Inventarierea şi inventarul

Unitatea de studiu 5 INVENTARIEREA ŞI INVENTARUL

Cuprins
Cuprins ......................................................................................................................................... 114
Obiectivele Unităţii de studiu 5 .................................................................................................... 114
Timp de studiu.........................................................................................................................114
5.1. Noţiunea, obiectul şi funcţiile inventarierii ........................................................................... 114
5.2. Clasificarea inventarierilor .................................................................................................... 115
5.3. Etapele inventarierii .............................................................................................................. 117
5.4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ............................................................. 123
5.5. Teste grilă .............................................................................................................................. 123
5.6. Bibliografie............................................................................................................................ 124

Obiectivele Unităţii de studiu 5

După parcurgerea unităţii de studiu 5 cursanţii vor fi capabili să:
1. definească noţiunile de inventariere şi inventar;
2. precizeze care sunt obiectul şi funcţiile inventarierii;
3. precizeze criteriile de clasificare a inventarierilor;
4. prezinte etapele inventarierii.

Timp de studiu: 2 h

5.1. Noţiunea, obiectul şi funcţiile inventarierii

Între datele contabilităţii şi realitatea fizică pot să apară nepotriviri. De aceea, pentru
verificarea concordanţei dintre realitatea faptică şi cea din contabilitate, precum şi pentru
corectarea eventualelor diferenţe, este necesară inventarierea1.
Prin inventariere se înţelege, aşadar, acţiunea de constatare faptică la o anumită dată a
existenţei tuturor elementelor care constituie baza materială a întreprinderilor şi verificarea
exactităţii valorii creanţelor şi a angajamentelor2.
În normele care reglementează inventarierea se precizează că aceasta reprezintă
“ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa elementelor de natura activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii, cantitativ - valoric sau numai valoric, după caz, la data la
care aceasta se efectuează”.
Inventarierea stă la baza întocmirii unor situaţii financiare anuale reale, contribuind la
asigurarea imaginii fidele a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată de o entitate cât şi la aplicarea principiului prudenţei în
contabilitate.

1
***Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 454 din
18.06.2008; ***OMFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Nr. 704 din 20.10.2009, pct. 1.
2
Rusu, D., Bazele contabilităţii, E.D.P., Bucureşti, 1980, p. 221.

114
 Inventarierea şi inventarul
Inventarierea poate fi definită ca ansamblul de operaţiuni prin care se constată, descrie şi
evaluează existenţa la o anumită dată a tuturor elementelor patrimoniale, inclusiv a celor
extrapatrimoniale, cantitativ-valoric sau numai valoric după caz.
Inventarierea, ca procedeu de constatare faptică, ce face parte din categoria procedeelor
comune disciplinelor economice, îndeplineşte funcţii multiple, dintre care cele mai
semnificative sunt3:
1. funcţia de bază a inventarierii este cea a stabilirii situaţiei reale a tuturor elementelor
de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, precum şi a
bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau
fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale, care trebuie să ofere o
imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii
entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar;
2. funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi
realitatea fizică;
3. funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor, consumurilor şi vânzărilor, deoarece unele
entităţi pot utiliza, pentru organizarea contabilităţii stocurilor şi producţiei în curs de
execuţie, metoda inventarului intermitent.

Teste de autoevaluare:
TA 5.1.
1. Definiţi conceptul de inventariere.
2. Care sunt funcţiile inventarierii ?
Răspuns:

