Sunteți pe pagina 1din 27

LICEUL TEORETIC BICAZ

Proiect pentru examenul de calificare pentru obţinerea


certificatului de calificare profesională de nivel 3

Profil: Resurse naturale şi protecţia mediului

Specializare:Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului

Prof. îndrumător: Absolvent:

Cuciuc Antonela Badale Vasilică

2014

1
CONTROLUL AERULUI ATMOSFERIC

2
Cuprins

Capitolul I: Aerul. Elementul vital vietii

Capitolul II: Influenta agentilor poluanti asupra mediului

Capitolul III: Surse de poluare a aerului

Capitolul IV: Modul de dispersie al poluantilor aerului

Capitolul V Metode de diminuare a poluantilor aerului

Bibliografie

ARGUMENT

3
Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanţe solide, lichide sau gazoase. Dat
fiind faptul că atmosfera este cel mai larg şi în acelaşi timp cel mai imprevizibil vector de
propagare al poluanţilor, ale căror efecte sunt resimţite în mod direct şi indirect de om şi de către
celelalte componente ale mediului, se impune ca prevenirea poluării atmosferei să constitue o
problemă de interes public, naţional şi internaţional.
Poluarea aerului este cea mai gravă problemă, întrucât are efecte pe termen scurt, mediu
şi lung. Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe,
calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu
efect de seră şi unele manifestări ale schimbărilor climatice. Monitorizarea calităţii aerului
implică urmărirea elementelor incluse în cele patru categorii de probleme:
- sursele şi emisiile de poluanţi atmosferici;
- transferul poluanţilor în atmosferă;
- nivelul concentraţiilor de poluanţi în atmosferă şi distribuţia spaţio-temporală a acestora;
- efectele poluanţilor atmosferici asupra omului şi mediului biotic şi abiotic.
Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului sunt necesare măsuri de
control ale emisiilor poluanţilor. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se
calculează emisiile de poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară
prin metode adecvate de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie
şi pe indicatori de activitate. Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială, ţintele
spaţiale şi temporale reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităţilor de mediu, în
identificarea 17ţintelor ce trebuie atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât şi
la nivel naţional. Indicatorii selectaţi trebuie să răspundă criteriilor de identificare şi să fie
relevanţi pentru problemele principale privind atmosfera.
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un
mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi
a degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să
armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene. Indicatorii
cu privire la calitatea aerului sunt calculaţi pe baza datelor înregistrate de sistemul de
monitorizare a calităţii aerului şi sunt consideraţi ca fiind cei mai importanţi, în scopul evaluării
situaţiilor concrete, în comparaţie cu ţintele de calitate stabilite de reglementări.

4
Aerul este factorul de mediu cel mai important pentru transportul poluanţilor, deoarece
constituie suportul pe care are loc transportul cel mai rapid al acestora în mediul înconjurator,
astfel că supravegherea calităţii atmosferei este pe prim loc în activitatea de monitorizare.
Din datele de calitate ale aerului, obţinute din reţeaua de monitorizare, rezultă o uşoară
îmbunătăţire a calităţii aerului datorată diminuării activităţilor economice şi programelor de
retehnologizare şi modernizare, realizate la nivelul unor unităţi industriale, precum şi
intensificării activităţii agenţiilor de protecţia mediului (creşterea numărului de inspecţii la
agenţii economici a căror activitate produce impact asupra calităţii aerului).

Capitolul I
Aerul. Elementul vital vietii
I.1. Invelisul gazos al Pamantului

Aerul formeaza un invelis gazos care inconjoare Pamantul, avand o grosime


medie de aproximativ 3.000 km, numit atmosfera. Principalele zone in care este subimpartita
atmosfera sunt:
• troposfera 0 - 11 km altitudine;
• stratosfera 11 – 35 km altitudine;
• mezosfera 35 – 80 km altitudine;
• termosfera 80 – 400 km altitudine;
• exosfera 400 – 3.000 km altitudine.
Aerul este present pretutindeni, atat la suprafata scoartei terestre cat si in toate
spatiile aflate in legatura cu atmosfera: in crapaturile si porii solului, in pesteri, in apa, in apa
marilor si oceanelor etc.
Aerul este un amestec de gaze in compozitiia sa normala intrand: azot, oxigen,
bioxid de carbon, ozon, alte gaze, vapori de apa, puberi, bacterii etc. ( vezi anexa 1 – tabelul 1 )
Prin acest schimb de gaze aerulu intrtine viata asigurand arderile necesare
desfasurarii tuturor proceselor fiziologice din organismul uman. Aerul poate actiona insa si in
sens patologic aspra omului atunci cand este poluat.

I.2. Poluantii aerului - clasificare

Poluantii aerului sunt substante solide, lichide sau gazoase, naturale sau artificiale
ce pot si aero purtate.
Clasificarea poluantilor aerului se pot face dupa :
a) starea de agregare
• suspensii (aerosoli) – sunt particule solide sau lichide dispersate in atmosfera.
Principala lor caracteristica consta in faptul ca in functie de marima sau greutate ele au o
stabilitate diferita in aer. Cele mai mari si mai grele se depun depede si se numesc pulberi

5
sedimentabili, iar cele mai usoare si mai mici pot persista timp indeungat si se numesc pulberi in
suspensie;
• gaze – sub forma de poluanti in stare gazoasa, raspanditi in atmosfera datorita
calitatii de a difuza cu usurinta, fiind purtati uneori la mari distante de locul unde au fost produsi
si eliminati in atmosfera ;
b) provenienta
• primari – acei poluanti care provin direct din surse de poluare identificate sau
identificabile ;
• secundari – acei poluanti care sunt produsi in mediu, prin intereactiunea dintre
doi sau mai multi poluanti primari sau prin reactia cu constituentii normali ai aerului ;
c) actiunea lor specifica asupra organismului
• iritanti – sunt cei mai raspanditi in mediu, din aceasta categorie facnd parte
pulberile cu un grad scazut de solubilitate, oxizi de sulf si azot, substante oxidante, ammoniac,
fluor, clor, vapori de acid florhidric si clorhidric;
• asfixiantii – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric, hidrogenul
sulfurat ;
• toxici sistemici – sunt metale grele si metaloide ca plumbul, zincul, cadmiul,
mercurul etc.
• cancerigeni : - pot fi in functie de structura chimica :
• oraganici : - hidrocarburi policiclice aromatice, colaranti sintetici
(anilina), substante organice clorurate (pesticide) ;
• anorganici : - Cr (produce cancer nazal), As (prduce cancer hepatic), Cd
(produce cancer de prstata), Ni (produce cancer al cailor respiratorii), substante radioactive
(produc cancer tiroidian);
• fibrozonati – sunt suspensii de ciment, pulberi cu bioxid de siliciu si beriliu,
pulberi inerte, cuart ;
• alergizanti – pot fi de natura :
•minerala ( cu continut mare de cuart);
• organica : vegetala (in, canepa, tutun, cafea, cacao, ricin, soia) sau
animala (puf, pene, fulgi).

I.3. Surse de poluare a aerului

Surse de poluare a aerului pot fi clasificate in doua grupe:

• surse naturale ;
• surse arificiale (rezultate din activitati umane, antropogene).

Toti poluantii produsi de aceste surse se numesc ,, poluanti primari’’. Termenul


de ,, poluanti secundari’’ este corelat cu termenul de ,,efect secundar’’ asupra mediului ambiant,
vietii si sanatatii umane. Uneori activitatile omului se indreapta catre imbunatatirea calitatii
produselor (alimente, medicamente, apa potabila etc.), sau catre indepartarea rezidurilor rezultate
din activitatea sa, avand ca rezultat compusi cu grad inalt de toxicitate. De exemplu, procesele de
incinerare a rezidurilor pot deveni surse de poluare cu compusi extrem de toxici.

I.3.1. Sursele naturale de poluare a aerului nu provoaca decat in mod exceptional


poluari importante ale atmosferei. Cea mai comuna dintre poluarile naturale este poluarea cu
6
pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vant pana la o
anumita altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenta si
sanatatea populatiei. De asemenea, dintre sursele naturale de poluare putem mentiona eruptiile
vulcanice, emanatiile de gaze din sol, poluarea produsa de procese naturale de descompunere in
sol a sunbstantelor organice, incendiile din paduri etc.

I.3.2. Sursele artificiale – antropogene, sunt mult mai importante, inmultirea


acestora constituind cauze pentru care protectia aerului reprezinta o problema vitala a lumii
contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activitatii omului, a progresului societatii, in primul
rand a procesului de industrializare si urbanizare, avand drept consecinte poluarea mediului,
implicit si poluarea aerului.
Sursele de poluare artificiale ale aerului pot fi clasificate in :
• surse de poluare stationare ; • surse de poluare mobile.
Capitolul II
Influenta agentilor poluanti asupra mediului

II.1. Impactul agentilor poluanti

Poluantii emisi in atmosfera sunt supusi fenomenului de autopurificare, care


cuprinde in esenta procesul de diluare, de transformare chimica si de sedimentare. Procesele de
diluare si sedimentare determina totdeauna scaderea concentratiei, cele de transformare chimica
pot avea insa ca rezultat aparitia unor substante cu agresivitate si mai mare. Unele reactii chimice
din atmosfera sunt benefice ducand la formarea unor substante mai putin agresive, de exemplu
reactia dintre clor si amoniac cu formarea clourii de amoniu, compus mai putin agresiv si cu
stabilitate mai mica in atmosfera.
Mult mai important este fenomenul de dilutie si sedimentare, care este conditionat
de proprietatile substantelor poluate si de conditiile mediului aerian in care patrund. In ceea ce
priveste natura poluantilor, suspensiile au stabilitate mai mica in atmosfera decat gazele si o
capacitate de difuzie mai redusa, stabilitate care este cu atat mai mica cu cat dimensiunea si masa
sunt mai mari. Au deci, in raport cu gazele capacitatea mai redusa de a se dilua in aer, in schimb
sedimenteaza ma usor.
Gazele au capacitate de difuzie mai mare in atmosfera, capacitate care este invers
proportionala cu densitatea. Gazele cu densitate mare (de ex .: clorul, vaporii de mercur etc.) se
acumuleaza la nivelui solului, cele cu densitate mica ( de ex. : oxidul de carbon) se ridica repede
in straturile superioare ala atmosferei.

