Directiva UE 1024-2019

Jurnalul Oficial L 172
al Uniunii Europene
★ ★ ★
★ ★
★ ★
★ ★
★ ★ ★
Anul 62
Ediția în limba română Legislație 26 iunie 2019
Cuprins
I Acte legislative
REGULAMENTE
★ Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019

privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri
demersale în vestul Mării Mediterane și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 1
DIRECTIVE
★ Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind
cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de
sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de
modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența) (1) 18
★ Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind
datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public .............................................. 56
(1) Text cu relevanță pentru SEE.
RO Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole și care au, în
general, o perioadă de valabilitate limitată.
Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine și sunt precedate de un asterisc.
26.6.2019 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 172/1
(Acte legislative)
REGULAMENTE
REGULAMENTUL (UE) 2019/1022 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 20 iunie 2019
privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri
demersale în vestul Mării Mediterane și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1) Convenția Națiunilor Unite din 10 decembrie 1982 asupra dreptului mării, la care Uniunea este parte
contractantă, prevede obligații de conservare, inclusiv menținerea sau reconstituirea populațiilor de specii
exploatate la niveluri care pot asigura producția maximă durabilă („MSY”).
(2) La Summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă care a avut loc la New York în 2015,
Uniunea și statele sale membre s-au angajat ca, până în anul 2020, să reglementeze în mod eficace exploatarea și
să elimine pescuitul excesiv, pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat și practicile de pescuit distructive și să
pună în aplicare planuri de gestionare bazate pe date științifice, cu scopul de a reface stocurile de pește în cel mai
scurt timp posibil, cel puțin la niveluri care pot asigura producția maximă durabilă (MSY), în funcție de caracteris
ticile biologice ale acestora.
(3) Declarația ministerială de la Malta MedFish4Ever din 30 martie 2017 (3) stabilește un nou cadru pentru
guvernanța pescuitului în Marea Mediterană și prevede un program de lucru cu cinci acțiuni concrete pentru
următorii 10 ani. Unul dintre angajamentele luate este de a institui planuri multianuale.
(4) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește normele politicii
comune în domeniul pescuitului („PCP”), în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii. PCP este
concepută astfel încât să contribuie la protecția mediului marin, la gestionarea sustenabilă a tuturor speciilor
exploatate în scop comercial și, în special, la atingerea unei stări ecologice bune până în 2020.
(1) JO C 367, 10.10.2018, p. 103.

(2) Poziția Parlamentului European din 4 aprilie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și decizia Consiliului din 6 iunie 2019.
(3) Declarația ministerială de la Malta MedFish4Ever. Conferința ministerială privind sustenabilitatea pescuitului în Marea Mediterană (Malta,
30 martie 2017).
(4) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în
domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regula
mentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
L 172/2 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.6.2019
(5) Obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului sunt, printre altele, să garanteze că activitățile de pescuit și
de acvacultură sunt sustenabile din punct de vedere ecologic, social și economic pe termen lung, să aplice
abordarea precaută în gestionarea pescuitului și să pună în aplicare abordarea ecosistemică în gestionarea
pescuitului. Politica comună în domeniul pescuitului contribuie, de asemenea, la un nivel de trai echitabil în
sectorul pescuitului, inclusiv în sectorul pescuitului la scară mică, al pescuitului artizanal sau al pescuitului
costier. Totodată, realizarea obiectivelor respective contribuie la disponibilitatea resurselor alimentare și oferă
beneficii în materie de ocupare a forței de muncă.
(6) Pentru atingerea obiectivelor PCP, ar trebui adoptate o serie de măsuri de conservare, cum ar fi planuri
multianuale, măsuri tehnice și stabilirea și alocarea efortului de pescuit maxim admisibil.
(7) În temeiul articolelor 9 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, planurile multianuale trebuie să se bazeze pe
avize științifice, tehnice și economice. În conformitate cu aceste dispoziții, planul multianual stabilit prin
prezentul regulament („denumit în continuare „planul”) ar trebui să conțină obiective, ținte cuantificabile cu
calendare clare, niveluri de referință pentru conservare, măsuri de salvgardare și măsuri tehnice concepute pentru
evitarea și reducerea capturilor nedorite.
(8) „Cele mai bune avize științifice disponibile” ar trebui înțelese ca referindu-se la avizele științifice aflate la
dispoziția publicului care se întemeiază pe cele mai recente date și metode științifice și care au fost emise sau
examinate de către un organism științific independent recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional.
(9) Comisia ar trebui să obțină cele mai bune avize științifice disponibile pentru stocurile care intră sub incidența
planului. Pentru aceasta, ea ar trebui să consulte în principal Comitetul științific, tehnic și economic pentru
pescuit („CSTEP”). Comisia ar trebui, în special, să obțină avize științifice disponibile publicului, inclusiv avizul
referitor la activitățile de pescuit mixte, care să ia în considerare planul și să precizeze intervale FMSY și niveluri de
referință pentru conservare (BPA și BLIM).
(10) Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului (5) stabilește un cadru de gestionare pentru exploatarea durabilă
a resurselor halieutice în Marea Mediterană și prevede adoptarea unor planuri de gestionare pentru pescuitul cu
traule, plase de pescuit înconjurătoare de navă și de plajă, setci înconjurătoare și drage în apele teritoriale ale
statelor membre.
(11) Franța, Italia și Spania au adoptat planuri de gestionare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1967/2006. Planurile
respective nu sunt însă coerente între ele și nu iau în calcul toate uneltele utilizate pentru exploatarea stocurilor
demersale și suprapunerile anumitor stocuri și flote de pescuit. În plus, aceste planuri s-au dovedit ineficiente în
ceea ce privește atingerea obiectivelor stabilite în PCP. Statele membre și părțile interesate și-au exprimat sprijinul
pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a unui plan multianual la nivelul Uniunii pentru stocurile în cauză.
(12) CSTEP a arătat că exploatarea a numeroase stocuri demersale în vestul Mării Mediterane depășește cu mult
nivelurile necesare pentru atingerea MSY.
(13) Prin urmare, este necesar să se instituie un plan multianual pentru conservarea și exploatarea sustenabilă
a stocurilor demersale în vestul Mării Mediterane.
(14) Planul ar trebui să țină cont de caracterul mixt al activităților de pescuit și de interacțiunile dintre stocurile care
fac obiectul acestora, și anume merluciu (Merluccius merluccius), barbun (Mullus barbatus), crevete din specia
Parapenaeus longirostris, langustină (Nephrops norvegicus), crevete din specia Aristeus antennatus și crevete din specia
Aristaeomorpha foliacea. El ar trebui să țină seama totodată de speciile capturate accidental în cursul activităților de
pescuit de specii demersale, precum și de stocurile demersale pentru care nu sunt disponibile date suficiente.
Planul ar trebui să se aplice activităților de pescuit de specii demersale (în special, cu traule, plase de fund,
capcane și paragate) desfășurate în apele Uniunii sau de către navele de pescuit ale Uniunii în afara apelor Uniunii
din vestul Mării Mediterane.
(15) În cazul în care mortalitatea cauzată de pescuitul recreativ are un impact semnificativ asupra stocurilor vizate,
Consiliul ar trebui să fie în măsură să stabilească limite nediscriminatorii pentru pescarii care practică pescuitul
recreativ. Atunci când fixează aceste limite, Consiliul ar trebui să facă trimitere la criterii transparente și obiective.
După caz, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare și proporționale pentru monitorizarea și colectarea
datelor în vederea unei estimări fiabile a nivelurilor de capturi efective obținute în cadrul pescuitului recreativ. În
plus, ar trebui să fie posibil să se adopte măsuri tehnice de conservare în ceea ce privește pescuitul recreativ.
(5) Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă
a resurselor halieutice în Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 și de abrogare a Regulamentului (CE)
nr. 1626/94 (JO L 409, 30.12.2006, p. 11).
(16) Domeniul de aplicare geografic al planului ar trebui să se bazeze pe distribuția geografică a stocurilor, așa cum
este indicată în cele mai bune avize științifice disponibile. Este posibil ca, în viitor, să fie necesare modificări ale
distribuției geografice a stocurilor care figurează în plan, datorită îmbunătățirii informațiilor științifice. Prin
urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în vederea ajustării distribuției geografice
a stocurilor prevăzute în plan, în cazul în care avizele științifice indică o modificare a distribuției geografice
a stocurilor relevante.
(17) Obiectivul planului ar trebui să fie acela de a contribui la îndeplinirea obiectivelor PCP, în special la atingerea și
menținerea MSY pentru stocurile vizate, la punerea în aplicare a obligației de debarcare pentru stocurile
demersale și speciile pelagice capturate accidental în cursul activităților de pescuit de specii demersale care fac
obiectul unor dimensiuni minime de referință pentru conservare și la promovarea unui nivel de trai echitabil
pentru persoanele care depind de activitățile de pescuit, ținând seama de pescuitul costier și de aspectele socioeco
nomice. Totodată, planul ar trebui să pună în aplicare abordarea ecosistemică în gestionarea pescuitului, în
vederea reducerii la minimum a impactului negativ al activităților de pescuit asupra ecosistemului marin. El ar
trebui să fie coerent cu legislația de mediu a Uniunii, în special cu obiectivul de realizare a unei stări ecologice
bune până în 2020, în conformitate cu Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) și cu
obiectivele Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7) și ale Directivei 92/43/CEE
a Consiliului (8).
(18) Este adecvat să se stabilească rata-țintă a mortalității prin pescuit (F) care corespunde obiectivului realizării și
menținerii MSY sub formă de intervale ale valorilor compatibile cu atingerea MSY (FMSY). Aceste intervale, bazate
pe cele mai bune avize științifice disponibile, sunt necesare pentru a asigura flexibilitatea pentru a ține cont de
evoluția avizelor științifice, pentru a contribui la punerea în aplicare a obligației de debarcare și pentru a lua în
considerare pescuitul mixt. Pe baza planului, intervalele respective sunt stabilite astfel încât să nu antreneze
o reducere mai mare de 5 % a producției pe termen lung în comparație cu MSY. În plus, limita superioară
a intervalului FMSY este plafonată, astfel încât probabilitatea scăderii stocului sub nivelul-limită de referință al
biomasei (BLIM) să nu depășească 5 %.
(19) În scopul stabilirii efortului de pescuit maxim admisibil, ar trebui să existe intervale FMSY pentru „utilizare
normală” și, sub rezerva unei stări bune a stocurilor în cauză, posibilitatea de a stabili un efort de pescuit maxim
admisibil peste acele intervale FMSY pentru stocul cel mai vulnerabil dacă, pe baza avizelor științifice, acest lucru
este necesar pentru realizarea obiectivelor prezentului regulament în pescuitul mixt, pentru a evita efectele
negative asupra unui stoc cauzate de dinamica intra- sau inter-specii a stocurilor sau pentru a limita variațiile de
la an la an ale efortului de pescuit maxim admisibil. Rata-țintă a mortalității prin pescuit în conformitate cu
aceste intervale FMSY ar trebui realizată pe baza unei creșteri progresive până în 2020, acolo unde este posibil, și
cel târziu până la 1 ianuarie 2025.
(20) Pentru stocurile pentru care sunt disponibile ținte legate de MSY, și în scopul aplicării măsurilor de salvgardare,
este necesar să se stabilească niveluri de referință pentru conservare exprimate ca niveluri de referință de
precauție (BPA) și niveluri-limită de referință (BLIM).
(21) Ar trebui să se instituie măsuri de salvgardare adecvate pentru a asigura atingerea obiectivelor și pentru
a declanșa adoptarea unor măsuri de remediere atunci când este necesar, printre altele, în cazul în care stocurile
se situează sub nivelurile de referință pentru conservare. Măsurile de remediere ar trebui să includă măsuri de
urgență în conformitate cu articolele 12 și 13 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, efortul de pescuit maxim
admisibil și alte măsuri specifice de conservare.
(22) Pentru a asigura accesul transparent la pescuit și atingerea ratelor-țintă ale mortalității prin pescuit, ar trebui
adoptat un regim de gestionare a efortului de pescuit al Uniunii pentru traule, care sunt principalele unelte
folosite pentru a exploata stocurile demersale în vestul Mării Mediterane. În acest scop, este necesar să se
definească grupuri de efort de pescuit, astfel încât Consiliul să stabilească efortul de pescuit maxim admisibil,
exprimat ca număr de zile de pescuit, pe o bază anuală. Atunci când este cazul, regimul de gestionare a efortului
de pescuit ar trebui să includă și alte unelte de pescuit.
(23) Având în vedere situația îngrijorătoare a numeroase stocuri de specii demersale din vestul Mării Mediterane și
pentru a reduce nivelurile actuale ridicate ale mortalității prin pescuit, regimul de gestionare a efortului de pescuit
ar trebui să determine o reducere semnificativă a efortului de pescuit în primii cinci ani de punere în aplicare
a planului.
(6) Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în
domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”) (JO L 164, 25.6.2008, p. 19).
(7) Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice
(JO L 20, 26.1.2010, p. 7).
(8) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică
(JO L 206, 22.7.1992, p. 7).
(24) Statele membre ar trebui să ia măsuri specifice pentru a se asigura că regimul de gestionare a efortului de pescuit
este eficace și viabil, inclusiv prin introducerea unei metode de alocare a cotelor efortului de pescuit în
conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, prin stabilirea unei liste de nave, eliberarea
de autorizații de pescuit și prin înregistrarea și transmiterea de date relevante privind efortul de pescuit.
(25) Pentru a contribui la atingerea efectivă a obiectivelor planului și în conformitate cu principiile bunei guvernanțe
prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de
a promova sisteme de gestionare participativă la nivel local.
(26) Pentru a proteja zonele de creștere și habitatele sensibile și a salvgarda pescuitul la scară mică, zona de coastă ar
trebui rezervată în mod regulat activităților de pescuit mai selective. Prin urmare, planul ar trebui să stabilească
o interdicție pentru traulele care operează în limita a șase mile marine de coastă, cu excepția zonelor a căror
adâncime depășește izobata de 100 m, timp de trei luni în fiecare an. Ar trebui să fie posibilă și stabilirea altor
zone de interdicție, în cazurile în care o astfel de măsură poate asigura o reducere de cel puțin 20 % a capturilor
de puiet de merluciu.
(27) Ar trebui să se ia și alte măsuri de conservare în ceea ce privește stocurile demersale. În mod concret, pe baza
avizelor științifice, este necesar să se stabilească interdicții suplimentare în zonele cu concentrații mari de reprodu
cători, în vederea protejării merluciului în stadiul de adult, aflat într-o situație precară.
(28) Abordarea precaută ar trebui aplicată în cazul speciilor capturate accidental și al stocurilor demersale pentru care
nu sunt disponibile date suficiente. Ar trebui adoptate măsuri specifice de conservare, în conformitate cu articolul
18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în cazul în care avizele științifice indică faptul că sunt necesare măsuri
de remediere.
(29) Planul ar trebui să prevadă adoptarea unor măsuri tehnice de conservare suplimentare prin acte delegate. Acest
lucru este necesar în vederea atingerii obiectivelor planului, în special în ceea ce privește conservarea stocurilor
demersale și îmbunătățirea selectivității.
(30) În vederea respectării obligației de debarcare stabilite la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE)
nr. 1380/2013, planul ar trebui să prevadă măsuri de gestionare suplimentare ce urmează a fi precizate ulterior
în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(31) Pentru a adapta planul în timp util la progresele științifice și tehnice, competența de a adopta acte în conformitate
cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei pentru
a completa prezentul regulament cu măsuri de remediere și măsuri tehnice de conservare, pentru a pune în
aplicare obligația de debarcare și a modifica anumite elemente ale planului. Este deosebit de important ca, în
cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca
respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din
13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). Concret, pentru a se asigura o participare egală la pregătirea
actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din
statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei
însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(32) Ar trebui să fie stabilit termenul pentru prezentarea recomandărilor comune de către statele membre cu un
interes direct de gestionare, conform dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1380/2013.
(33) Pentru a evalua progresele în vederea atingerii MSY, planul ar trebui să permită o monitorizare științifică regulată
a stocurilor în cauză și, atunci când este posibil, a stocurilor capturate accidental.
(34) În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, Comisia ar trebui să evalueze
periodic adecvarea și eficacitatea prezentului regulament. Această evaluare ar trebui să urmeze și să se bazeze pe
o evaluare periodică a planului, pe baza unui aviz științific al CSTEP, până la 17 iulie 2024 și, ulterior, o dată la
trei ani. Această perioadă ar permite punerea în aplicare integrală a obligației de debarcare, adoptarea și punerea
în aplicare a măsurilor regionalizate și materializarea efectelor acestora asupra stocurilor și asupra activităților de
pescuit.
(9) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(35) Pentru a asigura securitatea juridică, este adecvat să se clarifice faptul că măsurile vizând încetarea temporară
adoptate în vederea atingerii obiectivelor planului pot fi considerate eligibile pentru sprijin în temeiul Regula
mentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(36) În vederea realizării unui echilibru între capacitatea de pescuit a flotei și efortul de pescuit maxim admisibil
disponibil, sprijinul din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime vizând încetarea definitivă
a activităților de pescuit ar trebui să fie disponibil în cadrul segmentelor de flotă dezechilibrate care intră sub
incidența prezentului regulament. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 508/2014 ar trebui modificat în
consecință.
(37) Impactul economic și social probabil al planului a fost evaluat în mod corespunzător înainte de redactare, în
conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(38) Având în vedere că efortul de pescuit maxim admisibil este stabilit pentru fiecare an calendaristic, dispozițiile cu
privire la regimul de gestionare a efortului de pescuit ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Având în vedere
sustenabilitatea ecologică, socială și economică, dispozițiile privind intervalele FMSY și privind măsurile de
salvgardare pentru stocurile sub BPA ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2025,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
(1) Prezentul regulament instituie un plan multianual (denumit în continuare „planul”) pentru conservarea și
exploatarea sustenabilă a stocurilor demersale în vestul Mării Mediterane.
(2) Prezentul regulament se aplică următoarelor stocuri:
(a) crevete din specia Aristeus antennatus în subzonele CGPM 1, 5, 6 și 7;
(b) crevete din specia Parapenaeus longirostris în subzonele CGPM 1, 5, 6 și 9-10-11;
(c) crevete din specia Aristaeomorpha foliacea în subzonele CGPM 9-10-11;
(d) merluciu (Merluccius merluccius) în subzonele CGPM 1-5-6-7 și 9-10-11;
(e) langustină (Nephrops norvegicus) în subzonele CGPM 5, 6, 9 și 11;
(f) barbun (Mullus barbatus) în subzonele CGPM 1, 5, 6, 7, 9, 10 și 11.
(3) Prezentul regulament se aplică, de asemenea, stocurilor capturate accidental în vestul Mării Mediterane în cadrul
pescuitului din stocurile menționate la alineatul (2). Regulamentul se aplică, de asemenea, oricărui alt stoc de specii
demersale care sunt capturate în vestul Mării Mediterane pentru care nu există suficiente date disponibile.
(4) Prezentul regulament se aplică activităților de pescuit comercial în cadrul cărora sunt capturate stocurile de specii
demersale menționate la alineatele (2) și (3), atunci când acestea sunt desfășurate în apele Uniunii sau de către navele de
pescuit ale Uniunii în afara apelor Uniunii din vestul Mării Mediterane.
(5) De asemenea, prezentul regulament precizează detaliile punerii în aplicare a obligației de debarcare în apele
Uniunii din vestul Mării Mediterane pentru toate stocurile de specii cărora li se aplică obligația de debarcare în temeiul
articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și care sunt capturate în cursul activităților de pescuit
de specii demersale.
(6) Prezentul regulament prevede măsurile tehnice, astfel cum sunt menționate la articolul 13, aplicabile în apele din
vestul Mării Mediterane, în legătură cu orice stoc.
(10) Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și
afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale
Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1).
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, în plus față de definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE)
nr. 1380/2013, la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (11) și la articolul 2 din Regulamentul
(CE) nr. 1967/2006 al Consiliului, se aplică următoarele definiții:
1. „vestul Mării Mediterane” înseamnă apele din subzonele geografice CGPM 1 (Marea Alboran de Nord), 2 (Insula
Alboran), 5 (Insulele Baleare), 6 (nordul Spaniei), 7 (Golful Lion), 8 (Corsica), 9 (Marea Ligurică și Marea Tireniană
de Nord), 10 (Marea Tireniană de Sud) și 11 (Sardinia), astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE)
nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12);
2. „stocuri vizate” înseamnă stocurile menționate la articolul 1 alineatul (2);
3. „stocul cel mai vulnerabil” înseamnă stocul pentru care, la momentul stabilirii efortului de pescuit maxim admisibil,
rata mortalității prin pescuit pentru anul anterior este cea mai îndepărtată de valoarea FMSY stabilită în cele mai bune
avize științifice disponibile;
4. „interval FMSY” înseamnă un interval de valori furnizat în cele mai bune avize științifice disponibile, în special în
avizele științifice ale CSTEP sau ale unui organism științific independent similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la
nivel internațional, care se caracterizează prin faptul că toate nivelurile mortalității prin pescuit situate în intervalul
respectiv asigură producția maximă durabilă („MSY”) pe termen lung, pentru un anumit model de pescuit și în
condițiile de mediu actuale în medie, fără a afecta în mod semnificativ procesul de reproducere pentru stocurile în
cauză. Intervalul ar trebui să asigure o reducere de maximum 5 % a producției pe termen lung în comparație cu
MSY. El este plafonat astfel încât probabilitatea ca stocul să scadă sub nivelul-limită de referință (BLIM) să nu
depășească 5 %;
5. „valoarea FMSY” înseamnă valoarea estimată a mortalității prin pescuit care, pentru un anumit model de pescuit și în
condițiile actuale de mediu în medie, asigură producția maximă pe termen lung;
6. „MSY FLOWER” înseamnă cea mai mică valoare din intervalul FMSY;
7. „MSY FUPPER” înseamnă cea mai mare valoare din intervalul FMSY;
8. „intervalul inferior FMSY” înseamnă un interval care conține valori de la MSY FLOWER până la valoarea FMSY;
9. „intervalul superior FMSY” înseamnă un interval care conține valori de la valoarea FMSY până la MSY FUPPER;
10. „BLIM” înseamnă nivelul-limită de referință, exprimat ca biomasă a stocului de reproducere și furnizat în cele mai
bune avize științifice disponibile, în special în avizele științifice ale CSTEP sau ale unui organism științific
independent similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional, sub care capacitatea de reproducere
poate fi una redusă;
11. „BPA” înseamnă nivelul de referință de precauție, exprimat ca biomasă a stocului de reproducere și furnizat în cele
mai bune avize științifice disponibile, în special în avizele științifice ale CSTEP sau ale unui organism științific
independent similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional, care asigură că probabilitatea ca
biomasa stocului de reproducere să fie sub BLIM este mai mică de 5 %;
12. „grup de efort de pescuit” înseamnă o unitate de gestionare a flotei dintr-un stat membru pentru care se stabilește
efortul de pescuit maxim admisibil;
13. „grup de stocuri” înseamnă un grup de stocuri capturate împreună, astfel cum se prevede în anexa I;
14. „zi de pescuit” înseamnă orice perioadă neîntreruptă de 24 de ore, sau o parte a acesteia, pe durata căreia o navă
este prezentă în apele din vestul Mării Mediterane, fiind absentă din port.
(11) Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru
asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE)
nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007,
(CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93,
(CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).
(12) Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții
referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) și de modificare a Regula
mentului (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea
Mediterană (JO L 347, 30.12.2011, p. 44).
Articolul 3
Obiective
(1) Planul se bazează pe regimul de gestionare a efortului de pescuit și are drept scop să contribuie la îndeplinirea
obiectivelor PCP prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în special aplicând abordarea precaută
a gestionării pescuitului, precum și să asigure faptul că exploatarea resurselor biologice marine vii reface și menține
populațiile de specii exploatate peste nivelurile care pot să asigure MSY.
(2) Planul contribuie la eliminarea aruncării capturilor înapoi în mare prin evitarea și reducerea, pe cât posibil,
a capturilor nedorite, precum și la punerea în aplicare a obligației de debarcare prevăzute la articolul 15 din
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 pentru speciile care fac obiectul unor dimensiuni minime de referință pentru
conservare în temeiul dreptului Uniunii și cărora li se aplică prezentul regulament.
(3) Planul pune în aplicare abordarea ecosistemică în gestionarea pescuitului cu scopul de a garanta că impactul
negativ al activităților de pescuit asupra ecosistemului marin este redus la minimum. El este coerent cu legislația de
mediu a Uniunii, în special cu obiectivul de realizare a unei stări ecologice bune până în 2020, prevăzut la articolul 1
alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE.
(4) În special, planul urmărește:
(a) să asigure îndeplinirea condițiilor prevăzute în descriptorul 3 prevăzut în anexa I la Directiva 2008/56/CE;
(b) să contribuie la îndeplinirea altor descriptori relevanți prevăzuți în anexa I la Directiva 2008/56/CE proporțional cu
rolul jucat de activitățile de pescuit în realizarea acestora; și
(c) să contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute la articolele 4 și 5 din Directiva 2009/147/CE și la articolele 6 și 12
din Directiva 92/43/CEE, în special în vederea reducerii la minimum a impactului negativ al activităților de pescuit
asupra habitatelor vulnerabile și asupra speciilor protejate.
(5) Măsurile din cadrul planului se adoptă pe baza celor mai bune avize științifice disponibile.
CAPITOLUL II
ȚINTE, NIVELURI DE REFERINȚĂ PENTRU CONSERVARE ȘI MĂSURI DE SALVGARDARE
Articolul 4
Ținte
(1) Rata-țintă a mortalității prin pescuit în conformitate cu intervalele FMSY definite la articolul 2 este atinsă pe baza
unei creșteri progresive până în 2020, acolo unde este posibil, și până la 1 ianuarie 2025 cel târziu, pentru stocurile în
cauză, și se menține ulterior în intervalele FMSY.
(2) Intervalele FMSY pe baza planului se solicită, în special din partea CSTEP sau a unui organism științific independent
similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional.
(3) În conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, atunci când Consiliul stabilește
efortul de pescuit maxim admisibil, el stabilește efortul de pescuit respectiv pentru fiecare grup de efort de pescuit, în
cadrul intervalului FMSY disponibil la momentul respectiv pentru stocul cel mai vulnerabil.
(4) În pofida alineatelor (1) și (3), efortul de pescuit maxim admisibil poate fi stabilit la un nivel mai redus decât
intervalele FMSY.
(5) În pofida alineatelor (1) și (3), efortul de pescuit maxim admisibil poate fi stabilit la un nivel superior intervalului
FMSY disponibil la momentul respectiv pentru stocul cel mai vulnerabil, cu condiția ca toate stocurile în cauză să se
situeze deasupra BPA:
(a) dacă, pe baza celor mai bune avize sau dovezi științifice disponibile, acest lucru este necesar pentru îndeplinirea
obiectivelor prevăzute la articolul 3 în cazul pescuitului mixt;
(b) dacă, pe baza celor mai bune avize sau dovezi științifice disponibile, acest lucru este necesar pentru a se evita
daunele grave asupra unui stoc cauzate de dinamica intra- sau inter-specii a stocurilor; sau
(c) pentru a limita variațiile efortului de pescuit maxim admisibil între ani consecutivi la maximum 20 %.
(6) Dacă pentru un stoc menționat la articolul 1 alineatul (2) nu se pot stabili intervale FMSY din cauza lipsei informa
țiilor științifice adecvate, stocul respectiv este gestionat în conformitate cu articolul 12 până când sunt disponibile
intervale FMSY în temeiul alineatului (2) din prezentul articol.
Articolul 5
Niveluri de referință pentru conservare
În sensul articolului 6, se solicită următoarele niveluri de referință pentru conservare, în special din partea CSTEP sau
a unui organism științific independent similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional, pe baza planului:
(a) nivelurile de referință de precauție, exprimate ca biomasă a stocului de reproducere (BPA); și
(b) nivelurile-limită de referință, exprimate ca biomasă a stocului de reproducere (BLIM).
Articolul 6
Măsuri de salvgardare
(1) Atunci când avizele științifice indică faptul că biomasa stocului de reproducere a oricăruia dintre stocurile în
cauză se situează sub BPA, se iau toate măsurile de remediere adecvate pentru a asigura revenirea rapidă a stocurilor în
cauză la niveluri superioare celor care permit atingerea MSY. În special, în pofida articolului 4 alineatul (3), efortul de
pescuit maxim admisibil se stabilește la niveluri compatibile cu o mortalitate prin pescuit care este redusă în intervalul
FMSY pentru stocul cel mai vulnerabil, ținând cont de scăderea biomasei.
(2) Atunci când avizele științifice indică faptul că biomasa stocului de reproducere a oricăruia dintre stocurile în
cauză se situează sub BLIM, se adoptă măsuri de remediere suplimentare pentru a asigura revenirea rapidă a stocurilor în
cauză la niveluri superioare celor care permit atingerea MSY. În special, în pofida articolului 4 alineatul (3), măsurile de
remediere respective pot include suspendarea activităților de pescuit specifice care vizează stocurile în cauză și reducerea
corespunzătoare a efortului de pescuit maxim admisibil.
(3) Măsurile de remediere menționate la prezentul articol pot include:
(a) măsuri în temeiul articolelor 7, 8 și 11-14 din prezentul regulament; și
(b) măsuri de urgență în conformitate cu articolele 12 și 13 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(4) Alegerea măsurilor menționate la prezentul articol se realizează în conformitate cu natura, gravitatea, durata și
frecvența situației în care biomasa stocului de reproducere se situează sub nivelurile menționate la articolul 5.
CAPITOLUL III
EFORTUL DE PESCUIT
Articolul 7
Regimul de gestionare a efortului de pescuit
(1) Se aplică un regim de gestionare a efortului de pescuit tuturor navelor care pescuiesc cu traule în funcție de
zonele, grupurile de stocuri și categoriile de lungime definite în anexa I.
(2) În fiecare an, pe baza avizelor științifice și în temeiul articolului 4, Consiliul stabilește efortul de pescuit maxim
admisibil pentru fiecare grup de efort de pescuit pentru fiecare stat membru.
(3) Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) și în pofida alineatului (2) de la prezentul articol, în cursul primilor
cinci ani de punere în aplicare a planului:
(a) pentru primul an de punere în aplicare a planului, cu excepția subzonelor geografice în care efortul de pescuit a fost
deja redus cu peste 20 % în cursul perioadei de referință, efortul de pescuit maxim admisibil este redus cu 10 % față
de nivelul de referință;
(b) pentru fiecare dintre anii cuprinși între al doilea și al cincilea an de punere în aplicare a planului, efortul de pescuit
maxim admisibil este redus cu maximum 30 % pe perioada respectivă. Reducerea efortului de pescuit poate fi
completată cu orice măsură tehnică sau altă măsură de conservare pertinentă adoptată în conformitate cu dreptul
Uniunii, în vederea realizării FMSY până la 1 ianuarie 2025.
(4) Nivelul de referință menționat la alineatul (3) este calculat de fiecare stat membru pentru fiecare grup de efort de
pescuit sau subzonă geografică drept efortul de pescuit mediu exprimat în număr de zile de pescuit între 1 ianuarie
2015 și 31 decembrie 2017 și ia în considerare numai navele care au desfășurat activități în perioada respectivă.
(5) În cazul în care cele mai bune avize științifice disponibile indică un volum semnificativ al capturilor pentru un
anumit stoc cu altă unealtă de pescuit decât traulele, se poate stabili efortul de pescuit maxim admisibil pentru unealta
respectivă pe baza acelor avize științifice.
Articolul 8
Pescuitul recreativ
(1) În cazul în care avizele științifice indică faptul că pescuitul recreativ are un impact semnificativ asupra mortalității
prin pescuit a unui stoc enumerat la articolul 1 alineatul (2), Consiliul poate să stabilească limite nediscriminatorii
pentru pescarii care practică pescuitul recreativ.
(2) Atunci când stabilește limitele menționate la alineatul (1), Consiliul se bazează pe criterii transparente și obiective,
inclusiv pe criterii de natură ecologică, socială și economică. Printre criteriile utilizate se pot număra, în special, impactul
pescuitului recreativ asupra mediului, importanța societală a acestei activități și contribuția sa la economia din zonele de
coastă.
(3) După caz, statele membre iau măsurile necesare și proporționale pentru monitorizarea și colectarea datelor în
vederea unei estimări fiabile a nivelurilor de capturi efective obținute în cadrul pescuitului recreativ.
Articolul 9
Obligațiile statelor membre
(1) Statele membre gestionează efortul de pescuit maxim admisibil în conformitate cu condițiile prevăzute la
articolele 26-34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
(2) Fiecare stat membru decide asupra unei metode de alocare a efortului de pescuit maxim admisibil navelor
individuale sau grupurilor de nave care îi arborează pavilionul, în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 17 din
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(3) Un stat membru poate modifica alocările privind efortul său de pescuit prin transferarea de zile de pescuit între
grupuri de efort de pescuit din aceeași zonă geografică, cu condiția să aplice un factor de conversie care să fie sprijinit de
cele mai bune avize științifice disponibile. Informațiile privind zilele de pescuit transferate și factorul de conversie sunt
puse de îndată și în cel mult 10 zile lucrătoare la dispoziția Comisiei și a celorlalte state membre.
(4) În cazul în care un stat membru permite navelor aflate sub pavilionul său să pescuiască cu traule, el se asigură că
acest tip de pescuit este limitat la o durată maximă de 15 ore pe zi de pescuit, cinci zile de pescuit pe săptămână sau
o durată echivalentă.
Statele membre pot acorda o derogare de până la 18 ore pe zi de pescuit pentru a se ține seama de timpul de tranzit
dintre port și locul de pescuit. O astfel de derogare se comunică fără întârziere Comisiei și celorlalte state membre vizate.
(5) În pofida alineatului (3), în cazul în care o navă pescuiește din două grupuri de stocuri diferite în cursul unei zile
de pescuit, se deduce câte o jumătate de zi de pescuit din efortul de pescuit maxim admisibil alocat navei respective
pentru fiecare grup de stocuri.
(6) Pentru navele aflate sub pavilionul său care pescuiesc din stocurile în cauză, fiecare stat membru emite autorizații
de pescuit pentru zonele menționate în anexa I și în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
(7) Statele membre se asigură că capacitatea totală, exprimată în GT și kW, corespunzătoare autorizațiilor de pescuit
emise în conformitate cu alineatul (6), nu este majorată pe durata aplicării planului.
(8) Fiecare stat membru întocmește și actualizează o listă a navelor care dețin autorizații de pescuit emise în
conformitate cu alineatul (6) și o pune la dispoziția Comisiei și a celorlalte state membre. Statele membre transmit listele
lor pentru prima dată în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și, ulterior, până la data
de 30 noiembrie a fiecărui an.
(9) Statele membre își monitorizează regimul de gestionare a efortului de pescuit și se asigură că efortul de pescuit
maxim admisibil menționat la articolul 7 nu depășește limitele stabilite.
(10) În conformitate cu principiile bunei guvernanțe stabilite la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013,
statele membre pot promova sisteme de gestionare participativă la nivel local în vederea îndeplinirii obiectivelor
planului.
Articolul 10
Comunicarea datelor pertinente
(1) Statele membre înregistrează și transmit Comisiei date privind efortul de pescuit în conformitate cu articolul 33
din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și cu articolele 146c, 146d și 146e din Regulamentul de punere în aplicare (UE)
nr. 404/2011 al Comisiei (13).
(2) Datele privind efortul de pescuit sunt agregate pe lună și conțin informațiile prevăzute în anexa II. Formatul
datelor agregate este schema XML bazată pe standardul ONU/CEFACT P1000-12.
(3) Statele membre transmit Comisiei datele privind efortul de pescuit menționate la alineatul (1) înainte de data de
15 a fiecărei luni.
CAPITOLUL IV
MĂSURI TEHNICE DE CONSERVARE
Articolul 11
Zone de interzicere a pescuitului
(1) În plus față de dispozițiile de la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, se interzice utilizarea traulelor
în vestul Mării Mediterane în limita a șase mile marine de coastă, cu excepția zonelor a căror adâncime depășește izobata
de 100 m, timp de trei luni în fiecare an, stabilindu-se, dacă este cazul, luni consecutive, pe baza celor mai bune avize
științifice. Aceste trei luni pe an de interzicere a pescuitului sunt stabilite de fiecare stat membru și se aplică în cursul
perioadei celei mai relevante stabilite pe baza celor mai bune avize științifice disponibile. Perioada respectivă se
comunică fără întârziere Comisiei și celorlalte state membre vizate.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), și cu condiția ca acest lucru să fie justificat de constrângeri geografice deosebite,
cum ar fi dimensiunea limitată a platoului continental sau distanțele lungi până la locurile de pescuit, statele membre
pot institui, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, alte zone de interzicere a pescuitului, cu condiția
realizării unei reduceri de cel puțin 20 % a capturilor de puiet de merluciu în fiecare subzonă geografică. O astfel de
derogare se comunică fără întârziere Comisiei și celorlalte state membre vizate.
(3) Până la 17 iulie 2021 și pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, statele membre în cauză instituie alte
zone de interzicere a pescuitului, dacă s-a dovedit că există o mare concentrare de puiet de pește, cu o dimensiune
inferioară dimensiunii minime de referință pentru conservare, și de zone de depunere a icrelor pentru stocurile
demersale, în special pentru stocurile în cauză.
(13) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare
a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării
normelor politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 112, 30.4.2011, p. 1).
(4) Celelalte zone de interzicere a pescuitului instituite în temeiul alineatului (3) sunt evaluate în special de CSTEP sau
de un organism științific independent similar recunoscut la nivelul Uniunii sau la nivel internațional. În cazul în care
această evaluare indică faptul că respectivele zone de interzicere a pescuitului nu corespund obiectivelor urmărite, statele
membre revizuiesc zonele în cauză, luând în considerare recomandările respective.
(5) În cazul în care zonele de interzicere a pescuitului menționate la alineatul (3) de la prezentul articol afectează
navele de pescuit ale mai multor state membre, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 8 din
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și cu articolul 18 din prezentul regulament și pe baza celor mai bune avize științifice
disponibile, acte delegate pentru a institui zonele de interzicere a pescuitului în cauză.
Articolul 12
Gestionarea stocurilor capturate accidental și a stocurilor demersale pentru care nu sunt