5.2. Clasificarea inventarierilor

Diversitatea scopurilor urmărite prin acţiunile de cunoaştere a situaţiei reale a elementelor

patrimoniale, perioadele de timp la care se referă cât şi sfera de cuprindere, generează
diversitatea felurilor inventarierii. Ca urmare, inventarierile se clasifică după următoarele
criterii4:
1. După momentul în care se efectuează activităţile de inventariere, distingem:
a) inventarieri periodice (anuale), ce se efectuează cel puţin o dată pe an şi cuprind întregul
patrimoniu al unei entităţi economico-sociale. În cazul în care, inventarierea este efectuată
la începutul activităţii entităţii, ea are ca scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor
de activ ce constituie aportul în natură la capitalul social. Inventarierea anuală a
elementelor de activ, capitaluri proprii şi datorii se face, de regulă, cu ocazia încheierii
exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii fiecărei entităţi. În baza
prevederilor art. 7, alin. (2) din Legea contabilităţii5, Ministerul Economiei şi Finanţelor
poate aproba excepţii de la regula inventarierii anuale pentru unele bunuri cu caracter
special aflate în administrarea instituţiilor publice, la propunerea ordonatorilor principali
de credite.

3
Budugan, D., Georgescu, I., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003, pp. 195-196.
4
Budugan, D., Georgescu, I., Op. cit., pp. 196-197.
5
***Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 454 din
18.06.2008.

115
 Inventarierea şi inventarul
b) inventarieri exprese, ce se pot efectua6: la cererea organelor de control, cu prilejul
efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege; ori de câte ori sunt indicii că
există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere; ori
de câte ori intervine o predare-primire de gestiune; cu prilejul reorganizării gestiunilor; ca
urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră; în alte cazuri prevăzute
de lege. În cazul în care, în situaţiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele
de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anuală, cu
aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia
gestionării entităţi, cu respectarea prevederilor pct. 4 alin. (4) din OMFP nr. 2861 din 9
octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, şi anume: în situaţia
inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se cuprinde valoarea
stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările şi
ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului
financiar.
2. După gradul de cuprindere, inventarierea poate fi:
a) inventariere parţială, ce cuprinde numai anumite categorii de bunuri, creanţe etc.,
aparţinând unor anumite gestiuni;
b) inventariere generală, ce priveşte toate mijloacele şi resursele din entitatea economică.
Astfel, în baza prevederilor art. 7, alin. (1) din Legea contabilităţii, entităţile au obligaţia
să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la începutul
activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau
încetării activităţii, precum şi în alte situaţii.
3. După modalitatea de efectuare, inventarierea poate fi7:
a) inventariere totală, ce se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un element
patrimonial (sortimente de materiale, sortimente de produse) sau asupra tuturor bunurilor
dintr-o gestiune, indiferent de natura lor (terenuri, construcţii, mărfuri).
b) inventariere prin sondaj, ce cuprinde numai unele sortimente sau numai unele bunuri
dintr-o gestiune. Dacă la inventarierile prin sondaj se constată nereguli semnificative,
acestea se transformă în inventarieri totale.
4. După natura elementelor supuse inventarierii, distingem:
a) inventarierea imobilizărilor necorporale, corporale şi financiare;
b) inventarierea stocurilor şi a producţiei în curs;
c) inventarierea mijloacelor circulante în decontare (creanţelor);
d) inventarierea mijloacelor circulante de trezorerie;
e) inventarierea capitalurilor proprii;
f) inventarierea datoriilor;
g) inventarierea bunurilor aparţinând altor entităţi economico-sociale;
5. În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară, inventarierile sunt:
a) inventarieri ordinare, ce au, de regulă, un caracter normal, planificat.
b) inventarieri extraordinare, ce sunt impuse de anumite situaţii de excepţie, cum ar fi:
calamităţi naturale, în cazul modificărilor de preţuri, predarea-primirea unei gestiuni etc.

Teste de autoevaluare:
TA 5.2.
1. În ce condiţii se efectuează inventarierea expresă?
Răspuns:

6
***OMFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Nr. 704 din 20.10.2009, pct. 2, alin. (1).
7
Oprean, I. ş.a., Bazele contabilităţii, Editura Intelcredo, Deva, 1998, p. 260.

