Alegerea1

Piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Majestăţile Lor regele
Mihai I şi regina Ana.
PERSONAJELE 2
Omul
Uşurinţă
Amar
Prietenul
Cântăreaţa
Trio-ul de bărbaţi

Locul desfăşurării: Pământul

Timpul desfăşurării: Prezent

Zorile mijesc. Un bărbat parcurge încet ultimii metri care-l duc către vârful unei
coline. Se aud cântece în depărtare. Bărbatul priveşte împrejurul lui. Vede jos, la
poalele colinei, o mulţime care aşteaptă, paşnică, netulburată – o lume în
exceptativă. Muzica se stinge şi dispare. Vocea bărbatului rupe tăcerea.

OMUL: Unde sunt? Ce lume e aceasta în care mă găsesc? De ce sunt aici? Cine m-
a adus? Care e năzuinţa mea? A, îmi aduc aminte! Alegerea rasei umane apasă pe
umerii mei. Eu sunt „Omul” şi trebuie să aleg viitorul omenirii. Dar ce să aleg?
Planeta aceasta este minunată, tihnită, cerul albastru, pajiştile verzi... Cum să aleg
mai bine?

Reflectoarele luminează doi bărbaţi aşezaţi fiecare pe câte o estradă, de o parte şi

de alta a prosceniului. La dreapta, Uşurinţă este confortabil instalat într-un fotoliu.
Are câteva cărţi şi un pahar în mână. Amar stă în picioare pe estrada din dreapta.

UŞURINŢĂ: Aici intrăm în scenă noi, prietene!

OMUL: Care voi?
AMAR: Noi suntem cele două puteri fundamentale ale acestei planete, numită
Pământ.
UŞURINŢĂ: Aici nu ai voie să rămâi un simplu spectator.
AMAR: Trebuie să alegi!
UŞURINŢĂ: O să te ajutăm noi să te decizi, explicându-ţi poziţia noastră.
AMAR: Să nu pierdem vremea.
UŞURINŢĂ: Timpul înseamnă bani.
AMAR: Eşti pregătit?
Omul: Da, dar toate acestea sunt atât de neaşteptate! Mă simt complet rătăcit!

1
Sursa: A.S.R. Principele Radu al României, Ana a României. Un război, un exil, o viaţă,
Editura Humanitas, 2008, pp. 189-206
2
Sunt 4 personaje principale (Omul, Uşurinţă, Amar, Prietenul), 5 secundare (Cântăreaţa, 3
bărbaţi, Vocea) şi un cor (unul cântă pentru Amar, celălalt Tatăl Nostru).

1
UŞURINŢĂ: Să începem, nu te pierde cu firea. Vei vedea că felul nostru de a exista
e uşor şi o să-ţi placă.
OMUL: Aşteptaţi! Daţi-mi timp să mă gândesc.
AMAR: Nu, nu ai timp de gândire. Noi, oamenii cu inima amară, mergem înainte
pentru a supune restul lumii. O să-ţi arătăm puterea voinţei omului faţă în faţă cu
moliciunea şi de căderea vieţii de huzur.
UŞURINŢĂ: Lasă-mă să vorbesc! Astea sunt palavre. Ele nu pot ţine omului de
foame. Ascultă-mă! Noi posedăm toate lucrurile la care visează un om. Îţi putem oferi
o viaţă de plăceri, de bucurii, de tot ce vrei: muzică bună, vinuri fine, bani mulţi, bine
câştigaţi, maşini, televizoare, maşină de săplat, tot ceea ce eşti în stare să-ţi doreşti.

Întuneric o secundă. Apoi Omul avansează încet spre stânga, având faţa uşor
lumnată. La dreapta, obscuritatea face loc unei scene de discotecă de noapte. O
femeie şi un bărbat aşezaţi cu spatele ascultă o mică orchestră şi un trio de bărbaţi
care cântă în jurul unui microfon. O cântăreaţă de bar, în rochie de muselinăroşie,
vine în faţă către un alt microfon şi cântă:

CÂNTĂREAŢA:
Vino! În lumea în care poţi uita
şi poţi trăi după chef
E o viaţă pe care n-ai so regreţi.
Vecini buni,
case albe de-a lungul drumului umbros,
o bisericuţă aproape,
o gaşcă de prieteni,
un oraş adormit,
totul e-al tău,
Vino, vino!
TRIO-UL DE BĂRBAŢI:
Viaţa-i uşoară,
Am timp berechet,
Viaţa-i uşoară,
De la 9 la 5
Petrece noaptea în plăcere.
Întoarce-te în zori
Pe trei cărări,
Viaţa-i uşoară,
Fără caznă,
Am timp de pierdut.
Ce contează dacă mă pierd şi eu?
Banu-i uşor,
Viaţa-i o păcăleală!
CÂNTĂREAŢA:
Vino, vino,
În lumea în care se poate uita...

