MECANIZARE

SISTEME AUTOMATE ÎN MECANIZ

AREA AGRICULTURII

Nume: Gheorghe Constantin

Grupa: I, Anul I.

1
 Mecanizarea agriculturii

Mecanizarea agriculturii constituie introducerea și folosirea mașinilor agricole

în procesele de producție din agriculură, în scopul înlocuirii tracțiunii animale și a
muncii umane, a creșterii producției și productivității, a utilizării judicioase a
suprafețelor agricole, a efectuării lucrărilor de îmbunătățiri funciare, etc. Mecanizarea
agriculturii a permis reducerea populației active din agricultură, în țările dezvoltate,
de la 75% - 85%, la sfârșitul secolului al XIX-lea, la 2% - 5% la sfârșitul secolului al
XX-lea.

Mecanizarea agriculturii a jucat și continuă să joace un rol fundamental din

punct de vedere tehnic, economic și social, în special în tările puternic industrializate,
ea oferind posibilități substanțiale de reducere a costurilor, de creătere a calității
lucrărilor, precum și de creare de noi produse, în special în domeniul energetic.

Un aspect important este cel legat de consumul de energie pentru producerea și

prelucrarea produselor agricole. Este unanim recunoscut faptul că în momentul actual
procesele din agricultură sunt mari consumatoare de energie și creează prejudicii
mediului, fapt ce a condus la căutarea unor metode alternative de lucru și a determinat
orientarea cercetărilor către optimizarea consumurilor energetice și reducerea
impactului negativ asupra resurselor naturale (apa, sol, aer). Toate firmele
producatoare de mașini agricole investesc foarte mult în cercetare și dezvoltare de noi
produse care să atingă aceste obiective și care să fie în același timp viabile din punct
de vedere economic.

2
 Automatizarea mașinilor și utilajelor agricole

Dacă în trecut cercetările în domeniul tractoarelor și masinilor agricole erau

axate exclusiv pe dezvoltarea de soluții constructive mecanice și eventual electrice, în
prezent totul se învârte în jurul elementelor hidraulice, electrotehnice, electronice și
mai nou în domeniul computerelor și a softurilor de proces.

Nu întâmplător au apărut noi concepte precum „Agricultura de Precizie” sau

“Agricultura Inteligentă”. Odată cu dezvoltarea sistemelor informatice, a tehnologiilor
de comunicații și a extinderii lor pentru utilizare pe scară largă, era computerelor și a
informatizării în agricultură are toate drumurile deschise.

Nu mai exista nici un proces agricol mecanizat care să nu beneficieze de

asistența computerizată prin care se optimizează parametrii de lucru și se obțin
numeroase avantaje precum comfortul, siguranța, consumurile minine de combustibil
și forță de muncă sau impactul negativ redus asupra mediului. Așadar, avantajele sunt
imense din toate punctele de vedere. Utilizatorul introduce în computer parametrii de
lucru iar acesta monitorizează procesele și prin intermediul actuatorilor execută
reglările necesare. Se primesc în timp real sau centralizat informații complete și
corecte privind suprafața prelucrată, consumurile de combustibil, sămânță, fertilizați,
pesticide, etc, sau cantitățile recoltate la masinile de recoltat produse agricole.

Un pas important în dezvoltarea tehnologiilor de mecanizare a constituit

utilizarea comunicațiilor prin sateliți în aplicații agricole cu ajutorul GIS (Geographic
Information System) și GPS (Global Positioning System). Agricultura de precizie se
bazează pe utilizarea unor scheme logice și a unor programe de proces foarte bine
definite, prin care se urmărește creșterea indicilor de calitate ai lucrărilor efectuate
concomitent cu reducerea erorilor induse de factorul uman. Corelarea poziției
mașinilor și a tractoarelor cu reglările instatanee existente în computerele de proces a
dezvoltat într-un ritm accelerat precizia de lucru și calitatea lucrărilor executate. Cu
aceste sisteme, astăzi știm exact cât este necesarul de macroelemente de exemplu și
cât s-a fertilizat pe un metru pătrat, cât s-a erbicidat iar mai târziu cât s-a recoltat
exact în aceeași poziție. Conceptul de „agricultură de precizie” presupune reglarea
intrărilor în sistemul agricol (semințe, îngrășăminte, pesticide) în așa fel incât să se
distribuie unde e nevoie exact cât e nevoie atunci când e nevoie.