116
 Inventarierea şi inventarul

5.3. Etapele inventarierii

Organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv din cadrul

societăţilor comerciale, societăţilor/companiilor naţionale, regiilor autonome, institutelor
naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţilor cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor şi
celorlalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, precum şi ale persoanelor fizice care
desfăşoară activităţi producătoare de venituri, se efectuează potrivit prevederilor Legii
contabilităţii nr. 82/1991, republicată, ale reglementărilor contabile aplicabile (vezi OMFP nr.
1802 din 29/12/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale
individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 963 din 30/12/20014), precum şi ale OMFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru
aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Activitatea de inventariere este deosebit de
complexă, derulându-se în mai multe etape succesive, şi anume8:
1. Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise şi constă în
luarea unor măsuri cu caracter organizatoric şi în efectuarea unor operaţiuni de pregătire
contabilă. Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia
gestionării elementelor de activ şi de pasiv şi care elaborează şi transmit comisiilor de
inventariere proceduri scrise în acest sens, adaptate la specificul entităţii. Inventarierea se
efectuează de comisii de inventariere formate din cel puţin două persoane (la unităţile mici,
inventarierea se poate efectua de o singură persoană). Din comisia de inventariere nu pot
face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenţa
gestiunii respective. Acolo unde este cazul, comisiile de inventariere sunt coordonate de
către o comisie centrală.
2. Constatarea, descrierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv supuse inventarierii
în conformitate cu realitatea faptică reprezintă inventarierea propriu-zisă. Această etapă
presupune efectuarea următoarelor lucrări:
a) Constatarea se efectuează la locurile de existenţă, de depozitare sau păstrare a bunurilor, prin
numărare, cântărire, măsurare ori prin alte mijloace de determinare a existenţei faptice a
acestora, astfel:
inventarierea imobilizărilor necorporale se efectuează prin constatarea existenţei şi
apartenenţei acestora la entităţile deţinătoare, iar în cazul brevetelor, licenţelor, mărcilor de
fabrică şi a altor imobilizări necorporale este necesară dovedirea existenţei acestora pe
baza titlurilor de proprietate sau a altor documente juridice de atestare a unor drepturi
legale;
inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă dreptul de
proprietatea al acestora şi a altor documente, potrivit legii;
clădirile se inventariază prin identificarea lor pe baza titlurilor de proprietate şi a
dosarului tehnic al acestora;
construcţiile şi echipamentele speciale (cum sunt: reţelele de energie electrică,
termică, gaze, apă, canal, telecomunicaţii, căile ferate şi altele similare) se inventariază
potrivit regulilor stabilite de deţinătorii acestora;
8
Budugan, D., Georgescu, I., Op. cit., pp. 198-202.

