Noţiuni generale privind poluarea mediului

Poluarea reprezintă totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu, direct sau indirect,
materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive, care alterează ecosistemele, diminuează
resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului. Poluantul este un factor (materie sau energie)
produs de om sau datorat unor procese naturale, a cărui prezenţă în mediu într‐o cantitate care
depăşeşte o limită care poate fi tolerată de una sau mai multe specii de vieţuitoare sau de către om,
împiedică dezvoltarea normală a acestora.
Una dintre problemele care există în cazul definirii poluării şi a poluanţilor o reprezintă
utilizarea acceptabilă a „poluanţilor” care ar putea determina poluarea. De exemplu, unii autori
consideră că pesticidele se pot considera nepoluante dacă sunt utilizate acceptabil, iar efectul
pesticidului este doar cel destinat, în timp ce alţi autori consideră că este inacceptabilă utilizarea
pesticidelor. Astfel că, în primul caz, pesticidele ar putea fi considerate poluanţi doar dacă apar efecte
nedorite, în timp ce în al doilea caz pesticidele sunt considerate întotdeauna poluanţi.
O altă problemă în ceea ce priveşte definirea poluării şi a poluanţilor o reprezintă distincţia între
sursele antropice şi sursele naturale. Un vulcan poate produce o cantitate foarte mare de gaze nocive
şi particule în atmosferă comparabile cu emisiile centralelor electrice, dar unii autori consideră
vulcanul ca fiind poluant datorită naturii sale. La fel este şi cazul exploatării metalelor grele, când
activităţile determinate de extragerea metalelor din minereuri pot polua solurile cu metale grele, cu
toate că solurile cu concentraţii mari în metale grele se întâlnesc în mod natural în apropierea
depozitelor de minereuri metalice.
Având în vedere cele prezentate anterior, o definiţie rezonabilă a poluantului ar fi că poluantul
este un produs chimic sau un material prezent în concentraţii mai mari decât cele normale şi care
determină efecte adverse oricărui organism. Implicaţiile acestei definiţii ar fi că pesticidele aplicate
în agricultură nu sunt poluanţi pentru soluri atât timp cât nu se deplasează spre zona de înrădăcinare
a plantelor sau afectează alte zone. Pesticidele pot să devină poluanţi dacă provoacă daune
organismelor deşi există posibilitatea ca pesticidul să aibă efecte adverse asupra organismelor non-
ţintă care trăiesc sau frecventează solul pe care s-au aplicat pesticidele.
Erupţiile vulcanice şi solurile contaminate cu metale naturale reprezintă poluanţi deoarece o
substanţă chimică sau un material este prezent în concentraţii mai mari decât cele normale şi poate
avea efect negativ asupra organismelor vii.
O altă definiţie a poluării este orice schimbare a caracteristicilor aerului, apei, a solului şi a
alimentelor care pot afecta sănătatea, supravieţuirea sau activităţile oamenilor sau a altor organisme
vii.
Pe de altă parte, termenul de contaminat este adesea folosit ca fiind sinonim cu termenul poluat,
deşi diferenţele dintre definiţii ar indica faptul ca aceşti termeni nu sunt interschimbabili. Contaminat
1
reprezintă o depășire a concentraţiei unei substanţe mai mare decât în mod natural, dar nu neapărat
că substanţa respectivă poate fi dăunătoare. Poluat reprezintă o situaţie în care concentraţia substanţei
este mai mare decât în mod natural, dar indică şi faptul că substanţa respectivă este dăunătoare. Având
în vedere acest raţionament, în ceea ce priveşte solurile, se poate afirma că un sol este contaminat,
dar nu este poluat.

Poluarea aerului
Poluarea aerului reprezintă prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de compoziţia
normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi modul de acţiune provoacă tulburări în echilibrul
natural, afectând sănătatea şi confortul omului sau mediul de viaţă al florei şi faunei.
Sursele de poluare depind de locul de producere şi evacuare în mediul înconjurător a unor emisii
poluante. În funcţie de natura poluanţilor, emisiile poluante pot fi sub formă de pulberi şi gaze, emisii
radioactive şi emisii sonore. Funcţie de provenienţa poluanţilor sursele de poluare a aerului pot fi
naturale şi artificiale.
Studiile privind poluarea aerului se pot împărţi în trei categorii:
1. Generarea şi controlul poluanţilor atmosferici la sursa lor şi implică procesele care au loc înainte
ca poluantul să fie eliberat în atmosferă.
2. Transportul, dispersia, transferul chimic şi îndepărtarea speciilor din atmosferă. Această
categorie include procesele chimice şi fizice care au loc între punctul de emisie şi eliminarea din
atmosferă.
3. Efectele poluanţilor atmosferici asupra fiinţelor umane, animalelor, materialelor, culturilor,
ecosistemelor forestiere şi acvatice, inclusiv măsurarea gazelor şi a diferitelor specii de particule.
