Tema 2:Leziunele (acumulările) intra și extracelulare reversibile

Micropreparate:
I. Distrofia hidropică (vacuolară), a epiteliului tubilor renali contorți

A. Organul- rinichiul
B. Elementele tisulare principale:
1. Tub contort cu distrofia hidropică:
a) Vacuole incolore în citoplasma nefrocitelor
b) Nucleul slab colorat
2. Tub nemodificat
3. Glomerul nemodificat
C. Modificări principale:
În citoplasma celulelor sunt vacuole umplute cu lichid citoplasmatic. Microscopic
vacuolele sunt optic goale, de formă rotundă sau ovală, nucleul palid.
Mecanismul principal este tulburarea metabolismului hidroelectrolitic și proteic cu
modificarea presiunii intracelulare, ceea ce conduce la pătrunderea apei în celulă și
dereglarea eliminării apei formate în celulă în cursul proceselor oxidoreductoare.
Acumularea excesivă a apei condiționează distrugerea ultrastructurilor intracelulare și
apariția unor vezicule umplute cu lichid. Ce se acumulează în cisternele reticulului
endoplasmatic și în mitocondrii.
D. Cauzele,mecanismul,consecințele:
Cauza: Distrofia hidropică a epiteliului tubilor renali se observă mai frecvent în
sindromul nefrotic, caracterizat prin proteinurie pronunțată și edeme. Se observă în
boli infecțioase, stări de inaniție, avitaminoze, la acțiunea radiației penetrante, etc
Consecința - Distrofia vacuolară este un proces ireversibil, având ca urmare necroza
de colicvație a celulei. În organele respective apar tulburări funcționale grave.
 II. Lipomatoza inimii
Lipomatoza-adipozitate parțială, segmentară care se manifestă prin creșterea cantității de
grăsimi.
A. Organul: inima
B. Elementele tisulare principale:
1. Fascicule de țesut celuloadipos, care infiltrează mușchiul cardiac
2. Fibre musculare atrofiate

C. Modificări principale:
În preparat se observă grupuri de celule adipoase care
infiltrează miocardul, disociind fasciculele de fibre
musculare, dintre care cea mai mare parte sunt atrofiate.
Țesutul adipos proliferează sub epicard formând un strat de
grăsimi, care înconjoară inima ca o teacă.
D. Cauze și localizarea procesului:
Obezitatea-țesutul adipos proliferează sub epicard formând un strat de grăsimi, care
înconjoară inima ca o teacă.
E. Noțiune de obezitate:
Creșterea cantității de grăsimi neutre în depozite, ce poartă un caracter generalizat. Se
manifestă prin depozitarea excesivă a lipidelor în țesutul celulo adipos subcutanat, epiploon,
mezou, mediastin, epicard.
F. Obezitatea secundară este reprezentată de următoarele varietăți:
1. Alimentară-cauzele căreia sunt alimentația dezichilibrată și hipodinamia.
2. Cerebrală-se instalează în urma traumatismelor, tumorilor cerebrale, unor
infecții neurotrope.
3. Endocrină-reprezentată de un șir de sindroame (sindromul Frohlich și
Ițenco-Cushing, distrofia adipozo-genitală,hipogonadismul, hipotiroidismul)
4. Ereditară-sub forma sindromului Laurence-Moon-Beadl și boala Gierke.
G. Complicații:
Ruptura peretelui ventriculului drept, cu tamponarea sacului pericardic și moartea subită.
Insuficiență cardiacă (forța de contracție a miocardului este mai scăzută).
 III. Distrofia grasă a ficatului (steatoză hepatică),,ficat de gâscă’’
Distrofia- este un proces patologic complex, generat de
dereglarea metabolismului tisular care duce la modificări
structurale. De aceea este o varietate a alterației.
Pentru depistarea grăsimilor se folosesc preparate din
ţesuturi congelate nefixate sau fixate în formalină.
Grăsimile se pun în evidenţă histochimic cu ajutorul unui
şir de metode:
 Sudan III şi Scharlach le colorează în roşu,
 Sudan IV şi acidul osmic - în negru, albastrul de Nil
colorează acizii graşi în albastru închis, iar grăsimile
neutre - în roşu.

A. Organul: ficatul
B. Elementele tisulare principale:
1. Vacuole lipidice incolore în citoplasma hepatocitelor
2. Travee hepatice nemodificate
3. Triadă (arteră,venă,duct biliar)
4. Vena centrală
C. Tabloul microscopic/modificări principale:
Citoplasma hepatocitelor conține numeroase picături lipidice de diferite mărimi, fără o
membrană limitantă, care apar optic goale în piesele prelucrate cu parafină, și colorate în
roșu-galben în piesele secționate la gheață și prelucrate cu sudan III. Picăturile lipidice sunt
mai mari la periferia lobulului și mai mici în porțiunea lui centrală. În unele celule din zonele
periferice ale lobulului hepatic, picăturile de grăsime se contopesc în picături mari unice,
care umplu în întregime citoplasma, iar nucleul apare turtit și deplasat către membrana
celulară.
D. Cauze:
 Lipidemia (în obezitate, exces de grăsimi în alimentație, alcoolism cronic, diabet
zaharat, tulburări hormonale),
 intoxicațiile hepatotrope (cu fosfor, etanol,cloroform),
 dereglările de nutriție (avitaminoze, dereglări ale TGI),
 hipoxia celulară (insuficiență cardiacă, anemii grave, afecțiuni pulmonare).
E. m e c a n i s m e l e dezvoltării distrofiei grase a ficatului se disting:
 pătrunderea excesivă a acizilor graşi în hepatocite sau sinteza lor exagerată de către
aceste celule;
 acţiunea substanţelor toxice, care blochează oxidarea acizilor graşi şi sinteza
lipoproteidelor în hepatocite;
 pătrunderea insuficientă în hepatocite a aminoacizilor necesari pentru sinteza
fosfolipidelor şi a lipoproteidelor
 F. Consecințe:
Tulburarea pronunțată a metabolismului lipidelor celulare în majoritatea cazurilor se
soldează cu moartea celulei, funcția organului fiind dereglată, iar în unele cazuri-abolită.
G. Complicații:
Funcția ficatului în distrofia grasă rămâne normală timp îndelungat. În cazurile în care
acțiunea factorului nociv persistă, se asociază procese de necroză și treptat se instalează
ciroza de tip portală.