3
 Măsurarea diferiților parametrii de lucru prin senzori și traductori, analiza
informațiilor primite prin intermediul sistemelor informatice și softurilor specifice și
trimiterea comenzilor pentru modificarea altor parametrii pe tractoare și masini
agricole au creat sistemul de „agricultură inteligentă”. Exemplele sunt extrem de
numeroase, toate marile firme constructoare de tractoare și mașini agricole aducând
un aport propriu la dezvoltarea acestor sisteme. Cu toate acestea, din dezvoltarea
tractoarelor și a mașinilor inteligente au apărut însă și incompatibilități la formarea
agregatelor, în sensul că un anumit tractor de la firma X nu poate să lucreze din punct
de vedere al softului de operare cu o mașină construită de firma Y. Pentru a elimina
acest neajuns a fost dezvoltat sistemul ISOBUS prin care tractoarele și mașinile
agricole, indiferent de producător sunt compatibile între ele și pot fi controlate și
comandate de pe un singur terminal situat în cabina de conducere. Sistemul ISOBUS
(ISO=International Organization for Standardization) se bazează pe comunicarea
dintre elemente în modul CANBUS (CAN = Controller Area Network). Conceptul de
agricultură inteligentă nu este nou, el reprezintă doar o extensie și o mai bună
materializare și integrare în practică a conceptului de agricultură de precizie.
Majoritatea agregatelor sunt conduse cu ajutorul sistemelor GPS, iar pentru fiecare
operație în parte se pot efectua cartări prin metoda GIS.

Câteva dintre avantajele obținute prin dezvoltarea agriculturii inteligente sunt:

 autoconducerea agregatelor sau a mașinilor autopropulsate prin GPS;
 menținerea automată a unei forțe de aderență prestabilită;
 modificarea adâncimii de lucru în timp real la lucrările solului în funcție
de cantitatea de resturi vegetale existentă la suprafață;
 modificarea adâncimii de lucru în timp real la semănat și plasarea
semințelor în zona cu umiditatea optimă;
 detectarea plantelor și a buruienilor și distingerea lor;
 corelarea automată a vitezei de deplasare în funcție de necesități (debit
de material, grad de coacere, desimea plantelor, etc);
 monitorizarea și controlul pentru fiecare duză în parte la tratamente
fitosanitare;
optimizarea umplerilor și managementul resturilor de soluție la tratamente

fitosanitare;

4
 Agricultura inteligentă în România

Combine care se conduc singure, tractoare ghidate prin GPS, sisteme integrate
de recoltare, irigare automată: agricultura viitorului apropiat se va baza pe aceleași
concepte care se extind în restul economiei − obiecte inteligente și robotizare.
În România, avem încă imaginea țăranilor care ară câmpul în spatele unui cal,
pentru că fermele capabile să investească în tehnologie de vârf sunt foarte puține. Însă
agricultura de azi e deja computerizată într-o măsură uimitoare.
De exemplu:
− o fermă de pui cu două hale a câte 45.000 de capete poate fi gestionată cu
doar trei angajați permanenți, datorită unui sistem computerizat care alocă automat
necesarul de hrană, apă, ventilație sau căldură și e în stare să detecteze singur dacă
vreun pui se îmbolnăvește;
− sistemele GIS (Geographic Information System) și GPS (Global Positioning
System) permit sincronizarea poziției mașinilor agricole și a dronelor de monitorizare,
astfel încât operatorul știe în orice moment care e necesarul de fertilizare, de irigare
sau de erbicidare pe fiecare metru pătrat;
− managerii de ferme știu exact care sunt cele mai productive soiuri, pentru că
sistemele computerizate integrate corelează suprafețele semănate cu recolta obținută,
astfel încât ei pot lua decizii care le diminuează pierderile de la un an la altul.