disponibile date suficiente
(1) Stocurile menționate la articolul 1 alineatul (3) din prezentul regulament se gestionează pe baza abordării
precaute a gestionării pescuitului definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(2) Măsurile de gestionare pentru stocurile menționate la articolul 1 alineatul (3), în special măsurile tehnice de
conservare, cum ar fi cele enumerate la articolul 13, se stabilesc ținând cont de cele mai bune avize științifice
disponibile.
Articolul 13
Măsuri specifice de conservare
(1) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament și cu
articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea următoarelor
măsuri tehnice de conservare:
(a) specificațiile caracteristicilor uneltelor de pescuit și normele referitoare la utilizarea acestora, pentru a asigura sau
a îmbunătăți selectivitatea, pentru a reduce capturile nedorite sau pentru a reduce la minimum impactul negativ
asupra ecosistemului;
(b) specificațiile modificărilor sau ale dispozitivelor suplimentare adăugate uneltelor de pescuit, pentru a asigura sau
pentru a îmbunătăți selectivitatea, pentru a reduce capturile nedorite sau pentru a reduce la minimum impactul
negativ asupra ecosistemului;
(c) limitările sau interdicțiile referitoare la utilizarea anumitor unelte de pescuit și la activitățile de pescuit, în anumite
zone sau perioade, pentru a proteja peștele aflat în perioada de reproducere, peștii cu o dimensiune inferioară
dimensiunii minime de referință pentru conservare sau peștii din specii nevizate ori pentru a reduce la minimum
impactul negativ asupra ecosistemului;
(d) stabilirea dimensiunilor minime de referință pentru conservare pentru oricare dintre stocurile cărora li se aplică
prezentul regulament, pentru a asigura protecția puietului de organisme marine; și
(e) referitoare la pescuitul recreativ.
(2) Măsurile menționate la alineatul (1) contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite la articolul 3.
CAPITOLUL V
OBLIGAȚIA DE DEBARCARE
Articolul 14
Dispoziții privind obligația de debarcare
Pentru toate stocurile de specii din vestul Mării Mediterane cărora li se aplică obligația de debarcare în temeiul articolului
15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, precum și pentru capturile accidentale de specii pelagice în
cadrul activităților de pescuit care exploatează stocurile enumerate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament,
cărora li se aplică obligația de debarcare, Comisia, după consultarea cu statele membre, este împuternicită să adopte acte
delegate în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE)
nr. 1380/2013 pentru a completa prezentul regulament specificând detaliile acestei obligații, astfel cum se prevede la
articolul 15 alineatul (5) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
CAPITOLUL VI
REGIONALIZARE
Articolul 15
Cooperarea regională
(1) Articolul 18 alineatele (1)-(6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică măsurilor prevăzute la articolele 11-
14 din prezentul regulament.
(2) În sensul alineatului (1) al prezentului articol, statele membre cu un interes direct de gestionare pot prezenta
recomandări comune în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013:
(a) pentru prima dată, în termen de cel mult douăsprezece luni de la 16 iulie 2019, și, ulterior, în termen de
douăsprezece luni de la fiecare transmitere a evaluării planului în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din
prezentul regulament;
(b) până la data de 1 iulie a anului care precedă anul în care urmează să se aplice măsurile; și/sau
(c) ori de câte ori consideră necesar, în special în eventualitatea unei schimbări bruște a situației oricăruia dintre
stocurile cărora li se aplică prezentul regulament.
(3) Împuternicirile acordate în temeiul articolelor 11-14 din prezentul regulament nu aduc atingere competențelor
conferite Comisiei în temeiul altor dispoziții din dreptul Uniunii, inclusiv în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1380/2013.
CAPITOLUL VII
MODIFICĂRI ȘI MONITORIZARE
Articolul 16
Modificări ale planului
(1) În cazul în care avizele științifice indică o modificare a distribuției geografice a stocurilor în cauză, Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 18 pentru a modifica prezentul regulament prin
ajustarea zonelor specificate la articolul 1 alineatul (2) și în anexa I pentru a reflecta această modificare.
(2) Atunci când, pe baza avizelor științifice, Comisia consideră că lista stocurilor în cauză trebuie modificată, Comisia
poate să prezinte o propunere pentru modificarea listei respective.
Articolul 17
Monitorizarea și evaluarea planului
(1) În scopul raportului anual prevăzut la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, indicatorii cuantificabili
includ estimările anuale ale mortalității cauzate de pescuit peste FMSY (F/FMSY), ale biomasei stocului de reproducere și ale
indicatorilor socioeconomici pentru stocurile vizate și, atunci când este posibil, pentru stocurile capturate accidental.
Aceștia pot fi completați de alți indicatori, pe baza avizelor științifice.
(2) Până la 17 iulie 2024 și, ulterior, din trei în trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un
raport privind rezultatele și impactul planului asupra stocurilor în cauză și asupra activităților de pescuit care
exploatează aceste stocuri, în special în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 3.
CAPITOLUL VIII
DISPOZIȚII PROCEDURALE
Articolul 18
Exercitarea delegării de competențe
(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 11-14 și 16 este conferită Comisiei pentru
o perioadă de cinci ani de la 16 iulie 2019. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin
nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp
identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei
luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolele 11-14 și 16 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul
European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă.
Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la
o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate
cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(6) Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 11-14 și 16 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul
European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul
European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au
informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului
European sau a Consiliului.
CAPITOLUL IX
FONDUL EUROPEAN PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME
Articolul 19
Sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime
Măsurile vizând încetarea temporară adoptate în scopul îndeplinirii obiectivelor planului sunt considerate a fi o încetare
temporară a activităților de pescuit în sensul articolului 33 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul (UE)
nr. 508/2014.
Articolul 20
Modificarea Regulamentului (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite norme legate de Fondul
european pentru pescuit și afaceri maritime
Articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
„(4) Sprijinul în temeiul prezentului articol poate fi acordat până la 31 decembrie 2017, cu excepția cazului în
care măsurile de încetare definitivă sunt adoptate în scopul îndeplinirii obiectivelor planului multianual pentru
conservarea și exploatarea sustenabilă a stocurilor demersale în vestul Mării Mediterane, instituit prin Regulamentul
(UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului (*).
(*) Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind instituirea
unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane și
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 (JO L 172, 26.6.2019, p. 1).”
2. Se adaugă următorul alineat:
„(4a) Cheltuielile legate de măsurile de încetare definitivă adoptate în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în
Regulamentul (UE) 2019/1022 sunt eligibile pentru sprijin din partea FEPAM începând cu data intrării în vigoare
a regulamentului respectiv.”
CAPITOLUL X
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 21
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Luând în considerare sustenabilitatea ecologică, socială și economică, articolul 4 și articolul 6 alineatul (1) se aplică de la
1 ianuarie 2025.
Articolul 7 se aplică de la 1 ianuarie 2020.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele
membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2019.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele
A. TAJANI G. CIAMBA
ANEXA I
Regimul de gestionare a efortului de pescuit

(menționat la articolul 7)
Grupurile de efort de pescuit sunt definite după cum urmează:
A. Traule care pescuiesc barbun, merluciu, crevete din specia Parapenaeus longirostris și langustină pe platoul continental
și pe panta superioară
Tip de unealtă de Lungimea maximă Codul grupului de

Zona geografică Grupuri de stocuri
pescuit a navelor efort de pescuit
Traule Subzonele CGPM 1- Barbun în subzonele geografice 1, < 12 m EFF1/MED1_TR1

(TBB, OTB, PTB, TBN, 2-5-6-7 5, 6 și 7; merluciu în subzonele
TBS, TB, OTM, PTM, geografice 1-5-6-7; crevete din spe ≥ 12 m și < 18 m EFF1/MED1_TR2
TMS, TM, OTT, OT, cia Parapenaeus longirostris în subzo
PT, TX, OTP, TSP) nele geografice 1, 5 și 6 și langus ≥ 18 m și < 24 m EFF1/MED1_TR3
tină în subzonele geografice 5 și 6.
≥ 24 m EFF1/MED1_TR4
Subzonele CGPM 8- Barbun în subzonele geografice 9, < 12 m EFF1/MED2_TR1

9-10-11 10 și 11; merluciu în subzonele
geografice 9-10-11; crevete din spe ≥ 12 m și < 18 m EFF1/MED2_TR2
cia Parapenaeus longirostris în subzo
nele geografice 9-10-11 și langus ≥ 18 m și < 24 m EFF1/MED2_TR3
tină în subzonele geografice 9 și 10.
B. Traule care pescuiesc crevete din specia Aristeus antennatus și crevete din specia Aristaeomorpha foliacea în ape adânci
Tip de unealtă de Lungimea maximă Codul grupului de

Zona geografică Grupuri de stocuri
pescuit a navelor efort de pescuit
Traule Subzonele CGPM 1- Crevete din specia Aristeus antenna < 12 m EFF2/MED1_TR1
(TBB, OTB, PTB, TBN, 2-5-6-7 tus în subzonele geografice 1, 5, 6
și 7 ≥ 12 m și < 18 m EFF2/MED1_TR2
TBS, TB, OTM, PTM,
TMS, TM, OTT, OT, ≥ 18 m și < 24 m EFF2/MED1_TR3
PT, TX, OTP, TSP)
Subzonele CGPM 8- Crevete din specia Aristaeomorpha < 12 m EFF2/MED2_TR1

9-10-11 foliacea în subzonele geografice 9,
10 și 11 ≥ 12 m și < 18 m EFF2/MED2_TR2
≥ 18 m și < 24 m EFF2/MED2_TR3
ANEXA II
Lista informațiilor pentru datele privind efortul de pescuit

(menționate la articolul 10)
Informații Definiție și comentarii
1. Stat membru Codul ISO alfa-3 al statului membru de pavilion care raportează
2. Grup de efort de pescuit Codul grupului de efort de pescuit, așa cum este prevăzut în anexa I
3. Perioada efortului de pescuit Data de începere și data de încheiere a lunii de referință
4. Declarația privind efortul de pescuit Numărul total de zile de pescuit

Declarație comună a Parlamentului European și a Consiliului
Parlamentul European și Consiliul intenționează să revoce împuternicirea de a adopta măsuri tehnice prin intermediul
unor acte delegate menționată la articolul 13 din prezentul regulament atunci când cele două instituții adoptă un nou
regulament cu privire la măsuri tehnice care include o împuternicire ce acoperă aceleași măsuri.
DIRECTIVE
DIRECTIVA (UE) 2019/1023 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 20 iunie 2019
privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile
de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de
modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența)
(Text cu relevanță pentru SEE)
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 53 și 114,
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
întrucât:
(1) Obiectivul prezentei directive este de a contribui la buna funcționare a pieței interne și de a îndepărta obstacolele
din calea exercitării libertăților fundamentale, cum ar fi libera circulație a capitalurilor și libertatea de stabilire,
obstacole rezultate din diferențele dintre dispozițiile legale și procedurile naționale referitoare la restructurarea
preventivă, la insolvență, la remiterea de datorie și la decăderi. În scopul îndepărtării acestor obstacole și fără
a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale lucrătorilor, prin prezenta directivă se asigură faptul
că: întreprinderile și întreprinzătorii viabili aflați în dificultate financiară au acces la cadre naționale eficace de
restructurare preventivă care le permit să continue să funcționeze; întreprinzătorii insolvenți sau supraîndatorați
care sunt onești pot beneficia de o remitere completă de datorie după scurgerea unei perioade rezonabile care să
le permită astfel o a doua șansă; și procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie devin mai
eficace, în special prin scurtarea duratei acestora.
(2) Restructurarea ar trebui să le permită debitorilor aflați în dificultăți financiare să își continue activitatea
comercială integral sau parțial, prin schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor
acestora ori a oricărei părți a structurii capitalului acestora, inclusiv prin vânzarea de active sau a unor părți din
întreprindere sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, a întreprinderii în ansamblu, precum și
prin efectuarea de modificări operaționale. Cu excepția cazului în care dreptul intern prevede în mod specific
altfel, modificările operaționale, cum ar fi rezilierea sau modificarea contractelor ori vânzarea sau un alt tip de
cesiune a activelor, ar trebui să respecte cerințele generale care sunt prevăzute în dreptul intern pentru astfel de
măsuri, în special normele de drept civil și de drept al muncii. Orice conversie a creanțelor în capital social ar
trebui să respecte, de asemenea, garanțiile prevăzute de dreptul intern. Cadrele de restructurare preventivă ar
trebui, mai ales, să le permită debitorilor să se restructureze într-un mod eficace într-un stadiu timpuriu în
vederea evitării insolvenței, limitând astfel lichidarea inutilă a societăților viabile. Respectivele cadre ar trebui să
contribuie la preîntâmpinarea pierderii de locuri de muncă, de know-how și de aptitudini, și să asigure
maximizarea valorii pentru creditori - în raport cu ce ar primi în cazul lichidării activelor întreprinderii sau în
cazul scenariului următoarei alternative optime în absența unui plan - precum și pentru proprietari și pentru
economie în ansamblu.
(1) JO C 209, 30.6.2017, p. 21.

