În secolele de după Războiul Troian arta scrisului este pierdută, dar evenimentele

războiului sunt amintite, celebrate și înflorite la festivaluri și în casele

oamenilor importanți.

Secolul al VIII-lea Î.Hr. este important deoarece atunci scrisul se întoarce în

Grecia. Scrierea poemelelor homerice din acest secol nu a însemnat că acestea au
devenit disponibile pentru cititori. Textele permiteau adepților săi să păstreze
lucrările și să le poată interpreta în mod coerent.

Abia în jurul anului 425 Î.Hr. comerțul cu cărți se dezvoltă în Atena, oamenii
educați putând achiziționa papirusuri ce puteau fi citite în intimitatea caselor.
În jurul anului 365 Î.Hr. Platon își exprima dezaprobarea puternică față de această
nouă modă de a citi de unul singur.

Așa se face că literatura ajunge la publicul său prin interpretarea publică. Prin
această modalitate se produce și o mare inovație greacă, teatrul. Originile
teatrului grec se regăsesc la adepții lui Dionisos, zeul fertilității și vinului.
Adepții acestui zeu dansau și cântau poveștile mitice grecești.

În secolul al VI-lea Î.Hr. un preot al lui Dionisos, numit Thespis, se angajează

într-un dialog cu corul, devenind astfel primul actor. Conform cronicilor grecești,
Thespis este și primul câștigător al unui premiu de teatru. El câștigă premiul în
prima competiție de tragedie ce avusese loc la Atena în 534 Î.Hr.

Concursurile de teatru deveniseră o caracteristică a festivalurilor anuale dedicate

lui Dionisos. Patru autori erau aleși să concureze. Fiecare trebuia să scrie 3
tragedii și o satiră. Fiecare autor avea la dispoziție o zi pentru reprezentarea
tuturor pieselor. Principala caracteristică a scenei era un spațiu circular unde
corul cânta și dansa. La sfârșitul festivalului câștigătorul era ales.

Doar puține tragedii au supraviețuit integral din acele competiții, dar acestea
includ lucrările a 3 dramaturgi de geniu. Eschil adaugă un al doilea actor și
câștigă primul premiu pentru tragedie în 484 Î.Hr. Din piesele sale de teatru au
supraviețuit doar 7. O inovație adusă de acesta este cea de a scrie cele trei piese
cu un subiect comun sub formă de trilogie. O astfel de trilogie a supraviețuit și
rămâne una dintre capodoperele teatrului, Orestia.