Sunteți pe pagina 1din 5

ANALIZA TESTELOR INIŢIALE LA LIMBA ENGLEZĂ

Obiective:
 cunoaşterea nivelului de pregătire al elevilor în momentul începerii noului an şcolar;
 realizarea de către profesor a diagnozei şi prognozei pentru etapa următoare;
 cunoaşterea de către elevi şi părinţi a nivelului de la care elevii pornesc în următoarea
etapă de studiu;
 cunoaşterea de către profesor a măsurii în care elevii sunt capabili să-şi însuşească
noţiunile ce urmează a le fi predate, să-şi formeze competenţele specifice disciplinei;
 elaborarea unui plan de măsuri coerent care să armonizeze relaţia competenţe
specifice aşteptate/ conţinuturi atât la nivelul clasei, dar şi individualizat.

Analiza rezultatelor obţinute la testarea iniţială la disciplina Limba engleză de către


elevii claselor a III-a şi V-VIII permite descrierea detaliată a problemelor şi a dificultăţilor cu
care se confruntă elevii ciclului primar şi gimnazial, dar şi reliefarea succintă a punctelor tari
şi slabe ale acestora, după cum reiese din lucrările supuse analizei.

Clasa a III-a B
Graficul Media
I S B FB
notelor clasei
Notele
0 3 8 6 B
obţinute

Din totalul de 24 de elevi, la test au fost prezenţi 17.


Având în vedere modul în care elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au
constatat următoarele dificultăţi / probleme:
- exprimarea incoerentă, greoaie, inadecvată şi neliterară a ideilor;
- necunoaşterea ordinii cuvintelor în propoziţii în limba engleză;
- dificultatea de a lega un dialog scurt;
- vocabular redus referitor la obiectele şcolare şi de acasă;
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi performanţele elevilor în ceea ce priveşte aceste
aspecte, propun insistarea pe următoarele tipuri de exerciţii şi activităţi:
- Exerciţii de redactare a unui dialog
- Interpretarea de scurte dialoguri pe diferite teme
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de gramatică
Totodată, se va urmări responsabilizarea tuturor factorilor educaţionali (părinţi, elevi,
comunitate, profesori) şi inventarierea permanentă a greşelilor tipice, a deficienţelor în
învăţare, a tuturor factorilor perturbatori şi găsirea celor mai adecvate mijloace de înlăturare a
lor.

Clasa a V-a B
Graficul Media
2 3 4 5 6 7 8 9 10
notelor clasei
Notele
0 1 2 0 3 1 4 1 1 7.30
obţinute

La test au fost prezenţi 13 elevi din 17.


Având în vedere modul în care elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au
constatat următoarele dificultăţi / probleme:
- Vocabular redus în limba engleză
- Dificultăţi în utilizarea prezentului simplu şi continuu
- Neînsuşirea verbelor to be şi to have got
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi performanţele elevilor în ceea ce priveşte aceste
aspecte, propun:
- Exerciţii de redactare a unui text după un plan simplu construit de elevi sau dat de
profesor;
- Muncă individuală şi în echipă stimulând procesul învăţării
- Implicarea în activităţi educaţionale precum competiţii, mici prezentări, proiecte
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de listening şi speaking
Clasa a VI-a A
Graficul Media
2 3 4 5 6 7 8 9 10
notelor clasei
Notele
2 4 4 5 1 2 0 3 0 4,95
obţinute

Din totalul de 22 de elevi, la test au fost prezenţi 21. Având în vedere modul în care
elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au constatat următoarele dificultăţi / probleme:
- Vocabular redus în limba engleză
- Necunoaşterea timpurilor verbale
- Incapacitatea de a se exprima în propoziţii, de a forma întrebări sau de a face afirmaţii
- Incapacitatea de a forma dialoguri în situaţii de comunicare date
În vederea pregătirii pentru evaluările naţionale şi pentru a configura un demers
intructiv-educativ continuu şi progresiv, propun:
- Exerciţii de redactare a unui text după un plan simplu construit de elevi sau dat de
profesor;
- Muncă individuală şi în echipă stimulând procesul învăţării
- Implicarea în activităţi educaţionale precum competiţii, mici prezentări, proiecte
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de listening şi speaking
- Exerciţii de gramatică (missing words, multiple choice, fill in)

Clasa a VI-a B
Graficul Media
2 3 4 5 6 7 8 9 10
notelor clasei
Notele
5 2 2 0 0 1 2 0 0 3,91
obţinute

Din totalul de 22 de elevi, la test au fost prezenţi 12.


