Sunteți pe pagina 1din 5

Emoție, Rațiune și Credință

Evrei 11, 1 - „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică
încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”
Caracteristicile ființei umane prin care înțelege și interacționează cu realitatea sunt rațiunea
și emoțiile. Ele sunt atât de bine corelate între ele încât sunt de nedespărțit și influențează foarte
mult atitudinile si deciziile noastre. De aceea ni se întâmplă să fim foarte indulgenți (subiectivi)
când este vb să analizăm viața unei persoane dragi nouă, sau chiar față de noi înșine (față de noi
suntem cei mai subiectivi-adică ne judecăm nu pe baza rațiunii, ci pe baza emoțiilor - vezi cazul lui
David și Natan), și foarte intransigenți când este vb de cineva fața de care nu avem sentimente de
bine, ba chiar ne pare o persoană ostilă, sau despre care nu cunoaștem foarte multe lucruri. De aceea
Biblia spune că judecata este rezervată lui Dumnezeu, pentru că nouă oamenilor ne este greu să
facem o judecată corectă. De asemenea tot datorită naturii noastre subiective, dacă cineva pe care
noi îl cunoaștem pățește ceva teribil suntem mult mai afectați sentimental și mai dispuși să ne
implicăm în ajutorarea acelei persoane. Total diferit acționăm atunci când cineva care nu ne este
apropiat trece printr-o mare suferință. Știu că în condițiile păcatului acest mecanism împreună cu
uitarea sunt două elemente de siguranță pe care Dumnezeu le-a pus pentru a putea îndura mai ușor
necazurile și blestemele păcatului. Dar trebuie să admitem totuși limitele ființei umane. Însă pentru
Dumnezeu toți suntem la fel de importanți și pentru că rațiunea și sentimentele lui nu sunt pervertite
și pentru că El CUNOAȘTE totul, (mult mai mult față de ceea ce putem ști noi), este în stare să fie
corect și absolut DREPT. Iar noi, ființele umane, chiar și atunci când avem „convingerea” că am
fost foarte obiectivi și că am făcut ce ce este corect, e posibil să fi greșit foarte grav. De aceea Biblia
ne avertizează: „nu este niciun om care să facă binele fără să păcătuiască.” Eclesiastul 7, 20
Emoțiile
E adevărat că noi suntem și ființe raționale, dar se întâmplă ca cele mai importante decizii
ale vieții să le luăm sub influența exclusivă emoțiilor. Uneori copleșiți de emoții extreme, furie său
bucurie exagerată, luăm deciziile cele mai greșite. Pe care le regretăm apoi. Sau ni le asumăm
vitejește, asta sunt eu... așa sunt eu și gata, stopând orice initiațivă și proces de schimbare. În felul
acesta ne îndreptăm vertiginos spre o viață pe care nu am visat și nu ne-am dorit să o trăim, dar pe
care o vom trăi pentru că nu mai avem cum să dăm înapoi. Asemenea unui copil mic și căpos care
face un lucru prostesc, dar care stăruie în prostia lui, doar că așa vrea el, fără niciun argument.
Decizie după decizie, conduce la un traseu de viață pe care îți va fi din ce în ce mai greu să-l
modifici.
Am putea spune analizând contextul prin care răul a pătruns în lume că Diavolul se folosește
de emoțiile și sentimentele noastre pentru a înăbuși principiile și valorile Cuvântului lui Dumnezeu.
Emoțiile nu sunt ceva rău, dar ele uneori ne pot încețoșa ochii ca să nu putem vedea adevărul.
Într-o tabără de vară la munte, cu cortul, organizată pentru adolescenți, ora stingerii este în
jurul orei 22:00. După această oră se așteaptă de la participanți să facă liniște și să se pregătească de
culcare. În anumite situații se întâmplă că unii copii adorm mai greu și cele mai bune conversații se
poartă înainte de culcare, așa că unora le e greu să le oprească și să meargă la culcare. Într-o seară
m-am apropiat de un cort mai gălăgios, am scuturat puțin cortul și am scos câteva sunete care imitau
ursul. După o clipă de liniște s-au dezlănțuit țipetele, însă s-au liniștit imediat când le-am vorbit și
le-am spus să nu se teamă că sunt eu și trebuie să oprească discuțiile și să treacă la culcare. După
vreo 30 de secunde am repetat acțiunea de mai devreme și spre surprinderea mea, ei au fost la fel de
speriați. Unul dintre ei a făcut o afirmație care m-a surprins: „îmi vine să și râd și în același timp să
plâng.” De ce? Rațiunea îi spunea că sunt eu, dar emoțiile erau atât de puternice încât nu le putea
controla. Destul de ușor rațiunea sănătoasă poate fi înlocuită de un sentimentalism bolnav.