2
Această imagine se stinge şi scena se luminează din nou.
UŞURINŢĂ: Bine, acum ai văzut.. Cred că poţi alege uşor.
AMAR: O clipă! Vreau să-ţi spun ceva mai multe despre lupta pentru dominare care
acaparează spiritul uman. Nimic nu va opri expansiunea şi elanul nostru. Noi suntem
oamenii urii. Vom învinge sau vom muri. Vino cu noi şi o să-ţi dăm pasiunea de a
lupta pentru drepturile celor ce muncesc. Nimeni nu are dreptul să ne înveţe cum să
ne purtăm. O să ne facem singuri propriile noastre legi. Muncă pentru toţi! Libertate
pentru toţi, cu condiţia să lupţi pentru Partid! Nici o abatere nu e îngăduită. Numai
tineretul de elită poate avea drepturi asupar produselor muncii noastre. Vino, e o
luptă care-ţi cere o singură pasiune, o singură voinţă, cea de a cuceri, de a domina.

Mirat, Omul se îndreaptă către colină şi se întoarce.

OMUL: De ce mă pun ei săaleg? O alegere obligatorie, între două mari forţe care
luptă una împotriva celeilalte pe această frumoasă şi blajină planetă, pe acest
pământ plin de făgăduinţă! Am văzut verdele colinelor, aurul apusului de soare şi
argintul aurorei. Toate acestea sunt pentru mine ca să le am, ca să le păstrez, ca să
le iubesc sau ca să le distrug. Povara rasei umane apasă pe umerii mei. De alegerea
mea depinde soarta generaţiilor viitoare. Sufletul meu strigă: „Alege!”. Nu pot să
rămân veşnic pe această colină, mai ales acum, când nevoile şi tentaţiile îmi
năpădesc inima. Coboară spre Uşurinţă. Omul uşurinţei aşteaptă un răspuns. Ce pot
să-i spun? El îmi dă lucruri bune. Dragostea care potoleşte seata de plăcere a
trupului, muzica ce îmi umple urechea de tentaţii încântătoare, o viaţă îndestulată,
care se scurge încet în timp ce alţii hotărăsc pentru mine, o viaţă plină de reguli ce
pot fi mereu nesocotite. Trebuie să ştiu mai multe despre toate acestea. Mai spuneţi-
mi ceva. Nu-mi ajunge câte ştiu.
UŞURINŢĂ: Ce-ţi spune el este numai vântul care umple burţile goale. Şi noi avem
ambiţii mari pentru specia umană. Uită-te la tot ce-am realizat pentru noi înşine. Nici
nu mai ştim ce să facem cu atâta mâncare.
OMUL: Păi atunci de ce nu umpleţi cu ea toate celelalte stomacuri flămânde? Poate
că sstfel ceilalţi vă vor urî mai puţin.
UŞURINŢĂ: Să le dăm mâncare? Eşti nebun? Păi hrana înseamnă bani. Noi o
vindem numai cu beneficii. Gândeşte-te numai la tot ce poţi face cu banii ăştia. Să-ţi
cumperi o casă, să trăieşti confortabil, fără griji, să te distrezi. Tot ce-şi poate dori
omul se cumpără cu bani.
OMUL: Dar viitorul? Dar copiii?
UŞURINŢĂ: Copiii? Păi, pentru copii noi clădim şcoli frumoase, universităţi. Copiii
sunt liberi să-şi construiască viitorul aşa cum vor ei. Asta nu e treaba noastră. Şi
apoi, nu uita că noi ţinem sub control naşterile. Prea mulţi copii ne-ar împiedica să ne
bucurăm de viaţă.
OMUL: Nu înţeleg.
UŞURINŢĂ: Dragă prietene, dă-mi voie să-ţi explic. Dacă am fi prea numeroşi,
beneficiile ar fi mai mici. Am aveam ai puţini bani. Ar trebui să împărţim, şi a împărţi