II.1.1. Oxizii de carbon

Monoxidul de carbon, este considerat ca fiind cel ma raspandit agent poluant, incolor,
inodor, insipid, putin mai usor decat aerul. Este estimat la cca. 230 milioane t/an cu o remanenta
de 2-3 ani, dupa care se transforma in CO2.
Principalele surse de CO sunt gazele de ardere incompleta de la roducerea energiei
termice prin arderea combustibililor fosili, gazele de esapament, gazele de cocserie (50%) si
convertizoanele de oxigen (75%) precum si gazele de cracare catalictica in faza de regenerare a
catalizatorului. Efectul nociv imediat se datoreaza faptului ca reactioneaza cu hemoglobina,
impiedicand transportul de O2 de la plamani la celule, formand carboxihemoglobina, produs

7
responsabil de intoxicatii grave si deces la om si alte vietuitoare. De mentionat ca hemoglobina
are afinitate pentru CO de 200 ori mai mare decat pentru O 2, ceea ce explica pericolul
intoxicatiilor cu CO2.
Cantitatea de CO2 este mai mare (24.000 ppm/vol) in cazul utilizarii drept carburant a
benzinei decat in cazul utilizarii motorinei (1.000 ppm/vol). O importanta metoda de reducere a
cantitatii de monoxid de carbon a constituit-o inlocuirea benzinei cu plumb, cu benzina fara
plumb.
In ultimul deceniu, prin impunerea filtrului catalictic plasat in teava de espament a
masinilor, procentul de oxid de carbon a scazut mult in orasele din tarile puternic dezvoltate
economic. De mentionat ca si in Romania s-au introdus de la inceputul anului 2000 asemenea
norme (cunoscute sub numele Euro 2).
Conform STAS 12574/87 – ,, Aer din zonele poluate – conditii de calitate’’,
concentratiile maxime admise sunt, pentru media de scurta durata (30 minute) 6,0 mg/m 3, iar
pentru media de lunga durata, de 2 mg/m3.
Emisiile de CO2 in gazele de esapament in Romania sunt normata la 2-4% din volumul
acestora.

II.1.2. Oxizii de azot

Impactul asupra mediului. Prezenta oxizilor de azot in atmosfera produce prejudicii


asupra plantelor. Este insa dificil de determinat cu exacitate, care efecte sunt rezultatul direct al
actiunii oxizilor de azot si care al actiunii poluantilor secundari produsi in ciclul fotolitic al
oxizilor de azot. S-a dovedit ca unii dintre acesti poluanti secundari sunt foarte vatamatori pentru
plante. Actiunea concentratiilor ridicate de dioxid de azot asupra plantelor s-ar putea datora si
formarii de acid azotic.
La o expunere de o ora la concentratii relativ ridicate de dioxid de azot, de exemplu de 25
ppm, se produce cadera frunzelor. La o xpunere de ora, la concentratii de 4-8 ppm, se observa la
unele plante o necroza care cuprinde aproximativ 5% din suprafata frunzei.
Cercetarile asupra mortalitatii animalelor indica faptul ca dioxidul de azot este de patru
ori mai toxic decat monoxidul de azot. In atmosfera poluata, monoxidul de azot nu este iritat si
nu este considerat un pericol pentru sanatate. Pericolul privind prezenta monoxidului de azot in
atmosfera poluata consta in faptul ca se oxideaza la dioxid de azot care este mult mai toxic.
In testele facute pe animale expuse la concentratii foarte mari de monoxid de azot s-au
observat o paralizie a sistemului nervos central si convulsii.
Dioxidul de azot exercita un efect toxic foarte puternic. Informatiile respective provin
mai ales din studiile de laborator facute asupra animalelor. Concentratiile de dioxid de azot mai
mari de 100 ppm sunt mortale pentru cele mai multe specii de animale si 90% din decese sunt
cauzate de edem pulmonar. Sunt foarte rare speciile de animale care prezinta rezistenta la
expuneri de dioxid de azot in concentratii de la 1 la 100 ppm. In general, in experimentele
efectuate la aceste concentratii moartea survine de la 10 minute pana la aproximativ 21 ore de
expunre, in functie de animal.
Efectele toxice ala dioxidului de azot asupra animalelor se manifesta prin schimbari in
functionarea plamanilor, modificari in structura proteinelor, schimbari celulare, marirea
veziculelor pulmonare, modificari hematologice si enzimale, pierderi in greutate,
susceptibilitatea la infectii respiratorii etc.

8
Informatiile referitoare la efectele toxice ale dioxidului de azot asupra omului se gasesc in
literatura, in numar redus si numai in legatura cu concentratii mai mari decat cele prezente in
aerul ambiant. Exista numeroase imprejurari in care expunerile profesionale laactiunea
monoxidului de azot pot afecta sanatatea oamenilor.
Pot apare mai multe tipuri clinice de otravire cu oxizi de azot. La unele cazuri apar o
iritatie severa cum manifestari de arsuri si sufocari, tuse violenta insotita de expectoratie de
culoare galbena. La alte cazuri apare voma, somnolenta, slabiciune, pierderea cunostintei.
Persoanele care sufera ascest tip de otravire nu prezinta edem pulmonar si daca sunt scoase din
mediu isi pot reveni complet. Astfel intoxicare poate deveni fatala. Al treilea tip, care sufera asa-
zisa intoxicatie de ,,soc’’, przinta simptome severe de asfixiere, convulsii si oprirea respiratiei.
Aceste cazuri de intoxicare pot rezulta in urma inhalarilor de oxizi de azot in concentratii
ridicate.
Expunerile cronice intermitente la concentratii de ordinul 10-40 ppm dioxid de azot pot
provoca in ultima instanta enfizem.
Pragul pentru perceperea mirosului de dioxid de azot la om pare a fi de aproximativ 0,12
ppm.

Alte efecte. Sub actiunea oxizilor de azot se produce o reducere a culorii colorantilor
fixati pe fibrele textile si o tendinta de ingalbenire a anumitor aditivi ai textilelor. Cea mai mare
sensibilitate la actiunea oxizilor de azot o prezinta colorantii utilizati pentru fibre tip acetat de
celuloza. Anumite fibre sintetice reactioneaza direct cu oxizii de azot producand o colorati
galbena, datorita unei proprietati a fibrei insasi.
Concentratii de 0,066-0,084 ppm dioxid de azot produc efecte cosrosive asupra unor
materiale.
Modul cel mai obijnuit de manifestare a poluarii urbane a aerului il constituie reducerea
vizibilitatii. Aceasta este cauzata de dispersia si absortia luminii de catre particulele sau gazele
din atmosfera.
Dioxidul de azot - intens colorat - absoarbe lumina in intreg spectrul vizibil, dar mai ales
la lungimi de unde mici (violet, albastu si verde).
In atmosfera dioxidul de azot reduce stralucirea si contrastul dintre obiectele indepartate
si produce impresia ca orizontul si obiectele sunt colorate galben-pal pana la rosu-brun.
Prezenta suplimentara aparticulelor solide si aerosolilor combinata cu prezenta dioxiduil
de azot reduce si mai mult vizibilitatea, contrastul si stralucirea obiectelor, dar suprima efectul de
colorare a oxizilor de azot.
STAS 12574-87 intitulat ‘’ Aer din zonele protejate – conditii de calitate’’ prevede pentru
dioxidul de azot urmatoarele valori pentru CMA: 0,75 mg/m3 media pe 30 de minute ; 0,25
mg/m3 zilnica si 0,06 mg/m3 media anuala.

II.1.3. Oxizii de sulf

Impactul asupra mediului. Prezenta dioxidului de sulf in atmosfera constituie principala


cauza a proceselor distructive asupra plantelor. Multe plante prezinta o sensibilitate accentuata la
actiunea oxizilor de sulf in comparatie cu oamenii si animalele. Sensibilitatea variaza in functie
de concentratie si de timpul de expunre.
Dioxidul de sulf provoaca leziuni localizate, cu efecte generale asupra plantelor.