O strategie de control a poluării aerului pentru o anumită regiune trebuie să ţină cont de nivelele
emisiilor poluante provenite de la diferite surse. Adoptarea unei strategii de control a poluării
atmosferice pentru o anumită regiune trebuie să ţină cont de cele trei categorii enumerate anterior,
toate fiind importante în planificarea reducerii poluării atmosferice.
Principalii poluanţi în aer sunt compușii generaţi prin combustie, cum ar fi oxizii de azot,
dioxidul de sulf, monoxidul de carbon, hidrocarburile nearse şi pulberile în suspensie.
Oxizii de azot (NOx) din aerul înconjurător constau în principal din monoxidul de azot (NO)
şi dioxidul de azot (NO2). Aceste două forme de oxizi gazoşi sunt poluanţii importanţi ai atmosferei
inferioare. O altă formă a oxizilor de azot, oxidul de diazot (N2O) este gaz cu efect de seră. În zonele
de deversare din surse antropice, oxidul nitric este incolor, fără gust şi reprezintă forma predominantă
a oxidului de azot. Oxidul de azot este rapid transformat în dioxid de azot, mult mai dăunător în urma
reacţiei chimice cu ozonul prezent în atmosferă. Dioxidul de azot are culoarea galben-portocaliu spre

2
roşu-brun, este iritant, puternic mirositor şi un oxidant puternic. O fracţiune din dioxidul de azot
prezent în atmosferă este convertit la acid azotic şi la săruri de amoniu.
Aerosolul azotat (aerosol acid) este îndepărtat din atmosferă prin procedee pe cale uscată sau
pe cale umedă similare cu cele pentru îndepărtarea aerosolilor sulfat. Doar aproximativ 10% din
cantitatea totală de oxizi de azot emişi provin din surse antropice. Restul este produs în mod natural
prin procese biologice anaerobe din sol şi apă, prin fulgere şi activitate vulcanică şi prin distrugerea
fotochimică a compuşilor azotului în atmosfera superioară. Aproximativ 50% din emisiile de la surse
antropogene provin din centrale termice sau centrale generatoare de energie electrică pe bază de
combustibili fosili. Alte surse generatoare de oxizi de azot sunt cazanele industriale, incineratoarele,
produșii rezultaţi la fabricarea acidului azotic, procesele de sudare în arc electric, utilizarea
explozivilor în minerit, în silozurile fermelor agricole etc. Emisiile anuale globale de oxizi de azot
antropici sunt estimate la aproximativ 50 milioane tone/m3.
Oxizii de azot sunt precursori ai precipitaţiilor acide şi ai ozonului, fiecare dintre acestea fiind
responsabil de poluarea plantelor şi implicit a solurilor pe care acestea se găsesc. În timp ce acidul
azotic este responsabil doar pentru creşterea puţin importantă a concentraţie cationilor de hidrogen în
depunerile umede şi uscate, contribuţia emisiilor de oxid de azot la depunerea acidă este mult mai
mare. Oxizii de azot absorb lumina solară, sunt iniţiate procese fotochimice care vor genera acid
azotic. Gradul şi severitatea daunelor care apar în urma depunerilor acide sunt greu de estimat
deoarece impactul variază în funcţie de tipul de sol, speciile de plante, condiţiile atmosferice,
populaţiile de insecte şi alţi factori care nu sunt pe deplin elucidaţi.
Expunerea la NO2 a fost asociată cu o varietate de efecte asupra sănătăţii, inclusiv a
simptomelor respiratorii, în special în rândul copiilor astmatici şi a urgenţelor medicale respiratorii la
copii şi vârstnici.
Dioxidul de sulf (SO2) se obţine în urma reacţiei de oxidare a sulfului din combustibili şi din
procese industriale care conţin sulf. Emisiile antropogene de dioxid de sulf sunt rezultatul exclusiv al
emisiilor surselor staţionare. O fracţiune relativ mică de dioxid de sulf este emisă sub formă de sulfaţi
primari, trioxid de sulf sau acid sulfuric. Combustia staţionară a combustibililor (utilităţi şi
industriale) sunt principalele surse de SO2. Instalaţiile combustibile staţionare includ cazane,
încălzitoare şi cuptoare în industrie, utilităţi sau spaţii comerciale, instituţionale şi rezidenţiale.
Aproximativ 30% din dioxidul de sulf din atmosferă este transformat în aerosol sulfat (aerosol acid)
care este eliminat prin procedee umede sau uscate. Trioxidul de sulf, SO3 este un alt oxid de sulf emis
direct din atmosferă sau rezultat în urma oxidării SO2. Trioxidul de sulf este uşor adus la forma de
acid sulfuric în urma reacţiei dintre SO3 şi particulele de apă din atmosferă.
