat de cum merg teatrele.”
se va întâmpla ceva cu dumneavoastră, domnule  Gary Thomas, Christian Times, 3 octombrie, 1994.
Briscoe – a început el să spună, dar eu l-am întrerupt  
cu – te rog nu-mi spune. Mă supără.” Era puţin  
surprins, dar a încercat din nou. „Dar cu tot respectul,
domnule, noi trebuie să fim pregătiţi dacă ni se 10. Statistică
întâmplă ceva.” Nu spune asta”, am insistat eu. El se
uită încurcat. ”Nu înţeleg ce am spus ca să vă supăr”. În fiecare oră mor 5417 oameni.
„Atunci am să vă spun eu”, am replicat. „Mă supără
că vorbiţi despre o certitudine a vieţii cum este  
moartea ca şi când ar fi o posibilitate. Moartea nu este 11. Putrezire
o posibilitate, ci este o certitudine. Nu spui „dacă” ci  
„când”, atunci când subiectul este moartea.” Iată cincisprezece feluri de gunoi şi intervalul de timp
 D. Stuart Briscoe, Spirit Life în care se vor dezintegra:
   
   Bilete de călătorie -2-4 săpt;
8. Privilegiu  Cârpă de bumbac - 1-5 luni;
   Pungi de polietilenă - 2-3 luni;
Compozitoarea de imnuri creştine Fanny Crosby ne-a  O bucată de funie - 3-14 luni;
lăsat mai mult de 6000 de cântece. Deşi oarbă din
 Ciorap de lână - 1 an;
cauza unei boli la vârsta de şase săptămâni, niciodată
 Prăjină de bambus - 1-3 ani;
nu a fost supărată din această cauză. Odată un
predicator, din compasiune a spus: „Cred că este mare  Stâlp de lemn nevopsit - 1-4 ani;
păcat că Domnul nu te-a făcut să vezi când El a  Stâlp de lemn vopsit - 13 ani;
revărsat atât de multe alte daruri asupra ta”. Ea a  Prăjină uşoară de lemn - 15-36 ani;
răspuns repede: „Ştii că, dacă la naştere aş fi putut  Traverse de cale ferată - 30 ani;
face o cerere, aceasta ar fi fost dacă mă pot naşte  Conservă de oţel - 100 ani;
oarbă?”. ”De ce?” a întrebat surprins predicatorul.  Conservă de aluminiu -200-500 ani;
„Deoarece atunci când voi ajunge în ceruri, primul  6 capace de plastic
chip care întotdeauna va bucura privirea mea va fi cel unul peste celălalt - 450 ani;
al Mântuitorului meu!” Unul din imnurile ei a fost  Sticlă de Coca – Cola - necunoscută.
atât de personal încât pentru mulţi ani l-a păstrat Sursă necunoscută
numai pentru ea.  
Kenneth Osbeck, autor al mai multor cărţi  
despre imnologie, a spus cum a fost prezentat acesta 12. Preţul unei scurtături
publicului: „… într-o zi, la o conferinţă biblică în  
Northfield, Massachussetts, domnişoara Crosby a fost Bob Harris, prezentator meteo pentru televiziunea
rugată de D.L. Moody să-şi dea mărturia personală. New York TV, a trebuit să se confrunte cu o furtună
La început, ea a ezitat, apoi încet s-a ridicat şi a zis: publică proprie în 1979. Cu toate că a studiat
există un imn pe care l-am scris dar nu l-am publicat matematica, fizica şi geologia la trei colegii diferite,
niciodată. Îl numesc poemul sufletului meu. Uneori el a terminat şcoala fără să absolve cu acreditare. În
când sunt tulburată, îl cânt pentru că aduce linişte schimb avea o dorinţă puternică de a deveni
inimii mele.” Atunci ea a cântat în timp ce mulţi prezentator meteo. A sunat la televiziunea WCBS,
plângeau: „Odată funia de argint se va rupe şi eu nu prezentându-se ca fiind doctor în geofizică la
voi mai cânta aşa mult ca acum, dar vai! Bucuria când Universitatea Columbia. Titlul mincinos i-a deschis
mă voi trezi în palatul regelui! Şi-l voi vedea faţă uşa. După două luni de probă, a fost angajat pe post
către faţă şi voi spune istoria – salvată prin har!” La de meteorolog. În următorii 10 ani cariera sa a
vârsta de 95 de ani, Fanny Crosby a murit în speranţa cunoscut fluctuaţii. A ajuns să fie cunoscut sub
că va vedea faţa lui Isus. numele de „Doctorul Bob”. A fost angajat de
 Sursă necunoscută asemenea de New York Times ca meteorolog
  consultant. În acelaşi an, Compania feroviară Long
  Island Railroad şi Bowie Kuhn – comisar baseball –
9. Privilegiu l-au angajat şi ei. La vârsta de 40 de ani, trăind visul
copilăriei sale, ajunge să cunoască disgraţia publicului
John Climacus, un ascet din secolul VII, care a scris şi umilinţa naţională atunci când o scrisoare anonimă
„Scara spre cer”, a îndemnat creştinii să folosească a sugerat conducătorilor WCBS să verifice
realitatea acestui pământ spre binele lor. „Nu poţi acreditările sale academice. Atât staţia de televiziune
petrece o zi evlavios decât dacă te gândeşti că este cât şi New York Times l-au concediat. Istoria a atras
ultima ta zi”, a scris el. El numea gândul morţii ca atenţia întregii ţări. A fost la Today Show, la
fiind lucrul cel mai esenţial şi un dar de la Dumnezeu. Tomorrow Show şi a apărut în revista People Weekly,
„Omul care trăieşte zilnic cu gândul morţii este de etc. El se gândea că-şi va pierde şi casa şi nu va mai
admirat şi cel care se gândeşte la ea în fiecare oră este lucra niciodată în domeniul media. Câteva zile mai
târziu compania feroviară Long Island Railroad şi

Bowie Kuhn l-au anunţat că nu-l vor concedia. Apoi
televiziunea WNEW i-a oferit o slujbă. El a
recunoscut că a făcut o greşeală teribilă şi fără
îndoială a fost vina lui. „Am luat-o pe scurtătură care
s-a dovedit a fi calea cea mai lungă şi într-o zi a venit
scadenţa. Îmi va părea rău cât timp voi mai trăi.”
Nancy Shulins, Journal News, Nyack, New York
13. Scamatorie mincinoasă
 
La sfârşitul lui septembrie 1864, generalul confederat
Nathan Bedford Forrest îşi conducea trupele sale la
nord de Decatur, Alabama, spre Nashville. Dar pentru
a ajunge la Nashville, generalul Forrest trebuia să se
lupte cu armata Uniunii la Athens, Alabama. Atunci
când comandantul Uniunii, colonelul Wallace
Campbell, a refuzat să se predea. Forrest i-a cerut o
întrevedere personală şi l-a luat pe acesta într-o
inspecţie a trupelor sale. Dar, de fiecare dată când
plecau de la un detaşament, soldaţii Confederaţiei pur
şi simplu împachetau totul şi se mutau într-o altă
poziţie, cu artilerie cu tot. Forrest şi Campbell noua
poziţie şi continuau să socotească numărul
impresionant al armelor soldaţilor Confederaţiei.
Când s-a întors la fort, Campbell a fost convins de
faptul că nu va putea învinge toată această armată şi
s-a predat necondiţionat.
Today in the World, 27 iunie, 1993.
 
14. Cele două jurnale ale lui Columb
Cristofor Columb a ţinut două jurnale ale drumului
parcurs în prima sa călătorie către Lumea Nouă cu
corabia sa „Santa Maria”. Unul era adevărat, dar în
mod intenţionat l-a falsificat pe celălalt. În mod
ironic, însemnarea falsă s-a dovedit a fi cea mai
exactă din cele două. Pentru a micşora frica
echipajului său că sunt prea departe de casă pe o mare
necunoscută, Columb le-a dat o estimare redusă a
distanţelor. De exemplu, atunci când le-a spus pe 11
septembrie 1492 că au parcurs 16 leghe ( 1 leghe =
4,5 Km), el şi-a notat 20 de leghe în jurnalul său
secret. Deşi el nu ştia, distanţa „corectă” înregistrată
era supraestimată în medie cu 9%. Distanţele false au
ieşit mai aproape de distanţele calculate astăzi. Când
echipajul a aflat de minciuna sa, l-au ameninţat cu
revolta. Chiar înainte de a începe revolta a apărut
pământul – şi o Lume Nouă.
Parade Magazine, 18 martie, 1984
 
 
15. Înşelătoria
 
„Maraton pierdut de o mustaţă”. Aşa suna un titlu al
unei ştiri recente de la Associated Press. Se părea că
Abbes Tehami din Algeria a câştigat cu uşurinţă
maratonul de la Brussels – până când cineva s-a
întrebat unde a dispărut mustaţa sa. Verificând
mărturia martorilor oculari, s-a descoperit repede că
mustaţa aparţinea antrenorului lui Tehami, Bensalem
Hamiani. Hamiani a alergat primele şapte mile şi
jumătate ale cursei pentru Tehami şi apoi a ieşit din
3
pluton şi a dispărut în pădure pentru a da numărul de
concurs 62 protejatului său. „Ei seamănă unul cu
celălalt”, au spus organizatorii cursei, „dar numai
unul are mustaţă”. Era de aşteptat ca celor doi să nu li
se mai permită să alerge în Belgia. 
Today in the World, Moody Bible Institute,1992.
 
16. Înşelătorii pline de succes în cel de-al
doilea Război Mondial
 
Înşelătoria a fost o parte componentă a războiului încă
de când cu calul troian. În timpul celui de al doilea
război mondial aceasta a devenit o artă. Membrii
trupelor speciale ale cartierului general nr. 23 au
folosit „arme” speciale ca: machete de avioane,
tancuri, arme antiaeriene şi înregistrări sonore care să
păcălească comandamentul german. Pentru a permite
unei unităţi combatante să-şi schimbe poziţia sau
chiar să atace când germanii nu se gândeau, cei 1800
de oameni ai trupelor speciale nr. 23 înlocuiau
întreaga divizie. Ei se mişcau noaptea, schimbau
însemnele şi umflau momelile din cauciuc. Între timp,
trupele pe care le înlocuiau se furişau din locul
respectiv. O asemenea înşelătorie a fost un factor
major pentru succesul invaziei Aliaţilor din ziua „D”,
când a 15-a armată germană aştepta în alt loc un asalt
care nu a avut loc niciodată.
 Today in the World, 10 noiembrie, 1991
17. Nu toţi oamenii întotdeauna
„Poţi păcăli pe unii oameni tot timpul şi pe toţi
oamenii uneori, dar nu poţi păcăli pe toţi oamenii tot
timpul.”
 A.     Lincoln
 
18. Înşelătorii incredibile
 
Într-o dimineaţă de vară, în 1920, un scoţian pe nume
Arthur Ferguson trândăvea în Trafalgar Square din
Londra. Pe când stătea şi se uita, un american ce arăta
a fi bine înstărit a început să admire statuia Lordului
Amiral Nelson şi coloana pe care stătea. Cuprins de o
inspiraţie de moment, Ferguson şi-a pus la bătaie
remarcabila sa abilitate de vânzător şi „a vândut”
statuia lui Nelson pentru 30.000$ - inclusiv leii de pe
coloană! Nemulţumindu-se numai cu această reuşită,
Ferguson a plecat de acolo şi a vândut faimosul ceas
Big Beng unui alt american pentru 5.000$ şi a luat
10.000$ de la un altul ca plată cu banii jos pentru
Palatul Buckingham. Când a fost prins, Ferguson
adăugase listei sale de „vânzări” Turnul Eiffel şi
Statuia Libertăţii. A stat în închisoare câţiva ani
pentru incredibilele lui înşelătorii.
 Sursă necunoscută
 