(2) JO C 342, 12.10.2017, p. 43.
(3) Poziția Parlamentului European din 28 martie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 6 iunie 2019.
(3) Cadrele de restructurare preventivă ar trebui să prevină, de asemenea, acumularea de credite neperformante. Prin
existența unor cadre eficace de restructurare preventivă s-ar asigura luarea de măsuri înainte ca întreprinderile să
ajungă în situația de a nu mai putea să își achite creditele și s-ar contribui astfel la reducerea riscului ca creditele
să devină neperformante în perioadele de declin ciclic și la reducerea impactului negativ asupra sectorului
financiar. Numeroase întreprinderi și locuri de muncă ar putea fi salvate dacă ar exista cadre preventive în toate
statele membre în care întreprinderile respective au sedii, active sau creditori. În cadrele de restructurare ar trebui
să fie protejate drepturile tuturor părților implicate, inclusiv ale lucrătorilor, într-un mod echilibrat. În același
timp, întreprinderile neviabile care nu au perspective de supraviețuire ar trebui să fie lichidate cât mai repede
posibil. În cazul în care un debitor aflat în dificultăți financiare nu este viabil din punct de vedere economic sau
viabilitatea sa economică nu poate fi restabilită rapid, eforturile de restructurare ar putea duce la accelerarea și
acumularea de pierderi în detrimentul creditorilor, al lucrătorilor și al altor părți interesate, precum și al
economiei în ansamblu.
(4) Între statele membre există diferențe în ceea ce privește numărul de proceduri la care debitorii aflați în dificultăți
financiare pot recurge pentru a-și restructura activitatea comercială. Unele state membre dispun de un număr
limitat de proceduri care permit întreprinderilor să își restructureze activitatea numai într-o etapă relativ târzie, în
contextul procedurilor de insolvență. În alte state membre, restructurarea este posibilă într-o etapă mai timpurie,
dar procedurile existente fie nu sunt pe cât de eficace ar trebui, fie sunt foarte formale, în special deoarece
limitează posibilitatea de a se recurge la acorduri extrajudiciare. Soluțiile preventive sunt o tendință în creștere în
dreptul în materie de insolvență. Tendința este de a privilegia abordări care, spre deosebire de abordarea
tradițională constând în lichidarea unei întreprinderi aflate în dificultăți financiare, au drept obiectiv readucerea
acesteia la o stare bună sau, cel puțin, salvarea acelor unități care încă sunt viabile din punct de vedere economic.
Deseori, această abordare contribuie, printre alte beneficii pentru economie, la păstrarea locurilor de muncă sau
la reducerea pierderilor evitabile de locuri de muncă. În plus, gradul de implicare în cadrele de restructurare
preventivă a autorităților judiciare sau administrative, ori a celor numiți de aceste autorități variază de la lipsa
implicării sau implicare minimă în unele state membre, până la implicare deplină în alte state membre. În mod
similar, normele naționale care le oferă întreprinzătorilor o a doua șansă, în special cele prin care aceștia obțin
remiterea de datoriile acumulate în cursul activității lor comerciale, diferă de la un stat membru la altul în ceea ce
privește durata perioadei premergătoare remiterii de datorie și condițiile pentru remiterea de datorie.
(5) În multe state membre durează mai mult de trei ani până când întreprinzătorii insolvenți, dar onești pot să
obțină remiterea de datorie și să o ia de la capăt. Atunci când cadrele pentru remiterea de datorie și decăderi sunt
ineficiente, întreprinzătorii sunt nevoiți să se mute în alte jurisdicții pentru a o putea lua de la capăt într-o
perioadă rezonabilă, ceea ce presupune costuri suplimentare considerabile atât pentru creditorii lor, cât și pentru
întreprinzătorii înșiși. Perioadele mari de valabilitate ale ordinelor de decădere care deseori însoțesc procedurile
soldate cu remiterea de datorie creează obstacole în calea libertății de a iniția și a desfășura o activitate de
întreprinzător independentă.
(6) Durata excesivă a procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie din mai multe state
membre este un factor important care stă la baza unor rate scăzute de recuperare și care îi descurajează pe
investitori să desfășoare activități comerciale în jurisdicțiile în care procedurile riscă să fie prea îndelungate și
nejustificat de costisitoare.
(7) Diferențele dintre statele membre în ceea ce privește procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de
datorie se traduc în costuri suplimentare pentru investitori atunci când aceștia evaluează riscul ca debitorii să se
confrunte cu dificultăți financiare în unul sau mai multe state membre sau riscul investirii în afaceri viabile cu
dificultăți financiare, precum și al costurilor suplimentare de restructurare a unor societăți care au sedii, creditori
sau active în alte state membre. Aceasta se poate observa mai ales în cazul restructurării grupurilor internaționale
de societăți. Investitorii identifică incertitudinea privind normele în materie de insolvență și riscul ca procedurile
de insolvență fie foarte lungi sau complicate în alte state membre drept unul din principalele motive pentru care
nu investesc sau nu intră în relații de afaceri cu un partener din afara statului membru în care sunt stabiliți.
Această incertitudine are un efect descurajator, împiedicând libertatea de stabilire a întreprinderilor și încurajarea
spiritului de întreprinzător și afectând buna funcționare a pieței interne. Cele mai multe dintre microîntreprin
derile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), în special, nu dețin resursele necesare pentru a evalua riscuri
legate de activitățile transfrontaliere.
(8) Diferențele dintre statele membre în ceea ce privește procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de
datorie duc la apariția unor condiții inegale de acces la creditare și a unor rate inegale de recuperare în statele
membre. Un grad mai mare de armonizare în domeniul restructurării, insolvenței, remiterii de datorie și
decăderilor este, în consecință, indispensabil pentru buna funcționare a pieței interne, în general, și pentru
funcționarea uniunii piețelor de capital, în particular, precum și pentru reziliența economiilor europene, inclusiv
pentru menținerea și crearea de locuri de muncă.
(9) Ar trebui, de asemenea, să se reducă costurile suplimentare de evaluare a riscurilor și a cererilor de executare
silită transfrontalieră pentru creanțele creditorilor întreprinzătorilor supraîndatorați care se mută în alt stat
membru pentru a beneficia de o remitere de datorie într-o perioadă mult mai scurtă. Ar trebui, de asemenea, să
se reducă costurile suplimentare pe care le suportă întreprinzătorii care sunt nevoiți să se mute în alt stat
membru pentru a beneficia de o remitere de datorie. În plus, obstacolele ce decurg din perioadele lungi de
valabilitate ale ordinelor de decădere legate de insolvența sau supraîndatorarea unui întreprinzător inhibă spiritul
antreprenorial.
(10) Orice operațiune de restructurare, în special dacă este de mare anvergură și care generează un impact
semnificativ, ar trebui să se bazeze pe un dialog cu părțile interesate. Respectivul dialog trebuie să includă
alegerea măsurilor preconizate în raport cu obiectivele operațiunii de restructurare, precum și opțiunile
alternative, și ar trebui să existe o implicare adecvată a reprezentanților lucrătorilor, astfel cum este prevăzut în
dreptul Uniunii și în dreptul intern.
(11) Obstacolele din calea exercitării libertăților fundamentale nu se limitează la situațiile pur transfrontaliere.
Existența unei piețe interne tot mai interconectate, în care mărfurile, serviciile, capitalul și lucrătorii circulă liber,
și care are o dimensiune digitală tot mai pronunțată, înseamnă că foarte puține întreprinderi sunt pur naționale,
dacă se iau în considerare toate elementele relevante, precum baza de clienți, lanțul de aprovizionare, domeniul
de activitate, baza de investitori și baza de capital. Chiar și cazurile de insolvență pur naționale pot avea un
impact asupra funcționării pieței interne, prin așa-numitul efect de domino al insolvențelor, prin care insolvența
unui debitor poate declanșa alte insolvențe în lanțul de aprovizionare.
(12) În Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului (4) sunt abordate aspecte precum
competența, recunoașterea și executarea, dreptul aplicabil și cooperarea în cadrul procedurilor de insolvență
transfrontaliere, precum și interconectarea registrelor de insolvență. În domeniul de aplicare al acestui regulament
intră procedurile de prevenire prin care se încurajează salvarea debitorilor viabili din punct de vedere economic și
procedurile de remitere de datorie pentru întreprinzători și pentru alte persoane fizice. Respectivul regulament nu
rezolvă însă neconcordanțele dintre legislațiile naționale ce reglementează respectivele proceduri. Mai mult, un
instrument limitat strict la cazurile de insolvență transfrontalieră nici nu ar îndepărta toate obstacolele din calea
liberei circulații, nici nu ar crea posibilitatea ca investitorii să determine dinainte natura transfrontalieră sau
internă a dificultăților financiare pe care debitorul le-ar putea avea în viitor. Este nevoie, așadar, de un instrument
care să nu se limiteze la chestiuni de cooperare judiciară, ci să stabilească și standarde minime de drept material
pentru procedurile de restructurare preventivă, precum și pentru procedurile care conduc la o remitere de datorie
pentru întreprinzători.
(13) Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere domeniului de aplicare al Regulamentului (UE) 2015/848. Acesta
se dorește a fi pe deplin compatibilă cu respectivul regulament și complementară acestuia, prin impunerea
obligației ca statele membre să instituie proceduri de restructurare preventivă care să respecte anumite principii
minime de eficacitate. Aceasta nu schimbă abordarea urmărită în respectivul regulament, și anume de a permite
statelor membre să mențină sau să introducă proceduri care nu îndeplinesc condiția publicității pentru notificare
în temeiul anexei A din respectivul regulament. Cu toate că prezenta directivă nu impune ca procedurile din sfera
sa de aplicare să îndeplinească toate condițiile de notificare în temeiul respectivei anexe, aceasta urmărește să
faciliteze recunoașterea transfrontalieră a respectivelor proceduri, precum și recunoașterea și caracterul executoriu
al hotărârilor.
(14) Avantajul aplicării Regulamentului (UE) 2015/848 este că acesta prevede măsuri de protecție împotriva mutării
abuzive a centrului intereselor principale ale debitorului în cursul procedurilor de insolvență transfrontaliere. De
asemenea, în cazul procedurilor care nu sunt reglementate de respectivul regulament ar trebui să se aplice
anumite restricții.
(15) Este necesar să se reducă cheltuielile de restructurare, atât cele suportate de debitori, cât și cele suportate de
creditori. Prin urmare, ar trebui să se reducă diferențele între statele membre care împiedică restructurarea
timpurie a debitorilor viabili aflați în dificultăți financiare și care stânjenesc accesul întreprinzătorilor onești la
o remitere de datorie. Reducerea unor astfel de diferențe ar crea astfel un plus de transparență, de securitate
juridică și de previzibilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Ar trebui ca în acest fel să se mărească la maximum
randamentele obținute de toate tipurile de creditori și de investitori și să se încurajeze investițiile transfrontaliere.
O mai mare coerență a procedurilor de restructurare și insolvență ar trebui să faciliteze, de asemenea, restruc
turarea grupurilor de societăți, indiferent de locul din Uniune în care își au sediul membrii grupului.
(4) Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO L 141,
5.6.2015, p. 19).
(16) Dacă se îndepărtează barierele din calea restructurării preventive eficace a debitorilor viabili aflați în dificultăți
financiare, se contribuie la reducerea la minimum a pierderilor de locuri de muncă și a pierderilor de valoare
suferite de creditorii din lanțul de aprovizionare și se conservă know-how-ul și competențele, ceea ce este în
avantajul economiei în general. Dacă întreprinzătorii pot beneficia mai ușor de o remitere de datorie, acest lucru
ar ajuta să se evite excluderea lor de pe piața forței de muncă și li se permite să redemareze activități de întreprin
zători, pe baza învățămintelor desprinse din experiențele anterioare. În plus, dacă se reduce durata procedurilor
de restructurare, se măresc ratele de recuperare ale creditorilor, dat fiind că trecerea timpului nu ar face, în mod
normal, decât să genereze noi pierderi ale valorii debitorului sau ale valorii afacerii debitorului. În cele din urmă,
existența unor proceduri eficiente de restructurare preventivă de insolvență și de remitere de datorie ar permite
o mai bună evaluare a riscurilor pe care le presupun deciziile de acordare și de luare de credite și o facilitare
a adaptării debitorilor insolvenți sau supraîndatorați, ceea ce ar reduce la minimum costurile economice și sociale
pe care le presupune procesul de reducere a gradului de îndatorare. Prezenta directivă trebuie să permită statelor
membre flexibilitatea de a aplica principii comune, respectând totodată sistemele juridice naționale. Statele
membre ar trebui să poată menține sau introduce în dreptul lor intern cadre de restructurare preventivă altele
decât cele prevăzute în prezenta directivă.
(17) Întreprinderile, și în special IMM-urile, care reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor din Uniune, ar trebui să
beneficieze de o abordare mai coerentă la nivelul Uniunii. IMM-urile au o probabilitate mai mare de a fi lichidate
decât de a fi restructurate, pentru că trebuie să suporte costuri disproporționat mai mari decât cele suportate de
întreprinderile mai mari. Se întâmplă deseori ca IMM-urile să nu dispună, mai ales atunci când se confruntă cu
dificultăți financiare, de resursele necesare pentru a face față unor costuri de restructurare ridicate și pentru
a profita de procedurile de restructurare mai eficiente disponibile doar în unele state membre. Pentru a-i ajuta pe
acești debitori să se restructureze la costuri scăzute, ar trebui să fie elaborate la nivel național și puse la dispoziție
online liste de verificare cuprinzătoare pentru planurile de restructurare, adaptate la nevoile și la particularitățile
IMM-urilor. În plus, ar trebui să fie puse în practică instrumente de avertizare timpurie prin care debitorii să fie
avertizați că trebuie să acționeze rapid, ținând seama de resursele limitate ale IMM-urilor pentru a angaja
specialiști.
(18) În cadrul definirii IMM-urilor, statele membre ar trebui să țină seama în mod corespunzător de Directiva
2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5) sau de Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind
definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (6).
(19) Este indicat să se excludă din domeniul de aplicare al prezentei directive debitorii care sunt întreprinderi de
asigurare și de reasigurare, astfel cum sunt definite la articolul 13 punctele 1 și 4 din Directiva 2009/138/CE
a Parlamentului European și a Consiliului (7), instituții de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1)
punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8), firme de investiții
și organisme de plasament colectiv, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctele 2 și 7 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013, contrapărți centrale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din
Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9), depozitari centrali de titluri de
valoare, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al
Parlamentului European și al Consiliului (10), și alte instituții financiare și entități enumerate la articolul 1 alineatul
(1) primul paragraf din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11). Astfel de debitori
sunt supuși unor regimuri speciale, iar autoritățile naționale de supraveghere și de rezoluție au competențe ample
de intervenție în legătură cu aceștia. Statele membre ar trebui să poată exclude alte entități financiare furnizoare
de servicii financiare care fac obiectul unor regimuri comparabile și unor competențe de intervenție comparabile.
(5) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile
financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului
European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).
(6) Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124,
20.5.2003, p. 36).
(7) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea
activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
(8) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru
instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
(9) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate
extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).
(10) Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării
titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și
2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).
(11) Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și
rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor
2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE și a Regulamentelor (UE)
nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).
(20) Pentru aceleași considerente, este de asemenea indicat ca organismele publice constituite în temeiul dreptului
intern să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Statele membre ar trebui să poată, de
asemenea, să rezerve accesul la cadrele de restructurare preventivă persoanelor juridice, întrucât dificultățile
financiare întâmpinate de întreprinzători pot fi eficient abordate nu numai prin intermediul unor proceduri de
restructurare preventivă, ci și prin intermediul unor proceduri care conduc la remiterea de datorie sau prin
intermediul unor restructurări informale în baza unor acorduri contractuale. Statele membre cu sisteme juridice
diferite, în cazul în care același tip de entitate are un statut juridic diferit în sistemele juridice respective, ar trebui
să poată aplica un regim uniform pentru toate astfel de entități. Un cadru de restructurare preventivă stabilit în
temeiul prezentei directive nu ar trebui să afecteze creanțele și drepturile opozabile unui debitor care decurg din
sistemele de pensii ocupaționale în cazul în care creanțele și drepturile respective au apărut într-o perioadă
anterioară restructurării.
(21) Supraîndatorarea consumatorilor este un motiv de mare preocupare economică și socială și este strâns legată de
reducerea excedentului de datorie. În plus, deseori este imposibil să se facă o distincție clară între datoriile pe care
întreprinzătorii le angajează în cursul comerțului, afacerii, meseriei sau profesiei lor și cele pe care le angajează în
calitate de consumator. Întreprinzătorii nu ar beneficia în mod eficient de o a doua șansă dacă ar trebui să treacă
prin proceduri separate, cu condiții de acces și perioade premergătoare remiterii de datorie diferite, pentru a-și
obține remiterea de datoriile angajate în calitate de întreprindere și de celelalte datorii angajate în altă calitate
decât cea de întreprindere. Din aceste motive, deși în prezenta directivă nu sunt incluse norme obligatorii
referitoare la supraîndatorarea consumatorilor, ar fi recomandabil ca statele membre să aplice și în cazul
consumatorilor, în cel mai scurt timp posibil, dispozițiile prezentei directive referitoare la remiterea de datorie.
(22) Cu cât un debitor poate să își detecteze dificultățile financiare și să ia măsurile corespunzătoare mai devreme, cu
atât probabilitatea ca acesta să evite o insolvență iminentă este mai mare, iar în cazul unei întreprinderi a cărei
viabilitate este compromisă definitiv, cu atât procedura de lichidare este mai bine organizată și mai eficientă.
Pentru ca debitorii care încep să se confrunte cu dificultăți financiare să fie încurajați să ia din timp măsuri, ar
trebui să existe, așadar, informații clare, actualizate, concise și ușor de utilizat despre procedurile de restructurare
preventivă, precum și unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie. Pot fi utilizate instrumente de
avertizare timpurie care iau forma unor mecanisme de alertă care să indice atunci când debitorul nu a efectuat
anumite tipuri de plăți, de exemplu când nu a plătit impozitele sau contribuțiile la asigurările sociale. Astfel de
instrumente ar putea fi dezvoltate fie de către statele membre însele, fie de către entități private, atâta timp cât
obiectivul este realizat. Statele membre trebuie să pună la dispoziție online informațiile cu privire la instrumentele
de avertizare timpurie, de exemplu pe un site internet sau o pagină web dedicată. Statele membre ar trebui să
poată adapta instrumentele de avertizare timpurie în funcție de mărimea întreprinderii și ar trebui să poată stabili
dispoziții privind instrumentele de avertizare timpurie specifice pentru întreprinderile și grupurile mari, care să
țină seama de particularitățile acestora. Prezenta directivă nu ar trebui să atragă nicio răspundere a statelor
membre pentru eventuale daune suferite prin proceduri de restructurare care sunt declanșate de astfel de
instrumente de avertizare timpurie.
(23) Într-un efort de a crește sprijinul pentru lucrători și reprezentanții lor, statele membre ar trebui să se asigure că
reprezentanții lucrătorilor au acces la informații relevante și actualizate cu privire la existența unor instrumente
de avertizare timpurie și trebuie, de asemenea, să aibă posibilitatea de a oferi sprijin pentru reprezentanții
lucrătorilor în cadrul evaluării situației economice a debitorului.
(24) Debitorii, inclusiv entitățile juridice și, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, persoanele fizice și
grupurile de societăți, ar trebui să aibă la dispoziție un cadru de restructurare care să le permită să se ocupe de
dificultățile lor financiare într-un stadiu timpuriu, când pare probabil că insolvența poate fi prevenită și
viabilitatea activității asigurată. Acest cadru de restructurare ar trebui să fie disponibil înainte ca debitorii să fie
declarați insolvenți în temeiul dreptului intern, adică înainte ca debitorii să îndeplinească condițiile prevăzute de
dreptul intern pentru a intra în proceduri de insolvență colectivă, care în mod normal presupun desistarea totală
a debitorului și numirea unui lichidator. Pentru a se evita utilizarea abuzivă a cadrelor juridice de insolvență,
dificultățile financiare ale debitorului ar trebui să indice o probabilitate de insolvență, iar planul de restructurare
ar trebui să aibă capacitatea de a preveni insolvența debitorului și de a asigura viabilitatea întreprinderii.
(25) Referitor la creanțele care devin scadente sau care apar după depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de
restructurare preventivă, ori după deschiderea procedurii, statele membre ar trebui să poată stabili dacă aceste
creanțe sunt incluse în măsurile de restructurare preventivă sau în suspendarea executărilor silite individuale.
Statele membre ar trebui să poată decide dacă suspendarea executărilor silite individuale are efect asupra
intereselor datorate pentru creanțe.
(26) Statele membre ar trebui să poată introduce un test de viabilitate a debitorului ca o condiție pentru accesul la
procedura de restructurare preventivă prevăzută de prezenta directivă. Un astfel de test trebuie efectuat fără
a aduce prejudicii activelor debitorului, ceea ce ar putea lua forma, printre altele, acordării unei suspendări
provizorii sau efectuării testului fără întârzieri nejustificate. Cu toate acestea, absența unui prejudiciu nu ar trebui
să împiedice statele membre să solicite debitorului să-și dovedească viabilitatea pe propria cheltuială.
(27) Faptul că statele membre pot limita accesul la un cadru de restructurare în ceea ce privește debitorii care au fost
condamnați pentru încălcări grave ale obligațiilor contabile sau de ținere a evidențelor contabile nu ar trebui să
împiedice statele membre de a limita și accesul debitorilor la cadrele de restructurare preventivă și în cazul în care
registrele și evidențele lor sunt incomplete sau deficitare într-o măsură care nu permite să se stabilească cu
certitudine starea financiară și a activității comerciale a debitorului.
(28) Statele membre ar trebui să poată extinde domeniul de aplicare al cadrelor de restructurare preventivă prevăzute
de prezenta directivă la situații în care debitorii se confruntă cu dificultăți de altă natură decât financiară, cu
condiția ca aceste dificultăți să dea naștere unei amenințări reale și grave la adresa capacității prezente sau viitoare
a unui debitor de a-și plăti datoriile la scadență. Perioada relevantă pentru stabilirea unei astfel de amenințări se
poate raporta la o perioadă de câteva luni, sau chiar mai mult, pentru a ține cont de cazurile în care debitorul se
confruntă cu dificultăți de altă natură decât financiară care amenință situația activității sale ca întreprindere în
activitate și, pe termen mediu, lichiditatea sa. Un exemplu de acest fel ar putea fi cazul în care debitorul a pierdut
un contract de importanță crucială pentru el.
(29) În scopul promovării eficienței și al reducerii întârzierilor și a costurilor, cadrele naționale de restructurare
preventivă ar trebui să conțină proceduri flexibile. În cazul în care prezenta directivă este pusă în aplicare prin
intermediul a cel puțin două proceduri dintr-un cadru de restructurare, debitorul ar trebui să aibă acces la toate
drepturile și garanțiile prevăzute de prezenta directivă în scopul realizării unei restructurări eficace. Cu excepția
cazurilor de implicare obligatorie a autorităților judiciare sau administrative, prevăzută de prezenta directivă,
statele membre ar trebui să poată limita implicarea unor astfel de autorități la ceea ce este necesar și proporțional,
luând în considerare în același timp, printre altele, obiectivul protejării drepturilor și intereselor debitorilor și ale
părților afectate, precum și obiectivul reducerii întârzierilor și a costurilor procedurilor. Atunci când creditorilor
sau reprezentanților lucrătorilor li se dă autorizația de a iniția o procedură de restructurare în conformitate cu
dreptul intern și în cazul în care debitorul este un IMM, statele membre ar trebui, ca condiție preliminară pentru
inițierea procedurii, să solicite acordul debitorului și ar trebui să poată decide de asemenea să aplice respectiva
cerință debitorilor care sunt întreprinderi mari.
(30) Pentru a se evita costuri inutile, pentru a se reflecta caracterul timpuriu al restructurării preventive și pentru a se
încuraja debitorii să solicite restructurarea preventivă într-un stadiu timpuriu al dificultăților lor financiare, aceștia
ar trebui, în principiu, să păstreze controlul asupra activelor lor și a activității lor comerciale curente. Numirea
unui practician în domeniul restructurării, care să supravegheze activitatea unui debitor sau să preia parțial
controlul operațiunilor zilnice ale unui debitor, nu ar trebui să fie obligatorie în toate cazurile, ci ar trebui să se
facă de la caz la caz, în funcție de circumstanțele cazului sau de nevoile specifice ale debitorului. Cu toate acestea,
statele membre ar trebui să poată stabili că numirea unui practician în domeniul restructurării este întotdeauna
necesară în anumite circumstanțe, cum ar fi în cazul în care: debitorul beneficiază de o suspendare generală
a executărilor silite individuale; planul de restructurare trebuie să fie confirmat prin impunerea unui plan de
restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase; planul de restructurare include măsuri care
afectează drepturile lucrătorilor; ori debitorul sau personalul său de conducere a acționat în mod infracțional,
fraudulos sau într-o manieră prejudiciabilă în relațiile de afaceri.
(31) Pentru a sprijini părțile la negocierea și redactarea unui plan de restructurare, statele membre ar trebui să prevadă
obligativitatea numirii unui practician în domeniul restructurării, în cazul în care: o autoritate judiciară sau
administrativă acordă debitorului o suspendare generală a executărilor silite individuale, cu condiția ca în acest
caz practicianul să fie necesar pentru a proteja interesele părților; planul de restructurare trebuie să fie confirmat
de o autoritate judiciară sau administrativă prin impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenței
creditorilor din mai multe clase; a fost solicitat de către debitor; sau este solicitat de o majoritate a creditorilor cu
condiția ca creditorii să acopere cheltuielile și onorariile practicianului.
(32) Un debitor ar trebui să poată beneficia de o suspendare temporară a executărilor silite individuale, indiferent dacă
aceasta este acordată de o autoritate judiciară sau administrativă ori prin efectul legii, cu scopul de a sprijini
negocierile privind un plan de restructurare, pentru a putea continua să funcționeze sau cel puțin să conserve
valoarea masei bunurilor sale în timpul negocierilor. În cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, ar trebui
să fie posibil ca suspendarea să se poată aplica și în beneficiul terților furnizori de garanții, inclusiv a garanților și
a furnizorilor de garanții. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea că autoritățile judiciare sau
administrative pot refuza să acorde suspendarea executărilor silite individuale în cazul în care aceasta nu este
necesară sau nu ar îndeplini obiectivul de sprijinire a negocierilor. Printre motivele de refuz s-ar putea număra
lipsa susținerii din partea majorităților necesare a creditorilor sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul
intern, incapacitatea efectivă a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență.
(33) Pentru a facilita și a accelera derularea procedurilor, statele membre ar trebui să poată stabili, pe baza unor
prezumții juris tantum, prezența unor motive de refuz a suspendării, în cazul în care, de exemplu, debitorul are
conduita tipică a unui debitor aflat în imposibilitatea de a-și achita datoriile la scadență, cum ar fi o neîndeplinire
substanțială a obligațiilor față de lucrători sau de agenții fiscale ori de securitate socială, sau în cazul în care
debitorul sau personalul responsabil pentru gestionarea curentă a întreprinderii a săvârșit o infracțiune financiară
care dă motive să se creadă că o majoritate a creditorilor nu va susține începerea negocierilor.
(34) O suspendare a executărilor silite individuale ar putea fi generală, fiind aplicabilă tuturor creditorilor, sau ar putea
fi aplicabilă doar anumitor creditori sau categorii de creditori. Statele membre ar trebui să poată exclude anumite
creanțe sau categorii de creanțe din domeniul de aplicare al suspendării, în situații bine definite, cum ar fi
creanțele care sunt garantate prin active a căror eliminare nu ar pune în pericol restructurarea activității sau cum
ar fi creanțele creditorilor a căror suspendare ar crea un prejudiciu injust, de exemplu printr-o pierdere
necompensată sau prin deprecierea garanției.
(35) Pentru a se asigura echilibrul corect între drepturile debitorului și cele ale creditorilor, o suspendare a executărilor
silite individuale ar trebui să se aplice pentru o perioadă maximă de până la patru luni. În cazurile complexe de
restructurare însă ar putea fi necesară o perioadă mai mare. Statele membre ar trebui să poată stabili că, în astfel
de cazuri, autoritatea judiciară sau administrativă poate dispune prelungiri ale perioadei inițiale de suspendare. În
cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă nu ia o decizie cu privire la prelungirea unei suspendări
înainte ca aceasta să expire, suspendarea ar trebui să înceteze să producă efecte de la expirarea respectivei
suspendări. Din motive de securitate juridică, durata totală a suspendării ar trebui să fie limitată la douăsprezece
luni. Statele membre ar trebui să poată prevedea o suspendare pe o perioadă nedeterminată atunci când debitorul
devine insolvent în conformitate cu dreptul intern. Statele membre ar trebui să poată decide dacă o suspendare
provizorie de scurtă durată, acordată în așteptarea deciziei autorității judiciare sau administrative privind accesul
la cadrul de restructurare preventivă, face sau nu obiectul termenelor prevăzute în prezenta directivă.
(36) Pentru a se asigura că creditorii nu sunt afectați fără a fi necesar, statele membre ar trebui să prevadă că
autoritățile judiciare sau administrative pot ridica suspendarea executărilor silite individuale dacă aceasta nu mai
îndeplinește obiectivul de sprijinire a negocierilor, de exemplu în cazul în care devine evident că majoritatea
necesară a creditorilor nu susține continuarea negocierilor. În cazul în care statele membre prevăd o astfel de
posibilitate, suspendarea ar trebui de asemenea să fie ridicată dacă creditorii sunt prejudiciați în mod injust prin
această suspendare. Statelor membre ar trebui să li se permită să limiteze posibilitatea ridicării suspendării la
situațiile în care creditorii nu au avut posibilitatea de a fi audiați înainte de intrarea în vigoare a suspendării sau
înainte de prelungirea acesteia. De asemenea, statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă o perioadă
minimă în care suspendarea nu poate fi ridicată. Pentru a stabili dacă creditorilor le-a fost cauzat un prejudiciu
injust, autoritățile judiciare sau administrative ar trebui să poată verifica dacă prin suspendare se va conserva
valoarea totală a masei bunurilor, precum și dacă debitorul acționează cu rea-credință sau cu intenția de a cauza
prejudicii sau dacă acesta acționează în general împotriva așteptărilor legitime ale masei credale.
(37) Prezenta directivă nu include dispoziții privind despăgubirile sau garanțiile pentru creditori ale căror garanții este
posibil să scadă ca valoare în cursul suspendării. Se consideră că un creditor sau o clasă de creditori este
prejudiciată în mod injust prin suspendare dacă, de exemplu, creanțele sale ar fi tratate ca urmare a suspendării
într-un mod considerabil mai puțin favorabil decât dacă suspendarea nu ar fi aplicată sau dacă creditorul este pus
într-o situație mai dezavantajoasă decât alți creditori aflați într-o poziție similară. Statele membre ar trebui să
poată prevedea că, ori de câte ori se stabilește că a fost cauzat un prejudiciu injust în ceea ce privește unul sau
mai mulți creditori sau una sau mai multe clase de creditori, suspendarea poate fi ridicată în ceea ce privește
respectivii creditori sau respectivele clase de creditori ori în ceea ce privește toți creditorii. Statele membre ar
trebui să poată decide cine este abilitat să solicite ridicarea suspendării.
(38) Suspendarea executărilor silite individuale ar trebui, de asemenea, să însemne suspendarea unei obligații
a debitorului de a solicita deschiderea sau de a proceda, la cererea unui creditor, la deschiderea unei proceduri de
insolvență care ar putea duce la lichidarea debitorului. Astfel de proceduri de insolvență ar trebui să includă nu
numai procedurile care, în temeiul legii, au ca unic rezultat posibil lichidarea debitorului, ci și proceduri care ar
putea duce la restructurarea debitorului. Suspendarea deschiderii unei proceduri de insolvență la cererea
creditorilor ar trebui să se aplice nu numai în cazul în care statele membre prevăd o suspendare generală
a executărilor silite individuale aplicabilă tuturor creditorilor, ci și în cazul în care statele membre prevăd
opțiunea unei suspendări a executărilor silite individuale care se aplică numai pentru un număr limitat de
creditori. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea că procedura de insolvență poate fi
deschisă la cererea unor autorități publice care nu acționează în calitate de creditor, ci în interesul general, cum ar
fi un procuror.
(39) Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice debitorii să plătească, în cursul normal al activității, creanțe unor
creditori neafectați și creanțe aparținând unor creditori afectați ale căror creanțe apar în timpul suspendării
executărilor silite individuale. Pentru a se garanta faptul că creditorii cu creanțe care au apărut înainte de
deschiderea unei proceduri de restructurare sau a unei suspendări a executărilor silite individuale nu pun presiune
pe debitor să plătească creanțele respective, care altfel ar fi reduse prin punerea în aplicare a planului de restruc
turare, statele membre ar trebui să poată prevedea suspendarea obligației de plată a debitorului cu privire la plata
creanțelor respective.
(40) Când debitorul intră într-o procedură de insolvență, este posibil ca unii furnizori să aibă drepturi contractuale,
prevăzute în așa-numitele clauze de rezoluțiune, de a rezilia contractul de furnizare pe simplul motiv al
insolvenței, chiar dacă debitorul și-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător. Clauzele de rezoluțiune ar putea
fi activate atunci când debitorul formulează o cerere de măsuri de restructurare preventivă. Atunci când clauzele
de acest fel sunt invocate deși debitorul se află doar în stadiul de negociere a unui plan de restructurare sau de
solicitare a unei suspendări a executărilor silite individuale sau invocate atunci când privesc un eveniment legat de
suspendare, încetarea anticipată ar putea avea un impact negativ asupra activității comerciale a debitorului și
a salvării cu succes a acesteia. Prin urmare, în astfel de cazuri, este necesar să se stabilească că creditorilor nu li se
permite să invoce clauze de rezoluțiune care fac referire la negocieri privind un plan de restructurare, la
o suspendare sau la un eveniment similar legat de suspendare.
(41) Rezilierea anticipată poate afecta capacitatea unei întreprinderi de a-și continua activitatea în cursul negocierilor
de restructurare, în special atunci când este vorba de contracte pentru furnizări esențiale, cum ar fi gazele, energia
electrică, apa, telecomunicațiile și serviciile de plăți cu cardul. Statele membre ar trebui să prevadă că creditorilor
cărora li se aplică suspendarea executărilor silite individuale, și ale căror creanțe au apărut înaintea suspendării și
nu au fost plătite de către un debitor, nu li se permite să refuze executarea contractelor în derulare esențiale, să
rezilieze, să execute în mod anticipat sau să modifice în orice alt mod aceste contracte pe perioada suspendării,
cu condiția ca debitorul să respecte obligațiile care îi revin în temeiul acestor contracte care ajung la scadență în
cursul suspendării. Exemple de contracte în derulare sunt, de exemplu, acordurile de leasing și de licență,
contractele de furnizare pe termen lung și acordurile de franciză.
(42) Prezenta directivă trebuie să stabilească standarde minime pentru conținutul unui plan de restructurare. Statele
membre ar trebui să poată totuși să solicite explicații suplimentare în planul de restructurare, de exemplu în ceea
ce privește criteriile conform cărora creditorii au fost grupați, care pot fi relevante în situațiile în care o datorie
este garantată doar parțial. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să solicite opinia unui expert în ceea ce
privește valoarea activelor care trebuie să fie indicate în plan.
(43) Creditorii afectați de un plan de restructurare, inclusiv lucrătorii, și, în cazul în care dreptul intern permite,
deținătorii de titluri de capital, ar trebui să aibă drept de vot asupra adoptării unui plan de restructurare. Statele
membre ar trebui să poată prevedea un număr limitat de excepții de la această normă. Părțile neafectate de planul
de restructurare nu ar trebui să aibă drepturi de vot în legătură cu planul, iar aprobarea acestuia ar trebui să fie
posibilă fără sprijinul părților respective. Conceptul de părți afectate include lucrătorii doar în calitatea lor de
creditori. Prin urmare, dacă statele membre decid să excludă de la cadrul preventiv de restructurare creanțele
lucrătorilor, lucrătorii nu ar trebui să fie considerați părți afectate. Votul privind adoptarea unui plan de restruc
turare ar putea lua forma unei proceduri de vot oficiale sau a unei proceduri de consultare și ajungere la un acord
cu majoritatea prevăzută a părților afectate. Atunci când votul ia forma unui acord cu majoritatea prevăzută,
părților afectate care nu au fost implicate în acord ar putea totuși să le fie oferită oportunitatea de a se alătura la
planul de restructurare.
(44) Pentru a se asigura că drepturile care sunt similare în esență sunt tratate în mod echitabil și că planurile de
restructurare pot fi adoptate fără prejudicierea abuzivă a drepturilor părților afectate, părțile afectate ar trebui să
fie tratate în clase separate care să corespundă criteriilor de împărțire în clase prevăzute în dreptul intern.
Împărțirea în clase înseamnă gruparea părților afectate în scopul adoptării unui plan în așa fel încât să li se
reflecte drepturile aferente creanțelor și intereselor afectate și rangul de prioritate al acestora. O cerință minimă
este aceea că creditorii garantați și creditorii negarantați ar trebui să fie tratați întotdeauna în clase separate.
Statele membre ar trebui să poată totuși solicita să fie formate mai mult de două clase de creditori, inclusiv clase
diferite de creditori garantați și negarantați și clase de creditori cu creanțe subordonate. Statele membre ar trebui
să poată, de asemenea, să trateze tipuri de creditori care nu au o comunitate de interese suficientă, cum ar fi
autoritățile fiscale sau de securitate socială, în clase separate. În dreptul intern ar putea să se prevadă că creanțele
garantate se pot împărți în părți garantate și părți negarantate, în funcție de valoarea estimată a garanțiilor. Statele
membre ar trebui să poată, de asemenea, să prevadă norme specifice în sprijinul împărțirii în clase, în temeiul
cărora creditorii nediversificați sau creditorii deosebit de vulnerabili într-un alt mod, cum ar fi lucrătorii sau
furnizorii mici, ar profita de respectiva împărțire în clase.
(45) Statele membre ar trebui să poată prevedea că debitorii care sunt IMM-uri, din cauza structurii relativ simple
a capitalului lor, pot fi exceptați de la obligația de a trata părțile afectate în clase separate, în baza structurii lor de
capital relativ simple. În cazurile în care IMM-urile au decis să creeze o singură clasă cu drept de vot și respectiva
clasă votează împotriva planului, debitorii ar trebui să aibă posibilitatea de a prezenta un alt plan, în conformitate
cu principiile generale ale prezentei directive.
(46) Statele membre ar trebui să asigure, în orice caz, în dreptul intern, tratamentul adecvat al chestiunilor de
importanță deosebită pentru împărțirea în clase, cum ar fi creanțele părților cu legături între ele, precum și că
dreptul lor intern conține norme referitoare la tratamentul creanțelor potențiale și al creanțelor contestate. Statele
membre ar trebui să poată reglementa modul în care să fie tratate creanțele contestate în scopul alocării
drepturilor de vot. Autoritatea judiciară sau administrativă ar trebui să examineze împărțirea în clase, inclusiv
selectarea creditorilor afectați de plan, atunci când planul de restructurare este depus spre confirmare. Cu toate
acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea ca autoritatea respectivă să aibă posibilitatea de a examina
împărțirea în clase și mai devreme, în cazul în care întreprinderea care propune planul solicită validarea sau
îndrumări prealabile.
(47) În dreptul intern ar trebui să se stabilească majoritățile necesare, astfel încât minoritatea părților afectate din
fiecare clasă să nu poată împiedica adoptarea unui plan de restructurare care nu le prejudiciază în mod abuziv
drepturile și interesele. Fără o regulă a majorității obligatorie pentru creditorii garantați disidenți, restructurarea
timpurie ar fi imposibilă în numeroase cazuri, de exemplu atunci când este nevoie de o restructurare financiară,
dar întreprinderea este altfel viabilă. Pentru a se asigura că rolul pe care părțile îl au în adoptarea planurilor de
restructurare este proporțional cu interesele pe care le dețin în întreprindere, majoritatea necesară ar trebui să se
bazeze pe cuantumul creanțelor creditorilor sau al intereselor deținătorilor de titluri de capital din fiecare clasă
dată. Statele membre ar trebui să poată, în plus, să impună existența unei majorități numerice a părților afectate
din fiecare clasă. Statele membre ar trebui să poată stabili norme în ceea ce privește părțile afectate cu drept de
vot care nu își exercită respectivul dreptul în mod corect sau nu sunt reprezentate, cum ar fi norme care permit
ca respectivele părțile afectate să fie luate în considerare pentru un prag de participare sau pentru calcularea
majorității. De asemenea, statele membre ar trebui să poată prevedea un prag de participare pentru vot.
(48) Este necesar ca planul de restructurare să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă, în acest fel
asigurându-se că reducerea drepturilor creditorilor sau a intereselor deținătorilor de titluri de capital este propor
țională cu beneficiile aduse de restructurare și că respectivii creditori și deținători de titluri de capital au acces la
o cale de atac eficientă. Confirmarea este necesară în special în cazul în care: există părți afectate disidente; planul
de restructurare conține dispoziții privind o finanțare nouă; sau implică o pierdere de peste 25 % din forța de
muncă. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea că și în alte cazuri este necesară confirmarea
de către o autoritate judiciară sau administrativă. O confirmare a unui plan care implică pierderea a peste 25 %
din forța de muncă ar trebui să fie necesară doar în cazul în care dreptul intern permite cadrelor de restructurare
preventivă să prevadă măsuri care să aibă un efect direct asupra contractelor de muncă.
(49) Statele membre ar trebui să se asigure că autoritatea judiciară sau administrativă este competentă să respingă un
plan în cazul căruia s-a stabilit că ar reduce drepturile creditorilor sau deținătorilor de titluri de capital disidenți,
la un nivel fie sub valoarea pe care aceștia s-ar așteaptă în mod rezonabil să o primească în cazul lichidării
întreprinderii debitorului, indiferent dacă aceasta din urmă se realizează prin vânzarea individuală a bunurilor sau
prin vânzarea în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcțional, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui
debitor, fie la un nivel sub valoarea pe care s-ar aștepta în mod rezonabil să o primească în cazul scenariului
următoarei alternative optime dacă planul de restructurare nu ar fi confirmat. Cu toate acestea, atunci când
planul este confirmat printr-o impunere a unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai
multe clase, ar trebui să se facă referire la mecanismul de protecție folosit într-un astfel de scenariu. În cazul în
care statele membre aleg să efectueze o determinare a valorii debitorului ca întreprindere în activitate, valoarea
întreprinderii în activitate trebuie să țină seama de activitatea debitorului pe termen mai lung, spre deosebire de
valoarea de lichidare. Valoarea întreprinderii în activitate este, de regulă, mai mare decât valoarea de lichidare,
deoarece se bazează pe prezumția că întreprinderea își continuă activitatea cu cea mai mică perturbare posibilă,
beneficiază de încrederea creditorilor financiari, a acționarilor și a clienților, continuă să genereze venituri și
limitează impactul asupra lucrătorilor.
(50) În măsura în care îndeplinirea criteriului respectării intereselor creditorilor ar trebui examinată de către
autoritatea judiciară sau administrativă numai în cazul unei contestări a planului de restructurare pe acest temei,
pentru a se evita efectuarea unei determinări a valorii în fiecare caz, statele membre ar trebui să poată stabili
examinarea din oficiu a altor condiții pentru confirmare. Statele membre ar trebui să poată adăuga alte condiții
a căror respectare este necesară pentru confirmarea unui plan de restructurare, cum ar fi o protecție adecvată
a deținătorilor de titluri de capital. Autoritățile judiciare sau administrative ar trebui să poată refuza să confirme
planurile de restructurare care nu au perspective rezonabile de prevenire a insolvenței debitorului sau de asigurare
a viabilității întreprinderii. Cu toate acestea, statele membre nu ar trebui să fie obligate să asigure efectuarea din
oficiu a unei astfel de evaluări.
(51) Notificarea tuturor părților afectate ar trebui să fie una dintre condițiile pentru confirmarea unui plan de restruc
turare. Statele membre ar trebui să poată defini forma notificării, să poată identifica momentul la care aceasta
trebuie efectuată, precum și să poată stabili prevederi pentru tratamentul creanțelor necunoscute referitoare la
notificare. Statele membre ar trebui să poată dispune obligativitatea informării părților neafectate cu privire la
planul de restructurare.
(52) Pentru a respecta criteriul „respectării intereselor creditorilor” ar trebui să se considere că niciun creditor disident
nu se va găsi, prin planul de restructurare, într-o situație mai puțin favorabilă decât în caz de lichidare, indiferent
dacă aceasta se realizează prin vânzarea individuală a bunurilor sau prin vânzarea în bloc a bunurilor, ca
subansamblu funcțional, ori decât în scenariul următoarei alternative optime dacă planul de restructurare nu ar fi
confirmat. Statele membre ar trebui să poată alege unul dintre aceste două praguri atunci când pun în aplicare
criteriul respectării intereselor creditorilor în dreptul intern. Criteriul respectiv ar trebui aplicat în toate cazurile în
care un plan trebuie confirmat pentru a fi obligatoriu pentru creditorii disidenți sau, eventual, pentru clasele
disidente de creditori. O consecință a criteriului respectării intereselor creditorilor este că, în cazul în care
creditorii instituționali publici se bucură de un statut privilegiat în temeiul dreptului intern, statele membre ar
putea prevedea că planul nu poate impune anularea integrală sau parțială a creanțelor creditorilor respectivi.
(53) Deși ar trebui să se considere întotdeauna că un plan de restructurare este adoptat dacă este susținut de
majoritatea necesară din fiecare clasă afectată, ar trebui totuși să fie posibil ca un plan de restructurare care nu
este susținut de majoritatea necesară din fiecare clasă afectată să fie confirmat de o autoritate judiciară sau
administrativă la propunerea unui debitor sau cu acordul debitorului. În cazul unei persoane juridice, statele
membre ar trebui să poată decide dacă, în scopul adoptării sau confirmării unui plan de restructurare, debitorul
trebuie să fie înțeles ca fiind consiliul de administrație al persoanei juridice sau o anumită majoritate
a acționarilor ori a deținătorilor de titluri de capital. Pentru ca, în cazul impunerii unui plan de restructurare în
pofida disidenței creditorilor din mai multe clase, planul să fie confirmat, el trebuie să fie sprijinit de o majoritate
a claselor de părți afectate cu drept de vot. Cel puțin una dintre clasele respective trebuie să fie o clasă de
creditori garantați sau să aibă rang prioritar față de clasa de creditori negarantați obișnuiți.
(54) Ar trebui să fie posibil ca, în situația în care o majoritate a claselor cu drept de vot nu susțin planul de restruc
turare, planul să poată fi totuși confirmat dacă este sprijinit de cel puțin o clasă de creditori afectați sau lezați
care, în urma determinării valorii debitorului ca întreprindere în activitate, să primească o plată sau să își păstreze
vreun interes, ori, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, despre care se poate considera în mod
rezonabil că ar primi o plată sau și-ar păstra vreun interes dacă s-ar aplica ordinea normală a priorităților de
lichidare în temeiul dreptului intern. Într-o astfel de situație, statele membre ar trebui să poată să mărească
numărul de clase care sunt necesare pentru aprobarea planului, fără a fi neapărat obligatoriu ca, după
determinarea valorii debitorului ca întreprindere în activitate, toate aceste clase să primească o plată sau să își
păstreze vreun interes în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, statele membre nu ar trebui să solicite
acordul tuturor claselor. În mod corespunzător, în cazul în care există doar două clase de creditori, acordul al cel
puțin unei clase ar trebui considerat suficient, dacă sunt îndeplinite și alte condiții pentru aplicarea unui plan de
restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase. Creditorii sunt considerați lezați dacă are loc
o reducere a valorii creanțelor lor.
(55) În cazul impunerii unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase, statele membre
ar trebui să asigure faptul că planul propus nu prejudiciază în mod injust clasele disidente de creditori afectați, iar
statele membre ar trebui să ofere o protecție suficientă pentru aceste clase disidente. Statele membre ar trebui să
poată proteja o clasă disidentă de creditori afectați asigurând faptul că aceasta face obiectul unui tratament cel
puțin la fel de favorabil ca orice altă clasă de același rang și mai favorabil decât orice clasă de rang inferior. Ca
alternativă, statele membre ar putea proteja o clasă disidentă de creditori afectați asigurându-se că această clasă
disidentă este satisfăcută integral dacă o clasă de rang inferior beneficiază de o distribuire sau păstrează un interes
în contextul planului de restructurare („regula de prioritate absolută”). Statele membre ar trebui să dispună de
marjă de apreciere în ceea ce privește punerea în aplicare a conceptului de „satisfacere integrală”, inclusiv în ceea
ce privește momentul efectuării plății, atât timp cât principalul creanței și, în cazul creditorilor garantați, valoarea
garanției sunt protejate. Statele membre ar trebui să poată, de asemenea, să hotărască asupra alegerii mijloacelor
echivalente prin care poate fi satisfăcută în întregime creanța inițială.
(56) Statele membre ar trebui să poată deroga de la regula de prioritate absolută, de exemplu acolo unde este
considerat corect ca deținătorii de titluri de capital să păstreze anumite interese în contextul planului, în pofida
obligării unei clase de rang superior să accepte o reducere a creanțelor sale, sau ca furnizorii esențiali care fac
obiectul dispoziției privind suspendarea executărilor silite individuale să fie plătiți înaintea claselor de creditori de
rang superior. Statele membre ar trebui să poată alege pe care dintre mecanismele de protecție dintre cele
menționate mai sus să le instituie.
(57) Deși interesele legitime ale acționarilor sau ale altor deținători de titluri de capital ar trebui să fie protejate, statele
membre ar trebui totuși să se asigure și că aceștia nu pot împiedica în mod nejustificat adoptarea unor planuri de
restructurare care ar permite debitorului să devină din nou viabil. Statele membre ar trebui să poată recurge la
diferite mijloace pentru îndeplinirea respectivului obiectiv, de exemplu refuzând deținătorilor de titluri de capital
dreptul de vot asupra unui plan de restructurare și făcând ca adoptarea unui plan de restructurare să nu fie
condiționată de acordul deținătorilor de titluri de capital care, în cazul unei determinări a valorii întreprinderii,
nu ar primi nicio plată și nicio altă formă de retribuție dacă s-ar aplica ordinea normală a priorităților de
lichidare. Cu toate acestea, atunci când deținătorii de titluri de capital au drept de vot asupra unui plan de restruc
turare, autoritatea judiciară sau administrativă ar trebui să poată confirma planul prin aplicarea normelor privind
impunerea a unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase, în ciuda diferenței de
opinie a uneia sau mai multor clase de deținători de titluri de capital. Statele membre care exclud de la vot
deținătorii de titluri de capital nu sunt obligate să aplice regula de prioritate absolută în raporturile dintre
creditori și deținătorii de titluri de capital. Un alt mijloc posibil de asigurare a faptului că deținătorii de titluri de
capital nu împiedică în mod nejustificat adoptarea unui plan de restructurare ar fi ca să se asigure că măsurile de
restructurare care afectează direct drepturile deținătorilor de titluri de capital și care trebuie aprobate de către
adunarea generală a acționarilor în temeiul dreptului societăților, nu fac obiectul unor cerințe de majoritate
nejustificat de ridicate și că deținătorii de titluri de capital nu au nicio competență în ceea ce privește măsurile de
restructurare care nu aduc atingere directă drepturilor lor.
(58) Ar putea fi necesare mai multe clase de deținători de titluri de capital în cazurile în care există diferite clase de
titluri de participare cu diferite drepturi. Deținătorii de titluri de capital în IMM-uri care nu sunt simpli investitori,
ci sunt proprietarii întreprinderii și care contribuie la întreprindere în alte moduri, cum ar fi prin cunoștințele și
competențele lor de management, s-ar putea să nu fie motivați să se restructureze în aceste condiții. Din acest
motiv, impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase ar trebui să
rămână opțional pentru debitorii care sunt IMM-uri.
(59) Planul de restructurare ar trebui să permită, în scopul punerii lui în aplicare, posibilitatea ca deținătorii de titluri
de capital în cadrul unor IMM-uri să ofere asistență pentru restructurare sub formă nemonetară (de exemplu cu
experiența, cu reputația sau cu contactele lor de afaceri).
(60) Lucrătorii ar trebui să beneficieze de protecția deplină asigurată de dreptul muncii în toate procedurile de restruc
turare preventivă. În mod concret, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor lucrătorilor care
sunt garantate prin Directivele 98/59/CE (12) și 2001/23/CE (13) ale Consiliului, și prin Directivele
2002/14/CE (14), 2008/94/CE (15) și 2009/38/CE (16) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Obligațiile
referitoare la informarea și consultarea lucrătorilor în temeiul dispozițiilor naționale de transpunere a respectivelor
directivelor rămân neatinse. Același lucru este valabil și pentru obligațiile de informare și consultare a reprezen
tanților lucrătorilor cu privire la decizia de a recurge la un cadru de restructurare preventivă, în conformitate cu
Directiva 2002/14/CE.
(61) Lucrătorilor și reprezentanților acestora ar trebui să li se furnizeze informații privind planul de restructurare
propus, în măsura prevăzută în dreptul Uniunii, pentru a le da posibilitatea să efectueze o evaluare aprofundată
a diferitelor scenarii. În plus, lucrătorii și reprezentanții acestora ar trebui să fie implicați în măsura în care este
necesar în vederea îndeplinirii cerințelor de consultare prevăzute de dreptul Uniunii. Dată fiind necesitatea de
a asigura un nivel corespunzător de protecție a lucrătorilor, statele membre ar trebui să fie obligate să nu permită
ca executarea silită a creanțelor neachitate ale lucrătorilor să facă obiectul unei suspendări a executărilor silite
individuale, indiferent dacă aceste creanțe s-au născut înainte sau după data dispunerii suspendării. O suspendare
a executării silite a creanțelor neachitate ale lucrătorilor ar trebui să fie permisă numai pentru sumele și pentru
perioada în care plata creanțelor de acest fel este garantată efectiv la un nivel asemănător prin alte mijloace în
temeiul dreptului intern. În cazul în care dreptul intern prevede restricții de aplicare a răspunderii instituțiilor de
garantare, în ceea ce privește durata garanției sau suma plătită lucrătorilor, lucrătorii ar trebui să aibă posibilitatea
de a cere executarea silită a creanțelor lor față de angajator pentru orice deficit chiar și în perioada de suspendare.
Ca alternativă, statele membre ar trebui să poată să excludă creanțele lucrătorilor din domeniul de aplicare al
cadrelor de restructurare preventivă și să prevadă protecția acestora în temeiul dreptului intern.
(62) Atunci când planul de restructurare presupune transferul unei părți dintr-o întreprindere sau activitate, drepturile
lucrătorilor care decurg dintr-un contract de muncă sau dintr-un raport de muncă, în special, dreptul la salariu, ar
trebui să fie menținute în conformitate cu articolele 3 și 4 din Directiva 2001/23/CE, fără a se aduce atingere
normelor specifice aplicabile în cazul unor proceduri de insolvență, prevăzute la articolul 5 din respectiva
directivă, și, în special, posibilităților prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din respectiva directivă. Prezenta
directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului la informare și la consultare care sunt garantate prin Directiva
2002/14/CE, inclusiv cu privire la deciziile care ar putea duce la modificări importante în organizarea muncii sau
în relațiile contractuale, în vederea obținerii unui acord asupra deciziilor de această natură. În plus, lucrătorii ale
căror creanțe sunt afectate de un plan de restructurare ar trebui să aibă, în temeiul prezentei directive, dreptul de
vot asupra planului. În ceea ce privește votarea planului de restructurare, statele membre ar trebui să poată decide
să încadreze lucrătorii într-o clasă separată de alte clase de creditori.
(63) Autoritățile judiciare sau administrative ar trebui să decidă doar cu privire la determinarea valorii unei
întreprinderi fie în lichidare, fie în scenariul următoarei alternative optime dacă planul de restructurare nu a fost
confirmat în cazul în care o parte afectată disidentă contestă planul de restructurare. Acest lucru nu trebuie să
împiedice statele membre să efectueze determinări ale valorii în alte contexte prevăzute de dreptul intern. Cu
toate acestea, ar trebui să se permită ca o astfel de decizie să poată consta și în aprobarea unei determinări
a valorii efectuate de către un expert sau a unei determinări a valorii prezentate de debitor sau de o altă parte
într-o etapă anterioară a procesului. În cazul în care se ia decizia de a efectua o determinare a valorii, statele
membre ar trebui să poată dispune norme speciale, separate de legea generală a dreptului procedural civil, pentru
o determinare a valorii în cazuri de restructurare, în vederea asigurării faptului că aceasta are loc în cel mai scurt
timp. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere normelor privind sarcina probei
prevăzute de dreptul intern în cazul unei determinări a valorii.
(64) Efectele obligatorii ale unui plan de restructurare ar trebui să se limiteze la părțile afectate care au fost implicate
în adoptarea planului. Statele membre ar trebui să poată stabili ce înseamnă ca un creditor să fie implicat, inclusiv
în cazul creditorilor necunoscuți sau al creditorilor unor creanțe viitoare. De exemplu, statele membre ar trebui
să poată hotărî ce tratament să li se aplice creditorilor care au fost notificați în mod corect, dar care nu au
participat la proceduri.
(12) Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective
(JO L 225, 12.8.1998, p. 16).
(13) Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea
drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO L 82, 22.3.2001, p. 16).
(14) Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și
consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (JO L 80, 23.3.2002, p. 29).
(15) Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul
insolvenței angajatorului (JO L 283, 28.10.2008, p. 36).
(16) Directiva 2009/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind instituirea unui comitet european de
întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune
comunitară (JO L 122, 16.5.2009, p. 28).
(65) Părțile afectate interesate ar trebui să poată ataca decizia de confirmare a unui plan de restructurare emisă de
o autoritate administrativă. Statele membre ar trebui să poată introduce, de asemenea, opțiunea de a ataca decizia
de confirmare a unui plan de restructurare emisă de o autoritate judiciară. Pentru a se asigura eficacitatea
planului, pentru a se reduce lipsa de securitate și pentru a se evita întârzierile nejustificate, căile de atac ar trebui
totuși, ca regulă generală, să nu aibă efecte suspensive și ca atare să nu împiedice punerea în aplicare a unui plan
de restructurare. Statele membre ar trebui să poată stabili sau limita motivele de atac. Acolo unde este atacată
decizia de confirmare a planului, statele membre ar trebui să poată permite autorității judiciare să emită o decizie
preliminară sau un rezumat al deciziei care să facă execuția și punerea în aplicare a planului imună față de
o eventuală admitere a căii de atac aflate pe rol. În cazul în care calea de atac este admisă, autoritățile judiciare
sau administrative ar trebui, ca alternativă la respingerea planului, să poată lua în considerare o modificare
a planului, dacă această posibilitate este prevăzută de statele membre, precum și o confirmare a planului fără
modificări. Părțile ar trebui să poată propune sau vota orice modificări ale planului, la inițiativa lor sau la
solicitarea autorității judiciare. Statele membre ar trebui să poată prevedea, de asemenea, o compensație pentru
pierderile bănești ale părții a cărei cale de atac a fost admisă. Dreptul intern trebuie să prevadă calea de urmat
pentru o eventuală nouă suspendare sau prelungire a suspendării în cazul în care autoritatea judiciară hotărăște
că atacul are efect suspensiv.
(66) Adesea, reușita unui plan de restructurare depinde de acordarea sau neacordarea unei asistențe financiare
debitorului pentru sprijinirea în primul rând a funcționării întreprinderii pe durata negocierilor de restructurare
și, în al doilea rând, pentru punerea în aplicare a planului de restructurare, după ce acesta a fost confirmat.
Asistența financiară ar trebui înțeleasă în sens larg, incluzând furnizarea de fonduri sau garanții din partea unor
părți terțe și furnizarea de stocuri, bunuri de inventar, materii prime și utilități, de exemplu prin a acorda
debitorului o perioadă mai lungă de rambursare. Finanțarea intermediară și finanțarea nouă ar trebui, prin
urmare, să fie exceptate de la acțiunile în anulare prin care se urmărește ca aceste finanțări să fie declarate nule,
anulabile sau exceptate de la executarea silită pe motivul că ar fi în detrimentul masei credale în contextul unor
proceduri de insolvență ulterioare.
(67) Existența unor norme de drept intern în materie de insolvență care să prevadă că pot fi introduse acțiuni în
anularea finanțării intermediare și a celei noi sau care să prevadă că noii împrumutători sunt pasibili de sancțiuni
civile, administrative sau penale pentru că acordă credite unor debitori aflați în dificultate financiară ar putea
pune în pericol disponibilitatea finanțării necesare pentru negocierea și punerea în aplicare cu succes a planului
de restructurare. Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere altor motive de declarare a finanțării noi sau
a celei intermediare ca fiind nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită sau de declanșare a răspunderii
civile, penale sau administrative a furnizorilor acestui tip de finanțare, astfel cum este prevăzut în dreptul intern.
Printre aceste alte motive se pot număra, printre altele, frauda, reaua-credință, un anumit tip de relație între părți
care ar putea fi asociat cu un conflict de interese, precum în cazul tranzacțiilor dintre părți afiliate sau dintre
acționari și societate, și al tranzacțiilor în care o parte a primit valori sau garanții fără să aibă dreptul la acestea la
momentul tranzacției sau în modul în care s-a efectuat transferul.
(68) Atunci când finanțarea intermediară este prelungită, părțile nu știu dacă planul de restructurare va fi confirmat
sau nu în cele din urmă. Prin urmare, statele membre nu ar trebui să fie obligate să limiteze protecția finanțării
intermediare la cazurile în care planul este adoptat de creditori sau confirmat de o autoritate judiciară sau
administrativă. Pentru a se preveni eventualele abuzuri, ar trebui să fie protejate numai finanțările care sunt
necesare în mod rezonabil și imediat pentru ca întreprinderea debitorului să continue să funcționeze sau să
supraviețuiască ori pentru ca valoarea respectivei întreprinderi să fie menținută sau îmbunătățită în așteptarea
confirmării planului. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să introducă un
mecanism de control ex ante pentru finanțarea intermediară. Statele membre ar trebui să poată limita protecția
pentru finanțarea nouă la cazurile în care planul este confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă, iar
pentru finanțarea intermediară la cazurile în care aceasta face obiectul unui control ex ante. Un mecanism de
control ex ante al finanțării intermediare sau al altor tranzacții ar putea fi exercitat de un practician în domeniul
restructurării, de un comitet al creditorilor sau de o autoritate judiciară sau administrativă. Garanțiile minime care
ar trebui prevăzute pentru finanțarea intermediară și finanțarea nouă sunt protecția împotriva acțiunilor în
anulare și protecția împotriva răspunderii personale. Cu toate acestea, pentru ca noii împrumutători să fie
încurajați să își asume riscul mai mare de a investi într-un debitor viabil aflat în dificultăți financiare, ar putea fi
necesar să se prevadă alte stimulente, cum ar fi să se acorde prioritate finanțărilor respective, cel puțin față de
creanțele negarantate din eventualele proceduri de insolvență ulterioare.
(69) Pentru a se promova o cultură care încurajează restructurarea preventivă timpurie, este de dorit ca tranzacțiile
care sunt rezonabile și imediat necesare pentru negocierea sau punerea în aplicare a unui plan de restructurare să
beneficieze de protecție împotriva acțiunilor în anulare în eventualele proceduri de insolvență ulterioare.
Autoritățile judiciare sau administrative ar trebui să poată, de exemplu, să aibă în vedere, la stabilirea caracterului
rezonabil și a necesității imediate a unor cheltuieli și comisioane, proiecțiile și estimările prezentate părților
afectate, unui comitet al creditorilor, unui practician în domeniul restructurării sau chiar autorității judiciare sau
administrative. În acest scop, statele membre ar trebui să poată să le solicite, de asemenea, debitorilor să furnizeze
și să actualizeze estimările relevante. Prin această protecție ar trebui să se mărească securitatea în privința tranzac
țiilor efectuate cu întreprinderi despre care se știe că se află în dificultate financiară și să îndepărteze teama
creditorilor și a investitorilor că toate tranzacțiile de acest fel ar putea fi declarate nule în cazul în care restruc
turarea nu reușește. Statele membre ar trebui să poată stabili un moment în timp anterior deschiderii unei
proceduri de restructurare preventivă și acordării suspendării executărilor silite individuale, de la care
comisioanele și costurile aferente negocierii, adoptării, confirmării sau solicitării de asistență profesională pentru
planul de restructurare încep să beneficieze de protecție împotriva acțiunilor în anulare. În cazul altor plăți și
viramente și al protecției plății salariilor lucrătorilor, un astfel de moment de începere ar putea fi reprezentat și de
acordarea suspendării sau de deschiderea procedurii de restructurare preventivă.
(70) Pentru a se încuraja și mai mult restructurarea preventivă, este important să se asigure că directorii nu sunt
descurajați să exercite o judecată de afaceri rezonabilă sau să asume riscuri comerciale rezonabile, în special
atunci când prin acestea s-ar îmbunătăți perspectivele unei restructurări a activităților potențial viabile. Atunci
când societatea cunoaște dificultăți financiare, directorii ar trebui să ia măsuri pentru a reduce la minimum
pierderile și a evita insolvența, cum ar fi: solicitarea de consultanță profesională, inclusiv cu privire la restructurare
și insolvență, recurgând, de exemplu, la instrumentele de avertizare timpurie, când acestea există; protejarea
activelor societății, pentru a mări la maximum valoarea și a preveni pierderea de active esențiale; luarea în
considerare a structurii și funcțiilor activității pentru a examina viabilitatea și a reduce cheltuielile; abținerea de la
angajarea societății în tipurile de tranzacție care ar putea face obiectul unor acțiuni în anulare, cu excepția
cazurilor în care există o justificare comercială corespunzătoare; continuarea desfășurării de schimburi
comerciale, atunci când este indicat să se procedeze în acest fel în vederea măririi la maximum a valorii
întreprinderii ca întreprindere în activitate; purtarea de negocieri cu creditorii și intrarea în proceduri de restruc
turare preventivă.
(71) Atunci când debitorul se apropie de insolvență, este important ca interesele legitime ale creditorilor să fie
protejate împotriva deciziilor de management care ar putea avea un impact asupra constituirii masei bunurilor
debitorului, în special în cazul în care deciziile respective ar putea avea ca efect diminuarea într-o și mai mare
măsură a valorii masei bunurilor care pot fi utilizate în eforturile de restructurare sau repartizate creditorilor. Este
necesar, prin urmare, să se asigure că, în aceste circumstanțe, directorii să nu întreprindă, cu intenție sau din
gravă neglijență, nicio acțiune care ar genera un câștig personal în detrimentul părților interesate, să nu își dea
acordul pentru încheierea de tranzacții sub valoarea de piață și să nu întreprindă nicio acțiune care ar duce la
crearea unei preferințe arbitrare pentru una sau mai multe părți interesate. Statele membre ar trebui să poată
pune în aplicare dispozițiile corespunzătoare din prezenta directivă prin garantarea faptului că autoritățile
judiciare sau administrative, atunci când evaluează dacă un director ar trebui tras la răspundere pentru încălcări
ale obligației de diligență, iau în considerare normele privind atribuțiile directorilor prevăzute în prezenta
directivă. Prezenta directivă nu urmărește stabilirea niciunei ierarhii între diferitele părți ale căror interese trebuie
să fie luate în considerare în mod corespunzător. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată decide cu
privire la instituirea unei asemenea posibile ierarhii. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere normelor de
drept intern ale statelor membre privind procesul de luare a deciziilor din cadrul unei societăți.
(72) Întreprinzătorii care exercită o activitate comercială, economică sau meșteșugărească ori care activează
independent ca liber-profesioniști se pot confrunta cu riscul de a deveni insolvenți. Diferențele de la un stat
membru la altul, în ceea ce privește oportunitățile pentru un nou început ar putea motiva întreprinzători supraîn
datorați sau insolvenți să se mute în alt stat membru decât cel în care își au sediul pentru a beneficia de
o perioadă mai scurtă premergătoare remiterii de datorie sau de condiții mai atrăgătoare la remiterea de datorie,
ceea ce creează insecuritate juridică și costuri suplimentare pentru creditorii care doresc să își recupereze
creanțele. În plus, efectele insolvenței, în special stigmatul social, consecințele juridice, cum ar fi decăderea
întreprinzătorilor din dreptul de a demara și de a desfășura activități de întreprinzători, și incapacitatea continuă
de a-și plăti datoriile constituie importanți factori de descurajare pentru întreprinzătorii care doresc să înființeze
o întreprindere sau să beneficieze de o a doua șansă, deși este dovedit faptul că întreprinzătorii care au devenit
insolvenți au mai multe șanse să aibă succes a doua oară.
(73) Prin urmare, ar trebui să fie luate măsuri de reducere a efectelor negative pe care supraîndatorarea sau insolvența
le are asupra întreprinzătorilor, în special prin autorizarea unei remiteri complete de datorie după scurgerea unei
anumite perioade și prin limitarea perioadei de valabilitate a ordinelor de decădere emise ca urmare a supraînda
torării sau insolvenței unui debitor. Conceptul de „insolvență” ar trebui definit în dreptul intern și ar putea lua
forma supraîndatorării. Noțiunea de „întreprinzător” în sensul prezentei directive nu trebuie să aducă atingere
poziției administratorilor sau directorilor unei întreprinderi, care ar trebui să fie tratată în conformitate cu dreptul
intern. Statele membre ar trebui să poată decide cum să se obțină accesul la remiterea de datorie, inclusiv posibi
litatea de a impune debitorului solicitarea remiterii.
(74) Statele membre ar trebui să poată prevedea posibilitatea de a adapta obligațiile de rambursare ale întreprinză
torilor insolvenți atunci când există o modificare semnificativă a situației lor financiare, indiferent dacă este
o îmbunătățire sau o deteriorare. Prezenta directivă nu ar trebui să instituie cerința ca un plan de rambursare să
fie sprijinit de o majoritate a creditorilor. Statele membre ar trebui să poată prevedea ca întreprinzătorii să nu fie
împiedicați să demareze o nouă activitate în același sector sau într-un sector diferit pe parcursul punerii în
aplicare a planului de rambursare.
(75) În cadrul procedurilor care includ un plan de rambursare, o valorificare a activelor sau o combinație a acestor
două opțiuni, ar trebui să fie disponibilă o remitere de datorie. În punerea în aplicare a respectivelor norme,
statele membre ar trebui să poată alege liber între respectivele opțiuni. Dacă în temeiul dreptului intern sunt
disponibile mai multe proceduri care conduc la remitere, statele membre ar trebui să se asigure că cel puțin una
dintre aceste proceduri oferă întreprinzătorilor insolvenți oportunitatea unei remiteri complete de datorie într-un
termen care să nu depășească trei ani. În cazul procedurilor care combină valorificarea activelor cu un plan de
rambursare, perioada premergătoare remiterii de datorie ar trebui să înceapă, cel târziu, de la data la care planul
de rambursare este confirmat de o instanță sau începe să fie pus în aplicare, de exemplu începând cu prima
tranșă din cadrul planului, dar ar putea, de asemenea, să înceapă mai devreme, de exemplu atunci când se ia
o decizie de deschidere a procedurii.
(76) În procedurile care nu includ un plan de rambursare, perioada premergătoare remiterii de datorie ar trebui să
înceapă cel târziu la data la care o autoritate judiciară sau administrativă ia o decizie privind deschiderea
procedurii sau de la data stabilirii masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În scopul calculării duratei
perioadei premergătoare remiterii de datorie în temeiul prezentei directive, statele membre ar trebui să poată
prevedea că noțiunea de „deschidere a procedurii” nu include măsuri preliminare, cum ar fi măsuri de menținere
a activităților sau de numire a unui practician pentru măsuri preliminare de insolvență, cu excepția cazului în
care astfel de măsuri permit valorificarea activelor, inclusiv cedarea și distribuirea activelor către creditori.
Stabilirea masei bunurilor care face obiectul insolvenței nu ar trebui neapărat să presupună luarea unei decizii
oficiale sau confirmarea de către o autoritate judiciară sau administrativă, exceptând cazul în care o astfel de
decizie este prevăzută de dreptul intern, și ar putea consta în prezentarea inventarului activelor și pasivelor.
(77) În cazul în care calea procedurală care conduce la o remitere de datorie implică valorificarea activelor unui
întreprinzător, statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să prevadă ca cererea de remitere să fie tratată
separat de valorificarea activelor, cu condiția ca cererea să constituie o parte integrantă a căii procedurale care
conduce la remitere în temeiul prezentei directive. Statele membre ar trebui să poată decide cu privire la normele
privind sarcina probei pentru funcționarea remiterii, ceea ce înseamnă că întreprinzătorilor ar trebui să li se poată
impune prin lege să dovedească faptul că își respectă obligațiile.
(78) O remitere completă de datorie sau încetarea decăderilor după o perioadă mai scurtă de trei ani nu este oportună
în toate situațiile, astfel că ar putea fi necesară instituirea unor derogări de la această normă care să fie justificate
în mod corespunzător de motive prevăzute în dreptul intern. De exemplu, astfel de derogări ar trebui să fie
instituite în cazuri în care debitorul nu este onest sau a acționat cu rea-credință. În cazul în care întreprinzătorii
nu beneficiază de o prezumție de onestitate și de bună-credință în conformitate cu dreptul intern, sarcina probei
în ceea ce privește onestitatea și buna-credință nu ar trebui să le îngreuneze în mod inutil sau să le împovăreze
intrarea în procedură.
(79) Pentru a stabili dacă un întreprinzător a fost sau nu onest, autoritățile judiciare sau administrative ar putea lua în
considerare circumstanțe precum: natura și volumul datoriilor; data la care aceste datorii au fost angajate;
eforturile depuse de întreprinzător pentru a plăti datoriile și a îndeplini obligații legale, inclusiv cele privind
cerințele publice în materie de licențe și de obligația de a ține o contabilitate corectă; acțiunile întreprinse de
întreprinzător pentru a face mai dificile acțiunile creditorilor; modul de îndeplinire, atunci când există o probabi
litate a insolvenței, a sarcinilor care revin întreprinzătorilor care sunt și directori ai unei societăți; precum și
respectarea dreptului Uniunii și a dreptului intern în domeniul concurenței și al muncii. Ar trebui să poată fi
instituite derogări și în cazul în care întreprinzătorul nu a respectat anumite obligații legale, inclusiv obligația de
a maximiza randamentele pentru creditori, care ar putea lua forma unei obligații generale de a genera venituri sau
active. În plus, o derogare specifică ar trebui să poată fi instituită în cazul în care este necesar să se garanteze
echilibrul dintre drepturile debitorului și drepturile unuia sau mai multor creditori, de exemplu în cazul în care
creditorul este o persoană fizică care are nevoie de mai multă protecție decât debitorul.
(80) O derogare ar putea fi justificată și în cazul în care costurile procedurii care conduce la o remitere de datorie,
inclusiv taxele autorităților judiciare și administrative și ale practicienilor, nu sunt acoperite. Statele membre ar
trebui să poată prevedea că beneficiile remiterii respective să poată fi revocate în cazul în care, de exemplu,
situația financiară a debitorului se îmbunătățește în mod semnificativ ca urmare a unor circumstanțe neprevăzute,
cum ar fi câștigarea la loterie sau intrarea în posesia unei moșteniri sau a unei donații. Statele membre nu ar
trebui să fie împiedicate să ofere derogări suplimentare în circumstanțe bine definite și în cazul în care sunt
justificate în mod corespunzător.
(81) În cazul în care există un motiv justificat în temeiul dreptului intern, ar putea fi oportun să se limiteze posibi
litatea remiterii pentru anumite categorii de datorii. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să excludă datoriile
garantate de la eligibilitatea pentru remitere de datorie doar până la valoarea garanției, astfel cum este stabilită în
dreptul intern, în timp ce restul datoriei ar trebui să fie tratat drept datorie negarantată. Statele membre ar trebui
să poată exclude și alte categorii de datorii în situații justificate corespunzător.
(82) Statele membre ar trebui să poată stabili că autoritățile judiciare sau administrative pot verifica fie din oficiu, fie
la cererea unei persoane cu un interes legitim, dacă întreprinzătorii au îndeplinit condițiile pentru a obține
o remitere completă de datorie.
(83) În cazul în care autorizația sau licența unui întreprinzător pentru desfășurarea unei anumite activități meșteșu
gărești, economice, comerciale sau profesionale a fost refuzată sau revocată ca urmare a unei decăderi, prezenta
directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să impună întreprinzătorului să depună o nouă cerere pentru
o nouă autorizație sau o nouă licență după expirarea decăderii. În cazul în care adoptă o decizie cu privire la
o activitate supravegheată în mod specific, o autoritate dintr-un stat membru ar trebui să poată lua în considerare
totodată, chiar și după expirarea termenului de decădere, faptul că întreprinzătorul insolvent a obținut o remitere
de datorie în conformitate cu prezenta directivă.
(84) Datoriile personale și profesionale care nu pot fi separate în mod rezonabil, de exemplu atunci când un activ este
folosit atât în cursul activității profesionale a întreprinzătorului, cât și în afara acesteia, ar trebui să fie tratate în
cadrul unei proceduri unice. În cazul în care statele membre prevăd că aceste datorii fac obiectul unor proceduri
de insolvență diferite, este necesară coordonarea între respectivele proceduri. Prezenta directivă nu ar trebui să
aducă atingere posibilității ca statele membre să trateze toate datoriile unui întreprinzător în cadrul unei
proceduri unice. Statele membre în care întreprinzătorilor li se permite să își continue activitatea pe cont propriu
în cursul procedurilor de insolvență nu ar trebui să fie împiedicate să prevadă că întreprinzătorii respectivi pot
face obiectul unor noi proceduri de insolvență, în cazul în care activitatea continuată în acest fel devine
insolventă.
(85) Este necesar să se mențină și să se mărească transparența procedurilor și previzibilitatea că acestea vor avea
consecințe care sunt favorabile pentru menținerea activităților și pentru a permite întreprinzătorilor să beneficieze
de o a doua șansă sau care permit lichidarea eficientă a întreprinderilor neviabile. Este necesar, de asemenea, să se
reducă durata excesivă a procedurilor de insolvență din numeroase state membre, prin care se creează insecuritate
juridică pentru creditori și investitori și rate scăzute de recuperare. În sfârșit, având în vedere mecanismele de
cooperare îmbunătățită între instanțe și practicieni în cazurile transfrontaliere, instituite în temeiul Regulamentului
(UE) 2015/848, este necesar ca profesionalismul tuturor actorilor implicați să fie adus la niveluri ridicate
comparabile în toată Uniunea. Pentru îndeplinirea respectivelor obiective, statele membre ar trebui să se asigure
că membrii autorităților judiciare și administrative care se ocupă de proceduri referitoare la restructurarea
preventivă, insolvență și remiterea de datorie sunt formați corespunzător și dispun de cunoștințele de specialitate
necesare pentru îndeplinirea responsabilităților ce le revin. Astfel de formări și cunoștințe de specialitate ar putea
fi, de asemenea, dobândite în cursul exercitării funcției de membru al unei autorități judiciare sau administrative
sau, înainte de numirea într-o astfel de funcție, în cursul exercitării altor funcții relevante.
(86) Formarea și cunoștințele de specialitate de acest tip ar trebui să facă posibilă luarea într-un mod eficient a unor
decizii cu impact economic și social potențial semnificativ și nu ar trebui să fie interpretate ca însemnând că
membrii unei autorități judiciare se ocupe exclusiv cu cazuri de restructurare, de insolvență și de remitere de
datorie. Statele membre ar trebui să facă în așa fel încât procedurile în materie de restructurare, insolvență și
remitere de datorie să se poată desfășura eficient și cu celeritate. Crearea unor instanțe sau camere specializate sau
numirea unor judecători specializați în conformitate cu dreptul intern, precum și concentrarea competenței
judiciare în mâinile unui număr limitat de autorități judiciare sau administrative ar fi modalități eficace de
atingere a obiectivelor de asigurare a securității juridice și a eficacității procedurilor. Statele membre nu ar trebui
să fie obligate să impună acordarea de prioritate procedurilor de restructurare, insolvență și remitere de datorie în
raport cu alte proceduri.
(87) Statele membre ar trebui totodată să se asigure că practicienii din domeniul restructurării, al insolvenței și al
remiterii de datorie, care sunt numiți de autoritățile judiciare sau administrative, („practicieni”): sunt formați
corespunzător; sunt numiți într-un mod transparent, cu respectarea deplină a necesității de a asigura proceduri
eficiente; sunt supravegheați în îndeplinirea sarcinilor lor; și își îndeplinesc sarcinile cu integritate. Este important
să se asigure aderarea practicienilor la standardele pentru aceste îndatoriri, cum ar fi obținerea unei asigurări de
răspundere profesională. Practicienii ar putea dobândi formare, calificări și cunoștințe de specialitate corespun
zătoare și prin exercitarea profesiunii lor. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să furnizeze ele însele
formarea necesară, ci aceasta ar putea fi furnizată, de exemplu, de asociațiile profesionale sau de alte organisme.
Practicienii în domeniul insolvenței, astfel cum sunt definiți în Regulamentul (UE) 2015/848, ar trebui să fie
incluși în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(88) Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să prevadă că practicienii sunt selectați de un debitor,
de creditori sau de un comitet al creditorilor de pe o listă sau dintr-un grup care este aprobat în prealabil de
o autoritate judiciară sau administrativă. Pentru selectarea unui practician, debitorul, creditorii sau comitetul
creditorilor ar trebui să beneficieze de o marjă de apreciere în ceea ce privește cunoștințele de specialitate și
experiența practicianului în general, precum și cerințele cazului respectiv. Debitorii care sunt persoane fizice ar
trebui să fie scutiți în totalitate de o astfel de atribuție. În cazurile care comportă elemente transfrontaliere,
numirea practicianului ar trebui să țină seama, printre altele, de capacitatea practicianului de a respecta obligațiile,
în temeiul Regulamentului (UE) 2015/848, de a comunica și de a coopera cu practicieni străini din domeniul
insolvenței și cu autorități judiciare și administrative din alte state membre, precum și de capacitatea resurselor
lor umane și administrative de a face față unor cazuri complexe. Statele membre nu ar trebui împiedicate să
prevadă selectarea unui practician prin alte metode, cum ar fi selecția aleatorie cu ajutorul unui program de
software, cu condiția ca metodele respective să țină seama în mod corespunzător de experiența și de cunoștințele
de specialitate ale practicianului. Statele membre ar trebui să poată decide cu privire la mijloacele de a obiecta
față de selecția sau numirea unui practician sau de a solicita înlocuirea practicianului, de exemplu prin
intermediul unui comitet al creditorilor.
(89) Practicienii ar trebui să facă obiectul unor mecanisme de supraveghere și de reglementare care ar trebui să includă
măsuri eficace vizând răspunderea practicienilor care nu și-au îndeplinit atribuțiile, cum ar fi: o reducere
a onorariului practicianului; excluderea de pe lista sau din grupul de practicieni care pot fi numiți în cazuri de
insolvență; precum și, dacă este cazul, sancțiuni disciplinare, administrative sau penale. Astfel de mecanisme de
supraveghere și de reglementare nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind răspunderea
civilă pentru daune provocate de nerespectarea obligațiilor contractuale sau necontractuale. Statele membre nu ar
trebui să înființeze autorități sau organisme specifice. Statele membre ar trebui să se asigure că informațiile cu
privire la autoritățile sau organismele care exercită supravegherea asupra practicienilor sunt publice. O simplă
trimitere, de exemplu, la autoritatea judiciară sau administrativă ar trebui să fie suficientă pentru informare. Ar
trebui să fie posibilă, în principiu, atingerea acestor standarde fără a fi nevoie să se creeze noi profesii și calificări
în temeiul dreptului intern. Statele membre ar trebui să poată extinde aplicarea prezentelor dispoziții privind
formarea și supravegherea practicienilor pentru a se aplica și altor practicieni cărora nu li se aplică prezenta
directivă. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să dispună acordarea de prioritate disputelor privind
remunerarea practicienilor în raport cu alte proceduri.
(90) Pentru a reduce și mai mult durata procedurilor, pentru a facilita mai buna participare a creditorilor la
procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, precum și pentru a asigura condiții similare
în rândul creditorilor, indiferent de locul în care sunt situați în Uniune, statele membre ar trebui să adopte
dispoziții care să permită debitorilor, creditorilor, practicienilor și autorităților judiciare și administrative să
utilizeze mijloace electronice de comunicare. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca anumite etape procedurale,
cum ar fi declararea creanțelor de către creditori, notificarea creditorilor sau depunerea de contestații și
formularea căilor de atac să poată fi efectuate prin mijloace electronice de comunicare. Statele membre ar trebui
să poată prevedea că notificările către un creditor pot fi transmise pe cale electronică numai în cazul în care
creditorul respectiv a consimțit în prealabil să se recurgă la comunicarea electronică.
(91) Părțile la proceduri privind restructurarea, insolvența și remiterea de datorie nu ar trebui să fie obligate să
utilizeze mijloace electronice de comunicare dacă utilizarea acestora nu este obligatorie în temeiul dreptului
intern, fără a se aduce atingere posibilității ca statele membre să instituie un sistem obligatoriu de depunere și de
comunicare electronică a documentelor în procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie.
Statele membre ar trebui să poată fi libere să aleagă tipul de mijloace electronice de comunicare. Exemple de
astfel de mijloace ar putea include un sistem special conceput pentru transmiterea electronică a acestor
documente sau utilizarea poștei electronice, fără a se exclude posibilitatea ca statele membre să introducă
elemente care să asigure securitatea comunicărilor electronice, cum ar fi semnătura electronică, sau serviciile de
încredere, cum ar fi serviciile de distribuție electronică înregistrată, în conformitate cu Regulamentul (UE)
nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (17).
(92) Este important să se culeagă date fiabile și comparabile cu privire la rezultatele procedurilor de restructurare, de
insolvență și de remitere de datorie, în vederea monitorizării modului în care prezenta directivă este transpusă și
aplicată. Prin urmare, statele membre ar trebui să adune și să compileze date suficient de detaliate pentru
a permite evaluarea cu acuratețe a modului în care directiva funcționează în practică și ar trebui să transmită
respectivele date Comisiei. Formularul pentru transmiterea acestor date Comisiei ar trebui să fie stabilit de
Comisie cu ajutorul unui comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al
Consiliului (18). Formularul ar trebui să furnizeze o listă restrânsă a principalelor rezultate ale procedurilor care
sunt comune tuturor statelor membre. De exemplu, în cazul unei proceduri de restructurare, respectivele rezultate
principale ar putea fi următoarele: planul este confirmat de către o instanță; planul nu este confirmat de
o instanță; proceduri de restructurare care sunt transformate în proceduri de lichidare sau închise ca urmare
a deschiderii procedurilor de lichidare înainte ca un plan să fi fost confirmat de către o instanță. Statele membre
nu ar trebui să aibă obligația de a furniza o defalcare pe tipuri de rezultat în ceea ce privește procedurile care se
încheie înainte de luarea unor măsuri relevante, ci ar putea, în schimb, să furnizeze un număr comun pentru
toate procedurile care sunt declarate inadmisibile, respinse sau retrase înainte de a fi deschise.
(93) Formularul de comunicare ar trebui să furnizeze o listă de opțiuni care ar putea fi luate în considerare de statele
membre atunci când stabilesc dimensiunea unui debitor, prin referire la unul sau la mai multe dintre elementele
care se regăsesc în definiția IMM-urilor și a întreprinderilor mari, elemente comune tuturor statelor membre. Lista
ar trebui să includă opțiunea de stabilire a dimensiunii unui debitor exclusiv în funcție de numărul de lucrători.
Formularul ar trebui: să definească elementele costului mediu și ale ratelor medii de recuperare pentru care statele
membre ar trebui să poată culege date în mod voluntar; să ofere îndrumări cu privire la elementele care ar putea
fi luate în considerare atunci când statele membre folosesc o tehnică de eșantionare, de exemplu privind
dimensiunile eșantioanelor pentru a asigura reprezentativitatea în ceea ce privește distribuția geografică,
dimensiunea debitorilor și sectorul; să includă posibilitatea ca statele membre să ofere orice fel de informații
suplimentare avute la dispoziție, de exemplu cu privire la cuantumul total al activelor și al pasivelor debitorilor.
(94) Stabilitatea piețelor financiare se bazează în mare măsură pe contractele de garanție financiară, în special atunci
când garanția este constituită în legătură cu participarea la sisteme desemnate sau la operațiuni de bancă centrală
și când sunt furnizate marje la contrapărți centrale. Dat fiind că valoarea instrumentelor financiare oferite drept
garanție poate fi foarte volatilă, este extrem de important ca acestea să fie valorificate rapid, înainte ca valoarea
lor să scadă. Prin urmare, dispozițiile Directivelor 98/26/CE (19), 2002/47/CE (20) ale Parlamentului European și
ale Consiliului, și ale Regulamentului (UE) nr. 648/2012 ar trebui să se aplice fără a se aduce atingere dispozițiilor
prezentei directive. Statelor membre ar trebui să li se permită exceptarea acordurilor de compensare, inclusiv
a acordurilor de compensare cu exigibilitate imediată, de la efectele suspendării executărilor silite individuale chiar
și în circumstanțele în care acestea nu fac obiectul Directivelor 98/26/CE, 2002/47/CE și al Regulamentului (UE)
nr. 648/2012, în cazul în care astfel de acorduri sunt executorii în temeiul dreptului statului membru relevant,
chiar dacă a fost deschisă procedura de insolvență.
(17) Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și
serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014,
p. 73).
18
( ) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor
generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55,
28.2.2011, p. 13).
(19) Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de
plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45).
(20) Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanție financiară (JO L 168,
27.6.2002, p. 43).
Acest lucru s-ar putea aplica unui număr semnificativ de acorduri-cadru folosite pe scară largă pe piețele
financiare, de energie și de mărfuri atât de către contrapărțile nefinanciare, cât și de către cele financiare. Astfel de
acorduri reduc riscurile sistemice, mai ales pe piețele instrumentelor financiare derivate. Prin urmare, astfel de
acorduri ar putea fi exceptate de la restricțiile impuse de dreptul privind insolvența asupra contractelor în
derulare. În consecință, statelor membre ar trebui de asemenea să li se permită exceptarea, de la efectele
suspendării executărilor silite individuale, a acordurilor de compensare statutare, inclusiv a acordurilor de
compensare cu exigibilitate imediată care funcționează la momentul deschiderii procedurilor de insolvență. Cu
toate acestea, suma obținută din executarea acordurilor de compensare, inclusiv a acordurilor de compensare cu
exigibilitate imediată, ar trebui să facă obiectul executărilor silite individuale.
(95) Statele membre care sunt părți la Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile,
semnată la Cape Town la 16 noiembrie 2001 și la protocoalele la aceasta ar trebui să poată continua să își
îndeplinească obligațiile internaționale existente. Dispozițiile prezentei directive privind cadrele de restructurare
preventivă ar trebui să se aplice cu derogările necesare pentru a asigura punerea în aplicare a respectivelor
dispoziții fără a aduce atingere respectivei Convenții și a protocoalelor acesteia.
(96) Eficacitatea procesului de adoptare și de punere în aplicare a planului de restructurare nu ar trebui să fie
compromisă de dreptul privind societățile comerciale. Prin urmare, statele membre ar trebui să deroge de la
cerințele stabilite în Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului (21) referitor la obligațiile
de a convoca o adunare generală și de a acorda acționarilor existenți dreptul de preemțiune asupra acțiunilor
oferite în măsura și pe durata în care acest lucru este necesar pentru ca acționarii să nu contracareze eforturile de
restructurare abuzând de drepturile de care beneficiază în temeiul respectivei directive. De exemplu, statele
membre ar putea avea nevoie să deroge de la obligația de a convoca o adunare generală a acționarilor sau de la
termenele normale în situațiile în care conducerea trebuie să întreprindă de urgență acțiuni pentru a proteja
activele întreprinderii, de exemplu prin solicitarea unei suspendări a executărilor silite individuale și în cazul unei
pierderi semnificative și bruște de capital subscris și al unei probabilități de insolvență. S-ar putea impune
derogări de la dreptul privind societățile comerciale și în cazul în care planul de restructurare prevede emiterea
unor noi acțiuni care ar putea fi oferite prioritar creditorilor sub formă de conversie a creanțelor în acțiuni sau
reducerea cuantumului capitalului subscris în cazul unui transfer al unor părți ale întreprinderii. Astfel de
derogări ar trebui să fie limitate în timp în măsura în care statele membre consideră că acestea sunt necesare
pentru instituirea unui cadru pentru restructurarea preventivă. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să
deroge de la dreptul societăților comerciale, integral sau parțial, pentru o perioadă nedeterminată sau pentru
o perioadă limitată, dacă se asigură că cerințele din dreptul lor privind societățile comerciale nu compromit
eficacitatea procesului de restructurare sau dacă statele membre dispun de alte instrumente la dispoziție, la fel de
eficace, prin care se asigură că acționarii nu împiedică în mod nejustificat adoptarea sau punerea în aplicare
a unui plan de restructurare prin care s-ar restabili viabilitatea întreprinderii. În acest context, statele membre ar
trebui să acorde o atenție deosebită eficacității dispozițiilor referitoare la suspendarea executărilor silite
individuale și la confirmarea planului de restructurare, care nu ar trebui să fie afectate în mod nejustificat de
convocarea sau rezultatele adunărilor generale ale acționarilor. Prin urmare, Directiva (UE) 2017/1132 ar trebui
modificată în consecință. Statele membre ar trebui să beneficieze de o marjă de apreciere în ceea ce privește
stabilirea derogărilor necesare în contextul dreptului intern al societăților comerciale pentru a pune în aplicare
prezenta directivă în mod eficace și ar trebui, de asemenea, să poată dispune exceptări similare de la Directiva
(UE) 2017/1132 în cazul procedurilor de insolvență care nu fac obiectul prezentei directive, dar care permit
luarea unor măsuri de restructurare.
(97) În privința stabilirii unui formular de comunicare a datelor și a modificării ulterioare a acestuia, ar trebui
conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(98) Comisia ar trebui să realizeze un studiu pentru a evalua necesitatea prezentării de propuneri legislative privind
modul de abordare a insolvenței persoanelor care nu exercită activități comerciale, economice, meșteșugărești sau
profesionale și care, în calitate de consumatori, sunt incapabili, de bună credință, temporar sau permanent, să își
plătească datoriile la scadență. Acest studiu ar trebui să analizeze dacă accesul respectivelor persoane la bunuri și
servicii de bază trebuie menținut pentru a asigura faptul că aceste persoane beneficiază de condiții de trai decente.
(99) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind
documentele explicative (22), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor de
transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre
componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce
privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(21) Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților
comerciale (JO L 169, 30.6.2017, p. 46).
(22) JO C 369, 17.12.2011, p. 14.
(100) Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre deoarece
diferențele dintre cadrele naționale de restructurare și de insolvență ar continua să ridice obstacole în calea liberei
circulații a capitalurilor și a libertății de stabilire, dar acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta
poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din
Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la
articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(101) La 7 iunie 2017, Banca Centrală Europeană a emis un aviz (23),
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
TITLUL I
Articolul 1
(1) Prezenta directivă stabilește norme cu privire la:
(a) cadrele de restructurare preventivă la care pot recurge debitorii aflați în dificultate financiară atunci când există
o probabilitate de insolvență, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării viabilității debitorului;
(b) procedurile care conduc la remiterea datoriei angajate de întreprinzători insolvenți; și
(c) măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie.
(2) Prezenta directivă nu se aplică în cazul procedurilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol pentru
debitorii care sunt:
(a) întreprinderi de asigurare sau întreprinderi de reasigurare, astfel cum sunt definite la articolul 13 punctele 1 și 4 din
Directiva 2009/138/CE;
(b) instituții de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(c) firme de investiții sau organisme de plasament colectiv, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctele 2
și 7 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(d) contrapărți centrale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(e) depozitari centrali de titluri de valoare, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din
Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
(f) alte instituții financiare și entități enumerate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/59/UE;
(g) organisme publice constituite în temeiul dreptului intern; și
(h) persoane fizice care nu sunt întreprinzători.
(3) Statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al prezentei directive proceduri menționate la alineatul (1)
care privesc debitori care sunt entități financiare, altele decât cele menționate la alineatul (2), care prestează servicii
financiare care fac obiectul unor regimuri speciale în temeiul cărora autoritățile naționale de supraveghere sau de
rezoluție dispun de competențe ample de intervenție comparabile cu cele prevăzute de dreptul Uniunii și dreptul intern
în legătură cu entitățile financiare menționate la alineatul (2). Statele membre comunică Comisiei respectivele regimuri
speciale.
(4) Statele membre pot să extindă domeniul de aplicare al procedurilor menționate la alineatul (1) litera (b) pentru
a include în acesta persoanele fizice insolvente care nu sunt întreprinzători.
Statele membre pot limita aplicarea alineatului (1) litera (a) la persoanele juridice.
(23) JO C 236, 21.7.2017, p. 2.