IV.Hialinoza arterelor lienale.

Indicații:
1. Folicul limfatic.
2. Artera centrală a foliculului:
a. îngroşarea peretelui;
b. depozite de mase hialine în stratul subendotelial;
c. lumenul stenozat.
Noţiune: Distrofia extracelulara caracterizata prin aparitia hialinului – masa de origine
proteica, semitransparenta, albicioasa, de consistenta dura, cu aspect sticlos, asemanatoare
cartilajului hialin
Tabloul microscopic:
-lumenul arterelor centrale ale foliculilor este îngustat
-pereţii arterei îngroşaţi din cauza depunerilor de hialin sub endoteliu
-masele hialinice se deplasează spre exterior şi distrug treptat membrana
elastică,media(fibrele musculare) se atrofiază.
-arteriola se transformă într-un tub hialin (asemanator cu tub de sticla)
Hialinoza locală a arterelor splenice este un proces fiziologic determinat de particularităţile
morfofuncţionale ale splinei ca organ de depozitare a sîngelui.
Cauze:
 creşterea permeabilităţii vasculare în legătură cu procesele angioneurotice, metabolice şi
imunopatologice, si imbibatia plasmatica a peretilor vaselor
 -HTA
 -diabet zaharat
Procese patologice precedente hialinozei:Infiltraţie plasmatică, intumescenţa fibrinoidă,
inflamaţia, necroza şi scleroza.
Consecinţe: - ischemia si hipoxia organului
-atrofia parenchimului si proliferarea perivasculara a t.conj.

Tema 3: Pigmentațiile endo- și exogene. Calcinoza patologică.

1. Hemosideroza rinichiului
A. Organ: rinichi
B. Elementele tisulare prinicpale:
1. Glomerul
2. Granule de hemosiderină în citoplasma
nefrocitelor tubilor contorți
3. Granule de hemosiderină în lumenul tubului
4. Tub nemodificat

C. Tablou microscopic:
În celulele epiteliale ale tubilor renali contorți sunt prezente granule hemosiderinice de
culoare brună, care se observă pe alocuri în lumenul tubilor.
D. Definiție:
Hemosideroza- formarea excesivă și depunerea în țesuturi a hemosiderinei
Hemosideroza generalizată- stare patologică caracterizată prin creșterea cantității de
hemosiderină în organism
Hemosideroza localizată- este cauzată de hemoliza extravasculară a eritrocitelor.
E. Cauze:
Se datorează hemolizei intravasculare masive și prelungite a eritrocitelor și se întâlnește în
anemii hemolitice, leucoze, boli infecțioase (septicemie, malarie, bruceloză), intoxicații cu
toxine hemolitice, transfuzii cu sânge incompatibil, etc.
F. Consecințe:
Din produsele de distrucție a eritrocitelor și hemoglobinei în elementele sistemului
reticuloendotelial (splină, măduvă osoasă, limfoganglioni) și în unele organe
parenchimatoase (ficat, rinichi) se formează și se depozitează cantități excesive de
hemosiderină, organele respective căpătând o nuanță ruginie.
 2)Ficatul în icter mecanic
2. Organ: ficatul
3. Elementele tisulare principale:
1. Ducturi biliare dilatate, umplute cu
pigmenți biliari
2. Acumulări de bilă în lumenul
capilarelor biliare intralobulare
3. Granule de pigmenți biliari în
citoplasma hepatocitelor
4. Definiție:
Icter- colorarea în galben a pielii, mucoaselor, sclerelor datorită creșterii nivelului de
bilirubină în sânge.
Variante de icter: suprahepatic (hemolitic); hepatic (parenchimatos); subhepatic (mecanic).
5. Tablou microscopic:
Canaliculele biliare și unele canale interlobulare sunt dilatate, în lumenul lor se observă
coagulate de bilă de culoare brună (trombi biliari), iar în citoplasma unor hepatocite –
granule de pigment biliar. În centrul lobulilor hepatici sunt prezente focare de necroză a
hepatocitelor, îmbibate cu bilă.
6. Cauzele:
Poate fi cauzată de calculi biliari, tumori ale ducturilor biliare, capului de pancreas, papilei
duodenale (ampulei Vater), de malformații ale căilor biliare, metastaze de cancer în
limfoganglionii hilului hepatic, deformații cicatriciale ale căilor biliare.
7. Consecințe:
Excesul de bilirubina conjugată în sânge determină pigmentarea galbenă-verzuie a organelor
și țesuturilor, inclusiv a pielii și sclerelor. Afară de colorația intensă a tegumentelor, în
icterul obstructiv se observă intoxicația generală (acizii biliari), sindrom hemoragic, leziuni
distrofice ale rinichilor, insuficiență hepato-renală.
8. Complicații;
Inflamația căilor biliare (colangită), iar atunci când procesul capătă o evoluție cronică se
poate dezvolta ciroza biliară colestatică.
3 .Calcinoza metastatică a miocardului
A. Organul: miocardul
B. Elementele tisulare principale:
1. Depozite focale de săruri de calciu
2. Miocardul adiacent
C. Definiție:
Calcinoza-distrofie minerală manifestată prin depozite
anormale de săruri de Ca în țesuturile moi.
a) Distrofică-se întâlnește în țes.neviabile, necrotizate, nivelul de calciu în plasma fiind
normal. Are caracter local.
Apare în sifilis, ateroscleroza, focare de necroză, infarcte, cicatrice.
b) Metastatică-exces de Ca în plasma sang-hipercalcemie, determinată de mobilizarea Ca
din oase sau de tulburarea proceselor de eliminare a Ca din organism.
Apare în adenom parotidian, tumori osoase, fracturi osoase multiple,
hipervitaminoza D, osteoporoza, osteomalacie, nefrita cronica.
Tablou microscopic: Depuneri de Ca în pereți.
Consecința : insuficiența cardiacă

4.Metastază de melanom în rinichi. (coloraţie H-E.).