19. Ţigara cea buclucaşă a lui Grant
Este relatat că la sfârşitul anilor 1860, preşedintele
Ulysses S. Grant a dăruit o ţigară lui Horace Norton,
filantrop şi fondator al Colegiului Norton. Datorită

respectului său faţă de preşedinte, Norton a preferat
mai degrabă să păstreze ţigara decât să o fumeze.
După moartea lui Norton, ţigara a fost moştenită de
fiul său şi mai târziu a fost lăsat nepotului său. În anul
1932, nepotul acestuia a decis să fumeze ţigara într-un
mod ceremonios cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la
înfiinţarea colegiului. Cu gesturi ceremoniale, Norton
a aprins faimoasa ţigară şi se pregătea să laude
multele calităţi ale lui Grant când … Boom!!!!
Faimoasa ţigară a explodat! Cu 60 de ani mai înainte,
Grant dăruise o ţigară „încărcată” unui bun prieten şi
până la urmă a râs de nepotul prietenului său!
 Today in the World, iulie, 1989, p. 39
 
20. Statistică a fraudelor
 
Este estimat că 500 000 de americani au falsificat
diplome şi acreditări.
 Prokope, iulie – august, 1988
 
21. Subiectivitate
 
Unele studii timpurii ce priveau prejudecăţile au
arătat că noi suntem capabili să ne reorganizăm
percepţiile noastre asupra lumii din jurul nostru
pentru a menţine convingerile noastre. Unui grup de
albi, de clasă mijlocie din New York, le-a fost arătată
o fotografie a unor oameni la metrou. Doi oameni
erau în prim-plan. Unul era alb, celălalt era negru.
Unul purta un costum de om de afaceri, celălalt era
îmbrăcat într-o salopetă de muncitor. Unul dădea
banii celuilalt care îl ameninţa cu un cuţit. De fapt,
negrul era îmbrăcat în costum şi el era cel ce era
tâlhărit de muncitorul alb. Dar o asemenea fotografie
nu se potrivea cu prejudecăţile celor ce priveau.
Pentru ei, albii erau cei ce conduceau, negrii erau
muncitorii. Negrii erau hoţii, albii victimele. Aşa că ei
au spus ceea ce mintea lor le-a spus să vadă – că un
muncitor negru îl ataca pe afaceristul alb. Ca fiinţe
umane care dorim cu disperare ca vieţile noastre să fie
fără probleme şi consecvente, noi vom merge până la
limite pentru a respinge un mesaj care implică faptul
că noi suntem greşiţi.
 Em Griffin, The Mindchangers, Tyndale House,
1976, p. 48 – 49
22. Alegerea „Coventry”
 
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Winston
Churchill a fost forţat să ia o decizie dureroasă.
Serviciul secret britanic a spart codul nazist şi l-a
informat pe Churchill că nemţii vor bombarda oraşul
Coventry. El avea două alternative: (1) să evacueze
cetăţenii şi să salveze sute de vieţi cu preţul de a
informa pe nemţi că au spart codul său; (2) să nu
acţioneze, ceea ce însemna moartea a sute de oameni
dar să păstreze informaţia şi posibil să salveze mult
mai multe vieţi. Churchill a trebuit să aleagă şi a ales
a doua variantă.
4
 Klyne Snodgrass, Between Two Truths - Living with
Biblical Tensions, 1990, Zondervan Publishing
House, p. 179.
 
23. Valoare ignorată
În Aprilie 1667, poetul englez John Milton a semnat
o întelegere cu Samuel Simmons, un publicist
londonez, prin care el vindea dreptul de autor al cărţii
“Paradisul Pierdut” pentru 5 lire, plus 5 lire pentru
vânzarea fiecareia din cele trei ediţii următoare, o
ediţie cuprinzând 1500 de copii. Milton a primit în
plus 5 lire în 1669, făcând un total de 10 lire pentru
autorul celei mai mari epopei engleze. După moartea
sa, Elizabeth, văduva lui Milton, a vândut toate
drepturile rămase pentru 8 lire lui Simmons, care
devine proprietarul pe viaţă al dreptului de autor. Este
greu să ne imaginăm pe cineva vânzând ceva cu o
valoare atât de mare pentru un preţ atât de mic.
Today in the World, 7 Apr. 1993
24. Moştenire
La vârsta de 16 ani, Andor Foeldesh era deja un
pianist experimentat, deşi trecuse printr-un an dificil.
În mijlocul competiţiei individuale a tinerilor din
Ungaria, unul dintre cei mai renumiţi pianişti ai zilei a
venit la Budapesta. Emil von Sauer era faimos nu
numai pentru abilităţile sale ci şi pentru faptul că era
ultimul discipol al marelui Franz Liszt care mai era
încă în viaţă. Von Sauer a cerut ca Foeldesh să cânte
pentru el. Foeldesh i-a făcut plăcerea cu unele dintre
cele mai dificile lucrări de Bach, Beethoven şi
Schumann. Când a terminat, Von Sauer a venit până
la el şi l-a sărutat pe frunte. “Fiul meu”, i-a zis, “când
eram de vârsta ta, eram elevul lui Liszt. El m-a sărutat
pe frunte după prima mea lecţie, spunând: “Să ai grijă
de acest sărut - el vine de la Beethoven, care mi l-a
dat după ce m-a ascultat cum cânt.” Am aşteptat ani
pentru a transmite această sfântă moştenire, dar acum
simt că tu o meriţi.”
Sursă necunoscută
25.Valorile din ultimul moment al vieţii
Pe 14 aprilie 1912, ora 1000 p.m., Titanicul s-a lovit
de un iceberg în mijlocul Atlanticului, şi patru ore
mai târziu s-a scufundat. S-a raportat că 12 milionari
s-au scufundat cu acea ocazie. Maior A.H. Peuchen
lăsase 300.000 $ în bani, bijuterii şi documente într-o
cutie în cabina sa. În timp ce se afla în barca de
salvare, el a întrebat dacă se poate întoarce în camera
lui. I s-au acordat 3 minute să facă acest lucru. El s-a
avântat în jos pe coridoarele deja înclinate în mod
periculos, trecând prin camera de jocuri care era plină
până la glezne cu bani risipiti. În camera sa comorile
sale aşteptau să fie luate…”Banii păreau o batjocură
la timpul acela”, spunea el mai târziu. “Am adunat
mai degrabă 3 portocale”. O oră mai devreme el ar fi
ales în mod natural banii şi bijuteriile mai presus
decât portocalele, dar în faţa morţii, valorile au fost
văzute mai clar.
Sursă necunoscută

26. Reciprocitate
Când actriţa Sophia Loren s-a plâns regizorului italian
Vitorio de Şica cu privire la furtul bijuteriilor sale, el
a dojenit-o: “Ascultă-mă Sophia! ”. Eu sunt mult mai
în vârstă decât tine şi dacă există vreun mare adevăr
pe care l-am învăţat despre viaţă, acesta este:
Niciodată să nu plângi pentru ceva, mai mult decât
pentru tine. “
A.E. Hotchner, Sophia, living and loveing
27.”Tare” sau “moale”
Norman Cousins, după experienţele sale la şcoala
Ucla, nota o banală neînţelegere cu privire la ce “este
real” şi “nereal”. În cartea sa ”He speaks softly”, Bob
Benson îl cita pe Cousins: “Cuvintele “tare (dur)” şi
“moale (delicat)” sunt în general folosite de studenţii
la medicină ca să descrie natura diferită a cursurilor.
Cursuri cum ar fi Biochimia, Fizica, Farmacologia,
Anatomia şi Patologia sunt unse cu blagoslovirea
“tare”, în timp ce subiecte ca Etica medicală,
Filosofia, Istoria şi relaţia pacient-medic stau sub
eticheta “moale”… dar, un deceniu sau două după
absolvire acestea vor fi inversate. Astfel, că ceea ce se
presupune a fi “tare”, se întoarce pentru a fi “moale”
şi vice-versa. Baza cunoaşterii în medicină este în
permanentă schimbare…dar subiectele ”moi” – în
special cele ce au de a face cu intangibilul, se întorc la
sfârşit pentru a fi de o trainică valoare.”
Vernon Grounds
28. Reformă
Recent, am văzut povestea clarificării valorilor unei
clase dintr-o şcoală superioară condusă de un
profesor, în Teaneck, New Jersey. O fată din acea
clasă a găsit un portofel cu 1000 de $ şi i-a returnat
posesorului. Profesorul a cerut părerea clasei. Unul
câte unul, colegii ei au concluzionat că fata a fost o
proastă. Mulţi dintre elevi au susţinut că dacă cineva
este neglijent, atunci trebuie pedepsit. Când
profesorul a fost întrebat ce le-a spus elevilor, el a
răspuns: “Ei bine, desigur, nu am spus nimic. Dacă
pornim de la poziţia a ceea ce este drept şi ce este
greşit, atunci eu nu sunt sfătuitorul lor. Eu nu pot să-
mi impun propriile vederi.” Nu este de mirare că
J.Allen Smith, considerat părintele multor reforme ale
educaţiei moderne, a concluzionat: “Necazul cu noi,
reformatorii, este că am făcut din reformă o cruciadă
împotriva tuturor standardelor. Ei bine, noi le-am
zdrobit pe toate şi acum, niciunuia dintre noi nu i-a
mai rămas nimic”.
Senator Dan Coats, Imprmis vol.20,nr.9, sept. 1991
29. Valoarea inversată
Robert Oppenheinmer a fost omul responsabil cu
perfecţionarea bombei atomice, pe care SUA a
folosit-o împotriva Japoniei. El s-a născut în 1904, în
New York şi s-a arătat de timpuriu înteresat de ştiinţă.
El a intrat la Harvart la vârsta de 18 ani şi a absolvit
5
cu cinste trei ani mai tarziu. Şi-a continuat studiile în
fizica teoretică, la diferite univerşităţi din Europa,
înainte de a începe să predea, la institutul de
Tehnologie din California. A fost considerat unul
dintre cei 10 mari fizicieni teoriticieni din lume şi s-a
specializat în studiul particolelor sub-atomice şi a
razelor Gamma. Din 1943, el a început să instruiască
4500 de bărbaţi şi femei la Los Alamos, New Mexico,
al căror unic scop era acela de a construi o bombă
atomică. Doi ani mai tarziu, după ce au cheltuit 2
miliarde $ ei au detonat cu succes prima bombă
atomică. Când a văzut ce a făcut, Robert
Oppenheinmer, a trecut la o radicală reevaluare a
valorilor sale; o înversiune a valorilor. Văzând prima
minge de foc şi ciuperca atomică, el a spus citând
Bagavad-gita: “Am devenit moarte”.
Două luni mai târziu, el a demisionat din poziţia
deţinută la Los Alamos şi a petrecut mult din restul
vieţii sale încercând să repare distrugerea, încercând
să pună spiritul armei atomice înapoi în sticlă. Există
cu siguranţă oameni care, într-o clipă pot spune, ca şi
Oppenheinmer că ceea ce ei au apreciat odată este
într-adevăr cea mai netrainică valoare dintre toate.
Întreaga lor viaţă a fost răsturnată cu susul în jos. Ei
văd cu dureroasă claritate că lucrurile pe care ei le-au
preţuit mai mult în viaţă sunt în realitate nişte fleacuri
fără valoare.
Sursă necunoscută
30. Adevăratul motiv
Am auzit de un copil care a început să plângă teribil
pentru că îşi vârâse mâna prin deschiderea unui foarte
scump vas chinezesc şi nu şi-o mai putea retrage.
Părinţii şi vecinii smuceau din răsputeri mana
copilului în timp ce sărmana creatură urla cât o ţinea
gura. În final, n-a mai rămas nimic altceva de făcut
decât să spargă frumosul şi scumpul vas. Abia după
ce o grămadă jalnică de cioburi zăcea pe jos, a devenit
limpede de ce copilul a fost atât de fără speranţă
înţepenit în vas. Micuţul său pumn înhăţase un penny
neînsemnat pe care îl zărise pe fundul vasului şi
căruia, în ignoranţa sa copilarească, nu i-a dat drumul.
Helmut Thielicke
31. Valori teoretice
Dacă te naşti la ţară, vânătoarea este doar o parte
firească a creşterii. Ani de zile mă bucuram atunci
când îmi împachetam armele, ceva de mâncare şi
porneam prin păduri. Mai mult chiar, decât
vânătoarea în sine, îmi făcea plăcere felul în care
aceste excursii păreau întotdeauna să-mi adâncească
relaţiile cu prietenii mei, aşa că vânam în timpul zilei,
iar până noaptea târziu vorbeam stând în jurul focului
de campanie. Când un vechi prieten m-a învitat
recent să reînviem una din acele zile, eu nu am putut
respinge ocazia. Cu câteva săptămâni înainte de
călătorie, mi-am luat timp să-mi îmbunătăţesc ceva
din echipamentul meu şi mi-am privit puşca. Când a
sosit ziua, eram gata pentru vânătoare. Ceva, totuşi,
nu a fost gata pentru ceea ce am întâmpinat eu şi
prietenul meu Tom în prima noapte de aventură.

