Numele Organizaţiei Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași

Titlul proiectului Educaţie antreprenoriala inovativă – EducAtiv

Codul Proiectului POCU/379/6/21/123458

ANTREPRENORIAT
ÎN DOMENIUL MEDICAL VETERINAR
CURS

Conf.dr. Geta PAVEL

Conf.dr. Carmen Luiza COSTULEANU

2021
 CUPRINS
MARKETING-UL ÎN UNITĂȚILE MEDICAL-VETERINARE .......................................................... 3
1. Marketingul şi utilitatea lui în afaceri ......................................................................................... 3
2. Oferta de piaţă: elaborare şi testare ................................................................................................. 5
3. Formularea strategiei de comunicare............................................................................................... 6
4. Promovarea firmei şi a ofertei sale ............................................................................................... 12
Bibliografie selectivă ..................................................................................................................... 15
FINANŢAREA UNITĂȚILOR MEDICAL-VETERINARE/FARMACEUTICE VETERINARE ..... 16
1. Resursele şi relaţiile financiare ...................................................................................................... 16
2. Mediul financiar al întreprinderii .................................................................................................. 19
3. Importanţa evidenţei financiare a activităţii antreprenoriale ......................................................... 27
Bibliografie selectivă ..................................................................................................................... 33

2
 MARKETING-UL ÎN UNITĂȚILE MEDICAL-VETERINARE

1. Marketingul şi utilitatea lui în afaceri

„Marketingul antreprenorial este comportamentul unui individ şi/sau al unei

organizaţii care adoptă o filosofie de a provoca convenţiile existente pe piaţă în procesul de
dezvoltare a unor noi soluţii” (Chaston, 2000).
Termenul de marketing antreprenorial este din ce în ce mai folosit pentu a face referire
la două dimensiuni diferite alemanagementului unei firme: marketingul şi antreprenoriatul.
Cele două dimensiuni sau funcţii se condiţionează reciproc. Astfel, antreprenoriatul utilizează
marketingul ca pe un element esenţial al firmei care poate ajuta la realizarea inovării şi la
manifestarea creativităţii. Pe de altă parte, antreprenoriatul ajută marketingul în
realizarea obiectivelor, în determinarea strategiilor şi în desfăşurarea activităţilor necesare
unei firme pentru supravieţuire şi performanţă.
Marketingul antreprenorial s-a dezvoltat în ultimele două decenii, primele studii
având în vedere legătura teoretică dintre marketing şi antreprenoriat. Este de reţinut că
marketingul antreprenorial nu vizează doar domeniul firmelor mici şi mijlocii, chiar
dacă pe măsură ce o firmă se dezvoltă, este din ce în ce mai dificil pentru
management să-şi coordoneze atât activitatea de zi cu zi, cât şi să-şi concentreze eforturile
asupra abordării antreprenoriale a pieţei.
Relaţia marketing-antreprenoriat este importantă din următoarele motive:
1. Marketingul este o funcţie a afacerii care trebuie utilizată corespunzător de un
antreprenor atunci când lansează şi dezvoltă noi afaceri. Cele mai întâlnite probleme în
dezvoltarea de noi afaceri sunt legate de marketing şi de partea financiară. Problemele
financiare includ: capitalul iniţial, creşterea economică, generarea de cash-flow şi controlul
financiar. Problemele legate de marketing, chiar dacă par independente de cele financiare,
în fond, pot ajuta la depăşirea lor, atâta timp cât există un plan de marketing şi o determinare
corectă a dimensiunii pieţei.
2. Al doilea motiv este faptul că unii antreprenori nu înţeleg foarte bine marketingul
ca proces. Ei consideră că a aduce pe piaţă un produs inovativ şi serviciile adiţionale este
suficient pentru a vinde.
3. Antreprenorii nu au abilităţi de planificare sau manageriale, adesea
subestimând timpul şi eforturile necesare pentru a ajunge la rezultatele propuse.