(5) Statele membre pot prevedea că următoarele creanțe sunt excluse sau nu sunt afectate de cadrele de restructurare
preventivă menționate la alineatul (1) litera (a):
(a) creanțele prezente și viitoare ale actualilor sau foștilor lucrători;
(b) creanțele aferente obligațiilor de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de
alianță; sau
(c) creanțele care decurg din răspunderea delictuală a debitorului.
(6) Statele membre se asigură că cadrele de restructurare preventivă nu au niciun impact asupra drepturilor de pensie
ocupațională acumulate.
Articolul 2
Definiții
(1) În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1. „restructurare” înseamnă măsuri prin care se urmărește restructurarea activității debitorului care includ schimbarea
componenței, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor debitorului sau a oricărei alte părți a structurii
capitalului debitorului, cum ar fi vânzarea de active sau de părți din activitate și, în cazul în care este astfel prevăzut
în dreptul intern, vânzarea întreprinderii ca subansamblu funcțional, precum și eventualele modificări operaționale
necesare, sau o combinație a acestor elemente;
2. „părți afectate” înseamnă creditorii, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern, lucrătorii, sau clasele de
creditori și, dacă este cazul în temeiul dreptului intern, deținătorii de titluri de capital, ale căror creanțe, respectiv ale
căror interese sunt afectate în mod direct de un plan de restructurare;
3. „deținător de titluri de capital” înseamnă o persoană care are un interes sub formă de participație în capitalurile unui
debitor sau ale unei întreprinderi a debitorului, inclusiv un acționar, în măsura în care persoana respectivă nu este
un creditor;
4. „suspendare a executărilor silite individuale” înseamnă suspendarea temporară, acordată de o autoritate judiciară sau
administrativă sau aplicată prin efectul legii, a dreptului unui creditor de a executa silit o creanță față de un debitor
și, în cazul în care este astfel prevăzut de dreptul intern, față de un terț furnizor de garanții, în contextul unei
proceduri judiciare, administrative sau de altă natură, sau a dreptului de a sechestra sau a valorifica pe cale extraju
diciară activele sau întreprinderea debitorului;
5. „contract în derulare” înseamnă contractul dintre un debitor și unul sau mai mulți creditori în temeiul căruia părțile
au încă obligații de îndeplinit la data acordării sau aplicării suspendării executărilor silite individuale;
6. „criteriul respectării intereselor creditorilor” înseamnă un criteriu care este îndeplinit dacă niciun creditor disident nu
s-ar găsi printr-un plan de restructurare într-o situație mai puțin favorabilă decât dacă s-ar aplica ordinea normală
a priorităților de lichidare în temeiul dreptului intern, fie în caz de lichidare, indiferent dacă aceasta din urmă se
realizează prin vânzarea individuală a bunurilor ori prin vânzarea în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcțional,
fie în scenariul următoarei alternative optime, în cazul în care planul de restructurare nu ar fi confirmat;
7. „finanțare nouă” înseamnă orice asistență financiară nouă acordată de un creditor existent sau de un creditor nou în
vederea punerii în aplicare a unui plan de restructurare și inclusă în planul de restructurare respectiv;
8. „finanțare intermediară” înseamnă orice asistență financiară nouă, acordată de un creditor existent sau de un creditor
nou, care include cel puțin asistență financiară pe durata suspendării executărilor silite individuale, și care este
rezonabilă și imediat necesară pentru ca întreprinderea debitorului să poată funcționa în continuare sau pentru ca
valoarea respectivei întreprinderi să fie păstrată sau sporită;
9. „întreprinzător” înseamnă o persoană fizică care exercită o activitate comercială, economică, meșteșugărească sau
profesională;
10. „remitere completă de datorie” înseamnă că executarea silită a întreprinzătorilor pentru datoriile acestora care pot fi
remise restante este împiedicată sau că datoriile restante care pot fi remise ca atare sunt anulate, ca parte a unei
proceduri care ar putea include o valorificare a activelor sau un plan de rambursare sau ambele;
11. „plan de rambursare” înseamnă un program de plată către creditori a unor cuantumuri specifice, la anumite date, de
către un întreprinzător insolvent, sau un transfer periodic către creditori a unei anumite părți din venitul disponibil
al întreprinzătorului în cursul perioadei premergătoare remiterii de datorie;
12. „practician în domeniul restructurării” înseamnă orice persoană sau organism desemnat de către o autoritate
judiciară sau administrativă să îndeplinească, în special, una sau mai multe dintre următoarele sarcini:
(a) acordarea de asistență pentru debitor și creditori la întocmirea sau negocierea unui plan de restructurare;
(b) supravegherea activității debitorului în cursul negocierii unui plan de restructurare și raportarea către autoritatea
judiciară sau administrativă;
(c) preluarea parțială a controlului asupra activelor sau afacerilor debitorului în cursul negocierilor.
(2) În sensul prezentei directive, următorii termeni se înțeleg astfel cum sunt definiți în dreptul intern:
(a) insolvență;
(b) probabilitatea insolvenței;
(c) microîntreprinderile, întreprinderi mici și mijlocii („IMM-uri”).
Articolul 3
Avertizarea timpurie și accesul la informații
(1) Statele membre se asigură că debitorii au acces la unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie clare și
transparente care să permită detectarea circumstanțelor care ar putea da naștere probabilității insolvenței și care le pot
semnala acestora necesitatea de a acționa fără întârziere.
În sensul primului paragraf, statele membre pot utiliza tehnologii actualizate ale informației pentru notificări și pentru
comunicare.
(2) Printre instrumentele de avertizare timpurie se pot număra:
(a) mecanisme de alertă atunci când debitorul nu a efectuat anumite tipuri de plăți;
(b) servicii de consiliere furnizate de către organizații publice sau private;
(c) măsuri de stimulare, în temeiul dreptului intern, pentru părțile terțe care dețin informații relevante despre debitor,
cum ar fi contabilii, autoritățile fiscale și autoritățile de asigurări sociale, să semnaleze debitorului evoluțiile negative.
(3) Statele membre se asigură că debitorii și reprezentanții lucrătorilor au acces la informații relevante și actualizate
cu privire la disponibilitatea instrumentelor de avertizare timpurie precum și a procedurilor și a măsurilor privind
restructurarea și remiterea de datorie.
(4) Statele membre trebuie să asigure că informațiile cu privire la accesul la instrumente de avertizare timpurie sunt
disponibile online publicului și că, în special pentru IMM-uri, aceste informații sunt ușor de accesat și că sunt prezentate
într-un format ușor de utilizat.
(5) Statele membre pot oferi sprijin reprezentanților lucrătorilor în ceea ce privește evaluarea situației economice
a debitorului.
TITLUL II
CADRELE DE RESTRUCTURARE PREVENTIVĂ
CAPITOLUL 1
Disponibilitatea cadrelor de restructurare preventivă
Articolul 4
Disponibilitatea cadrelor de restructurare preventivă
(1) Statele membre se asigură, atunci când există o probabilitate de insolvență, că debitorii au acces la un cadru de
restructurare preventivă care le oferă posibilitatea de a se restructura, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării
viabilității lor, fără a aduce atingere altor soluții pentru evitarea insolvenței, protejând astfel locurile de muncă și
menținând activitatea economică.
(2) Statele membre pot prevedea ca debitorilor care au fost condamnați pentru încălcări grave ale obligațiilor
contabile sau de ținere a evidențelor contabile în temeiul dreptului intern să li se permită accesul la un cadru de restruc
turare preventivă numai după ce respectivii debitori au luat măsuri adecvate pentru remedierea aspectelor care au dus la
condamnare, astfel încât creditorilor să li se furnizeze informațiile necesare pentru a le permite să ia o decizie în cursul
negocierilor de restructurare.
(3) Statele membre pot menține sau introduce un test de viabilitate în dreptul intern, cu condiția ca acest test să aibă
scopul de excludere a debitorilor care nu au perspective de viabilitate și ca acesta să poată fi efectuat fără a aduce
prejudicii activelor debitorilor.
(4) Statele membre pot limita numărul de ori, într-o perioadă dată, în care un debitor poate avea acces la un cadru de
restructurare preventivă astfel cum este prevăzut în prezenta directivă.
(5) Cadrul de restructurare preventivă prevăzut în temeiul prezentei directive poate să constea în una sau mai multe
proceduri, măsuri sau dispoziții, dintre care unele pot avea loc pe cale extrajudiciară, fără a aduce atingere niciunui alt
cadru de restructurare prevăzut de dreptul intern.
Statele membre se asigură că un astfel de cadru de restructurare oferă într-un mod coerent debitorilor și părților afectate
drepturile și garanțiile prevăzute în prezentul titlu.
(6) Statele membre pot introduce dispoziții prin care implicarea autorităților judiciare sau administrative în cadre de
restructurare preventivă să fie limitată la cazurile în care această implicare este necesară și proporțională, asigurând în
același timp protejarea drepturilor tuturor părților afectate și părților interesate relevante.
(7) Cadrele de restructurare preventivă prevăzute în temeiul prezentei directive sunt disponibile la cererea debitorilor.
(8) Statele membre pot prevedea totodată ca, la cererea creditorilor și a reprezentaților lucrătorilor, cadrele de restruc
turare preventivă prevăzute în prezenta directivă să fie puse la dispoziție, cu condiția obținerii acordului debitorului.
Statele membre pot limita cerința privind obținerea acordului debitorului la cazurile în care debitorii sunt IMM-uri.
CAPITOLUL 2
Facilitarea negocierilor privind planurile de restructurare preventivă
Articolul 5
Debitorul în posesie
(1) Statele membre se asigură că debitorii care recurg la proceduri de restructurare preventivă își păstrează total, sau
cel puțin parțial, controlul asupra activelor lor și asupra activității lor curente.
(2) Acolo unde este necesar, numirea de către o autoritate judiciară sau administrativă a unui practician în domeniul
restructurării este decisă de la caz la caz, cu excepția anumitor circumstanțe în care statele membre pot prevedea
numirea obligatorie a unui astfel de practician în fiecare caz.
(3) Statele membre prevăd numirea unui practician în domeniul restructurării pentru a acorda debitorului și
creditorilor asistență în negocierea și elaborarea planului cel puțin în următoarele cazuri:
(a) atunci când o suspendare generală a executărilor silite individuale, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), este
acordată de către o autoritate judiciară sau administrativă, iar autoritatea judiciară sau administrativă decide că un
astfel de practician este necesar pentru protejarea interesului părților;
(b) atunci când planul de restructurare trebuie să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă prin
impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase, în conformitate cu
articolul 11; sau
(c) atunci când numirea respectivă este solicitată de debitor sau de o majoritate a creditorilor, cu condiția ca, în acest
ultim caz, costul practicianului să fie suportat de creditori.
Articolul 6
Suspendarea executărilor silite individuale
(1) Statele membre se asigură că debitorii pot beneficia de suspendarea executărilor silite individuale pentru a sprijini
negocierile asupra unui plan de restructurare dintr-un cadru de restructurare preventivă.
Statele membre pot să prevadă că autoritățile judiciare sau administrative pot refuza să acorde suspendarea executărilor
silite individuale în cazul în care o astfel de suspendare nu este necesară sau nu ar îndeplini obiectivul menționat la
primul paragraf.
(2) Fără a aduce atingere alineatelor (4) și (5), statele membre se asigură că suspendarea executărilor silite individuale
poate acoperi toate tipurile de creanțe, inclusiv creanțele garantate și creanțele privilegiate.
(3) Statele membre pot prevedea că o suspendare a executărilor silite individuale poate fi generală, adică aplicabilă
tuturor creditorilor, sau poate fi limitată, adică aplicabilă unuia sau mai multor creditori separați ori uneia sau mai
multor categorii separate de creditori.
În cazul unei suspendări limitate, suspendarea se aplică numai creditorilor care au fost informați, în conformitate cu
dreptul intern, cu privire la negocierile menționate la alineatul (1) asupra planului de restructurare sau cu privire la
suspendare.
(4) Statele membre pot exclude anumite creanțe sau categorii de creanțe din domeniul de aplicare al suspendării
executărilor silite individuale în circumstanțe bine definite, atunci când excluderea este justificată în mod corespunzător
și în cazul în care:
(a) executarea silită nu este de natură să pună în pericol restructurarea întreprinderii; sau
(b) suspendarea ar prejudicia în mod abuziv creditorii respectivelor creanțe.
(5) Alineatul (2) nu se aplică creanțelor lucrătorilor.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot aplica alineatul (2) creanțelor lucrătorilor dacă și în măsura în
care statele membre se asigură că plata acestor creanțe este garantată în cadrele de restructurare preventivă la un nivel de
protecție similar.
(6) Durata inițială a unei suspendări a executărilor silite individuale este limitată la maximum patru luni.
(7) În pofida alineatului (6), statele membre pot să permită autorităților judiciare sau administrative să prelungească
durata unei suspendări a executărilor silite individuale sau să dispună o nouă suspendare a acestora, la cererea
debitorului, a unui creditor sau, acolo unde este cazul, a unui practician în domeniul restructurării. Această prelungire
sau această nouă suspendare a executărilor silite individuale este acordată numai dacă există circumstanțe bine definite
care demonstrează că această prelungire sau această nouă suspendare este justificată în mod corespunzător, cum ar fi:
(a) s-au înregistrat progrese relevante în negocierile asupra planului de restructurare;
(b) prin continuarea suspendării executărilor silite individuale nu se prejudiciază în mod abuziv drepturile sau interesele
niciuneia dintre părțile afectate; sau
(c) procedurile de insolvență care s-ar putea solda cu lichidarea debitorului în temeiul dreptului intern nu au fost încă
deschise în ceea ce privește debitorul.
(8) Durata totală a suspendării executărilor silite individuale, cu tot cu prelungiri și reînnoiri, nu depășește
douăsprezece luni.
În cazul în care statele membre au ales să pună în aplicare prezenta directivă prin intermediul uneia sau mai multor
proceduri sau măsuri care nu îndeplinesc condițiile notificării în temeiul anexei A la Regulamentul (UE) 2015/848,
durata totală a suspendării în temeiul acestor proceduri este limitată la cel mult patru luni dacă centrul intereselor
principale ale debitorului a fost transferat din alt stat membru în perioada de trei luni anterioară depunerii unei cereri de
deschidere a procedurilor de restructurare preventivă.
(9) Statele membre se asigură că autoritățile judiciare sau administrative pot ridica o suspendare a executărilor silite
individuale în următoarele cazuri:
(a) suspendarea nu mai îndeplinește obiectivul de a sprijini negocierile privind planul de restructurare, de exemplu dacă
devine evident faptul că o proporție din creditorii care, în temeiul dreptului intern, ar putea împiedica adoptarea
planului de restructurare nu susțin continuarea negocierilor;
(b) la cererea debitorului sau a practicianului în domeniul restructurării;