Întotdeauna m-am bucurat de timpul pe care l-am
petrecut împreună cu Tom. El devenise un conducător
în biserica sa şi felul său de a fi, cald şi prietenos, l-a
însoţit şi pe planul succesului în afaceri. El avea o
soţie atrăgătoare şi deşi ştiam că ei au fost duşi pe
drumuri stâncoase în căsătoria lor, lucrurile păreau
acum să fie stabile şi ascendente. Copiii lui Tom,
două fete şi un băiat, se luptau, într-o şcoală
superioară pentru juniori, cu probleme normale de
tensiune şi acceptare. Aşa că, să ne întoarcem în
munţi. Pot spune că ceva important devora inima lui
Tom. Stilul său firesc, plin de vitalitate era acoperit de
o durere înterioară. În mod normal, Tom ar fi abordat
problemele cu aceeaşi fermitate cu care le aborda în
afaceri. Acum, l-am văzut luptându-se cu ceva care
părea să-l doboare la pământ cu totul. Tăcerea a fost
un mod de a vorbi pentru el însuşi. Toată ziua şi până
la lăsatul serii, Tom şi-a reprimat nevoia de a striga în
liniştea sa înterioară. În final, în jurul focului de
tabără, el s-a deschis. Scenariul pe care mi l-a
zugrăvit Tom a fost viaţa sa de familie agasantă. Am
ascultat de multe ori alte experienţe de viaţă. Dar
amănuntele păreau de asemenea în contrast cu viaţa
pe care Tom şi soţia sa o trăiau şi credinţa pe care o
îmbrăţişau.
Fiica sa cea mare, s-a îndrăgostit de un băiat de la
şcoală. La scurt timp dupa aceasta, ei au început să
meargă, să se plimbe împreună, şi s-au implicat într-o
relaţie sexuală. În două luni ea a rămas însărcinată.
Soţia lui Tom a descoperit adevărul când a sosit un
pachet de la “Maternitatea Planificată” adresat fiicei
sale. Când i l-a arătat, fata a recunoscut că l-a solicitat
la clinică pentru a afla dacă era însărcinată.
Dacă am face totalul numărului fetelor care au rămas
însărcinate, în afara unei căsătorii legale, în timpul
ultimelor două sute de ani ai istoriei naţiunii noastre,
totalul ar fi de ordinul milioanelor. Nenumăraţi părinţi
de-a lungul anilor s-au întâlnit cu această veste
devastatoare. Fiind membru al unei asemenea largi
frăţietăţi a istoriei, oricum, tot nu este atenuantă
severitatea acestei lovituri în inimă atunci când o
descoperi la fiica ta. Tom a experimentat umilinţa
când a realizat că toate învăţămintele şi exemplele au
fost ignorate. Anii de exersare spirituală au fost
înlăturaţi. Stomacul său era în fierbere, aşa că el trăia
o adevărată agonie emoţională la gândul că micuţa
fată pe care el şi soţia sa o iubeau aşa de mult avea să
facă o alegere care îi va face o cicatrice permanentă în
inimă. M-am confruntat frecvent cu aceste probleme
în pastoraţie şi am descoperit că stăruinţa în acte de
promiscuitate face numai rău. Mă închin unui
Dumnezeu al iertării şi rezolvărilor, şi în acest
moment din conversaţia noastră am fost dornic să mă
întorc spre speranţă şi vindecare. L-am întrebat pe
Tom ce s-au hotărât să facă. Vor păstra copilul sau îl
vor da spre adopţie? Asta a fost când el mi-a povestit
necazul său. Lângă focul arzând mocnit, Tom a făcut
o pauză lungă înainte de a răspunde. Şi chiar când a
vorbit, nu m-a putut privi în ochi.
“Am luat în consideraţie alternativele. Tim, am
cântărit toate opţiunile.” A oftat. “În final, ne-am
înţeles în privinţa unui avort clinic. Am dus-o acolo
chiar eu.”Am lăsat băţul cu care împingeam tăciunii
în foc şi m-am uitat la Tom. Cu excepţia vântului care
6
se auzea prin pomi care aţâţa focul nostru, a fost
tăcere pentru mult timp. Nu puteam crede că acesta
era acelaşi om care ani de zile a fost atât de făţiş
împotriva avortului. El şi soţia lui erau voluntari la un
centru pentru crizele perioadei din oraşul lor. Cu
inima grea, l-am îndemnat să vorbească despre
hotărâre. Tom, a făcut atunci o afirmaţie ce a prins
esenţa problemei sale… şi problema multor altora
care au căutat adevărata tihnă. Cu o voce mecanică a
spus: “Ştiu ce cred, Tim, dar… diferenţa este ceea ce
am făcut, am luat decizia cu cele mai puţine
consecinţe pentru cei implicaţi.”
Abia pe drum mi-a răspuns şi eu am putut să-i spun
prietenului meu să-şi repete aceste linii de conduită
mereu şi mereu în mintea sa. Dar, privind în ochii lui,
şi din goliciunea vocii sale, aş putea spune că aceste
cuvinte au sunat găunoase, aşa cum au sunat şi pentru
mine.
Tim Kimmel, Little House on the Freeway
32. Inutilitate
Tenismenul Boris Becker a fost în vârful lumii
tenisului, dar acum se afla la un pas de sinucidere. El
a spus “Am fost câştigător la Wimbledon de două ori
înainte. Am fost bogat. Am avut toate bunurile
materiale de care aveam nevoie…”Este un cântec
vechi al stelelor de cinema şi muzică pop, care se
sinucid. Ei au totul şi totuşi sunt nefericiţi. “Nu am
pace înterioară. Sunt o marionetă.”Becker nu este
singurul care are acest sentiment al goliciunii.
Ecourile unei vieţi găunoase pătrund în cultura
noastră. Cineva nu trebuie să citească prea multe
biografii contemporane pentru a găsi aceeaşi frustare
şi dezamăgire. Jack Higgens, autorul atâtor nuvele de
succes şi al cărţii “The eagle has lended” a fost
întrebat ce-ar fi vrut să ştie de pe când era doar un
băieţel. Răspunsul său a fost că: “Atunci când ajungi
pe culmi, nu este nimic acolo.”
Our Daily Bread, July 9, 1994
33. Inutilitate
Pe 25 Noiembrie 1895, a fost adus un cub imens de
gheaţă la Leadville Colorado, acesta fiind începutul
celui mai mare castel de gheaţă construit vreodată în
America. În efortul de a ridica decăderea economică a
oraşului, cetăţenii au organizat un carnaval de iarnă.
În ziua de Anul Nou a lui 1896, orăşenii au venit
pentru marea inaugurare. Imensul castel măsura
450*320 picioare. Turnurile care flancau intrarea
aveau 90 picioare înălţime. Înăuntru era un patinoar
de 16000 picioare². Dar, la sfârşitul lunii martie,
palatul s-a topit împreună cu speranţele Leadville-
ului. Profitul a fost foarte mic în comparaţie cu
cheltuielile.
Today in the world, 4 August, 1993
34. Test
Un tânăr inginer, american, a fost trimis în Irlanda, de
către compania sa să lucreze la nişte aparate

