8.2.

ETAPELE FECUNDAŢIEI

Fecundaţia cuprinde următoarele etape:

- penetrarea cumulusului ooforus de către spermatozoizi;
- atașarea spermatozoidului și penetrarea zonei pelucide;
- fuziunea gameţilor;
- activarea ovocitei;
- formarea şi migrarea pronucleilor;
- formarea fusului primei diviziuni de segmentare.

I. Penetrarea cumulusului ooforus

La majoritatea mamiferelor, după ovulaţie ovocita matură este

înconjurată de celulele foliculare, care formează cumulus ooforus,
printre care se găseşte o matrice bogată în acid hialuronic (cumulus
expandat). La vacă, oaie, capră, scroafă şi iapă, celulele cumulus
ooforus sunt dispersate imediat după ovulaţie, iar spermatozoizii intră în
contact direct cu zona pelucidă.
La femeie, iepuroaică, şobolancă, şoricioaică, căţea, etc. cumulus
ooforus este prezent şi nu poate fi traversat decât de spermatozoizii
capacitaţi. Celulele cumulus sunt dispersate sub acţiunea hialuronidazei
spermatozoizilor cu reacţie acrozomică precoce. Numai spermatozoizii
care traversează cumulusul şi au membrana plasmatică şi acrozomul
intact pot participa la fecundaţie.

II. Ataşarea spermatozoidului şi penetrarea zonei pelucide

Pentru a penetra zona pelucidă, spermatozoizii trebuie să se

fixeze la suprafaţa acesteia şi să se producă reacţia acrozomică.
Subetape:
II. 1. Fixarea spermatozoidului. Zona pelucidă recunoaşte şi
fixează spermatozoizii aceleiaşi specii, numai atunci când ei sunt
capacitaţi.
Pe suprafaţa zonei pelucide se găsesc receptori de recunoaştere
şi ataşare a spermatozoizilor, reprezentaţi de ZP 3, care asigură fixarea
primară a spermatozoizilor şi ZP2, care fixează spermatozoizii după
reacţia acrozomică.
Ataşarea spermatozoizilor la zona pelucidă se realizează prin
intermediul galactosiltransferazei, situată pe membrana plasmatică din
1
zona acrozomică a capului spermatozoidului, şi reziduul
Nacetilglucozamină al ZP3.

II. 2. Inducerea reacţiei acrozomice. După fixarea la zona

pelucidă, se produce reacţia acrozomică a spermatozoidului, în scopul
evidenţierii membranei interne a acrozomului. Reacţia acrozomică a
spermatozoidului fecundant se produce în contact cu zona pelucidă,
fiind indusă de fracţiunea proteică a ZP3.
Reacţia acrozomică constă din fuziunea membranei plasmatice a
spermatozoidului, cu membrana externă a acrozomului. Această fuziune
duce la formarea unor vezicule membranare, delimitate de cele două
membrane (veziculaţie). În punctele de contact dintre cele două
membrane apar nişte pori (fenestraţie) care permit eliberarea enzimelor
acrozomului. Veziculele membranare rămân la suprafaţa ovocitei, atunci
când spermatozoidul penetrează zona pelucidă (dezvelire).
Reacţia acrozomică este un fenomen foarte rapid. La rozătoare,
se produce la 10-15 minute de la ataşarea spermatozoizilor la zona
pelucidă.
Reacţia acrozomică este dependentă de calciu, influxul ionilor de
Ca constituie una dintre primele etape ale reacţiei acrozomice.
În concluzie, zona pelucidă induce reacţia acrozomică a
spermatozoizilor omologi. Receptorul ZP 3 are o dublă funcţie: asigură
fixarea specifică a spermatozoidului şi declanşează reacţia acrozomică.

II. 3. Penetrarea zonei pelucide. Spermatozoidul care a

efectuat reacţia acrozomică traversează zona pelucidă, urmând o
traiectorie oblică.
Penetrarea este posibilă datorată hipermobilităţii spermatozoizilor
capacitaţi şi unor procese enzimatice. Hialuronidaza, conţinută de
acrozom, hidrolizează acidul hialuronic prezent în spaţiile care
alcătuiesc reţeaua zonei pelucide. Acrozina hidrolizează parţial anumite
glicoproteine ale zonei pelucide. Cele două enzime, eliberate în
momentul reacţiei acrozomice, rămân parţial legate la membrana
acrozomică internă a spermatozoidului, care vine în contact direct cu
zona pelucidă în momentul penetrării.