Aș dori să discutăm despre două tipuri de sentimentalism, care ne interesează pe noi creștinii:
1. SENTIMANTALIMS RELIGIOS
Emoție, Rațiune și Credință
„Satana îi înşală pe oameni, determinându-i să creadă că, dacă au trăit un sentiment de extaz
şi răpire emoţională, sunt convertiţi. Dar experienţa lor nu produce nici o schimbare. Acţiunile lor
sunt aceleaşi de mai înainte. În vieţile lor nu se observă nici o roadă bună. Ei se roagă des şi lung şi
fac referire în permanenţă la simţămintele pe care le-au trăit atunci şi atunci. Dar ei nu trăiesc o
viaţă nouă. Experienţa lor nu depăşeşte nivelul superficial al sentimentelor. Ei clădesc pe nisip, şi
când vânturile vor bate, clădirile lor spirituale vor fi spulberate.” – YI, 26 septembrie 1901. (4BC
1164)
Unii creștini trebuie să trăiască în permanență având fixat un termen apropiat al revenirii
Domnului Hristos. Acesta este un stimulent pentru a se putea pregăti. Frica, teama sunt folosite pe
post de factori motivatori. Daca nu trăim sub acest imperativ, sub presiunea și frica persecuției din
timpul din urma, sub presiunea unei date la care Domnul va veni, nu ne pregătim, nu suntem
credincioși. Este o pocăință care se realizează sub imperiul emoției, a fricii și nu are durabilitate.

2. SENTIMENTALISM NON-RELIGIOS
Societatea actuală încurajează trăirea vieții după emoții, plăceri. Prin setările ei ne-a răpit
timpul necesar pentru a gândi în luarea unei decizii. Ne bombardează cu multe informații, imagini și
nu ne lasă timp să gândim. Reclame, filme, rețele socializare etc, toate cu un mesaj emoțional, de
natură să anihileze rațiunea. Studiile arată că atunci când ne așezăm în fața unui ecran fie televizor,
tabletă, telefon, computer, creierul în două minute este sub influența undelor alfa, care lasă să treacă
informația fără filtrul rațiunii. La această stare deja hipnotică adăugați un mesaj vizual sau auditiv
profund emoțional și ești aproape sclavul a ceea ce ai vizonat. Rațiunea este scoasă din calcul,
principiile dispar, contează doar ceea ce ai auzit și văzut la TV. Nu e de mirare că suntem ușor
susceptibili la mesajele primite prin intermediul media tv sau internet, știri, emisiuni de
divertisment, filme.
Încercați să țineți un auditoriu atent mai mult de 10 minunte și veți avea mari probleme, mai
ales dacă te adresezi rațiunii. Dacă te adresezi emoțiilor, spui o poveste interesanta, vei avea șanse
mai mari să captezi atenția ascultătorilor tăi.
Din punct de vedere spiritual asta afectează foarte mult deciziile noastre. Înterbările
fundamentale ale vieții nu pot fi explicate în 2 minute. O concepție despre lume și viață răspunde la
4 întrbări: origine, sens, moralitate și speranță. Răspunsurile trebuie să fie adevărate și coerente. E
nevoie de timp, de stors mintea, de analiză, de frământare. Exact ceea ce contextul social nu ne
ajută deloc la momentul de față. Emoțiile nestăpânite ne grăbesc să dăm un răspuns rapid, nu corect.
Unii ar zice că Dumnezeu trebuia să facă religia, credința un lucru ușor, simplu nu complicat, ca și
cum credința este un lucru inventat de Dumnezeu și nu o expunere a unor realități nealterabile cu
privire la natura Lui, deci nu are cum să fie simplu. (Mântuirea este simplă, dar credința cu privire
la Dumnezeu nu este tot așa de simplă)
Exemplu de manipulare emoțională: Știi foarte bine că fata din fața ta este frumoasă, dar
este o mincinoasă și neserioasă. Dar totuși când rămâi singur cu ea decizi să-i destăinui lucruri
personale. Mintea prierde credința în acea informație validă și emoțiile vor încerca să o disculpe:
„de data asta va fi altfel.” Simțurile și emoțiile distrug credința în ceea ce știai că este adevărat, în
rațiune.