9
Celulele sunt mai intai inctivate. Daca atacul este masiv, tesuturile vegetale se distrug ramanand
urme caracteristice asupra nervurilor. Leziunile provocate de dioxidul de sulf si tulburarile
produse in asimilatia clorofiliala diminueaza fotosinteza. Mecanismulactiunii toxice a dioxidului
de sulf asupra plantelor este inca putin cunoscut. Se stie insa ca actiunea sa toxica este
determinata de proprietatile sale oxido-reducatoare si de aciditatea sa. O serie de factori ca
luminozitatea puternica, umiditatea si temperatura favorizeaza aparitia leziunilor chiar la
concentratii mai mici de dioxid sulf.
Comportamentul diferitelor specii de vegetale la actiunea dioxidului de sulf este foarte
variar. Plantele cu frunze suculente prezinta cea mai mare sensibilitate, in tipm ce plantele cu
frunze aciculare prezinta cea mai mare rezistenta.
Dioxidul de sulf ca poluant atmosferic exercita asupra omului cu totul alte efecte decat
dioxidul de sulf pur. Sinergismul cu alti poluanti atmosferici, in special cu particulele solide,
accentueaza efectele toxice ala dioxidului de sulf.
Concentratiile de dioxid de sulf care produc efecte detectabile in organismele animale si
umane sunt mult mai mari decat cele corespunzatoare pentru vegetatii.
Efectele dioxidului de sulf asupra omului se manifesta in primul rand printr-o iritatie a
sistemului respirator. Acesta apre la concentratii de 5 ppm. ; inunele cazuri iritatia apare la
concentratii de 1-2 ppm si este insotita da spasm bronsic la concentratii de 5-10 ppm.
In ceea ce priveste actiunea toxica acuta a dioxidului de sulf prin expuneri intermitente la
concentratii mai ridicate, parerile diversilor autori sunt intru totul unanime. In privinta actiunii
cronice, prin expuneri continuue la concentratii relativ mici, parerile sunt diferite si merg pana
acolo in cat neaga o astfel de actiune. Numeroase cercetari au dovedit insa efectele cronice ale
expunerilor indelungate la concentratii mici. S-a dovedit ca dioxidul de sulf odata intrat in
organism prin caile respiratorii apare in sange si produce tulburari in metabolismul glucidelor si
in procesele enzimatice. In prezenta particulelor solide actiunea dioxidului de sulf determina
efecte si mai grave.
La concentratii anuale de 100 µg/m3 paricule asociate cu concentratii de 30 µg/m 3 dioxid
de sulf se constata o crestere a sensibilitatii la diferite boli a copiilor.
Experientele facute pe loturi de animale expuse la inhalatii de dioxid de sulf au scos in
evidenta o mortalitate crescuta. Ca si la om, daca dioxidul de sulf este absorbit pe particule solide
efectele sunt si mai grave. Efectul cumulativ determina o crestere a numarului de imbolnaviri si
decese in randul animalelor expuse.
In orase mari, alaturi de dioxidul de sulf sunt prezente si cantitati importante de trioxid de
sulf. Inhalat de oameni si animale, produce efecre iritante mult mai puternice decat dioxidul de
sulf si determina aparitia spasmului bronsic, chair in concentratii relativ scazute. Sinergismul cu
dioxid de sulf si cu alte substante poluante prezente in atmosfera duce la aparitia unor reactii
fiziologice noi.
Alte efecte. Oxizii de sulf ataca diversele materiale mai ales cand, in prezenta umiditatii,
sunt trecuti in acid sulfuric, cu capacitate de distrugere mai mare. Dioxidul de sulf in prezenta
particulelor are o capacitate de distrugere si mai mare. Astfel, oxizii de sulf corodeaza
suprafetele metalice, deterioreaza si decoloreaza cladirile, ataca marmura si orice piatra de
constructie, deteriorand astefel monumentele. Aciditatea aerului poluat datorata oxizilor de sulf,
deterioreaza si decoloreaza tasaturile, obiectele de piele, hartia etc.
C.M.A. prevazut in STAS 12574-87 prevede pentru SO2 valori medii de 0,75 mg/m3
pentru 0,5 ore, de 0,25 mg/m3 pentru 24 de ore si de 0,01 mg/m3 pe an.

10
II.1.4. Hidrogenul sulfurat

Impactul asupra mediului. Hidrogenul sulfurat, este foarte toxic pentru oameni, intra in
corpul omenesc pe cale respiratorie, de unde este transportat de sange la diferite organe ale
corpului. Hidrogenul sulfurat care a intrat in sange, poate produce la blocarea transferului de
oxigen, mai ales in concentratii mari.
In general, hidrogenul sulfurat este o otrava pentru celule si enzime si poate produce
schimbari ireversibile in sistemul nervos. La concentratii mai mari de hidrogen sulfurat, moartea
survine prin paralizie rapida a centrului respirator. Totusi, daca victima este scoasa imediat din
mediul toxic si respiratia este initiata inainte de stopul cardiac, se poate obtine o recuperare
rapida. La concentratii mici, hidrogenul sulfurtat provoaca conjunctivita, secretie lacrimala,
iritarea traseului respirator, edem pulmonar, vatamarea muschiului inimii, schimbari psihice,
pierderea echilibrului, paralizia nervilor, spasm, inconstienta, colaps circulator. Simptomele
comune sunt: gust metalic, oboseala, diaree, intunecarea verii, durere intensa a ochilor, insomnie
si ameteala. Hidrogenul sulfura prezinta efecte sinergetice in amestec cu disulfuri organice si
oxid de carbon, chiar in cazul in care fiecare gaz in parte este sub limita de periculozitate.
Hidrogenul sulfurat are un miros asemanator cu cel al oualelor stricate ; acest stimul este
cel mai sensibil indiciu al prezenteti sale in concentratii mici. Perceperea mirosului depinde de
indivizi, varsta, sex, locul in care se gaseste, daca individul fumeaza. Sensibilitatea mirosului
variaza intre 1-45µg/m3. Pana la 50.000µg/m3 mirosul este puternic, dar nu este intolerabil. La
concentratii mai mari datorita paraliziei nervului olfactiv, datele asupra mirosului se falsifica. La
concentratie peste 1.120.000µg/m3 ,nu mai exista senzatie si moartea vine rapid. Pierderea
sinsibilitatii mirosului apare la cca. 150.000µg/m3 dupa expunere de 2-15 minute.
Hidrogenul sulfurat produce aceleasi efecte si asupra animalelor domestice ca si asupra
omului. Experimentele cu cantitati sub 60.000µg/m3 timp de 5 ore asupra unor plante nu au
produs efecte nocive. Doze mai mari afecteaza aceste plante. Mai sensibile sunt tomatele,
tutunul, castraverii. Hidrogenul sulfurat este daunator mai ales pentru plante tinere. Simptomele
atacului constau in vestejire, ofilire.

Alte efecte. Hidrogenul sulfurat din atmosfera reactioneaza cu vopselele care contin
saruri ale metalelor grele in picmentii lor si in uleiul sicativ, cu care foemeaza un precipitat care
se inchide la culoare sau decoloreaza suprafata. Cel mai comun picment este albul de plumb, un
carbonat bazic de plumb. Acesta se inegreste in prezenta hidrogenului sulfurat.
Prezenta hidrogenului sulfurat intuneca rapid cuprul si argintu. Aliajele cu aur sunt
rezistente fata de hidrogen sulfurat, dar ataca zincul la temperatura camerei, formand o pelicula
protectoare.
Standardele statelor prevad diferite limite permise ale concentratiei de hidrogen sulfurat
in atmosfera, la noi in tara C.M.A. in STAS 12574-87 sunt: 0,015mg/m 3 media pe 30 de minute
si 0,008 mg/m3 media zilnica.

II.1.5.. Acidul clorhidric si clorul

Impactul asupra mediului. Acidul clorhidric irita si astaca membranele ochiului si


mareste perioada respiratorie. Efectele daunatoare asupra organismului se agraveaza in functie de
concentratie si timp de expunere, provocand edem pulmonar si chiar moarte in cazuri extreme.
Pana la concentratia de 5 ppm prezenta acidului clorhidric nu are efecte deranjante iritarea