Având în vedere modul în care elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au
constatat următoarele dificultăţi / probleme:
- Vocabular redus în limba engleză
- Necunoaşterea timpurilor verbale
- Necunoaşterea pluralului substantivelor
- Incapacitatea de a utiliza adjective în mod corect, de a le aşeza în propoziţii şi a reda
gradele de comparaţie
- Incapacitatea de a se exprima în propoziţii, de a forma întrebări sau de a face afirmaţii
- Incapacitatea de a forma dialoguri în situaţii de comunicare date
În vederea pregătirii pentru evaluările naţionale şi pentru a configura un demers
intructiv-educativ continuu şi progresiv, propun:
- Exerciţii de redactare a unui text după un plan simplu construit de elevi sau dat de
profesor;
- Muncă individuală şi în echipă stimulând procesul învăţării
- Implicarea în activităţi educaţionale precum competiţii, mici prezentări, proiecte
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de listening şi speaking
- Exerciţii de gramatică (missing words, multiple choice, fill in)

Clasa a VII-a A
Graficul Media
2 3 4 5 6 7 8 9 10
notelor clasei
Notele
0 0 1 4 1 2 4 3 0 6,43
obţinute

Toţi cei 16 elevi au fost prezenţi la test.


Având în vedere modul în care elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au
constatat următoarele dificultăţi / probleme:
- timpurile verbale: present simple/present continuous, past simple/past continuous
- redactare a texte pe diferite teme
- incoerenţă în exprimarea ideilor
- vocabular redus referitor la: înfăţisare, caracteristici personale, scoală, activităţi,
pasiuni.
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi performanţele elevilor în ceea ce priveşte aceste
aspecte, propun:
- Exerciţii de redactare a unui text după un plan simplu construit de elevi sau dat de
profesor;
- Muncă individuală şi în echipă stimulând procesul învăţării
- Teme suplimentare diferenţiate pe competenţe şi capacităţi individuale
- Implicarea în activităţi educaţionale precum competiţii, mici prezentări, proiecte
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de listening şi speaking
- Exerciţii de gramatică (missing words, multiple choice, fill in)

Clasa a VIII-a B
Graficul Media
2 3 4 5 6 7 8 9 10
notelor clasei
Notele
0 2 3 3 3 2 1 0 0 6,08
obţinute

Din totalul de 14 de elevi, la test au fost prezenţi 12.


Având în vedere modul în care elevii au rezolvat diferitele sarcini de lucru, s-au
constatat următoarele puncte slabe:
- vocabular redus în limba engleză
- confundarea timpurilor verbale: present simple-continuous, past simple-
continuous, past simple-perfect simple
- necunoaşterea verbelor neregulate
- dificultatea de a traduce un text de dificultate medie din limba engleză în limba
română
- necunoaşterea unor cuvinte şi structuri specifice limbii engleze
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi performanţele elevilor în ceea ce priveşte aceste
aspecte, propunem insistarea pe următoarele tipuri de exerciţii şi activităţi:
- Exerciţii de redactare a unui text după un plan construit de elevi sau dat de profesor;
- Muncă individuală şi în echipă stimulând procesul învăţării
- Implicarea în activităţi educaţionale precum competiţii, prezentări, proiecte, punerea
în scenă a mici piese de teatru
- Jocuri de vocabular
- Exerciţii de listening şi speaking
- Exerciţii de gramatică (missing words, multiple choice, fill in)
- Reading comprehension pe teme de actualitate

S-ar putea să vă placă și