Indicaţii:
1. Nodul tumoral metastatic.
2. Celule tumorale cu granule de melanină.
3. Parenchimul renal adiacent atrofiat.
În preparat cu ochiul liber se observă un focar de culoare
maronie, la obiectivul mic prezintă o masă celulară,
constituită din celule tumorale polimorfe de tip epitelioid,
se întâlnesc celule gigante, cu nuclee intens colorate,
figuri de mitoză, majoritatea celulelor conțin granule de
melanină; nodul tumoral metastatic este bine delimitat de țesutul renal adiacent atrofiat.
Definiție: Melanomul este o tumoare malignă de origine melanocitară, care se întâlnește pe
tegumente, în mucoasa bucală, anorectală, esofag, meninge, globul ocular. Este extrem de
agresivă, o tumoare cu grosimea de numai câțiva mm poate produce metastaze multiple.
Calea de metastazare: Metastazează limfogen în nodulii limfatici regionali, iar pe cale
hematogenă mai frecvent în ficat, plămâni, creier și alte organe, practic pot fi metastaze în
orice regiune a corpului. În majoritatea cazurilor metastazele au culoarea neagră datorită
conținutului de melanină.
În cazul distrucției nodulilor tumorali melanina poate să apară în sânge și urină
 Tema 4:Leziunele tisulare/celulare ireversibile: necroza, apoptoza.
Micropreparate
1.Infarct lienal
A. Organul: splina
C. Elemente tisulare principale:
1.zona de necroză fără nuclee (carioliză)
2.zona de demarcație:
a. vase hiperemiate
b.infiltrație leucocitară
3. Țesut lienal adiacent
D.Noțiune:
Infarct- este necroza țesuturilor, organelor parenchimatoase, cauzată de dereglarea
circulației arteriale sau venoase.
E. Tabloul microscopic:
Sub capsula splinei se evidenţiază focarul de necroză,reprezentat printr-o masă omogenă,
astructurată, colorată intens cu eozină; dintre structurile iniţiale în zona de infarct se
păstrează doar traveele conjunctive slab colorate.Celulele sunt fragmentate sau
dezintegrate.La periferia infarctului se observă o zonă de edem,hiperemie a vaselor şi
infiltraţie cu leucocite neutrofile-zona de inflamaţie de demarcaţie,determinată de acţiunea
asupra ţesuturilor înconjurătoare vii a diferitor substanţe chimic active care se eliberează în
focarul necrotic.
F. Cauzele: Tromboza; embolia arterei lienale; spasmul îndelungat
G. Consecințe: Organizarea și cicatrizarea zonei de infarct.
Variante în dependență de culoare:
2.Necroza cazeoasă a nodulului limfatic în tuberculoză
A. Organul: nodul limfatic
C. Elemente tisulare prinicpale:
1. Focarul de necroză cazeoasă
2. Infiltrat inflamator (limfocite, celule epitiloide, celule
gigante)
D. Definiție:
Necroza cazeoasă se întâlnește cel mai frecvent în tuberculoză și în sifilis,
limfogranulomatoză, lepră, în unele granuloame micotice. Este o variantă de necroză
coagulativă. Masele necrotice au consistență densă, culoare alb-gălbuie, sunt friabile, amitind
macroscopic brânza uscată. Este caracteristică pierderea completă a arhitectonicii țesutului,
structurile celulare și tisulare dispărând totalmente. Modificările se produc la nivelul
celulelor și matricei intracelulare.
E. Tablou microscopic:
În ganglion sânt focare de necroză cu masa amorfă, granulară și eozinofilă. În țesutul
adiacent sint granuloame tuberculoase cu celule Langerhans. Se prezintă țesutul păstrat
limfoid, celula mare în formă de potcoavă și zona de necroză a ganglionului limfatic.
F. Consecințe:
Incapsularea; calcifierea focarului necrotic.
Necrozele de dimensiuni mici în splină, rinichi, limfoganglioni pot avea efecte minime,
fără tulburări funcționale majore. Consecințele nemijlocite depind de potențialul regenerator
și de starea preexistentă a țesuturilor alterate.
G. Cauze:
Poate fi cauzată de diferiți factori atât de origine exogenă cât și endogenă.
După factorul etiologic sânt:
- Necroze traumatice
- Necroză toxică
- Necroză trofoneurotică
- Necroză vasculară
- Necroza alergică
După mecanismul acțiunii agentului: direct și indirect.
Variantele clinico-morfologice ale necrozei
1. Necroza uscată (de coagulare). Se caracterizează prin predominanţa proceselor de
densificare, denaturare şi deshidratare (uscare) a ţesuturilor. Masele necrotice sunt uscate,
dense, de culoare albicioasă-gălbuie; nu se supun timp îndelungat descompunerii hidrolitice.
Se întâlneşte mai frecvent în ţesuturile sărace în lichid.
2. Gangrena. Reprezintă necroza ţesuturilor ce vin în contact cu mediul extern (aer,
bacterii); se caracterizează prin culoarea cenuşie-cafenie sau neagră a ţesuturilor mortificate;
localizarea mai frecventă: membrele, ţesuturile moi superficiale, tubul digestiv, plămânii,
uterul, căile urogenitale. Se distinge gangrena uscată, umedă şi gazoasă (anaerobă).
3. Sechestrul. Este o porţiune de ţesut mortificat detaşată complet de ţesuturile
înconjurătoare vii şi situate liber într-o cavitate sechestrală. Apare în cazurile în care ţesutul
necrozat nu este supus autolizei, organizării sau încapsulării. Se întâlneşte mai frecvent în
oase în cursul osteomielitei.
4. Infarctul. Este necroza ţesuturilor (organelor) parenchimatoase, cauzată de dereglarea
circulaţiei arteriale sau venoase (necroză vasculară, ischemică, angiogenă). Este cea mai
frecventă formă de necroză.