3
înseamnă a munci mai mult. Şi cine vrea să muncească de bunăvoie? Noi muncim
numai cât să ne distrăm şi, natural, cât să ne apărăm bine.
OMUL: Şi vă apăraţi de cine?
UŞURINŢĂ: De ceilalţi, geloşii care nu înţeleg viaţa noastră, cei care gândesc că
sunt mai buni decât noi. Dar spune-mi, cine şia-r putea imagina o viaţă mai bună?
Măcar dacă i-am putea convinge că nu vrem decât pace, că nu dorim pe lume nimic
altceva decât un trai uşor, plin de bucurii. Dar ei vot să ne confişte tot, cu ideile lor
absurde pe care ar dori să le împărtăşim şi noi. Sunt nebuni, câinii ăştia! Viaţa
noastră ne e scumpă, pentru că e aşezată pe mari sacrificii.
OMUL: Ce sacrificii?
UŞURINŢĂ: Sacrificiile – dacă putem spune aşa – ale celor subdezvoltaţi, ale
popoarelor care n-au ştiut să-şi folosească ştiinţa. Simplu. Noi am ştiut sa utilizăm
totul, de la sticlele de vin până la religie. I-am făcut să creadă că, într-adevăr, vor
avea partea lor de profit. Erau ca şi copiii noştri. Au crezut în noi, iar noi, cu
pricepere, le-am dat marfă expirată. În timp ce se distrau cu jucăriile primite de la noi,
le-am luat tot ce-aveau mai bun. Ne-am îmbogăţit din resursele pământului lor.
Evident, în schimb le-am dat ceea ce nouă ne prisosea. Dar ei sunt fericiţi, nu-ţi face
griji. Vino cu noi, viaţa ta va fi o mare sărbătoare. Viitorul nu e treaba noastră. Şi-
apoi, dă-mi voie să-ţi spun, tinere, dacă porcii ăştia nesătui vor îndrăzni să se atingă
de câştigurile noastre, atunci să-i ferească Dumnezeu, vai de zilele lor! Gustă din
vinul său.
OMUL: Dumnezeu? Cine-i Dumnezeu?
UŞURINŢĂ: Dumnezeu? A, da, Dumnezeu! Avem obiceiul să-i trimitem rugăminţile
noastre. Dar nu mai avem acum nevoie de el. Nu a mai rămas decât o obişnuinţă,
ştii, ca să păstrăm tradiţia. Părinţii noştri, la vremea lor, credeau în EL şi-I mulţumeau
că avea grijăde ei. Azi noi credem că El poate fi util doar pentru a avansa cauza
noastră. Înţelegi, iubirea pentru aproapele tău şi tot restul. Şi-atunci durăm 3 biserici
frumoase şi încurajăm oamenii să intre în ele. Asta le umple timpul. Acolo-şi pot arăta
intenţiile bune şi pot să-şi verse bârfele. Astfel îşi mai ridică moralul când sunt trişti.
OMUL: Păi credeam că viaţa voastră vă face pe toţi fericiţi!
UŞURINŢĂ: Bineînţeles, suntem fericiţi! Dar unii au nevoie de certitudinea că ceea
ce fac e bine. Au nevoie de fervoarea asta pentru a crede în ei înşişi. Şi bisericile
îndeplinesc rolul ăsta mai bine ca oricine. Au nevoie, săracii, de o mângâiere. Şi-
atunci noi îi ajutăm, lăsându-i să creadă în libertatea religiei. Asta nu poate să strice
nimănui. E util să ai un ţel în viaţă, şi dacă ei cred în Dumnezeu, nu-i grav, lăsând la
o parte că asta ne ajută enorm. Biserica şi viaţa noastră sunt compatibile. E o
afacere bună: Bisericii îi revine un câştig gros, iar nouă la fel.
OMUL: Ce vă revine vouă?
UŞURINŢĂ: Libertatea. Libertatea de a iubi. Libertatea de a te lăsa ademenit de o
lume în care ştim că, orice-am face, întotdeauna ne putem cumpăra propria inocenţă.
OMUL: Dar Dumnezeu nu vă pedepseşte? Şi preoţii voştri nu vă blamează?