(c) în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când unul sau mai mulți creditori ori una sau mai multe
clase de creditori sunt sau ar fi prejudiciate în mod injust de suspendarea executărilor silite individuale; sau
(d) în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când suspendarea are drept rezultat insolvența unui
creditor.
Statele membre pot limita competența, în temeiul primului paragraf, de a ridica suspendarea executărilor silite
individuale la situațiile în care creditorii nu au avut ocazia de a fi audiați înainte de intrarea în vigoare a suspendării ori
înainte ca autoritatea judiciară sau administrativă să acorde o prelungire a perioadei.
Statele membre pot să prevadă o perioadă minimă, care nu depășește perioada menționată la alineatul (6), în cursul
căreia o suspendare a executărilor silite individuale nu poate fi ridicată.
Articolul 7
Consecințele suspendării executărilor silite individuale
(1) În cazul în care în cursul perioadei de suspendare a executărilor silite individuale apare o obligație a debitorului,
prevăzută de dreptul intern, de a solicita deschiderea unor proceduri de insolvență care s-ar putea solda cu lichidarea
debitorului, această obligație se suspendă pe durata suspendării respective.
(2) Suspendarea executărilor silite individuale în conformitate cu articolul 6 înseamnă suspendarea, în perioada
respectivă, a deschiderii, la cererea unuia sau mai multor creditori, a unor proceduri de insolvență care ar putea conduce
la lichidarea debitorului.
(3) Statele membre pot să deroge de la alineatele (1) și (2) în situațiile în care un debitor nu are capacitatea de a-și
achita datoriile care ajung la scadență. În astfel de cazuri, statele membre se asigură că autoritatea judiciară sau adminis
trativă poate să decidă menținerea beneficiului suspendării executărilor silite individuale dacă, ținând seama de circum
stanțele cazului, deschiderea unor proceduri de insolvență care ar putea conduce la lichidarea debitorului nu ar fi în
interesul general al creditorilor.
(4) Statele membre prevăd norme care împiedică creditorii cărora li se aplică suspendarea de a refuza executarea unor
contracte în derulare esențiale, de a rezilia, de a executa în mod anticipat sau de a modifica în alt fel aceste contracte în
detrimentul debitorului, pentru datorii care au apărut înaintea suspendării, exclusiv în virtutea faptului că nu au fost
achitate de debitor. Contractele în derulare esențiale sunt considerate că înseamnă contracte în derulare care sunt
necesare pentru continuarea activității curente a întreprinderii, inclusiv contractele care privesc orice furnizare, a cărei
suspendare ar duce la oprirea activităților debitorului.
Primul paragraf nu exclude ca statele membre să ofere acestor creditori garanții adecvate în scopul de a preveni cauzarea
unui prejudiciu abuziv unor astfel de creditori ca urmare a respectivului paragraf.
Statele membre pot prevedea că prezentul alineat se aplică și unor contracte în derulare care nu sunt esențiale.
(5) Statele membre se asigură că creditorii nu au dreptul de a refuza executarea contractelor în derulare, nu reziliază,
nu execută în mod anticipat și nu modifică în alt fel aceste contracte în detrimentul debitorului, în virtutea unei clauze
contractuale care conține astfel de măsuri, numai pe motivul:
(a) unei cereri de deschidere a unei proceduri de restructurare preventivă;
(b) unei cereri de suspendare a executărilor silite individuale;
(c) deschiderii unei proceduri de restructurare preventivă; sau
(d) acordării unei suspendări a executărilor silite individuale ca atare.
(6) Statele membre pot să prevadă că o suspendare a executărilor silite individuale nu se aplică acordurilor de
compensare, inclusiv acordurilor de compensare cu exigibilitate imediată, de pe piețele financiare, piețele energiei și
piețele de mărfuri, chiar și în circumstanțe în care articolul 31 alineatul (1) nu se aplică, dacă aceste acorduri sunt
executorii în temeiul dreptului intern în materie de insolvență. Cu toate acestea, suspendarea se aplică în cazul executării
silite de către un creditor a unei creanțe față de un debitor care rezultă din aplicarea unui acord de compensare.
Primul paragraf nu se aplică în cazul contractelor de furnizare de bunuri, servicii sau energie necesare pentru
funcționarea întreprinderii debitorului, cu excepția cazului în care astfel de contracte iau forma unei poziții tranzac
ționate pe o bursă sau pe alte piețe, în așa fel încât să poată fi oricând înlocuită la valoarea curentă de piață.
(7) Statele membre se asigură că expirarea unei suspendări a executărilor silite individuale fără adoptarea unui plan de
restructurare nu duce în sine la deschiderea unei proceduri de insolvență care ar putea conduce la lichidarea debitorului,
cu excepția cazului în care celelalte condiții pentru această deschidere prevăzute de dreptul intern sunt îndeplinite.
CAPITOLUL 3
Planurile de restructurare
Articolul 8
Conținutul planurilor de restructurare
(1) Statele membre prevăd ca planurile de restructurare prezentate spre adoptare în conformitate cu articolul 9, sau
spre confirmare de către o autoritate judiciară sau administrativă în conformitate cu articolul 10, să conțină cel puțin
următoarele informații:
(a) identitatea debitorului;
(b) activele și pasivele debitorului în momentul prezentării planului de restructurare, inclusiv valoarea activelor,
o descriere a situației economice a debitorului și a poziției lucrătorilor, precum și o descriere a cauzelor și amplorii
dificultăților debitorului;
(c) părțile afectate, fie numite individual, fie descrise pe categorii de datorie în conformitate cu dreptul intern, precum și
creanțele sau interesele acestora care sunt acoperite de planul de restructurare;
(d) acolo unde este cazul, clasele în care au fost grupate părțile afectate în scopul adoptării planului de restructurare și
valorile respective ale creanțelor și intereselor din fiecare clasă;
(e) acolo unde este cazul, părțile, fie numite individual, fie descrise pe categorii de datorie în conformitate cu dreptul
intern, care nu sunt afectate de planul de restructurare, împreună cu o descriere a motivelor pentru care se propune
ca acestea să nu fie afectate;
(f) acolo unde este cazul, identitatea practicianului în domeniul restructurării;
(g) clauzele planului de restructurare, care cuprind, în special:
(i) eventualele măsuri de restructurare propuse, astfel cum sunt menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 1;
(ii) dacă este cazul, durata propusă a eventualelor măsuri de restructurare propuse;
(iii) modalitățile de informare și consultare a reprezentanților lucrătorilor în conformitate cu dreptul Uniunii și

dreptul național;
(iv) dacă este cazul, consecințele generale asupra ocupării forței de muncă, cum ar fi concedierile, acordurile de
șomaj parțial sau alte consecințe similare;
(v) fluxurile financiare estimate ale debitorului, dacă sunt prevăzute în dreptul intern; și
(vi) orice finanțare nouă prevăzută ca parte a planului de restructurare și motivele pentru care este necesară pentru
punerea în aplicare a acestui plan;
(h) o expunere de motive care explică de ce planul de restructurare are perspective rezonabile de a preveni insolvența
debitorului și de a asigura viabilitatea afacerii, inclusiv condițiile prealabile necesare pentru reușita planului. Statele
membre pot impune ca expunerea de motive să fie realizată sau validată fie de un expert extern, fie de practicianul
în domeniul restructurării în cazul în care a fost numit un astfel de practician.
(2) Statele membre pun la dispoziție online o listă de verificare cuprinzătoare pentru planurile de restructurare,
adaptată la nevoile IMM-urilor. Lista de verificare include orientări practice privind modul în care trebuie să fie elaborat
planul de restructurare în temeiul dreptului intern.
Lista de verificare se pune la dispoziție în limba sau limbile oficiale ale statului membru. Statele membre au în vedere
punerea la dispoziție a listei de verificare în cel puțin încă o limbă, mai ales într-o limbă utilizată în afacerile interna
ționale.
Articolul 9
Adoptarea planurilor de restructurare
(1) Statele membre se asigură că, indiferent cine solicită o procedură de restructurare preventivă în conformitate cu
articolul 4, debitorii au dreptul de a prezenta planuri de restructurare în vederea adoptării de către părțile afectate.
De asemenea, statele membre pot prevedea atât faptul că creditorii și practicienii din domeniul restructurării au dreptul
să prezinte planuri de restructurare, cât și condițiile în care aceștia pot face acest lucru.
(2) Statele membre se asigură că părțile afectate au dreptul de a vota asupra adoptării unui plan de restructurare.
Părțile care nu sunt afectate de un plan de restructurare nu au drept de vot în adoptarea respectivului plan.
(3) Prin excepție de la alineatul (2), statele membre pot exclude de la dreptul de a vota:
(a) deținătorii de titluri de capital;
(b) creditorii cu creanțe al căror rang în ordinea normală a priorităților de lichidare este inferior creanțelor creditorilor
negarantați obișnuiți; sau
(c) orice parte aferentă debitorului sau întreprinderii debitorului asociată cu un conflict de interese în dreptul intern.
(4) Statele membre se asigură că părțile afectate sunt tratate în clase separate care reflectă faptul că există
o comunitate de interese suficientă, bazată pe criterii verificabile, în conformitate cu dreptul intern. Cerința minimă este
ca creditorii creanțelor garantate și ai celor negarantate să fie tratați în clase separate atunci când se adoptă un plan de
restructurare.
Statele membre pot să prevadă, de asemenea, ca creanțele lucrătorilor să fie tratate într-o clasă separată proprie.
Statele membre pot prevedea că debitorii care sunt IMM-uri pot alege să nu trateze părțile afectate în clase separate.
Statele membre instituie măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că împărțirea în clase se realizează cu luarea în
considerare în mod special a protecției creditorilor vulnerabili, cum ar fi micii furnizori.
(5) Drepturile de vot și împărțirea în clase se examinează de către o autoritate judiciară sau administrativă în
momentul prezentării cererii de confirmare a planului de restructurare.
Statele membre pot impune ca autoritatea judiciară sau administrativă să examineze și să confirme drepturile de vot și
împărțirea în clase mai devreme decât se menționează la primul paragraf.
(6) Planul de restructurare este adoptat de părțile afectate dacă se obține majoritatea, ca cuantum al creanțelor și
intereselor părților respective, în fiecare clasă. Statele membre pot în plus să solicite să se obțină majoritatea, ca număr
al părților afectate, în fiecare clasă.
Statele membre stabilesc majoritățile necesare pentru adoptarea unui plan de restructurare. Majoritățile respective nu
sunt mai mari de 75 % din cuantumul creanțelor sau a dobânzilor, majorărilor ori penalităților din fiecare clasă sau,
acolo unde este cazul, din numărul părților afectate din fiecare clasă.
(7) În pofida alineatelor (2)-(6), statele membre pot prevedea că un vot formal privind adoptarea unui plan de restruc
turare poate fi înlocuit de un acord cu majoritatea necesară.
Articolul 10
Confirmarea planurilor de restructurare
(1) Statele membre se asigură că cel puțin următoarele planuri de restructurare sunt obligatorii pentru părți numai
dacă sunt confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă:
(a) planurile de restructurare care afectează creanțele sau interesele părților afectate disidente;
(b) planurile de restructurare care prevăd finanțare nouă;
(c) planurile de restructurare care implică pierderea a peste 25 % din forța de muncă, dacă o astfel de pierdere este
permisă în temeiul dreptului intern.
(2) Statele membre se asigură că condițiile în care planul de restructurare poate fi confirmat de către autoritatea
judiciară sau administrativă sunt precizate cu claritate și cuprind cel puțin următoarele:
(a) planul de restructurare a fost adoptat în conformitate cu articolul 9;
(b) creditorii cu o comunitate de interese suficientă din aceeași clasă sunt tratați în mod egal, și într-un mod
proporțional cu creanța lor;
(c) notificarea planului de restructurare tuturor părților afectate a fost făcută în conformitate cu dreptul intern;
(d) în cazul în care există creditori disidenți, planul de restructurare îndeplinește criteriul respectării intereselor
creditorilor;
(e) acolo unde este cazul, eventuala finanțare nouă este necesară pentru punerea în aplicare a planului de restructurare
și nu prejudiciază în mod abuziv interesele creditorilor.
Conformitatea cu litera (d) de la primul paragraf se verifică de către autoritatea judiciară sau administrativă doar în cazul
în care planul de restructurare este contestat pentru acest motiv.
(3) Statele membre se asigură că autoritățile judiciare sau administrative pot să refuze confirmarea planului de restruc
turare dacă acesta nu ar avea perspective rezonabile de prevenire a insolvenței debitorului sau de asigurare a viabilității
întreprinderii.
(4) Atunci când planul de restructurare trebuie să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă pentru
a deveni obligatoriu, statele membre se asigură că decizia aferentă se adoptă într-un mod eficient, în vederea unei tratări
cu celeritate a problemei.
Articolul 11
Impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase
(1) Statele membre se asigură că un plan de restructurare care nu este aprobat de părțile afectate, astfel cum este
prevăzut la articolul 9 alineatul (6), din toate clasele cu drept de vot poate fi confirmat de o autoritate judiciară sau
administrativă la propunerea unui debitor sau cu acordul debitorului și poate deveni obligatoriu pentru clasele disidente
cu drept de vot dacă planul de restructurare îndeplinește cel puțin următoarele condiții:
(a) respectă articolul 10 alineatele (2) și (3);
(b) a fost aprobat:
(i) de o majoritate a claselor de vot de părți afectate, cu condiția ca cel puțin una dintre aceste clase să fie o clasă de
creditori garantați sau să aibă rang prioritar față de clasa de creditori negarantați obișnuiți; sau, în caz contrar,
(ii) de cel puțin o clasă de vot de părți afectate sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, de părți
lezate cu drept de vot, alta decât o clasă de deținători de titluri de capital sau orice altă clasă care, în urma unei
evaluări a debitorului ca întreprindere în activitate, nu ar primi nicio plată sau nu ar păstra niciun interes sau
pentru care, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, care se poate considera în mod rezonabil că
nu beneficiază de nicio plată sau nu păstrează niciun interes dacă s-ar aplica ordinea normală a priorităților de
lichidare în temeiul dreptului intern;
(c) asigură faptul că clasele de vot disidente de creditori afectați sunt tratate cel puțin la fel de favorabil ca orice altă
clasă de același rang și mai favorabil decât orice clasă de rang inferior; și
(d) nicio clasă de părți afectate nu poate primi sau păstra, în cadrul planului de restructurare, mai mult decât cuantumul
total al creanțelor sau intereselor sale.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot limita cerința privind obținerea acordului debitorului la cazurile
în care debitorii sunt IMM-uri.
Statele membre pot mări numărul minim de clase de părți afectate sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul
intern, de părți lezate care este necesar pentru aprobarea planului, astfel cum se prevede la litera (b) punctul (ii) de la
primul paragraf;
(2) Prin derogare de la alineatul (1) litera (c), statele membre pot prevedea că creanțele creditorilor afectați dintr-o
clasă de vot disidentă sunt satisfăcute integral prin mijloace identice sau echivalente în cazul în care o clasă de rang
inferior beneficiază de o plată sau păstrează un interes în cadrul planului de restructurare,
Statele membre pot menține sau introduce dispoziții de derogare de la primul paragraf atunci când acestea sunt necesare
pentru realizarea obiectivelor planului de restructurare, iar planul de restructurare nu prejudiciază în mod injust
drepturile sau interesele niciuneia dintre părțile afectate.
Articolul 12
Deținătorii de titluri de capital
(1) În cazul în care statele membre exclud deținătorii de titluri de capital de la aplicarea articolelor 9-11, acestea se
asigură prin alte mijloace că respectivii deținători de titluri de capital nu au dreptul să împiedice în mod nejustificat sau
să creeze obstacole în calea adoptării și confirmării unui plan de restructurare.
(2) De asemenea, statele membre se asigură că deținătorii de titluri de capital nu au dreptul să împiedice în mod
nejustificat sau să creeze obstacole în calea punerii în aplicare a unui plan de restructurare.
(3) Statele membre pot adapta sensul expresiei „a împiedica în mod nejustificat sau a crea obstacole” menționată în
prezentul articol pentru a ține seama, printre altele: de apartenența debitorului la categoria IMM-urilor sau la cea
a întreprinderilor mari; de posibilitatea ca măsurile de restructurare propuse să aducă atingere drepturilor deținătorilor
de titluri de capital; de tipul de deținător de titluri de capital; de calitatea de persoană juridică sau de persoană fizică
a debitorului; sau de răspunderea limitată sau nelimitată a partenerilor dintr-o societate.
Articolul 13
Lucrătorii
(1) Statele membre se asigură că drepturile individuale și colective ale lucrătorilor, în temeiul dreptului Uniunii și al
dreptului intern în domeniul muncii, cum ar fi următoarele, nu sunt afectate de cadrul de restructurare preventivă:
(a) dreptul la negocieri și la acțiuni sindicale colective; și
(b) dreptul la informare și la consultare în conformitate cu Directiva 2002/14/CE și cu Directiva 2009/38/CE, în special:
(i) informarea reprezentanților lucrătorilor cu privire la evoluția recentă și la cea preconizată a activităților și
a situației economice ale întreprinderii sau ale unității, permițându-le să comunice debitorului preocupările în
legătură cu situația întreprinderii și cu necesitatea de a se avea în vedere mecanisme de restructurare;
(ii) informarea reprezentanților lucrătorilor cu privire la orice procedură de restructurare preventivă care ar putea
avea un impact asupra ocupării forței de muncă, cum ar fi asupra capacității lucrătorilor de a-și recupera
salariile și orice plăți viitoare, inclusiv pensiile ocupaționale;
(iii) informarea și consultarea reprezentanților lucrătorilor cu privire la planurile de restructurare înainte ca acestea
să fie prezentate spre adoptare în conformitate cu articolul 9 sau spre confirmare de către o autoritate judiciară
sau administrativă în conformitate cu articolul 10;
(c) drepturile garantate de Directivele 98/59/CE, 2001/23/CE și 2008/94/CE.
(2) În cazul în care planul de restructurare include măsuri care duc la schimbări în cadrul organizării muncii sau al
relațiilor contractuale cu lucrătorii, aceste măsuri sunt aprobate de către lucrătorii respectivi în cazurile în care dreptul
intern sau contractele colective prevăd o astfel de aprobare.
Articolul 14
Determinarea valorii de către autoritatea judiciară sau administrativă
(1) Autoritatea judiciară sau administrativă ia o decizie cu privire la determinarea valorii întreprinderii debitorului
numai în cazul în care planul de restructurare este contestat de o parte afectată disidentă din motive legate de:
(a) o presupusă încălcare a criteriului respectării intereselor creditorilor, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) punctul 6;
sau
(b) o presupusă încălcare a condițiilor pentru impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din
mai multe clase, prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (b) punctul (ii).
(2) Statele membre se asigură că, în scopul luării unei decizii privind o determinare a valorii în conformitate cu
alineatul (1), autoritățile judiciare sau administrative pot numi sau audia experți calificați în mod corespunzător.
(3) În scopurile alineatului (1), statele membre se asigură că o parte afectată disidentă poate depune o contestație la
autoritatea judiciară sau administrativă sesizată cu cererea de confirmare a planului de restructurare.
Statele membre pot prevedea posibilitatea depunerii unei astfel de contestații în contextul unei căi de atac introduse
împotriva unei decizii privind confirmarea unui plan de restructurare.
Articolul 15
Efectele planurilor de restructurare
(1) Statele membre se asigură că planurile de restructurare confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă sunt
obligatorii pentru toate părțile afectate numite sau descrise în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) litera (c).
(2) Statele membre se asigură că creditorii care nu sunt implicați în adoptarea planului de restructurare în temeiul
dreptului intern nu sunt afectați de acest plan.
Articolul 16
Căile de atac
(1) Statele membre se asigură că orice cale de atac prevăzută de dreptul intern împotriva unei decizii de confirmare
sau de respingere a planului de restructurare luată de o autoritate judiciară este introdusă la o autoritate judiciară
superioară.
Statele membre se asigură că o cale de atac împotriva unei decizii de confirmare sau de respingere a planului de restruc
turare luată de o autoritate administrativă este introdusă la o autoritate judiciară.
(2) Căile de atac se soluționează într-un mod eficient, în vederea unei tratări cu celeritate.
(3) Căile de atac introduse împotriva deciziei de confirmare a unui plan de restructurare nu au efecte suspensive
asupra executării planului respectiv.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot dispune ca autoritățile judiciare să aibă posibilitatea de
a suspenda executarea planului de restructurare sau a unor părți ale acestuia acolo unde este necesar și oportun pentru
a garanta interesele unei părți.
(4) Statele membre se asigură că, atunci când admite o cale de atac introdusă în temeiul alineatului (3), autoritatea
judiciară poate:
(a) să respingă planul de restructurare; sau
(b) să confirme planul de restructurare fie cu modificări, în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, fie fără
modificări.
Statele membre pot prevedea că, în cazurile în care un plan este confirmat în conformitate cu primul paragraf litera (b),
se acordă compensație oricărei părți care a suferit pierderi bănești și a cărei cale de atac este admisă.
CAPITOLUL 4
Protecția finanțării noi, a finanțării intermediare și a altor tranzacții legate de restructurare
Articolul 17
Protecția finanțării noi și a finanțării intermediare
(1) Statele membre se asigură că finanțarea nouă și finanțarea intermediară sunt protejate în mod adecvat. Ca nivel
minim de protecție, în cazul insolvenței ulterioare a debitorului:
(a) finanțarea nouă și finanțarea intermediară nu sunt declarate nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită; iar
(b) persoanele care oferă astfel de finanțări nu își atrag răspunderea civilă, administrativă sau penală, pe motivul că
o astfel de finanțare este în detrimentul masei credale, cu excepția cazului în care sunt prezente alte motive
suplimentare prevăzute de dreptul intern.
(2) Statele membre pot prevedea că alineatul (1) se aplică numai finanțării noi dacă planul de restructurare a fost
confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă, precum și finanțării intermediare care a făcut obiectul unui
control ex ante.
(3) Statele membre pot exclude de la aplicarea alineatului (1) finanțarea intermediară oferită după ce debitorul a intrat
în incapacitate de plată a datoriilor sale care ajung la scadență.
(4) Statele membre pot prevedea că persoanele care oferă finanțare nouă sau intermediară au dreptul ca, în contextul
unor proceduri de insolvență ulterioare, să aibă prioritate la plată față de alți creditori care ar avea, altfel, creanțe
superioare sau egale.
Articolul 18
Protecția altor tranzacții legate de restructurare
(1) Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre se asigură că, în cazul insolvenței ulterioare a unui debitor,
tranzacțiile care sunt rezonabile și imediat necesare pentru negocierea unui plan de restructurare nu sunt declarate nule,
anulabile sau exceptate de la executarea silită pe motivul că astfel de tranzacții sunt în detrimentul masei credale, cu
excepția cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern.
(2) Statele membre pot prevedea că alineatul (1) se aplică numai în cazul în care planul este confirmat de o autoritate
judiciară sau administrativă sau în care astfel de tranzacții au făcut obiectul unui control ex ante.
(3) Statele membre pot exclude de la aplicarea alineatului (1) tranzacțiile care au loc după ce debitorul a intrat în
incapacitate de plată a datoriilor sale care ajung la scadență.
(4) Tranzacțiile la care se referă alineatul (1) includ cel puțin:
(a) plata unor taxe și costuri pentru negocierea, adoptarea sau confirmarea unui plan de restructurare;
(b) plata unor taxe și costuri pentru consultanța profesională solicitată în legătură strânsă cu restructurarea;
(c) plata salariilor lucrătorilor pentru munca deja prestată, fără a aduce atingere altor forme de protecție prevăzute în
dreptul Uniunii sau în dreptul intern;
(d) orice plăți și viramente efectuate în cursul normal al activității, în afara celor menționate la literele (a)-(c).
(5) Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre se asigură că, în cazul insolvenței ulterioare a debitorului,
tranzacții care sunt rezonabile și imediat necesare pentru punerea în aplicare a unui plan de restructurare și care sunt
efectuate în conformitate cu planul de restructurare confirmat de către o autoritate judiciară sau administrativă nu sunt
declarate nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită pe motivul că astfel de tranzacții sunt în detrimentul masei
credale, cu excepția cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern.
CAPITOLUL 5
Atribuțiile directorilor
Articolul 19
Atribuțiile directorilor în situațiile în care există o probabilitate de insolvență
Statele membre se asigură că, atunci când există o probabilitate de insolvență, directorii au în vedere cel puțin
următoarele:
(a) interesele creditorilor, ale deținătorilor de titluri de capital și ale altor părți interesate;
(b) necesitatea de a lua măsuri pentru evitarea insolvenței; și
(c) necesitatea de a evita adoptarea, cu intenție sau din gravă neglijență, a unei conduite care amenință viabilitatea
întreprinderii.
TITLUL III
REMITEREA DE DATORIE ȘI DECĂDERILE
Articolul 20
Accesul la remiterea de datorie
(1) Statele membre se asigură că întreprinzătorii insolvenți au acces la cel puțin o procedură care poate să conducă la
o remitere completă de datorie în conformitate cu prezenta directivă.
Statele membre pot solicita ca activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională de care se leagă
datoriile unui întreprinzător insolvent să înceteze.
(2) Statele membre în care remiterea completă de datorie este condiționată de o rambursare parțială a datoriei de
către întreprinzător se asigură că obligația de rambursare aferentă se bazează pe situația specifică a întreprinzătorului și,
în special, că ea este proporțională cu venitul și activele urmăribile sau disponibile ale întreprinzătorului în perioada
premergătoare remiterii de datorie și că ține seama de interesul echitabil al creditorilor.
(3) Statele membre se asigură că întreprinzătorii care au obținut o remitere a datoriilor lor pot beneficia de cadrele
naționale existente de sprijin în afaceri pentru întreprinzători inclusiv de acces la informații relevante și actualizate cu
privire la aceste cadre.
Articolul 21
Perioada premergătoare remiterii de datorie
(1) Statele membre se asigură că perioada după care datoria întreprinzătorilor insolvenți poate fi remisă integral nu
este mai mare de trei ani și începe cel târziu la data:
(a) deciziei luate de o autoritate judiciară sau administrativă pentru a confirma planul sau demararea punerii în aplicare
a planului, în cazul unei proceduri care include un plan de rambursare; sau
(b) deciziei luate de autoritatea judiciară sau administrativă de a deschide procedura sau a stabilirii masei bunurilor
întreprinzătorului care face obiectul insolvenței, în cazul oricărei alte proceduri.
(2) Statele membre se asigură că datoria întreprinzătorilor insolvenți care și-au respectat obligațiile, în cazul în care
există astfel de obligații în temeiul dreptului intern, este remisă la expirarea perioadei premergătoare remiterii fără a fi
nevoie să se solicite unei autorități judiciare sau administrative deschiderea unei proceduri suplimentare față de cele
menționate la alineatul (1).
Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre pot să mențină sau să introducă dispoziții care să permită
autorității judiciare sau administrative să verifice dacă întreprinzătorii și-au îndeplinit obligațiile pentru a obține
remiterea de datorie.
(3) Statele membre pot să prevadă că o remitere completă de datorie nu împiedică continuarea unei proceduri de
insolvență care implică valorificarea și distribuirea activelor unui întreprinzător care făceau parte din masa bunurilor
întreprinzătorului respectiv care face obiectul insolvenței la data expirării perioadei premergătoare remiterii.
Articolul 22
Termenul de decădere
(1) Statele membre se asigură că, atunci când un întreprinzător insolvent obține remiterea de datorie în conformitate
cu prezenta directivă, orice decădere din dreptul de a demara sau de a exercita o activitate comercială, economică,
meșteșugărească sau profesională exclusiv pe motivul că întreprinzătorul este insolvent încetează să producă efecte cel
mai târziu la sfârșitul perioadei premergătoare remiterii de datorie.
(2) Statele membre se asigură că, după expirarea perioadei premergătoare remiterii de datorie, decăderile menționate
la alineatul (1) din prezentul articol încetează să producă efecte fără a fi nevoie să i se solicite unei autorități judiciare sau
administrative să deschidă o procedură suplimentară față de cele menționate la articolul 21 alineatul (1).
Articolul 23
Derogări
(1) Prin derogare de la articolele 20-22, statele membre mențin sau introduc dispoziții prin care accesul la remiterea
de datorie este refuzat sau restricționat, prin care este revocat beneficiul remiterii sau prin care sunt prevăzute termene
mai lungi pentru obținerea remiterii complete de datorie sau termene de decădere mai lungi în cazul în care întreprin
zătorul insolvent a acționat în mod necinstit sau cu rea-credință, în temeiul dreptului intern, față de creditori sau alte
părți interesate în momentul îndatorării, în timpul procedurii de insolvență sau în timpul achitării datoriei, fără a se
aduce atingere normelor naționale privind sarcina probei.
(2) Prin derogare de la articolele 20-22, statele membre pot să mențină sau să introducă dispoziții prin care accesul la
remiterea de datorie este refuzat sau restricționat, prin care este revocat beneficiul remiterii sau prin care sunt prevăzute
termene mai lungi pentru obținerea remiterii complete de datorie sau termene de decădere mai lungi dacă există
anumite circumstanțe bine definite și dacă astfel de derogări sunt justificate în mod corespunzător, cum ar fi în cazul în
care:
(a) întreprinzătorul insolvent a încălcat în mod substanțial obligațiile prevăzute într-un plan de rambursare sau orice
altă obligație legală care vizează protejarea intereselor creditorilor, inclusiv obligația de a maximiza randamentele
pentru creditori;
(b) întreprinzătorul insolvent nu a respectat obligațiile de informare sau de cooperare în temeiul dreptului Uniunii sau al
dreptului intern;
(c) există cereri abuzive de remitere de datorie;
(d) există o cerere succesivă de remitere într-un anumit termen de la data la care întreprinzătorului insolvent i s-a
acordat o remitere completă de datorie sau i s-a refuzat o remitere completă de datorie ca urmare a unei încălcări
grave a obligațiilor de informare sau de cooperare;
(e) costul procedurii care conduce la remiterea de datorie nu este acoperit; sau
(f) este necesară o derogare pentru a garanta echilibrul între drepturile debitorului și drepturile unuia sau mai multor
creditori.
(3) Prin derogare de la articolul 21, statele membre pot să prevadă ca perioadele premergătoare remiterii de datorie să
fie mai lungi în cazurile în care:
(a) o autoritate judiciară sau administrativă aprobă sau dispune măsuri pentru a proteja reședința principală a întreprin
zătorului insolvent și, după caz, a familiei acestuia sau activele esențiale pentru continuarea activității comerciale,
economice, meșteșugărești sau profesionale a întreprinzătorului; sau
(b) reședința principală a întreprinzătorului insolvent și, după caz, a familiei acestuia, nu este valorificată.
(4) Statele membre pot exclude categorii specifice de datorii de la remiterea de datorie sau pot restricționa accesul la
remiterea de datorie sau pot stabili o perioadă mai lungă premergătoare remiterii de datorie în cazul în care astfel de
excluderi, restricții sau prelungiri de perioadă sunt justificate în mod corespunzător, cum ar fi pentru:
(a) datoriile garantate;
(b) datoriile care decurg din sau sunt legate de sancțiuni penale;
(c) datoriile care decurg din răspunderea delictuală;
(d) datoriile aferente obligațiilor de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de
alianță;
(e) datoriile angajate după solicitarea sau deschiderea procedurii care conduce la remiterea de datorie; și
(f) datoriile care decurg din obligația de a plăti costul procedurii care conduce la remiterea de datorie.
(5) Prin derogare de la articolul 22, statele membre pot să prevadă termene de decădere mai lungi sau nedeterminate
în cazul în care întreprinzătorul insolvent este membru al unei profesii:
(a) căreia i se aplică norme etice specifice sau norme specifice privind reputația sau expertiza, iar întreprinzătorul
a încălcat aceste norme; sau
(b) care constă în gestionarea proprietății altor persoane.