11
membranelor mucoaselor are loc la 10 ppm. Dificultati respiratorii apar la o doza de 10-50 ppm.
Activitatea devine imposibila la doze intre 50 si 100 ppm, omul nu poate sta mai mult de 60
minute la astfel de concentratii. Expunerea omului nu mai cateva minute la o concentratie de
2000 ppm produce moartea. Acidul neutralizeaza alcaliile tesuturilor si inflameaza partea
superioara a plamanului, produce edem pulmonar, spasm lasringial, urmata de moarte.
Acidul clorhidric umed nu are aceleasi efecte ca acidul clorhidric gazos, intru cat acesta
nu are actiune puternic dizhidratanta asupra tesuturilor. Cu toate acestea, ceteurile acide ale
solutiilor de acid clorhidric calde produc rani ale nasului si ale gingiilor, ulcerarea mucoaselor
nazle si ale gurii si senzibilizarea pielii fetei asfel incat barbieritul devine anevoios.
O expunere prelungita a cantitatii mici de acid clorhidric provoaca eroziunea dintilor.
Limita de percepere a mirosului indicata in literatura este intre 0,06-10 ppm. Expunerea iepurilor
sau a porcilor la o doza de 670 ppm, un timp de 2-6 ore este fatala. O expunere de 30 minute la o
doza de 4300 ppm este fatala pentru toate animalele. La aceste concentratii acidul clorhidric
produce necroza epiteliilor traheei si ale bronhiilo, edem pulmonar, emfize, rani ale vaselor
pulmonare. Se produc leziuni si in alte organe.
Studiile sistematice efectuate asupra sensibilitatii plantelor expuse actiunii acidului
clorhidric arata ca, la o doza de 5-20 ppm in doua zile plantele mor.
Se stie ca ceata de acid clorhidric si solutiile respective sunt extrem de corosive pentru
metale si aliaje. Coroziunea metalelor creste cu cresterea concentratiei acidului.
STAS 12574-87 prevede urmatoarele concentratii maxime admise (CMA): 0,3mg/m 3
media pentru 30 minute ; 0,1mg/m3 medie zilnica.
Clorul este un agent oxidant foarte puternic capabil sa reactioneze atat cu substantele
organice, cat si cu cele anorganica. Acesta il face periculos pentru oameni, animale, plante si
numeroase materiale. In prezenta umiditatii, se formeaza acidul hipocloros care este un alt agent
oxidant puternic si acid clorhidric, unul dintre cei mai putrnici acizi:
Cl2 + H2O == HClO + HCl
Daca acesti acizi se formeaza in membranele mucoaselor corpului, are loc o puternica
vatamare.
Sensibilitatea variaza de la persoana la persoana. Efectul principat observat este iritarea si
coroziunea mucoaselor ochilor, nasului, gatului si cailor respiratorii. Expunerea la concentratii
mari poate cauza edem pulmonar, pneumonie, emfizem si bronsite. In cazuri extreme, se poate
produce moartea prin sufoacare. Exista indicii ca omul prezinta toleranta pentru concentratii
mici.
La concentratii ale clorului sub 1 ppm oamenii simt anumite iritatii. Expunrea la
concentratii de 14-21 ppm o perioada de 30-60 minute devine periculoasa. O doza de 100 ppm
nu poate fi tolerata mai mult de 1 minut.
Simptomele intoxicarilor acute sunt : teama, soc, grata, vomitare, arderea ochilor,
sincopa. Expunrea la doze mari este urmata de socuri cu o costrictie spontana a muschilor traheei
sau bronhiilor intr-un astfel de grad incat urmeaza sufocarea. Deoarece clorul ataca usor
mucoasele, oraganele respective sunt afectate. Intrarea cloruluo in sange are loc numai la doze
masive (2 g/m3) si este fatala.
Efectele cronice, datorate unor expuneri la concentratii mici, s-au putut pune in evidenta
in unele cazuri. Muncitorii din jurul instalatiilor de albire, daca sunt expusi la concentratii ce cca.
5 ppm sufera de maladii ale bronhiilor si sunt predispusi la tuberculoza. Dintii acestora sunt
colorati de acidul clorhdric produs de reactia clorului cu uniditatea din gura. S-a observat
ulcerearea membranei mucoaselor nasului.

12
Animalele expuse la doze de oridunul zecilor sau sutelor de ppm un timp de cateva
minute pana la cateva ore, mor in majoritatea cazurilor. Clorul produce hemoragia plamanului si
edem pulmonar mai usor decat concentratii egale de amoniac, acid cianhidric, dioxid de sulf si
hidrogen sulfurat.
Datele cunoscute arata ca plantele sunt sensibile la clor in functie de doze, de specie, de
varsta lor. Simptomele care au fost observate sunt necroza si decolorarea frunzelor.

II.1.6. Florul si compusii sai

Impactul asupra mediului. In stare concentrata florul actioneaza puternic asupra


mucoaselor si face ca mirosul sa devina putin sensibil, astfel incat se respira in continuare
neobservat, in consecinta, ataca puternic traheea ceea ce limiteaza respiratia si determina o
senzatie de sufocare. Acidul fluorhidric actioneaza iritant asupra mucoaselor cu intepaturi si
arsuri, curgerea nasului, lacrimare, tuse, sangerari ale mucoaselor si apoi voma, colici, simptome
cerebrale, tulburari ale vederii etc. Asupra pielii fluorul produce arsuri cu basici. Produce o
iritare puternica a ochilor si caonjunctivita. In consecinta, sunt necesare masuri de protectie.
Acidul fluorhidric este o otrava caustica puternica, chiar mai puternica decat acudul
clorhidric.
Acidul fluorhidric concentrat introdus in stomac produce voma, precum si alte simptome,
iar in final moartea. Chiar in concentratii de cca. 6% provoaca o senzatie de intepare, are loc
mortificarea epiteliilor, voma, oboseala.
Muncitorii care graveaza sticla se pot imbolnavi datorita iritarii organelor respiratorii si a
pielii mainilor. Se limiteaza folosirea acidului florhidric prin utilizarea unor suflatoare cu nisip
pentru a matisa sticla. Otraviri cronice pot avea loc la fabricile de ingrasaminte chimice, unde se
utilizeaza fosfati naturali ce contin fluor care se degaja ca acid fluorhidric, la atcul acestora cu
acid sulfuri.
Ca prim ajutor contra arsurilor cu HF se recomanda spalarea cu apa multa si stropire pana
se formeaza basici. Apoi se freaca pielea cu o perie de perlon pana se indeparteaza tesutul ars. Se
trateaza locurile atinse cu o pomada de acid de calciu, cu o solutie de amoniac, cu o pasta de
glicerina-oxid de magneziu sau o alifie de stearat de magneziu si cu o solutie 10% de calciu-
gluconat-lactobionat.
La arsuri intrne se recomanda albus de ou, lapte, bauturi vascoase, pilule de gheata,
cocaina. Se pot face injectii cu lactat sau gloconat de calciu. Nu se folosesc grasimi, care fac ca
fluorul sa patrunda in organism. Se lucrreza cu ochelari, manusi, costum impermeabil, cisme.
Difluorura de oxigen F2O este mai periculoasa decat fluorul. Acesta patrunde adanc in
plaman si probabil pana in alveolele respective, producand o tuse continua, greata si dispnee.
Inhalarea trifluorurii de azot impura provoaca dureri de cap, voma, diaree.
Azotatul de fluor, in concentratii mai mari, provoaca intepaturi in nas, dureri de cap si
greutate in respiratie.
Acidul hexafluorosilicic este foarte otravitor. El provoaca arsuri ale pielii si ale
mocuaselor. In solutii diluate este un dezinfectant. Acidul fluorofosforic aste corosiv, produce
iritari, arde pielea si mucoasele. Intoxicatiile cronice cu fluor produc patarea smaltulului dintilor
si ateroscleroza. Patarea dintilor este determinata de un continut mic de fluor in apa de baut.
Dintii cu continut mai mare de fluor sunt mai rezistenti. Dinti patati, usor de rupt, cu picmenti

13
galbeni pana la rosu-negru, apar in masa dintelui la concentratii prea mari de fluor in apa
potabila (1mg/l).

II. 2. Influenta substantelor radioactive

Impactul asupra mediului. Radonul inhalat afecteaza tesuturile plamanilor, conducand,


in final, la cancerul pulmonar. Se estimeaza ca riscul imbolnavirilor ca radon este de 10 ori mai
mare la fumatori, in comparatie cu nefumatorii.
Masuri de ameliorare a mediului. De o deosebita importanta este captarea gazelor,
pulberior etc., in locurile unde apar sursele de poluare, deoarece odata patrunse in atmosfera
interventia este foarte dificila. Pentru prevenirea si combaterea poluarii cu substante radioactive
este extrem de importanta colectarea tuturor reziduurilor de substante radioactive, ramase dupa
prelucrarea minereurilor radioactive si a deseurilor din totate domeniile de utilizare a acestora.
In ceea ce priveste radonul, pentru evitarea contaminarii, este necesara asigurarea evitarii
patrunderii lui in cladiri, locuinte, etc.
In tara noastra, standardele in vigoare prevad : pentru depunerile radioactive limita de
avertizare 370 Bq/m3 /zi, iar ca limita de alarmare 1850 Bq/m3/zi ; pentru aerosoli, limita de
avertizare este de 185 mBq/m3, iar limita de alarmare 333m Bq/m3 (mBq = milibecquerel).

II.2.1. Arsenul

Impactul asupra mediului. Efectul arsenului asupra oamenilor, animalelor si plantelor,


depinde de concentratie si de compusul chimic in care acesta se gaseste. Arsenul metalic este
putin toxic. Arsenul pentavalent nu este toxic, insa in organism se transforma usor in compusi
trivalenti care sunt toxici. Cei mai toxici sunt arsentii alcalini, urmeaza apoi arsenatii alcalini
urmati de arsenul coloidal. Trioxidul de diarsen (arsenul alb) este foarte toxic. Este utilizat la
distrugerea buruienilor, a rozatoarelor, insectelor si la conservarea pielii. In medicina se foloseste
in tratarea dermatitelor, bronsitei cronice, astmei, anemiei si pentru tratarea neoplasmului pielii.
In medicina veterinara se utilizeaza pentru tratarea emfizemului pulmonar, a tusei cronice,
anemiei, a debilitatii si a bolilor de piele neparazitare. Simptomele unei intoxicari acute sunt
iritarea sistemului gastro-intestinal, greata, voma, diaree care continuua cu soc si moarte.
Intoxicarea cronica consta in exfoliere, pigmentarea pielii, herpes, degenerarea ficatului si
rinichilor. In mod asemanator anhidridei arsenoase se comporta trisulfura de diarsen, selenura de
diarsen, pentaflorura de arsen, pentaselenura de diarsen.
Triclorura de arsen este extrem de toxica. Formeaza prin hidroliza acid clorhidric, care
este iritant si anihidrida arsenoase. Trifluorura de arsen este de asemenea foarte toxica.
Arsenul din praful din aer cauzeaza iritarea pielii si a membranelor mucoase, absortia
facandu-se mai ales pe portiunile umede ca si cele de la cutele epidermei. Apar dermatite,
bronsite usoare, iritatii nazale. La o expunere mai severa are loc perforarea septului nazal.
Simptomele acute ale otravirii cu arsen sunt : inflamarea stomacului si intestinelor,
dificultate de inghitire, arsuri in gat, crampe violente, diaree, voma, raceala, piele umeda, febra,
iregularitate a batailor inimii, moarte posibila in cateva zile.
Dintre simptomele cronice se citeaza : salivarea, pierderea poftei de mancare, vomitari
ocazionale, durere in stomac si intestine, diaree sau constipatie, inflamarea mucoaselor nasului si
ale gingiilor, perforarea septului nazal, stranut, tuse, ulcerarea pielii, pigmentarea cenusei a pielii,
dermatite.

