Diaconu Bianca

DICTATUL DE LA VIENA

Dictatul de la Viena a fost un act internaţional încheiat la 30 august 1940, prin care Româ nia a fost silită
să cedeze aproape jumă tate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost
impus de Germania Nazistă şi Italia fascistă în preajma celui de-al Doilea Ră zboi Mondial sub titlul de
„arbitraj”. Presa şi ulterior istoriografia româ nă a numit această procedură „dictat”.

Preludiul Dictatului
În urma primului arbitraj de la Viena (2 noiembrie 1938), Ungaria obţinuse o porţiune din Slovacia, iar
la mijlocul lunii martie 1939 ocupase Ucraina Subcarpatică autonomă - regiunea Transcarpatia de astă zi
din Ucraina. Ungaria dorea sa obţină şi celelalte teritorii care aparţinuseră Transleithaniei şi pe care le
considera pierdute prin Tratatul de la Trianon, în special Transilvania.
În iunie 1940, la o să ptă mâ nă după capitularea Franţei, Uniunea Sovietică a transmis Româ niei două
ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată şi necondiţionată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
Somaţia sovietică se baza pe anexa secretă a pactului de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august
1939. Guvernul româ n, pe fundalul conjuncturii internaţionale nefavorabile, a cedat presiunii sovietice.
Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea graniţelor în Transilvania. Puterile
Axei au sugerat pă rţilor implicate să -şi rezolve problemele prin negociere directă sau arbitraj.
Negocierile prin intermediul reprezentanţilor Germaniei şi Italiei au început la 16 august 1940 la Turnu
Severin. Ungaria a pretins circa 70.000 km² din suprafaţa Româ niei, la care guvernul româ n a ră spuns
oferind un schimb de populaţie şi o serie de rectifică ri minore ale graniţelor. În final, negocierile de la
Turnu Severin au eşuat şi se pă rea că disputa româ no-ungară se va muta pe câmpul de luptă . Germania era
însă interesată să pă streze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor ţă ri pentru
necesită ţile de ră zboi. Miniştrii de externe ai Româ niei şi Ungariei au fost convocaţi la 29 august la Viena,
unde Hitler a impus pă rţilor preacceptarea necondiţionată a arbitrajului germano-italian, care avea să
devină cel de-al doilea arbitraj de la Viena. Consiliul de Coroană , convocat de regele Carol al II-lea, sub
ameninţarea ocupă rii întregii ţă ri de că tre Germania, a admis arbitrajul cu majoritate de voturi .

Dictatul
Hitler i-a împuternicit pe ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, şi pe cel al Italiei,
Galeazzo Ciano, să comunice separat deciziile sale delegaţiilor româ nă şi maghiară , separat, ceea ce a avut
loc la 30 august 1940, în palatul Belvedere din Viena:
Textul arbitrajului de la Viena, (30 august 1940)
1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia
marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile
traseului la faţa locului.
Diaconu Bianca

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi
remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile
lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca
evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
3. Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România,
dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea
naţionalităţii române într'un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept
vor părăsi teritoriul ungar într'un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor
putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până
în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste
persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într'un mod larg şi acomodant toate
chestiunile relative la transplantarea optanţilor.
4. Supuşii români de rasă ungară, stabiliţi în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României şi
care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naţionalitatea ungară,
într'un termen de şase luni. Principiile enunţate în paragraful trei vor fi valabile pentru
persoanele care vor face uz de acest drept.
5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalţi supuşi unguri pe persoanele
de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naţionalitatea ungară. Pe de
altă parte, guvernul român ia acelaşi angajament solemn în ceea ce priveşte pe supuşii de rasă
ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenţie directă între
guvernele român şi ungar.
7. În cazul în care dificultăţi sau îndoieli s'ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român
şi ungar se vor înţelege pe cale directă. Dacă într'o chestiune sau alta înţelegerea nu se realizează,
litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului şi Italiei, care vor adopta o soluţie definitivă.
Sub presiune germană, guvernul româ n a acceptat rezultatul arbitrajului şi a semnat textul dictatului.
Guvernului maghiar s-a declarat foarte nemulţumit şi „zdrobit sufleteşte”, deoarece nu obţinuse întregul
teritoriu solicitat, ca suprafaţă şi formă dorită .
Prin al doilea Dictat de la Viena, Ungaria a primit 43,492 km² din teritoriul naţional româ n, cu o
populaţie estimată atunci la 2,609,000 locuitori. Structura populaţiei din această zonă este estimată diferit,
fie conform recensă mâ ntului din 1930 efectuat de autorită ţile româ ne, fie conform recensă mâ ntului din
1941 efectuat de noile autorită ţi maghiare.

Consecinţele Dictatului şi anularea sa

Germania Nazistă a fost principalul beneficiar al Dictatului de la Viena prin faptul că a câ ştigat suportul
militar simultan al Ungariei şi Româ niei. Cele două ţă ri au aderat la pactul Tripartit în noiembrie 1940.
Istoricul Keith Hitchins descrie situaţia creată de Dictatul de la Viena în cartea sa Romania: 1866-1947
(Oxford History of Modern Europe Series, Oxford University Press, 1994):
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia, ci a dus la o tensionare a relaţiilor dintre România
şi Ungaria. Nu a reuşit să rezolve problema naţionalităţilor, separând toţi etnicii maghiari de toţi etnicii
români. Aproximativ 1.200.000 de români, aproximativ 50% din populaţia teritoriului Transilvaniei De Nord,
au rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar circa 500,000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică.
Diaconu Bianca

Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în Româ nia. La 4 Septembrie 1940, guvernul Gigurtu
a fost forţat să demisioneze, între altele sub presiunea legionarilor. Armata ungară a intrat în teritoriul
cedat al Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Populaţia maghiară a întâ mpinat cu entuziasm trupele şi a
considerat separarea de Româ nia ca o eliberare.
În decursul Conferinţei de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmă rit să pă streze o parte a teritoriului
primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fă ră rezultat, încâ t articolul 1, punctul 2, al tratatului de
pace cu Ungaria şi articolul 2 al tratatului de pace cu Româ nia prevă d nulitatea acordului încheiat prin
„arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, şi restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între
Româ nia şi Ungaria.