Dar și din punct de vedere social suntem mai ușor de manipulat. Renunțăm ușor la planuri,
nu ne ținem de cuvânt, suntem schimbători, nu știm ce vrem... Ne trece viața și suntem nehotărâți.
Când apăsăm fără întrerupere pe butonul sentimentalismului, plăcerii, rămânem cu un
sentiment al zădărniciei și al durerii. Cea mai mare dezamăgire și durere este aceea pe care o simți
atunci când ai experimentat ceea ce considerai că îți va oferi plăcere absolută și constați că ea te-a
trădat. Plăcerea fără limite produce o viață fără scop. Asta-i adevărata durere.
Emoție, Rațiune și Credință
Primul pas este recunoașterea stărilor noastre emoționale schimbătoare. Următorul este să te
asiguri că dacă ai acceptat cândva rațional, un set de valori ca fiind valide, adevărate, să te asiguri
ca ele să fie aduse în fiecare zi pentru un timp oarecare în fața atenției tale conștiente. De aceea sunt
atât de importante în viața creștinului rugcăiunea, studiul bibliei și mersul la biserică. (cei mai mulți
oameni care și-au pierdut valorile nu și le-au pierdut pentru că au fost conviși rațional de neadevărul
acestor valori, ci pentru că au alunecat ușor spre o altă direcție, înșelați de emoții) Iar acum
considerăm că este suficient dacă venim doar de la 11 la biserică, Biblia nu o mai deschidem, nici
nu prea am deschis-o în viața noastră prea des, nu ne mai rugăm, dar considerăm că avem
informațiile necesare și suficiente pentru a hotărî ce e bine pentru noi.
Așadar singura opțiune pentru a face față presiunilor intense față de credința noastră, pentru
a ne asigura că rămânem pe drumul cel drept și nu suntem manipulați este să citim Biblia, să ne
fortificăm și ascuțim conștiința, pentru a nu putea fi ușor înșelați de vânătorii de suflete.

Raționalism
Alții oameni au fost înșelați de strălucirea raționalismului. Și pretind folosindu-se în mod
eronat de anumite date științifice, folosind date incomplete sau eronate, că au descoperit adevărul cu
ajutorul rațiunii, deci rațiunea este totul, iar credința este o chestiune neimportantă.
Conflictul dintre rațiune și credință a fost întreținut și de un fapt istoric. Vreme îndelungată
anumite fenomene naturale care nu puteau fi explicate de oameni au fost puse pe seama divinității.
În perioada modernă știința a găsit o explicație pentru foarte multe fenomene ale naturii. La început
oamenii religioși au fost neîncrezători în explicațiile științei și de aici concluzia oarecum firească a
fost că știința și rațiunea nu se împacă cu credința și deci ideea existenței unei divinități este
perimată. Realitatea era însă diferită. Descoperirile științifice nu ne-au descoperit nicidecum că nu
există Dumnezeu. Știința a descoperit doar legile care stau în spatele diverselor fenomene naturale.
Până acum știința nu a dovedit, nici nu a descoperit cine a dat aceste legi. Pe baza datelor științifice
empirice, concluziile cosmogonice (opiniile cu privire la aparția universului și existența unui
creator), diferă de la un cercetător la altul. Pe baza acelorași argumente și dovezi științifice unii
cercetători devin atei, iar alții credincioși. FIecare folosind știința și rațiunea. Lucrurile nu sunt așa
simple precum ar părea la o primă vedere.
Unii oameni sunt de părere că rațiunea este totul. Omul nu este nimic altceva decât rațiune.
Nu vreau să spun că rațiunea nu este importantă, în niciun caz. Însă rațiunea nu este totul.
Maetmaticianul austriac Kurt Godel a arătat că niciun sistem de gândire, fie el chiar științific
nu poate fi legitimat din interiorul sistemului, ci trebuie să pășești în afara sistemului. Cum se poate
judeca X când X este tocmai criteriul de judecată. Care este criteriul folosit pentru a judeca
rațiunea? Rațiunea însăși. Este ca și când aș defini un cuvânt prin același cuvânt. Este o tautologie,
iar tautologiile dovedesc puțin sau nimic. Nu vreau să anulez rațiunea, dar vreau doar să-i arăt
limitele.
