Juverdeanu Roxana- Mihaela

An I
Sociologie

Recenzie

Nenorocirea secolului -Alain Besançon

„Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea Șoah-lui "Alain
Besançon, Editura Humanitas, 1999,traducere din franceză de Mona Antohi. Memoriei
lui Annie Kriegel și lui Michel Heller.

Alain Besançon, născut la 25 aprilie 1932 în Paris, este un istoric francez, un membru
al Institutului, director de studii la EHESS, de la Institutul de Istorie Socială si
Inițiativa New Atlantic. Absolvent al Institutului de Studii Politice din Paris ,profesor
de istorie, doctor în istorie și în Științe Umaniste, Alain Besançon a fost un profesor
de învățământ secundar în liceul din Montpellier, la Liceul Carnot din Tunis și în
Liceul Pasteur în Neuilly-sur-Seine.

Așa cum și-a obișnuit cititorii, Besançon și de această dată construiește un discurs
foarte bine argumentat, un discurs care arată, daca mai era cazul, că omenirea are în
momentul de față o foarte mare problemă: nu a pedepsit, și nici nu dă semne că are de
gând să o facă, comunismul așa cum a făcut-o cu nazismul.

Motivul pentru care autorul a purces la scrierea eseului de față este unul extrem de
banal și trist: la doar câteva luni de la publicarea Cărții negre a comunismului ecourile
respectivei apariții se stingeau rapid, senzația fiind că lucrarea și reacțiile la adresa
acesteia nu a fost decât un firav foc de paie. De ce? Se întreabă Besançon? De ce? Ar
trebui să se întrebe întreaga lume. De ce nazismul a fost atât de repede și ușor de
condamnat, liderii acestuia atârnând cu limbile de-un cot nu doar la câteva luni de la
sfârșitul războiului, ci chiar la câțiva zeci de ani de la cucerirea Berlinului, pe când
conducători, ucigași și torționari comuniști încă-și văd de viață liniștiți chiar dacă toată
populația le cunoaște crimele? 

Nazismul a durat 12 ani, iar comunismul 70. Besançon pune lipsa de condamnări la
adresa comunismul pe seama amneziei de care umanitatea se face vinovată datorită
modului în care comunismul a reușit să se considere științific cu ample elemente
fantastice, acțiuni care au provocat adesea involuntar o uitare programatică. Deși chiar
și nazismul s-a considerat științific și a cochetat cu elemente fantastice de ordin
religios, nu a avut parte de o filosofie utopică bine construită și atrăgătoare lipsindu-i
lucrări intelectuale de greutatea Capitalului, de exemplu. Tot Besançon a observat că,
totuși, comunismul nu a reușit să atragă și să fascineze inteligențe redutabile, nazismul
dimpotrivă, s-a bucurat de afinități din partea unor minți mari precum Heidegger. 
Juverdeanu Roxana- Mihaela
An I
Sociologie

Dacă comunismul a avut parte de o amnezie din parte umanității, nazismul s-a
bucurat de hipermnezie, în primul rând datorită Șoah-ului. Culmea, evreii nu sunt
singurii care pot da un nume înfiorător unei catastrofe, ucrainenii având și ei
Holodomor-ul pus la cale de Stalin care a ucis cel puțin 3.5 milioane de oameni (am
luat cea mai ″optimistă″ estimare), golod însemnând foamete, iar mor e năpastă. Abia
în 2003 a fost recunoscută de marile puteri această catastrofă drept un genocid. Unii
istorici, din punctul meu de vedere, de-a dreptul frivoli insistă că Holodomor-ul nu
este genocid deoarece oamenii care au murit (lucrarea lui Davies și Wheatcroft
propune cifra totală de 5,5 până la 6,5 milioane de ucraineni morți în urma Marii
Foamete) au murit la sat, nu în orașe, ceea ce înseamnă că nu este corect să se
vorbească despre un genocid. Asta ca să nu mai spunem despre istoricii care susțin
faptul că Marea Foamete a avut cauze, în principal, natural.

De ce Șoah-ul este mai greu de uitat sau este mai important decât Holodomor-ul? În
primul rând datorită unicității cu care s-a pus în practică exterminarea evreilor.
Avantajele revoluției industriale au avut un cuvânt greu de spus în întâmplarea
Holocaustului. Șoah-ul a putut să fie demonstrat datorită felului în care a fost
organizat, pe când Holodomor-ul a putut foarte ușor să fie asociat, și încă este, cu
fenomene naturale.

Dincolo de observațiile pertinente ale lui Besançon eu mai am o observație de făcut

cu privire la lipsa de acțiune în ceea ce privește condamnarea comunismului:
comuniștii se numără printre învingători. Să nu uităm că țările care au fost sub nazism
și ulterior au ajuns sub sovietici erau total dependente de nemți datorită faptului că
aceștia au expropiat marile afaceri și au pus manageri germani care făceau afaceri
directe cu Reich-ul. În momentul în care sovieticii au eliberat respectivele țări au
procedat exact la fel ca și naziștii: au preluat conducerea afacerilor sau au luat în Rusia
fabrici întregi, actiuni la care localnicii au reactionat putin sau chiar deloc. De
asemenea, pozând în eliberatori, comuniștii au avut marele avantaj de a făuri iluzia
unei reconstrucții, reconstrucție care s-a făcut cu prețul a zeci de mii de vieți, dar au
fost reconstrucții. Economiile distruse, infrastructurile aproape inexistente, orașe
făcute una cu pământul, pierderi omenești până la 20% din totalul populației care s-a
aflat sub ocupație, toate acestea nu au fost deloc un procedeu mnemonic pentru
umanitate. Cireașa de pe tort fiind faptul că, așa cum am putut observa de-a lungul
timpului, istoria e făcută de învingători. Besançon nu vorbeste despre aceste lucruri.
Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat și ce ar fi scris Besançon dacă sovieticii ar fi putut să-
și facă de cap în Occident așa cum au făcut-o în țările din Europa Centrală și în
Balcani.
Juverdeanu Roxana- Mihaela
An I
Sociologie

Eseul lui Besançon este extraordinar. O carte care ar trebui să se predea în școli. O
carte din care ar trebui să se scoată citate și să fie printate pe clădirile imense care
guvernează orașele actuale pentru a ne aduce aminte că sunt o serie de oameni care
sunt încă datori în fața legii cu ceva explicații legate de moartea câtorva sute sau mii
sau milioane de oameni.