Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
1
Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos, iar noţiunea de
morală îşi are rădăcina în limba latină: mores.
Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a
comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele
practice, iar morala este socotită: totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim
într-un mod omenesc; ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali
sau colectivi.
Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită
împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între
bine şi rău. Morala este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă
(adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău (vezi J. J. Wundenburger, 1993,
p.XIV).
În politică, administraţie publică, afaceri, media, educaţie, medicină ş.a termenul preferat
este cel de etică. Termenul morală este legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa
privată şi etica în viaţa publică (politică, civică, profesională).
Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o
organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor
profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor
3 reguli (H. Isaac, 1996, vezi Mercier, 1999).
Se consideră că etica studiază relaţia între mijloacele utilizate într-o instituţie (organizaţie,
asociaţie) şi scopurile pe care şi le propune acea instituţie (organizaţie, asociaţie).
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.
Moralitatea este un ideal în sens normativ al termenului ideal. Moralitatea exprimă
ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori,
imparţiali, bine intenţionaţi (Timo Airaksinen, 1988, p. 202)
Etica este o discpilină filosofică ce-şi găseşte aplicabilitatea în toate domeniile vieţii sociale şi chiar
economice. Primele abordări ale eticii provin încă din antichitate. Socrate care a dezvoltat teoria
eticii prin încercarea de a fundamenta noţiunile de bază precum bine, datorie, onoare, virtute, cinste,
Platon, discipolul său, şiAristotel care a întemeiat o morală practică - sunt nume de rezonanţă în
filosofie şi etică. O mare contribuţie în dezvoltarea eticii au avut-o Immanuel Kant, Friedrich Hegel,
Friedrich Nietzsche, Jean Paul Sartre, etc.
Funcţiile eticii
Temeiurile actualităţii eticii şi importanţa practică a ei pentru om şi umanitate sunt elucidate prin
funcţiile specifice al eticii. De obicei, sunt elucidate în literatura de specialitate următoarele funcţii
ale eticii: funcţia cognitivă, funcţia normativă, funcţia persuasivă şi funcţia educativă.
1. Funcţia cognitivă -este funcţia principală, în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza
adecvat decît cu condiţia realizăriiei. Această funcţie s-a materializat de-a lungul timpurilor
şi se poate realiza pe trepte succesive:
-treapta descriptivă
- ne oferă un început de sistematizare adatelor vieţii morale. Ea se realizează în principal prin
elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi dezvoltării caracterelor. În tipologie sunt descrise
succesiv tipuri de atitudini morale, vicii şi virtuţi morale, sau calităţi şi defecte morale. Studiul
structurilor şi dezvoltării caracterelor se referă la descrierea caracterelor morale pozitive sau
negative.
-treapta analitico-sintetică- presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale diferitor
fenomene morale (conştiinţa, manifestarea, aprecierea, valorile, relaţiile, etc) adică
toate componentele care au o semnificaţie morală specifică.
Gîndirea sintetică culminează cu elaborarea categoriilor fundamentale ale moralei, care definesc şi
esenţa şi specificul, deci esenţa specifică a vieţii morale.
-treapta explicativă- presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor generatori ai moralei: factori
ce explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală,
progresul moral şi perspectivele acestui progres.
2. Funcţia normativă –aceasta nu constă în crearea de norme,deoarece normele morale nu pot fi
decretate precum normele juridice de către legiuitor, ele se cristalizează în viaţa reală a
colectivităţilor. Dacă este vorba de elaborare a unor coduri morale,această elaborare constă
doar într-o explicare şi sistematizare a unornorme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei
morale. Trebuie menţionat faptul că şi în viaţa morală au existat şi există legiuitori
individuali adică marii moralişti ai popoarelor precum: Socrate,
Epicur, Kant, Gusti, Mill, Tolstoi, sau profeţii popoarelor precum:Moise, Buddha, Confucius,
Hristos, Mahomed, care au iniţiat
doctrine morale sau morale cu caracter doctrinar.
3. Funcţia persuasivă- este o funcţie de convingere. Este
necesar să remarcăm faptul că funcţia în cauză se realizează în
forma ei optimă, prin realizarea primelor două funcţii, cea cognitivă
şi cea normativă. Înainte de a se constitui ca funcţie a discursului
etic, persuasiunea este prezentă în sfera concretă a vieţii morale,
deoarece opinia publică recurge spontan la toate procedeele
indicate, încît discursul etic este o expresie teoretizantă a opiniei
publice, iar autorul discursului un reprezentant sau un mandatar al
ei.