electronice noi. Era un angajament pentru doi ani, pe
care l-a acceptat deoarece nu fusese în stare să
agonisească suficient pentru a se căsători cu prietena
sa, pe care o avea de multă vreme. Ea avea o slujbă
aproape de casă, în Tennessee, iar planul lor era să-şi
pună la un loc resursele şi să învestească într-o casă,
când se va întoarce el. Ei corespondau adesea, dar
pentru că el era plecat de săptămâni, ea a început să-şi
exprime îndoiala că el va rămâne credincios ei,
găsindu-se că va fi atras de fetiţele irlandeze. Tânărul
înginer i-a răspuns în scrisoare declarându-i cu
aceeaşi iubire că nu a acordat absolut nici o atenţie
fetelor de acolo. “Admit, scria el, că uneori sunt
ispitit, dar mă lupt, mă păstrez pentru tine”. În
următoarea corespondenţă, inginerul a primit un
pachet. El conţinea un bilet de la prietena sa şi o
muzicuţă. “Ţi-am trimis aceasta, scria ea, ca să poţi
învăţa să cânţi la ea şi să ai ceva de făcut ca să-ţi iei
mintea de la toate acele fete.” Inginerul i-a răspuns:
“Mulţumesc pentru muzicuţă. Am exersat în fiecare
noapte şi m-am gândit la tine.”
La sfirşitul celor doi ani, inginerul a fost transferat
înapoi la compania care-l trimisese. El a luat primul
avion spre Tennessee pentru a se reîntâlni cu prietena
sa. Întreaga ei familie era cu ea, iar el s-a grăbit spre
ea s-o îmbrăţişeze; dar ea l-a oprit cu o mână
restrictivă şi i-a spus cu asprime; “Stai acolo o clipă,
Billy Bob. Înainte de orice sărut sau îmbrăţişare
serioasă, vreau să te ascult cum cânţi la muzicuţă!”.
Bits & Pieces , 15 October. 1992, p. 17-18
35. Violenţa – Statistici
Dintre toate cuplurile căsătorite, 30% au avut, cel
puţin un episod de violenţă în timpul căsătoriei lor. În
fiecare an, aproximativ 1,8 milioane de soţii sunt grav
molestate de soţii lor şi aproape acelaşi număr de soţi
sunt agresaţi de soţiile lor. În 1975 s-a estimat că
aproape 2 milioane de îndivizi au înfruntat un act de
violenţă în care s-a foloşit o armă sau un cuţit.
Aproape 2 milioane de copii pe an (aproximativ 4%
dintre toţi copiii cu vârstele cuprinse între 3 şi 17 ani)
sunt victimele abuzului parental, sau a neglijenţei.
Mai mult de 2000 de morţi ca rezultat. În concordanţă
cu media naţională, în fiecare familie din America
este o scenă de violenţă cel puţin o dată pe an.
Murray Straus and Richard Gelles, Behind Closed
Doors, Violence în the American Family, Family
violence research program, Univerşity of New
Hampshire, 1980.
36. Visători
T.E. Lawrence spunea odată: “Toţi oamenii visează,
dar nu toţi la fel. Cei care visează noaptea în
ascunzişurile prăfuite ale minţilor, se trezesc
dimineaţa să descopere că totul a fost un capriciu. Dar
visătorii din timpul zilei sunt oameni periculoşi pentru
că ei acţionează după visele lor cu ochii deschişi, ca
să le facă posibile… “
Sursă necunoscută
37. Pierzând viziunea
7
Cu aproape 350 ani în urmă, o navă de călători a
debarcat pe coasta nord-estică a Americii. În primul
an, ei au întemeiat un oraş. Anul următor, au ales o
formă de guvernământ pentru oraşul lor. În al treilea
an, guvernul oraşului a plănuit să construiască un
drum de cinci mile spre vest, în pustietate. În al
patrulea an, locuitorii oraşului au încercat să acuze
guvernarea că ideea ar fi costat prea mult, era prea
mult pentru venitul public să construiască un drum de
cinci mile spre vest, în pustietate. Cine avea nevoie să
meargă aşa departe?
Există oameni care au puterea să vadă peste trei mii
de mile de-a lungul oceanului şi au viziunea asupra
marilor dificultăţi ce intervin. Dar, în numai câţiva
ani, ei nu mai sunt capabili să vadă nici la cinci mile
dincolo de oraş. Ei îşi pierd viziunea de pionieri. Însă,
atunci când avem o viziune clară a ceea ce putem
deveni în Hristos, nici un ocean de dificultăţi nu este
prea mare. Fără aceasta, rareori vom ieşi dincolo de
graniţele obişnuite.
Lynn Anderson
38. Vis
A început la fel ca multe alte seri. Mama şi tata erau
acasă, iar Jimmy se juca după masa de seară. Mama şi
tata erau absorbiţi cu treabă şi nu mai luau seama
timpului. Era o lună plină şi o parte din lumină s-a
strecurat pe fereastră. Apoi, mama a aruncat o privire
spre ceas. “Jimmy, este timpul să mergi la culcare.
Urcă acum şi eu voi veni şi te voi vedea mai târziu”.
Alfel decât de obicei, Jimmy s-a dus imediat sus în
camera sa. După o oră sau chiar mai târziu, mama sa a
urcat să verifice dacă totul este în ordine, şi, spre
surprinderea ei a descoperit că fiul ei stătea liniştit şi
cu ochii mari pe fereastră privind la tabloul luminat
de lună. “Ce faci Jimmy ?” “Mă uit la lună, mami”.
“Bine, acum este timpul să mergi la culcare”. În mod
şovăielnic s-a dat jos de la geam şi a spus: “Mami, să
ştii că într-o zi eu voi merge pe lună”. Cine ar fi putut
crede, că băieţelul în care se înfiripase acest vis în
acea noapte, şi care a supravieţuit unui accident grav
de motocicletă care i-a rupt aproape fiecare os din
corp, va duce la îndeplinire visul său 32 de ani mai
târziu, când James Irwin a păşit pentru prima dată pe
suprafaţa lunii. Unul singur dintre 12 reprezentanţi ai
rasei umane a putut s-o facă, şi acesta a fost el.
Bill Hybels, Who you are when no one’s looking, IVP,
1987, pg.35
39. Viziune falsă - Cruciada copiilor
În 1212 un cioban din Franţa pe nume Steven a
pretins că Isus i-a apărut lui deghizat într-un călător.
După cum se presupune, Isus l-a instruit să ia o
scrisoare de la regele Franţei. Acest băiat sărăc şi
nechibzuit spunea tuturor despre ceea ce credea el că
a întâlnit. La un moment dat a adunat o mulţime de
însoţitori, mai mult de 30.000 de copii, care l-au
urmat în pelerinajul său. Aşa cum a înregistrat Philip
Scaff, când a fost întrebat unde merg, el a răspuns:

“Noi mergem la Dumnezeu şi căutăm crucea sfântă
dincolo de mare”. Ei au ajuns la Marseilles, dar
valurile nu s-au despărţit şi nici nu i-au lăsat să
meargă cu picioarele uscate aşa cum se aşteptau. Iată
ce tragedie s-a întâmplat la Marseilles.
Copiii au întâlnit 2 oameni: Hugo Ferreus şi William
Porcus. Aceşti doi oameni au pretins că au fost
impresionaţi de chemarea copiilor, astfel că s-au
oferit să-i transporte de-a lungul Mediteranei în şapte
vase fără nici o plată. Ceea ce n-au ştiut copiii era că
cei doi oameni erau negustori de sclavi. Copiii s-au
îmbarcat pe vase şi au început călătoria, dar în loc să
pornească spre Ţara Sfântă, cursul a fost schimbat
spre Africa de Nord, unde ei au fost vânduţi ca sclavi
în pieţele Moslemului, piaţă în care se făcea mare
afacere din vânzarea şi cumpărarea de fiinţe umane.
Puţini s-au mai întors de acolo. Nici unul nu a ajuns
în “Ţara Sfânta”. Doi oameni vicleni s-au bucurat de
profituri financiare enorme prin sacrificarea vieţilor a
mii de copii.
Steve Ferrar, Family Survival în the American
Jungle, 1991, Multnomah Press, pg. 60-61
40. Legământ fals
Pe când un magnat al petrolului zăcea pe patul de
moarte, pastorul său i-a vorbit despre puterea de
vindecare a lui Dumnezeu. “Pastore, a gâfâit el, dacă
Dumnezeu mă vindecă, eu voi da bisericii un milion
de dolari”. În mod miraculos, omul s-a însănătoşit şi
în câteva săptămâni a fost externat din spital. Câteva
luni mai târziu, într-una din zile, el şi pastorul stăteau
de vorbă despre una, despre alta pe trotuarul din faţa
unui magazin de hardware. “Ştii, i-a spus pastorul,
cînd erai pe patul de moarte, la spital, ai promis că
dai bisericii un milion de dolari, dacă te vei face bine.
Noi nu i-am primit încă”. “Am spus eu asta?” a
întrebat magnatul. “Cred că asta va arăta cât de grav
bolnav am fost în realitate!“
Today în the world, july, 1990, pg.34
41. Cuibul Vulturilor
Deşi mulţi dintre noi am văzut cuiburi uriaşe de
vulturi în ramurile copacilor sau agăţate pe vârfurile
stâncilor, doar câţiva am aruncat o privire înăuntru.
Când o mamă vultur îşi construieşte cuibul, ea aduce
mărăcini, ramuri de copaci rupte, pietre ascuţite şi alte
elemente ce par nepotrivite pentru construcţie. Apoi,
căptuşeşte cuibul cu un strat gros de lână sau blană de
la animalele ucise, care oferă un confort deosebit
viitorilor pui. Acesta este asigurat până când ei cresc,
deşi le este greu şi lor să-l părăsească. La vârsta care
le permite acestora să zboare, mama începe educarea
lor. Ea începe cu „stricarea” cuibului. Căptuşeala
moale este îndepărtată iar pietrele ies la suprafaţă.
Cuibul devine necomfortabil pentru tinerii vulturi.
Aceasta şi alte metode ale mamei îi determină pe puii
maturi acum, să-l părăsească şi să accepte un
comportament matur.
Astăzi în Lume, 11 Iunie, 1989.
8
42.Realităţi despre Terra
Pământul se învârte în jurul Soarelui cu viteza de 18,5
mile pe secundă, o revoluţie completă fiind realizată
în 365,25 zile. Rotaţiile Pământului în jurul propriei
axe se completează odată la 23 ore, 56 minute, 4
secunde.
Pământul este a cincea mare planetă în sistemul
nostru solar, cu o circumferinţă ecuatorială de 24,902
mile şi o suprafaţă totală de 197 000 000 mile. Din
această suprafaţă, 29% sau 57 000 000 mile o
reprezintă uscatul. (Notă: o milă marină= 1,6km.)
Statistici luate din Britanica com.
43. Hristos a înviat la Moscova
În ziua de 1 Mai 1990 în Piaţa Roşie din Moscova.
„Este în ordine, tată?” a întrebat un preot ortodox pe
un altul, ridicând pe umeri un crucifix greu de opt
picioare lungime. „ Da” a răspuns celălalt. Împreună
cu un grup de enoriaşi, ce duceau o cruce uriaşă
legată cu funii, cei doi preoţi au pornit la paradă.
Înaintea lor au trecut reprezentanţii puterii Uniunii
Sovietice. Procesiunea compusă din tancuri, rachete,
trupe a salutat elita comunistă de la Moscova. În
spatele lor se afla o mulţime uriaşă de protestatari,
care strigau la Mihail Gorbaciov: „Pâine!…Libertate!
… Adevăr!”
Când au trecut prin faţa tribunei oficiale, preoţii au
ridicat sarcina lor către cer. Crucea a ieşit în evidenţă
din mulţime. Imaginea Domnului Hristos a acoperit
uriaşul poster cu faţa lui Karl Marx, Engels şi Lenin
care erau în spatele tribunei lui Gorbaciov. Mihail
Sergheevici, a strigat unul dintre preoţi, vocea lui
gravă despicând zarva protestatarilor şi ţintind către
liderul sovietic mânios: „ Mihail Gorbaciov! Hristos a
înviat!”
Charles W. Colson, The Body, 1992, Word
Publishing, p. 23.
44. Mormântul gol
Micul Filip s-a născut cu sindromul Down (idioţie
mongoloidă). El a participat la Şcoala duminicală de
gradul trei împreună cu mulţi copii de 8 ani. Potrivit
unui articol din Leadership, copiii în mod obişnuit la
vârsta aceasta, nu l-au acceptat uşor pe Filip cu
problemele lui. Datorită unui instructor creativ, ei au
început să-l accepte şi să aibă grijă de el, deşi nu în
mod deplin. În duminica după Paşti, instructorul a
adus cutii colorate foarte nostime, care păreau ca nişte
ouă mari. Fiecare a primit câte una, iar copiilor li s-a
spus să meargă afară în acea zi frumoasă de
primăvară, pentru a găsi un simbol al vieţii noi şi să-l
păstreze în cutie. Ulterior în clasă vor descoperi
simbolul prin deschiderea cutiei în faţa celorlalţi.
După ce toţi s-au plimbat pe proprietatea bisericii,
copii s-au întors şi au pus darurile preţioase pe masă.
Instructorul înconjurat de copii, a început să deschidă
cutiile. La fiecare cutie deschisă care descoperea
floricele, fluturi sau frunze, în clasă se auzeau numai
ahh şi ohh. A mai fost deschisă una dar era goală.
Copii au exclamat: „Nu este corect!” Cineva nu şi-a