3. Pancreonecroză (pancreatita cronică)

A. Organul: pancreas
C. Elemente tisulare principale:
1. Focar de necroză a țesutului glandular
2. Focar de necroză a țesutului adipos
3. Țesutul pancreatic adiacent
D. Tablou microscopic:
Modificările glandei se reduc la edem, apariția sectoarelor de necroze albe gălbui,
hemoragii. În pancreonecroză predomină modificările necrotice.
E. Cauze:
Pot fi tulburări metabolice, întoxicații, infecțiile, alimentație carențată, bolile ficatului,
vezicii biliare, stomacului, duodenului.
Moartea bolnavilor de pancreatită acută survine prin șoc, peritonită.
F. Definiție:
Pancreatita- este inflamația pancreasului, are evoluție acută și cronică. Pancreatita acută
se dezvoltă la dereglarea eliminării sucului pancreatic, pătrunderea bilei în canalul Wirsung,
reflux biliopancreatic, intoxicarea cu alcool, tulburări de nutriție. Pancreatita cronică poate fi
o consecință a recidivelor pancreatitei acute.
G. Consecințe: se formează chisturi
4.Necroza epiteliului tubilor renali contorți
A. Oganul: rinichi
B. Colorația: hematoxilină-eozină
C. Elemente tisulare principale:
1.Tub necrotizat
a. celule epiteliale lipsite de nuclee
b. lumenul stenozat
2.Tub nemodificat
3. Glomerul nemodificat
D. Tablou microscopic:
Celulele epiteliale ale tubilor contorți sunt tumefiate, nu conțin nuclei, citoplasma este
omogenizată, de culoare roz. Lumenul tubilor este îngustat, în unii din ei lipsește complet din
cauza obturării cu mase de detritus celular. Vasele sangvine sunt dilatate și hiperemiate.
Structura celulară a glomerulilor, a anselor Henle și a tubilor colectori se păstrează.
E. Cauze:
Nefroza necrotică apare ca urmare a tulburărilor hemodinamice (ischemia corticală a
rinichilor) și a acțiunii toxice directe asupra nefrocitelor a diferitor substanțe chimice
(biclorură de mercur, etilenglicol)
F. Modificările nucleului în necroză:
Nucleul se ratatinează, generând condensarea cromatinei-cariopicnoza, se fragmentează în
blocuri-cariorexia și se dizolvă în citoplasmă-carioliza.
G. Consecințe:
 Organizarea
 Încapsularea
 Calcifierea
 Osificarea
 Formarea chisturilor
 Sechestrarea
 Autoamputarea
 Mumificarea
 Liza purulentă
 Tema 5: Procese de adaptare și compensare. Regenerarea țesuturilor
MICROPREPARATE:
1.Hiperplazia simplă e endometrului
Hiperplazie-creșterea numerică a elementelor structurale
a) Organul UTERUL ( endometrul este mucoasa care
căptușește fața internă a uterului)
b) Elementele tisulare principale:
1 – glande alungite cu aspect șerpuitor
2 – glande dilatate chistic
3 – stroma endometrului
c) Modificările principale:
Endometrul este îngroșat, corespunde fazei proliferative a ciclului menstrual (estrogenul
determină creșterea de la 1-3 mm până la 6-8 mm), conținând numeroase glande de
volum inegal și formă neregulată-unele mici, altele alungite, având aspect șerpuitor sau
dilatate chistic; celulele epiteliale glandulare sunt de formă cilindrică, cu nuclei alungiți,
hipercromi.
Stroma endometrială este bogată în fibroblaști (hiperplazie celulară).

d) Cauze: Hiperplazia glandulară este un proces adaptativ a endometrului este o

manifestare a tulburărilor hormonale și survine în cazurile de hipersecreție a hormonilor
estrogeni în unele disfuncții ovariene, în special în perioada pre- și climacterică
(menopauză).
Alte cauze pot fi : tratament cu medicamente care conțin estrogen; obezitatea; ereditatea;
avortul și alte manipulări ale uterului; dezvoltarea ovarelor polichistice.

e) Consecințe: stare precanceroasă a uterului

f) Importanța funcțională (clinică) a procesului
Se manifestă clinic prin hemoragii uterine neregulate și persistente.
Modificarea balanței hormonale exercită o acțiune stimulatoare asupra creșterii organului
și țesuturilor.
2. Țesut de granulație
Țesutul conjuctiv (țesutul de granulație reprezintă faza
inițială a regenerării țesutului conjuctiv- țesut conjuctiv
tânăr)

Elemente tisulare principale:

1– vase cu pereți subțiri
2 – celule țesutului de granulație (macrofage, leucocite, limfocite, plasmocite,
fibrablaști)
a) Modificările principale
Se observă numeroase vase sanguine neoformate, inclusiv capilare printre care se găsesc
elemente celulare tinere autohtone și alohtone ale țesutului conjuctiv: celule
mezenchimale, celule epiteliode, fibroblaști, labrocite, histiocite, limfocite, leucocite
polimorfonucleare, plasmocite. Printre celule există substanță laxă, iar vasele sunt de
calibru mic, cu pereții subțiri.
b) Cauzele+mecanismul+consecințele
Formarea țesutului de granulație începe cu proliferarea (diviziunea) celulelor
mezenchimale tinere și neofromarea de microvase sanguine. Regenerarea microvaselor se
pot realiza prin:
 Înmugurirea capilarelor existente , când în peretele lor apar proeminențe laterale
datorită proliferării intense a celulelor endoteliate cu formarea unor cordoane celulare
în care ulterior apare lumen, continuând capilarul de origine
 Neoformarea autogenă a capilarelor, când în țesutul conjunctiv apar aglomerări de
celule nediferențiate care se transformă în celule endoteliale, ulterior în acestea
aglomerări apar fisuri care se contopesc cu capilarele preexistente.

Consecințe –Neoformarea tesutului de granulatie are loc în regenerarea tesutului

conjunctiv propriu-zis și in cazurile de regenerare incompleta a altor organe (cind
defectul este inlocuit de tesut conjunctiv), precum si in procesele de organizare,
incapsulare, de vindecare a ranilor si in inflamatia productiva.

c) Importanța funcțională (clinică) a procesului

Procesul de maturare a tesutului de granulatie se termina cu formarea unui tesut
conjunctiv fibros (cicatriceal) , in care se intilneste un număr neînsemnat de fibrocite si
vase.
3. Cardioscleroza macrofocală postinfarctică (cicatrice în miocard după infarct)