Primul paragraf se aplică de asemenea în cazul în care un întreprinzător insolvent solicită acces la o profesie astfel cum
este menționată la litera (a) sau (b) de la respectivul paragraf.
(6) Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de drept intern privind interdicțiile dispuse de o autoritate judiciară
sau administrativă, altele decât cele menționate la articolul 22.
Articolul 24
Consolidarea procedurilor referitoare la datoriile profesionale și personale
(1) Statele membre se asigură că, în cazul în care un întreprinzător insolvent are atât datorii profesionale angajate în
cursul activității sale comerciale, economice, meșteșugărești sau profesionale, cât și datorii personale angajate în afara
activităților respective, care nu pot fi separate într-un mod rezonabil, astfel de datorii, dacă pot fi remise, sunt tratate în
cadrul unei singure proceduri în scopul obținerii unei remiteri complete de datorie.
(2) Statele membre pot prevedea că, în cazul în care datoriile profesionale și datoriile personale pot fi separate,
acestea sunt tratate, în scopul obținerii unei remiteri complete de datorie, fie în cadrul unor proceduri distincte, dar
coordonate, fie în cadrul aceleiași proceduri.
TITLUL IV
MĂSURI DE SPORIRE A EFICIENȚEI PROCEDURILOR DE RESTRUCTURARE, DE INSOLVENȚĂ ȘI DE

REMITERE DE DATORIE
Articolul 25
Autoritățile judiciare și administrative
Fără a aduce atingere independenței judiciare și eventualelor diferențe de organizare a sistemelor judiciare din Uniune,
statele membre se asigură că:
(a) membrii autorităților judiciare și administrative care se ocupă de procedurile de restructurare, de insolvență și de
remitere de datorie beneficiază de formare adecvată și dispun de cunoștințele de specialitate necesare pentru
îndeplinirea responsabilităților ce le revin; și
(b) procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie sunt abordate în mod eficient, în vederea
derulării cu celeritate a procedurilor.
Articolul 26
Practicienii implicați în procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie
(1) Statele membre se asigură că:
(a) practicienii numiți de o autoritate judiciară sau administrativă pentru a se ocupa de procedurile de restructurare, de
insolvență și de remitere de datorie („practicienii”) beneficiază de formare adecvată și dispun de cunoștințele de
specialitate necesare pentru îndeplinirea responsabilităților care le revin;
(b) condițiile de eligibilitate, precum și procesul de numire, revocare și demisie a practicienilor sunt clare, transparente și
echitabile;
(c) la numirea unui practician care să se ocupe de un caz anume, inclusiv de cazurile care comportă elemente transfron
taliere, se ține seama în mod corespunzător de experiența și de cunoștințele de specialitate ale practicianului, și de
caracteristicile specifice ale cazului; și
(d) pentru a se evita orice conflict de interese, debitorii și creditorii au posibilitatea fie de a se opune selecției sau
numirii unui practician, fie de a solicita înlocuirea practicianului.
(2) Comisia facilitează schimbul de bune practici între statele membre în vederea îmbunătățirii calității formării în
întreaga Uniune, inclusiv prin intermediul schimbului de experiență și de instrumente de consolidare a capacităților.
Articolul 27
Supravegherea și remunerarea practicienilor
(1) Statele membre instituie mecanisme corespunzătoare de supraveghere și de reglementare pentru a se asigura că
activitatea practicienilor este supravegheată în mod eficace, cu scopul de a se garanta că serviciile lor sunt prestate cu
eficacitate și competență și că sunt furnizate în mod imparțial și independent în raport cu părțile implicate. Mecanismele
respective includ, de asemenea, măsuri vizând răspunderea practicienilor care nu și-au îndeplinit atribuțiile.
(2) Statele membre se asigură că informațiile cu privire la autoritățile sau organismele care exercită supravegherea
asupra practicienilor sunt publice.
(3) Statele membre pot încuraja elaborarea unor coduri de conduită pentru practicieni și respectarea lor de către
aceștia.
(4) Statele membre se asigură că remunerarea practicienilor este reglementată prin norme care sunt conforme cu
obiectivul unei finalizări eficiente a procedurilor.
Statele membre se asigură că există proceduri corespunzătoare pentru soluționarea eventualelor litigii legate de
remunerare.
Articolul 28
Utilizarea mijloacelor electronice de comunicare
Statele membre se asigură că, în cadrul procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, părțile la
procedură, practicianul și autoritatea judiciară ori administrativă pot efectua pe cale electronică, inclusiv în situații
transfrontaliere, cel puțin următoarele acțiuni:
(a) declararea creanțelor;
(b) depunerea planurilor de restructurare sau de rambursare;
(c) comunicările către creditori;
(d) depunerea de contestații și formularea unor căi de atac.
TITLUL V
MONITORIZAREA PROCEDURILOR DE RESTRUCTURARE, DE INSOLVENȚĂ ȘI DE REMITERE DE

DATORIE
Articolul 29
Culegerea datelor
(1) Anual, statele membre culeg și compilează, la nivel național, date despre procedurile de restructurare, de
insolvență și de remitere de datorie, defalcate pe fiecare tip de procedură, acoperind cel puțin următoarele elemente:
(a) numărul de proceduri care au fost solicitate sau deschise, dacă o asemenea deschidere este prevăzută de dreptul
intern, și al procedurilor care sunt în curs de desfășurare sau care au fost închise;
(b) durata medie a procedurilor, de la data depunerii cererii sau de la deschiderea acestora, dacă o asemenea deschidere
este prevăzută de dreptul intern, până la închiderea acestora;
(c) numărul de proceduri, altele decât cele solicitate în temeiul literei (d), defalcate pe tipuri de rezultate;
(d) numărul solicitărilor de proceduri de restructurare care au fost declarate inadmisibile, au fost respinse sau au fost
retrase înainte de a fi deschise.
(2) Anual, statele membre culeg și compilează, la nivel național, date despre numărul de debitori care au făcut
obiectul unor proceduri de restructurare sau de insolvență și care, în perioada de trei ani premergătoare depunerii cererii
sau deschiderii unor astfel de proceduri, dacă o asemenea deschidere este prevăzută de dreptul intern, au avut un plan de
restructurare confirmat în cadrul unei proceduri anterioare de restructurare în aplicarea titlului II.
(3) Statele membre pot culege și compila anual, la nivel național, date privind:
(a) costul mediu al fiecărui tip de procedură;
(b) ratele medii de recuperare pentru creditorii garantați și negarantați și, după caz, separat pentru alte tipuri de
creditori;
(c) numărul de întreprinzători care, după ce au trecut printr-o procedură în conformitate cu articolul 1 alineatul (1)
litera (b), și-au lansat o nouă afacere;
(d) numărul de cazuri de pierdere a locului de muncă legate de procedurile de restructurare și de insolvență.
(4) Statele membre prezintă defalcat datele menționate la alineatul (1) literele (a)-(c) și, după caz și atunci când sunt
disponibile, datele menționate la alineatul (3), pe următoarele categorii:
(a) dimensiunea debitorilor care nu sunt persoane fizice;
(b) statutul de persoană fizică sau de persoană juridică al debitorilor care fac obiectul unor proceduri de restructurare
sau de insolvență; și
(c) destinatarii procedurilor care conduc la o remitere de datorie, și anume numai întreprinzătorii sau toate persoanele
fizice.
(5) Statele membre pot culege și compila datele menționate la alineatele (1)-(4) prin intermediul unei tehnici de
eșantionare care să garanteze că eșantioanele sunt reprezentative sub aspectul mărimii și diversității.
(6) Statele membre culeg și compilează datele menționate la alineatele (1), (2), (4) și, după caz, (3), pentru ani calenda
ristici compleți care se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, începând cu primul an calendaristic complet care
urmează după data aplicării actelor de punere în aplicare menționate la alineatul (7). Datele respective se comunică anual
Comisiei, cu ajutorul unui formular standard de comunicare a datelor, până la data de 31 decembrie a anului calenda
ristic care urmează anului pentru care se culeg datele.
(7) Comisia stabilește formularul de comunicare menționat la alineatul (6) de la prezentul articol prin intermediul
unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 30 alineatul (2).
(8) Comisia publică pe site-ul său web, într-un mod accesibil și ușor de utilizat, datele comunicate în conformitate cu
alineatul (6).
Articolul 30
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE)
nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică
articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
TITLUL VI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 31
Relația cu alte acte și instrumente internaționale
(1) Următoarele acte se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor prezentei directive:
(a) Directiva 98/26/CE;
(b) Directiva 2002/47/CE și
(c) Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(2) Prezenta directivă nu aduce atingere cerințelor în materie de protejare a fondurilor aplicabile instituțiilor de plată
prevăzute în Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (24) și nici celor aplicabile instituțiilor
emitente de monedă electronică prevăzute în Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (25).
(3) Prezenta directivă nu aduce atingere punerii în aplicare a Convenției privind garanțiile internaționale în materie de
echipamente mobile și Protocolului la aceasta privind aspecte specifice referitoare la echipamentele aeronavelor, semnate
la Cape Town la 16 noiembrie 2001, la care anumite statele membre sunt părți la data adoptării prezentei directive.
Articolul 32
Modificarea Directivei (UE) 2017/1132
La articolul 84 din Directiva (UE) 2017/1132, se adaugă următorul alineat:
„(4) Statele membre derogă de la articolul 58 alineatul (1), articolul 68, articolul 72, articolul 73, și articolul 74,
articolul 79 alineatul (1) litera (b), articolul 80 alineatul (1) și articolul 81 în măsura și pe durata în care acest lucru
este necesar pentru instituirea cadrului de restructurare preventivă prevăzut în Directiva (UE) 2019/1023
a Parlamentului European și a Consiliului (*).
Primul paragraf nu aduce atingere principiului egalității de tratament al acționarilor.

(*) Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de
restructurare preventivă, remiterea de datorie și interdicțiile, precum și măsurile de sporire a eficienței
procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE)
2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența) (JO L 172, 26.6.2019, p. 18).”
Articolul 33
Clauza de revizuire
Cel târziu până la 17 iulie 2026 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și
Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea și impactul prezentei directive, inclusiv privind
aplicarea regulilor de împărțire în clase și de votare în cazul creditorilor vulnerabili, cum ar fi lucrătorii. Pe baza acestei
evaluări, Comisia prezintă, dacă este cazul, o propunere legislativă, având în vedere măsuri suplimentare pentru
consolidarea și armonizarea cadrului juridic în materie de restructurare, insolvență și remitere de datorie.
Articolul 34
Transpunerea
(1) Statele membre adoptă și publică, până la 17 iulie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare
pentru a se conforma prezentei directive, cu excepția dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 literele
(a), (b) și (c), care se adoptă și se publică până la 17 iulie 2024, și a dispozițiilor necesare pentru a se conforma
articolului 28 litera (d), care se adoptă și se publică până la 17 iulie 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei
textul dispozițiilor respective.
Statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive
începând cu 17 iulie 2021, cu excepția dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 literele (a), (b) și (c),
care se aplică începând cu 17 iulie 2024, și a dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 litera (d), care se
aplică începând cu 17 iulie 2026.
(24) Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței
interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare
a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35).
25
( ) Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și
supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și
2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7).
(2) Prin derogare de la alineatul (1), statele membre care se confruntă cu dificultăți deosebite în punerea în aplicare
a prezentei directive pot beneficia de o prelungire de cel mult un an a perioadei de punere în aplicare prevăzute la
alineatul (1). Statele membre informează Comisia cu privire la necesitatea de a utiliza această posibilitate de prelungire
a perioadei de punere în aplicare până la 17 ianuarie 2021.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le
adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 35
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 36
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2019.

A. TAJANI G. CIAMBA
DIRECTIVA (UE) 2019/1024 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 20 iunie 2019
privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public
(reformare)
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
după consultarea Comitetului Regiunilor,
întrucât:
(1) Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a fost modificată în mod substanțial. Întrucât
se impun noi modificări, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivei directive.
(2) În temeiul articolului 13 din Directiva 2003/98/CE și după cinci ani de la adoptarea Directivei 2013/37/UE
a Parlamentului European și a Consiliului (4), care a modificat Directiva 2003/98/CE, Comisia a evaluat și
a revizuit, după consultarea părților interesate relevante, funcționarea Directivei 2003/98/CE în cadrul
programului privind o reglementare adecvată și funcțională.
(3) În urma consultării părților interesate și având în vedere rezultatul evaluării impactului, Comisia a considerat că
sunt necesare măsuri la nivelul Uniunii pentru a aborda obstacolele existente și obstacolele emergente din calea
unui reutilizări pe scară largă a informațiilor din sectorul public și a celor care beneficiază de finanțare publică în
întreaga Uniune, pentru a actualiza cadrul legislativ astfel încât să reflecte progresele din domeniul tehnologiilor
digitale și pentru a stimula în continuare inovarea digitală, în special în ceea ce privește inteligența artificială.
(4) Modificările de fond introduse în textul juridic astfel încât să fie valorificat pe deplin potențialul informațiilor din
sectorul public pentru economia și societatea europeană ar trebui să se axeze pe următoarele domenii: asigurarea
unui acces în timp real la date dinamice prin mijloace tehnice adecvate, creșterea ofertei de date publice valoroase
destinate reutilizării, inclusiv a celor provenite de la întreprinderi publice, organizații care desfășoară activități de
cercetare și organizații care finanțează activități de cercetare, abordarea aspectelor legate de apariția unor noi
forme de acorduri de exclusivitate, utilizarea excepțiilor de la principiul perceperii unor taxe egale cu costurile
marginale și relația dintre prezenta directivă și anumite instrumente juridice conexe, inclusiv Regulamentul (UE)
2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și Directivele 96/9/CE (6), 2003/4/CE (7) și 2007/2/CE (8)
ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(1) JO C 62, 15.2.2019, p. 238.