117
 Inventarierea şi inventarul
imobilizările corporale care în perioada inventarierii se află în afara entităţii
(vapoare, locomotive, vagoane, avioane, autovehicule etc.), plecate în cursă de lungă
durată, maşinile de forţă şi utilajele energetice, maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru,
aparatele şi instalaţiile de măsurare, control şi reglare şi mijloacele de transport date pentru
reparaţii în afara entităţii se inventariază înaintea ieşirii lor temporare din gestiunea entităţii
sau prin confirmare scrisă primită de la entitatea unde acestea se găsesc, potrivit
procedurilor proprii aprobate;
stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare,
după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac decât prin sondaj, acest
lucru urmând a fi menţionat şi în listele de inventariere respective. La lichidele a căror
cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvazare şi măsurare, conţinutul vaselor -
stabilit în funcţie de volum, densitate, compoziţie etc. - se verifică prin scoaterea de probe
din aceste vase, ţinându-se seama de densitate, compoziţie şi alte caracteristici ale
lichidelor;
bunurile cu un grad mare de perisabilitate se inventariază cu prioritate fără a se
stânjeni consumul/comercializarea imediată a acestora;
bunurile aflate în expediţie se inventariază de către entităţile furnizoare;
bunurile achiziţionate aflate în curs de aprovizionare se inventariază de entitatea
cumpărătoare;
în cazul produselor în curs de execuţie se inventariază atât produsele care nu au
trecut prin toate fazele prelucrării impuse de procesul tehnologic de producţie, cât şi
produsele care, deşi au fost terminate, nu au trecut toate probele de recepţionare tehnică
sau nu au fost completate cu toate piesele şi accesoriile lor;
materiile prime, materialele, piesele de schimb, semifabricatele etc., aflate în
secţiile de producţie şi nesupuse prelucrării, nu se consideră produse în curs de execuţie.
Acestea se inventariază separat şi se repun în conturile din care provin, diminuându-se
cheltuielile, iar după terminarea inventarierii acestora se vor evidenţia în conturile iniţiale
de cheltuieli;
inventarierea se efectuează, de asemenea, pentru lucrările şi serviciile în curs de
execuţie sau neterminate;
inventarierea produselor, lucrările şi serviciile în curs de execuţie din cadrul
secţiilor auxiliare se face prin stabilirea stadiului de executare al acestora;
inventarierea lucrărilor de modernizare nefinalizate sau de reparaţii ale clădirilor,
instalaţiilor, maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi a altor bunuri se face prin
verificarea la faţa locului a stadiului fizic al lucrărilor;
disponibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, scrisorile de garanţie,
acreditivele, ipotecile, precum şi alte valori aflate în casieria entităţilor se inventariază în
conformitate cu prevederile legale. Disponibilităţile în lei şi în valută din casieria entităţii
se inventariază în ultima zi lucrătoare a exerciţiului financiar, după înregistrarea tuturor
operaţiunilor de încasări şi plăţi privind exerciţiul respectiv, confruntându-se soldurile din
registrul de casă cu monetarul şi cu cele din contabilitate;
creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse verificării şi confirmării pe baza
extraselor soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii care deţin
ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit „Extrasului de cont” sau a
punctajelor reciproce scrise;
inventarierea titlurilor pe termen scurt şi lung se efectuează pe baza documentelor
care atestă deţinerea acestora (registrul acţionarilor, documente care au stat la baza
achiziţiei sau primirii cu titlu gratuit) cu respectarea legislaţiei în vigoare;
pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
cu ocazia inventarierii, se verifică realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele
aflate la terţi se fac cereri de confirmare, care se vor ataşa la listele respective după
primirea confirmării.

118
 Inventarierea şi inventarul
b) Descrierea se face în mod amănunţit, precizându-se denumirea, felul, cantitatea, calitatea,
dimensiunile şi orice alte indicaţii necesare pentru o cât mai clară identificare a fiecărui
element în parte. De exemplu, în listele de inventariere a materialelor de masă, lichidelor
etc. se menţionează modul cum s-a făcut inventarierea, precum şi datele tehnice care au
stat la baza calculelor. Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de
bunuri, se înscriu, fără spaţii libere şi fără ştersături, în listele de inventariere, care se
semnează pe fiecare filă, de către membrii comisiei de inventariere şi de către gestionari. În
cazul gestiunilor colective (cu mai mulţi gestionari), listele de inventariere se semnează de
către toţi gestionarii, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de
către gestionarul predător, cât şi de către cel primitor.
În listele de inventariere a imobilizărilor necorporale şi corporale aflate în curs de execuţie
se menţionează pentru fiecare obiect în parte, pe baza constatării la faţa locului: denumirea
obiectului, descrierea amănunţită a stadiului în care se află acestea, pe baza valorii din
documentaţia existentă (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data
inventarierii. Materialele şi utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi
neîncorporate în lucrări se inventariază separat.
Bunurile aflate asupra angajaţilor la data inventarierii (echipament, cazarmament, scule,
unelte etc.) se inventariază şi se trec în liste separate, specificându-se persoanele care
răspund de păstrarea lor, după care vor fi centralizate şi comparate cu datele din evidenţa
tehnico-operativă, precum şi cu cele din evidenţa contabilă.
Bunurile aparţinând altor entităţi (în custodie, cu vânzare în consignaţie, în leasing,
închiriate etc.) se inventariază şi se înscriu în liste separate. O copie de pe aceste liste se
trimite, de regulă, şi persoanei juridice sau fizice, după caz, căreia îi aparţin bunurile
respective, în termen de 15 zile de la terminarea inventarierii.
Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mişcare sau greu vandabile,
comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru creanţele şi obligaţiile incerte
ori în litigiu se întocmesc liste de inventariere separate sau situaţii analitice separate, după
caz.
Pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menţioneze dacă toate valorile
materiale şi băneşti din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de
inventariere. De asemenea, acesta menţionează dacă are obiecţii cu privire la modul de
efectuare a inventarierii.
Lista de inventariere serveşte ca document pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de
bunuri şi valori, constatate cu ocazia inventarierii, precum şi pentru constatarea
deprecierilor. În cazul imobilizărilor corporale, precum şi al celorlalte elemente de natura
activelor pentru care au fost constituite ajustări pentru depreciere sau ajustări pentru
pierdere de valoare, în listele de inventariere se va înscrie valoarea contabilă 9, care se va
compara cu valoarea lor actuală, stabilită cu ocazia inventarierii, pe bază de constatări
faptice.
Pentru inventarierea elementelor de activ şi de pasiv ce nu reprezintă bunuri este suficientă
prezentarea lor în situaţii analitice distincte care să fie totalizate şi să justifice soldul
conturilor sintetice respective în care acestea sunt cuprinse şi care se preiau în Registrul-
inventar.
c) Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit
prevederilor reglementărilor contabile aplicabile10, precum şi ale normelor emise în acest