a) Organul MIOCARDUL
b) Elementele tisulare principale:
1 – fascicule de țesut fibroconjuctiv
2 – cardiomiocite hipertrofiate
c) Metoda de colorație– picrofucsină van Gieson
(prima imagine) + hematoxilină-eozină ( a
doua imagine)
d) Modificările principale:
Se observă un focar extins de țesut conjuctiv
cicatriceal, constituit din fascicule de fibre
colagene cu un număr neînsemnat de elemente celulare și vase sanguine; fibrele
musculare striate în jurul focarului cicatriceal sunt mărite în dimensiuni, iar nucleii sunt
de asemenea măriți, de formă neregulată (hipercromatoza nucleară).
e) Cauzele+mecanismul+consecințele
Cauze: infarcte miocardice, proliferării ţesutului conjunctiv în zonele de distrofie, atrofie
şi necroză a unor cardiomiocite în legătură cu hipoxia
Mecanism: În mușchiul cardiac neoformarea celulelor musculare nu are loc, regenerarea
fiind incompletă; focarul lezional (zona de necroză) este substituit de țesut conjunctiv
cicatriceal, iar restabilirea structurală se realizează prin hipertrofia fibrelor miocardice
restante (în primul rând a celor situate în vecinătatea cicatricei postinfarctice)-hipertrofia
regenerativă – care se produce prin hiperplazia și/sau hipertrofia structurilor intracelulare
Complicaţii: dereglarea funcţiei contractile a miocardului, manifestată prin insuficienţa
cardiacă şi dereglări de ritm ale cordului.
Consecinţe: dezvoltarea anevrismului cardiac cronic.
f) Importanța funcțională (clinică) a procesului
Regenerarea reparatorie (înlocuirea defectului cu țesut cicatriceal)
g) Clasificarea sclerozei ţinând cont de etiologie şi patogeneză, exemple.
Se disting cardioscleroza de focar şi difuză:
 În cardioscleroza de focar în miocard se formează nişte porţiuni albicioase
trabeculare de diverse dimensiuni - cicatrice. Astfel de cicatrice se formează de
obicei în caz de infarcte miocardice. Ele străbat uneori grosimea muşchiului
cardiac şi reprezintă câmpuri vaste (cardioscleroză macrofocală). Deosebit de
frecvent se dezvoltă cardioscleroza microfocală, reprezentată de focare mici şi
bandelete perivasculare, diseminate uniform în miocard. Ea apare ca rezultat al
proliferării ţesutului conjunctiv în zonele de distrofie, atrofie şi necroză a unor
cardiomiocite în legătură cu hipoxia.
 Cardioscleroza difuză, sau miofibroza, se caracterizează prin îngroşarea difuză
macrofibrilară a stromei miocardului pe contul neoformării ţesutului conjunctiv.

Variantele de cardioscleroză:
Se disting 3 varietăţi de cardioscleroză: postinfarct, substituitivă (sau vicariantă) şi
miocarditică.
Cardioscleroza postinfarct de obicei e macrofocală, substituitivă - microfocală, miocarditică
– difuză (miofibroză).
 4. Hipertrofia compensatorie(de lucru) a miocardului
Hipertrofia- mărirea în volum și masă a celulor,
țesutului, organului
Hipertrofia compensatorie se mai numește
activă sau tonogenă
a) Organul MIOCARDUL
Elemente tisulare principale:
1 – cardiomiocite hipertrofiate
2 – nuclee mărite în dimensiuni (intens colorate)
3 – cardiomiocite nemodificate
4 – stroma fibroconjunctivă a miocardului

b) Modificările principale:
Cardiomiocitele sunt îngroșate considerabil, nucleii măriți în dimensiuni, intens bazofili
(hipercromatoză), formă neregulată.
Cantitatea de stroma la fel este mărită și numărul de vase, are loc proliferarea structurilor
fibrilare ale stromei, a ramurilor vasculare intramiocardice, a elementelor sistemului
nervos intramural al inimii.
La nivel electrooptic se depistează creșterea masei sarcoplasmei și a dimensiunilor
cardiomiocitelor, hiperplazia și hipertrofia organitelor citoplasmatice
c) Cauzele+mecanismul+consecințe
Cauze: survine în urma activității funcționale excesive a organului, care poate fi în
condiții fiziologice (la sportivi, la muncitori ocupați cu munci fizice) sau în afecțiuni.
Hipertrofia mușchiului cardiac se realizează prin hiperplazie intracelulară (mărire în
volum) cu hipertrofierea celulelor musculare preexistente (acest mecanism devine evident
la examenul electronooptic).
Consecințe: Hipertrofia atinge un nivel când mușchiul cardiac hipertrofiat nu mai poate
compensa necesitățile funcționale mărite și se dezvoltă insuficiența cardiacă.
 Tema 6: TULBURĂRILE CIRCULAȚIEI SANGUINE ȘI LIMFATICE
MICROPREPARATE:
1. Hiperemia venoasă (congestia) cronică a ficatului (ficat muscad)
a) Organul FICATUL
Elemente tisulare principale:
1. Vena centrolobulară dilatată, congestinată.
2. Porţiunile centrale ale capilarelor sinusoidale
dilatate, congestionate.
3. Cordoanele hepatice atrofiate din centrul
lobulului.
4. Cordoanele hepatice şi capilarele sinusoidale
nemodificate de la periferia lobulului.
b) Modificările principale:
În centrul lobulilor hepatici structura trabeculară este ștearsă, în jurul venelor centrale
sunt hemoragii („lacuri de sânge”), venele dilatate, congestionate, porțiunile adiacente ale
capilarelor sinusoidale destinse, pline cu eritrocite, majoritatea hepatocitelor sunt distruse
(necroză), iar cele care s-au păstrat sunt atrofiate, se observă macrofage cu granule de
hemosiderină; în zonele periferice traveele hepatice au aspect obișnuit, sinusoidele nu
sunt congestionate, în unele hepatocite este distrofie lipidică (steatoză micro-
macroveziculară).
c) Cauzele: mai frecvent în insuficienţa cardiacă dreaptă (stază în circulaţia mare) sau în
tromboza venelor hepatice (sindromul Budd-Chiari).
d) Consecințe și mecanisme: Staza în ficat cuprinde, în primul rând, venele hepatice,
răspândindu-se pe venele colectoare şi centrale şi în cele din urmă pe sinusoide, care se
dilată, dar numai în zonele centrale şi medii ale lobulilor, deoarece întâmpină rezistenţă
din partea ramificaţiilor capilare ale arterei hepatice, în care presiunea este mai mare
decât în sinusoide. În centrul lobulilor pe măsura creşterii hiperemiei apar hemoragii,
hepatocitele fiind supuse distrofiei, necrozei şi atrofiei. Hepatocitele de la periferia
lobulilor se hipertrofiază compensator. Proliferarea ţesutului conjunctiv în zonele de
hemoragii şi de necroză a hepatocitelor ţine de proliferarea celulelor sinusoidelor - a
lipocitelor, care pot îndeplini rolul de fibroblaşti, iar în apropierea venelor centrale şi
colectoare - cu proliferarea fibroblaştilor adventiţiei acestor vene. În urma proliferării
ţesutului conjunctiv în sinusoide apare o membrană bazală continuă (în ficatul normal ea
lipseşte), prin urmare are loc capilarizarea sinusoidelor, formarea blocului capilaro-
parenchimatos, care, agravând hipoxia, duce la progresarea leziunilor atrofice şi sclerotice
ale ficatului. Acest proces este favorizat de şuntarea sângelui, care apare în scleroza
pereţilor, obturarea lumenelor multor vene centrale şi colectoare, precum şi de staza
limfatică progresivă. In final se dezvoltă fibroza (scleroza) de stază a ficatului.