îndeplinit sarcina. Filip a răspuns: „Aceasta este a
mea.” „Filip , tu niciodată n-ai făcut nimic bun”, i-a
reproşat cineva. Nu este nimic înăuntru. „Am
făcut-o!”, Filip a insistat. ”Am făcut-o!” „ Este goală.
Mormântul a fost gol!” A urmat tăcerea. De atunci
Filip a devenit membru cu drepturi depline în clasă.
La scurt timp după acel eveniment, el a murit dintr-o
infecţie, faţă de care cei mai mulţi copii normali sunt
imuni. La funeralii întreaga clasă împreună cu
instructorul i-au adus nu flori, ci fiecare a pus pe
mormânt cutia sa de ouă goală.
45. Omul viu la Răscruce
Dr. Seamands ne povesteşte despre un musulman din
Africa care a devenit creştin. Unul dintre prietenii lui
l-au întrebat de ce a devenit creştin? El a răspuns: Să
presupunem că voi coboraţi pe un drum şi deodată
drumul se bifurcă în două direcţii. Nu ştiţi în care
parte să o luaţi, dar acolo sunt doi oameni, unul mort
şi unul viu. Pe care din ei îi întrebaţi ca să mergeţi
mai departe?
Warren Webster, Aprilie, 1980, HiS, p. 13.
46. El a înviat!
Dr. George Sweeting ne spune despre un incident
petrecut în primăvara anului 1920 când liderul
comunist Nicolaie Bukharin a fost trimis de la
Moscova la Kiev pentru a adresa un discurs
împotriva lui Dumnezeu. Timp de o oră el a
ridiculizat credinţa creştină încât părea că întreaga ei
temelie se va dărâma. Au urmat apoi întrebările. Un
preot ortodox s-a ridicat şi a cerut permisiunea să
vorbească. S-a întors către oameni şi a rostit salutarea
de Paşti: „ Hristos a înviat!” Instantaneu adunarea s-a
ridicat pe picioare şi replica a venit tare şi clar:
„ Hristos a înviat într-adevăr!”
Today in the World, September, 1989, p. 8.
47. Definiţii ale sistemelor politice
Comunism: Tu ai două vaci. Guvernul ţi le ia şi îţi
oferă o porţie de lapte.
Socialism: Ai două vaci. Guvernul ia una şi o dă
vecinului tău.
Fascism: Ai două vaci. Guvernul le ia pe amândouă
şi îţi vinde lapte.
Nazism: Ai două vaci. Guvernul ţi le ia, apoi te
împuşcă.
Bureaucraţie: Ai două vaci. Guvernul le ia, ucide
una, o mulge pe cealaltă, apoi varsă laptele la canal.
Capitalism: Ai două vaci. Vinzi una iar cu banii
cumperi un taur.
Democraţie: Ai două vaci. Majoritatea votează ce să
faci şi tu te supui, iar votul nu este taurul.
Sursă necunoscută.
48. Educaţie
9
„Fără educaţie, suntem într-un pericol de moarte,
acela de a-i lua în serios pe oamenii educaţi.”
G. K. Chesterton
49. Educaţie
În ziua când am intrat în clasa a IX-a la cursul de
sănătate, tabla era acoperită cu nume şi localizări ale
oaselor şi muşchilor importanţi ai corpului uman.
Lista cu denumiri era la îndemână pe masă deşi
profesorul niciodată nu s-a referit la ea. A venit şi
ziua examenului. În acea zi tabla era curată. Singura
întrebare a fost: „Numiţi şi localizaţi fiecare os şi
muşchi important al corpului uman.” Clasa a protestat
la unison.” Noi niciodată n-am studiat subiectul” „Nu
aveţi scuze” a spus profesorul. Informaţiile le aveţi de
câteva luni.” După ce ne-am luptat cu testul un timp,
el a strâns hârtiile şi le-a rupt. El ne-a spus: „Să vă
aduceţi aminte totdeauna, că educaţia înseamnă mai
mult decât să înveţi ce ţi se spune!”
Judith Swanson în Reader Digest.
50. Educaţie şi experienţă
Cunoşti diferenţa dintre educaţie şi experienţă?
„Educaţia se obţine când citeşti, experienţa atunci
când nu poţi.”
Pete Seeger, cântăreţ folk în Rolling Stones
51. Cincisprezece oameni faimoşi care n-au
obţinut vreo diplomă de la şcoală:
1. Andrew Carnegie, industriaş şi filantrop
american.
2. Charles Chaplin, actor şi director britanic de
film.
3. William „ Buffalo Bill” Code, cercetaş
american.
4. Noel Coward, actor, dramaturg şi
compozitor britanic.
5. Charles Dickens, nuvelist britanic.
6. Isadora Duncan, dansatoare americană.
7. Thomas Edison, inventator american.
8. Samuel Gompers, lider muncitoresc
american.
9. Maxim Gorki, scriitor rus.
10. Claude Monet, pictor francez.
11. Sean O’Casey, dramaturg irlandez.
12. Alfred E. Smith, politician american.
13. John Philip Sousa, compozitor şi dirijor
american.
14. Henry M. Stanley, explorator britanic.
15. Mark Twain, scriitor şi umorist american.
52. Feţe ale eficienţei
Charles Francis Adams, politicianul şi diplomatul sec.
XIX, a păstrat un jurnal. Într-o zi el a notat,
remarcând: „Astăzi am fost la pescuit cu fiul meu, o
zi pierdută.” Fiul său, Brook Adams, de asemenea a
păstrat un jurnal, care există şi azi. În aceeaşi zi fiul a
notat următoarele: „Am fost la pescuit cu tata, am

avut cea mai minunată zi din viaţa mea.” Tatăl a văzut
o pierdere de timp, dar fiul său a văzut-o ca o
investiţie preţioasă. Singura cale de a vedea diferenţa
dintre risipă şi investiţie este să cunoşti scopul suprem
în viaţă şi să acţionezi potrivit lui.
Silas Shotwell, în Homemade, Septembrie 1987.
53. Eficacitate Falsă
Legea porcului din Gadara: Numai pentru că grupul
este în formaţie, nu înseamnă că el este şi pe calea cea
bună.
54. Eficacitatea vieţii
“Pe lângă arta nobilă de a face lucruri, există arta de a
lăsa şi lucruri nefăcute. Înţelepciunea vieţii constă în
eliminarea lucrurilor neimportante.”
Lin Yutang.
55. Fără effort
„Singurul lucru care vine fără efort peste noi este
bătrâneţea.”
Gloria Pitzer.
56. Succes
Un grup de cercetători au publicat în 1986 rezultatele
unui studiu efectuat pe mame americane din
Minneapolis şi japoneze. Mamelor li s-a cerut să
identifice cel mai important lucru de care au nevoie
copiii pentru a reuşi academic. Răspunsurile au
descoperit diferenţele culturale de astăzi.
Americancele au ales: abilitate, iar japonezele au
spus: efort.
Richard H. Finan, senator de Ohio.
57. Greutatea corporală
Raţele pot zbura distanţe lungi dar numai 1/4dintre
răţoi o pot face şi numai înainte de a mânca. Restul,
sunt prea grei pentru a se ridica de pe vapoarele pe
care se aşează. Ei ridică aripile sau bat apa cu furie
dar nu mai por zbura.
Sursă necunoscută.
58. Predestinaţie
„Aleşii sunt cei care doresc, respinşii îi reprezintă pe
aceia care nu doresc alegerea.”
D. L. Moody
59. Încredere în sine
Faimoasa actriţă Billie Burke se afla pe un
transatlantic într-o călătorie peste ocean. Ea a
observat într-o seară la o masă alăturată pe un om
suferind de răceală. „Te simţi rău?” l-a întrebat
10
prietenos. Omul a dat din cap.” Îţi voi spune ce să faci
pentru aceasta” s-a oferit actriţa. „ Du-te în cabină şi
bea mult suc de portocale. Ia două aspirine. Înveleşte-
te cu toate păturile pe care le găseşti. Transpiră şi
astfel elimini răceala. Ştiu ce spun. Sunt Billie Burke
de la Hollywood.” Omul i-a zâmbit călduros şi s-a
prezentat: „ Mulţumesc” a spus el „ sunt doctorul
Mayo de la clinica Mayo.”
Bits& Pieces, 3 Martie 1994, p. 24.
60. Două ipostaze
Când soţia mea Dana şi cu mine am întâlnit o familie
nouă la biserică într-o duminică, ne-am abţinut să ne
prezentăm primii şi să schimbăm amabilităţi. Ne-am
descris vecinii în termeni prietenoşi şi am ascultat cu
simpatie că la ei situaţia era diferită. Ne-am despărţit
şi apoi am mers acasă. Când am ajuns, am constatat
cu stupoare că noii noştri prieteni au parcat pe strada
alăturată nouă.
Kent Eikenberry
61. Schimbând căderea
Observaţia lui Avery: “Uneori poţi să cazi. Nu
contează însă până unde ai căzut, dacă atunci când te
ridici iei ceva de pe podea.”
62. Sunete dramatice
Un grup de specialişti în cinematografie au clasificat
cele mai dramatice sunete în filme: primul ţipăt al
copilului, sunetul unei sirene, tunetul dislocării
stâncilor, urletul unei păduri în flăcări, avertizarea
sirenei în ceaţă, stropul de apă, galopul cailor,
fluieratul trenului în depărtare, urletul câinelui,
procesiunea nunţii. Dintre toate acestea, unul reuşeşte
să aducă cel mai intens răspuns emoţional şi apelează
la aproape orice emoţie omenească: tristeţe, invidie,
regrete, lacrimi şi bucurie supremă.
Nu poate fi altceva decât parada nunţii.
James S. Flora – Pulpit Digest.
63. Ovaţie
Oliver Cromwell care a luat tronul britanic de la
Charles I şi a fondat Commonwealth, i-a spus unui
prieten: „Nu te încrede în ovaţii, deoarece acele
persoane care te ovaţionează, pot la fel de bine să o
facă şi dacă ai fi pe cruce.”
Warren Wiersbe în „Fii satisfăcut.”
64. Temperamente
Persoanele care nu au un temperament echilibrat au
toate şansele să dezvolte boli acute şi să moară de
tinere, în comparaţie cu cele cu alte temperamente.
În 1948 Betz şi Thomas au clasificat 45 de subiecţi de
la spitalul John Hopkins în trei categorii, pe baza
chestionarelor şi testelor psihologice.
Grupul alfa: precauţi, rezervaţi, liniştiţi şi
nepretenţioşi.
Grupul beta: spontani, activi, demisionaţi.