3
construim

4
UŞURINŢĂ: Ba da, din când în când se mai întâmplă. Dar preoţii sunt puţini şi
împrăştiaţi. Sunt rătăciţi prin mulţime. Când cunoşti trucuri, e simplu. Nici o grijă.
Alege viaţa noastră şi nu vrei regreta.
AMAR: Amare vor fi regretele tale dacă te vei lăsa dus de cuvintele dulci. Noi îţi dăm
lumea. Treptat, această viaţă va fi strivită sub bobârnacul nostru. Iată, omule, ce
avem noi.

Întuneric progresiv, pe măsură ce omul avansează îcnet spre partea dreaptă. O

lumină îi descoperă gradat faţa. Pe partea stângă, întunericul face loc unei imagini în
plan îndepărtat, reprezentând KREMLINUL, cu steagul roşu fluturând în vârf. O
masă de oameni cu spatele la public, cu privirile ridicate către Kremlin, în timp ce un
COR cântă puternic. Oamenii îşi ridică braţele spre cer. Întuneric. Lumina redevine
cea dinainte.

AMAR: Poftim! Ai văzut cu ochii tăi. Mai mult de jumătate din lume este sub
dominaţia noastră prin sângele şi sudoarea noastră. Noi am muncit. Ai văzut masele
care au ales calea noastră de a trăi. Ai auzit cântecul lor de victorie. Alege! Nu pierde
timpul. Alege!
OMUL: Alege! Trebuie să aleg. Sunt din nou încolţit, strâns cu uşa. Pe de o parte
reguli ce pot fi încălcate, o religie cu care se paote negocia. O viaţă abundentă, o
viaţă de uşurătate. Pe de altă parte, o viaţă plină de patos. Trebuie să ştiu mai multe.
Continuaţi.
AMAR: Atunci ascultă! Uite cum am reuşit noi săne atingem scopul prin îndârjirea
noastră. Uite cum am reuşit noi cu pumnul, cu mâna şi cu gândirea noastră care este
superioarăgândirii lor. Noi ne-am folosit de dorinţele oamenilor, de speranţele lor, de
ambiţiile lor, ca de nişte trepte care ne-au condus pe cele mai înalte culmi. Nimic nu
ne poate opri! Nimic. Căci prin discursurile noastre leniniste şi violente noi am cucerit
spiritul uman pentru a ne atinge ţelul. Am folosit armele, frica, favorurile, lăcomia şi
prostia oamenilor. Iar cu ajutorul banilor am ajuns în chiar inima ţărilor. Oriunde s-ar
duce ei, există unul de-al nostru gata să-i răstoarne.
OMUL: Cum faceţi toate astea? Spune-mi! E pasionant!
AMAR: E atât de simplu, prietene! Ne folosim de toate tentaţiile. Cunoaşterea
ambiţiilor omeneşti ne-a furnizat o armă de care bieţii proşti nu-şi dau seama. Iată
frumuseţea modului nostru de viaţă. Ascultă, ca să zguduim o ţară folosim gelozia şi
ura, şi ne bucurăm de ele ca deo încântătoare muzică, în timp ce omul gândeşte că
fratele lui vrea să-i fure partea. Cumpărăm tăcerea altuia cu ajutorul
indiscreţieipropriei sale soţii. Măsluim alegerile cumpărând electorii şi promiţându-le
bani şi posturi în noua noastră ordine mondială. Şi-atunci când nu mai avem nevoie
de ei, îi lichidăm. Un infarct sau un accident. Le facem atunci funeralii naţionale şi
toată lumea e mulţumită pentru că în acea zi nu se lucrează. E o găselniţă bună, nu?
Răsturnăm guverne cu greve care paralizează propria lor ţară şi înainte să-şi poată
da seama organizăm manifestaţii violente. Pe urmă alegem noi oameni, în solda
noastră, care duc mai departe cauza. Avem toate mijloacele de a slăbi adversarul.
Nimic de pierdut şi totul de câstigat. Nu putem pierde, fiindcă avem o ideologie.
OMUL: Ce e aceea o ideologie?