Episoade periodice de creşteri foarte mari a concentraţiei de dioxid de sulf în atmosferă produc
daune asupra sănătăţii şi vegetaţiei datorită emisiilor de sulf. În funcţie de direcţia vântului,
3
temperatură, umiditate şi topografie, dioxidul de sulf se poate concentra foarte aproape de nivelul
solului. Pe perioada ceţii din Londra din anul 1952 nivelul de SO2 a ajuns la 3.500 µg/m3 (nivelul
limită admis este de 20 µg/m3), în medie de 48 ore, în centrul oraşului şi a rămas la valori ridicate pe
o perioadă de 5 zile. Nivele ridicate ale SO2 s-au înregistrat şi în timpul perioadei de inversie a
temperaturilor în Europa Centrală şi de Est, în China şi în alte zone ale lumii.
Emisiile de oxizi de sulf provoacă efecte negative asupra vegetaţiei, inclusiv asupra pădurilor,
păşunilor şi culturilor agricole. Studiile au arătat că plantele expuse la concentraţii mari de dioxid de
sulf își pierd frunzele, devin neproductive şi pot muri prematur. Unele specii sunt mai sensibile
expunerii la oxizi de sulf faţă de alte plante. Plantele aflate în imediata apropiere a surselor de emisie
a dioxidului de sulf sunt cele mai afectate de acest poluant. S-a demonstrat că speciile cu sensibilitate
mare la oxizi de sulf prezintă semne vizibile de leziune la concentraţii de circa 1.850 µg/m3, 500
µg/m3 la 8 ore şi de 40 µg/m3 pentru un sezon de creştere. Studiile efectuate în Canada au demonstrat
că efecte cronice asupra pădurilor de pini au fost observate la concentraţii de dioxid de sulf în aer de
44 µg/m3 (media aritmetică pentru 10 ani de determinări efectuate). Efecte uşoare au fost înregistrate
la concentraţii medii anuale de SO2 de aproximativ 21 µg/m3. Copacii şi unele plante expuse
depunerilor acide umede şi uscate la o anumită distanţă de sursa emisiilor pot suferi daune ireversibile.
Impactul asupra ecosistemelor forestiere variază foarte mult în funcţie de tipul de sol, speciile de
plante, condiţiile atmosferice, insectele populate şi alţi factori care nu sunt pe deplin elucidaţi.
Culturile agricole pot suferi, de asemenea daune la poluarea cu oxizi de sulf. Lucerna şi secara sunt
plantele cele mai sensibile la acest poluant. Deteriorarea frunzelor este principala cauză care afectează
dăunarea culturilor. Pe termen lung, adaosul de sulfuri în soluri afectează randamentele de producţie
ale culturilor.
Monoxidul de carbon (CO) este unul dintre cei mai obişnuiţi şi mai răspândiţi poluanţi
atmosferici. Este un gaz incolor, inodor şi fără gust, slab solubil în apă. Densitatea monoxidului de
carbon este puţin mai mică decât a aerului. Emisiile globale mondiale anuale de monoxid de carbon
au fost estimate la 2.600 milioane tone, din care aproximativ 60% provin din activităţile umane şi
circa 40% din procese naturale. Emisiile antropogene de CO provin, în principal, din arderea
incompletă a materialelor carbonice. Cea mai mare parte a acestor emisii sunt produse de evacuare a
motoarelor cu ardere internă, în special a autovehiculelor cu motor pe benzină. Alte surse comune de
CO sunt diferite procese industriale, centrale termice care folosesc cărbune şi incineratoarele de
deşeuri. Emisiile provenite din petrol au crescut considerabil în ultimele decenii.
Concentraţiile globale de fond ale CO variază între 0,06-0,14 mg/m3 (0,05- 0,12 ppm). La
începutul anilor 1980, a existat o creștere anuală de 1-2% a concentraţiei troposferice non-urbane de
CO, în timp ce în anii 1989-1992 aceste concentraţii au început să scadă rapid. Expunerile umane în
mediu cu concentraţii mari de CO sau expunerea profesională la acest poluant afectează sănătatea
4
deoarece are efecte nocive asupra sistemului nervos, a sistemului cardiovascular, dezvoltarea
fetusului şi scade activitatea muşchilor scheletici.
Compuşii organici volatili (COV) sunt o altă categorie de poluanţi care afectează calitatea
aerului. Aceştia sunt compuşi chimici cu o presiune mare de vapori ceea ce îi face volatili. În această
categorie intră compuşii organici cu punct de fierbere iniţial mai mic sau egal cu 25℃, măsurat la
presiune normală. Din categoria compuşilor organici volatili fac parte aproximativ 150 de compuşi,
predominând hidrocarburile C4-C12 (parafine, oleine, hidrocarburi aromatice). În prezenţa luminii
COV reacţionează fotochimic cu alţi poluanţi, în special cu oxizii de azot, fiind precursorii primari ai
formării ozonului troposferic şi a particulelor în suspensie, care prezintă principalii componenţi ai
smogului.