Conceptul de marketing mix, introdus în 1964 de americanul Niel Borden, semnifică

tocmai ideea de dozare şi manipulare coerentă şi unitară a celor mai importante

3
variabile prin care întreprinderea acţionează asupra pieţei. Conceptul clasic sintetizează şi
manipulează,în bloc, cele patru variabile cheie ale unei acţiuni pe piaţă:produsul, preţul,
distribuţia şi comunicarea.
Mixul de marketing este un concept fundamental în marketing, reprezentat de
ansamblul instrumentelor controlabile strategico-tactice utilizate de firmă pentru a produce
răspunsul pe care îl doreşte din partea pieţei vizate.
Mixul de marketing cuprinde tot ceea ce poate face firma ca să influenţeze cererea
pentru produsul sau serviciul său.
Multiplele posibilităţi existente în acest sens pot fi grupate în patru categorii de
variabile, cunoscute sub denumirea de „cei patru P” – produsul, preţul, plasamentul
(distribuţia) şi promovarea.

Produsul este înţeles ca ansamblu coerent de avantaje, elemente materiale şi

imateriale, prin care se identifică oferta. Acestea privesc: numele şi marca, ambalajul şi
eticheta, nivelul de calitate, gabaritul, masa, stilul, culoarea, fiabilitatea, mentenanţa,
garanţiile, service-ul, specificaţiile tehnice, condiţiile de livrare şi transport, imaginea
publică etc. Politicile de produs intră în acţiune din momentul concepţiei şi iau sfârşit
odată cu abandonarea şi retragerea lui de pe piaţă.
Preţul este înţeles ca nivel şi structură a preţului final, că mărime a marjei
distribuitorului, rabaturi, credite şi rate, condiţii de plată, preţuri diferenţiate pe faze din viaţa
produsului sau pe zone de piaţă etc. Preţul trebuie privit ca fiind un ansamblu de strategii,
tehnici şi structuri, care stau la baza stabilirii nivelurilor şi a variaţiei acestora, fie în

4
timp, fie pe zone de preţ, precum şi a facilităţilor acordate clienţilor, la condiţiile şi
termenele de plată.
Distribuţia este definită de canalele, reţelele şi circuitele de distribuţie, de
logistica mărfurilor şi, parţial, de forţele de vânzare şi sistemul de motivare a vânzătorilor.
Distribuţia trebuie văzută şi ca un ansamblu de strategii şi operaţii care apar în legătură cu
circuitul fizic şi comercial al mărfurilor, cu alegerea canalelor, relaţiile cu intermediarii şi
distribuitorii, cu transportatorii, cu manipularea, depozitarea, conservarea,condiţionarea,
sortarea, vânzarea fizică şi alte tranzacţii şi operaţii posibile pe drumul mărfurilor de la
producător la consumator.
Comunicarea care este definită prin canalele de comunicare, metodele de
promovare, relaţiile publice, promovarea vânzărilor, negocierea, investigarea
comportamentului consumatorului etc. Totodată, comunicarea trebuie înţeleasă şi ca
ansamblu de politici, acţiuni şi mijloace de informare şi influenţare a comportamentului
consumatorului prin reclamă comercială, publicitate, relaţii publice, promovarea vânzărilor şi
prin forţele de vânzare (comunicare personalizată).
Marketing mix sau mixul de marketing este tocmai amestecul şi dozajul în care
aceste variabile sunt combinate şi armonizate într-un ansamblu coerent, care provoacă
maximum de impact pe piaţă. Mixul de marketing poate fi privit şi ca un vector cu patru
dimensiuni:

MIXUL DE MARKETING = PRODUS x PREŢ x DISTRIBUŢIE x COMUNICARE.

2. Oferta de piaţă: elaborare şi testare

Cercetarea exploratorie a ideii de afacere are ca scop găsirea răspunsurilor la întrebările:

- există oare piaţă pentru oferta firmei şi care sunt segmentele ei?