5
AMAR: Ideologia este o invenţie a creierului care pune gheara pe spiritul uman, pe
inima şi pe speranţele individului. E o forţă care nu dă niciodată înapoi, în faţa a
nimic, pentru a-şi atinge scopul. Tot ce există în om e utilizat, pentru a-şi atinge
scopul. Tot ce există în om e utilizat pentru a-l înrobi şi mai mult: ambiţii, gelozii,
poftă, ciudă, amărăciune, ură. Ura e arma noastră cea mai de preţ. Noi provocăm în
om o ură cumplită, care îl arde pe dinăuntru zi şi noapte şi care nu sfârşeşte până ce
omul nu se supune ordinelor noastre. Folosim ziarele, bisericile pentru a-i înocula în
spirit propria noastră ideologie. Şi, natural, folosim banul.
OMUL: Banul? Dar şi ceilalţi flosesc banul pentru a obţine ceea ce vor.
AMAR: Da, e-adevărat. Dar noi ne servim de tentaţia banului pentru a-l atrage pe om
pe orbita noastră. Banul e pentru noi mijlocul de a pune mâna pe o ţară. Un om
cumpărat, un om care s-a vândut modului nostru de viată nu mai poate să se
întoarcă înapoi, fiindcă s-ar nărui cu ţara lui cu tot. Ah, prietene, ce viată! Gândeşte-
te la voluptatea de a-ţi vedea ambiţiile realizate graţie prostiei semenilor tăi! Ai să ai o
satisfacţie atât de mare văzându-i la picioarele tale! Ai să construieşti un ordin, un
scop, o ţintă pentru generaţiile care vor urma. Ai să ai tu însuţi un scop în viaţă.
OMUL: Da, e-adevărat. Voi puteţi să-mi daţi un scop în viaţă. Am nevoie de un ideal
ca să trăiesc. N-are importanţă că va fi greu, din moment ce mă simt util.

Se aude o voce apropriindu-se.

VOCEA: Ascultaţi-ne! Ascultaţi-ne!

Omul avansează tot pe partea dreaptă.

OMUL: Aud voci, strigăte de suferinţă.

Întuneric, apoi pe partea stângă se luminează treptat o fereastră de închisoare cu

gratii groase. Două mâini sunt prinse de bară. Vocea cântă.

VOCEA: Ascultaţi-ne, ascultaţi-ne!

OMUL (slab luminat): Cine sunteţi voi?
VOCEA:
Cei care nu mai pot îndura,
cei care nu mai au un nume,
cu trupul sfărâmat, cu sufletul sfărâmat!
Uitaţi, renegaţi de umanitate! Ascultaţi-ne!
Sufletele brave nu s-au plecat
În faţa tiranilor
sau a prietenilor mincinoşi.
Chinuiţi, torturaţi, călcaţi în picioare,
Marea Maşinărie ne striveşte.
Ascultaţi-ne, ascultaţi-ne, ascultaţi-ne!

6
La sfârşitul cântecului, mâinile se desprind de bare şi dispar. Întuneric, apoi lumină în
avanscenă. Amar, cu o forţă care trădează spaima, groaza:

AMAR: Nu-ţi face griji! Nu-i nimic! Ăştia-s câte unii care nu înţeleg mersul nostru
înainte şi pe care i-am strivit. Ne sunt utili fiindcă muncesc pentru noi. Avem nevoie
de sclavi ca să producem mâncarea şi să fabricăm marfa, produsele pentru ţările pe
care vrem să punem mâna. O momeală, prietene, o momeală pe care o agităm în
faţa lăcomiei lor. Asta nu costă mare lucru, când te gândeşti la ce ne iese de aici.
Avem nevoie de oameni care să lucreze pentru noi. Folosim potenţialul uman al
naţiunilor pe care le-am supus pentru a susţine costurile luptei noastre mondiale.
Sărmanii proşti! Prin lăcomia lor, îşi plătesc propria piele.
OMUL: Şi ce se va întâmpla cu ei?
AMAR: Oamenii nu contează, nu intră la socoteală. Singură cauza noastră contează.
Nu trebuie să ne gândim la nimic altceva decât la reuşita luptei noastre. La
dominarea lumii. Alege, omule, alege!
OMUL: Lasă-mi timp! Mereu acest cuvânt: alege! Trebuie să cântăresc.
AMAR: Nu ai timp. Ai văzut ce putem oferi noi. Cu cât alegi mai iute, cu atât mai bine.
UŞURINŢĂ: Hai cu noi, prostuile, pe drumul uşurinţei! Hai!
AMAR: Nu, vino cu noi! Ai să ai astfel un scop în viaţă.
UŞURINŢĂ: Nu, alege drumul nostru! Se aude o muzică de Stravinski, foarte încet.
Ai să ai tot ce-ţi poţi dori.
OMUL: Lăsaţi-mă! Ajunge! Nu mai ştiu nimic.