III. Fuziunea gameţilor

După ce a trecut de zona pelucidă, spermatozoidul pătrunde în

spaţiul perivitelin şi intră în contact lateral cu membrana plasmatică a
ovocitei, iar cei doi gameţi fuzionează.
2
 Fuziunea se produce între membrana plasmatică postacrozomală
a spermatozoidului şi membrana plasmatică a ovocitei. Membrana
acrozomică internă şi nucleul sunt încorporate în citoplasma ovocitei. La
mamifere, flagelul spermatozoidului este încorporat în întregime în
ovocită.

IV. Activarea ovocitei

Activarea ovocitei de către spermatozoid constă din anumite

modificări celulare:
- Modificări ale potenţialului transmembranar şi
mobilizarea calciului intracelular. Fuziunea spermatozoidului cu
ovocita este însoţită de o mobilizare masivă a calciului din rezervele
intracelulare ale ovocitei, care are un rol important în fenomenul de
activare a ovocitei.
- Exocitoza granulelor corticale. Granulele corticale, aliniate
pe faţa internă a membranei plasmatice ovocitare, sunt expulzate în
spaţiul perivitelin. Granulele corticale conţin enzime care modifică
structura zonei pelucide şi provoacă întărirea acesteia.
Modificările fizice şi chimice ale zonei pelucide împiedică
pătrunderea altor spermatozoizi şi constituie blocajul polispermic la
toate mamiferele.
- Terminarea celei de-a II-a diviziuni a ovocitei şi
expulzarea celui de-al II-lea globul polar. După terminarea primei
diviziuni meiotice, ovocita matură se opreşte în metafaza II (M II). În
urma activării, este reluată cea de-a II-a diviziune meiotică (ecuaţională)
a ovocitei, rezultând două celule de mărimi diferite: ovula şi al II-lea
globul polar, fiecare conţinând aceeaşi cantitate de ADN matern.
Diviziunea citoplasmatică este inegală, ovula conţine cea mai mare
cantitate de citoplasmă.
- Modificarea proprietăţilor corticale ale ovulei. Activarea
este însoţită de schimbări importante ale citoscheletului cortical al
ovulei. La şoarece, fusul metafazei II este orientat tangenţial la
membrana plasmatică, iar activarea ovocitei provoacă o rotaţie cu 90 0 a
fusului de diviziune, care se orientează radial, încât să asigure
expulzarea cromozomilor femeli în cel de-al II-lea globul polar.
La majoritatea mamiferelor, fusul metafazei II este orientat radial
şi nu mai necesită rotaţia în timpul fecundaţiei.

V. Formarea şi migrarea pronucleilor

3
 În această etapă se produc următoarele evenimente:
- Decondensarea nucleului spermatozoidului. Nucleul
spermatozoidului trece printr-o serie de modificări: dizolvarea învelişului
nuclear, decondensarea cromatinei.
Dizolvarea învelişului nuclear se produce în momentul încorporării
sale în ovocită. Cromatina masculă se găseşte în contact direct cu
citoplasma ovocitară şi se decondensează. În acest interval de timp,
cromatina femelă este încă puternic condensată.
Abilitatea citoplasmei ovocitare de a decondensa nucleul
spermatozoidului este datorată prezenţei Factorului de creştere al
pronucleului mascul (MPGF).
- Formarea pronucleilor. Pronucleii mascul şi femel se
formează în cortexul ovulei fecundate. În jurul cromatinei mascule
decondensate şi în jurul cromozomilor femeli, care au rămas în ovulă
după a II-a diviziune meiotică, se formează câte un înveliş nuclear.
Cromatina se decondensează progresiv, iar în câteva ore, pronucleul
femel se diferenţiază de pronucleul mascul, printr-o stare de
decondensare mai crescută a cromatinei (pronucleu femel este mai
voluminos).
- Replicarea ADN – ului şi sinteza proteică. Sinteza ADN –
ului se efectuează simultan în cei doi pronuclei (mascul şi femel).
La iepure, durează 1-2 ore şi se termină cu 4-5 ore înaintea primei
diviziuni de segmentare a zigotului.
- Migrarea pronucleilor. Pronucleii, formaţi în cortexul ovulei,
se deplasează spre centrul celulei, în aşa fel încât cele două seturi de
cromozomi, de origine maternă şi paternă, să se poată aranja pe fusul
primei diviziuni de segmentare.