Neil Bohr - părintele fizicii cunatice - „cine nu este șocat de teoria cuantică înseamnă că nu
a priceput-o.” Fizica cuantică conține foarte multe lucruri iraționale, care ies din tiparele cunoscute.
Timp relativ, spațiu curbat, unde de materie, universuri cu 10 dimensiuni, principiul nelocalității -
experimentul luminii care trece prin două fante și fotonii sunt prezenți în același timp în două
locuri, unde de probabilitate. Să vă dau un exemplu așa mai pe înțelesul nostru. Dacă un tren vine
spre tine cu 100 km/h și tu stai pe loc ce viteză te va lovi trenul? 100. Dacă alergi spre el cu 20 km/
h, cu ce viteză te va lovi? 120. Dacă alergi în aceeași direcție cu el cu 20 km /h, cu ce viteză te va
lovi? 80km/h. Dar dacă stai pe loc și spre tine se îndreaptă o rază de lumină cu 300.000 km/s, cu ce
viteză te va lovi lumina? 300.000. Dacă te îndrepți spre ea cu 100.000? Tot 300.000. Ilogic.
Irațional. DE CE? Timpul încetinește cu cât te deplasezi mai repede, iar aceasta proporțional, ceea
ce face ca lumina să ajungă întotdeauna la țintă cu 300.000 KM/s. Deși te deplasezi cu 300.000 km/
Emoție, Rațiune și Credință
s spre raza de lumină, secunda încetinește atât cât este necesar pentru ca raza de lumină să ajungă la
tine cu 300.000 km/s. Asta nu înseamnă că ceasul tău de la mână va măsura secunda diferit. Ci doar
că pentru tine care te deplasezi cu acea viteză, față de mine care stau și observ dintr-un alt sistem
viteza ta, timpul va trece mult mai lent decât pentru mine - teoria relativității restrânse.
Cel credincios acceptă din start că sunt lucruri dincolo de rațiunea umană. Ideea nu este că
ar trebui să ne dezicem de logică, de rațiune, ci doar admintem limitele logicii, rațiunii, bunului
simț.
Știința secolului XX, departe de a elimina credința a extins realitatea atât de mult și pe multe
direcții difuze, încât a lăsat mai mult loc pentru credință. Hegel spunea: „numai ce este real este
rațional și numai raționalul este real.” Azi ar trebui să redefinim radical termenii real și rațional. Ce
este mai rațional învierea lui Lazăr sau faptul că fotonii (care nu au viață), percep deschiderea celei
de-a doua fante, sau că timpul poate fi încetinit, dacă ne mișcăm suficient de rapid? Clar că se pot
găsi argumente împotriva credinței, dar în era fizicii cuantice să respingi credința pe temeiul
iraționalității, este la fel ca și cum ai respinge relativitatea pe motiv că nu este rațional și de bun
simț ca timpul să fie elastic.
Bertrand Rusel - „universul există pur și simplu.” Evident că aceasta nu este o explicație
științifică. Creștinii răspund la fel de simplu: înțelegem prin credință. La ceea ce atei spun nu știm,
creștinii spun: credință. Timothy Ferris - „pe scurt, nu există și nu va există niciodată o explicație
științifică a universului, completă și curpinzătoare care să-și poată dovedi valabilitatea.” Cu alte
cuvinte chiar știința și materialismul ar trebui primite pe baza ... credinței
Credința
Ceea ce transcede intelectul nostru, rațiunea și emoțiile este credința. Creștinismul este o
adeziune a sufletului la credință. Credința este un intrument de cunoaștere. Prin extensie și iubirea
este un intrument de cunoaștere. Cele descoperite prin credință se înțeleg doar prin credință.