Există trei categorii de surse generatoare de compuşi organici volatili: surse staţionare, surse
mobile şi alte surse. Din categoria surselor staţionare fac parte: utilizarea solvenţilor (industria
lemnului, a pielăriei şi a încălţămintei, conversia cauciucului, industria tipografică, curăţarea
diverselor suprafeţe cu solvenţi), industria petrolieră şi manipularea produselor petroliere, industria
chimică, industria farmaceutică, industria alimentară, industria metalurgică, gestionarea şi tratarea
deşeurilor, agricultura etc. Sursa mobilă în generarea COV este reprezentată de transportul rutier, iar
în categoria altor surse intră sursele naturale reprezentate de vegetaţie, animale (termite, rumegătoare)
sau unele culturi.
Problemele principale datorate compuşilor organici volatili prezenţi în mediu includ subţierea
stratului de ozon, formarea fotochimică a ozonului la nivelul solului, efecte carcinogene şi toxice, alte
probleme de sănătate, creşterea efectului global de seră, acumularea şi persistenţa COV-urilor în
mediu. Ozonul dăunează frunzelor copacilor şi plantelor, reducând abilitatea acestora pentru
producerea şi depozitarea nutrienţilor, scăzând astfel randamentul culturilor.
Poluarea aerului cu particule este dată de un amestec de particule solide, lichide suspendate
în aer. Aceste particule suspendate în aer variază în funcţie de dimensiune, compoziţie şi origine.
Dimensiunea particulelor în suspensie în atmosferă variază de la câţiva nanometri la zeci de
micrometri. Cele mai mari particule (PM10 - diametrul aerodinamic al particulelor este mai mare de
10 µm) constituie fracţia grosieră şi sunt produse mecanic prin spargerea particulelor solide mai mari.
Aceste particule pot include praful din procesele agricole suflat de vânt, solul descoperit, drumurile
nepavate sau mineritul, polenul, spori de mucegai, bucăţi rupte din plante sau insecte. Particulele mai
mici (PM2,5 - diametrul aerodinamic al particulelor este mai mare de 2,5 µm), fracţiunea fină se
formează prin nucleaţie sau prin condensarea substanţelor cu presiune mică de vapori formate prin
vaporizare la temperaturi ridicate sau prin reacţii chimice în atmosferă.

5
 Dimensiunea particulelor este determinată de modul în care aceasta se formează. De exemplu,
arderile pot genera particule foarte fine, în timp ce particulele grosiere se formează prin procedee
mecanice.

Distribuţia dimensiunii particulelor troposferice funcţie de sursele de provenienţă şi modul de

formare a acestora
(linia întreruptă reprezintă diametru aproximativ de 2,5 µm)

De asemenea, particulele din aer pot fi transportate pe distanţe lungi sau pot avea rol de transportori
pentru alţi contaminanţi care vor ajunge în ape sau pe soluri. Particulele poluante din aer au un rol
determinant în ploile acide. Particulele uscate intră în ecosisteme, apoi sunt spălate de vaporii de apă
din atmosferă şi pot scădea pH-ul ploii acide. Acest mecanism de depunere şi transport este valabil şi
pentru expunerea la compuşii organici poluanţi, cum sunt dioxinele şi pesticidele organoclorurate,
metalele grele care se pot adsorbi pe suprafaţa particulelor existente în aer.
Expunerea pe termen lung la concentraţiile actuale ale particulelor din aer poate determina reducerea
semnificativă a duratei medii de viaţă a organismelor datorită creşterii afecţiunilor cardio-pulmonare
şi a cancerului pulmonar.

Poluarea apei
Peste 2/3 din suprafaţa Terrei este acoperită cu apă şi doar 1/3 este reprezentată de pământ.
Având în vedere că populaţia planetei este în continuă creștere se exercită o presiune din ce în ce mai
mare în ceea ce privește resursele de apă ale planetei. Oceanele, râurile şi alte surse de apă sunt

6
„stoarse” de activităţile umane şi, cu toate că există cantitativ suficientă apă pe glob, calitatea acesteia
este din ce în ce mai scăzută datorită poluării.
Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică şi bacteriologică a apei, peste
o limită admisibilă, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect
de activităţile umane, care o fac improprie pentru folosirea normală, în scopurile în care această
folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.
Poluarea este o problemă relativ umană deoarece este o evoluţie recentă a istoriei planetei şi
a devenit o problemă după Revoluţia industrială din secolul al XIX-lea. Când populaţia planetei era
mult mai mică, nimeni nu credea că poluarea va fi o problemă serioasă. Se credea chiar că este
imposibilă poluarea oceanelor, având în vedere dimensiunile acestora. În zilele noastre populaţia
planetei a ajuns la 7,6 miliarde în octombrie 2017 şi astfel s-a dovedit că există limite şi în poluarea
oceanelor.