Muzica devine din ce în ce mai sacadată şi din ce în ce mai intensă, dar strigătele
celor două puteri continuă.

UŞURINŢĂ: Vino!
AMAR: Vino!
UŞURINŢĂ: Alege!
AMAR: UŞURINŢĂ:
UŞURINŢĂ: Vino pe drumul nostru!
AMAR: Fii un învingător!
UŞURINŢĂ: Îţi dăm femei, o situaţie, bani, ambiţie, dragoste, maşini, lux.
AMAR: Îţi dăm o luptă şi un sens al vieţii!
UŞURINŢĂ: Vino!
AMAR: Vino!
UŞURINŢĂ: Alege!
AMAR: Alege!
OMUL: Ajunge! Ajunge! Muzica se opreşte brusc. Linişte. Ajunge! Mi se învârte
capul. Nu mai pot suprota toate astea. Mă ucideţi. Lăsaţi-mă, lăsaţi-mă singur!
Trebuie să mă gândesc.
Linişte. Cei doi aşteaptă.

OMUL: Să aleg! Trebuei să aleg singur. E o povară prea grea pentru umerii unui biet
om. Să aleg drumul urii, care mă va devora şi va da un ţel vietii mele, seminţiei mele,

7
o luptă care-mi va umple inima. Voinţa de a te bate pentru un popor, de a muri pentru
propriul ideal. Asta-i ceea ce vreau? Acestea-i scopul vieţii mele?Să aperi omul, să te
sprijini pe propria ta valoare, pe propria ta responsabilitate, să ajungi prin propriile
mijloace la capăt, singur, lepătându-te de slăbiciuni. Acestea ar putea fi destinul meu.
Un destin dificil, dar plin, generos. Aici, în lupta aceasta n-au ce căuta nehotărâţii.
Tot timpul la pândă, ca să nu pierzi ceea ce se poate uşor pierde. Să trăieşti din
expediente. Da, aş putea alege drumul amărăciunii. Gânditor. Sau cel al uşurinţei.
Se nîndreaptă către Uşurinţă. Nu, se simte în aer decadenţa şi alterarea care se
preling din viaţa pe care ei mi-o oferă. Nu mă simt mulţumit. Ceva îmi lipseşte. De ce
sunt sfâşiat de îndoială? Inima mea sângerească de durere, de suferinţă. Sunt
sfâşiat între două drumuri. Plăcerile vieţii – simt cum tentaţiile mă străpung. Simt
plăcerile trupului, ale cărnii, voluptatea şi ameţeala băuturilor tari, voluptatea
linguşirii. O viaţă de plăceri, de bucurie. Fără sacrificii. Ah, asta m-ar tenta! Trupul
meu strigă: „Mergi, mergi pe drumul lor!”. Dar din nou flacăra urii pune stăpânire pe
mine. Pasiunea ideii mă devorează în flăcările ei. Mă simt atras de ambiţie, de
dorinţa de a măconsacra luptei omului pentru o lume puternică. Nu mă pot horărî.
Sunt ca o salcie bătută de vânt, într-o parte şi-n alta. Nu sunt atât de tare. Nu mă pot
hotărî singur. Nu mă poate ajuta nimeni? Nu mă poate îndruma nimeni? Ce
nenorocire, ce slăbiciune, ce nimicnicie! Trebuie să mai existe o cale. Milă, să mă
ajute cineva! Sunt orb! Luminaţi-mă! Doamne, dacă exişti, ascultă strigătul meu de
disperare! Oh! Ajută-mă, ajută-mă, Doamne! Eliberează-mă de îndoială. Am nevoie
de Tine! Încet-încet, Omul se prăbuşeşte, cade la pământ. Te implor, ajută-mă! Nu
mai pot continua.

Un om apare în stânga scenei. Silueta lui se desenează pe fundal. El coboară încet

colina către Omul de jos. Îl atinge pe umăr.

PRIETENUL: Prietene! Omul se trezeşte imediat. Există un alt drum.

