„Formarea continuă a profesorilor de Istorie şi Geografie în societatea cunoaşterii”

POSDRU/87/1.3/S/62651

Nume şi prenume cursant: RĂVĂȘEL OANA - CĂTĂLINA

Specializarea: PROFESOR PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR

Modul: INSTRUIRE DIFERENŢIATĂ

Disciplina: INTELIGENŢĂ ŞI INSTRUIRE DIFERENŢIATĂ

Data: 28.04.2012

PORTOFOLIU

1. Temă de reflecţie: Evaluați problematica teoretică și practică a conceptului de

inteligență din perspectiva diversității acestuia.
Inteligența de succes este setul integrat de abilități necesar pentru a obține
reușita în viață, indiferent cum o definește un individ, în cadrul contextului său
cultural. Oamenii sunt inteligenți prin virtutea recunoașterii punctelor lor tari și prin
valorificarea acestora pe cât este posibil, recunoscând totodată slăbiciunile lor și
căutând căi să le corecteze sau să le compenseze.
Robert J. Sternberg & Elena L. Grigorenko,
Teaching for succesful intelligence to increase student learning and achievment.

2. Aplicaţie : Particularitățile emisferelor cerebrale.

„Formarea continuă a profesorilor de Istorie şi Geografie în societatea cunoaşterii”
POSDRU/87/1.3/S/62651

CONCEPTUL DE INTELIGENȚĂ – PREZENTARE DIN

PERSPECTIVA DIVERSITĂȚII ACESTUIA

Inteligența este un concept care a constituit și continuă să reprezinte un factor de

interes pentru cercetători. De-a lungul timpului, conceptul de inteligență a cunoscut
numeroase abordări :
Termenul inter-legere reuneşte două sensuri: de a discrimina şi de a lega sau a pune
împreună (inter-legentia, Cicero; dia-noesis, Aristotel). Astfel, inteligenţa este definită ca o
calitate comună abstractă, aparţinând tuturor proceselor intelectuale.
Herbert Spencer şi Francis Galton subliniază importanţa unei abilităţi generale supra-
ordonate şi deosebite de abilităţile speciale a căror existenţă nu a fost ignorată. Cercetările lui
Alfred Binet nu au pornit de la o teorie unitară asupra inteligenţei, ci au încercat elaborarea
unui instrument pentru predicţia reuşitei şcolare. Preocupările lui Jean Piaget nu au vizat
diferenţele individuale în inteligenţă, ci modurile de funcţionare şi dezvoltare a acesteia.
În 1990, John Mayor, de la Universitatea New Hampshire, şi Peter Salovey, de la
Universitatea din Yale, publică lucrări privitoare la încercarea lor de a dezvolta o metodă
ştiinţifică pentru a măsura diferenţele între abilităţile indivizilor în sfera emoţiilor.
Ulterior, cei doi profesori concep teste menite să măsoare ceea ce ei au denumit
inteligenţa emoţională : Inteligenţa emoţională se referă la o abilitate de a recunoaşte
însemnătatea emoţiilor şi relaţia dintre acestea, precum şi de a raţiona şi rezolva probleme
pe baza lor. Inteligenţa emoţională este implicată în capacitatea de a percepe emoţiile, de a
asimila emoţii cu sentimentele apropiate, de a înţelege informaţia despre aceste emoţii şi de
a le organiza (Mayer / Salovey, 1997; Salovey / Mayer, 1990).
Howard Gardner răstoarnă una din cele mai fundamentale ipoteze care a stat la baza
educatiei și psihologiei: Eficiența apare datorită unei singure caracteristici numită
"inteligența“ - mentală. Conceptul de inteligență emoțională - I.E. – implică I.Q. dar îl
depășește prin complexitate. Daniel Goleman conceptualizează termenul de inteligență
emoțională.
Contribuţia educaţiei la dezvoltarea copilului este să îl ajute să se îndrepte spre un
domeniu în care talentele sale să fie cât mai în favoarea lui, în care să fie mulţumit şi
competent.
În lucrarea Frames of Mind (1983), Gardner propune ideea că nu există un singur tip
monolitic de inteligenţă care să stea la baza reuşitei în viaţă, ci un spectru larg de inteligenţe
cu şapte posibilităţi:
 inteligenţa verbală
 logico-matematică
 capacitatea spaţială
 geniul chinestezic
 talentul muzical
 „inteligenţele personale":
- capacităţile interpersonale
„Formarea continuă a profesorilor de Istorie şi Geografie în societatea cunoaşterii”
POSDRU/87/1.3/S/62651