5
 - care este concurenţa pe piaţă?
- care sunt atributele importante ale ofertei pentru consumator?
Studierea concurenţei presupune examinarea gradului de saturaţie a pieţei, analiza punctelor
slabe şi forte ale concurenţilor şi selectarea concurenţilor care vor fi atacaţi sau evitaţi.
Pentru a gândi în unison cu consumatorul este necesar a stabili de la bun început care sunt
atributele principale ale ofertei firmei.
Pe pieţele concurenţiale, clienţii au o mare varietate de oferte de bunuri şi servicii din care să
aleagă. Schimbul în aceste condiţii se bazează doar pe percepţia consumatorilor asupra beneficiilor pe
care le vor obţine în urma alegerii uneia din oferte, în raport cu costurile pe care le suportă. Alegerea
va fi în favoarea firmelor care oferă o valoare superioară costurilor suportate şi satisfac cel mai bine
nevoile tot mai complexe ale consumatorilor.Pentru ca o firmă să-şi reînnoiască şi să-şi susţină
pe piaţă avantajul competitiv odată obţinut, ea trebuie să-şi stabilească şi să-şi întreţină relaţiile cu
clienţii pe termen lung. Marketingul antreprenorial este cu siguranţă o metodă prin care firmele pot
realiza acest lucru. Firmele care se angajează în procese de marketing antreprenorial vor avea un
avantaj în ceea ce priveşte procesul de identificare, evaluare şi exploatare a oportunităţilor. Totodată, o
firma nu trebuie să inoveze doar pentru a satisface nevoile explicite ale clienţilor actuali, ci
trebuie să-şi lărgească sfera procesului de inovare astfel încât să descopere, să creeze, să
evalueze şi să exploateze noi oportunităţi de piaţă care să permită satisfacerea unor nevoi
latente ale clienţilor actuali şi potenţiali.
Problema cu care se confruntă firmele care se orientează spre client este că pierd din vedere
inovarea, pe o piaţă dinamică şi din ce în ce mai complexă. Astfel, o firmă care practică cu succes
marketingul antreprenorial are capacitatea de a construi şi păstrarelaţii pe termen lung cu clienţii prin
intermediul unui proces de inovare eficient.

3. Formularea strategiei de comunicare

Strategia de comunicare este o parte componentă a strategiei de marketing a

întreprinderii. Deciziile fundamentale în domeniul comunicării trebuie să permită
îndeplinirea obiectivelor strategiei de marketing şi să fie coerente cu celelalte elemente ale
mixului de marketing. Strategia de comunicare a întreprinderii reprezintă ansamblul
deciziilor majore şi interdependente prin care managerii stabilesc obiectivele atribuite acestei
activităţi şi modul de alocare a resurselor pentru atingerea respectivelor obiective.
Formularea strategieide comunicare presupune:

A. Identificarea auditoriului sau a ţintei comunicării

Ţinta comunicării reprezintă ansamblul persoanelor pe care emiţătorul le vizează
prin strategia de comunicare: consumatori actuali, potenţiali, cumpărători, distribuitori, lideri

6
de opinie, concurenţi. Ţinta vizată prin strategia de comunicare este în general mai largă decât
segmentul ţintă al activităţii de marketing, segmentul de piaţă ţintă cuprinzând numai
cumpărătorii potenţiali, în timp ce ţinta comunicării cuprinde toate categoriile de persoane
fizice şi juridice care pot influenţa comportamentul consumatorilor potenţiali. Particularităţile
auditoriului vizat vor influenţa în mod hotărâtor deciziile emiţătorului în privinţa a ceea ce
trebuie spus, cum trebuie spus, când trebuie spus, unde trebuie spus şi cui trebuie spus.
B. Stabilirea obiectivelor comunicării
După identificarea auditoriului, întreprinderea trebuie să decidă asupra
răspunsului pe care îl doreşte din partea auditoriului. Răspunsul final este, desigur,
achiziţionarea produsului de către client şi satisfacţia obţinută de acesta. Trebuie avut în
vedere faptul că luarea deciziei de cumpărare rezultatul unui proces decizional ce are loc la
nivelul consumatorului. Emiţătorul trebuie să ştie cum să dirijeze auditoriul pentru al aduce
cât mai aproape de adoptarea deciziei de cumpărare. Obiectivele comunicării trebuie astfel
stabilite încât să permită îndeplinirea obiectivelor de marketing: volumul vânzărilor, cifra de
afaceri, cotă de piaţă, rentabilitate.
Formularea obiectivelor care sunt atribuite comunicării presupune stabilirea
reacţiilor aşteptate din partea consumatorilor, care se pot situa la trei niveluri: nivelul cognitiv,
nivelul afectiv şi nivelul comportamental. La nivel cognitiv comunicarea este informativă şi
are ca obiectiv familiarizaresegmentelor ţintă cu produsul considerat. Mesajele transmise sunt
simple şi difuzate cu o frecvenţă ridicată.
Obiectivele comunicării în acest stadiu pot fi:
 informarea consumatorilor cu privire la existenţa unui nou produs pe piaţă;
 informarea consumatorilor cu privire la o ofertă interesantă în ceea ce priveşte
preţul de vânzare;
 consolidarea notorietăţii unui produs sau a unei mărci;
 sugerarea unor noi utilizări ale unui produs existent pe piaţă;
 explicarea modului de funcţionare a unui produs.