Poluarea apei este şi o problemă cantitativă deoarece depinde de cantitatea de poluant care se
eliberează într-un volum de apă. O cantitate mică de substanţă chimică toxică poate avea un impact
redus dacă este eliberată de pe o navă în ocean. Aceeaşi cantitate de substanţă toxică însă poate avea
efecte iremediabile dacă este eliberată într-un râu sau într-un lac deoarece cantitatea de apă curată
care poate dispersa substanţa toxică este mult mai mică în cel de-al doilea caz.
De mult ori se consideră resurse de apă oceane, lacuri, râuri (resurse de suprafaţă), dar pe
lângă acestea există importante cantităţi de apă subterane. Acviferele (structuri subterane care conţin
apă) asigură apa râurilor şi o mare parte din apa potabilă. Şi aceste surse de apă pot fi poluate atunci
când se folosesc pe sol îngrășăminte sau pesticide în cantităţi foarte mari şi care vor ajunge prin
dizolvare în apa subterană. Poluarea apelor subterane este mai puţin evidentă comparativ cu poluarea
apelor de suprafaţă, dar şi această poluare reprezintă o problemă.
Poluarea apelor (de suprafaţă şi subterane) poate apărea în două moduri. Dacă provine dintr-
o singură locaţie este o sursă punctuală de poluare (deversare de petrol dintr-un tanc petrolier,
deversare din coş de fum, deversare de ulei într-un canal de scurgere) şi non-surse de poluare atunci
când poluarea are loc din mai multe surse difuze. Uneori, poluarea poate să fie într-un punct în mediul
înconjurător şi efectele să fie observabile la sute sau mii de kilometri distanţă, acest tip de poluare
numindu-se poluare transfrontalieră. Un astfel de exemplu îl constituie modul în care deșeurile
radioactive se deplasează prin oceane.
Deşi poluarea apei este mai puţin detectabilă comparativ cu poluarea aerului există modalităţi
de a determina gradul de poluare a apelor. O primă modalitate o reprezintă prelevarea probelor de apă
şi determinarea concentraţiilor diferitelor substanţe chimice. Dacă aceste concentraţii depăşesc
limitele impuse de legislaţie înseamnă că apa este poluată. Măsurătorile care determină concentraţia
diferitelor substanţe chimice în apă reprezintă indicatori chimici ai poluării. O altă modalitate de
7
observare a gradului de poluare a apei o reprezintă examinarea peştilor, a insectelor, a nevertebratelor
sau a vegetaţiei care se găseşte în apă. Aceste măsurători se numesc indicatori biologici ai calităţii
apei.
Poluarea apei are cauze diferite şi este o problemă destul de greu de rezolvat. Poluarea apei
nu începe tot timpul cu poluarea apei în sine, deoarece în apă pot ajunge îngrășămintele sau pesticidele
utilizate incorect pe sol în agricultură, produsele chimice eliberate de coşuri de fum care pătrund în
atmosferă şi se pot întoarce în ape sub formă de ploi care intră în lacuri, râuri, mări şi oceane
conducând indirect la poluarea apei.
Cauzele poluării apelor sunt multiple, sursele semnificative fiind:
a) Canalizări. Având în vedere populaţia actuală a planetei eliminarea deşeurilor din canalizări
reprezintă o problemă majoră. Conform cifrelor din 2015-2016 ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
aproximativ 663 milioane de persoane (circa 9% din populaţia planetei) nu are acces la apă potabilă
sigură în timp de 2,4 milioane de oameni (40% din populaţie) nu au instalaţii sanitare igienice. Deşi
s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative în ceea ce privește accesul la apă curată, îmbunătăţiri mici
s-au înregistrat în ceea ce priveşte salubritatea globală în ultimul deceniu. Eliminarea apelor uzate
afectează mediile imediate de viaţă ale oamenilor şi determină boli specifice (diareea ucide 525.000
copii sub 5 ani în fiecare an). Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că până în anul 2020 vor
deceda în jur de 135 milioane de persoane datorită bolilor determinate de consumul apei poluate.
b) Îngrășăminte chimice. Utilizate corespunzător în cantităţi moderate, îngrășămintele chimice
dau substanţe nutritive solului, cum sunt azotul şi fosforul, nutrienţi necesari plantelor. Problema este
că îngrășămintele chimice sunt utilizate de foarte multe ori în cantităţi exagerate pentru creşterea
productivităţii culturilor. Excesul de îngrăşăminte rămâne în sol sau ajunge în pânza freatică
contaminând apele subterane. Ajunse în mări şi oceane substanţele chimice din îngrășăminte
determină creşterea şi dezvoltarea excesivă a algelor şi a planctonului care consumă cantităţi
importante din oxigenul din apă conducând la moartea vieţuitoarelor acvatice din zona poluată.