Grupul gama: morocănoşi, emotivi şi alte
caracteristici.
După 30 ani cercetătorii au privit din nou la fişele
medicale ale vechilor pacienţi. Rezultatele au fost:
77,3 procente din grupul gama au avut afecţiuni fizice
şi psihice severe: cancer, tensiune arterială crescută,
boli de inimă şi alte tulburări emoţionale. În grupul
alfa au fost doar 25 procente iar în beta 26,7 procente
cu aceleaşi simptome. Doctorii au repetat studiul pe
un grup de 127 bărbaţi din clasele de vârstă 1949-
1964, cu rezultate similare. Betz spune că „ prea
adesea persoanele din grupul gama îşi pierd propriile
emoţii. Deşi temperamentul unei persoane nu poate fi
schimbat, ea poate primi un ajutor însemnat din surse
exterioare cum ar fi: relaţiile cu oamenii. Aceasta
poate reduce simţitor riscul mortalităţii la această
grupă”.
Barbara Betz şi Caroline Thomas în Jurnalul Medical
John Hopkins.
65. Slujitorul lui Dumnezeu
„Fie ca trupul meu să fie slujitorul spiritului meu şi
ambele, trupul şi spiritul meu să fie slujitoarele lui
Isus, făcând totul spre slava lui Dumnezeu, aici pe
Pământ.”
Jeremy Taylor
66. Blândeţe
La carnavalul şcolii copii noştri au câştigat 4
peştişori-de-aur, aşa că duminică dimineaţă am ieşit
să cumpăr un acvariu. La prima privire preţurile erau
între 40-70 de dolari. Apoi, am văzut unul ceva mai
murdar pe un gang, cu tot ce-i trebuie: volum,
pietricele, filtru şi asta pentru câţiva dolari.
Cumpărat! Cu siguranţă, era murdar - cum spuneam -
dar economia făcută a meritat două ore de curăţat.
Toţi cei 4 peştişori priveau cu mirare la noua lor
casă, asta cel puţin în prima zi. Dar luni, unul a
murit. Cam grav, dar au mai rămas 3. Marţi
dimineaţă am descoperit un nou caz de deces, iar  disciplina simplităţii în categoria celei exterioare. Iată
marţi noaptea cel de al treilea a dat şi el ortul popii.
Am chemat un expert, un membru din biserică. Nu
i-a trebuit mult să găsească problema, spălasem
acvariul cu săpun de protecţie maximă. Eforturile
mele, fără informare, au dus la pierderea vieţilor pe
care doream să le salvez chiar prin acel act. În efortul
nostru de a curăţi viaţa noastră sau a altora, din
nefericire, folosim uneori “săpun tare”-condamnare,
criticism, lamentare, ne dăm în petic. Noi credem că
ceea ce facem este bine dar tocmai tratamentul nostru
de îndreptăţire de sine este prea mult pentru ei.
67. Relaxare
După o veche legendă greacă, în antica Atenă un
bărbat a observat pe marele povestitor şi fabulist  vorbirea deschisă şi onestă.
Aesop care se juca cu copiii. El a râs şi şi-a bătut joc
de el întrebându-l de ce îşi pierde vremea cu activităţi
aşa de frivole. Aesop i-a răspuns luând un arc, i-a
slăbit coarda şi l-a aşezat pe pământ. Apoi i-a spus
critic atenianului: “Acum răspunde la ghicitoare dacă
11
poţi. Spune ce face un arc slăbit?” Omul s-a uitat
câteva momente dar nu înţelegea ceea ce vroia să facă
Aesop. Apoi înţeleptul îi explică: “Dacă ţii mereu
coarda întinsă este posibil să se rupă, dar, dacă o
slăbeşti o poţi folosi cât de mult vrei tu.
Oamenii sunt asemenea acestei coarde. Din acest
motiv este nevoie ca şi ei să-şi ia timp pentru odihnă.
A-ţi lua timp pentru a te odihni fizic este benefic atât
emoţional cât şi spiritual. Vei fi cel mai bun pentru
Dumnezeu dacă îţi vei lua timp să mai slăbeşti
şi coarda.
Our Daily Bread, 6 iun. 1994
68. Odihnă
Cu o ocazie, un bărbat a provocat pe un altul la o zi
întreagă de tăiat lemne. Cel ce provocase, a lucrat din
greu toată ziua, oprindu-se doar pentru un scurt timp
de masă. Cel de al doilea a avut o pauză de masă
destul de mare şi alte câteva de-a lungul zilei. La
finalul zilei, cel ce făcuse provocarea a fost surprins
să afle că tovarăşul său tăiase mult mai mult decât el.
“Nu pricep, tot timpul am tăiat chiar şi când tu stăteai.
Cum se face că ai mai multe lemne tăiate decât
mine?”
“Da, dar tu nu ai observat că în timp ce mă odihneam
eu îmi ascuţeam toporul” - spuse celălalt tăietor.
69. Odihnă
”Este un vechi şi ironic obicei al fiinţelor umane acela
de a alerga din ce în ce mai repede atunci când s-au
rătăcit.”
70. Disciplină
Într-o carte a sa, Richard Foster împarte disciplina
creştină în trei părţi: disciplina interioară, cea
exterioară şi disciplina colectivă. El plasează
aici câteva modalităţi prin care putem ordona lumea
noastră în aşa fel încât să avem mai multă simplitate
în viaţă.
1. Cumpără lucrurile după utilitate şi nu după statutul
lor.
2. Refuză tot ceea ce produce dependenţă.
3. Dezvoltă obiceiul de a renunţa la lucruri.
4. Refuză să fii victima sofistăriilor tehnice.
5. Învaţă să te bucuri de lucruri fără să fii şi stăpânul
lor.
6. Dezvoltă o profundă apreciere pentru creaţie.
7. Priveşte cu un scepticism sănătos tot ce este înrudit
cu “ia acum, plăteşte mai târziu”.
8. Supune-te poruncilor lui Isus în ceea ce priveşte
9. Refuză tot ceea ce ar putea fi un mijloc de
opresiune pentru alţii.
10. Fugi de tot ceea ce te distrage de la ţinta
principală: “Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.”

Richard Foster, Celebration of Discipline, Harper
and Row, 1978
71. Pământul roditor
Există şi un al patrulea fel de pământ. Există şi
seminţe care cad pe un pământ bun, fac rădăcini şi
ajung la maturitate. Acest spic, zicem noi, la seceriş
va da însutit. Isus menţionează aceasta pentru că este
morala parabolei. Este adevărat, sunt şi pierderi, dar
vestea cea bună este că sunt şi victorii.
Eforturile noastre nu sunt totdeauna măsurabile.
Uneori nu poţi vedea produsul final. Nu poţi vedea
secerişul. Tot ceea ce putem face este să semănăm şi
să ne încredem în Dumnezeu. Un profesor lucrează cu
un copil îndărătnic, dar nu ştie cum se va sfârşi
povestea. Tot ceea ce poate face este să se încreadă în
Dumnezeu. El poate semăna grăunţa dragostei apoi să
se încreadă că Dumnezeu va face restul. Uneori chiar
şi un simplu cuvânt de încurajare este tot ceea ce are
nevoie o persoană. Alteori împărtăşirea unui gând ce-l
va ajuta să treacă prin noaptea grea. Nu subestima
niciodată puterea seminţei. Ştiai că în 1959 erau 1
milion de romano-catolici şi 600.000 de protestanţi în
China? Ar părea că sunt foarte mulţi dar comparând  oferite, el a venit la contabilul de pe vapor şi l-a rugat
cu totalul populaţiei de aproape 1 miliard, înţelegi că
e doar o sămâncioară. Apoi, după 1959, uşile Chinei
spre exterior au fost închise. Mulţi se pregăteau
pentru înmormântarea creştinismului chinez. Se
credea că în nici un caz nu va supravieţui. În 1979
China şi-a deschis iar porţile spre Vest şi spre restul
lumii.  Un lucru ciudat s-a petrecut. Acea mică
sămânţă, semănată cu 20 de ani în urmă a prins
rădăcini. Numărul catolicilor s-a ridicat de la 1 la 3
milioane iar cel al protestanţilor de la 600.000 la 3
milioane. Biserica în timpul persecuţiei a crescut cu
53% în 20 de ani.  Cum se explică? Sol fertil? În mod
evident a fost o foame
pentru Evanghelie.
Sermon Illustrations, 1999
72. Înţelegerea vieţii
Acela care ştie şi ştie că ştie este înţelept, urmează-l.
Acela care ştie şi nu ştie că ştie este adormit,
trezeşte-l.
Acela care nu ştie şi ştie că nu ştie este ignorant,
învaţă-l.
Acela care nu ştie că nu ştie este nebun, fugi de el.
73. Înşelăciunea averii
Într-o zi, un bogat ce ducea o viaţă mizerabilă a
vizitat un rabi. Rabinul l-a luat de mână şi l-a dus la
fereastră. Priveşte - a zis rabinul. Bogatul s-a uitat
pe stradă. Ce vezi? - spuse rabinul. Bărbaţi, femei şi
copii - primi răspunsul. Apoi rabinul îl luă de mână
şi îl conduse în faţa oglinzii. - Acum ce vezi? - veni
întrebarea.
- Pe mine însumi - replică bogatul.
În final rabinul spuse: “priveşti la fereastră şi e
sticlă. Priveşti la oglindă, e tot sticlă, numai că
oglinda este acoperită cu un pic de argint, ceea ce te
12
împiedică să-i mai vezi pe alţii şi te vezi numai pe
tine.”
Sermon Illustrations, 1999
74. Comentariu
Neghina, aşa cum este cunoscută ea adesea, este
planta numită Darnela din genul Lolium temulentum,
o specie cu seminţe care sunt o otravă soporifică
foarte puternică. Se aseamănă foarte mult cu grâul
până ce apare spicul, acesta fiind singurul element
care le poate diferenţia şi care creşte în Siria şi
Palestina.
75. Judecând pe alţii
În cărticica sa “Ilustraţii pentru adevărurile Bibliei”,
H.A. Ironsade atrăgea atenţia asupra nebuniei
judecării altora. El a relatat un incident din viaţa unui
bărbat numit Episcop Potter. “El călătorea spre
Europa cu un mare transoceanic. Când a ajuns la bord
el a descoperit că un alt pasager împărţea camera cu
el. După ce a făcut cunoştinţă cu toate serviciile
dacă poate să-i ţină aurul şi alte valori. El i-a explicat
că de obicei nu face uz de acest privilegiu, dar acum
este nevoit să împartă cabina cu încă cineva.
Judecându-l după aparenţă se temea că celălalt nu ar
fi demn de încredere. Contabilul a acceptat, făcând
însă şi remarca: E în regulă părinte, voi fi bucuros să
port de grijă valorilor dvs. Celălalt bărbat tocmai le-a
lăsat aici din acelaşi motiv.”
Our Daily Bread
76. Greu de judecat
A fost F.B. Meyer, dacă nu mă înşel, care odată a
spus că atunci când noi vedem un frate sau o soră în
păcat, sunt două lucruri pe care trebuie să le facem.
Mai întâi, noi nu ştim cât de mult a încercat el sau ea
să nu păcătuiască. Şi al doilea, nu cunoaştem forţa cu
care este asaltat. De asemeni, noi nu ştim ce am fi
făcut în situaţia lui.
Stephen Brown, Christianity Today, 5 apr. 1993.
77. Nu judecăţii lumii
Dodie Gadient, profesoară de şcoală timp de 13 ani, a
decis să călătorescă de-a lungul Americii pentru a
vedea despre ceea ce a predat. Călătorind singură cu
un autotren avea cortul chiar în remorcă. Într-o după-
amiază aproape de o curbă pe I-5 aproape de
Sacramento în timp de trafic intens, o pompă de apă a
ţâşnit chiar pe camionul ei. Era obosită şi exasperată ,
împrăştiată şi singură. În ciuda ambuteiajului
provocat nimeni nu părea a fi interesat de a o ajuta. 
Îngenunchind lângă autotren ea s-a rugat: “Doamne
trimite-mi te rog un înger! şi de preferat unul cu
experienţă în mecanică. După patru minute o uriaşă
Harley a apărut condusă de un bărbat îmbrăcat
sportiv, cu păr negru , cu barbă şi tatuat pe braţe. Cu

