Semiotica gestuală.

Comunicarea nonverbală

GROSU Liliana,

dr., conf.univ.

Fără gesturi, lumea ar fi statică, „palidă”. E.T. Hall afirma că 60% din comunicările noastre sunt non
verbale; deci gesturile sunt nemijlocit legate de viaţa noastră publică şi privată, profesională şi familială.

Innăscute sau dobândite, voluntare sau involuntare, codificate sau personalizate, gesturile însoţesc,
explică, condensează sau comentează comunicarea interpersonală.

Experţii în comunicare au identificat 700.000 de semnale fizice, doar mimica feţei modulează 250.000 de
expresii, iar mâna generează 5000 de gesturi verbalizabile.

Gestul este:

o practică socială 

o moştenire culturală,

un “fenomen social total”

ELEMENTELE DIN COMUNICAREA NONVERBALĂ

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL CORPULUI – expresia feţei, gesturi, poziţia corpului;

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL SPAŢIULUI – modul în care utilizăm spaţiul personal, social,
public, intim;

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL TIMPULUI – a veni la timp sau a întârzia la o şedinţă, a alege
sau nu să-ţi petreci timpul cu cineva;

Comunicarea nonverbală prin PREZENŢA PERSONALĂ – comunică prin vestimentaţie, accesorii

vestimentare, igiena personală;

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL TĂCERII – comunică aprobare, dezaprobare, apreciere,

dezapreciere;

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL LUCRURILOR – obiectele de uz curent (geantă, caiete, pixuri...,
casa, maşina);

Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL CULORILOR – culorile calde stimulează comunicarea; culorile
reci o inhibă;
Comunicarea nonverbală prin LIMBAJUL PARAVERBAL – calităţile vocii (ritm, rezonanţă, viteză);
caracteristici vocale (râs, plâns, şoptit); parametrii vocali (intensitate, inălţime).

Gesturile sunt la fel de elocvente ca frazele şi discursurile, iar “erorile” gestuale au consecinţe
interpersonale sau instituţionale la fel de grave ca erorile lingvistice, pentru ca gestualitatea
configureaza identitatea individului, optimizând sau distorsionând comunicarea.
            Gestualitatea exprimă o apartenenţă socială, pentru că toate culturile posedă un sistem
important de comunicare

gestuală.

Exemplu:

În America exprimă ideea că o situaţie, persoană este O.K.

În Japonia desemnează banii, modezile
În Franţa 'zero' sau 'lipsa de valoare'.
În Malta semnalează homosexualitatea,
În Grecia şi în Sardinia reprezintă un comentariu obscen sau o insultă.

In afara apartenenţei naţionale, gesturile indică statutul social (gesticulaţia unui intelectual va fi sensibil
diferită de a unui ţăran) şi profilul individului (gesturile ample îi definesc pe deţinătorii autorităţii,
gesturile reduse pe cei timizi, nesiguri etc.).

Tipologia gesturilor după Ekman  & Friesen:

a) emblemele ca gesturi convenţionale specifice unei anumite culturi sau epoci (de pilda, sinuciderea
este reprezentata de arătător la tâmplă în Occident);

b) ilustratorii:
- care ritmează, accentuează discursul prin mişcări ale mâinii, ale capului; care concretizează “cursul
gândirii”, naratiunea - ideografele;
- cei care evocă acţiuni concrete: a merge, a dormi - kinetografele;
- care sugerează forma şi mărimea obiectului - pictografele;

            c) expresiile afective (bucurie, spaimă, enervare) cu semnificaţii transculturale identice. Ekman a

evidentiat universalitate emotiilor. Există însă situaţii în care acelaşi gest poate fi şi transcultural şi socio-
cultural marcat (de pildă a scoate limba cu semnificaţie transculturală “sete” are şi diverse semnificaţii
sociale);

d) regulatorii - gesturi de menţinere a controlului; mişcările capului, ale corpului, ca şi orientarea

acestuia indică dorinţa vorbitorului de a obţine consensul, de a lua cuvântul, precum şi dorinta
interlocutorului de a-şi afirma adeziunea la cele prezentate;

e) body manipulators –  mişcări de atingere a propriului corp sau a obiectelor, interpretate ca eforturi

adaptive de gestionare a emoţiilor. Râsul, surâsul, bucuria, apar cu aceleaşi expresii faciale şi la copiii
născuţi orbi.

