ECHIPAMENTE ŞI

INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE
 Transferul căldurii prin
conducţie în instalaţiile de
încălzire
Ecuaţiile diferenţiale ale
conducţiei termice
 Ecuaţiile diferenţiale ale conducţiei termice
Determinarea câmpului de temperatură într-un corp omogen implică
rezolvarea ecuaţiei diferenţiale a conducţiei termice:
q v 1 t
2t  
 a 
Această ecuaţie este valabilă pentru un regim tranzitoriu, printr-un corp cu
surse interioare de căldură. În tabelul sunt prezentate simplificările ecuaţiei
diferenţiale generale a conducţiei.
 Ecuaţiile diferenţiale ale temperaturii în conducţia termică
Denumirea ecuaţiei Tipul ecuaţiei Ecuaţia
Poisson Regim constant cu surse interioare de qv
2 t  0
t 
căldură ( t  ct.;  0)
τ
Fourier Regim tranzitoriu fără surse interioare de 1 t
2t 
căldură (qv = 0) a 

Laplace Regim constant fără surse interioare de 2t  0

căldură (t=ct, qv =0).

În acest tabel notaţiile sunt:

2t 2t 2t
 t este laplacianul temperaturii (  t  2  2  2 );
2 2

x y z
qv este densitatea de volum a surselor interioare de căldură, în W/m3;
a este difuzivitatea termică, ce caracterizează posibilitatea de egalizare a
temperaturii într-un corp încălzit neuniform, m2/s;
cp – căldura specifică la presiune constantă, j/kg °C;
 – densitatea materialului, kg/m3;
 – conductivitatea termică a materialului, W/m °C;
 – timpul, s.
 Rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale conducţiei termice pentru cazurile
practice se face cu ajutorul condiţiilor de determinare univocă a procesului, care
cuprind:
- condiţii geometrice, care determină forma geometrică şi dimensiunile
corpului;
- condiţii fizice, care stabilesc valorile mărimilor fizice, precum şi legea de
distribuţie în spaţiu şi de variaţie în timp a surselor interioare de căldură;
- condiţii iniţiale, care determină distribuţia temperaturii în interiorul
corpului, la momentul iniţial;
- condiţii de contur, care exprimă distribuţia temperaturii sau fluxul termic
pe suprafaţa corpului sau temperatura mediului ambiant şi legea
schimbului de căldură dintre corp şi mediu.

Ecuaţia de transfer termic se poate rezolva pentru cazuri particulare: flux

termic unidirecţional, utilizarea de valori medii în intervalul de timp pentru a, 
şi c, eliminarea surselor interioare de căldură, metoda diferenţelor finite, utilizarea
pentru regimul termic nestaţionar a criteriilor de similitudini.
 Laplacianul temperaturii în coordonate rectangulare şi cilindrice
coordonate Rectangulare(x, y, z) Cilindrice (r, φ, z)
Procese tridirecţionale 2t 2t 2t 2t 1 t 1  2 t  2 t
    
x 2
y 2
z 2 r 2 r r 2
r  2
z 2
Procese unidirecţionale d 2t d2t 1 dt

dx 2 dr 2 r dr
Conducţia termică în regim
staţionar
 Ecuaţia diferenţială a conducţiei termice în regim staţionar se obţine din
ecuaţia generală, în care câmpul de temperatură nu este dependent de timp. Pentru
corpurile cu surse interioare de căldură (qv=constant), această relaţie este
reprezentată de ecuaţia lui Poisson
qv
2t   0,

iar în absenţa acestor surse ( qv= 0), are forma ecuaţiei lui Laplace
2 t  0
Pentru conducţia termică unidirecţională, cu datele din tabelul 3.5.,
laplacianul temperaturii are expresia:
- în coordonate rectangulare:
d2t
 t
2
dx 2
- în coordonate cilindrice:
d2t 1 dt
. t 
2

dr 2 r dr
 Aplicând condiţiile la limită şi cele fizice, căldura transmisă în unitate de timp,
prin conducţie, în regim staţionar, printr-un perete plan, omogen de suprafaţă,
relativ mare în raport cu grosimea, după direcţia perpendiculară pe perete, poate fi
exprimată prin ecuaţia diferenţială a conducţiei scrisă în regim staţionar, prin corpuri
fără surse interioare de căldură, în regim unidirecţional:
d2t
2t   0;
dx 2

a. b.

Variaţia temperaturii în conducţia termică în regim staţionar.

a. perete plan; b. perete cilindric
Soluţia generală a acestei ecuaţii se determină, prin integrare, astfel:

d 2t dt
0  C1  dt  C1dx
dx 2 dx
rezultând ecuaţia generală:
t(x) = C1 x + C2,
unde constantele de integrare C1 şi C2 se determină din următoarele condiţii la limită
de tipul I:
- la x = 0, t = t1,
- la x = , t = t2.
Rezultă constantele de integrare
C1 = - (t1 – t2 ) / ; C2 = t1,
care, înlocuite în relaţia (3.14) dau ecuaţia profilului temperaturii în perete
t (x) = t1 – ( t1 – t2 ) x / .
Ecuaţia arată că distribuţia temperaturii în peretele plan omogen, în ipoteza unei
conductivităţi termice constante, este liniară, variind direct proporţional cu distanţa
x.
Fluxul unitar de suprafaţă prin perete se poate stabili cu ajutorul legii lui Fourier
qs = -  dt / dx , (W / m2)
în care gradientul temperaturii
dt / dx = - ( t1 – t2 ) /  = constant
Din această relaţie rezultă
qs =  ( t1 – t2 ) / 
Fluxul de căldură transmis între cele două feţe prin suprafaţa S este:
Q = qs S = S  ( t1 – t2 ) /  ( W )