AMFIBIENII

Amfibienii au fost printre primele animale, ce au cucerit uscatul, apărând cu

aproximativ 350 milioane ani în urmă. Din punct de vedere sistematic, clasa
amfibienilor se împarte în categorii: Caudata - amfibieni cu coadă - și Ecaudata -
amfibieni fără coadă. Primul ordin cuprinde specii ca tritonul obișnuit, salamandra
cu pete etc., iar din al doilea fac parte numeroase varietăți de broaște.
Pielea amfibienilor este subțire, lipsită de pilozități, bogat vascularizată, delicată și
conține mulți pori, ce participă la respirație. Respirația prin piele la amfibieni este
foarte importantă, unele specii, precum salamandra, depinzând aproape exclusiv
de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă
mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul
vizual și pentru a se feri de prădători. Sistemul nervos este mai dezvoltat decât la
pești.
Encefalul la amfibieni prezintă emisfere cerebrale mai bine individualizate, iar
tuberculii bigemeni au tendința să se dedubleze. Epifiza este dezvoltată la anure, la
mormolocii acestora prezentându-se sub forma unei vezicule situate deasupra
craniului, sub piele.
Inima este alcătuită din trei camere: doi atrii și un ventricul. La formele inferioare
(apode și caudate) atriul stâng și cel drept nu sunt complet separați. La formele
superioare atrii sunt complet separați, dar la toți amfibienii ambii atrii comunică
cu ventriculul printr-un orificiu comun.
La amfibieni aparatul bucal este reprezentat prin orificiul bucal și cavitatea bucală
mare în care se află limba, a cărei formă diferă de la specie la specie. La toți
amfibienii limba este lipicioasă și ajută la prinderea prăzii. Prada este prinsă cu
partea anterioară a limbii. În cavitatea bucală se deschid ductele glandelor salivare.
Dinții la amfibieni sunt mărunți sau lipsesc. Dinții sunt dispuși pe maxilarele
superioare, pe vomer, la unele specii și pe mandibulă. Din cavitatea bucală hrana
trece în esofagul scurt ce se deschide într-un stomac mic, unde se digeră parțial.
Sistemul digestiv al amfibienilor se deosebește de cel al peștilor. Broaștele se
hrănesc cu prăzi mișcătoare, de obicei insecte. Mărimea prăzii depinde de
mărimea broaștei și a gurii sale. Broasca-bou africană mănâncă aproape orice poate
înghiți, inclusiv șerpi veninoși, miriapode uriașe, scorpioni și chiar alte broaște-
bou. După ce și-a localizat prada, broasca se întoarce spre ea, se năpustește asupra
ei, și o prinde cu vârful limbii lipicioase. Insecta nu este mușcată sau mestecată, ci
înghițită de vie.
Reproducerea amfibiilor este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația
este externă. Din ouă ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia
au coadă și au respirație branhială. Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-
mormoloc-adult.