La nivel afectiv comunicarea vizează:

- diferenţierea mărcii;
- crearea unei imagini favorabile produsului sau întreprinderii;
- accentuarea valorii mărcii;
- crearea preferinţei faţă de marcă;
- modificarea atitudinilor faţă de marcă.;

La nivel comportamental întreprinderea îşi propune determinarea unei acţiuni efective

din partea consumatorilor, care se poate concretiza în:

7
  încercarea produsului;
 cumpărarea acestuia;
 vizitarea magazinului.
Obiectivul de comunicare reprezintă un nivel de performanţă vizat care poate fi
cuantificat, monitorizat. El trebuie să precizeze :
 răspunsul comportamental aşteptat din partea receptorului: notorietatea asistată
sau spontană a mărcii, încercarea produsului, o atitudine favorabilă faţă de
produs sau marcă, crearea preferinţei;
 nivelul acestui răspuns ;
 termenul de realizare

C.Stabilirea bugetului alocat comunicării

Stabilirea bugetului alocat comunicării se face plecând de la bugetul de
marketing al întreprinderii. Există mai multe metode pentru stabilirea acestui buget:Stabilirea
bugetului publicitar ca procent din cifra de afaceri.Procentul stabilit poate fi fix sau variabil,
se poate aplica fie la vânzările realizate, fie la cele prevăzute. În acelaşi mod se poate stabili o
sumă fixă pentru publicitate pe fiecare unitate vândută. Această metodă prezintă
dezavantajul considerării vânzărilor drept cauză şi nu un efect al publicităţii.
Stabilirea bugetului publicitar prin metoda parităţii concurenţiale. Această metodă
constă în determinarea cotei de piaţă a întreprinderii, luarea în considerare a cheltuielilor
publicitare efectuate pe piaţă şi determinarea bugetului publicitar prin înmulţirea cotei pe care
o deţine pe respectiva piaţă cu totalul cheltuielilor efectuate de toţi concurenţii. Metoda se
poate folosi în mod diferit în funcţie de obiectivele întreprinderii, de faza din ciclul de viaţă în
care se află produsul (în faza de lansare a unei mărci procentul stabilit pentru publicitate, care
se aplică la suma cheltuită pentru publicitate pe piaţa considerată, nu respectă în mod mecanic
cota de piaţă). Limita acestei metode este dată de faptul că stabileşte o relaţie rigidă între cota
de piaţă şi bugetul publicitar, ori această relaţie nu este respectată întotdeauna deoarece
intervin şicaracteristicile calitative ale publicităţii efectuate.
Metoda obiectivelor presupune determinarea precisă a obiectivelor atribuite
comunicării şi a fondurilor necesare pentru realizarea fiecărui obiectiv în parte. Este metoda
cea mai logică şi mai riguroasă din punct de vedere teoretic. În practică se procedează de cele
mai multe ori invers, mai întâi se stabileşte suma pe care managerii întreprinderii o pot aloca
publicităţii după care se aleg mijloacele şi se fixează obiectivele de atins. Prin această metodă
se stabileşte cota de piaţă pe care doresc managerii s-o atingă după care se stabileşte
ponderea persoanelor care trebuie convinse să consume în mod regulat marca de produs,
ponderea persoanelor care trebuie determinate să o încerce, rata de notorietate necesară
pentru a putea realiza primele obiective şi în final numărul persoanelor care trebuie expuse la