c) Apele uzate. Câteva statistici ilustrează amploarea problemei pe care o pot provoca apele
reziduale (substanţele chimice spălate din canalizare, apele din industrie, apa reziduală din
gospodărie, apele rezultate în urma spălării autostrăzilor sau apa de ploaie care spală suprafeţe
poluate). Aproximativ jumătate din totalul poluării oceanice este determinată de canalizarea deficitară
şi evacuarea apelor uzate. În fiecare an, în lume sunt generate aproximativ 5-10 miliarde tone deşeuri
industriale care sunt pompate în râuri, oceane sau alte căi navigabile fără a fi tratate în prealabil. Deşi
s-au investit sume considerabile pentru îmbunătăţirea instalaţiilor de tratare a apelor uzate se
estimează că mai sunt necesari 271 miliarde de dolari pentru actualizarea şi modernizarea sistemului
(doar în Statele Unite ale Americii).

8
 d) Deşeurile chimice. Detergenţii sunt poluanţi cu impact relativ mic. Produsele chimice de
tipul bifenil policloruraţi (PCB) sunt substanţe chimice foarte toxice. PCB-urile sunt utilizate pe scară
largă la fabricarea plăcilor din circuitele electronice, iar efectele nocive ale acestor compuşi au fost
recunoscute abia în ultimii ani şi s-a impus în unele ţări restricţionarea lor. Cu toate acestea
aproximativ jumătate de milion tone de PCB au fost evacuaţi în mediu în timpul secolului XX. Deşi
PCB-urile sunt interzise pe scară largă, efectele acestora se vor resimţi mai multe decenii deoarece
aceste substanţe chimice toxice nu se descompun în timp.
Un alt tip de poluare chimică a apelor provine de la metalele grele, ca plumb, cadmiu şi mercur.
Plumbul a fost utilizat în combustibili, iar utilizarea sa este restricţionată acum în unele ţări. Mercurul
şi cadmiul sunt utilizaţi în baterii, deşi unele mărci utilizează alte metale în prezent. Un exemplu
edificator al poluării cu metale grele îl constituie accidentul ecologic de la Minamata cauzat de uzina
chimică Chisso Corporation. Aceasta a deversat o cantitate importantă de ape industriale poluate cu
metilmercur în golful Minamata între anii 1932-1968. Mercurul prezent a contaminat peştii, iar
efectele s-au resimţit şi în rândul oamenilor abia în anul 1956 când s-au înregistrat peste 2.000 de
decese. Cauza deceselor a fost elucidată abia peste trei ani şi s-a constatat că era urmare a intoxicaţiei
cu mercur.
În vopsele pentru ambarcaţiuni se utiliza tributiltin (TBT), o substanţă chimică foarte toxică.
Deşi se presupunea că vopseaua are efect anticoroziv împotriva apei din mări şi oceane s-a ajuns la
concluzia că, de fapt, această substanţă prezentă în vopsea a poluat apele mărilor şi oceanelor.
e) Deşeuri radioactive. Sunt cele mai poluante substanţe chimice deoarece la concentraţii mari
produc moartea, iar la concentraţii scăzute provoacă diverse boli, cea mai importantă fiind cancerul.
Caracterul alarmant al deşeurilor radioactive este dat de faptul că substanţele radioactive au timpul
de înjumătăţire foarte mare (perioada în care concentraţia scade la jumătate faţă de concentraţia
iniţială). Astfel, 265U are timp de înjumătăţire de 704 milioane ani, 226Ra are 1602 ani, 137Cs are 30,2
ani etc., iar efectele poluării radioactive sunt de durată foarte mare. Cele mai mari surse de poluare
radioactivă din Europa sunt centralele nucleare de la Sellafield de pe coasta de nord-vest a Marii
Britanii şi Cap La Hague de pe coasta nordică a Franţei. Efectele poluării radioactive din Marea
Britanie s-au resimţit în Norvegia, guvernul Norvegiei făcând presiuni de închidere a fabricii.
f) Poluarea cu petrol. În ceea ce priveşte poluarea cu petrol, scurgerile în oceane reprezintă 12%
din poluarea oceanelor cu petrol şi provine din accidentele petroliere. Peste 70% din poluarea cu
hidrocarburi este datorată transportului pe apă şi petrolului din scurgerile de pe uscat. Cu toate
acestea, deversările din tancurile petroliere sunt devastatoare deoarece sunt cantităţi foarte mari de
petrol eliberate în timp foarte scurt, iar concentraţia de petrol se produce pe o suprafaţă mică a
mediului marin. Cea mai mare deversare de petrol din ultimii ani (cea mai mare din apele americane)
a fost când tancul petrolier Exxon Valdez a eşuat în reciful Bligh, Alaska, 1989. Aproximativ 44 de
9
milioane de litri de petrol s-au răspândit în apele din zonă pe o arie de sute de kilometri pătraţi.
