Texte nº 

Ce de bucurii încerc acum dedicându-ţi această istorisire ! Şi cât sunt de fericită că eşti destul de
simplu, destul de pur, destul de filosof să înţelegi sensul rândurilor care vor urma !... Nu toată
lumea le-ar putea înţelege, dar cu tine e altfel. Tu eşti, şi îţi doresc din toată inima să rămâi
pentru totdeauna aşa, acelaşi om pe care sper că l-am cunoscut bine : blând, sincer, afectuos, bun,
simţitor, gata în fiecare clipă să întindă mâna celor sărmani ca şi celor nefericiţi. Gata oricând să
zvânte lacrimi şi să readucă zâmbetul pe buze. Mereu în ascultarea necazurilor şi a suferinţei,
încercând prin toate mijloacele să readuci o rază de soare într-o inimă rănită. Iartă-mă, dar aşa te
văd eu, chiar dacă nu ţi-am spus-o încă niciodată. Se prea poate totuşi ca la ultima pagină să
zâmbeşti închizând cartea. Se prea poate (şi chiar mă tem puţin de aşa ceva) să o arunci cât
acolo, încă de la primele rânduri, zicând, cui va vrea să audă, că nu-i decât o copilărie. Ţi se va
părea că ai dreptate spunându-ţi că toate acestea nu au existat niciodată, că e imposibil să fi
existat şi că nu se mai moare azi din dragoste. Dar atunci nu vei fi înţeles nimic şi va însemna că
încă de la început m-am înşelat în privinţa ta.