„Credința este o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Deci ceea ce se vede putem
cunoaște prin simțuri și rațiune, ceea ce nu se vede putem cunoaște prin credință. Credința este un
instrument al cunoașterii. Socrate numește credința în lucrurile nevăzute a doua navigare. Atunci
când marinarii nu mai aveau vânt care să sufle în pânze, recurgeau la vâsle. Tot așa lucrurile
nevăzute se descoperă prin credință. Eu cred în aceste ipoteze și substatnta acestor ipoteze este că
eu le investesc cu adevăr. Nu stiu daca sunt adevărate, dar dezvolt raționamente și văd unde ajung și
mă întorc asupra lor. În final plecând de la o presupoziție, de la ceva nesigur pot concluziona
adevărul în funcție de rezultatul obținut. „Credința este instrumentul cognitiv prin care creștinul
înțelege, pipăie și cunoaște nevăzutele. Nevăzutele pot fi văzute, pentru asta îți trebuie credință.” -
Horia Roman Patapievici
Credinta nu respinge rațiunea sau emoțiile, ci ne ajută să înțelegem mai bine realitatea.
Ca să înțelegem mai bine această dimensiune a vieții voi folosi două istorii adevărate, dar
exemplele ar putea continua.
In octombrie 2006, Charles C. Roberts a intrat intr-o scoala a comunitatii Amish din SUA,
avand la el 3 arme. In cladire se aflau atunci 26 de elevi, iar barbatul a eliberat 15 baieti, o femeie
insarcinata si alte 3 femei cu copii mici. Pe ceilalti 15 i-a tinut captivi, legati de picioare. Se pare ca
Roberts voia sa se razbune pentru faptul ca fiica sa s-a nascut moarta in urma cu 9 ani.
Cand autoritatile au ajuns la fata locului si au inconjurat cladirea, barbatul a deschis focul
asupra ostaticilor, dupa care s-a sinucis. Cinci copii au murit in acel tragic eveniment, 3 pe loc, 2
mai tarziu, la spital.Membrii comunitatii Amish, insa, inclusiv familiile indurerate au manifestat o
capacitate de iertare incredibila. Au participat la funerarile lui Roberts si au fost alaturi de sotia
acestuia, oferindu-i chiar si sprijin financiar.
Ravi Zacharias în cartea Marele Țesător relatează povestea unei femei foarte frumoase și
inteligente, dar care avea un soț gelos și prin ceea ce a făcut în final s-a aratat a fi și plin de cruzime.
Emoție, Rațiune și Credință
Pentru că nu mai suporta ca soția lui să fie apreciată într-o zi i-a turnat acid pe față și a dispărut din
famlie. Mulți ani mai târziu, femeia care rămăsese mutilată pe viață și crescuse singură copiii,
primește un telefon. De la celălalt capăt s-a auzit glasul fostului soț. Care după câteva replici i-a
destăinuit faptul că fusese diagnosticat cu cancer și nu avea cine să îngrijească de el și îi cerea ei
dacă vrea să-l ierte și să aibă grijă de el pe durata tratamentului dificil. Femeia a acceptat.
Ce i-a determinat pe acești oameni să acționeze în acest mod? Sentimentele? Acestea nu
puteau fi decât de ură, dușmănie, răzbunare. Rațiunea? Nici atât. Bine pentru bine, rău pentru rău.
Ceea ce a determinat o asemenea alegere atât în primul caz, cât și în cel de-al doilea a fost credința.
Toate aceste lucruri nu se realizează datorită sentimentelor sau rațiunii, ci doar datorită
credinței.
Lucrurile care trec dincolo de rațiunea noastră se înțeleg prin credință. Cum putem totuși
găsi drumul spre ADEVĂR în fața atâtor pericole și elemente care sunt destinate a ne distrage
atenția de la el? Atât sentimentalismul bolnav cât și așa-zisa rațiune ne conduc spre concluzii false
cu privire la lucrurile care sunt dincolo de puterea noastră de înțelegere.
Analizând experiența lui Avraam în care acesta primește porunca să-și jertfească fiul, putem
înțelege foarte clar faptul că cerințele lui Dumnezeu nu sunt niciodată iraționale, ci cel mult
supraraționale. Cu alte cuvinte sunt dincolo de puterea noastră de înțelegere.
Rațiunea noastră, emoțiile noastre au limitele lor, dar ascultând până la capăt de porunca
divină putem pricepe lucruri pe care nu le-am fi putut înțelege în alt mod.
Evrei 11, 32-38 „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc
de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au
cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea
focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă
oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere
mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit
batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au
murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi,
munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin
crăpăturile pământului.”
Credința ne abilitează să putem vedea realitatea, să înțelegem adevărul.
Amin!

S-ar putea să vă placă și