- capacităţile „intrapsihice“.
Inteligenţa lingvistică: persoanele care posedă acest tip de inteligenţă gândesc cu
predilecţie în cuvinte şi folosesc cu uşurinţă limbajul pentru a exprima şi înţelege realităţi
complexe; au o sensibilitate specială pentru ordinea cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii.
Copiii cu o inteligenţă predominant lingvistică învaţă repede limba maternă, precum şi limbi
străine, citesc cu plăcere, folosesc metafore şi îşi aleg cariera pe baza capacităţilor lingvistice.
Inteligenţa logico-matematică: caracteristicile acestui tip de inteligenţă constau în:
înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni, obiecte şi idei, analiza cauzelor şi ale efectelor acestora,
abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe,
abilitatea de a gândi deductiv şi inductiv; gândirea critică şi creativă, rezolvarea situaţiilor
problematice.
Inteligenţa muzicală: cei care posedă acest tip de inteligenţă gândesc în ritmuri,
sunete, melodii şi rime. Sunt sensibili la tonalitatea, înălţimea şi timbrul sunetului; recunosc,
creează şi reproduc muzica, folosind vocea sau un instrument anume. Se pot implica într-o
ascultare activă şi sensibilă şi stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii.
Inteligenţa vizual-spaţială: este capacitatea da a gândi în imagini, de a vizualiza cu
claritate şi în mod abstract.
Inteligenţa corporal-kinestezică: prezenţa şi dominanţa acestui tip de inteligenţă
aduce după sine gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe.
Acest tip de inteligenţă implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp.
Inteligenţa interpersonală: este capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi: ce anume îi
motivează, cum lucrează, cum se poate coopera cu ei.
Inteligenţa intrapersonală: este o capacitate corelată, orientată spre interior. Este acea
capacitate de a forma un model plin de acurateţe şi de veridicitate a sinelui şi de a fi în stare
să foloseşti acest model pentru a acţiona eficient în viaţă.
Aceste tipuri de inteligență sunt întâlnite în proporții diferite la elevii noștri, ceea ce
impune o abordare diferențiată a instruirii și, pornind de la afirmația cercetătorilor Robert J.
Sternberg și Elena L. Grigorenko, putem afirma că elevii sunt inteligenți prin virtutea
recunoașterii punctelor lor tari și prin valorificarea acestora pe cât este posibil, recunoscând
totodată slăbiciunile lor și căutând căi să le corecteze sau să le compenseze.

BIBLIOGRAFIE :

 Cristea, S..(2005). Teorii ale învăţării. Modele de instruire. Bucureşti: Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A..
 Gardner, H..(1983). Frames of Mind: The Theory of Multiple Inteligences.
New York: Basic Books.
 Goleman, D..(2001). Inteligenţa Emoţională. Bucureşti: Editura Curtea Veche.
 Sternberg, R.J. & Elena L. Grigorenko.(2004). Teaching for successful
intelligence. To increase student learning and achievement. Published by
SkyLight Professional Developement, Illinois.
„Formarea continuă a profesorilor de Istorie şi Geografie în societatea cunoaşterii”
POSDRU/87/1.3/S/62651
„Formarea continuă a profesorilor de Istorie şi Geografie în societatea cunoaşterii”
POSDRU/87/1.3/S/62651
PARTICULARITĂȚILE EMISFERELOR CEREBRALE
EMISFERA STÂNGĂ
Verbal: Utilizarea cuvintelor pentru adenumi,
defini, descrie
Analitic: descoperă lucrurile etapă cu etapă,
element cu element
Simbolic: foloseşte simbolul în locul
lucrurilor
Abstract: extrage o informaţie, folosind-o
pentru a reprezenta totul
Temporal: se încadrează în timp, organizează
lucrurile secvenţial, executându-le în ordine
Raţional: trage concluziile bazându-se pe
fapte şi pe raţionament
Numeric (digital): utilizează numerele şi
modul lor de folosire
Logic: trage concluzii fondate pe organizare
logică
Linear: gândeşte în termeni de idei legate
unele de altele – gândire convergentă
EMISFERA DREAPTĂ
Nonverbal: face conexiuni minime cu
cuvintele, are conştiinţa lucrurilor
Sintetic: plasează lucrurile împreună
pentru a forma întregul
Concret: se raportează la lucruri aşa cum sunt
ele în mod prezent
Analogic: vede legătura dintre lucruri,
înţelege metaforele
Atemporal: nu are sensul timpului
Nonraţional: nu are nevoie de fapte şi
raţionamente, manifestând tendinţa de a nu
judeca totul
Spaţial: vede obiectele în relaţie unele cu
altele şi ca părţi care formează întregul
Intuitiv: pleacă de la impresii, sentimente,
imagini vizuale, procedând prin salturi în
luarea unor decizii într-o problemă
Global: percepe ansamblul, asocierea dintre
părţi - gândire divergentă