14
Arsina este cel mai toxic compus al arsenului. Aceasta este mai toxica decat oxidul de
carbon de 10-20 ori. Ea se formeaza cand se degaja hidrogen in prezenta arsenului. O expunere
timp de o ora la o doza de 210.000µg/m 3 este foarte riscanta. Expuneri la mai putin de 150µg/m3
produc anemie hemolitica, efectul primar fiind distrugerea celulelor rosii din sange.
Arsenul in orice forma este eliminat din corp prin urina, par, unghii, epitelii. Ele se
gaseste in cantitati mici in sange, tesuturi, oase si par. Timpul de injumatatire biologica pentru
excretia arsenului este de 30-60 ore.
Desi pare a exista o toleranta a organismului la arsen, in anumite limite apar keratoze pe
palma mainilor si pe talpa piciorelor, dupa folosirea arsenului in scopuri medicale.
S-a observat adesea ca dupa tratament cu arsen trivalent apare cancer. Compusii cu arsen,
in special arsenatul de plumb si cel de calciu au fost folositi ca insecticide. Cei mai multi arsenati
sunt toxici insectelor si au efect slab asupra plantelor. Animalele acvatice manifesta o rezistenta
deosebita fata de arsen, motiv pentru care unii compusi cu arsen se folosesc la controlul unor
plante acvatice. Arsenitul de sodiu este un sterilizant al solului din jurul gardurilor, in vecinatatea
podurilor, amplasamentelor radar, a terenurilor de tenis etc.
Se poate trage concluzia ca diferiti compusi ai arsenului sunt daunatori plantelor daca nu
sunt controlati. La intoxicari cu mari cantitati de anhidrida arsenoasa se recomanda injectii intra
venoase cu triosulfat de sodiu. Concentratia maxima admisa in STAS 12574-87 pentru media
zilnica este de 0,003mg/m3.

II. 2.2. Mercurul

Impactul asupra mediului. Prin inhalarea mercurului sau a unor compusi ai sai are loc o
intoxicare sau otravire datorita unei absortii a unor cantitati mari pe caile respiratorii. Vaporii de
mercur sau compusi ai sai inhalati, sunt mai periculosi decat cei ingerati.
Cea mai mare parte din vaporii de mercur inhalati sunt absorbiti in alveolele plamanului.
Alcoolul etilic inhiba absortia vaporilor de mercur prin inhalare. Compusii organici sunt
absorbiti in cantitate mai mica ecat cei anorganici. Prin trecerea vaporilor de mercur prin peretii
alveolari si capilari, mercurul elementar si sarurile mercuroase se oxideaza repede la saruri
mercurice. Acesta formeaza compusi solubili in sange, tesuturi, lipide si proteine.
Mercurul elementar este solubil in lipide si difuzeaza usor prin continutul lipidic al
membranelor celulare (peretii alveolari) fiind tranportat de lipidele sangelui la tesuturile
sensibile, de exemplu creierul. Mercurul metalic este oxidat la ionul mercuric care reactioneaza
cu grupele tiolice ale proteinelor.
Compusii organici cu mercur nu sunt transformati usor in compusi anorganici in sange, in
rinichi si in ficat. Anumiti compusi organici raman in cantitate mai mare in sange si se leaga de
tesuturi mai usor decat cei anorganici. Organele care ecumuleaza mercurul in cantitatea cea mai
mare sunt : rinichii, ficatul, creierul, splina si traseul respirator. Compusii organici se
concentreaza in cantitate mai mare in creier si in ficat decat cei anorganici.
Vaporii de mercur si compusii mercurului sunt excretati prin urina, fecale si in cantitate
mai mica prin bila, transpiratie, saliva si lapte.
Factorii principali care determina efectele mercurului in intoxicare oamenilor sunt :
marimea si viteza absortiei, proprietatile fozico-chimice ale compusilor inhalati, si
susceptibilitatea individuala.
Inhalarea mercurului in doze de 1200-8500µg/m 3 produce intoxicatii acute care afecteaza
mai intai sistemul digestiv si rinichii. Intoxicatiile acute se manifesta prin gust metalic, greata,

15
dureri abdominale, voma, diaree, dureri de cap si albuminurie. Dupa cateva zile, glandele
salivare se unfla, se dezvolta stomatite si gastreite si se formeaza, linii negre de sulfura de mercur
la gingiile inflamate. In continuare se pierd dintii si apare ulcer la buze si obraz.
Expuneri la doze sevre produc tensiune si greutate in piept, greutate in respiratie si tuse.
In stadiul final apar hemoliza, lipsa somnului, dureri de cap, ticuri faciale, tremuratul degetelor,
delir si halucinatii, apoi moartea.
Simptomele uzuale la intoxicarile cronice sunt erethismul, gingivitele si trmurul
muscular. Unele persoane manifesta neliniste nervoasa, insomnie, pierderea poftei de mancare.
Erthismul se concretizeaza prin : timiditate, depresiune, descurajare, a miscarilor, deteriorarea
auzului, inabilitate de a scrie sau vorbi.
Ca masuri de prevenire in primul rand se recomanda limitatea posibilitatii de evaporare a
mecurului, prin pastrarea in vase inchise. Trebuie evitata scaparea lui pe podele. Camerele in
care se lucreaza cu mercur sa aiba podea fara crapaturi si sa fie bine ventilate. Muncitorii trebuie
sa-si schimbe hainele inainte si dupa lucru. Gura si dintii se spala de doua ori pe zi cu apa
oxigenata sau clorat de poatasiu. Persoanele care lucreaza in mediul respectiv vor face control
medical la fiecare 6 luni. Este interzisa activitatea in aceste medii poluate a unor mersoane care
sufera de plamani, nefrite, boli ale gurii.
In atmosfera cu vapori de mercur se va folosi masca de salvare speciala.
Camerele ce contin vapori de mercur se gazeaza cu hidrogen sulfurat si apoi se
ventileaza. Suprafetele contaminate cu mercur se trateaza cu sulf pulbere sau cu praf de zinc si
apoi se curata. Picaturile de mercur greu de cules din cauza mobilitatii lor se solidifica cu zapada
carbonica si apoi se colecteaza mai usor.
La otravire cu sublimat (HgCl2) se administreaza mult lapte sau solutie de albus de ou de
gaina.
In ceea ce priveste plantele, vaporii de mercur metalic in doze mai mici de 10µg/m3
produc daune unor specii de trandafiri si altor plante. Susceptibilitatea plantelor variaza dupa
specii si varietate. Plantele au tendinta sa acumuleze cantitati mari de mercur in frunze si diferite
alte parti. Animalele prezinta aceleasi simptome ca si omul insa sunt mai susceptibile de
intoxicare la doze mai mici de mercur.
II.2.3. Plumbul

Impactul asupra mediului. Intoxicarea cu plumbul sau compusi ai sai provine din
alimente, aer, apa sau din diverse procese industriale. Pumbul este absorbit prin aparatul
gastrointestinal si respirator. Plumbul inhalat sau aborbit nu se retine in intrgeme in corp. Studiile
au aratat ca numai 10% din plumbul ingerat este retinut pe traseul gastrointestinal si intre 25-
50% din plumbul inhalat este retinut si absobit de sistemul respirator, dupa dimensiuni, fosrma si
densitatea particulelor.
Cantitatea medie de plumb absorbita de cetatenii oraselor, gastro intestinal este de cca.
30µg zilnic, pe cand prin sistemul respirator este sub 20µg. Alimentele si bauturile contin
cantitati variabile de plumb din care un individ consuma in medie 120-350µg zilnic.
Cea mai importanta actiune a pumbului consta in perturbarea asezarii fierului in scheletul
porfirinic care are ca urmare o anemie pronuntata. Excesul de porfirine care se formeaza se
elimina prin urina sub forma de coproporfirna.
Plumbismul este caracterizat de crampe abdominale, dureri de cap, constipatie, pierderea
poftei de mancare,oboseala,anemie, paralizia nervilor motori, encefalopatie.