e) Consecințe: pe parcursul proliferării ţesutului conjunctiv apare regenerarea imperfectă a

hepatocitelor cu formarea nodulilor de regenerare, restructurarea şi deformarea organului.
 Se dezvoltă ciroza de staza (muscad) a ficatului, numită şi cardiacă, deoarece se
întâlneşte în insuficienţa cardiacă cronică.
f) Variantele şi cauzele hiperemiei venoase:
Hiperemia venoasă poate fi:
1) Hiperemia venoasă generalizată se dezvoltă în legătură cu patologia inimii.
Hiperemia venoasă generalizată poate fi acută (este o manifestare a sindromului de
insuficienţă cardiacă acută de ex., insuficienţa capacităţii contractile a miocardului în
infarct miocardic, miocardită acută) şi cronică (se dezvoltă în sindromul de insuficienţă
cardiacă cronică de ex., valvulopatii, cardiopatia ischemică, miocardita cronică,
cardiomiopatii, fibroelastoza endocardică).
2) Hiperemia venoasă locală se observă în cazul dereglării refluxului sângelui venos de
la un organ sau o parte anumită a corpului în legătură cu închiderea lumenului venei (prin
tromb, embol) sau comprimarea ei din exterior (de tumoare, ţesut conjunctiv proliferant).
 2. Hiperemia venoasă (congestia) cronică a plămânului.

a) Denumirea metaforică: „plămân cardiac",

”plămânul de stază,, ”induraţia brună a plămânului
b) Organul PLĂMÂNII
Elemente tisulare principale:
1. Aglomerări de sideroblaşti şi siderofage în
lumenul şi pereţii alveolelor.
2. Vase dilatate, congestionate în septurile
interalveolare.
3. Septurile interalveolare îngroşate,
sclerozate.
c) Modificările principale:
Septurile interalveolare sunt îngroșate, sclerozate, venele și capilarele septale dilatate,
congestionate, cu pereții îngroșați; în alveole se observă aglomerări de celule fagocitare
(macrofage alveolare) încărcate cu granule de hemosiderină de culoare brună (sideroblaști și
siderofage); o parte din alveole conțin lichid de edem colorat eozinofil, eritrocite întregi sau
resturi de eritrocite dezintegrate.
d) Definiţia
Hiperemia venoasă- creştere a volumului de sânge într-un organ sau ţesut datorită
reducerii refluxului de sânge, afluxul de sânge rămânând eschimbat.
e) Variantele şi cauzele hiperemiei venoase:
Hiperemia venoasă poate fi:
1) Hiperemia venoasă generalizată se dezvoltă în legătură cu patologia inimii.
Hiperemia venoasă generalizată poate fi acută (este o manifestare a sindromului de
insuficienţă cardiacă acută de ex., insuficienţa capacităţii contractile a miocardului în
infarct miocardic, miocardită acută) şi cronică (se dezvoltă în sindromul de insuficienţă
cardiacă cronică de ex., valvulopatii, cardiopatia ischemică, miocardita cronică,
cardiomiopatii, fibroelastoza endocardică).
2) Hiperemia venoasă locală se observă în cazul dereglării refluxului sângelui venos de
la un organ sau o parte anumită a corpului în legătură cu închiderea lumenului venei (prin
tromb, emboi) sau comprimarea ei din exterior (de tumoare, ţesut conjunctiv proliferant).
f) Cauzele + mecanismul + consecințe
Cauza: Congestia venoasă cronică a plămânilor se întâlnește în insuficiența cardiacă
stângă, de ex., în stenoza mitrală, cardiopatia ischemică cronică și a. (din cauza aceasta se
mai numește şi „plămân cardiac").

Macroscopic plămânii în congestia cronică sunt măriți în volum şi masă, au consistența

densă, pe secțiune o culoare brună. Consistența crescută se datorează proliferării excesive
de țesut conjunctiv în pereții alveolari, iar colorația - acumulării de pigment hemosiderinic.
Leziunile sunt mai pronunțate în zonele postero-inferioare ale plămânilor
 Consecința: Prezența pigmentului hemosiderinic redă sputei o nuanţă ruginie
(Macrofagele cu granule de hemosiderină în citoplasmă pot fi găsite în sputa bolnavilor
cu insuficiență cardiacă şi sunt denumite „celule cardiace").
””infarct hemoragic pulmonar””

3. Infarct hemoragic pulmonar

a) Organul PLĂMÂNII
b) Elemente tisulare principale:
1. Zona infarctului:
a. septuri interalveolare necrotizate;
b. aglomerări de eritrocite
hemolizate în lumenul alveolar.
2. Ţesutul pulmonar adiacent cu stază
venoasă şi edem.
c) Modificările principale:
Cu ochiul liber în piesă se observă o zonă neaerată, la obiectivul mic în această zonă
alveolele sunt umplute cu eritrocite extravazate, majoritatea eritrocitelor hemolizate,
colorate eozinofil, în unele alveole se observă grupuri de siderofage, septurile alveolare
sunt necrozate, celulele anucleate (carioliză), colorate intens eozinofil; în țesutul
pulmonar adiacent semne de congestie venoasă cronică.
d) Cauze + mecanism + consecințe
Caracterul hemoragic al infarctului este determinat de 2 factori:
1) circulaţia dublă a ţesutului pulmonar: din artera pulmonară (circulaţia mică) şi artera
bronşică (circulaţia mare); între aceste artere există multiple anastomoze, care nu
funcţionează în condiţii fiziologice;
obstrucţia arterei pulmonare este urmată de deschiderea reflexă a anastomozelor şi
pătrunderea sub presiune a sângelui din artera bronşică în teritoriul ischemiat, ceea ce
duce la ruperea pereţilor capilarelor şi venulelor septurilor interalveolare şi revărsarea
sângelui în alveole;
2) staza venoasă, deoarece ea favorizează circulaţia retrogradă a sângelui pe vene şi
inundarea zonei ischemiate (se întâlnește mai frecvent în insuficiența cardiacă stângă, mai
ales în stenoza mitrală).
Consecinţa obişnuită a infarctului pulmonar este cicatrizarea.
Complicaţiile posibile: pneumonie postinfarct, abces pulmonar, empiem pleural,
pneumotorax, gangrenă pulmonară; pe fondul cicatricei postinfarct poate apărea cancerul
pulmonar.

