Liviu Rebreanu

-Biografie-

1885 — La 27 noiembrie se naşte în satul Târlişua (din fostul comitat

Solnoc Dăbâca, azi județul Bistriţa-Năsăud) Liviu Rebreanu, primul
dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) şi ai
Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865-1945) era
pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena din
Becleanul de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei
Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila.

1889 — Familia Rebreanu se mută în comuna Maieru, pe valea

Someşului.

1891 — Începe cursurile şcolii primare în Maieru.

1895 — Urmează două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud.

1897 — Se transferă la Liceul german din Bistriţa unde a urmat încă trei
clase.

1898 — În clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o

tânără actriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după
modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes,
acelaşi gen dramatic.

1899 — Familia Rebreanu se mută în satul Prislop.

1900 — Începe Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron

(Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La
sfârşitului anului I a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a
manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine.

1902 — După abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din

funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a
primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia
simplă, din cauza mediei scăzute la purtare.

1903 — Urmează Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta până

în 1906, deşi s-a simţit atras de medicină. Din nou, în primul an, a primit
distincţia de eminent.

1906 — La 1 septembrie a fost repartizat ca sublocotenent în armata

austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo,
pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări
literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice, Vetélytársak -
Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó);
Gigi (Ghighi).

La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba

maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter
anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a
fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la
domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii.

1908 — La 12 februarie demisionează din armată şi revine la Prislop.

La 1 noiembrie a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista

Luceafărul îi apare nuvela Codrea.

1909 — Pentru scurt timp este funcţionar la primăria din Vărarea.

Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munţii şi se stabileşte la

Bucureşti. Participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va
prezenta nuvela Proştii.

1910 — În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria,

guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului.
În februarie, Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un
memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a
menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în
activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba
românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti a terminat
nuvela Culcuşul.

După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este extrădat şi

întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de
povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale) al scriitorului maghiar
Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi, după mărturisiri datând din acele
zile, împreună ar fi scris mai multe lucrări. Câteva titluri din volum,
îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi
publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi
în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al
romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.

La 16 august este eliberat din închisoare.

S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din

Bucureşti a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior,
însă, a fost respinsă.

În toamna anului 1910 se afla într-o situaţie materială precară. Împreuna

cu Mihail Sorbul, scoate revista Scena, dedicată teatrului şi muzicii.

A fost angajat la Ordinea, unde redactor-şef era Ștefan Antim, ce apare

în Răscoala ca personajul Antimiu.

La 25 octombrie 1910 a debutat în Bucure;ti, în revista Convorbiri critice.

1911 — An dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de

la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor
piese (Hoții de Schiller şi Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei
bilunare Teatrul.
În iunie este numit secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova,
condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit
şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va
debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu
piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.

1912 — În data de 15 ianuarie, presat de acute nevoi materiale, începe să

publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-
Făgeţel.

Pe 19 ianuarie se căsătoreşte cu actriţa Ştefana (Fanny) Rădulescu,

adoptând-o şi pe fiica acesteia, Puia-Florica.

Pe data de 1 mai părăseşte Craiova, stabilindu-se la Bucureşti. Soţia a

fost angajată la Teatrul Național, la intervenţia lui Ioan Alexandru
Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi
reviste, fiind copleşit de greutăţi materiale. Familia rămasă in Prislop îi
cere ajutorul cu disperare, deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează
"ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.

1913 — Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război
balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul
războiului a fost concediat).

1916 — În 27 august România a declarat război Austro-Ungariei. Fost

ofiţer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea.
În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. Închis în casă,
continuă să scrie la romanul Ion.

1917 — Între 12/13 mai, fratele său Emil Rebreanu, ofiţer în armata
austro-ungară, este acuzat de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la
moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor).
1918 — În primăvară a fost arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie,
dar Liviu a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de
socialişti, a trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna
noiembrie a revenit în Bucureşti.

1919 — Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea

spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul. În vacanţa din
vară a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se
atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil.

1922 — Termină de scris romanul Pădurea spânzuraţilor, care primeşte

"Marele premiu al romanului".

Primeşte medalia „Bene Merenti".

1929 — În decembrie a fost numit director al Teatrului Naţional din

Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. La însărcinarea
primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei
Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului
următor.

1930 — Pe 19 noiembrie în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate

în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea
Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare,
lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de-acum încolo.

Apare filmul Ciuleandra, primul film sonor în care se vorbeşte

româneşte, cu premiera pe 30 octombrie, la cinema Capitol din
Bucureşti.

1939 — Pe 25 mai, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, Rebreanu este

ales membru al Academiei Române.

1941 — La începutul anului a fost numit din nou director al Teatrului

Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa.
1942 — În luna ianuarie a luat parte la un turneu de conferinţe despre
cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda,
Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar,
călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici
a susţinut ca aceasta să nu facă nici un fel de politică, ci numai literatură.

1944 — La 4 aprilie fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să
mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă
din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu
scria în Jurnal: „Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea,
chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.”

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de

ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din
Bucureşti.

O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23

august 1944 într-o maşină alături de generalul Manolescu şi Rică
Georgescu, fiind împuşcat de un soldat care asigura un baraj, rană din
care i s-a tras decesul.
-Bibliografie-

1. Nuvele[modificare | modificar 18. Romane

e sursă] polițiste[modificare | modifica
2. Proștii (1910) re sursă]
3. Catastrofa (1921) 19. Amândoi (1940)
4. Norocul (1921) 20. Teatru[modificare | modi
5. Cuibul visurilor (1927) ficare sursă]
6. Cântecul lebedei (1927) 21. Cadrilul (1919)
7. Ițic Ștrul, dezertor (1932) 22. Plicul (1923)
8. Romane 23. Apostolii (1926)
sociale[modificare | modificar 24. Note de
e sursă] călătorie[modificare | modifica
9. Ion (1920) re sursă]
10. Crăișorul (1929) 25. Métropoles, 1931, éditée
11. Răscoala (1932) par Paralela 45 et Éditions
12. Gorila (1938) Autres Temps, traduction et
13. Romane préface de Jean-Louis
psihologice[modificare | modi Courriol, 2001. Versiunea în
ficare sursă] limba română a rămas inedită.
14. Pădurea 26. Jurnal
spânzuraților (1922) intim[modificare | modificare
15.Adam și Eva (1925) sursă]
16. Ciuleandra (1927) 27. Liviu Rebreanu, Jurnal I,
17.Jar (1934). text ales și stabilit de Puia
Florica Rebreanu, note și
comentarii de Nicolae Gheran,
București, Minerva, 1984
28. Liviu Rebreanu, Jurnal
II, text ales și stabilit de Puia
Florica Rebreanu, note și
comentarii de Nicolae Gheran,
București, Minerva, 1984