16
Mucitorii din topiterii de pumb se imbolnavesc de stomatite si gingivite. Functionarea
rinichilor este perturbata de intoxicatiile cu plumb.
Plumbul produce perturbatii in sistemul de formare a sangelui prin alterarea sintezei
hemoglobinei si a timpui de supravietuire a globulelor rosii din sange.
Se stie ca plumbul se acumuleaza cu varsta in schelet, rinichi, ficat, aorta, pancreas,
plamani. Eliminarea plumbului are loc prin intestine, urina si sudoare.
Simptomele esentiale de intoxicare cu plumb sunt : fata de plumb, colici, anemie,
porfirimirie, cresterea continutului de plumb in fecale si urina, marirea continutului de plumb in
sange. Presaturnismul apare cu simptomele clasice de precipitare a plumbului din sange in jurul
gingiilor, dintilor cu hidrogenul sulfurat care se gaseste in saliva, celulele pestrite in sange
(plumbul determina descompunerea celulelor rosii in sange), scurtarea mainilor sau degetelor.
Saturnismul consta in accentuarea acestor simptome, anemie, guta, colici, dureri in abdomen,
vomitari,hipertensiune, astenie etc. Saturnismul provoaca avorturi, mortalitate infantila
degenerescenta, predispozitie la tuberculoza. CMA dupa STAS 12574-87 este de 0,0007mg/m3.

II. 2.4. Beriliul

Impactul asupra mediului. Cea mai mare periculozitate a beriliului o prezinta inhalarea
sa, sau a comusilor sai. Lezarea pielii si a mucoaselor poate avea loc la manipularea sarurilor
solubile ale beriliului. Intoxicatiile pot fi blande, moderate si severe sau chiar fatale cand este
atacat de sistemul respirator.
Pneumonii chimice acute produc toti compusii beriliului : beriliul metalic, oxidul de
beriliu, sulfatul de beriliu, difluorura, diclorura si hidrgodrgenul. Fenomenele care apar sunt de la
guturai, faringite, tracheo-bronsite la reactii pulmonare si sevre in functie de gradul, durata si
timpul de expunere. Expunerea, in imprejurarile industriale, la doze mari de saruri solubile este
fatala. Indispozitiile incep cu tuse usacata si continua, cu greutate sub stern, slabire, oboseala si
pierderea in greutate. Mucoasele tesuturilor sunt inflamate. Se observa schimbari in plaman unde
apar la raze X noduli discreti. Cazuri acute de pneumonie se spitalizeaza si se trateaza cu oxigen,
ca bronhodilator, antihistamine, antibiotice si cortizon.
La expuneri mici are loc atcaul nasului si gatului, apoi al traheei si in sfarsit al
plamanului. Sarurile solubile pot ataca pielea. Are loc iritarea pielii (dermatite de contact) cu
difluorura, diclorura, sulfat, azotat si hidrogen de beriliu. Dermatoze alergice au fost produse de
fum, ceata, praf din difluorura de beriliu si alti compusi. In continuare pot apare ulcer chimic si
granulom ulceros. Sarurile solubile ataca nasul, traheea si bronhiile. Ele produc edem,ulceratie,
hemoragie.
Leziuni histopatologice cauzate de bolile cronice de beriliu apar in piele, tesut subcutanat
si plaman. Beriliul afecteaza sistemul enzimatic, afecteaza mecanismul de transport al oxigenului
nu se limiteaza la efecte locale in plaman.
Berilozele si granulomatoza beriliului sunt boli care apar in toate organele corpului.
Deoarece beriliul ramana mult timp in corp el poate induce cancer. Exista dovezi care arata ca
beriliul are actiune toxica atat fata de plante, cat si fata de animale.

II.2.5. Cadminul

17
Impactul asupra mediului. Sunt date referitoare la toxicitatea sulfatului de cadmiu,
diclorurii de cadmiu, a oxidului de cadmiu, ingerate pe cale bucala. Simptomele de intoxicare
sunt : greata, vomari puternice, ameteala, durere in stomac, diaree, colaps, lipsa de sensibilitate a
mainilor si picioarelor, convulsie.
Au fost semnalate in decursul timpului cazuri de intoxicari cronice, in special in
topitoriile da cadmiu si in topitoriile de zinc intrucat cadmiul insoteste zincul. Pentru intoxicarea
cu cadmiu sunt caracteristice urmatoarelesimptome : guturai, inel de cadmiu (culoare galbena
sub forma unui inel la baza dintilor), scaderea sensibilitatii simturilor si albuminurie. Inelul de
cadmiu de pe dinti este primul simptom al intoxicarilor cronice.
S-au observat cazuri acute de intoxicare cu cadmiu sau oxid de cadmiu, din aerul poluat
cu cadmiu in jurul unor intreprinderi. Dupa inhalare se observa iritatie, spasm cardiac, greata,
extenuare, ameteala. Acestea continua cu cresterea ritmului respiratiei, al pulsului, cianoza si
moarte. Concentratia maxima admisa in STAS12574-87 privind continutul de cadmiu ca medie
zilnica este 0,00002mg/m3.

II.2.6. Cuprul

Sarurile de cupru sunt nocive pentru stomac. Ele produc gastroenterite cu voma,
gastroenterite acute si colici. Moartea poate sa survina ca urmare a atacului vaselor si slabirii
inimii, in cateva ore. Daca sulfatul de cupru se elimina prin voma, pacientul se poate recupera.
Doza letala pentru un om este cca. 10g. Acetatul bazic de cupru este mai putin toxic. O solutie de
sulfat de cupru de cca. 1% se ia ca vomitiv la intoxicarile cu fosfor sau se spala cu acesta ranile
cu fosfor. Doza terapeutica drept vomitiv este de 250mg. Extern este caustifiant. Din rani poate fi
resorbit si poate deveni mortal. Transformarea sarurilorde cupru in compusi insolubili in stomac
cu albus de ou si extern cu hidrogen sulfurat, le face mai putin toxice. Compusii organici ai
cuprului, din care acesta nu se poate precipita cu albus de ou sunt destul de toxici. Atingerea
ochilor cu saruri de cupru produce atacul mucozitatilor pielii, tulburarea partilor cornoase ale
pielii, orbire.
Se pare ca, cuprul metalic nu manifesta actiuni directe asupra stomacului. S-au
inregistrat, totusi, unele accidente. Praful de cupru sau praful de bronz provoaca o inverzire a
pielii, a parului si a dintilor. Intoxicarile cu alimente ce contin saruri de cupru sunt rare deoarece
atunci cand acestea contin doze letale au un gust metalic insuportabil.
Cuprul este un element care in urme este necesar vietatii. Lipsa de cupru produce lipsa de
pofta de macare, slabire, impiedica cresterea, provoaca anemie si sterilitate. Cantitati mici de
cupru favorizeaza formarea compusului fierului cu hemeglobina.

18
Capitolul III
Surse de poluare a aerului

III.1. Poluarea aerului din interiorul constructiilor, locuintelor, etc.

Impactul asupra mediului. Efectul nociv al poluantilor din interiorul cladirilor depinde
in mare masura de natura si concentratia poluantilor si de eficienta sistemelor de ventilatie.
Sisteme de ventilatie, impropriu proiectate si explorate, pot conduce la asa numitul ,,sindrom al
bolii constructiilor’’ care se manifesta prin iritatii ale ochilor, nasului si gatului, oboseala,
letargii, dureri de cap, greturi, pierderea totala sau partiala a memoriei, etc. Efectelepe termen
lung ale acestor boli conduc la dereglarea intregului sistem nervos si chiar la cancer.
In continuare prezentam impactul deosebit al unor poluanti interiori :
• Radonul, despre care s-a vorbit anterior, daca este inhalat, particulele emit radiatii
ionizante care pot prejudicia reteaua sensibila a plamanilor si pot conduce, in final, la cancerul
pulmonar. Riscul de cancer este mult amplificat la fumatori in comparatie cu nefumatorii.
• Fumul de tutun, implica un risc major, atat pentru cel ce fumeaza, cat si pentru
,,fumatorii pasivi’’, care sunt siliti sa inhaleze aerul astfel poluat, in locuinte sau birou. Daca
fumatorul ,,trage in piept’’, riscul este si mai mare prin introducerea fumului pana in intimitatea
alveolelor. Substantele poluante, nocive, rezultate din arderea tutunului sunt numeroase, ele fiind
estimate la peste 2000. Cei mai periculosi factori de risc asociati fumatului sunt radicalii liberi si
compusii aromatici policiclici (de pilda benzipirenul), care au o actiune cancerigene. Pe langa
acestea, fumatul presupune eliberarea unei mari cantitati de monoxid de carbon, o adevarata
otrava pentru sange si esuturi. Fumul de tigara mai contine nicotina, metale grele, de exemplu de
cadmiu, particule in suspensie sau sedimentabile, compusi organici volatili si produsi ai arderilor
incomplete (de exemplu hidrocarburi aromatice polinucleare). Nicotina este un toxic puternic,
capabil ca in doza de 40-60mg sa ucida omul. Fiind volatili, alcaloizii nicotinici trec in fum in
proportie de 30-40% fata de cantitatea lor totala. Fumand o singura tigara, omul introduce in
plamani cam 3-4mg nicotina, din care aproximativ 90% se absoarbe in sange, provocand
tulburati cardiace, hipertensiune, atlelosescleroza etc. Suprapunerea acestor noxe, duce in final la
infarctul miocardiac si cancer pulmonar, atat de fregvent la fumatori. Nefumatorii, siliti sa
inhaleze fum de tutun in spatii inchise ori neaerisite, sunt expusi la aceleasi riscuri de