Estimările animalelor marine moarte au fost de 2.800 vidre de mare şi 250.000 păsări marine. S-au
considerat a fi distruse în acel dezastru ecologic miliarde de ouă de somon şi hering.
g) Materialele plastice sunt cele mai frecvente materiale utilizate în zilele noastre, folosite de la
îmbrăcăminte la componente pentru automobile. Plasticul este uşor, pluteşte deasupra apei şi poate
străbate distanţe foarte mari pe apă. Majoritatea materialelor plastice nu sunt biodegradabile (nu se
descompun în mod natural în mediu înconjurător), de exemplu o sticlă de plastic are durata de viaţă
de 450 de ani, iar plasele de plastic utilizate la pescuit au o durată de viaţă de 600 de ani în mediu
acvatic. Deşi materialele plastice din apă nu sunt la fel de periculoase ca substanţele toxice, ele
prezintă un pericol major pentru păsările marine, peşti şi alte vieţuitoare marine deoarece pot fi
ingerate de acestea, iar consecinţa este moartea vieţuitoarelor. Un studiu făcut pe 450 de pescăruşi în
Pacificul de Nord a arătat că peste 80% din pasările studiate aveau în stomac resturi de materiale
plastice. În urma colectării deşeurilor pe o distanţă de 2 km pe o plajă din insulele Pitcairn în Pacificul
de Sud s-a demonstrat că din aproximativ 1.000 de deşeuri colectate, 268 erau bucăţi de plastic şi 71
erau sticle din plasti.
Unii oameni consideră că poluarea este rezultatul inevitabil al activităţii umane şi poluarea este
un rău necesar pe care omenirea trebuie să îl suporte dacă vrea să progreseze. Dar, din fericire, nu toţi
sunt de acord cu această viziune. Unul din motive este că problema poluării aduce costuri uriaşe şi
subminează orice beneficii economice. Scurgerilor de petrol de pe tancurile petroliere pot avea loc
datorită construcţiei improprii a tancului, iar beneficiul economic adus compromiterii calităţii
petrolierului aduce un cost enorm atunci când apar deversările de petrol. Urmările reprezintă pe lângă
poluarea apei şi devastarea ecosistemului, afectarea plajelor şi a turismului. Canalizările reprezintă
un alt exemplu al modului în care poluarea afectează populaţia mondială. Deversările apelor uzate în
mări şi oceane duce la scăderea turismului, otrăvirea crustaceelor şi a altor vieţuitoare marine care se
dezvoltă în apropierea ţărmului.
Poluarea contează deoarece dăunează mediului în care trăim. Distrugerea mediului reduce
calitatea vieţii şi poluarea ar trebui să conteze pentru toţi. Rezolvarea problemei poluării apei nu este
una uşoară, dar există trei lucruri diferite care ar putea ajuta la rezolvarea acestei probleme: educaţia,
legile şi economia. Oamenii trebuie să conştientizeze problema poluării, iar sensibilizarea publicului
larg poate avea o influenţă pozitivă. Deoarece poluarea apei este o problemă transfrontalieră, legile
privind mediul trebuie să fie eficiente la nivel naţional şi internaţional. Majoritatea experţilor sunt de
părere că metoda cea mai bună în ceea ce priveşte combaterea poluării este principiul „poluatorul
plăteşte". Acest principiu are rolul de a descuraja oamenii în ceea ce priveşte poluarea, determinându-
i să se comporte în mod responsabil faţă de mediu.

10
 Poluarea solului
Poluarea solului este definită ca acumularea în sol a substanţelor toxice persistente, a
substanţelor chimice, a sărurilor, materialelor radioactive sau a agenţilor care provoacă boli sau care
au efecte adverse asupra creşterii plantelor şi a sănătăţii animalelor.
Preocuparea privind poluarea solului provine, în primul rând, datorită riscurilor pentru sănătate,
de contactul direct cu solul contaminat, de vaporii proveniţi din poluanţi şi de contaminarea secundară
a aprovizionării cu apă în interiorul solului şi sub sol. Cartografierea siturilor contaminate este
rezultatul unei munci costisitoare şi îndelungate, necesitând activităţi interdisciplinare de geologie,
chimie, hidrologie, modelare matematică şi aprecierea istoriei chimiei industriale.
În America de Nord şi Europa de Vest, suprafeţele de sol contaminate sunt cunoscute, multe
ţări având cadru legal pentru identificarea şi abordarea acestei probleme de mediu. Ţările în curs de
dezvoltare sunt mai puţin reglementate, deşi unele dintre ele au o industrializare semnificativă.
Poluarea solului poate fi cauzată de diferite surse: activităţi miniere şi activităţi ale industriei
grele; distrugeri accidentale în timpul diferitelor activităţi pe sol; coroziunea rezervoarelor de stocare
subterană (inclusiv a conductelor din sol); ploile acide provocate de poluarea aerului; agricultura
intensivă; drumurile rutiere; accidentele industriale; drenajul în sol a apei de suprafaţă contaminate;
eliminarea deşeurilor (depozitarea petrolului şi a combustibililor; deşeuri nucleare, descărcarea
nămolului de epurare, deşeuri electronice etc).