8
mesaj. Pornind de la aceste obiective se identifică mijloacele necesare pentru realizarea lor,
şi cheltuielile presupuse de utilizarea mijloacelor alese.
Metoda punctului critic presupune determinarea volumului vânzărilor necesar
pentru a realiza rentabilitatea dorită, pornind de la diverse mărimi ale bugetului
publicitar. Managerilor întreprinderii le revine sarcina să judece dacă vânzările necesare, la
diverse niveluri ale bugetului, sunt realizabile.
Metoda alocării resurselor disponibile este abordarea cea mai simplă care constă în
fixarea bugetului comunicării în limita resurselor financiare disponibile.
D.Alegerea mijloacelor de comunicare şi repartizarea bugetului între ele
Comunicarea serealizează prin intermediul a diverse mijloace care se grupează într-un
mix de comunicare. Mixul de comunicare este format din următoarele mijloace: publicitate,
promovarea vânzărilor, forţa de vânzare, relaţiile publice şi alte mijloace promoţionale.
Alegerea mijloacelor de comunicare şi repartizarea bugetului între acestea se realizează în
funcţie de diverşi factori: natura şi structura ţintei vizate prin comunicare, bugetul
disponibil, comportamentele de cumpărare a produselor despre care se comunică,
obiectivele comunicării, natura produselor pentru care se comunică, strategia de distribuţie
aleasă, etapa din ciclul de viaţă în care se găseşte produsul.Caracteristicile ţintei vizate, cum
ar fi:mărimea, dispersia, structura, eterogenitatea influenţează alegerea mijloacelor de
comunicare. Astfel publicitatea prin mass-media, publicitatea la locul vânzării şi promovarea
vânzărilor sunt mijloacele recomandate atunci când prin comunicare este vizat un public larg
şi relativ omogen. Marketingul direct, vânzarea personală sunt mijloacele prin care
întreprinderea se adresează unui public restrâns şi specializat.
Comportamentul consumatorilor, felul deciziei de cumpărare, afectează mijloacele
prin intermediul cărora întreprinderea va comunica mesajele dorite astfel:
 în cazul în care decizia de cumpărare este spontană, impulsivă, iar cumpărătorii
nu au preferinţe bine conturate şi nu manifestă fidelitate faţă de mărci,
mijloacele recomandate sunt tehnicile promoţionale şi publicitatea la locul
vânzării;
 când decizia de cumpărare este raţională, iar cumpărătorii aleg produsele
înainte a vizita magazinul publicitatea prin mass-media este mijlocul cel mai
potrivit;
 în situaţia în care se manifestă nevoia de informare tehnică asupra produsului
se recomandă vânzarea personală;
 atunci când imaginea întreprinderii este un factor determinant al
comportamentului de cumpărare a produselor acesteia se recurge la relaţii
publice şi la sponsorizare.