un incredibil aer de încredere a sărit de pe motocicletă
şi fără a privi la Dodie, s-a apucat de treabă.
Învăţătoarea era mută de uimire. În mod deosebit
atunci când a citit cuvintele de pe jacheta din piele:
“Hell's Angels - California” (Îngerii iadului -
California). După e a terminat de reparat abia a mai
avut curajul să spună “mulţumesc mult” şi asta a fost
tot. Observându-i surpriza, el s-a uitat în ochii ei şi a
spus “Nu judeca o carte după copertă. Nu ştii încă
despre ce tratează.” Cu acestea fiind spuse el a închis
capota şi a încălecat pe motocicleta sa. Totul a fost ca
un val: pe cât de repede a venit tot aşa a şi plecat.
Daţi a doua şansă oamenilor care nu încap în cutia în
care i-aţi pus de prima dată.
78. Judecând lucrurile
La o întâlnire recentă a unor profesori de seminar,
unul dintre ei a raportat că la şcoala lui cea mai
păgubitoare plată pe care un student o poate da altuia
este aceea de a fi “judecător”. El a găsit această
metodă foarte supărătoare. “Nu poţi aduce un
argument bun.” Imediat ce careva ia o poziţie faţă de
o problemă importantă, altcineva zice că această
persoană este una ce emite sentinţe. Şi asta-i tot.
Sfârşitul discuţiei. Oricine este intimidat. Mulţi dintre
ceilalţi profesori au subliniat şi ei aceasta. Se pare că
este un consens în aceea că “a fi judecător” este acum
de proporţii epidemice. Este cumva civilizaţia o altă
metodă de a răspândi această epidemie? Dacă
lucrurile stau chiar aşa atunci eu sunt împotriva
civilizaţiei. Cultura creştină nu implică o perspectivă
relativistă. Dar nu prea cred că totul se datorează
culturii. A fi civilizat nu înseamnă a critica absolut tot
ce se petrece în jurul nostru. A fi civilizat nu
înseamnă nici a crede tot ceea ce semenii noştri cred.
Una este a insista că şi ceilalţi au dreptul de a se
exprima şi alta este a spune că ceea ce afirmă este
corect. Civilizaţia cere a ne conforma primului
principiu, dar nu implică şi a doua formulare. A spune
că toate credinţele şi valorile merită a fi tratate ca şi
cum toate ar fi egale este o directă subscriere la
relativism - o perspectivă ce este total incompatibilă
cu credinţa şi practica creştină! Cultura creştină nu
refuză a face judecăţi despre ceea ce este bun şi  din monologurile sale spune: “Wallace este un om
adevărat. Pentru simplul motiv că imposibil a nu
emite judecăţi. Chiar şi  faptul de a spune cuiva că
emite sentinţe este în sine o judecată/sentinţă.
Richard J. Mouw, Uncommon Decency, pag.
20-21
79. Judecata lui Dumnezeu
Mai mult de patru din cinci americani sunt de acord
că vom fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu în ziua
judecăţii pentru a răspunde pentru păcatele noastre, se
spune într-un raport statistic condus de compania
Times Mirror.
Oglinda Timpului
80. Când chiotul nu se mai aude
13
Câţiva ani în urmă a fost scrisă de un mare istoric
american lucrarea “Când  chiotul nu  se mai aude”.
Este povestea preşedintelui Woodrow Wilson şi
evenimente legate de primul război mondial. Când
războiul s-a terminat Wilson era un mare erou
internaţional. Era un spirit de optimism peste tot şi
oamenii credeau că acest război va fi ultimul dat şi
democraţia va fi în siguranţă. În prima sa vizită, la
Paris, de după război a fost întâmpinat cu chiote de
bucurie. Era mai popular chiar decât proprii lor eroi.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Anglia sau Italia.
Într-un spital din Viena, un lucrător la Crucea Roşie
le spunea copiilor că nu vor mai fi cadouri de Crăciun
datorită războiului şi a vremurilor grele. Copiilor nu
le venea să creadă. Ei au spus că, dacă preşedintele
Wilson a venit atunci totul va fi bine.
Strigătele de bucurie au ţinut cam un an. Apoi, treptat
s-au stins. S-a dovedit că liderii politici din Europa
erau mult mai preocupaţi de propria lor agendă decât
de menţinerea păcii. Acasă, în SUA, Wilson a trecut
în opoziţie în cadrul Senatului şi Liga Naţiunilor nu a
fost ratificată. Sub atâta presiune, sănătatea
preşedintelui a început să slăbească. La următoarele
alegeri, partidul său a fost înfrânt. Aşa se face că,
omul care, pentru unul sau doi ani, a fost întâmpinat
ca un nou Mesia mondial, a ajuns la finalul zilelor
sale un om înfrânt. Este o poveste tristă, dar familiară
nouă. Ultima răsplată a celui care încearcă să
transpună idealurile în realitate este frustrarea şi
înfrângerea. Sunt şi unele excepţii dar nu aşa de
multe.
Spre exemplu Isus.
Staff, Sermon Illustration.com, aprilie, 2000
81. Nici un compromis
Poate că unii dintre dumneavoastră aţi văzut filmul lui
Mel Gibson despre un cuplu numit Braveheart.  În
film, William Wallace se străduie să unească clanurile
feudale din Scoţia pentru a lupta împotriva Angliei
din sec. XIII-lea.  El încearcă să realizeze acest plan
ilicit cu ajutorul lui Robert Bruce, liderul cel mai
puternic al clanului. Bruce refuză a-l ajuta dar în unul
fără compromis. Oamenii fără compromis sunt
admirabili. Dar numai oamenii ce fac compromis pot
fi regi.” Putem spune că în Duminica Floriilor un om
fără compromis a devenit Rege al întregii istorii.
Desigur, sunt multe lucruri pe care trebuie să le
înnoim. La strategii putem face compromis, dar nu la
principii. Vine vremea când trebuie să întrebăm:
Această manieră este DA sau NU? Duminica Floriilor
răstoarnă ideea ce susţine că totul în viaţă este parte a
procesului de compromis.
Staff, Sermon Illustration.com, aprilie, 2000
82. Conducere
Un conducător roman ar fi condus un car tras de un
magnific armăsar alb; Isus a intrat în cetate pe un
măgăruş, şi acesta împrumutat. Un lider politic ar fi

fost înconjurat de gărzi de securitate pentru a ţine
mulţimile la distanţă şi a preveni vreun atac personal;
Isus a fost înconjurat de ucenicii Săi şi a călărit prin
mijlocul mulţimii. Un lider militar ar fi galopat de-a
lungul străzii, trecând prin mulţime, poate făcând cu
mâna sau dând din cap dacă ar fi fost măcar această
recunoaştere; Pe un măgar, Isus se mişca lent, odată
cu poporul, alături de el. Un lider religios tradiţional,
îmbrăcat în robe preoţeşti adecvate, s-ar fi mişcat
încet prin mulţime înconjurat de o elită de alţi
conducători de seamă care ar fi prevenit orice
atingere necurată; Isus, îmbrăcat după portul
obişnuit, se mişca încet, înconjurat de ucenici, fără să
se teamă că cineva L-ar atinge.
Ruth Duagherty, Issues of Lidership Into the 21st
Century, Viewpoint, Summer 1991
83. Conducerea care slujeşte
În lucrarea sa “Călătorie în Răsărit”, Hermann Hesse
descrie activităţile şi relaţiile exploratorilor care erau
trimişi într-o misiune dificilă. Un slujitor, pe nume
Leo, se îngrijea de fiecare nevoie a lor (gătirea hranei,
spălarea hainelor). El era un “du-te vino”. În termeni
de protocol, Leo era cel mai mic dintre cei mici. Şi
misiunea decurgea foarte bine. Adaptabilitatea şi
starea de spirit ale lui Leo s-au dovedit de nepreţuit.
Utilitatea slujitorului a devenit mult mai evidentă
atunci când nava lor a eşuat şi astfel Leo a dispărut. A
încerca să te descurci fără el era aproape imposibil.
Un membru al grupei a făcut cale întoarsă până la
sediu, unde s-a întâlnit cu şeful.  Nu era altul decât
Leo. Asumându-şi rolul de slujitor în timpul
expediţiei, în realitate, el era conducătorul. Hesse
spunea: “adevărata conducere are de a face mai mult
cu slujirea decât cu statutul. Aceasta este conducerea
slujitoare.”
G. Curtis Jones, 1000 Illustartions for Preaching and
Teaching, Nashville: Broadman, 1973, p. 210
84. Autoritate fără relaţie
Un tânăr locotenent, secund, a descoperit la Fort
Bragg, că nu avea mărunt când a vrut să cumpere o
băutură răcoritoare de la un automat. A văzut trecând
pe acolo un civil şi l-a întrebat dacă are mărunt.
Cetăţeanul spuse amabil: “Cred că da, să mă uit.”
Locotenentul umflându-se de mândrie replică:
“Acesta nu-i un mod de a te adresa unui ofiţer. Aşa că
o luăm de la capăt. Ai să-mi schimbi un dolar?”
Civilul îl salută cu atenţie, zâmbi şi spuse scurt: “NU,
să trăiţi!”
85. Conducere
Max DePree merge la inima lucrurilor prin succinta
sa formulare: “Prima responsabilitate a unui lider este
aceea de a defini realitatea.” Conducătorii trebuie să
aibă o bună imagine a ceea ce se petrece în jurul lor.
De asemenea ei trebuie să-i ajute pe alţii să aibă o
14
viziune onestă a acestei realităţi.
86. Calea
E. Stanley Jones vorbeşte despre un misionar din
junglă. Misionarul nu are nimic împrejurul său decât
tufişuri şi câteva locuri golaşe. În final, găseşte un
sătuc şi roagă pe unul din băştinaşi să-l conducă prin
junglă. Săteanul acceptă. Au mers patru ore făcându-
şi drum prin hăţişul des. Misionarul a început să se
îngrijoreze şi-l întrebă: Eşti sigur că aceasta este
calea? Băştinaşul a răspuns: Bwana (Domnule) pe aici
nu e nici o cale, eu sunt calea. Calea noastră prin
jungla acestei lumi este Dumnezeu în Hristos.
Poate că avem rabini, învăţători, doctori, cărturari dar
toţi suntem ca acest misionar. Nu ne bazăm pe
oameni ci pe Hristos, care este calea noastră.
Brett Blair, Sermon Illustration, 1999
87. Reactiv şi proactiv
“Cercetările arată că  majoritatea copleşitoare a
americanilor (85%) sunt reactivi şi statici, fără a fi
orientaţi spre acţiune sau dinamism. Ei aşteaptă şi
răspund, răspund şi aşteaptă. Cu un arsenal gata
pregătit de înţelepciune conservatoare şi
convenţională ei încearcă a stăpâni rezultatele
interioare printr-un control al lumii exterioare.”
88. Suferinţa
Ştiţi cum evaluează biologii formele de viaţă? În
termenii capacităţii de a experimenta suferinţa. Cu cât
capacitatea de a suferi este mai mare, cu atât forma de
viaţă este mai evoluată. Un vierme experimentează
puţin durerea, dar un câine poate suferi foarte mult.
Omul se află în vârful scării evoluţiei pentru că are
cea mai mare sensibilitate în a experimenta suferinţa.
Sermon Ilustration.com, Feb. 2000
89. Pierdut şi salvat
S-a petrecut în sud-estul statului Alberta, în munţii
stâncoşi şi pe deasupra, era şi un viscol puternic. John
Elliot a mers mile bune în acea zi prin zăpada adâncă.
În timp ce verifica producerea avalanşelor la lăsarea
serii extenuarea la învins şi a decis să se cuibărească.
Frânt de oboseală s-a retras la cabana lui dar nu a
aprins focul şi nici nu şi-a schimbat hainele umede. În
timp ce rafalele de vânt suflau prin crăpăturile
pereţilor somnul se scufunda în uitare, fiind paralizat
de plăcerea sărutului gheţii. Dintr-o dată, câinele său
a trecut la acţiune şi, cu un chelălăit nemilos şi-a trezit
prietenul ce era aproape de comă. Câinele era un St.
Bernard, însoţitor permanent, un erou faimos în multe
momente de criză. “Dacă acest câine nu ar fi fost cu
mine, aş fi fost mort azi” spunea J. Elliot. “Când eşti
îngheţat, moartea ţi se pare călduţă şi nu-ţi vine să te
scoli pentru că te simţi bine aşa.” Această poveste