OMUL: Cine eşti tu?
PRIETENUL: Un prieten – un om ca şi tine.
OMUL: Ce vrei? Şi tu cauţi să mă ademeneşti?
PRIETENUL: Nu, eu te ajut să găseşti adevărata cale. Strigătul tău de disperare a
fost auzit. Am venit să te îndrum şi să te ajut.
OMUL: Cum?
PRIETENUL: Dăruindu-ţi iubirea şi prietenia mea.
OMUL: De ce?
PRIETENUL: Pentru că am trăit în aceste două lumi. Am iubit şi profitat de lumea
uşurătăţii, unde am avut tot ceea ce un om îşi poate dori. M-am ghiftuit de plăceri.
Până în ziua în care un om mi-a arătat un drum mai bun. Mă plictisisem de viaţă şi
eram mâhnit de egoismul prietenilro mei. L-am urmat şi am trăitîn lumea lui. O lume
purtată de forţa răului care distrugea totul în drumul ei. Am participat la distrugere din
plin, până în altă zi în care un coil m-a privit cu ochii săi limpezi şi nevinovaţi, ca şi
cum mi-ar fi spus: „Ce fel de lume clădiţi voi pentru mine?”. Această privire m-a
umplut de un asemenea dezgust faţă de mine însumi, încât am îngenunchiat şi m-am
rugat din tot sufletul meu lui Dumnezeu pe care îl uitasem. El m-a auzit, m-a iertat şi

8
m-a condus pe această nouă cale. A fost greu. Oamenii râdeau de mine, mă
calomniau. Adesea am fost tentat să mă întorc pe vechile drumuri. Dar de fiecare
dată Dumnezeu era acolo, pentru a-mi da forţa iubirii lui. Şi cu ajutorul Lui am putut
să-mi continui viaţa. Acest sentiment te pătrunde puţin câte puţin. Şi curând, în
adâncul tău, înţelegi că este singurul fel de viaţă care merită trăită. Este viaţa
adevărată. Vino, am să-ţi arăt.
OMUL: Unde mă duci?
PRIETENUL: La picioarele Crucii.
OMUL: Ale Crucii?
PRIETENUL: Da, la picioarele Crucii noastre, unde poţi să-ţi laşi viaţa, tentanţiile,
propiul eu.
OMUL: Şi pe urmă?
PRIETENUL: Dumnezeu va face din noi adevăraţi oameni. O să avem forţa şi
înflăcărarea de a ne umple de milă pentru semenii noştri.
OMUL: E o viaţă foarte grea?
PRIETENUL: Da.
OMUL: E o viaţă greu de urmat?
PRIETENUL: Da, e o viaţă plină de tentaţia de a te reîntoarce pe vechiul drum, dar
plină de dragostea pentru celălalt. Curând vei fi copleşit de nevoie de a-i ajuta pe
ceilalţi să se cunoască pe sine şi de a face ceea ce Dumnezeu ne cere. Cu inimile
noastre deschise către El, pentru ca puterea Lui să ne străbată pe noi, şi prin noi, pe
ceilalţi.
OMUL: Da, aşa cum am simţit şi eu atunci când te-ai oferit să mă ajuţi.
PRIETENUL: Da.
OMUL: Dacă ceea ce spui tu e adevărat, nu mai am nevoie să aleg. Nu mai e vorba
de o alegere, ci de împlinirea Destinului meu.
PRIETENUL: Da, dacă vrei să-i spui aşa.
OMUL: Nu, mă simt din nou sfâşiat de îndoială. Nu poate fi aşa de uşor. Trebuie să
fie o capcană. Am văzut şi simţit lupta celor două puteri pentru supremaţie. Am văzut
mijloacele lor de a aduce omul la ruină. Am fost hărţuit în toate felurile de către
aceste forţe. Cum poate să fie ceva pe lume mai puternic decât ele, care m-au hărţuit
cu plăcere şi cu ură?
UŞURINŢĂ: Nu-l asculta! Vorbele lui nu spun nimic. Nu poţi iubi acest drum. Să
asculţi totdeauan de Dumnezeu, un stăpân, să nu poţi niciodată face ceea ce vrei, ci
doar voinţa Sa. E o cauză peirdută şi demodată. Asta nu-ţi aduce nici o plăcere.
Vino, alege drumul nostru. El îţi oferă plăcerea. N-ai să regreţi. Uite aici un sac cu
aur. Scutură un sac cu aur şi i-l oferă cu braţele întinse. Ia-l! Şi bucură-te de tot ceea
ce-ţi va aduce. Un om nu se poate lipsi de bani. Asta e deviza şi călăuza noastră.
AMAR: Eu pot să-ţi ofer mai mult. Uite, ia asta şi asta! Îi oferă doi saci de aur. Dar
asta nu-i nimic. Noi putem să-ţi dăm lumea. O lume construită pe baze solide. O
lume a muncii, gata să cadă în mâinile tale. Naţiunile nu cer decât să fie exploatate
de noi. Vino, îţi dăm o misiune umană într-o lume a oamenilor. Alege, prietene,
alege! A venit ceasul!
OMUL: Sunt foarte tentat de construcţia voastră. De noua voastră ordine. Se
întoarce. Vino, prietene! Nu te atrage?