4. Funcţia educativă- ea a fost dezvăluită încă din antichitate
de către Platon şi Aristotel. Pentru ei cunoaşterea binelui are un
efect nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul şi
practicarea lui. După Aristotel moralitatea indivizilor are două
izvoare: pe de o parte, cunoaşterea binelui şi, pe de altă parte,
experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.
Posibilităţile educative ale eticii sunt condiţionate de un şir
de factori:
-existenţa unui fond prealabil de moralitate în colectivul subiecţilor
receptori sau educaţi, fond ce indică nivelul general de moralitate al
colectivelor din care ei fac parte. Etica explică, orientează,
întemeiază şi implicit dezvoltă un fond prealabil de moralitate;
-acţiunea unor factori formativi de natură instructiv-educativă ce ţin
de contextul social şi cultural. Întreg sistemul instructiv-educativ al
societăţii noastre este orientat convergent, şi în acest sistem global
etica este doar o componentă funcţională;
-existenţa în spaţiul vieţii sociale a unor modele reale de
comportament, întruchipate în caractere şi atitudini exemplare .
Aceste exemple personale sînt o concretizare vie a faptului că
moralitatea nu este un domeniu al imperativelor pure, ci că ea se
cristalizează în modele care fiind reale sînt totodată şi ideale. Fiind
o confirmare a moralităţii colective reale, modelele de
comportament sunt şi o ilustrare a unei moralităţi superioare,
posibile şi necesare, la nivelul întregii colectivităţi.
Etica (la fel ca şi
morala) se construieşte pe baza unor principii.
a) Principiul egalităţii în faţa normelor
Morala nu este făcută pentru eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii obişnuiţi.
Aceasta nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună normelor morale, ci
subliniază doar faptul că morala este regula, nu excepţia.
Când vorbim despre egalitatea între oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuală,
biologică, estetică, ci la egalitatea lor în faţa principiilor şi normelor morale şi la egalitatea în
faţa legii, tot aşa cum, din punct de vedere religios ne referim la faptul că, în faţa lui Dumnezeu,
toţi suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate să fie posibilă, principiile şi normele morale
trebuie să fie accesibile ca înţelegere, indiferent de gradul de educaţie al persoanei şi, în acelaşi
timp, ele trebuie să fie practicabile.
Spre deosebire de achiziţiile intelectuale, principiile şi normele morale trebuie să fie
accesibile şi fezabile pentru orice persoană, indiferent de nivelul ei intelectual, atâta timp cât ea
are discernământ. Recunoaşterea discernământului este o condiţie a autonomiei, libertăţii şi
responsabilităţii.
Viaţa cotidiană nu implică decât rar acte exemplare (de exemplu, situaţii care cer
sacrificiul suprem pentru alţii sau pentru o cauză). Prin urmare, conţinutul moralei răspunde în
mare măsură dilemelor de zi cu zi şi se adresează oricui se confruntă cu astfel de dileme puse în
termenii a ceea ce am numit mai sus "probleme morale".
b) Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor).
Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o
problemă morală şi să acţioneze în consecinţă. De exemplu, dacă un medic crede că avortul este
imoral (e crimă), nu are decât să lucreze într-o clinică în care nu se fac avorturi sau să rămână
doar obstetrician. Dacă o persoană este neinteresată să acţioneze pentru binele public, moral ar fi
să nu se implice în politică sau în administraţie publică. Aici apare ca evidentă şi diferenţa faţă de
poziţii fundamentaliste: o religie este impusă ca morală de stat şi transferată integral sau aproape
integral în legislaţie.
Etica nu discută adevăruri, ci poziţii diferite faţă de problemele de
alegere morală, căutând evidenţe mai tari.
Etica studiază standardele generale care se aplică celor mai mulţi oameni, în cea mai
mare parte din viaţa lor. De aceea rare ori ţine cont de particularităţi cum ar fi: sexul, rasa,
capacităţile şi talentele, statusul unei persoane. Eventual aceste particularităţi sunt tratate în
context tematic (drepturi, dreptate, egalitate de şanse pentru membri grupurilor defavorizate:
drepturile femeilor, ale minorităţilor rasiale, etnice, religioase, sexuale). Principiile generale ale
eticii tind să depăşească orice fel de diferenţe (chiar dacă această posibilitate este adesea pusă sub
semnul întrebării).
Teste:
Alexei, Valentina, Elena, Valentin, Natalia, Liuba, Igor, Elena, Olga
Sergiu, Valentin, Andrei, Serghei, Victor,