Varianta de infarct pulmonar după formă şi culoare.

 În majoritatea cazurilor se observă infarct hemoragie (roșu). Este bine delimitat,

are formă conică cu baza orientată spre pleură. In vârful conului, îndreptat spre
 hilul plămânului, se constată adesea un tromb sau embol într-o ramură a arterei
pulmonare.
 Foarte rar, în plămâni, se observă infarctul alb (ischemic) - în cazul obstrucţiei
arterei bronşice prin scleroză şi obliterare.

4. Infarct renal
a) Organul RINICHI
b) Elemente tisulare principale:
1. Zona de infarct:
a. glomerul necrotizat;
b. tub necrotizat.
2. Zona de demarcaţie:
a. vase hiperemiate;
b. hemoragii.
3. Ţesut renal adiacent:
a. glomerul nemodificat;
b. tub nemodificat.
c) Modificările principale:
În preparat se determină o zonă de necroză, în care s-au păstrat siluetele glomerulilor
și tubilor, colorate eozinofil, dar nu sunt nuclee (carioliză), la periferia acestei zone
sunt vase hiperemiate, hemoragii, infiltrație leucocitară (lizereul hemoragic și
inflamație de demarcație), țesutul renal adiacent are structură normală.
d) Cauze + mecanism + consecințe
Cauzele mai frecvente sunt tromboembolia sau tromboza arterei renale. Se întâlnește
în ateroscleroza aortei și arterelor renale, endocardita reumatismală şi infecțioasă,
hipertensiunea arterială, infarct miocardic cu tromboză intracardiacă.
Consecința cea mai frecventă este organizarea (cicatrizarea).
e) Macroscopic infarctul renal are formă de triunghi cu vârful orientat spre hil și baza
spre capsulă, de culoare alb-gălbuie, înconjurat de lizereu roșu, pe suprafața capsulei
pot fi depozite de fibrină. Clinic se manifestă prin hematurie.
 Tema 7: TULBURĂRILE CIRCULAȚIEI SANGUINE ȘI LIMFATICE

1. Tromb roşu recent în venă.

a) Localizarea ÎN VENĂ
Elemente tisulare principale:
1. Peretele venei.
2. Trombul în lumenul vasului:
a) filamente de fibrină;
b) eritrocite hemolizate.
b) Modificări principale:
 Secțiune transversală prin venă, lumenul este obturat
cu un tromb, constituit dintr-o rețea de filamente și
mase omogene de fibrină colorate eozinofil, în ochiurile căreia se găsesc elemente
figurate ale sîngelui, predominant eritrocite hemolizate + trombocite + leucocite
 Trombul aderă la intima (peretele) vasului.
c) Cauze + mecanism + consecințe
 Tromboza - coagularea sângelui în lumenul vaselor sau în cavităţile inimii în timpul
vieţii.
 Coagulii formaţi intravital se numesc trombi, iar cei formaţi postmortem sau în
eprubete de testare - cheaguri. Coagulul este format din constituenţii normali ai
sângelui.
 În acest micropreparat avem un tromb roșu (de coagulare) - format dintr-o reţea de
fibrină, trombocite, eritrocite şi un număr neînsemnat de neutrofile.

Mecanismele trombogenezei: Triada lui Virchow, a. 1845):

- leziunile locale ale pereţilor vaselor sau cordului (în ateroscleroză, HTA, vasculite, infecţii,
dereglări autoimune, tulburări metabolice, endocardita infecţioasă sau reumatică, infarctul
miocardic, traume, intervenţii chirurgicale;
- dereglări ale circulaţiei sanguine (încetinirea şi turbulenţa cirulaţiei sanguine – în dilatări
varicoase ale venelor, anevriseme arteriale şi cardiace);
- modificări în compoziţia sângelui cu tulburarea coagulabilităţii lui (trombocitoza,
traumatisme severe, inclusiv intervenţiile chirurgicale, tumori maligne, creşterea vâscozităţii
sângelui datorită conţinutului mărit de proteine macrodisperse).
Stadiile formării trombului: Procesul de formare a trombului evoluează în 4 stadii
morfogenetice:
a) aglutinarea trombocitelor;
b) transformarea fibrinogenului în fîbrină;
c) aglutinarea eritrocitelor;
d) precipitarea proteinelor plasmatice
Variantele de trombi în dependenţă de lumenul vasului. In dependenţă de modul de
formare şi structură se deosebesc 4 tipuri de trombi:
a) tromb alb (cenuşiu sau de aglutinare) - constituit din aglomerări de trombocite,
care formează structuri coraliforme, leucocite şi o reţea de filamente de fibrină; este mai
frecvent parietal, se formează în artere, pe valvulele inimii;
b)tromb roşu (de coagulare); este constituit dintr-o reţea de fibrină în ochiurile
căreia se găsesc eritrocite, trombocite şi un număr neînsemnat de neutrofile; se întâlneşte mai
frecvent în vene şi este obliterant;
c)tromb mixt (pestriţ, stratificat sau vărgat); este constituit din elemente de tromb
alb şi de tromb roşu. Localizarea trombului mixt poate fi diversă. În el se disting 3 porţiuni:
capul, corpul şi coada. Capul trombului obliterant este orientat în vene înspre inimă
(ventriculul drept) iar în artere în sens opus. Trombul parietal în vene, la fel ca şi în artere,
poate creşte atât în sensul curentului sanguin,cât şi în sens contrar acestuia;
d) trombii hialini; se localizează în vasele sistemului microcirculator. Au un
caracter amorf, omogen, astructurat ca urmare a distincţiei elementelor celulare şi precipitării
proteinelor plasmatice.