Din păcate, statisticile privind agricultura din UE nu sunt prea încurajatoare

pentru România. Într-o eră a inteligenței artificiale, aproximativ 25% din populația
activă a țării lucrează în agricultură. Procentul este unul foarte mare.
Pentru a se înțelege discrepanța dintre România și restul Europei, aceleași
statistici ne arată că următoarele în clasament sunt Bulgaria, unde 18% din populația
activă lucrează în agricultură, Grecia și Polonia cu circa 12%, în timp ce Italia, Franța
sau Spania – țări cu agricultură puternică − au mai puțin de 4% din populația activă
angajată în acest domeniu.
În număr, peste 2,3 milioane de români lucrează astăzi în agricultură,
contribuind cu 16 miliarde de euro la Produsul Intern Brut.
Pentru comparație, în Franța sunt doar 900.000 de angajați, care produc 64 de
miliarde de euro. În Spania, 1,7 milioane produc 46 de miliarde de euro.

5
 În Polonia, o țară mai apropiată de nivelul nostru de dezvoltare, sunt 3,5
milioane de lucrători în agricultură, care produc 24 de miliarde de euro.
Cu alte cuvinte, un lucrător agricol din Franța produce marfă și servicii în
valoare de peste 70.000 de euro pe an, în timp ce unul din Spania, de numai 27.000 de
euro.
România și Polonia sunt relativ similare, cu circa 6.900 de euro produși de
fiecare lucrător în agricultură. Știm deja unde este cea mai mare sărăcie.

Diferențele uriașe dintre țări sunt explicate de o sumedenie de factori, în special
prin
 natura proprietății (extrem de fragmentată în România);
 gradul de prelucrare a produselor;
 raportul dintre culturile agricole și zootehnie;
 prețurile de vânzare și obiceiurile de consum diferite ale popoarelor;
 relațiile de export stabilite de țările respective.
Dar mai sunt două elemente foarte importante: educația și mecanizarea.

Educația
Aproape 30% dintre managerii de ferme francezi au instruire agricolă de nivel
superior, în timp ce alți 30% au o instruire agricolă de bază. Prin contrast, doar 1%
dintre managerii români au o instruire superioară, 3% au o instruire de bază, iar
ceilalți 96% se bazează doar pe experiența practică.
Educația nu rezolvă totul în domeniul agriculturii, dar cu siguranță ajută la
crearea unui sistem prin care lucrătorii nu suprasolicită resursele naturale, nu otrăvesc
pământul și apa și nici nu irosesc potențialul unui teren. Iar educația va fi cheie pentru
agricultura viitorului. Managerii de ferme nu vor trebui să aibă doar studii agricole, ci
să înțeleagă și să lucreze cu tehnologie de ultimă oră.
Același lucru este valabil pentru angajații permanenți. Dacă România nu
îmbunătățește masiv nivelul educației din agricultură, nu va reuși să folosească nici
măcar o treime dintre oportunitățile acestui sector.
Mecanizarea
Pentru ca România să-și mărească valoarea producției agricole, trebuie să o
mecanizeze. Acest lucru este dificil de făcut acum, când suprafața medie a unei
ferme este de circa 3,7 hectare.

6
 Peste 50% dintre fermierii români lucrează în ferme cu suprafața mai mică de
un hectar.
Practic, cel puțin jumătate dintre lucrătorii agricoli din România practică o
agricultură de subzistență. E vorba de peste un milion de oameni care sunt rupți de
modernitate, împreună cu familiile lor.
Prin contrast, majoritatea exploatărilor agricole cu personalitate juridică din
România au, în medie, circa 200 de hectare. Astfel, sunt mult mai ușor de lucrat în
mod mecanizat, iar proprietarii pot investi în utilaje de ultimă generație, pentru o
agricultură demnă de secolul XXI.

Din fericire, reapar fabrici care asamblează tractoare în România, iar de curând
a fost lansat TAGRO, primul tractor 100% românesc, produs la IRUM Reghin.

Însă despre combine autonome și roboți care plantează răsaduri nu putem vorbi
deocamdată în România, și probabil că nu vom vorbi nici două decenii de acum
încolo.
Însă revoluția tehnologică vine, iar recoltele „record” de astăzi vor părea o
glumă la orizontul anilorce vor urma.

7
 Bibliografie

1. Oancea I. - Tehnologii Agricole Performante, Ed. Cere, București 2012

2. Farcaş N., Boruga I. – Tractoare şi maşini agricole, Partea I. Arta Grafică

Libris, Bucureşti, 2003.

4. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_agriculture