(2) Poziția Parlamentului European din 4 aprilie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 6 iunie 2019.
(3) Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind reutilizarea informațiilor din sectorul
public (JO L 345, 31.12.2003, p. 90).
(4) Directiva 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Directivei 2003/98/CE privind
reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO L 175, 27.6.2013, p. 1).
(5) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea
ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE
(Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
(6) Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO L 77,
27.3.1996, p. 20).
(7) Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre
mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, 14.2.2003, p. 26).
(8) Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații
spațiale în Comunitatea Europeană (Inspire) (JO L 108, 25.4.2007, p. 1).
(5) Accesul la informații este un drept fundamental. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta)
prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de opinie și libertatea de
a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
(6) Articolul 8 din cartă garantează dreptul la protecția datelor cu caracter personal și prevede că asemenea date
trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate, pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul
unui alt motiv legitim prevăzut de lege și sub rezerva controlului unei autorități independente.
(7) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede instituirea unei piețe interne și a unui sistem care
să garanteze că nu se produce denaturarea concurenței pe piața internă. Armonizarea normelor și practicilor
statelor membre privind exploatarea informațiilor din sectorul public contribuie la atingerea obiectivelor
respective.
(8) Sectorul public din statele membre colectează, produce, reproduce și difuzează o gamă largă de informații în
multe domenii de activitate, precum cel social, politic, economic, juridic, geografic, al mediului, meteorologic,
seismologic, turistic, al afacerilor, al brevetelor și al educației. Documentele întocmite de organisme cu caracter
executiv, legislativ sau judiciar din sectorul public constituie un rezervor de resurse vast, diversificat și valoros,
care poate aduce beneficii societății. Furnizarea respectivelor informații, care includ date dinamice, într-un format
electronic utilizat în mod obișnuit le permite cetățenilor și entităților juridice să găsească noi modalități pentru
a le utiliza și pentru a crea produse și servicii noi și inovatoare. Statele membre și organismele din sectorul public
pot obține beneficii și primi un sprijin financiar adecvat din fondurile și programele relevante ale Uniunii,
asigurând utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale sau transformarea digitală a administrațiilor publice și
a serviciilor publice, în eforturile lor de a facilita punerea la dispoziție a datelor în vederea reutilizării.
(9) Informațiile din sectorul public reprezintă o sursă extraordinară de date care pot contribui la îmbunătățirea pieței
interne și la dezvoltarea de noi aplicații pentru consumatori și entitățile juridice. Utilizarea inteligentă a datelor,
inclusiv prelucrarea lor prin intermediul aplicațiilor de inteligență artificială, poate avea un efect de transformare
asupra tuturor sectoarelor economiei.
(10) Directiva 2003/98/CE a stabilit un set de norme minime care reglementează reutilizarea, precum și modalitățile
practice de facilitare a reutilizării documentelor existente deținute de organismele din sectorul public ale statelor
membre, inclusiv de organismele executive, legislative și judiciare. De la adoptarea primului set de norme privind
reutilizarea informațiilor din sectorul public, volumul de date, inclusiv de date publice, a crescut într-un ritm
exponențial la nivel mondial, fiind generate și colectate noi tipuri de date. În paralel, are loc o evoluție continuă
a tehnologiilor de analiză, exploatare și prelucrare a datelor, cum ar fi învățarea automată (machine learning),
inteligența artificială și internetul obiectelor. Acest progres tehnologic rapid permite crearea de noi servicii și
aplicații pe baza utilizării, agregării sau combinării datelor. Normele adoptate inițial în 2003 și modificate în
2013 nu mai țin pasul cu aceste schimbări rapide și, prin urmare, există riscul pierderii oportunităților
economice și sociale oferite de reutilizarea datelor publice.
(11) Evoluția către o societate bazată pe date, în care se utilizează date din diferite domenii și activități, influențează
viața fiecărui cetățean din cadrul Uniunii, printre altele prin faptul că le oferă noi posibilități de acces la
cunoștințe și de dobândire a cunoștințelor.
(12) Conținutul digital joacă un rol important în această evoluție. Producția de conținut a condus la crearea rapidă de
locuri de muncă în ultimii ani și continuă în același sens. Majoritatea respectivelor locuri de muncă sunt create de
întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și întreprinderi nou-înființate inovatoare.
(13) Unul din principalele obiective ale instituirii unei piețe interne este crearea unor condiții care să conducă la
dezvoltarea serviciilor și produselor la nivelul întregii Uniuni și în interiorul statelor membre. Informațiile din
sectorul public sau informațiile colectate, produse, reproduse și difuzate în cadrul exercitării unei sarcini publice
sau a unui serviciu de interes general constituie o materie primă importantă pentru produsele și serviciile cu
conținut digital și vor deveni o resursă de conținut din ce în ce mai importantă odată cu dezvoltarea unor
tehnologii digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, tehnologiile registrelor distribuite și internetul
obiectelor. Vasta acoperire geografică transfrontalieră va fi, de asemenea, esențială în acel context. Se preconizează
că, printre altele, existența unor posibilități mai ample de reutilizare a acestor informații va permite tuturor
întreprinderilor din Uniune, inclusiv microîntreprinderilor și IMM-urilor, precum și societății civile, să își
valorifice potențialul și să contribuie la dezvoltarea economică și la crearea de locuri de muncă de înaltă calitate
și la protecția acestora, în special în beneficiul comunităților locale, precum și la obiective societale importante
cum ar fi responsabilitatea și transparența.
(14) Permisiunea de a reutiliza documentele deținute de un organism din sectorul public aduce valoare adăugată
pentru reutilizatori, pentru utilizatorii finali și pentru societate în general și, în numeroase cazuri, pentru
organismul din sectorul public propriu-zis, prin promovarea transparenței și a răspunderii și furnizarea de
feedback din partea reutilizatorilor și a utilizatorilor finali, ceea ce permite organismului din sectorul public în
cauză să îmbunătățească calitatea informațiilor colectate și executarea sarcinilor sale.
(15) Există diferențe importante între normele și practicile statelor membre privind exploatarea resurselor de
informații din sectorul public, ceea ce constituie obstacole în calea valorificării întregului potențial economic al
acestei resurse-cheie de documente. Ar trebui avut în vedere faptul că practica organismelor din sectorul public
privind exploatarea informațiilor din sectorul public continuă să varieze între statele membre. În consecință, se
impune armonizarea minimă a normelor și practicilor naționale privind reutilizarea documentelor din sectorul
public în cazul în care diferențele dintre normele și practicile naționale sau lipsa clarității împiedică buna
funcționare a pieței interne și dezvoltarea adecvată a societății informaționale în cadrul Uniunii.
(16) Conceptul de date deschise este înțeles, în general, ca desemnând datele în format deschis care pot fi liber
utilizate, reutilizate și partajate de oricine în orice scop. Politicile privind datele deschise care încurajează disponi
bilitatea pe scară largă și reutilizarea informațiilor din sectorul public în scopuri private sau comerciale, cu
constrângeri juridice, tehnice sau financiare minime sau inexistente, și care promovează circulația informațiilor,
nu numai pentru operatorii economici, ci și, în principal, pentru publicul larg, pot juca un rol important în
promovarea implicării sociale și pot demara și promova dezvoltarea de noi servicii bazate pe mijloace inovatoare
de combinare și utilizare a acestor informații. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să promoveze crearea
de date bazate pe principiul „deschiderii începând cu momentul conceperii și în mod implicit”, cu privire la toate
documentele care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Făcând acest lucru, statele membre ar trebui
să asigure un nivel uniform de protecție a obiectivelor de interes public, cum ar fi siguranța publică, inclusiv
acolo unde sunt vizate informații sensibile privind protecția infrastructurilor critice. Acestea ar trebui, de
asemenea, să asigure protecția datelor cu caracter personal, inclusiv în cazul în care informațiile dintr-un anumit
set de date nu prezintă un risc de identificare sau de individualizare a unei persoane fizice, dar atunci când
informațiile respective sunt combinate cu alte informații disponibile, ar putea genera un astfel de risc.
(17) Mai mult, în lipsa unei armonizări minime la nivelul Uniunii, activitatea legislativă de la nivel național, care a fost
deja inițiată într-o serie de state membre pentru a răspunde provocărilor tehnologice, ar putea duce la diferențe
chiar mai accentuate. Impactul unor astfel de diferențe și neclarități legislative va deveni tot mai semnificativ pe
parcursul dezvoltării societății informaționale, care a intensificat deja exploatarea transfrontalieră a informațiilor.
(18) Statele membre au instituit politici de reutilizare în temeiul Directivei 2003/98/CE, iar unele dintre acestea au
adoptat abordări ambițioase privind datele deschise pentru a facilita reutilizarea datelor publice accesibile pentru
cetățeni și entitățile juridice dincolo de nivelul minim prevăzut de directiva respectivă. Există un risc ca normele
divergente din statele membre să acționeze ca obstacole pentru oferta transfrontalieră de produse și servicii și pot
împiedica reutilizarea seturilor de date publice comparabile în cazul aplicațiilor paneuropene bazate pe acestea.
Prin urmare, este necesară o armonizare minimă pentru a stabili ce date publice sunt disponibile pentru
reutilizare pe piața internă de informații, în concordanță cu regimurile relevante privind accesul, atât cele
generale, cât și cele sectoriale, și fără a aduce atingere acestora, cum ar fi cel definit prin Directiva 2003/4/CE.
Dispozițiile dreptului Uniunii și ale dreptului intern care depășesc aceste cerințe minime, în special în cazul
legislației sectoriale, ar trebui să se aplice în continuare. Printre exemplele de dispoziții care depășesc nivelul
minim de armonizare al prezentei directive se numără pragurile pentru taxele de reutilizare acceptabile mai mici
prevăzute în prezenta directivă sau condițiile de acordare a licențelor mai puțin restrictive decât cele menționate
în prezenta directivă. În special, prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor care depășesc nivelul minim de
armonizare din prezenta directivă, astfel cum este prevăzut în regulamentele delegate ale Comisiei adoptate în
temeiul Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9).
(9) Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de
transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (JO L 207, 6.8.2010, p. 1).
(19) În plus, statele membre sunt încurajate să meargă dincolo de cerințele minime stabilite de prezenta directivă prin
aplicarea cerințelor sale pentru documente deținute de întreprinderile publice, referitoare la activități care au fost
considerate, în temeiul articolului 34 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10), a fi
direct expuse concurenței. Statele membre pot decide, de asemenea, să aplice cerințele prezentei directive pentru
întreprinderile private, în special cele care furnizează servicii de interes general.
(20) Este necesar un cadru general care să prevadă condițiile ce reglementează reutilizarea documentelor din sectorul
public în vederea asigurării unor condiții echitabile, proporționale și nediscriminatorii de reutilizare a informațiilor
respective. Organismele din sectorul public colectează, produc, reproduc și difuzează documente pentru a-și
îndeplini sarcinile publice. Întreprinderile publice colectează, produc, reproduc și difuzează documente pentru
a presta servicii de interes general. Utilizarea respectivelor documente în alte scopuri constituie o reutilizare.
Politicile statelor membre pot merge dincolo de standardele minime stabilite în prezenta directivă, permițând
astfel o reutilizare mai amplă. La transpunerea prezentei directive, statele membre pot utiliza alți termeni decât
„document”, câtă vreme se menține domeniul integral de aplicare al definiției prevăzute de prezenta directivă
pentru termenul „document”.
(21) Prezenta directivă ar trebui să se aplice documentelor a căror punere la dispoziție face parte din sarcinile publice
ale organismelor în cauză din sectorul public, astfel cum sunt definite prin lege sau prin alte norme obligatorii în
statele membre. În lipsa unor astfel de norme, sarcinile publice ar trebui definite în conformitate cu practica
administrativă obișnuită din statele membre, cu condiția ca domeniul de aplicare al sarcinilor publice să fie
transparent și să facă obiectul revizuirii. Sarcinile publice ar putea fi definite în general sau de la caz la caz,
pentru fiecare dintre organismele din sectorul public.
(22) Prezenta directivă ar trebui să se aplice documentelor care devin accesibile pentru reutilizare în momentul în care
organismele din sectorul public acordă licențe, vând, difuzează, furnizează sau fac schimb de informații. Pentru
a evita subvențiile încrucișate, reutilizarea ar trebui să includă utilizarea ulterioară a documentelor în cadrul
aceleiași organizații pentru activități care nu intră în domeniul de aplicare al sarcinilor sale publice. Activitățile
care nu intră în domeniul de aplicare al sarcinilor publice includ în mod obișnuit furnizarea de documente
elaborate și taxate exclusiv pe bază comercială și în concurență cu alți actori de pe piață.
(23) Prezenta directivă nu restricționează și nu afectează îndeplinirea sarcinilor prevăzute de lege ale autorităților
publice și ale altor organisme din sectorul public. Prezenta directivă prevede obligația statelor membre de a face
toate documentele existente reutilizabile, cu excepția cazurilor în care accesul este restricționat sau exclus în
temeiul unor norme naționale privind accesul la documente sau face obiectul celorlalte excepții prevăzute în
prezenta directivă. Prezenta directivă se bazează pe regimurile de acces existente în statele membre și nu modifică
normele naționale pentru accesul la documente. Prezenta directivă nu se aplică în cazurile în care cetățenii sau
entitățile juridice pot obține, în cadrul regimurilor de acces relevante, un document numai dacă pot dovedi un
interes special. La nivelul Uniunii, articolul 41 (dreptul la bună administrare) și articolul 42 (dreptul de acces la
documente) din cartă recunosc dreptul oricărui cetățean al Uniunii, precum și al oricărei persoane fizice sau
juridice rezidente sau cu sediul într-un stat membru, de a avea acces la documentele deținute de Parlamentul
European, Consiliu și Comisie. Organismele din sectorul public ar trebui încurajate să pună la dispoziție, în
vederea reutilizării, orice documente pe care le dețin. Organismele din sectorul public ar trebui să promoveze și
să încurajeze reutilizarea documentelor, inclusiv a textelor oficiale de natură legislativă sau administrativă, în
cazurile în care organismul din sectorul public are dreptul de a autoriza reutilizarea lor.
(24) Statele membre încredințează frecvent prestarea serviciilor de interes general unor entități din afara sectorului
public, păstrând însă un grad ridicat de control asupra acestor entități. În același timp, Directiva 2003/98/CE se
aplică numai documentelor deținute de organismele din sectorul public, întreprinderile publice fiind excluse din
domeniul său de aplicare. Acest lucru duce la o disponibilitate redusă pentru reutilizare a documentelor produse
ca parte a prestării unor servicii de interes general într-o serie de domenii, în special în sectoarele utilităților, și
reduce, de asemenea, în mod semnificativ potențialul pentru crearea unor servicii transfrontaliere pe baza unor
documente deținute de întreprinderi publice care prestează servicii de interes general.
(25) Prin urmare, Directiva 2003/98/CE ar trebui să fie modificată pentru a se asigura că aceasta poate fi aplicată
reutilizării documentelor existente produse în cadrul prestării de servicii de interes general de către întreprinderile
publice care desfășoară una dintre activitățile menționate la articolele 8-14 din Directiva 2014/25/UE, precum și
de întreprinderile publice care își desfășoară activitatea ca operatori de servicii publice în temeiul articolului 2 din
(10) Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își
desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO L 94,
28.3.2014, p. 243).
Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (11), de întreprinderile publice care
își desfășoară activitatea ca transportatori aerieni care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul articolului
16 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și de întreprinderile
publice care desfășoară activități de armatori comunitari care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul
articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3577/92 al Consiliului (13).
(26) Prezenta directivă nu include o obligație generală de a permite reutilizarea documentelor produse de întreprinderi
publice. Decizia de a permite sau nu reutilizarea lor ar trebui să aparțină întreprinderii publice în cauză, cu
excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă sau în dreptul Uniunii ori în dreptul intern.
O întreprindere publică ar trebui să respecte obligațiile relevante prevăzute în capitolele III și IV din prezenta
directivă numai după ce a pus un document la dispoziție pentru a fi reutilizat, în special în ceea ce privește
formatele, taxarea, transparența, licențele, nediscriminarea și interzicerea acordurilor de exclusivitate. Pe de altă
parte, întreprinderile publice nu ar trebui să aibă obligația de a respecta cerințele prevăzute în capitolul II, cum ar
fi normele aplicabile prelucrării cererilor. Atunci când se permite reutilizarea documentelor, ar trebui acordată
o atenție deosebită informațiilor sensibile privind protecția infrastructurilor critice astfel cum sunt definite în
Directiva 2008/114/CE a Consiliului (14) și a serviciilor esențiale în înțelesul Directivei (UE) 2016/1148
a Parlamentului European și a Consiliului (15).
(27) Volumul datelor generate provenite din cercetare crește exponențial și aceste date au potențialul de a fi reutilizate
inclusiv în afara comunității științifice. Pentru a putea aborda în mod eficient și într-o manieră holistică
problemele societale în creștere, a devenit esențială și urgentă posibilitatea de a accesa, a combina și a reutiliza
date provenite din diverse surse, precum și la nivelul unor sectoare și discipline. Datele provenite din cercetare
includ statisticile, rezultatele experimentelor, măsurătorile, observațiile rezultate din munca de teren, rezultatele
anchetelor, înregistrările interviurilor și imaginile. Sunt incluse, de asemenea, metadatele, specificațiile și alte
obiecte digitale. Datele provenite din cercetare sunt diferite de articolele științifice care raportează și comentează
concluziile unor cercetări științifice. Timp de mulți ani, disponibilitatea liberă și posibilitatea de a reutiliza datele
provenite din cercetări științifice obținute în urma unor finanțări publice au făcut obiectul unor inițiative de
politică specifice. Accesul liber este înțeles ca fiind practica de a furniza acces online la rezultatele cercetării cu
titlu gratuit pentru utilizatorii finali și fără restricții de utilizare și reutilizare dincolo de posibilitatea de a solicita
recunoașterea calității de autor. Politicile privind accesul liber vizează în special să ofere cercetătorilor și
publicului larg acces la datele provenite din cercetare cât mai devreme posibil în cadrul procesului de difuzare și
să faciliteze utilizarea și reutilizarea acestor date. Accesul liber contribuie la îmbunătățirea calității, la reducerea
duplicării inutile a cercetărilor, la accelerarea progresului științific, la combaterea fraudelor în domeniul științei și
poate în general favoriza inovarea și creșterea economică. Pe lângă accesul liber, se întreprind eforturi lăudabile
pentru a asigura că planificarea gestionării datelor devine o practică științifică standard și pentru a sprijini
difuzarea datelor provenite din cercetare care sunt ușor de găsit, accesibile, interoperabile și reutilizabile
(principiul FAIR).
(28) Din motivele explicate mai sus, este oportun să se stabilească o obligație ca statele membre să adopte politici
privind accesul liber în ceea ce privește datele provenite din cercetare care beneficiază de finanțare publică și să se
asigure că aceste politici sunt aplicate de toate organizațiile care desfășoară activități de cercetare și de toate
organizațiile care finanțează activități de cercetare. Organizațiile care desfășoară activități de cercetare și organi
zațiile care finanțează activități de cercetare ar putea fi, de asemenea, organizate ca organisme din sectorul public
sau întreprinderi publice. Prezenta directivă se aplică acestor organizații hibride numai în calitatea lor de
organizații care desfășoară activități de cercetare și datelor lor provenite din cercetare. Politicile privind accesul
liber permit, de regulă, o serie de excepții de la obligația de a pune la dispoziție în mod liber rezultatele
cercetărilor științifice. Recomandarea Comisiei din 25 aprilie 2018 privind accesul la informațiile științifice și
conservarea acestora, descrie, printre altele, elementele relevante ale politicilor privind accesul liber. În plus,
condițiile în care pot fi reutilizate anumite date provenite din cercetare ar trebui ameliorate. Din acest motiv,
anumite obligații care derivă din prezenta directivă ar trebui extinse la datele de cercetare provenite din activități
de cercetare științifică subvenționate prin finanțare publică sau cofinanțate de entități din sectorul public și din
sectorul privat. În temeiul politicilor naționale privind accesul liber, datele provenite din cercetare care beneficiază
de finanțare publică ar trebui să fie puse la dispoziție sub formă de date deschise în mod implicit. Totuși, în acest
context, ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de preocupările legate de viața privată, protecția datelor
(11) Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de
transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului (JO L 315,
3.12.2007, p. 1).
(12) Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru
operarea serviciilor aeriene în Comunitate (JO L 293, 31.10.2008, p. 3).
(13) Regulamentul (CEE) nr. 3577/92 al Consiliului din 7 decembrie 1992 de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la transpor
turile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim) (JO L 364, 12.12.1992, p. 7).
(14) Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și
evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (JO L 345, 23.12.2008, p. 75).
(15) Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de
securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (JO L 194, 19.7.2016, p. 1).
cu caracter personal, confidențialitate, securitatea națională, interesele comerciale legitime, cum ar fi secretele
comerciale, și drepturile de proprietate intelectuală ale unor părți terțe, conform principiului „cât mai deschis cu
putință, dar atât de închis cât este necesar”. În plus, datele provenite din cercetare la care accesul este exclus din
motive legate de securitatea națională, apărare sau securitatea publică nu ar trebui să facă obiectul prezentei
directive. Pentru a se evita orice sarcină administrativă, obligațiile care derivă din prezenta directivă ar trebui să se
aplice numai acelor date provenite din cercetare care au fost puse deja la dispoziția publicului de către cercetători,
de către organizațiile care desfășoară activități de cercetare sau de către organizațiile care finanțează activități de
cercetare prin intermediul unei baze de date instituționale sau tematice și nu ar trebui să impună costuri
suplimentare pentru recuperarea seturilor de date sau să necesite o conservare suplimentară a datelor. Statele
membre pot extinde aplicarea prezentei directive la datele provenite din cercetare puse la dispoziția publicului
prin alte infrastructuri de date decât bazele de date, prin publicații cu acces liber, ca fișier atașat la un articol, un
document de date sau un document într-un jurnal de date. Alte documente decât datele provenite din cercetare ar
trebui să fie în continuare excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.
(29) Definiția noțiunii de „organism de drept public” se bazează pe definiția din articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din
Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (16). Definiția noțiunii de „organism de drept
public” prevăzută în respectiva directivă și definiția noțiunii de „întreprindere publică” prevăzută în Directiva
2014/25/UE ar trebui să se aplice prezentei directive.
(30) Prezenta directivă prevede definiția termenului „document”, iar definiția respectivă ar trebui să includă orice parte
a unui document. Termenul „document” ar trebui să cuprindă orice reprezentare a unor acte, fapte sau informații
și orice compilație a unor astfel de acte, fapte sau informații, indiferent de mediul de stocare (pe hârtie, în formă
electronică sau sub forma unei înregistrări audio, video sau audiovizuale). Nu se intenționează ca definiția
termenului „document” să cuprindă programele informatice. Statele membre pot extinde aplicarea prezentei
directive la programe informatice.
(31) Organismele din sectorul public își pun în tot mai mare măsură în mod proactiv documentele la dispoziție
pentru a fi reutilizate, asigurând vizibilitatea online și disponibilitatea efectivă a documentelor și a metadatelor
asociate în format deschis care pot fi prelucrabile automat și care asigură interoperabilitatea, reutilizarea și accesi
bilitatea. Ar trebui, de asemenea, ca documentele să fie puse la dispoziție pentru reutilizare în urma unei cereri
formulate de un reutilizator. În cazurile respective, termenul limită pentru răspunsurile la cererile de reutilizare ar
trebui să fie rezonabil și conform cu durata echivalentă prevăzută pentru cererile de acces la documentul
respectiv în temeiul regimurilor de acces relevante. Întreprinderile publice, instituțiile de învățământ, organizațiile
care desfășoară activități de cercetare și organizațiile care finanțează activități de cercetare ar trebui să fie însă
scutite de la respectarea acestei cerințe. Limitele de timp rezonabile pe teritoriul Uniunii vor stimula crearea de
noi produse și servicii informaționale agregate la nivel paneuropean. Acest lucru este îndeosebi important pentru
datele dinamice (inclusiv datele de mediu, datele privind traficul, datele satelitare, datele meteorologice și datele
generate de senzori), a căror valoare economică depinde de disponibilitatea imediată a informațiilor și de
actualizări periodice. Prin urmare, datele dinamice ar trebui puse la dispoziție imediat după colectare, sau în cazul
unei actualizări manuale imediat după modificarea setului de date, printr-o interfață de programare a aplicațiilor
(API), astfel încât să se faciliteze dezvoltarea aplicațiilor bazate pe internet, a aplicațiilor mobile și a aplicațiilor de
cloud care utilizează astfel de date. În cazul în care acest lucru nu este posibil din cauza unor constrângeri
tehnice sau financiare, organismele din sectorul public ar trebui să pună la dispoziție documentele într-un termen
care să permită valorificarea întregului lor potențial economic. Ar trebui luate măsuri specifice pentru a elimina
constrângerile tehnice și financiare relevante. În cazul în care se folosește o licență, termenii licenței pot specifica
disponibilitatea documentelor în timp util. Atunci când verificarea datelor este esențială având în vedere motive
justificate de interes public, în special în ceea ce privește sănătatea și siguranța publică, datele dinamice ar trebui
să fie puse la dispoziție imediat după verificare. Această verificare esențială nu ar trebui să afecteze frecvența
actualizărilor.
(32) Pentru a obține accesul la datele deschise pentru reutilizare prin prezenta directivă, ar fi util să se asigure accesul
la date dinamice prin API bine concepute. O API reprezintă un set de funcții, proceduri, definiții și protocoale
pentru comunicarea dintre mașini și schimbul fără sincope de date. API ar trebui să fie sprijinite de
o documentație tehnică clară care să fie completă și disponibilă online. Atunci când este posibil, ar trebui utilizate
API deschise. Ar trebui aplicate protocoalele standard ale Uniunii sau protocoale standard recunoscute la nivel
internațional și ar trebui utilizate standarde internaționale pentru seturile de date acolo unde este cazul. API pot
avea diferite niveluri de complexitate și pot consta într-o simplă conexiune la o bază de date pentru extragerea
unor seturi de date specifice, într-o interfață web sau în configurații mai complexe. Reutilizarea și partajarea
datelor printr-o utilizare corespunzătoare a API prezintă o valoare generală, întrucât le permit dezvoltatorilor și
întreprinderilor nou-înființate să creeze noi servicii și produse. Acestea reprezintă, de asemenea, un ingredient
esențial pentru crearea unor ecosisteme valoroase în jurul unor date exploatabile care rămân adesea neutilizate.
Configurarea și utilizarea API trebuie să se bazeze pe mai multe principii: disponibilitate, stabilitate, întreținere
(16) Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare
a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).
de-a lungul ciclului de viață, uniformitate a utilizării și a standardelor, ușurință în utilizare și securitate. În cazul
datelor dinamice, cu alte cuvinte al datelor actualizate frecvent, adesea în timp real, organismele din sectorul
public și întreprinderile publice ar trebui să le pună la dispoziție imediat după colectare, prin intermediul unor
API corespunzătoare, și, dacă este cazul, prin descărcare în masă, cu excepția cazurilor în care acest lucru ar
impune un efort disproporționat. Evaluarea caracterului proporțional al efortului ar trebui să țină seama de
mărimea și bugetul de funcționare ale organismului din sectorul public sau ale întreprinderii publice în cauză.
(33) Posibilitățile de reutilizare pot fi îmbunătățite prin limitarea nevoii de a salva în format digital documentele
redactate pe suport de hârtie sau de a prelucra fișierele digitale pentru a asigura compatibilitatea lor reciprocă. În
consecință, organismele din sectorul public ar trebui să pună la dispoziție documentele în orice format sau limbă
preexistente, pe suport electronic, după caz și atunci când este posibil. Organismele din sectorul public ar trebui
să avizeze favorabil cererile de extrase din documente existente în cazul în care, pentru a răspunde unei asemenea
cereri, este nevoie de o operație simplă. Cu toate acestea, organismele din sectorul public nu ar trebui să fie
obligate să furnizeze un extras dintr-un document sau să modifice formatul informațiilor solicitate în cazul în
care acest lucru necesită un efort disproporționat. Pentru a facilita reutilizarea, organismele din sectorul public ar
trebui să pună la dispoziție documentele pe care le elaborează într-un format care, în măsura în care acest lucru
este posibil și oportun, nu depinde de folosirea unui anumit software. În măsura în care acest lucru este posibil și
oportun, organismele din sectorul public ar trebui să țină seama de posibilitățile de reutilizare a documentelor de
către și pentru persoanele cu dizabilități prin furnizarea informațiilor într-un format accesibil în conformitate cu
cerințele Directivei (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului (17).
(34) Pentru a facilita reutilizarea, organismele din sectorul public ar trebui, acolo unde este posibil și adecvat, să pună
la dispoziție documentele, inclusiv cele publicate pe site-uri web, în format deschis și prelucrabile automat și să le
prezinte, însoțite de metadate, la nivelul optim de precizie și granularitate, într-un format care să asigure interope
rabilitatea, de exemplu prin prelucrarea lor în conformitate cu principiile de reglementare a cerințelor în materie
de compatibilitate și de capacitate de utilizare aplicabile informațiilor spațiale în temeiul Directivei 2007/2/CE.
(35) Ar trebui să se considere că un document există într-un format prelucrabil automat dacă formatul de fișier care îl
conține este structurat în așa fel încât aplicațiile software să poată identifica, recunoaște și extrage cu ușurință
date specifice din acesta. Datele codificate în fișiere care sunt structurate într-un format prelucrabil automat ar
trebui să fie considerate date prelucrabile automat. Formatul prelucrabil automat poate fi deschis sau proprietar.
De asemenea, acestea pot reprezenta standarde oficiale sau neoficiale. Documentele codificate într-un format de
fișier care limitează această prelucrare automată, deoarece datele nu pot fi extrase sau nu pot fi extrase cu
ușurință din aceste documente, nu ar trebui considerate documente în format prelucrabil automat. Statele
membre ar trebui, în cazurile în care acest lucru este posibil și adecvat, să încurajeze utilizarea de formate ale
Uniunii sau recunoscute la nivel internațional deschise, prelucrabile automat. Cadrul european de interoperabi
litate ar trebui să fie luat în considerare, dacă este cazul, atunci când se concep soluții tehnice pentru reutilizarea
documentelor.
(36) Taxele pentru reutilizarea documentelor reprezintă o barieră importantă la intrarea pe piață pentru întreprinderile
nou-înființate și IMM-uri. Prin urmare, documentele ar trebui puse la dispoziție pentru reutilizare fără perceperea
unor taxe, iar, în cazul în care taxele sunt necesare, acestea ar trebui, în principiu, să se limiteze la costurile
marginale. Atunci când organismele din sectorul public efectuează o căutare foarte amplă pentru informațiile
solicitate sau modificări extrem de costisitoare ale formatului informațiilor solicitate, fie în mod voluntar, fie astfel
cum se impune în temeiul dreptului intern, costurile marginale pot acoperi costurile asociate acestor activități. În
cazuri excepționale, ar trebui să se țină seama de necesitatea de a nu împiedica funcționarea normală
a organismelor din sectorul public care sunt obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă
a costurilor lor legate de îndeplinirea sarcinilor lor publice. Acest lucru este valabil și în cazul în care un
organism din sectorul public a pus la dispoziție date sub formă de date deschise, însă este obligat să genereze
venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor sale legate de îndeplinirea altor sarcini publice. Ar
trebui, de asemenea, recunoscut rolul întreprinderilor publice într-un mediu economic concurențial. În astfel de
cazuri, organismele din sectorul public și întreprinderile publice ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să
impună taxe superioare costurilor marginale. Respectivele taxe ar trebui să fie stabilite pe baza unor criterii
obiective, transparente și verificabile, iar venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și
autorizarea reutilizării lor nu ar trebui să depășească costul colectării și al întocmirii, inclusiv al achiziționării de
la părți terțe, al reproducerii, al întreținerii, al stocării și al difuzării, la care se adaugă un profit rezonabil. Acolo
(17) Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și
a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1).
unde este cazul, ar trebui să fie posibilă includerea în costurile eligibile a costurilor anonimizării datelor cu
caracter personal și a costurilor măsurilor luate pentru a proteja confidențialitatea datelor. Statele membre pot
solicita organismelor din sectorul public și întreprinderilor publice să dezvăluie costurile respective. Cerința de
a genera venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor organismelor din sectorul public legate de
îndeplinirea sarcinilor lor publice sau de sfera de aplicare a serviciilor de interes general încredințate unor
întreprinderi publice nu trebuie să fie prevăzută prin lege ci poate decurge, de exemplu, din practicile adminis
trative în vigoare în statele membre. Statele membre ar trebui să revizuiască în mod regulat o astfel de cerință.
(37) Profitul poate fi înțeles ca procentaj, în plus față de costurile marginale, care permite recuperarea costului
capitalului și includerea unei rate efective de rentabilitate. Întrucât costul capitalului este strâns legat de ratele
dobânzilor aplicate de instituțiile de credit, care se bazează pe rata fixă a dobânzii aplicate de Banca Centrală
Europeană (BCE) pentru operațiunile principale de refinanțare, profitul rezonabil nu ar trebui să fie mai mult de
5 % peste rata fixă a dobânzii aplicate de BCE.
(38) Bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele ar trebui să aibă dreptul de a impune taxe
superioare costurilor marginale cu scopul de a nu împiedica propria funcționare normală. În cazul respectivelor
organisme din sectorul public, venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea
reutilizării lor în perioada contabilă corespunzătoare nu ar trebui să depășească costul colectării, întocmirii,
reproducerii, difuzării, conservării și al autorizației de a utiliza opere protejate prin drepturi de autor, la care se
adaugă un profit rezonabil. Acolo unde este cazul, costurile anonimizării datelor cu caracter personal sau al
informațiilor sensibile din punct de vedere comercial ar trebui, de asemenea, incluse în costurile eligibile. În cazul
bibliotecilor, inclusiv bibliotecile universitare, al muzeelor și al arhivelor, având în vedere particularitățile lor, la
calculul profitului rezonabil ar putea fi luate în considerare prețurile aplicate de sectorul privat pentru reutilizarea
unor documente identice sau similare.
(39) Limitele superioare ale taxelor stabilite în prezenta directivă nu aduc atingere dreptului statelor membre de
a aplica taxe inferioare sau de a nu aplica taxe.
(40) Statele membre ar trebui să stabilească criteriile aplicabile perceperii unor taxe superioare costurilor marginale.
De exemplu, acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili aceste criterii în normele naționale sau pot desemna
unul sau mai multe organisme adecvate, altele decât însuși organismul din sectorul public, competente să
stabilească acest tip de criterii. Organismul respectiv ar trebui să fie organizat în conformitate cu sistemele consti
tuționale și juridice ale statelor membre. Ar putea fi un organism existent, care dispune de competențe de
execuție bugetară și se află sub răspundere politică.
(41) Asigurarea clarității și disponibilității publice a condițiilor pentru reutilizarea documentelor din sectorul public
reprezintă o cerință preliminară a dezvoltării unei piețe a informației la nivelul Uniunii. În consecință, toate
condițiile aplicabile pentru reutilizarea documentelor ar trebui prezentate în mod clar potențialilor reutilizatori.
Statele membre ar trebui să încurajeze, după caz, crearea de indexuri accesibile online, care să cuprindă
documentele disponibile, în vederea promovării și facilitării cererilor de reutilizare. Solicitanții de reutilizări de
documente deținute de alte entități decât întreprinderile publice, instituțiile de învățământ, organizațiile care
desfășoară activități de cercetare și organizațiile care finanțează activități de cercetare ar trebui informați cu
privire la căile de atac disponibile, în ceea ce privește deciziile și practicile care îi privesc. Acest lucru este
îndeosebi important pentru întreprinderile nou-înființate și IMM-uri, care pot să nu fie familiarizate cu interac
țiunile cu organismele din sectorul public ale altor state membre și cu căile de atac corespunzătoare.
(42) Căile de atac ar trebui să includă posibilitatea unei revizuiri de către un organism de control imparțial.
Organismul respectiv ar putea fi o autoritate națională deja existentă, precum autoritatea națională din domeniul
concurenței, autoritatea de supraveghere instituită în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, autoritatea
națională de reglementare a accesului la documente sau o autoritate națională judiciară. Organismul în cauză ar
trebui să fie organizat în conformitate cu sistemele constituționale și juridice ale statelor membre. Sesizarea
organismului respectiv nu ar trebui să împiedice inițierea niciuneia dintre căile de atac de care dispun, sub o altă
formă, solicitanții reutilizării. Cu toate acestea, organismul în cauză ar trebui să fie distinct de mecanismul aplicat
de statul membru pentru stabilirea criteriilor de impunere a unor taxe superioare costurilor marginale. Căile de
atac ar trebui să includă posibilitatea de revizuire a deciziilor nefavorabile, precum și a deciziilor care, deși permit
reutilizarea, ar putea afecta totuși solicitanții din alte motive, în special prin normele aplicate pentru impunerea
taxelor. Procedura de revizuire ar trebui să fie promptă, răspunzând nevoilor unei piețe aflate în schimbare
rapidă.
(43) Punerea la dispoziția publicului a tuturor documentelor general disponibile deținute de sectorul public, care se
referă nu numai la procesul politic, ci și la cel legal și administrativ, reprezintă un instrument fundamental pentru
dezvoltarea dreptului la cunoaștere, care este un principiu de bază al democrației. Acest principiu se aplică institu
țiilor la orice nivel, fie el local, național sau internațional.
(44) Reutilizarea documentelor nu ar trebui să fie supusă unor condiții. Cu toate acestea, în unele cazuri justificate de
un obiectiv de interes general se poate emite o licență care impune condițiile de reutilizare de către posesorul ei,
abordând aspecte precum răspunderea, protecția datelor cu caracter personal, folosirea corectă a documentelor,
garantarea nealterării lor și indicarea sursei. În cazul în care organismele din sectorul public emit licențe pentru
documente în vederea reutilizării, condițiile de acordare de licențe ar trebui să fie obiective, proporționale și
nediscriminatorii. Licențele standard disponibile online pot juca, de asemenea, un rol important în această
privință. În consecință, statele membre ar trebui să asigure disponibilitatea licențelor standard. Orice licență de
reutilizare a informațiilor din sectorul public ar trebui să impună, în orice caz, cât mai puține restricții posibil în
materie de reutilizare, de exemplu limitând restricțiile la o indicare a sursei. Licențele deschise sub formă de
licențe publice standardizate disponibile online care permit ca datele și conținutul să fie liber accesate, utilizate,
modificate și partajate de oricine în orice scop și care se bazează pe formatele de date deschise ar trebui să joace
un rol important în acest sens. Prin urmare, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea licențelor deschise,
care ar trebui să devină, în cele din urmă, o practică standard în întreaga Uniune. Fără a aduce atingere cerințelor
în materie de răspundere, prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern, atunci când un organism din
sectorul public sau o întreprindere publică pune documentele la dispoziție în vederea reutilizării fără alte condiții
sau restricții, organismului din sectorul public respectiv sau întreprinderii publice respective ar trebui să i se
poată se permite să renunțe la orice răspundere cu privire la documentele puse la dispoziție în vederea reutilizării.
(45) În cazul în care decide să nu mai pună la dispoziție anumite documente în vederea reutilizării sau să nu mai
actualizeze documentele respective, autoritatea competentă ar trebui să facă publice respectivele decizii în cel mai
scurt timp, prin mijloace electronice, atunci când este posibil.
(46) Condițiile de reutilizare ar trebui să fie nediscriminatorii în ceea ce privește categoriile comparabile de reutilizare.
În această privință, interdicția discriminării nu ar trebui, de exemplu, să împiedice organismele din sectorul public
să facă schimb gratuit de informații în exercitarea sarcinilor publice, în timp ce alte părți sunt taxate pentru
reutilizarea acelorași documente. Mai mult, acestea nu ar trebui să împiedice adoptarea unei politici de taxare
diferențiate pentru reutilizarea comercială, spre deosebire de cea necomercială.
(47) Statele membre ar trebui în special să se asigure că reutilizarea documentelor întreprinderilor publice nu duce la
denaturarea pieței și că nu este subminată concurența loială.
(48) Atunci când stabilesc principiile de reutilizare a documentelor, organismele din sectorul public ar trebui să
respecte normele Uniunii și normele naționale în materie de concurență evitând, pe cât posibil, înțelegerile
exclusive între ele și partenerii privați. Cu toate acestea, pentru a oferi un serviciu de interes economic general,
uneori poate fi necesară acordarea unui drept exclusiv de reutilizare a anumitor documente din sectorul public.
Acest lucru se poate întâmpla atunci când niciun editor comercial nu acceptă să publice informațiile fără a deține
un astfel de drept exclusiv. În această privință este oportun să se ia în considerare contractele de achiziții publice
de servicii care sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24/UE în temeiul articolului 11 din
directiva respectivă și parteneriatele pentru inovare menționate la articolul 31 din Directiva 2014/24/UE.
(49) Există numeroase acorduri de cooperare între biblioteci, inclusiv biblioteci universitare, muzee și arhive și,
respectiv, parteneri privați, care presupun digitalizarea unor resurse culturale și prin care se acordă drepturi
exclusive partenerilor privați. Experiența a demonstrat că aceste parteneriate public-privat pot facilita utilizarea
judicioasă a colecțiilor culturale, accelerând, în același timp, accesul publicului la patrimoniul cultural. Prin
urmare, este oportun să se țină seama, printr-un set de norme specifice referitoare la acordurile privind digita
lizarea resurselor culturale, de diferențele actuale dintre statele membre în ceea în ceea ce privește digitalizarea
acestor resurse. În cazul în care există un drept exclusiv care se aplică digitalizării resurselor culturale, ar putea fi
necesară o anumită perioadă de exclusivitate pentru a oferi partenerului privat posibilitatea de a-și recupera
investiția. Această perioadă ar trebui totuși să fie limitată la cea mai scurtă durată posibil, pentru a respecta
principiul potrivit căruia materialul aparținând domeniului public ar trebui să rămână în domeniul public după
ce este transpus în format digital. Perioada de-a lungul căreia dreptul de exclusivitate de a digitaliza resurse
culturale rămâne în vigoare nu ar trebui să depășească, în general, 10 ani. Orice perioadă de exclusivitate mai
lungă de 10 ani ar trebui să facă obiectul unei revizuiri, luându-se în considerare schimbările tehnologice,
financiare și administrative care au avut loc în mediul în cauză de la încheierea acordului. În plus, orice
parteneriat public-privat privind digitalizarea resurselor culturale ar trebui să acorde instituției de cultură
partenere drepturi depline asupra utilizării resurselor culturale digitalizate după expirarea parteneriatului.
(50) Acordurile dintre deținătorii de date și reutilizatorii de date care nu acordă în mod expres drepturi exclusive, dar
în privința cărora se poate considera în mod rezonabil că vor restrânge disponibilitatea documentelor pentru
reutilizare ar trebui să facă obiectul unui control public suplimentar. Prin urmare, aspectele esențiale ale acestor
acorduri ar trebui să fie publicate online cu cel puțin două luni înainte de intrarea în vigoare, și anume cu două
luni înainte de data convenită la care urmează să înceapă îndeplinirea obligațiilor părților. Publicarea ar trebui să
ofere părților interesate posibilitatea de a solicita reutilizarea documentelor care intră sub incidența acordurilor
respective și să prevină riscul restrângerii plajei de utilizatori potențiali. În orice caz, aspectele esențiale ale acestor
acorduri în forma lor finală convenită de către părți ar trebui, de asemenea, să fie făcute publice online fără
întârzieri nejustificate în urma încheierii lor.
(51) Prezenta directivă urmărește minimizarea riscului de avantaj excesiv al primului venit, care ar putea limita
numărul de reutilizatori potențiali ai datelor. În cazul în care clauzele contractuale sunt susceptibile să implice, pe
lângă obligațiile unui stat membru de a acorda acces la documente prevăzute de prezenta directivă, un transfer al
resurselor statului membru respectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, prezenta directivă ar trebui
să nu aducă atingere aplicării normelor în materie de concurență și a normelor privind ajutoarele de stat
prevăzute la articolele 101-109 din TFUE. Din normele privind ajutoarele de stat prevăzute la articolele 107, 108
și 109 din TFUE derivă obligația statului membru de a verifica ex ante dacă în clauzele contractuale relevante pot
fi implicate ajutoare de stat și de a se asigura că respectivele dispoziții sunt conforme cu normele în materie de
ajutoare de stat.
(52) Prezenta directivă nu aduce atingere protecției persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern, în special al Regulamentului (UE) 2016/679 și al
Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (18), și incluzând orice dispoziție de drept intern
suplimentară. Aceasta înseamnă, printre altele, că reutilizarea datelor cu caracter personal este permisă numai
dacă se respectă principiul limitării scopului prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (b) și articolul 6 din
Regulamentul (UE) 2016/679. „Informațiile anonime” înseamnă informații care nu se referă la o persoană fizică
identificată sau identificabilă sau la date cu caracter personal făcute anonime în așa fel încât persoana vizată să nu
fie sau să nu mai poată fi identificabilă. Anonimizarea este un mijloc de reconciliere a interesului de a face
informațiile din sectorul public cât mai reutilizabile posibil cu obligațiile decurgând din legislația privind protecția
datelor, însă presupune un cost. Este oportun să se considere că respectivul cost face parte din costurile marginale
ale difuzării, astfel cum sunt menționate în prezenta directivă.
(53) Atunci când se iau decizii privind domeniul de aplicare și condițiile pentru reutilizarea documentelor din sectorul
public care conțin date cu caracter personal, de exemplu în sectorul sănătății, ar putea fi necesară realizarea unor
evaluări ale impactului asupra protecției datelor în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2016/679.
(54) Prezenta directivă nu aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale terților. Pentru a evita confuziile,
sintagma „drepturi de proprietate intelectuală” se referă numai la dreptul de autor și drepturile conexe, incluzând
formele de protecție sui generis. Prezenta directivă nu se aplică documentelor aflate sub incidența drepturilor de
proprietate industrială, precum brevetele, desenele sau modelele înregistrate și mărcile. Prezenta directivă nici nu
afectează existența sau deținerea unor drepturi de proprietate intelectuală de către organismele din sectorul
public, nici nu limitează exercitarea acestor drepturi într-un mod care să depășească limitele stabilite de prezenta
directivă. Obligațiile impuse în conformitate cu prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în măsura în care
sunt compatibile cu acordurile internaționale privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală, în special
Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice (denumit[ în continuare „Convenția de la
Berna”), Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) și
Tratatul OMPI privind dreptul de autor (TDA). Cu toate acestea, organismele din sectorul public ar trebui să își
exercite drepturile de autor într-un mod care să faciliteze reutilizarea.
(55) Ținând seama de dreptul Uniunii și de obligațiile internaționale asumate de statele membre și de Uniune, în
special în temeiul Convenției de la Berna și al Acordului TRIPS, documentele asupra cărora părți terțe dețin
drepturi de proprietate intelectuală ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. În cazul
în care o parte terță a fost proprietarul inițial al unor drepturi de proprietate intelectuală asupra unui document
deținut de biblioteci, inclusiv de biblioteci universitare, de muzee și de arhive și dacă durata protecției drepturilor
respective nu a expirat, respectivul document ar trebui să fie considerat, în sensul prezentei directive, drept
document asupra căruia părți terțe dețin drepturi de proprietate intelectuală.
(56) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor, inclusiv drepturilor economice și morale, de care pot
beneficia angajații organismelor din sectorul public, conform dreptului intern.
(57) Mai mult, atunci când un document este pus la dispoziție în vederea reutilizării, organismul din sectorul public în
cauză ar trebui să își păstreze dreptul de a exploata documentul respectiv.
(18) Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea
confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201,
31.7.2002, p. 37).
(58) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2014/24/UE.
(59) Instrumentele care ajută potențialii reutilizatori să găsească documentele disponibile pentru reutilizare și condițiile
de reutilizare pot facilita în mod considerabil utilizarea transfrontalieră a documentelor din sectorul public. Prin
urmare, statele membre ar trebui să asigure instituirea unor măsuri practice care să îi ajute pe reutilizatori să
găsească documentele disponibile în vederea reutilizării. Exemple de astfel de măsuri practice sunt listele de
resurse, care ar trebui să fie de preferință accesibile online, care cuprind documentele principale (documente
reutilizate pe scară largă sau care au potențialul de a fi reutilizate pe scară largă) și site-urile portal cu legături
spre listele de resurse descentralizate. Statele membre ar trebui, de asemenea, să faciliteze disponibilitatea pe
termen lung pentru reutilizarea informațiilor din sectorul public, în conformitate cu politicile de conservare
aplicabile.
(60) Comisia ar trebui să faciliteze cooperarea dintre statele membre și să sprijine proiectarea, testarea, implementarea
și instalarea unor interfețe electronice interoperabile, care fac posibilă furnizarea de servicii publice mai eficiente
și mai sigure.
(61) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (19). Aceasta
prevede condițiile în limitele cărora organismele din sectorul public își pot exercita drepturile de proprietate
intelectuală pe piața internă a informației, atunci când autorizează reutilizarea documentelor. În cazurile în care
organismele din sectorul public dețin dreptul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, acestea
nu ar trebui să exercite dreptul respectiv pentru a împiedica reutilizarea sau pentru a restrânge reutilizarea
documentelor existente dincolo de limitele prevăzute de prezenta directivă.
(62) Comisia a sprijinit elaborarea unui raport online privind maturitatea datelor deschise, cuprinzând indicatori de
performanță relevanți pentru reutilizarea informațiilor din sectorul public din toate statele membre. Printr-o
actualizare periodică a acestui raport, se va contribui la schimbul de informații dintre statele membre și la
disponibilitatea informațiilor în legătură cu politicile și practicile din întreaga Uniune.
(63) Este necesar să se asigure faptul că statele membre monitorizează amploarea reutilizării informațiilor din sectorul
public, condițiile în care aceasta este posibilă, precum și practicile în materie de căi de atac.
(64) Comisia poate să asiste statele membre în punerea în aplicare a prezentei directive într-o manieră coerentă, prin
elaborarea de orientări și actualizarea orientărilor existente, în special cu privire la licențele standard recomandate,
la seturile de date și la taxarea reutilizării documentelor, după consultarea cu părțile interesate.
(65) Unul din principalele obiective ale instituirii pieței interne îl constituie crearea unor condiții propice dezvoltării de
servicii la nivelul întregii Uniuni. Bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele dețin un volum
important de resurse valoroase de informații din sectorul public, mai ales de când proiectele de digitalizare au
permis creșterea volumului de materiale digitale din domeniul public. Aceste colecții din patrimoniul cultural și
metadatele aferente constituie o posibilă bază a produselor și serviciilor cu conținut digital și prezintă un
potențial imens de reutilizare novatoare în sectoare precum educația și turismul. Alte tipuri de instituții de
cultură, precum orchestrele, operele, baletele și teatrele, inclusiv arhivele care fac parte din aceste instituții, ar
trebui excluse în continuare din domeniul de aplicare al prezentei directive, având în vedere particularitatea lor,
proprie artei spectacolului, și faptul că aproape toate materialele acestora fac obiectul unor drepturi de
proprietate intelectuală ale unor părți terțe.
(66) Pentru a institui condiții care să sprijine reutilizarea documentelor asociată cu beneficii socioeconomice
importante care au o valoare deosebit de ridicată pentru economie și societate, ar trebui prevăzută într-o anexă
o listă de categorii tematice de seturi de date cu valoare ridicată. Cu titlu ilustrativ și fără a aduce atingere actelor
de punere în aplicare care identifică seturile de date cu valoare ridicată cărora ar trebui să li se aplice cerințele
specifice stabilite în prezenta directivă, luând în considerare orientările Comisiei privind licențele standard
recomandate, seturile de date și taxarea reutilizării documentelor, categoriile tematice ar putea cuprinde, printre
altele, codurile poștale, hărțile naționale și locale (domeniul geospațial), consumul de energie și imaginile prin
satelit (domeniul Observarea Pământului și mediu), datele in situ provenite din instrumente și prognoze meteoro
logice (domeniul meteorologic), indicatorii demografici și economici (domeniul statistic), registrele comerțului și
identificatorii înregistrării (domeniul Societăți și structura de proprietate a societăților), indicatoarele rutiere și
căile navigabile interioare (domeniul Mobilitate).
(19) Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului
de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, 22.6.2001, p. 10).
(67) În vederea modificării listei de categorii tematice de seturi de date cu valoare ridicată prin adăugarea de alte
categorii tematice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată
Comisiei în ceea ce privește adăugarea de astfel de categorii tematice. Este deosebit de important ca, în cursul
lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca
respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din
13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (20). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea
actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din
statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei
însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(68) O listă la nivelul Uniunii a seturilor de date cu un potențial deosebit de a genera beneficii socioeconomice
împreună cu condițiile de reutilizare armonizate constituie un stimulent important al aplicațiilor și serviciilor
transfrontaliere de date. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei
directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a sprijini reutilizarea documentelor,
asociată unor beneficii socioeconomice importante, prin adoptarea unei liste de seturi de date cu valoare ridicată
specifice cărora să li se aplice cerințele specifice ale prezentei directive, împreună cu acordurile pentru măsurile
practice pentru publicarea și reutilizarea lor. Prin urmare, respectivele cerințe specifice nu se vor aplica înainte de
adoptarea de către Comisie a unor acte de punere în aplicare. Lista ar trebui să țină seama de legislația sectorială
a Uniunii care reglementează publicarea seturilor de date, precum Directivele 2007/2/CE și 2010/40/UE, pentru
a se asigura faptul că seturile de date sunt puse la dispoziție în temeiul standardelor și seturilor de metadate
corespunzătoare. Lista ar trebui să se bazeze pe categoriile tematice prevăzute în prezenta directivă. În cadrul
procesului de pregătire a listei, Comisia ar trebui să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. În
plus, atunci când se decide asupra includerii pe listă a datelor deținute de întreprinderi publice sau asupra punerii
la dispoziție în mod gratuit a acestora, ar trebui să fie luate în considerare efectele asupra concurenței pe piețele
relevante. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului (21).
(69) În scopul de a asigura impactul maxim al seturilor de date cu valoare ridicată și de a le facilita reutilizarea, acestea
ar trebui puse la dispoziție în vederea reutilizării cu restricții juridice minime și gratuit. Acestea ar trebui, de
asemenea, să fie publicate prin intermediul unor API. Totuși, acest lucru nu împiedică organismele din sectorul
public să perceapă taxe pentru serviciile pe care le furnizează, în exercitarea atribuțiilor lor publice, în ceea ce
privește seturile de date cu valoare ridicată, în special pentru serviciile care atestă autenticitatea sau acuratețea
documentelor.
(70) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume facilitarea creării de produse și servicii informaționale la nivelul
întregii Uniuni pe baza documentelor din sectorul public pentru a asigura utilizarea transfrontalieră efectivă
a documentelor din sectorul public, pe de o parte de către întreprinderile private, în special IMM-uri, pentru
produsele și serviciile informaționale cu valoare adăugată, și pe de altă parte de către cetățeni, pentru a facilita
libera circulație a informațiilor și comunicarea, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre,
dar, având în vedere domeniul de aplicare paneuropean al acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut
la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum
este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor
obiective.
(71) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de cartă, inclusiv dreptul
la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la proprietate și
integrarea persoanelor cu dizabilități. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să facă obiectul unei
interpretări sau puneri în aplicare care nu este conformă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăților fundamentale a Consiliului Europei.
(72) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în temeiul articolului 28 alineatul (2) din
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (22) și a emis un aviz la 10 iulie
2018 (23).
(20) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(21) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor
generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55,
28.2.2011, p. 13).
(22) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice
cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date
(JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(23) JO C 305, 30.8.2018, p. 7.
(73) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentei directive. În temeiul Acordului interinstituțional din
13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare, această evaluare ar trebui să se bazeze pe cele cinci criterii ale
eficienței, eficacității, relevanței, coerenței și valorii adăugate și ar trebui să stea la baza unor evaluări ale
impactului opțiunilor privind viitoarele acțiuni.
(74) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenul de transpunere în
dreptul intern a directivelor menționate în anexa II partea B,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
CAPITOLUL I
Articolul 1
(1) Pentru a promova utilizarea datelor deschise și pentru a stimula inovarea la nivelul produselor și serviciilor,
prezenta directivă stabilește un set de norme minime care reglementează reutilizarea, precum și modalitățile practice de
facilitare a reutilizării:
(a) documentelor existente deținute de organismele din sectorul public ale statelor membre;
(b) documentelor existente deținute de întreprinderile publice care:
(i) își desfășoară activitatea în domeniile definite în Directiva 2014/25/UE;
(ii) își desfășoară activitatea ca operatori de servicii publice în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE)
nr. 1370/2007;
(iii) își desfășoară activitatea ca transportatori aerieni care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul
articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; sau
(iv) își desfășoară activitatea ca armatori comunitari care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul
articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3577/92;
(c) datelor provenite din cercetare, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 10.
(2) Prezenta directivă nu se aplică:
(a) documentelor a căror punere la dispoziție constituie o activitate care nu se încadrează în domeniul de aplicare al
sarcinii publice a organismelor în cauză din sectorul public, astfel cum este definită prin lege sau prin alte norme
obligatorii din statul membru, sau, în lipsa unor astfel de norme, astfel cum este definită în conformitate cu practica
administrativă obișnuită din statul membru în cauză, cu condiția ca domeniul de aplicare al sarcinilor publice să fie
transparent și să facă obiectul unei revizuiri;
(b) documentelor deținute de întreprinderi publice:
(i) produse în afara domeniului de aplicare al furnizării serviciilor de interes general, definit în dreptul statului
membru sau în alte norme cu caracter obligatoriu ale statul membru;
(ii) legate de activități expuse direct concurenței și care, prin urmare, în temeiul articolului 34 din Directiva
2014/25/UE, nu fac obiectul normelor privind achizițiile publice;
(c) documentelor asupra cărora terții dețin drepturi de proprietate intelectuală;
(d) documentelor precum datele sensibile, la care accesul este exclus în temeiul regimurilor de acces din statele membre,
inclusiv din următoarele motive:
(i) protecția securității naționale (și anume securitatea statului), apărarea sau siguranța publică;
(ii) confidențialitatea statistică;
(iii) confidențialitatea comercială (inclusiv secretele de afaceri, profesionale sau de întreprindere);
(e) documentelor la care accesul este exclus sau restrâns din motive legate de informații sensibile privind protecția infras
tructurilor critice, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (d) din Directiva 2008/114/CE;
(f) documentelor la care accesul este restrâns în temeiul regimurilor de acces din statele membre, inclusiv cazurilor în
care cetățenii sau entitățile juridice trebuie să facă dovada unui interes special pentru a obține accesul la documente;
(g) siglelor, stemelor și însemnelor;
(h) documentelor la care accesul este exclus sau restrâns în temeiul regimurilor de acces din motive legate de protecția
datelor cu caracter personal și părților din documentele accesibile în temeiul respectivelor regimuri care conțin date
cu caracter personal a căror reutilizare a fost definită prin lege ca fiind incompatibilă cu legislația privind protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal sau ca aducând atingere protecției vieții
private și integrității persoanei, în special în conformitate cu legislația Uniunii sau cu dreptul intern privind protecția
datelor cu caracter personal;
(i) documentelor deținute de radiodifuziunile publice și filialele acestora, precum și de alte organisme sau filiale ale
acestora pentru furnizarea unui serviciu public de radiodifuziune;
(j) documentelor deținute de instituții de cultură, altele decât bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și
arhivele;
(k) documentelor deținute de instituții de învățământ de nivel secundar sau inferioare acestui nivel și, în cazul tuturor
celorlalte instituții de învățământ, altor documente decât cele menționate la alineatul (1) litera (c);
(l) altor documente decât cele menționate la alineatul (1) litera (c) deținute de organizații care desfășoară activități de
cercetare și de organizații care finanțează activități de cercetare, inclusiv organizații constituite pentru transferul
rezultatelor cercetării.
(3) Prezenta directivă se bazează pe regimurile de acces prevăzute la nivelul Uniunii și la nivel național și nu le aduce
atingere.
(4) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului Uniunii și dreptului intern privind protecția datelor cu caracter
personal, în special Regulamentului (UE) 2016/679 și Directivei 2002/58/CE și dispozițiilor corespunzătoare din dreptul
intern.
(5) Obligațiile impuse în conformitate cu prezenta directivă se aplică numai în măsura în care sunt compatibile cu
dispozițiile acordurilor internaționale privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală, în special Convenția de la
Berna, Acordul TRIPS și TDA.
(6) Dreptul unui producător al unei baze de date, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, nu este
exercitat de organismele din sectorul public pentru a împiedica reutilizarea documentelor sau pentru a restrânge
reutilizarea dincolo de limitele stabilite prin prezenta directivă.
(7) Prezenta directivă reglementează reutilizarea documentelor existente deținute de organismele din sectorul public și
întreprinderile publice ale statelor membre, inclusiv a documentelor cărora li se aplică Directiva 2007/2/CE.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1. „organism din sectorul public” înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau
asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de
drept public;
2. „organisme de drept public” înseamnă organisme care au toate următoarele caracteristici:
(a) sunt constituite în scopul explicit de a răspunde nevoilor de interes general și nu au caracter industrial sau
comercial;
(b) au personalitate juridică; și
(c) sunt finanțate în proporție majoritară de stat sau de autoritățile locale sau regionale, sau de alte organisme de
drept public; ori gestionarea acestora este supravegheată de autoritățile sau organismele respective; ori au un
consiliu administrativ, de conducere sau de supraveghere, în care jumătate din membrii săi sunt numiți de stat,
autorități locale sau regionale sau alte organisme de drept public;
3. „întreprindere publică” înseamnă orice întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniile prevăzute la articolul
1 alineatul (1) litera (b) și asupra căreia organismele din sectorul public pot exercita, direct sau indirect, o influență
dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării financiare la aceasta sau a normelor
care o guvernează. Se presupune că există o influență dominantă din partea organismelor din sectorul public în
oricare dintre cazurile următoare în care aceste organisme, în mod direct sau indirect:
(a) dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;
(b) controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere;
(c) pot numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul
întreprinderii.
4. „universitate” înseamnă orice organism din sectorul public care organizează studii superioare postliceale la a căror
absolvire se acordă diplome universitare;
5. „licență standard” înseamnă un set de condiții de reutilizare predefinite în format digital, de preferință compatibile
cu licențele publice standardizate disponibile online;
6. „document” înseamnă:
(a) orice conținut, indiferent de mediul de stocare (pe hârtie, în formă electronică sau sub formă de înregistrare
audio, video sau audiovizuală); sau
(b) orice parte a unui astfel de conținut;
7. „anonimizare” înseamnă procesul de modificare a documentelor în documente anonime care nu se referă la