VI. Formarea fusului primei diviziuni de segmentare

La mamifere, pronucleii nu fuzionează, învelitorile nucleare ale

celor doi pronuclei sunt foarte aproapiate una de alta. După ruperea lor,
cromozomii se aliniază pe fusul de diviziune mitotică.
Prima diviziune de segmentare are loc într-un interval mai lung
sau mai scurt de timp de la ovulaţie, în funcţie de specie (la iepuroaică
11-12 ore, la vacă 20-24 de ore, la oaie 16-28 de ore).

8.3. ANOMALII DE FECUNDAŢIE

4
 Principalele anomalii de fecundaţie sunt polispermia şi diginia.
Frecvenţa acestora creşte atunci când unul dintre gameţi “aşteaptă”
prea mult în oviduct şi are ca rezultat mortalitatea embrionară.
Polispermia. După pătrunderea unui spermatozoid în ovocită, are
loc “explozia” granulelor corticale care împiedică pătrunderea altor
spermatozoizi. Aceştia rămân blocaţi la exteriorul zonei pelucide sau în
spaţiul perivitelin.
Atunci când ovocita aşteaptă prea mult timp gameţii masculi,
datorită împerecherii prea târzii, creşte frecvenţa polispermiei. La
scroafă, monta efectuată la 6-8 ore după ovulaţie este urmată de
fecundaţii polispermice în proporţie de 10%. La oaie, frecvenţa
fecundaţiilor polispermice este de cca 6%, atunci când monta are loc la
24 de ore de la ovulaţie. La vacă, se pare că frecvenţa fecundaţiilor
polispermice este mai redusă.
Diginia este datorată neexpulzării celui de-al II-lea globul polar şi,
în consecinţă, se formează doi pronuclei femeli. Poate fi cauzată de
“epuizarea ovocitară”, atunci când ovocita aşteaptă prea mult sosirea
spermatozoizilor, ca urmare a împerecherii tardive. Diginia poate fi
cauzată şi de “epuizarea spermatozoizilor” care ajung prea devreme în
oviduct, aceştia “îmbătrânesc” şi nu mai activează corect ovocitele. Prin
urmare, nu se elimină cel de-al II-lea globul polar, care rămâne în
citoplasmă, împreună cu pronucleii mascul şi femel şi se ajunge la
triploidie.
Chiar dacă spermatozoizii supravieţuiesc mai mult timp la nivelul
joncţiunii utero-tubare şi în istm, nu înseamnă că s-a menţinut şi
capacitatea lor fecundantă.
În urma acestor anomalii de fecundaţie rezultă triploidii sau
poliploidii, care conduc la mortalitate embrionară.
În concluzie, anomaliile de fecundaţie sunt urmate de mortalitate
embrionară. Este important ca întâlnirea dintre ovocită şi spermatozoid
să aibă loc în ampula oviductului şi nici unul din gameţi să nu aştepte un
timp prea îndelungat ”sosirea” celuilalt. Aceasta presupune ca estrul să
fie depistat la timp sau să fie dirijat (indus hormonal), iar însămânţarea
să se efectueze nici prea devreme şi nici prea târziu. La vacă,
fecunditatea maximă (85%) se înregistrează atunci când însămânţarea
se efectuează la terminarea căldurilor (cu 13-18 ore înainte de ovulaţie).

Fecundaţii atipice

Fecundaţiile atipice constau din penetrarea ovocitelor de către

spermatozoizii altor specii. În urma capacitării, la nivelul membranei
5
plasmatice şi a acrozomului sunt activaţi receptori specifici care
recunosc zona pelucidă a speciei omoloage. La nivelul membranei
viteline a ovocitei nu există această specificitate, iar spermatozoizii
capacitaţi pot fuziona cu membrana vitelină a ovocitelor altor specii.
Chiar dacă este posibilă penetrarea interspecii a membranei viteline, nu
sunt depăşite etapele ulterioare ale dezvoltării.
Există şi fecundaţii interspecii reuşite: bardoul - rezultat din
împerecherea armăsarului cu măgăriţa şi catârul - rezultat din
împerecherea măgarului cu iapa.