Calitatea mediului

Calitatea mediului este conceptul-cheie (operaţional)

rezultat din convergenţa perspectivelor biologică, ecologică
(a ecologiei generale, umane) şi juridică. Se referă atât la
mediul natural cât şi la cel modificat sau amenajat, pornind
de la considerarea regional-globală a efectelor principalelor
activităţi micro şi macroscopice (tehnico-economice,
socioculturale etc.) asupra naturii. Societăţile (statele) se
preocupă, folosind mijloace juridice internaţionale, de
protecţia şi îmbunătăţirea factorilor de mediu, în conformitate
cu noile nevoi biologice şi ecologice ale omului, cu cerinţele
actualei societăţi.

1
 De exemplu, calitatea aerului se apreciază
prin prezenţa unor gaze (CO, CH4, CO2, NOx,
SO2), hidrocarburi lichide, substanţe solide (prafuri,
pesticide). Se mai poate aprecia şi prin conţinutul
în unele elemente chimice (As, Sb, Cr, Cd, Cu, Fe,
Mg, Hg, Br etc.), a unor radicali chimici (sulfaţi,
azotaţi, amoniu) şi chiar a unor substanţe organice,
anorganice, radioactive. Exprimarea este în diferite
unităţi de măsură: g/m3, mg/m3, mg/L, % etc., sau
prin indici de calitate (ex. indicele CO, SO2, NO2,
oxidanţi fotochimici, pesticide în suspensie) şi
indice general de poluare.

2
 Calitatea apelor se exprimă prin gradul de
impurificare cu diferite substanţe (exprimate în mg/L,
% etc.), prin starea naturală a apelor respective şi
prin indicatori chimici şi biologici (de exemplu:
consumul chimic de oxigen, consumul biochimic de
oxigen etc.).
Calitatea solurilor se apreciază prin
contaminarea cu diferite substanţe, calitatea
producţiilor obţinute sau procentul de
scădere/creştere a producţiei. Aceşti indicatori
depind de tipul solului, climă, relief, modul şi tehnica
de utilizare etc.

3
 Impactul omului asupra naturii se
materializeaza prin:
modificarea radicală a peisajului geografic prin
lucrări de mari proporţii, ca: bazine, lacuri de
acumulare, îndiguiri, desecări, extracţii miniere etc.;
exploatarea puternică a resurselor materiale şi
energetice ale solului şi ale subsolului;
modificări climatice, prin transformări negative în
structura învelişului vegetal (în special prin
defrişări);

4
 schimbarea structurii ecosistemelor peste
limitele de refacere ale lor;
 distrugerea unor numeroase specii de plante şi
animale prin deteriorarea, schimbarea sau
distrugerea ecosistemelor în care fuseseră
adaptate;
 schimbarea compoziţiei atmosferei, apelor şi
solului, prin deversări de diverse produse;
 alterarea fondului genetic natural al
vieţuitoarelor, în sensul scăderii capacităţii de
adaptare, refacere şi reproducere.

5
 Componentele fizice, naturale sau abiotice
(nevii) ale mediului (aer, apă, sol etc.) prezintă
următoarele caracteristici:
necesitatea lor pentru existenţa vieţii;
întrepătrunderea lor totală; natura fizică şi
compoziţia chimică le permite să se îmbine în forme
foarte variate;
apa, aerul, solul sunt elemente finite deoarece
transformările şi prefacerile lor nu generează cantităţi
în plus, neputându-se obţine aer şi apă peste
cantitatea aflată într-un continuu circuit în natură;
gestiunea şi buna gospodărire a lor constituie
sursele posibile de a acoperi necesităţile vieţii.

6
 La rândul lor, componentele biotice
(organismele) se caracterizează prin:
nivelul înalt de organizare a materiei;
faptul că toate componentele apar sub formă de
comunităţi, iar răspândirea lor este direct legată de
condiţiile de mediu;
complexa lor evoluţie în timp, organismele actuale
prin caracterele lor biologice nereprezentând decât
un stadiu din evoluţia diferitelor specii vegetale şi
animale.
Totodată trebuie semnalată şi subliniată
prezenţa componentelor sociale.
7
 Poluare şi poluanţi
Fenomenul de apariţie a unor factori
perturbatori ai mediului şi de producere a
dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare (de
la substantivul latinesc pollution = murdărire).
Poluant sau agent poluant este socotit orice
factor natural sau produs de om, care provoacă
disconfort sau are acţiune toxică asupra
organismelor şi/sau degradează componentele
abiotice ale mediului, producând dezechilibre
ecologice. In prezent, poluarea este o problemă de
interes major a omenirii, deoarece poluanţii au atins
valori mari, perturbaţiile sunt puternice şi
transfrontaliere.
8
 Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate
astfel:
utilizarea haotică a rezervelor naturale;
acumulări în mediu de substanţe neutilizabile;
apariţia de substanţe noi, la care ritmul de
consum şi reciclare de către organisme este mult
inferior ritmului de apariţie;
creşterea demografică vertiginoasă, în special în
ultimile două secole;
dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi
agriculturii;
apariţia centrelor urbane suprapopulate.
9
 Populaţia, organismele sau resursele care
suferă sub acţiunea poluantă se numesc ţinte sau
receptori. Cantitatea de agent poluant care ajunge
la ţintă reprezintă expunerea. Din expunere rezultă
un risc, deci apariţia cu o mare probabilitate a
efectelor nedorite.
Emisia maximă acceptabilă a unui poluant
reprezintă cantitatea de poluant degajată în mediu,
la care nu se produc modificări importante. Se
exprimă prin nivelul (sau pragul) unui poluant, care
este dat de concentraţia maximă peste care trebuie
luate contramăsuri, cum sunt: închiderea surselor
de poluare, reţinerea şi distrugerea poluanţilor,
evacuarea populaţiei etc.
10
 Nivelele sunt stabilite în standardele de produs
şi în cele de calitate ale mediilor, stabilite la nivel
naţional, sau în recomandări ale unor foruri
internaţionale, cum sunt standardele internaţionale
ISO, stabilite de Organizaţia Internaţională de
Standardizare, standardele Uniunii Europene EN şi
normele stabilite de unele organizaţii profesionale
internaţionale.
Adaptarea omului şi a vieţuitoarelor la poluare
se numeşte aclimatizare şi este limitată de
capacitatea de autoapărare. Aşa se explică
modificările genetice şi funcţionale sau dispariţia
speciilor. Poluarea afectează toți factorii de mediu:
aerul, apa, solul, manifestându-se în diferite moduri.
11
 Clasificarea tipurilor de poluare

a.După provenienţă:
Poluare naturală: biologică și fizico-chimică.
Poluare antropică: industrială, agricolă şi din
transporturi.
b. După starea fizică a poluantului:
- poluare cu gaze şi pulberi în suspensie;
- poluare cu lichide;
- poluare cu substanţe solide.

12
c. După natura poluanţilor:

Poluare fizică: termică, fonică (sonoră),

radioactivă, electromagnetică.
Poluare chimică:
cu carbon şi derivaţii lui;
cu compuşi de sulf, azot etc.;
compuşi de metale grele;
compuşi de fluor;
materiale plastice;
pesticide;
materii organice fermentabile etc.

13
 Poluare biologică:
prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate;
prin modificări ale biocenozelor (comunități de
organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un
anumit mediu sau sector din biosferă) şi invazii de specii
animale şi vegetale (exemplu insecte nedorite,
buruieni etc.).

Poluare estetică: degradarea peisajelor

datorită urbanizării, sistematizării eronat
concepute, industriei etc.

14