Din punctul de vedere al corelării gest - cuvânt, cercetătorii au decelat trei situatii:

         

 gesturi care însoţesc discursul;

 gesturi complementare vorbirii;

 gesturi substitutive.
 Experimentele 'interculturale' de 'traducere' a gesturilor au identificat frecvente cazuri în care acelaşi
semnificat gestual are semnificanţi diametral opuşi în culturi diferite:

Marcarea respectului:

se realizeaza prin acoprirea capului în lumea arabă şi

ridicarea pălăriei în Occident;

Marcarea plictiselii:

- un italian îşi va 'mângâia' o barbă imaginară, în timp ce

- francezul se va rade;

pentru a se autodesemna,

japonezul îşi va atinge vârful nasului;

europeanul pieptul.

Invers, acelaşi semnificant capătă în culturi diferite semnificaţii diferite:

atingerea tâmplei cu degetul arătător semnifică în Franţa demenţa, dar în Olanda inteligenţa (în Olanda
va trebui atins mijlocul frunţii pentru a semnala nebunia);

În dependenţă de ansamblul normelor, conduitelor, valorilor comunităţii, gesturile au permis

discriminarea între:

•     societăți caracterizate de un contact puternic - high contact: Europa       meditera-

neană, America lati-nă, societăţile arabe;

societăţi caracterizate de un contact scăzut - low contact: Europa nordică,  Extremul Orient.

Ceea ce se indică prin

Limbajul corpului – comunicarea nonverbală
comunicarea nonverbală

Trosnitul degetelor Plictiseală, anxietate sau agitaţie

Plictiseală sau dorinţa de a

Joaca cu degetele
spune ceva

Plictiseală sau dorinţa de a

Joaca cu obiecte (pix)
spune ceva

Braţe deschise sau palme la vedere Arată încredere şi interes

 Insecuritate, sentimente
Acoperirea unei mâini cu cealaltă
contradictorii

Agăţarea de obiecte Confuzie şi insecuritate

Mâini strânse Defensivă

Pumn strâns Agresivitate, iritare

Strângere de mână fermă Incredere

Strângere de mână slabă Nervozitate, timiditate

Rosul unghiilor Nervozitate

A-şi frânge mâinile Nervozitate

Uitatul la ceas Plictiseală

Bătut din picior Nerăbdare sau atenţie distrasă

Nervozitate, îngrijorare, stres sau

Mişcarea continua a picioarelor
furie

Statul cu picioarele încrucişate către Relaxare, încredere şi atenţie către

interlocutor persoană/subiect

Picioarele larg depărtate Siguranţă, încredere în sine, lider

Bărbia sau obrazul sprijinit de palmă Plictiseală sau dezinteres

 Atingere în zona nasului Gânduri negative sau dubii

Nesiguranţă sau cântărirea unor

Atingere în zona urechilor
posibilităţi

Impacientat/a sau doreşte să adauge

Dat din cap repede
ceva conversaţiei

Interes, validarea comentariilor sau

Dat din cap încet
încurajare

Dezaprobare sau doreţte să încheie

Buze strânse
conversaţia

Buze strânse şi obraji ridicaţi Agresivitate

Muşcatul buzelor Lipsa de încredere în sine, ruşinare

Ascunde o mimă, vorbit fără ca alţii să audă sau

Pune mâna la gură
indicarea unei greşeli

Sprâncene ridicate Surpriză

Ochii larg deschişi Mirare

Frunte ridicată Incercare de reamintire

Privit la distanţă Incercare de reamintire

Tuşit Nervozitate sau doreşte să spună ceva

Scoaterea ochelarilor şi curăţarea lor Doreşte timp înainte de a continua

Sprâncene încruntate Confuzie, tensiune sau teamă

Lăsat pe spate cu mâinile la ceafă Confort

Masarea tâmplelor Anxietate

Respirat mai repede Nervozitate sau furie

Inspiraţie prelungă Doreşte să întrerupă conversaţia

Respirat uşor Relaxare şi confort

Umeri aplecaţi în faţă Lipsa de interes sau se sinte în inferioritate

Braţe încrucişate Interiorizare

Aranjatul cravatei Insecuritate sau doreşte să impresioneze

Umeri tensionaţi Ingrijorare

Umerii la nivele diferite Nehotărâre în legătură cu acţiunile următoare

Postura rigidă a corpului Anxietate

Concluzie

Comunicarea la diferite nivele, pe de altă parte, globalizarea societăţii contemporane, toate generează
multiple contacte interetnice în care competența general-semiotică devine o condiţie sine qua non a
comunicării eficiente.