9
 Obiectivele de comunicare pe care le urmăreşte întreprinderea influenţează
alegerea mijloacelor astfel:
 pentru creşterea notorietăţii sau crearea unei atitudini favorabile mijlocul
recomandat este publicitatea în mass-media;
 ameliorarea imaginii instituţionale se poare realiza prin recurgerea la relaţii
publice şi la sponsorizare;
 determinarea primei încercări a produsului, atenuarea sezonalităţii vânzărilor,
creşterea fidelităţii cumpărătorilor se realizează prin intermediul tehnicilor de
promovare a vânzărilor.
Principalele mijloace de comunicarepe care le are la dispoziţie o firmă sunt:
1) Publicitatea: este un mijloc de comunicare oneros, unilateral, care presupune
transmiterea de mesaje provenind de la surse ce pot fi identificate, fiind concepută
pentru a susţine, direct sau indirect un produs sau activitatea unei firme.
2) Publicitatea exterioară:reprezintă forma de publicitate care se materializează prin
intermediul unor suporţi amplasaţi în locuri publice. Aceşti suporţi pot fi: panouri, afişe
exterioare, bannere, mash-uri, reclame luminoase şi publicitatea în tranzit.
3) Publicitatea la locul vânzării (PLV): este un ansamblu de manifestări care se
referă la un produs sau la o marcă, organizate, amplasate sau puse în funcţiune la locul de
vânzare al acestora. Este o formă de publicitate dintre cele mai active, deoarece prezintă
avantajul exclusiv de a se afla chiar la locul unde se efectuează vânzarea. Publicitatea la locul
vânzării încurajează şi stimulează cumpărările prin impuls, reducând adeseori etapa de
reflecţie pe care o parcurge clientul înainte de adoptarea deciziei de cumpărare
4) Publicitatea directă: este acea formă de publicitate care vizează fiecare individ,
având, prin aceasta, un profund sens promoţional. În cazul publicităţii directe se are în vedere
faptul că fiecare client care trebuie sensibilizat reprezintă un caz aparte. Se
materializează prin realizarea unei legături directe între emiţător şi receptor în sensul că
emiţătorul, ca organizaţie ofertantă, pune la dispoziţia receptorului informaţii privind oferta
sa, inclusiv materiale publicitare şi promoţionale, folosind ca principale canale de
comunicare:poşta electronică, mailing (scrisori), curierat rapid, scurte mesaje scrise (sms),
etc.
5) Promovarea vânzărilor:este un ansamblu de tehnici, acţiuni şi mijloace care pot
provoca o creştere rapidă, dar provizorie, locală şi temporară a vânzărilor, pe baza
atribuirii unui avantaj concret şi punctual potenţialilor cumpărători interesaţi de produsul sau
serviciul respectiv.Tehnicile promoţionale vizează facilitarea încercării unui produs de către
consumatorii potenţiali; creşterea
cantităţii cumpărate la fiecare ocazie de cumpărare; atragerea de noi cumpărători
şicreşterea frecvenţei de cumpărare.

10
 6) Forţa de vânzare:cuprinde un grup de reprezentanţi aiunei organizaţii (angajaţi
sau colaboratori externi), care, spre deosebire de vânzătorii efectivi, al căror rol este de a
prelua comenzi şi de a păstra clientela, sunt investiţi cu competenţe multiple, aflându-se în
permanenţă în căutare de noi clienţi şiurmărind să încheie noi contracte.
7) Relaţiile publice:sunt o funcţie a conducerii, bazată pe o activitate continuă şi
sistematică, prin intermediul căreia instituţiile caută să obţină înţelegerea, simpatia şi sprijinul
celor cu care au relaţii în prezentsau vor avea în viitor. Relaţiile publice presupun cultivarea
contactelor directe într-un mod constant şi sistematic cu diverse categorii de public, cu
persoane influente din conducerea instituţiilor şi organizaţiilor, atât din ţară cât şi din
străinătate, cu mass-media, cu reprezentanţi ai autorităţilor, persoane oficiale, lideri de
opinie, etc. pentru a obţine înţelegerea, simpatia şi sprijinul acestora.
8) Sponsorizarea:este un mijloc de comunicare prin susţinerea unui eveniment,
ce permite asocierea mărcii unui produs (sau categorii de produse) ori a unei organizaţii cu
un individ, grup de indivizi sau cu un eveniment ce prezintă atractivitate pentru un
anumit public. Ea constă în acordarea, de către sponsor, a unui sprijin material şi/sau
financiar pentru desfăşurarea de activităţi social-educative, culturale sau sportive, în
schimbul unei contraprestaţii stabilite cu anticipaţie. Această contraprestaţie trebuie să
favorizeze direct sau indirect obiectivele comunicaţionale, şi, implicit, obiectivele de
marketing ale sponsorului.
9)Manifestări cu caracter expoziţional.Participarea la manifestări cu caracter
expoziţional se realizează prin organizarea de pavilioane sau standuri proprii la târguri,
expoziţii şi saloane (locale, regionale, naţionale, internaţionale), organizarea de epoziţii
itinerante, etc. Prin participarea unei organizaţii la o manifestare expoziţională, pe lângă
funcţia comercială iniţială, se realizează şi cea de comunicare, prin o serie de acţiuni cum
sunt: distribuţia de prospecte şi pliante, organizarea de demonstraţii ale funcţionării şi
utilizării produselor, proiecţii de filme publicitare, conferinţe, coctailuri, etc. Dintre
obiectivele de comunicare urmărite de organizaţii prin participarea la astfel de manifestări
amintim: crearea unor noi sectoare de vânzare în zone geografice unde întreprinderea nu este
repezentată; prezentarea şi testarea de noi produse şi servicii; contactarea unor comenzi
imediate sau în perspectivă şiobţinerea de informaţii despre firmele concurente
10) Social media. Acestea reprezintă totalitatea instrumentelor de comunicare online
prin care se urmăreşte facilitatea comunicării şi intercaţiunii între firmă şi clienţii săi.
În cadrul acestor instrumente includem reţelele sociale (Facebook, Twiter), blogurile şi
videoblogurile, forumurile de discuţii.