o persoană fizică identificată sau identificabilă sau procesul de transformare a datelor cu caracter personal astfel
încât să devină anonime, în așa fel încât persoana vizată să nu fie sau să nu mai fie identificabilă;
8. „date dinamice” înseamnă documente în format digital care fac obiectul unor actualizări frecvente sau în timp real,
în special din cauza volatilității sau a obsolescenței lor rapide; datele generate de senzori sunt de obicei considerate
a fi date dinamice;
9. „date provenite din cercetare” înseamnă documente în format digital care nu sunt publicații științifice și care sunt
colectate sau produse în cursul activităților de cercetare științifică și sunt utilizate ca dovezi în procesul de cercetare
sau sunt acceptate în mod curent în comunitatea de cercetare drept necesare pentru validarea concluziilor și
rezultatelor cercetărilor;
10. „seturi de date cu valoare ridicată” înseamnă documente a căror reutilizare este asociată cu beneficii importante
pentru societate, mediu și economie, în special mulțumită faptului că acestea pot servi la crearea unor servicii și
aplicații cu valoare adăugată și a unor locuri de muncă noi, de înaltă calitate și decente și mulțumită numărului de
beneficiari potențiali ai serviciilor și ai aplicațiilor cu valoare adăugată bazate pe seturile de date respective;
11. „reutilizare” înseamnă utilizarea de către persoane fizice sau juridice a documentelor deținute de:
(a) organismele din sectorul public în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial din cadrul
sarcinii publice pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre organismele din
sectorul public în scopul unic de a-și îndeplini sarcinile publice; sau
(b) întreprinderile publice în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial de prestare a serviciilor
de interes general pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre întreprinderile
publice și organismele din sectorul public în scopul unic de a îndeplini sarcinile publice ale organismelor din
sectorul public;
12. „date cu caracter personal” înseamnă date cu caracter personal astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 1 din
Regulamentul (UE) 2016/679;
13. „format prelucrabil automat” înseamnă un format de fișier structurat astfel încât să permită aplicațiilor software să
identifice, să recunoască și să extragă cu ușurință date specifice, inclusiv declarații individuale de fapt, și structura
internă a acestora;
14. „format deschis” înseamnă un format de fișier care este independent de platformele utilizate și care se află la
dispoziția publicului fără nicio restricție de natură să împiedice reutilizarea documentelor în cauză;
15. „standard formal deschis” înseamnă un standard care a fost stabilit în scris și care conține specificații privind
cerințele cu privire la modalitatea de asigurare a interoperabilității software-ului;
16. „profit rezonabil” înseamnă un procentaj din taxa globală, adăugat la ceea ce este necesar pentru recuperarea
costurilor eligibile, care nu depășește cu mai mult de cinci puncte procentuale dobânda fixă a BCE;
17. „parte terță” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care deține datele și nu este un organism din sectorul public
sau o întreprindere publică.
Articolul 3
Principiu general
(1) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (2) de la prezentul articol, statele membre se asigură că documentele
reglementate de prezenta directivă în conformitate cu articolul 1 sunt reutilizabile în scopuri comerciale sau
necomerciale în conformitate cu capitolele III și IV.
(2) În cazul documentelor asupra cărora bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele și arhivele dețin
drepturi de proprietate intelectuală și în cazul documentelor deținute de întreprinderi publice, statele membre se asigură
că, dacă este permisă reutilizarea acestui tip de documente, documentele respective sunt reutilizabile în scopuri
comerciale sau necomerciale în conformitate cu capitolele III și IV.
CAPITOLUL II
CERERILE DE REUTILIZARE
Articolul 4
Prelucrarea cererilor de reutilizare
(1) Organismele din sectorul public, folosind mijloace electronice ori de câte ori este posibil și oportun, prelucrează
cererile de reutilizare și pun documentul la dispoziția solicitantului în vederea reutilizării sau, în cazurile în care este
necesară o licență, finalizează oferta de licență pentru solicitant într-un termen rezonabil, compatibil cu perioadele de
timp prevăzute pentru prelucrarea cererilor de acces la documente.
(2) În cazul în care nu s-au prevăzut limite de timp sau alte norme privind punerea la dispoziție a documentelor în
timp util, organismele din sectorul public prelucrează cererea și pun documentele la dispoziția solicitantului în vederea
reutilizării, sau, în cazurile în care este necesară o licență, finalizează oferta de licență pentru solicitant cât mai curând
posibil și, în orice caz, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea cererii. Termenul respectiv poate fi prelungit cu
încă 20 de zile lucrătoare pentru cererile ample sau complexe. În astfel de cazuri, solicitantul este anunțat cât mai
curând posibil și, în orice caz, în termen de trei săptămâni de la data cererii inițiale de faptul că este nevoie de mai mult
timp pentru prelucrarea cererii și de motivele pentru care este necesar un termen mai lung.
(3) În cazul unei decizii nefavorabile, organismele din sectorul public comunică solicitantului motivele refuzului, pe
baza prevederilor relevante ale regimului de acces din statul membru în cauză sau a dispozițiilor de transpunere
a prezentei directive, în special al articolului 1 alineatul (2) literele (a)-(h) sau al articolului 3. În cazul în care decizia
nefavorabilă a fost luată în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (c), organismul din sectorul public include o trimitere
la persoana fizică sau juridică titulară a drepturilor, în cazul în care este cunoscută, sau, alternativ, la deținătorul licenței
de la care organismul din sectorul public a obținut materialul în cauză. Nu este necesar ca bibliotecile, inclusiv
bibliotecile universitare, muzeele și arhivele să includă o astfel de mențiune.
(4) Orice decizie privind reutilizarea menționează căile de atac disponibile în cazul în care solicitantul dorește să
conteste decizia. Printre căile de atac se numără posibilitatea revizuirii de către un organism de control imparțial, care
dispune de cunoștințele de specialitate adecvate, cum ar fi autoritatea națională din domeniul concurenței, autoritatea
competentă de reglementare a accesului la documente, autoritatea de supraveghere instituită în conformitate cu
Regulamentul (UE) 2016/679, sau o autoritate judiciară națională, și ale cărui decizii sunt obligatorii pentru organismul
din sectorul public în cauză.
(5) În sensul prezentului articol, statele membre stabilesc măsuri practice pentru a facilita reutilizarea efectivă
a documentelor. Aceste măsuri pot include, în special, modalitățile de a furniza informații adecvate cu privire la
drepturile prevăzute în prezenta directivă și de a oferi asistență și orientări relevante.
(6) Următoarele entități nu sunt obligate să respecte prezentul articol:

(a) întreprinderile publice;
(b) instituțiile de învățământ, organizațiile care desfășoară activități de cercetare și organizațiile care finanțează activități
de cercetare.
CAPITOLUL III
CONDIȚIILE DE REUTILIZARE
Articolul 5
Formate disponibile
(1) Fără a se aduce atingere capitolului V, organismele din sectorul public și întreprinderile publice își pun la
dispoziție documentele în orice format preexistent sau în orice limbă disponibilă și, dacă este posibil și adecvat, prin
mijloace electronice, în formate care sunt deschise, prelucrabile automat, accesibile, ușor de găsit și reutilizabile,
împreună cu metadatele lor. Atât formatele, cât și metadatele, respectă, dacă este posibil, standardele formale deschise.
(2) Statele membre încurajează organismele din sectorul public și întreprinderile publice să producă și să pună la
dispoziție documentele care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în conformitate cu principiul „deschiderii
începând cu momentul conceperii și în mod implicit”.
(3) Alineatul (1) nu impune o obligație pentru organismele din sectorul public de a crea sau adapta documente sau de
a furniza extrase din documente pentru a se conforma alineatului respectiv, în cazul în care acest demers ar necesita
eforturi disproporționate, care depășesc amploarea unei simple operațiuni.
(4) Organismele din sectorul public nu pot fi obligate să continue producția și stocarea unui anumit tip de document,
în vederea reutilizării acestora de către o organizație din sectorul privat sau public.
(5) Organismele din sectorul public pun datele dinamice la dispoziție pentru a fi reutilizate imediat după colectare,
prin intermediul unor API adecvate și, dacă este cazul, prin descărcare în masă.
(6) În cazul în care sunt puse la dispoziție date dinamice în vederea reutilizării imediat după colectare, astfel cum se
menționează la alineatul (5), ar depăși capacitățile financiare și tehnice ale organismului din sectorul public, impunând
astfel un efort disproporționat, respectivele date dinamice sunt puse la dispoziție în vederea reutilizării într-un termen
sau cu restricții tehnice temporare care nu afectează în mod nejustificat exploatarea potențialului lor economic și social.
(7) Alineatele (1)-(6) se aplică documentelor existente deținute de întreprinderile publice care sunt disponibile pentru
reutilizare.
(8) Seturile de date cu valoare ridicată, astfel cum sunt enumerate în conformitate cu articolul 14 alineatul (1), sunt
puse la dispoziție pentru a fi reutilizate în format prelucrabil automat, prin API și, dacă este cazul, prin descărcare în
masă.
Articolul 6
Principii de taxare
(1) Reutilizarea documentelor este gratuită.
Totuși, poate fi permisă recuperarea costurilor marginale suportate în legătură cu reproducerea, punerea la dispoziție și
difuzarea documentelor, precum și cu anonimizarea datelor cu caracter personal și cu măsurile luate pentru protecția
informațiilor comerciale confidențiale.
(2) În mod excepțional, alineatul (1) nu se aplică:

(a) organismelor din sectorul public obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor lor
legate de îndeplinirea sarcinilor lor publice;
(b) bibliotecilor, inclusiv bibliotecilor universitare, muzeelor și arhivelor;
(c) întreprinderilor publice.
(3) Statele membre publică online o listă a organismelor din sectorul public menționate la alineatul (2) litera (a).
(4) În cazurile menționate la alineatul (2) literele (a) și (c), cuantumul total al taxelor se calculează pe baza unor
criterii obiective, transparente și verificabile. Aceste criterii se stabilesc de statele membre.
Venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor în perioada contabilă
corespunzătoare nu depășește costul colectării, întocmirii, reproducerii, difuzării lor și cel al stocării datelor, la care se
adaugă un profit rezonabil, precum și, dacă este cazul, al anonimizării datelor cu caracter personal și al măsurilor luate
pentru protecția informațiilor comerciale confidențiale.
Taxele se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile.

(5) În cazul în care organismele din sectorul public menționate la alineatul (2) litera (b) impun taxe, venitul total
obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor în perioada contabilă corespunzătoare nu
depășește costul colectării, întocmirii, reproducerii, difuzării, stocării datelor, conservării și obținerii autorizației de
a utiliza opere protejate prin drepturi de autor, precum și, dacă este cazul, al anonimizării datelor cu caracter personal și
al măsurilor luate pentru protecția informațiilor comerciale confidențiale, la care se adaugă un profit rezonabil.
Taxele se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile organismelor din sectorul public în cauză.
(6) Reutilizarea este gratuită pentru utilizator:

(a) sub rezerva alineatelor (3), (4) și (5) de la articolul 14, a seturilor de date cu valoare ridicată enumerate în
conformitate cu alineatul (1) de la respectivul articol;
(b) a datelor provenite din cercetare menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (c).
Articolul 7
Transparență
(1) În cazul taxelor standard pentru reutilizarea documentelor, orice condiție aplicabilă și cuantumul real al respec
tivelor taxe, inclusiv baza de calcul a acestor taxe, sunt prestabilite și publicate, prin mijloace electronice ori de câte ori
este posibil și adecvat.
(2) În cazul altor taxe pentru reutilizare decât cele menționate la alineatul (1), factorii care sunt luați în considerare la
calcularea taxelor în cauză sunt indicați de la început. La cerere, deținătorul documentelor în cauză indică și modul în
care au fost calculate aceste taxe în legătură cu o anumită cerere de reutilizare.
(3) Organismele din sectorul public se asigură că solicitanții de reutilizare a documentelor sunt informați cu privire la
căile de atac disponibile pentru deciziile sau practicile care îi privesc.
Articolul 8
Licențele standard
(1) Reutilizarea documentelor nu este supusă unor condiții, cu excepția cazului în care condițiile respective sunt
obiective, proporționale, nediscriminatorii și justificate din motive legate de un obiectiv de interes general.
Atunci când reutilizarea este supusă unor condiții, acestea nu limitează în mod inutil posibilitățile de reutilizare și nu
sunt utilizate pentru restricționarea concurenței.
(2) În statele membre în care se folosesc licențe, statele membre garantează că licențele standard pentru reutilizarea
documentelor din sectorul public, care pot fi adaptate pentru a veni în întâmpinarea unor cereri speciale de licențe, sunt
disponibile în format digital și pot fi prelucrate electronic. Statele membre încurajează folosirea unor astfel de licențe
standard.
Articolul 9
Măsuri practice
(1) Statele membre adoptă măsuri practice care să faciliteze căutarea documentelor disponibile pentru reutilizare, cum
ar fi listele de resurse ale principalelor documente, împreună cu metadatele relevante, accesibile, în cazurile în care acest
lucru este posibil și oportun, online și în formate prelucrabile automat, și site-uri portal cu legături spre listele de
resurse. În cazurile în care acest lucru este posibil, statele membre facilitează căutarea în mai multe limbi
a documentelor, în special prin facilitarea agregării metadatelor la nivelul Uniunii.
Statele membre încurajează, de asemenea, organismele din sectorul public să ia măsuri practice care să faciliteze
păstrarea documentelor disponibile pentru reutilizare.
(2) Statele membre, în cooperare cu Comisia, își continuă eforturile de simplificare a accesului la seturile de date, în
special prin asigurarea unui punct unic de acces și prin punerea treptată la dispoziție a unor seturi de date adecvate
deținute de organismele din sectorul public în privința documentelor care fac obiectul prezentei directive, precum și la
datele deținute de instituțiile Uniunii, în formate accesibile, ușor de găsit și reutilizabile prin mijloace electronice.
Articolul 10
Datele provenite din cercetare
(1) Statele membre sprijină disponibilitatea datelor provenite din cercetare prin adoptarea de politici naționale și prin
luarea de măsuri relevante vizând asigurarea accesului liber la datele provenite din cercetare care au beneficiat de
finanțare publică („politicile privind accesul liber”), urmând principiul „deschiderii în mod implicit” și compatibilitatea cu
principiile FAIR. În acest context, preocupările legate de drepturile de proprietate intelectuală, protecția datelor cu
caracter personal și confidențialitate, securitate și interesele comerciale legitime, sunt luate în considerare în conformitate
cu principiul „cât mai deschis cu putință, dar atât de închis cât este necesar”. Politicile respective privind accesul liber se
adresează organizațiilor care desfășoară activități de cercetare și organizațiilor care finanțează activități de cercetare.
(2) Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) litera (c), datele provenite din cercetare sunt reutilizabile în scopuri
comerciale și necomerciale în conformitate cu capitolele III și IV, în măsura în care beneficiază de finanțare publică, iar
cercetătorii, organizațiile care desfășoară activități de cercetare sau organizațiile care finanțează activități de cercetare le-
au pus deja la dispoziția publicului printr-o bază de date instituțională sau tematică. În acest context, se ține seama de
interesele comerciale legitime, de activitățile de transfer de cunoștințe și de drepturile de proprietate intelectuală
preexistente.
CAPITOLUL IV
NEDISCRIMINAREA ȘI COMERȚUL ECHITABIL
Articolul 11
Nediscriminarea
(1) Toate condițiile aplicabile de reutilizare a documentelor sunt nediscriminatorii în raport cu categoriile comparabile
de reutilizare, inclusiv în raport cu reutilizarea transfrontalieră.
(2) În cazul în care documentele sunt reutilizate de un organism din sectorul public ca bază pentru activitățile sale
comerciale desfășurate în afara domeniului de aplicare al sarcinilor sale publice, pentru furnizarea documentelor necesare
activităților în cauză se aplică aceleași taxe și condiții ca cele valabile pentru ceilalți utilizatori.
Articolul 12
Acorduri de exclusivitate
(1) Reutilizarea documentelor este deschisă tuturor potențialilor actori de pe piață, chiar în cazul în care unul sau mai
mulți actori exploatează deja produsele cu valoare adăugată bazate pe aceste documente. Contractele sau alte acorduri
încheiate între organismele din sectorul public sau întreprinderile publice care dețin documentele și părți terțe nu oferă
drepturi exclusive.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care un drept exclusiv este necesar pentru a furniza un serviciu de interes public,
validitatea motivului pentru care a fost acordat dreptul exclusiv în cauză este reexaminată periodic și, în orice caz, o dată
la trei ani. Acordurile de exclusivitate încheiate la 16 iulie 2019 sau după acea dată sunt puse la dispoziția publicului
online cu cel puțin două luni înainte de intrarea lor în vigoare. Clauzele definitive ale acestor acorduri sunt transparente
și sunt puse la dispoziția publicului online.
Digitalizarea resurselor culturale nu intră sub incidența prezentului alineat.
(3) În pofida alineatului (1), în cazul în care un drept exclusiv privește digitalizarea resurselor culturale, perioada de
exclusivitate nu depășește, în general, 10 ani. În cazul în care perioada respectivă depășește 10 ani, durata acesteia face
obiectul unei revizuiri pe parcursul celui de al 11-lea an și, ulterior, dacă este cazul, o dată la șapte ani.
Acordurile prin care se stabilesc drepturile exclusive menționate la primul paragraf sunt transparente și se fac publice.
În cazul în care există un drept exclusiv menționat la primul paragraf, organismul din sectorul public în cauză primește
în mod gratuit, ca parte a acordurilor respective, o copie a resurselor culturale digitalizate. Copia respectivă este
disponibilă în scopul reutilizării la expirarea perioadei de exclusivitate.
(4) Acordurile juridice sau măsurile practice care, fără a acorda în mod explicit un drept exclusiv, vizează restrângerea
disponibilității documentelor pentru a fi reutilizate de alte entități decât partea terță care participă la respectivul acord
sau la respectiva măsură, ori despre care se poate considera în mod rezonabil că pot conduce la o astfel de restrângere
a reutilizării, sunt puse la dispoziția publicului online cu cel puțin două luni înainte de intrarea în vigoare. Efectul unor
astfel de acorduri juridice sau măsuri practice cu privire la disponibilitatea pentru reutilizare a datelor face obiectul unor
reexaminări periodice și, în orice caz, este reexaminat o dată la trei ani. Clauzele definitive ale acestor acorduri sunt
transparente și sunt puse la dispoziția publicului online.
(5) Acordurile de exclusivitate în vigoare la 17 iulie 2013, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alineatele
(2) și (3) și care au fost încheiate de organisme din sectorul public încetează la sfârșitul contractului și, în orice caz, cel
târziu la 18 iulie 2043.
Acordurile de exclusivitate în vigoare la 16 iulie 2019, care nu se încadrează la excepțiile prevăzute la alineatele (2) și (3)
și care au fost încheiate de întreprinderi publice încetează la sfârșitul contractului și, în orice caz, cel târziu la 17 iulie
2049.
CAPITOLUL V
SETURILE DE DATE CU VALOARE RIDICATĂ
Articolul 13
Categoriile tematice de seturi de date cu valoare ridicată
(1) Pentru a stabili condiții pentru a sprijini reutilizarea seturilor de date cu valoare ridicată, în anexa I este prevăzută
o listă de categorii tematice pentru aceste seturi de date.
(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 15 în scopul de a modifica anexa
I prin adăugarea de noi categorii tematice de seturi de date cu valoare ridicată, pentru a reflecta evoluția tehnologică și
cea a pieței.
Articolul 14
Seturile de date cu valoare ridicată specifice și acordurile de publicare și reutilizare
(1) Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabilește o listă de seturi de date cu valoare ridicată specifice
aparținând categoriilor prevăzute în anexa I și deținute de organisme din sectorul public și întreprinderi publice dintre
documentele cărora li se aplică prezenta directivă.
Aceste seturi de date cu valoare ridicată specifice sunt:
(a) sunt puse la dispoziție în mod gratuit, sub rezerva alineatelor (3), (4) și (5);
(b) sunt prelucrabile automat;
(c) sunt puse la dispoziție prin intermediul unor API; și
(d) sunt puse la dispoziție prin descărcare în masă, dacă este cazul.
Actele de punere în aplicare respective pot să specifice acordurile de publicare și reutilizare a seturilor de date cu valoare
ridicată. Aceste acorduri sunt compatibile cu licențele standard deschise.
Acordurile pot include clauze aplicabile reutilizării, formatelor datelor și metadatelor, precum și modalități tehnice de
difuzare. Investițiile realizate de statele membre în abordările privind datele deschise, cum ar fi investițiile în dezvoltarea
și implementarea anumitor standarde, sunt luate în considerare și puse în balanță cu potențialele beneficii ale includerii
pe listă.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 16
alineatul (2).
(2) Identificarea seturilor de date cu valoare ridicată specifice în temeiul alineatului (1) se bazează pe evaluarea
potențialului acestora de a:
(a) genera beneficii importante de ordin socioeconomic sau de mediu și servicii inovatoare;
(b) genera beneficii pentru un număr mare de utilizatori, în special IMM-uri;
(c) contribui la generarea de venituri; și
(d) fi combinate cu alte seturi de date.

În vederea identificării unor astfel de seturilor de date cu valoare ridicată specifice, Comisia desfășoară consultări
adecvate, inclusiv la nivel de experți, realizează o evaluare a impactului și asigură complementaritatea cu actele juridice
existente, cum ar fi Directiva 2010/40/UE, în ceea ce privește reutilizarea documentelor. Respectiva evaluare
a impactului include o analiză cost-beneficiu și o analiză prin care să se stabilească dacă punerea la dispoziție în mod
gratuit a unor seturi de date cu valoare ridicată de către organismele din sectorul public obligate să genereze venituri
pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor lor legate de îndeplinirea sarcinilor lor publice ar duce la un impact
substanțial asupra bugetului unor astfel de organisme. În ceea ce privește seturile de date cu valoare ridicată deținute de
întreprinderi publice, evaluarea impactului acordă o atenție specială rolului jucat de întreprinderile publice într-un mediu
economic concurențial.
(3) Prin derogare de la alineatul (1) al doilea paragraf litera (a), actele de punere în aplicare menționate la alineatul (1)
prevăd că punerea la dispoziție în mod gratuit a seturilor de date cu valoare ridicată nu se aplică seturilor de date cu
valoare ridicată specifice deținute de întreprinderile publice dacă aceasta ar conduce la o denaturare a concurenței pe
piețele relevante.
(4) Cerința de a pune la dispoziție în mod gratuit a seturilor de date cu valoare ridicată în temeiul alineatului (1) al
doilea paragraf litera (a) nu se aplică bibliotecilor, inclusiv bibliotecilor universitare, muzeelor și arhivelor.
(5) Atunci când punerea la dispoziție în mod gratuit a seturilor de date cu valoare ridicată de către organismele din
sectorul public obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor lor legate de îndeplinirea
sarcinilor lor publice ar duce la un impact substanțial asupra bugetului organismelor implicate, statele membre pot scuti
organismele respective de cerința de a pune la dispoziție aceste seturi de date cu valoare ridicată în mod gratuit pentru
o durată care nu depășește doi ani de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare relevant adoptat în
conformitate cu alineatul (1).
CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 15
Exercitarea delegării
(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 13 alineatul (2) este conferită Comisiei pentru
o perioadă de cinci ani de la 16 iulie 2019. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin
nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp
identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cu cel puțin trei
luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 13 alineatul (2) poate fi revocată oricând de Parlamentul
European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă.
Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la
o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate
cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(6) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 13 alineatul (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici
Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia către
Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și
Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa
Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 16
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de un comitet privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.
Respectivul comitet reprezintă un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 17
Transpunere
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru
a se conforma prezentei directive până la 17 iulie 2021. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor
respective.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de
o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Acestea conțin, de asemenea, o mențiune care precizează că
trimiterile, în acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare, la directiva abrogată prin prezenta directivă se
interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri și
formularea acestei mențiuni.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le
adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 18
Evaluarea efectuată de Comisie
(1) La cel puțin 17 iulie 2025, Comisia evaluează prezenta directivă și prezintă un raport privind principalele
concluzii ale evaluării Parlamentului European și Consiliului, precum și Comitetului Economic și Social European.
Statele membre furnizează Comisiei informațiile necesare pentru elaborarea raportului respectiv.
(2) Evaluarea are ca obiect în special domeniul de aplicare și impactul social și economic al prezentei directive,
inclusiv:
(a) măsura în care a crescut reutilizarea documentelor din sectorul public cărora li se aplică prezenta directivă, în special
de către IMM-uri;
(b) impactul seturilor de date cu valoare ridicată;
(c) efectele principiilor aplicate taxării și reutilizarea textelor oficiale cu caracter legislativ și administrativ;
(d) reutilizarea documentelor deținute de alte entități decât organismele din sectorul public;
(e) disponibilitatea și utilizarea API;
(f) interacțiunea dintre normele referitoare la protecția datelor și posibilitățile de reutilizare;
(g) posibilitățile viitoare de a aduce îmbunătățiri bunei funcționări a pieței interne și de a susține dezvoltarea economică
și pe cea a pieței forței de muncă.
Articolul 19
Abrogare
Directiva 2003/98/CE, astfel cum a fost modificată prin directiva menționată în anexa II partea A, se abrogă cu efect de
la 17 iulie 2021, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și
datele de aplicare a directivelor menționate în anexa II partea B.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de
corespondență din anexa III.
Articolul 20
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 21
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2019.

A. TAJANI G. CIAMBA
ANEXA I
Lista categoriilor tematice de seturi de date cu valoare ridicată, astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (1)
1. Domeniul geospațial
2. Domeniul Observarea Pământului și mediu
3. Domeniul meteorologic
4. Domeniul statistic
5. Domeniul Societăți și structura de proprietate a societăților
6. Domeniul Mobilitate
ANEXA II
Partea A
Directiva abrogată cu modificarea sa
(menționată la articolul 19)
Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 345, 31.12.2003, p. 90).
Directiva 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 175, 27.6.2013, p. 1).
Partea B
Termenele de transpunere în dreptul intern și datele de aplicare
(menționate la articolul 19)
Directiva Termen de transpunere Data de aplicare
2003/98/CE 1 iulie 2005 1 iulie 2005

2013/37/UE 18 iulie 2015 18 iulie 2015
ANEXA III
TABEL DE CORESPONDENȚĂ
Directiva 2003/98/CE Prezenta directivă
Articolul 1 alineatul (1) Articolul 1 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (c)
Articolul 1 alineatul (2) teza introductivă Articolul 1 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 1 alineatul (2) litera (a) Articolul 1 alineatul (2) litera (a)
— Articolul 1 alineatul (2) litera (b)
Articolul 1 alineatul (2) litera (b) Articolul 1 alineatul (2) litera (c)
Articolul 1 alineatul (2) litera (c) Articolul 1 alineatul (2) litera (d)
— Articolul 1 alineatul (2) litera (e)
Articolul 1 alineatul (2) litera (ca) Articolul 1 alineatul (2) litera (f)
Articolul 1 alineatul (2) litera (cb) Articolul 1 alineatul (2) litera (g)
Articolul 1 alineatul (2) litera (cc) Articolul 1 alineatul (2) litera (h)
Articolul 1 alineatul (2) litera (d) Articolul 1 alineatul (2) litera (i)
Articolul 1 alineatul (2) litera (e) Articolul 1 alineatul (2) litera (l)
Articolul 1 alineatul (2) litera (f) Articolul 1 alineatul (2) litera (j)
— Articolul 1 alineatul (2) litera (k)
Articolul 1 alineatul (3) Articolul 1 alineatul (3)
— Articolul 1 alineatele (6) și (7)
Articolul 2 teza introductivă Articolul 2 teza introductivă
— Articolul 2 alineatele (7)-(10)
— Articolul 2 alineatul (16) și (17)
Articolul 3 Articolul 3

— Articolul 4 alineatul (5)
Articolul 4 alineatul (6) literele (a) și (b)
— Articolul 5 alineatele (5)-(8)
— Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 6 alineatul (1) Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 6 alineatul (2) teza introductivă Articolul 6 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 6 alineatul (2) litera (a) Articolul 6 alineatul (2) litera (a)
Articolul 6 alineatul (2) litera (b) —
Articolul 6 alineatul (2) litera (c) Articolul 6 alineatul (2) litera (b)
— Articolul 6 alineatul (2) litera (c)
Articolul 7 alineatul (3) —
Articolul 8 alineatul (1) Articolul 8
Articolul 9 Articolul 9 alineatul (1)
Articolul 11 alineatul (2a) Articolul 12 alineatul (3)
— Articolele 13-16
Articolul 12 Articolul 17 alineatul (1)

— Articolul 18 alineatul (2) literele (a)-(g)
— Articolul 19
— Anexele I, II și III
ISSN 1977-0782 (ediție electronică)
ISSN 1830-3625 (ediție tipărită)
RO
★
★ ★
★ ★
★ ★
★ ★
★ ★ ★
Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene

2985 Luxemburg
LUXEMBURG

Directiva UE 1024-2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Directiva UE 1024-2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jurnalul Oficial L 172

Ediția în limba română Legislație 26 iunie 2019

★ Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019

(1) Text cu relevanță pentru SEE.

REGULAMENTUL (UE) 2019/1022 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

(1) JO C 367, 10.10.2018, p. 103.

(9) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Obiect și domeniu de aplicare

(2) Prezentul regulament se aplică următoarelor stocuri:

(a) crevete din specia Aristeus antennatus în subzonele CGPM 1, 5, 6 și 7;

(b) crevete din specia Parapenaeus longirostris în subzonele CGPM 1, 5, 6 și 9-10-11;

(c) crevete din specia Aristaeomorpha foliacea în subzonele CGPM 9-10-11;

(d) merluciu (Merluccius merluccius) în subzonele CGPM 1-5-6-7 și 9-10-11;

(e) langustină (Nephrops norvegicus) în subzonele CGPM 5, 6, 9 și 11;

(f) barbun (Mullus barbatus) în subzonele CGPM 1, 5, 6, 7, 9, 10 și 11.

2. „stocuri vizate” înseamnă stocurile menționate la articolul 1 alineatul (2);

(4) În special, planul urmărește:

ȚINTE, NIVELURI DE REFERINȚĂ PENTRU CONSERVARE ȘI MĂSURI DE SALVGARDARE

Niveluri de referință pentru conservare

(a) nivelurile de referință de precauție, exprimate ca biomasă a stocului de reproducere (BPA); și

(b) nivelurile-limită de referință, exprimate ca biomasă a stocului de reproducere (BLIM).

(3) Măsurile de remediere menționate la prezentul articol pot include:

(a) măsuri în temeiul articolelor 7, 8 și 11-14 din prezentul regulament; și

Regimul de gestionare a efortului de pescuit

Obligațiile statelor membre

Comunicarea datelor pertinente

MĂSURI TEHNICE DE CONSERVARE

Zone de interzicere a pescuitului

Gestionarea stocurilor capturate accidental și a stocurilor demersale pentru care nu sunt

Măsuri specifice de conservare

Dispoziții privind obligația de debarcare

Modificări ale planului

Monitorizarea și evaluarea planului

Exercitarea delegării de competențe

FONDUL EUROPEAN PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME

Sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime

1. Alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

2. Se adaugă următorul alineat:

Intrarea în vigoare și aplicarea

Articolul 7 se aplică de la 1 ianuarie 2020.

Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2019.

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Regimul de gestionare a efortului de pescuit

Grupurile de efort de pescuit sunt definite după cum urmează:

Tip de unealtă de Lungimea maximă Codul grupului de

Traule Subzonele CGPM 1- Barbun în subzonele geografice 1, < 12 m EFF1/MED1_TR1

Subzonele CGPM 8- Barbun în subzonele geografice 9, < 12 m EFF1/MED2_TR1

Tip de unealtă de Lungimea maximă Codul grupului de

Subzonele CGPM 8- Crevete din specia Aristaeomorpha < 12 m EFF2/MED2_TR1

Lista informațiilor pentru datele privind efortul de pescuit

Informații Definiție și comentarii

3. Perioada efortului de pescuit Data de începere și data de încheiere a lunii de referință

4. Declarația privind efortul de pescuit Numărul total de zile de pescuit

Declarație comună a Parlamentului European și a Consiliului

DIRECTIVA (UE) 2019/1023 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,