19
imbolnavire ca si fumatorii. In S.U.A. se estimeaza ca numarul decedatilor de cancer pulmonar
printr nefumatori, datorita mediului nociv produs de fumatori, variaza intre 500-5000
persoane/an.
• Azbestul. Fibrele si particulele fine de azbest sunt responsabile de cancerul plamanilor
si alte diferite boli respiratorii. Azbestul a fost folosit in trecut intr-o mare varietate de materiale
de constructii, incluzand diferite tipuri de izolatii, protectii cantra focului, tigle pentru
acoperisuri, placi pentru pardoseli etc. Dupa un timp de exploatare, materialul imbatraneste si
incepe sa se formeze adevarati nori de praf si fibre fine de azbest care, in cele din urma sunt
inhalate si acumulate de om dend nastere la numeroase maladii.
• Formaldehidele si alti compusi organici volatili. Formaldehidele pot cauza
numeroase maladii cancerigene umane, de asemenea, acestea provoaca iritatii ale ochilor,
nasului, dereglari respiratorii etc. Alti compusi organici volatili, comuni in orice locuinta, includ
benzenul, provenit din fumul de tigara si percloretilene emise la spalarea in uscat a
imbracamintii, vopselele si lacurile, inclusiv unii compusi de spalare sunt de asemenea, poluanti
periculosi.
• Poluanti biologici. Instalatiile de incalzire, ventilatiile, umidificare, aer conditionat etc.,
stau la baza dezvoltarii si proliferarii poluantilor biologici, cand aceste echipamente nu sunt bine
intretinute. Ele pot provoca prejudicii sanatatii umane, prin : reactii alergice la polen, ciuperci
etc. ; infectii bacteriale si virale ; reactii la toxinele chimice produse de ciuperci etc.
• Pesticidele. Folosirea in interiorul cladirilor a pesticidelor de toate tipurile prezinta
riscuri importante pentru sanatate.

III. 2. Surse provenite din industrie


Cosurile industriale constituie una dinre sursele cele mai active de poluare a marilor zone
industriale si a zonelor limitrofe acestora, precum si un mijloc de dispersie a poluantilor aerului.
Pentru proiectarea si amplasarea lor s-au stabilit cateva reguli :
• cosul trebuie sa fie de doua ori si jumatete mai inalt decat cladirile din jur sau
decat formele de relief din apropiere, astfel sa se evite turbulenta apreciabila la cos ;
• vitezele de iesire a gazelor la cos sa fie mai mari de 20 m/s, astfel ca jetul de gaz
sa scape de zona propie de tulburenta a cosului ;
• gazele care ies din cosuri cu diametre sub 2 m si inaltimi mai mici de 60m vor
izbi pamantul si atunci concentratiile la sol pot sa devina excesive ;
• concentratia maxima la sol a gazelor emise in cosuri, supuse difuziei
atmosferice, apar la o distanta egala cu aproximativ 5-10 inaltimi ale cosului ;
• cand gazele emise pe cos sunt supuse numai difuziei atmosferice si tulburenta
cauzata de cladirile inconjuratoare nu este importanta, se pot atinge concentratii la sol de ordinul
0.001....1% din concentratia gazului la iesirea din cos daca cosul este bine proiectat ;
• concentratiile la sol pot fi reduse prin ridicarea inaltimii cosului.

20
Capitolul IV
Modul de dispersie al poluantilor aerului
Din punct de vedere ecologic, pericolul de poluare legat de atmosfera are doua aspecte :
unul direct, legat de compozitia atmosferica daca ea ar suferi alterari pe termen scurt, si altul
legat de rolul de vehicul pe care il poate juca atmosfera in transportul rapid al multor factori
nocivi (este un vector al agentilor poluanti). Modul de dispersie al agentilor poluanti pe calea
aerului depinde de factorii meteorologici si de modul de evacuare prin cosurile intreprinderilor.

IV.1. Vantul este cel mai important factor care contribuie la dispersarea poluantilor in
atmosfera. El se manifesta printr-o miscare orizontala a atmosferei care antreneaza poluantii in
masele de aer purtate de vant. Difuziunea poluantilor in atmosfera este direc proportionala cu
viteza vantului . vantul uniform de si de viteza mica mentine concentratii ridicate de poluanti in
stratul de aer in care au ajuns. Cu cat vantul are o viteza mai mare, cu atat volumul de aer in care
se disperseaza agentul poluant este mai mare si concentratiile rezultate vor fi mai mici. Vantul
este deci un factor pozitiv in lupta contra acumularii de agenti poluanti, dar tot el este vinovat si
pentru dispersarea nedorita a agentilor poluanti de pe sol ; Calmul atmosferic este cea mai
favorabila conditie meteorologica pentru poluarea aerului, pentru ca pe masura producerii de
poluanti de catre diversele surse, acestia se acumuleaza in vecinatatea locului de eliminare si
concentratia lor in crestere continuu.
Turbulenta aerului este un fenomen complex ce rezulta din diferentele de temperatura,
miscare si frecare dintre straturile in miscare, a unor portiuni mici ale maselor de aer, care
determina o continua stare de agitatie interna. Turbulenta favorizeaza dispersarea transversala
fata de directia vantului a agentilor poluanti, ea se afla in legatura directa cu regimul vanturilor.
O turbvulenta puternica se manifesta prin fluctuatii puternice ale vantului la sol (atat in privinta
directiei, cat si a viezei) care amesteca bine aerul. In cazul unei turbulente medii, caracterizata
prin stabilitatea verticala neutra, fluctuatiile vantului sunt mai reduse, iar la turbulenta slaba, cu
stabilitate verticala, vantul este slab si constant in directie si intensitate.
Turbulenta este un factor care favorizeaza difuzia si viteza de formare a amestecurilor de
poluanti-aer. Din punct de vedere al modului cum se produce, tulburenta atmosferica poate fi :

21
• mecanica, are ca masura principala frecarea maselor de aer de suprafata terestra,
ea fiind in functie de rugozotatea solului ; este accentuata de cresterea rugozitatii solului si de
viteza vantului ;
• termica sau convectiva, este generata de diferenta de temperatura care poate
exista intre suprafete si curentul de aer aflat deasupra, fiind datorata repartizarii neuniforme a
temperaturii.
Ambele feluri de turbulente sunt prezentate concomitent in atmosfera, in proportii
diferite, in functie de conditiile meteorologice :
• turbulenta mecanica cu fluctuatii tipice ale vantului de ordinul secundelor
predomina in noptile cu vant, nici calde, nici reci.
• turbulenta termica cu perioade tipice de fluctuatii ale vantului de ordinul
minutelor predomina in zilele cu soare si vant slab.

IV.2. Umiditatea aerului este unul din cele mai schimbatoare elemente meteorologice.
Ea se opune difuziei poluantilor si respectiv miscsorarii concentratiei lor, impiedicand particulele
sa se deplaseze. Umiditatea crescuta duce la formarea de ceata, care produce concentrarea
impuritatilor. In zonele poluate ceata se formeaza frgvent pentru ca vaporii de apa, condenseaza
usor pe particulele suspendate in atmosfera. Ocupand straturile inferioare ale atmosferei, ceata
provoaca cresterea concentratiei poluantilor, devenind un factor activ in frmarea reactiilor
chimice din atmosfera. In general, proportia crescuta de vapori de apa in atmosfera constituie un
factor agravanat al poluarii. Abia la aparitia precipitatiilor este favorizata dizolvarea si spalarea
de impuritati din atmosfera si aducerea acestora pe sol. Cercetarile facute arata ca ploaia
realizeaza spalarea atmosferei in principal de gaze, iar zapada de impuritati solide.

IV.3. Temperatura este influentata de anotimp, altitudine, forma reliefului, latitudine


geografica. Instabilitatea temperaturii favorizeaza disperia poluantilor.

22
Capitolul V
Metode de diminuare a poluantilor aerului

V.1. Purificarea emisiilor gazoase


In capitolele anterioare s-a vazut ce efecte negative poate avea asupra mediului
inconjurator poluarea atmosferei, cum poate influenta sanatatea omului de la disconfort pana la
tulburarea unor functii, agravarea unor boli sau producerea unor afectiuni.
Pentru prevenirea si combaterea poluarii aerului se pot lua masuri medicale si masuri
tehnico-organizatorice.
Masurile medicale constau in primul rand in stabilirea de norme sanitare sau de
concentratii maxime admise pentru diversi poluanti atmosferici.
Concentratia maxima admisibila inseamna cea mai mare concentratie a unui poluant care
poate fi acceptata. Obijnuit se stabilesc doua norme sau concentratii maxime admise pentru
fiecare poluant atmosferic si anume: onorma maxima momentana, care nu poate fi depasita in
nici un moment, deoarece este direct periculoasa pentru organismul uman si o norma medie, care
are la baza variatiile concentratiilor in timp ale diversilor ploluanti, determinate de emisiile
variabile,de influenta factorilor climatici, de conditiile atmosferice etc. Normele medii pot fi si
ele de mai multe feluri, in functie de timpul pentru care se calculeaza, astfel:norme medii pe o zi,
pe saptamana, pe o luna, pe un an. Cu cat tmpul de calcul este mai mare, cu atat concentratia
adimisa este mai mica.
In al doilea rand, masurile sanitare constau in cercetarea influentei poluarii aerului asupra
sanatatii populatiei din zonele de risc, adica zonele in care concentratiile maxime adimise sunt
depasite si riscul de imbolnavire a populatiei este prezent.
Masurile tehnico-organizatorice cad in sarcina organelor administrative sau de
specialitate din diferite domenii care contribuie la poluarea aerului. Dintre acestea amintim:
• construirea de unitati industriale in afara zonelor de locuit;
• asezarea industriilor poluante fata de zonele de locuit, astfel incat vantul dominant (cel
mai frecvent din zona) sa bata de la locuinte spre industrie si nu invers;
• inlocuirea combustibilului inferior cu combustibil superior, mai putin poluant, pentru
incalzirea locuintelor si mai ales generalizarea sistemelor de incalzire prin termoficare;

23
• interzicerea circulatiei autovehiculelor cu defecte de ardere care elimina cantitati marei
de poluanti atmosferici in localitati;
• dotarea zonelor libete dintre intrprinderile industriale poluante si locuinte cu spatii verzi
alcatuite din arbori rezistenti la actiunea poluantilor (stejar, salcam, plop);
• tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea
concentratiilor poluantilor produsi;
• inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalarii de retinere sau neutralizare a
poluantilor atmosferici;
• construirea de cosuri cat mai inalte si/sau ridicarea presiunii de eliminare si a
temperaturii emisiilor pentru usurarea difuzarii in atmosfera a poluantilor;
• autocontrolul poluantilor eliminati in atmosfera la nivelul emisiilor chia de catre
intreprinderile industriale insesi.