9
Prin valoare contabilă a unui activ se înţelege valoarea la care acesta este recunoscut după ce se deduc
amortizarea cumulată, pentru activele amortizabile şi ajustările acumulate din depreciere sau pierdere de valoare.
10
***OMFP nr. 1802 din 29/12/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
963 din 30/12/20014, Secţiunea 3.2 –Evaluarea la inventar și prezentarea elementelor în bilanț.

119
 Inventarierea şi inventarul
sens de Ministerul Economiei şi Finanţelor 11. Evaluarea se va efectua cu respectarea
principiului permanenţei metodelor, potrivit căruia modelele şi regulile de evaluare trebuie
menţinute, asigurându-se comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. De asemenea,
la stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia se va ţine
seama de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere
sau profit, şi anume:
• în cazul în care se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea cu care
acesta este evidenţiat în contabilitate, în listele de inventariere se vor înscrie valorile din
contabilitate;
• în cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decât valoarea din
contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar.
Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferenţele constatate în minus între
valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidenţiază distinct în contabilitate, în conturi
de ajustări, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare.
Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea
de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Fac
obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie. Corectarea valorii acestora şi
aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere
existentă:
♦ fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o
depreciere ireversibilă;
♦ fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se
constată o depreciere reversibilă a acestora.
În cazul imobilizărilor corporale şi necorporale, la determinarea pierderilor din depreciere
pot fi avute în vedere, de către evaluatori independenţi sau personalul entităţii, şi alte
metode de evaluare (de exemplu: metode bazate pe fluxuri de numerar).
Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanţului se efectuează la cost, mai puţin
amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată12, aceasta
fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puţin orice amortizare ulterioară cumulată şi
orice pierdere din depreciere ulterioare cumulate.
Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puţin ajustările pentru
depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără
mişcare. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de
inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă13, prin
constituirea unei ajustări pentru depreciere. De asemenea, fac obiectul evaluării şi stocurile
în curs de execuţie.
Evaluarea la inventar a creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de încasare
sau de plată. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la
inventariere şi valoarea contabilă a creanţelor se înregistrează în contabilitate pe seama
ajustărilor pentru deprecierea creanţelor. De asemenea, şi pentru creanţele incerte se
constituie ajustări pentru pierdere de valoare.
Evaluarea la bilanţ a creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută şi a celor cu decontare în
lei în funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de

11
*** OMFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Nr. 704 din 20.10.2009.
12
Conform art. 8, alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi art. 102 din OMFP nr. 1802/2014,
reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe
baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional
în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.
13
Prin valoare realizabilă netă a stocurilor se înţelege preţul de vânzare estimat care ar putea fi obţinut pe parcursul
desfăşurării normale a activităţii, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, şi
costurile estimate necesare vânzării.