 Consecinţele trombilor:
I - favorabile:
1) resorbţia trombului;
2) autoliza (ramolirea) aseptică;
3) organizarea conjunctivă;
4) vascularizarea şi recanalizarea
5) calcificarea (petrificarea).
II - nefavorabile:
1) autoliza septică (ramolirea purulentă);
2) ruperea trombului cu transformarea lui în tromboembol.
 2. Embolia celulară (canceroasă) a vaselor limfatice pulmonare.
a) Organul PLĂMÂNII
b) Elemente tisulare principale:
1. Vas limfatic dilatat.
2. Embol celular (celule canceroase) în lumenul
vasului limfatic.
3. Venă.
4. Alveole pulmonare.
c) Modificările principale:
 Vasele limfatice pulmonare, care însoțesc vasele
sanguine, sunt dilatate, în lumenul lor sunt prezente
aglomerări de celule canceroase (emboli celulari).
 În acest micropreparat avem embolie tisulară (celulară) - embolie cu celule izolate sau
fragmente de ţesut. Se observă în primul rînd în tumori maligne. Se dezvoltă metastaze
tumorale (în cancer, sarcom, melanom).
d) Cauzele + mecanism + consecințe
Cauza: Poate avea loc în cancerul plămânilor, glandei mamare, esofagului sau stomacului
Complicaţia tromboemboliei a arterei pulmonare: tromboembolia ramificaţiilor mici
intrapulmonare duce la instalarea infarctului pulmonar hemoragic iar embolia trunchiului
comun şi a ramurilor mari ale arterei pulmonare duce la moartea subită din cauza blocării
circulaţiei pulmonare cu apariţia asfixiei. În unele cazuri, moartea subită poate surveni
chiar şi de la tromboemboli de dimensiuni relativ mici prin reflex pulmocoronarian cu
spasm al ramificaţiilor arterei pulmonare, bronhiilor şi arterelor coronariene şi stop
cardiac.

 Definiția: EMBOLIA - circulaţia în sânge (limfă) a unor particule care nu se întâlnesc în

condiţii normale şi produc obturaţia completă sau parţială a vaselor sanguine (limfatice).
Particulele vehiculate de sânge (limfă) se numesc emboli.
 Procesul de transportare în organism a unor elemente patologice dintr-un loc în altul cu
apariția unor focare patologice secundare la distanță de focarul primar poartă denumirea
de metastazare. Focarul secundar apărut în acest mod se numește metastază.
 3. Embolia microbiană a vaselor renale.
a) Organul RINICHII
b) Elemente tisulare principale:
1. Emboli microbieni în lumenul capilarelor
glomerulare.
2. Focar de necroză în jurul embolului microbian.
3. Aglomerări de leucocite neutrofile (abces).
4. Glomerul nemodificat.
c) Modificări principale
 În acest micropreparat avem embolie microbiană - embolul este constituit din
aglomerări de microorganisme (colonii de microbi, fungi sau paraziţi), care nimeresc
în sînge dintr-un focar septic.
 În unii glomeruli sunt prezente aglomerări de microbi (emboli microbieni), colorate
intens bazofil (au aspect de pete de cerneală), în jurul cărora se determină modificări
necrotice (carioliză) și aglomerări de leucocite neutrofile (abcese metastatice);
 embolii microbieni se observă și în lumenul unor arteriole aferente și în vene;
 în unele piese se găsesc mase microbiene în lumenul tubilor colectori în stratul medular
al rinichiului.
d) Cauzele + mecanism + consecințe
 EMBOLIA - circulaţia în sânge (limfă) a unor particule care nu se întâlnesc în condiţii
normale şi produc obturaţia completă sau parţială a vaselor sanguine (limfatice).
Particulele vehiculate de sânge (limfă) se numesc emboli.
 Cauza: Se observă în sepsis (septicopiemie), duce la apariţia abceselor metastatice în
organe, în endocardită septică sau autoliza septică a trombilor etc.
 Complicaţii nefritei embolice purulente: sepsis, endocardită septică, autoliza septică
a trombilor.
  Consecințe: apariția modificărilor ischemice și necrotice și a focarelor supurative
(abcese metastatice) în rinichi.

4. Hemoragii punctiforme prin diapedeză în ţesutul cerebral.

a) Organul Creierul
Elemente tisulare principale:
1. Aglomerări de eritrocite (focarul hemoragic).
2. Vas sanguin.
3. Ţesutul cerebral.
b) Modificări principale:
 În țesutul cerebral se observă aglomerări de
eritrocite (focare hemoragice), pe alocuri dispuse
inelar (în formă de manșon) în jurul vaselor sanguine de calibru mic;
 integritatea pereților vaselor sanguine este păstrată.
c) Cauzele + mecanism + consecințe
 Definiție: Hemoragia - ieşirea sângelui din lumenul vaselor
 Cauzele hemoragiilor prin diapedeză
Hemoragia determinată de creşterea permeabilităţii peretelui vascular, hemoragia prin
diapedeză (haemorrhagia per diapedesis, de la gr. dia - peste şi pedao - a sări) se
produce în leziunile angioneurotice, dereglările microcirculaţiei, hipoxia tisulară. Din
această cauză hemoragiile prin diapedeză se întâlnesc frecvent în traumatismele
encefalului, hipertensiune arterială, vasculitele sistemice, boli infecţioase şi înfecto-
alergice, în bolile sistemului sanguin (hemoblastoze şi anemii), coagulopatii.
 Mecanismul hemoragiei :
prin diapedeză – datorită creşterii permeabilităţii vasculare (în insuficienţa cardiovasculară,
respiratorie, anemii, avitaminoza C, hipertensiune arterială, boli infecţioase, leucoze,
vasculite sistemice)
Consecinţele: resorbţia sângelui, formarea unui chist pe locul hemoragiei (de ex. în encefal),
incapsularea sau substituirea hematomului cu ţesut conjunctiv, asocierea unei infecţii şi
supuraţia.
Variante de hemoragii:

 Hemoragie externă pulmonară este hemoptizia (ha- moptoă),

 hemoragia nazală (epistaxis),
 voma cu sânge (haematemesis),
 eliminarea sângelui prin scaun (melaena),
 hemoragia din uter (metrorrhagia).
 în hemoragia internă sângele se poate acumula în cavitatea pericardului (hemopericard),
 pleurei (,hemotorax),
 cavitatea abdominală (hemoperitoneum).
 Dacă în hemoragie sângele se acumulează în ţesuturi, atunci o astfel de hemoragie este
numită interstiţială, o formă particulară a hemoragiei.
 Acumularea de sânge coagulat în ţesut cu dereglarea integrităţii lui poartă denumirea de
hematom iar în cazul când elementele tisulare se păstrează – imbibiţie hemoragică ( i n f i
l t r a ţ i e h e m o r a g i c ă ).