9
PRIETENUL: Nu, nu! Inima-mi e plină de tristeţe. N-am ştiut să-ţi arăt Calea
Domnului. Am eşuat.
OMUL: Eşuat? Ce vrei să spui?
PRIETENUL: Am eşuat ca om. Am eşuat ca discipol al lui Cristos. Pleacă înspre
colină şi apoi se întoarce. La revedere! Dumnezeu să te binecuvânteze!
OMUL: Aşteaptă! Nu pleca. Văd în privirea ta o adevărată grijăpentru mine, o iubire
pe care nu am citit-o în ochi celorlalţi. Ei vor să-mi câştige raţiunea, inteligenţa. Ei nu
mi-au atins sufletul. Tu m-ai înduioşat profund. Tu ai ştiut să-mi oferi ceva ce ceilalţi
n-au putut să facă. Tu mă iubeşti. Tu mi-ai oferit prietenia fără să încerci să te
foloseşti de mine. Tu vrei să mă ajuţi. Ceilalţi nu mă vor pe mine, ci beneficiul pe care
l-aş putea aduce. Nu se gândesc decât la ei înşişi. Doamne, cât am fost de orb!
Eram gata să-mi vând libertatea, în timp ce tu mi-o oferi. Eliberarea de ură, de
disperare, libertatea de a iubi aşa cum iubiţi tu şi ai tăi. Voi mă chemaţi cu adevărat.
Voi aveţi într-adevăr nevoie de mine. O imensă lumină îmi înseninează sufletul. Mă
simt purificat de ea. Da, dorinţele, tentaţiile m-au părăsit. Mă simt un om nou. Ce rău
îmi pare de tot ce-a fost! Iartă-mă, prietene! Nu am ştiut. Condu-mă către El. Lui pot
să-i aduc iubirea, viaţa, speranţele mele. Cu El pot să-mi împlinesc misiunea de a
salva rasa mea. Asta e calea pe care atât de mult am sperat-o pentru toată
umanitatea. Condu-mă, prietene, condu-mă către cruce!

Voci limpezi cântă încet Tatăl Nostru. Ele continuă până la sfârşitul replicii lui Amar.
Pe urmă se amplifică. Omul urcă încet colina împreună cu Prietenul. O cruce apare
conturată pe cer. Omul se opreşte brusc.

OMUL: Aşteaptă!

Prietenul şi Omul se întorc către ceilalţi doi, apoi aşteaptă. Uşurinţă îi priveşte şi
spune:

UŞURINŢĂ: Doamne Dumnezeule! Se opreşte ca fulgerat de Dumnezeu. Priveşte

uluit în jurul lui. Există un Dumnezeu. Coboară pe estradă şi face câţiva paşi. Îl
priveşte pe Amar. Există un Dumnezeu. Ei au ceva ce nu se poate cumpăra cu bani.
Ei au credinţă.

Amar îl priveşte pe Om. Coboară de pe estrada sa.

AMAR: Mi-aţi învins dorinţa. Mi-aţi dat un scop mai mare decât amărăciunea. Mi-aţi
câştigat inima.

Crucea se conturează din ce în ce mai ferm pe cer. Încet, Omul se întoarce cu

prietenul său către vârful colinei. Uşurinţă şi Amar se îndreaptă şi ei către colină.
Prietenul ridică braţele spre ceer la primul „Amin” din Tatăl Nostru.
Cortina coboară complet la cel de-al doilea „Amin”.

10