IV.2. Metode si mijloace de purificare a atmosferei


La enumerarea surselor de poluare s-a aratat cat de complicata este stabilirea
componentei unui poluant pentru a putea fi incadrat intr-o categorie precisa, iau uniformizarea
acestora s-a vazut ca este imposibila, deoarece, practic,nici o sursa nu elimina un singur poluant,
ci o combinatie a acestora intr-un grad mai mare sau mai mic de pondere a unora asupra
celorlalti.
La fel de important de precizat este faptul ca pana acum inca nu s-a ajuns a se concepe
aparate de epurare (purificare) complexa, adica pentru mai multi poluanti deodata.
Datorita acestor fapte, categorisirea unor metode de epurare dupa natura poluantilor este
destul de grea. Deocamdata, ceea ce se poate afirma cu siguranta este ca pentru epurare pot
exista doua categorii de metode: fizice si chimice, care dupa modul de actionare pot fi la randul
lor impartita in diferite subgrupe:
• Metede fizice: uscate, umede si combinate;
• Metode chimice: prin spalare, prin reducere, prin separare, prin absortie si prin
adsortie.
Instalatiile si aparatele de epurare se pot grupa astfel:
• Instalatii sau aprate de purificare directa a poluantilor;
• Instalatii sau aprate de purificare care necesita un tratament al agentilor nocivi
inainte de epurare;
• Instalatii sau aparate care utilizeaza ambele principii in acelasi timp.
Din punct de vedere al mediului in care lucreaza pot fi:
• Inestalatii si aparate care lucreza in medii umede;
• Inestalatii si aparate care lucreza in medii uscate.
Dupa modul de actionare pot fi aparate care folosesc: principiul detentei, pricipiul de
impact, soc si inertie, principiul centrifugal, medii filtrante, pricipii electrostatice pentru medii
uscate, iar in medii umede pot fi spalatoare, filtre umede, epuratoare cu spuma, separatoare
dinamice. Aparatele care necesita un tratament prealabil al agentului nociv inainte de epurare pot
fi cu ceata sau acustice.
Dintre modelele si instalatiile cele mai reprezentative ale metodelor fizice si chimice se
prezinta cateva in continuare.

V.3. Aparate si instalatii de epurarea a aerului

24
V.3.1. Aparate care folosesc pricipiul detentei
La acest tip de aparat purificarea are la baza forta gravitatiei si pentru ca sa fie cat mai
eficienta este necesar ca viteza amestecului gazos supus purificarii sa fie mica in interiorul
instalatiei.
Dintre aceste aparate: camera de depunere care se foloseste numai pentru captarea
prafului, camera de depunre cu placi sau deflector introduse orizontal sau inclinat pe care se
depun particulele.

V.3.2. Instalatii si aparate care folosesc principiile de impact, soc si inertie


In astfel de aparate si in special impactorul in cascada, camera cu sicane etc., aerosolul
curge intr-o ordine sigura a unor ajutaje astfel incat fiecare dintre ele prezinta o viteza mai mare
decat cel precedent. In felul acesta, particulele mai grele vor fi retinute de primele trepte, iar cele
mai usoare de ultimele.
Un astfel de aparat este pulvocaptorul, care este construit dintr-un numar mare inele
conice care isi misoreaza treptat diametrul in directia de miscare a gazului supus purificarii.
Acestea sunt asezate unul langa altul la intervale mici, mentinand intre ele spatii inelare,
prin care se elimina 95-97% din gazul care trebie purificat. Restul de 3…5% din gaz ce
antreneaza cea mai mare cantitate de praf trece printr-un canal cu un diametru mic, orientat spre
un acumulator de praf (ciclon), in care se depune praful.

V.3.3. Aparate care folosesc principiul de separare prin centrifugare


Cicloanele sunt aparate in care particulele sunt eliminate pe baza fortei centrifuge dintr-
un gaz care se roteste. Particulele de praf antrenate de forta centrifuga se lovesc de corpul
ciclonului (fig. 5.10) si cad la baza de unde se elimina. Daca se monteza mai multe cicloane in
baterie se obtine un multiciclon care asigura un grad de purificare marit.

V.3.4. Aparate care folosesc mijoace filtrante


Pentru retinerea din gaze a particuleleor extrem de mici in conditii medii de temperatura,
umiditate si coroziune se utilizeaza instalatii si aparate speciale numite filtre, iar oeratia
corespunzatoare se numeste filtrare.
Mai des folosite sunt filtrele fibroase, filtrul cu saci. Dintre materialele folosite la
fabricarea filtrelor amintim: bumbacul, lana,inul, matasea, azbestul, sticla si diferite sintetice
(poliamidice, poliacrilontrilice, poliesterice, polietilenice etc.).

V.3.5. Instalatii si aparate care folosesc principiu separarii electro statice


Separarea electro statica consta in incarcatea particulelor solide si a picaturilor fine de
lichide de catre ionii de gaz produsi prin descarcari electrice in gazul din jurul unui electrod de
inalta tensiune si apoi deplasarea particulelor si picaturilor catre un electrod colector legat la
pamant.
Aceasta metoda se utilizeaza cand exista un volum mare de gaze de purificat formate din
particule fine sau ceata si nu exista riscul de explozie.
Dupa mediul in care lucreza pot sa fie filtre electrice uscate sau umede, iar dupa forma
electozilor pot fi uscate tubulare sau uscate cu placi (fig. 5.12).
Filtrele electrice umede se folosesc la separarea prafului din mediile umede. In acest caz,
electrozii de depunere sunt confectionati din tuburi de plumb de forma cilindrica sau hexagonala,
sudati pe o placa tubulara plumbuita, care se sprijina pe marginea carcasei.

25
In afara de aparatele pentru medii uscate sau umede mai sunt aparate si instalatii de
purificare speciale:
• Aparate dinamice speciale pentru debite mici si mijlocii. De exemplu: rotociclonul care
indeplineste in acelasi timp si rolul de ventilator si cel de desprafuitor, in prezenta unei perdele
de apa.

V.3.6. Aparate de epurare prin aglomerare sonica, care se bazeaza pe efectul


aglomerarii aerosolilor sub actiunea undelor sonore de frecventa inalta. Efectul de aglomerare
este datorat ciocnirii particulelor care capata o miscare vibratorie indusa de mediul fluid in
vibratie.
Aglomerarea sonica e influentata de urmatorii factori:
• frecvent;
• timpul de expunere in campul sonic al aerosolului alcatuit din particule
uniforme si de concentratie uniforma;
• intensitatea sonora;
• concentratia aerosolilor;
• temperatura.
• Sirenele, care sunt aparate generatare de unde sonore si pot fi statice si dinamice.
Diferenta dintere cele doua tipuri este ca primele nu contin nici o piesa in miscare, pe cand cele
din a doua categorie au o parte din componente mobile.

Sistemele de epurare sonore au ca avantaje:


• functionarea la temperaturi inalte;
• eficacitate mare;
• securitate absoluta;
• investitii acceptabile.
Primele aplicatii industriale ale epuratoarelor sonice au fost realizate in S.U.A in 1948 la
recuperarea negrului de fum provenit de la un cuptor alimentat cu gaz natural. Cu rezultate bune
s-au folosit si la epurarea gazului de furnal, in industria de acid sulfuric, a unor gaze provenite de
la unele cuptoare metalurgice etc.

26
Bibliografia

1. Budeanu C, Calinescu E. Elemente de ecologie umana. Bucuresti: Ed. Stiintifica si


enciclopedica, 1982
2. Chifu T, Morariu A. Bazele Protectiei Mediului Inconjurator. Iasi: Ed. Universitatii
Al.I.Cuza, 1991
3. Stugren B. Probleme moderne de ecologie. Bucuresti: Ed. Stiintifica si
enciclopedica, 1982
4. Barnea M. Probleme actuale de ecologie. Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica,
1978: III
5. Butnariuc C. , Vadineanu N. Ecologie. Bucuresti: Ed Didactica si Pedagogica,
1982
6. Popovici E. Studiul mediului inconjurator. Iasi: Ed. Universitatii Al.I.Cuza, 1998
7. Gore Al., 1995 - Pãmântul în cumpãnã. Ecologia si spiritul uman, Edit. Tehnicã,
Bucuresti 

27