120
 Inventarierea şi inventarul
Banca Naţională a României, valabil pentru data încheierii exerciţiului financiar. În scopul
prezentării în bilanţ, valoarea creanţelor, astfel evaluate, se diminuează cu ajustările pentru
pierdere de valoare.
Disponibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, scrisorile de garanţie,
acreditivele, ipotecile, precum şi alte valori aflate în casieria entităţilor se prezintă în
bilanţ în conformitate cu prevederile legale.
3. Stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea lor în contabilitate constituie etapa în
care se întocmesc situaţiile comparative necesare pentru stabilirea rezultatelor inventarierii
precum şi aceea în care se înfăptuiesc operaţiile de regularizare a diferenţelor constatate la
inventariere şi înregistrarea lor. Determinarea rezultatelor inventarierii se face prin
compararea datelor constatate faptic şi înscrise în listele de inventariere cu cele din
evidenţa tehnico-operativă (fişele de magazie) şi din contabilitate. Înainte de stabilirea
rezultatelor inventarierii se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fişele de
magazie şi a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu
această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor
inventarierii, prin confruntarea cantităţilor consemnate în listele de inventariere, cu
evidenţa tehnico-operativă pentru fiecare poziţie în parte. Rezultatele inventarierii se
înscriu de către comisia de inventariere, după confirmarea de către compartimentul de
contabilitate a soldurilor scriptice, într-un proces-verbal privind rezultatele
inventarierii.
Pentru elementele de activ la care s-au constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere
întocmite distinct, comisia de inventariere face propuneri privind efectuarea unei ajustări
sau pierdere de valoare sau de înregistrare a unor amortizări suplimentare (pentru
deprecierile ireversibile ale imobilizărilor), acolo unde este cazul, arătând, totodată,
cauzele care au determinat aceste deprecieri. Propunerile cuprinse în procesul-verbal al
comisiei de inventariere se prezintă, în termen de 3 zile de la data încheierii operaţiunilor
de inventariere, administratorului unităţii patrimoniale. Acesta, cu avizul conducătorului
compartimentului financiar-contabil şi al şefului compartimentului juridic, decide, în
termen de cel mult 5 zile, asupra soluţionării propunerilor făcute, cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Pentru toate plusurile, lipsurile şi deprecierile constatate la bunuri, precum şi pentru
pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripţie a creanţelor sau din alte cauze,
comisia de inventariere trebuie să primească explicaţii scrise de la persoanele care au
răspunderea gestionării. Pe baza explicaţiilor primite şi a documentelor cercetate, comisia
de inventariere stabileşte caracterul lipsurilor, pierderilor, pagubelor şi deprecierilor
constatate, precum şi caracterul plusurilor, propunând, în conformitate cu dispoziţiile
legale, modul de regularizare a diferenţelor dintre datele din contabilitate şi cele faptice,
rezultate în urma inventarierii. Ca urmare, în situaţia constatării:
• plusurilor în gestiune, bunurile respective se evaluează potrivit reglementărilor
contabile aplicabile;
• lipsurilor imputabile în gestiune, administratorii vor lua măsura imputării acestora
persoanelor vinovate, la valoarea lor de înlocuire14. În cazul bunurilor constatate lipsă, ce
urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piaţă, valoarea de imputare se
stabileşte de către o comisie formată din specialişti în domeniul respectiv;
La stabilirea valorii debitului, în cazurile în care lipsurile din gestiune nu sunt considerate
infracţiuni, se va avea în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri
constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

14
Prin valoare de înlocuire se înţelege costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui
lipsă în gestiune la data constatării pagubei, care cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă
taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare
pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