mişcătoare ilustrează starea spirituală a multora dintre
cei din ziua e azi.  Sunt într-o stare de spiritualitate
rece şi din păcate, coma, se poate spune că este
adevărata condiţie. Mulţumiri lui Dumnezeu pentru
modalităţile prin care El îi scoală pe aceşti adormiţi.
Îşi trimite mesagerii pentru a-i înghionti să se
trezească. Uneori metodele folosite pentru a fi treziţi
sunt drastice, dar întotdeauna pentru binele lor. Să nu
ne imaginăm însă, că dacă ne zdruncină, atunci El o
face pentru că ne urăşte. El ne trezeşte din letargie
tocmai pentru că ne iubeşte.  Şi vrea să ne salveze de
la moartea veşnică. Când eram gata să pierim (Is
27:13) El a fost gata să ne mântuiască (Is 38:20).
Încredinţează-ţi soarta în mâna Lui!
The Prairie Overcoming
90. Hotărîre 
Johnny Fulton alerga după o maşină la vârsta de trei
ani. A suferit de coaste rupte, fracturi craniene,
multiple fracturi la picioare. Nu ştia dacă va mai trăi,
dar nu a renunţat. De fapt, el este cel care a alergat o
jumătate de milă în mai puţin de două minute.
Walt Davis a fost total paralizat de către poliomielită
atunci când avea nouă ani, dar, nu a renunţat. A
devenit campionul olimpic la săritura în înălţime din
1952. Shelly Mann a fost paralizată de către
poliomielită când avea cinci ani, dar, nu a renenţat. A
revendicat chiar opt diferite titluri la întrecerile de
înnot din SUA şi a câştigat medalia de aur în 1956 la
Jocurile Olimpice din Melbourne. În 1938 Karoly
Tokacs, un membru al echipei de trăgători cu pistolul
din echipa Ungariei şi sergent în armată şi-a pierdut
măna dreaptă datorită unei explozii de grenadă.
Tokacs nu a renunţat. A învăţat să tragă cu stânga şi a
câştigat medaliile de aur din 1948 şi 1952 la
Olimpice. Woodrow Wilson nu a putut să citească
până la zece ani. Dar a fost o persoană hotărâtă.
A devenit al 28-lea preşedinte SUA.
Sermon Illustration.com, feb. 200
91. Prieten
O publicaţie britanică a oferit un premiu pentru cea
mai bună definiţie a noţiunii de “prieten”. Printre
miile de răspunsuri erau şi următoarele:
“Cel care îţi măreşte dragostea, împrăştie tristeţea şi a
cărui cinste este inviolabilă.”
”Cel care înţelege tăcerea noastră.”
”Un volum de simpatie legat în piele.”
“Un ceas ce merge bine tot timpul şi niciodată nu
rămâne în urmă.“
Definiţia câştigătoare spunea: “Un prieten este cel
care vine atunci când toată lumea pleacă.”
Bits and Pieces, July, 1991
92. Prietenie
Poate vă amintiţi de Jackie Robinson, primul negru ce
a jucat în Liga Majoră de Baschet a SUA. În prima
etapă cu Şmecherii din Brooklyn (Brooklyn
Dodgers), Robinson primea venin oriunde călătorea.
15
Jucătorii de basebal îi aruncau cu mingea în cap.
Atleţii îl înţepau în fund, epitete brutale erau scrise pe
vederi sau îi erau spuse din partea colegilor de
breaslă. Chiar şi mulţimile de acasă, din Brooklyn,
vedeau în el un obiect de reproş. În timpul unui joc la
Boston se pare că batjocura şi ura rasială a ajuns la
maxim. Pentru a face problemele şi mai grele,
Robinson a comis o greşeală şi a stat pe tuşă umilit
fiind de publicul care îl insulta. Un coechipier, un alb,
din sud, pe nume Pee Wee Reese a cerut time-out. A
mers la banca de rezerve lângă Robinson. În timp ce
toată asistenţa privea, el a pus mâinile în jurul
colegului de culoare. Spectatorii au amuţit. Mai
târziu Robinson a declarat că acea îmbrăţişare i-a
salvat cariera.
Brett Blair, SermonIllustration.com, feb. 200
93. O modalitate de a-L descoperi pe
Dumnezeu
Acum câţiva ani, Carl Reiner şi Mel Brooks au făcut
o comedie ce s-a numit “Omul de 2013 ani”. În piesă,
Reiner îl intervievează pe Brooks care este omul în
vârstă. La un moment dat, Reiner îl întreabă pe
bătrân:
- “Crezi în Dumnezeu?
- “Nu, replică Brooks. Avem un tip la noi în sat pe
care-l cheamă Phil şi câteodată ne închinăm la el.”
- “Vă închinaţi la unu' ce se cheamă Phil? De ce?”
- “Pentru că el era mare şi dur şi te putea rupe în două
cu mâinile goale.”
- “Vă rugaţi?”
- “Da. Ai vrea să auzi una? O, Phil te rugăm nu fi rău
şi nu ne răni ori rupe în mâinile tale.”
- “Când aţi început să vă rugaţi Domnului?”
- “Ei bine, o dată, a început o furtună şi un fulger l-a
trăsnit pe Phil. Ne-am strâns în jurul său şi am văzut
că era mort. Cineva a spus: “E CINEVA mai mare
decât Phil!”
Rev. Tim Carpenter, Sermon Illustration, 1998
94. Strategia câştigului
Se spune că oraşul Frankfort din Kentuky, SUA a fost
în mare ceartă cu privire la plasarea unei fântâni în
piaţa publică. În final, decizia a fost luată şi s-a cerut
la trei constructori să vină cu proiectul. Primul, era
din partea de apus a statului. Când a fost întrebat de
oferta lui el a replicat: 3000 $: 1000 pentru muncă,
1000 pentru materiale, 1000 pentru mine. Al doilea,
era din partea de răsărit a statului. Când a fost întrebat
despre ofertă a spus: 6000 $. 2000 pentru muncă,
2000 pentru materiale şi 2000 pentru mine. Ultimul
constructor era din Frankfort care, dealtfel, a şi
câştigat licitaţia. Când a fost întrebat cât oferă el a
replicat: 9000 $. Apoi s-a auzit bătaia ciocănelului. 
Uşile s-au închis. S-a uitat împrejur cu atenţie apoi a
spus: 3000 pentru VOI, 3000 pentru mine după care
voi da licitaţia tipului din vest.
Rev. Tim Carpenter, Sermon Illustration, 1998
 16

cu forţa cartuşelor şi valurile pe malul golfului au

95. Hristos din Muntii Alpi
Cu ani în urmă, o mare statuie a Domnului Hristos a
fost instalată pe înălţimile Anzilor, la graniţa dintre
Argentina şi Chile. Numită “Hristos al Anzilor”,
statuia simbolizează un angajament între cele două
ţări, ca atâta timp cât va sta statuia pe locul său să fie
pace în Chile şi Argentina. La scurt timp după ce
statuia a fost instalată cilienii au început să protesteze
că ei au fost ofensaţi – statuia fiind aşezată cu spatele
spre Chile. Tocmai când spiritele erau foarte încinse
(accesele de furie erau la cel mai înalt nivel) în Chile,
un ziarist cilian a salvat situaţia.Într-un editorial, care
nu numai că a satisfăcut poporul, dar chiar l-a făcut să
râdă, el a scris simplu: “Poporul din Argentina trebuie
să vegheze mai mult decât cel din Chile.” (Statuia
fiind cu faţa spre Argentina).
96. Tactici
Cel mai important lucru într-un argument, atunci când
ai dreptate, este acela de a-i lăsa o portiţă de scăpare
oponentului tău, astfel ca el să poată trece de partea
ta, fără o aparentă pierdere.
crescut între 22-25 m înălţime. Ştirile au raportat mai
târziu că cele mai mari pagube le-a înregistrat mica
aşezare de moteluri şi case de jocuri de noroc numită
Pass Christian, Missisippi, unde în jur de 20 de
persoane au fost ucise la o “petrecere uragan” în
apartamentele de lux Richelieu. Nimic n-a mai rămas
din structura de 3 etaje, decât fundaţia; singurul
supravieţuitor a fost un băiat de 5 ani, găsit a doua zi
agăţat de o saltea.
99. Educaţia permanentă
Oliver Wendell Holmes, Jr. a fost şi încă mai e privit
în general, ca unul dintre cei mai remarcabili
judecători din istoria Curţii Supreme a Statelor Unite.
El a fost numit şi Marele Nonconformist (Marele
Eretic) datorită faptului că era foarte adesea în
dezacord cu ceilalţi judecători. Holmes a lucrat în
Curtea Supremă până la vârsta de 91 de ani. Doi ani
mai târziu după plecarea sa, preşedintele Roosevelt l-
a vizitat şi l-a găsit citind din Platon.
- De ce? a întrebat Roosevelt.
- Pentru îmbunătăţirea minţii, a răspuns
Holmes.
100. Ideal

97. Credinţa „Nici un om nu se ridică vreodată deasupra ţintei ce

şi-o fixează.”
„Credinţa este efectul iluminării minţii şi sigilării
inimii de către Dumnezeu şi este un simplu dar din
partea Sa.”.

98. Sfidând pericolul

În 1969, în Pass Christian Missisippi, un grup de

oameni se pregăteau pentru o “petrecere uragan”
exact în faţa furtunii (tornadei) numită Camilla.
Ignorau ei pericolele? Puteau ei fi total încrezători?
Şi-au lăsat ei eul personal şi mândria să le influenţeze
decizia? Nu vom şti niciodată. Ceea ce ştim e că
vântul urla afară în jurul apartamentelor “Richelieu”
când şeful de poliţie, Jerry Perolta, şi-a oprit maşina
puţin după căderea întunericului. Fiind la mai puţin de
250 m de ţărm, apartamentele erau direct în calea
pericolului. Un om cu un pahar de băutură în mână a
ieşit pe un balcon de la etajul II. Perolta a strigat:
“Voi toţi trebuie să plecaţi de aici cât de repede puteţi.
Furtuna va fi foarte puternică.” Dar ceilalţi s-au unit
cu omul de pe balcon şi au început să râdă de ordinul
lui Perolta, de a pleca. “Ăsta-i pământul meu” a
strigat unul dintre ei “Dacă mă vrei plecat, trebuie să
mă arestezi”. Perolta n-a arestat pe nimeni, dar nici n-
a reuşit să-I convingă să plece. El a scris numele a
aproximativ 20 de persoane (rude apropiate) care se
adunaseră acolo să petreacă în timpul furtunii. Toţi au
râs de el când le-a luat numele. Ei au fost avertizaţi,
dar n-au vrut să plece. Era 1015 p.m. când furtuna a
atins litoralul. Oamenii de ştiinţă estimaseră viteza
vântului fiind de peste 205 mile/oră, fiind cea mai
puternică furtună înregistrată. Stropii de ploaie cădeau
17