Cele mai frecvente substanţe chimice implicate în producerea poluării solului sunt:
hidrocarburile din petrol, metalele grele, pesticidele, solvenţii.
Plantele modificate genetic reprezintă un factor de risc pentru sol deoarece afectează fauna
solului. Orice activitate care duce la forme de degradare a solului (eroziune, compactare etc.) poate
agrava indirect efectele de contaminare a solului deoarece remedierea solului este mult mai dificilă.
Depunerile de cenuşă de cărbune folosită la încălzirile rezidenţiale, comerciale şi industriale
sau pentru procese industriale a reprezentat o sursă de contaminare în zonele industrializate încă din
anii 1960. Cărbunele concentrează în mod natural plumbul şi zincul în timpul formării sale, dar şi alte
metale grele, în concentraţii mici. La arderea cărbunelui, aceste metale se concentrează în cenuşă.
Cocsul şi zgura conţin cantităţi importante de plumb pentru a fi considerate deşeuri periculoase, dar
şi hidrocarburi aromatice polinucleare (antracen, fenantren) sau alte hidrocarburi aromatice
cunoscute ca agenţi cancerigeni umani .
O alta problemă majoră a poluării solurilor o reprezintă utilizarea iraţională a pesticidelor,
erbicidelor şi a insecticidelor. Pesticidele sunt substanţe sau amestecuri de substanţe utilizate pentru
distrugerea dăunătorilor. Un pesticid poate fi o substanţă chimică, un agent biologic (virus sau
bacterie), antimicrobian, dezinfectant sau dispozitiv utilizat împotriva dăunătorilor. Dăunătorii pot fi
insecte, agenţi patogeni din plante, buruieni, moluşte, păsări, mamifere, peşti, nematozi (viermi
11
rotunzi) şi microbi în competiţie cu oamenii pentru hrană, răspândesc boli, distrug alimente şi mediul
de viaţă propice plantelor. Deşi există beneficii în utilizarea pesticidelor, există şi dezavantaje cum ar
fi toxicitatea potenţială la oameni, animale şi alte organisme. Erbicidele sunt utilizate pentru
distrugerea buruienilor. Sunt similare de cele mai multe ori cu auxinele şi sunt biodegradabile de către
bacteriile din sol. Cu toate acestea există un grup de erbicide, derivat din trinitrotoluen care are
impurităţi de dioxină, compus cu toxicitate foarte mare care provoacă decesul chiar dacă este utilizată
în cantităţi mici. Un alt erbicid foarte utilizat este Paraquat care deşi este foarte toxic se degradează
rapid în sol datorită acţiunii microorganismelor şi nu are efecte negative asupra faunei solului.
Insecticidele sunt utilizate pentru eradicarea dăunătorilor care afectează culturile. Insectele dăunează
culturilor atunci când acestea sunt pe sol sau depozitate.
Există diferite modalităţi de contaminare a solului cum ar fi: infiltraţiile de la depozitele de
deşeuri, evacuarea deşeurilor industriale în sol, percolarea apei contaminate în sol, excesul de aplicare
a erbicidelor şi a pesticidelor, infiltraţiile de la deşeurile solide etc.
Solul poluat sau contaminat afectează sănătatea umană prin contactul direct cu solul sau prin
inhalarea contaminanţilor din sol care s-au vaporizat. Ameninţări potenţiale mari sunt reprezentate de
infiltrarea contaminanţilor din sol în acviferele de apă subterană utilizate pentru consum uman, uneori
la distanţe foarte mari de sursele aparente de contaminare a solului. Rezultatul îl reprezintă apariţia
bolilor provocate de poluare.
Consecinţele asupra sănătăţii datorate expunerii la solul contaminat depinde de tipul de poluant,
calea de atac şi de vulnerabilitatea populaţiei expuse. Expunerea cronică la crom, plumb sau alte
metale grele, expunerea la solvenţi, la pesticide şi erbicide poate avea efecte cum ar fi cancerul, efecte
congenitale sau alte afecţiuni cronice. Expunerea la azotaţi sau la amoniac care poate rezulta din
activităţi industriale sau din cele antropice reprezintă pericol pentru sănătatea solului şi a apelor
subterane. Expunerea la benzen, la concentraţii peste limita admisă determină apariţia leucemiei.
Mercurul şi ciclodienele dau afecţiuni renale. Organofosfaţii şi carbonaţii pot determina blocare
neuromusculară dacă sunt utilizaţi în cantităţi mai mari decât cele permise. În general, substanţele
chimice utilizate necorespunzător determină cefalee, stări de greaţă, oboseală, iritarea ochilor şi
erupţii cutanate. La doze mari, unii poluanţi ai solului pot determina moartea prin contact direct, prin
inhalare sau ingestie.

12