121
 Inventarierea şi inventarul
să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiaşi bun material, din cauza
asemănării în ceea ce priveşte aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni,
ambalaj sau alte elemente;
diferenţele constatate în plus sau în minus să privească aceeaşi perioadă de gestiune
şi aceeaşi gestiune.
Nu se admite compensarea în cazurile în care s-a făcut dovada că lipsurile constatate la
inventariere provin din sustragerea sau din degradarea bunurilor respective datorate
vinovăţiei persoanelor care răspund de gestionarea acestor bunuri. Listele cu sorturile de
produse, mărfuri, ambalaje şi alte valori materiale care întrunesc condiţiile de compensare
datorită riscului de confuzie se aprobă anual de către administratori, respectiv de către
ordonatorii de credite, şi servesc pentru uz intern în cadrul unităţilor respective.
Compensarea se face pentru cantităţi egale între plusurile şi lipsurile constatate, şi anume:
în cazul în care cantităţile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri,
sunt mai mari decât cantităţile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat
lipsuri, se va proceda la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul a
diferenţei în plus. Această eliminare se face începând cu sorturile care au preţurile
unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare.
în cazul în care cantităţile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat lipsuri,
sunt mai mari decât cantităţile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat
plusuri, se va proceda, de asemenea, la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din
calcul a cantităţii care depăşeşte totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face
începând cu sorturile care au preţurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare.
Pentru bunurile la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile
stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situaţia în care cantităţile lipsă
sunt mai mari decât cantităţile constatate în plus. În această situaţie, cotele de scăzăminte
se aplică în primul rând la bunurile la care s-au constatat lipsurile. Dacă în urma aplicării
scăzămintelor respective mai rămân diferenţe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se
pot aplica şi asupra celorlalte bunuri admise în compensare, la care s-au constatat plusuri
sau la care nu au rezultat diferenţe. Diferenţa stabilită în minus în urma compensării şi
aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând prejudiciu pentru unitate, se
recuperează de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Normele privind limitele admisibile la perisabilitate sau cele stabilite intern nu se aplică
anticipat, ci numai după constatarea existenţei efective a lipsurilor şi numai în limita
acestora. De asemenea, normele de scăzăminte nu se aplică automat, aceste norme fiind
considerate limite maxime. Pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele
vinovate de producerea lor. Imputarea acestora se va face la valoarea de înlocuire.
Propunerile cuprinse în procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezintă, în termen
de 7 zile de la data încheierii operaţiunilor de inventariere, administratorului unităţii.
Acesta, cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil şi al conducătorului
compartimentului juridic, decide, în termen de cel mult 5 zile de la primirea procesului-
verbal, asupra soluţionării propunerilor făcute, cu respectarea dispoziţiilor legale. Conform
art. 7, alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, rezultatele inventarierii
trebuie înregistrate în evidenţa tehnico-operativă, cât şi în contabilitate, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data
aprobării procesului-verbal de inventariere de către administrator, ordonatorul de credite
sau persoana responsabilă cu gestiunea entităţii.
Pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere, procesele-verbale de inventariere şi
situaţiile analitice, după caz, se întocmeşte Registrul-inventar. Acesta este un document contabil
obligatoriu (nu şi în cazul inventarierilor parţiale ori a celor efectuate în cursul anului, atunci
când entitatea efectuează mai multe inventarieri) în care se înscriu rezultatele inventarierii
elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, grupate după natura lor, conform
structurii posturilor din bilanţ.

122
 Inventarierea şi inventarul
Pe baza Registrului-inventar şi a balanţei de verificare întocmite la 31 decembrie se
întocmeşte bilanţul care face parte din situaţiile financiare anuale, ale cărui posturi, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată şi ale reglementărilor contabile
aplicabile, trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia
reală a elementelor de activ şi de pasiv stabilită pe baza inventarului.

Teste de autoevaluare:
TA 5.3.
1. Care sunt etapele inventarierii?
2. Cum se face evaluarea la inventariere?
Răspuns:

5.4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

TA 5.1. (vezi p.113-114)

1) Inventarierea este ansamblul de operaţiuni prin care se constată, descrie şi evaluează existenţa
la o anumită dată a tuturor elementelor patrimoniale, inclusiv a celor extrapatrimoniale,
cantitativ-valoric sau numai valoric după caz.
2) Funcţiile inventarierii sunt: (a) funcţia de stabilire a situaţiei reale a tuturor elementelor de
natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi; (b) funcţia de control a
concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitatea fizică; (c) funcţia de calcul
şi evidenţă a stocurilor, consumurilor şi vânzărilor.

TA 5.2.

1) Inventarieri exprese se pot efectua: la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării

controlului, sau a altor organe prevăzute de lege; ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau
plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere; ori de câte ori intervine o
predare-primire de gestiune; cu prilejul reorganizării gestiunilor; ca urmare a calamităţilor
naturale sau a unor cazuri de forţă majoră; în alte cazuri prevăzute de lege. (vezi p.115)

TA 5.3.
1) Etapele inventarierii sunt: (a) pregătirea inventarierii; (b) constatarea, descrierea şi evaluarea
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii supuse inventarierii; (c)
stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea lor în contabilitate. (vezi pp.116-120)
2) Cu ocazia inventarierii: evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale se face la valoarea
de inventar, activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puţin ajustările
pentru depreciere constatate, evaluarea creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă
de încasare sau de plată, evaluarea creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută şi a celor cu
decontare în lei în funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României (vezi pp. 119-120).

5.5. Teste grilă

Alegeţi varianta corectă de răspuns:

123
 Inventarierea şi inventarul

1. Etapele inventarierii sunt:

a) pregătirea inventarierii, inventarierea generală şi parţială, cât şi stabilirea rezultatelor
inventarierii şi înregistrarea lor în contabilitate;
b) pregătirea inventarierii, constatarea, descrierea şi evaluarea elementelor de natura
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii supuse inventarierii cât şi stabilirea rezultatelor
inventarierii şi înregistrarea lor în contabilitate;
c) pregătirea inventarierii, inventarierea totală şi prin sondaj, cât şi stabilirea rezultatelor
inventarierii şi înregistrarea lor în contabilitate.

2. După momentul în care se efectuează activităţile de inventariere, distingem:

a) inventarieri periodice şi inventarieri exprese
b) inventarieri anuale şi inventarieri periodice
c) inventarieri periodice şi inventarieri parţiale

3. După gradul de cuprindere, inventarierea poate fi:

a) inventariere parţială
b) inventariere generală
c) inventariere totală
d) inventariere prin sondaj

4. Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri, se înscriu în:

a) Registrul-inventar
b) Procesul-verbal de inventariere
c) Lista de inventariere

5. Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu de înregistrare zilnică şi de grupare a

rezultatelor inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
a) corect
b) fals

Răspunsuri: 1. – b; 2. – a; 3. – a, b; 4. – c; 5. – b.

5.6. Bibliografie

1. Budugan, D., Georgescu, I., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003
2. Horomnea E., Budugan, D., Georgescu, I., Istrate, C., Păvăloaia, L., Rusu, A., Introducere în
contabilitate. Concepte şi Aplicaţii, EdituraTipo Moldova, Iaşi, 2015
3. Georgescu I. E., Istrate C., Păvăloaia L., Mardiros D. N., Dicu R. M., Carp M., Afrăsinei
M. B., Bazele contabilității întreprinderii, Editura Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi, 2020
4. Oprean, I. ş.a., Bazele contabilităţii, Editura Intelcredo, Deva, 1998
5. Rusu, D., Bazele contabilităţii, E.D.P., Bucureşti, 1980
6. *** Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei R.S.România, Bucureşti, 1975
7. ***Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Nr. 454 din 18.06.2008, actualizată prin OUG nr. 79/2014, cu modificările şi completările
ulterioare (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1576)
8. ***OMFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 704 din 20.10.2009.

124