11
 4. Promovarea firmei şi a ofertei sale

Începerea unei afaceri, lansarea unui produs sau a unui brand nou sunt de neconceput fără
alegerea unui nume şi elaborarea unui logo (emblemă, siglă, icon). Logo-ul poate fi de două tipuri: text
cu font special (de exemplu Coca Cola, Panasonic, Google) sau grafic, combinând textul şi simbolul
(de exemplu Nike sau Adidas).
Un logo reuşit oferă unei firme avantajul de a fi reţinută în memoria potenţialilor clienţi.
Acesta poate fi unul dintre cele mai puternice instrumente de marketing. Logo-ul este pentru un brand
ceea ce amprenta digitală este pentru o persoană: un semn unic, care ajută la identificare.
Principalele caracteristici ale unui logo de succes sunt: simplitatea; reflectarea profilului şi
valorilor companiei; alegerea corectă a culorilor; posibilităţi de scalare şi de aplicare pe suprafeţe
nonplane; utilizarea unor caractere simple pentru denumire.
Numele de firmă. Un nume inspirat poate fi de mare ajutor în lansarea afacerii, deoarece el
reprezintă prima formă de comunicare a intenţiilor antreprenoriale ale persoanei. Un nume reuşit
devine prin sine însuşi o formă de publicitate. Numele gândit ca o forţă autonomă creează o conştiinţă
a brandului, de aceea alegerea lui nu mai este o opţiune personală, ci o ştiinţă.
Opţiuni pentru a alege numele de firmă:
- numele fondatorului;
- un acronym;
- un nume descriptiv;
- un nume-cuvânt sonor din alt domeniu;
- un nume abstract nou-creat.
Procesul de promovare şi tehnicile promoţionale
Promovarea include totalitatea metodelor de comunicare utilizate de firmă pentru a informa şi
a convinge consumatorii să cumpere produsele sale şi pentru a forma o imagine favorabilă despre sine
în ochii celor din jur.
Principalele metode de promovare utilizate în acest scop includ:
publicitatea: reprezintă promovarea prin anunţuri prin intermediul ziarelor şi revistelor, televiziunii,
radioului, Internetului, panourilor stradale şi reclamei exterioare, materialelor tipărite (fluturaşi,
pliante, broşuri, cataloage), scrisorilor publicitare;
stimularea vânzărilor (promovarea vânzărilor): reprezintă promovarea prin promoţii, adică acţiuni de
scurtă durată, pe parcursul cărora se oferă avantaje economice clare, menite să genereze vânzări
suplimentare imediate (reducerea preţurilor, vânzări grupate, vânzări pe credit, schimbarea unui obiect
vechi pe unul nou, tombole, cadouri, concursuri);
Promovarea include totalitatea metodelor de comunicare utilizate de firmă pentru a informa şi
a convinge consumatorii să cumpere produsele sale şi pentru a forma o imagine favorabilă despre sine
în ochii celor din jur.
Principalele metode de promovare utilizate în acest scop includ:
- publicitatea: reprezintă promovarea prin anunţuri prin intermediul ziarelor şi revistelor,
televiziunii, radioului, Internetului, panourilor stradale şi reclamei exterioare, materialelor tipărite
(fluturaşi, pliante, broşuri, cataloage), scrisorilor publicitare;
- stimularea vânzărilor (promovarea vânzărilor): reprezintă promovarea prin promoţii, adică
acţiuni de scurtă durată, pe parcursul cărora se oferă avantaje economice clare, menite să genereze

12
vânzări suplimentare imediate (reducerea preţurilor, vânzări grupate, vânzări pe credit, schimbarea
unui obiect vechi pe unul nou, tombole, cadouri, concursuri);
- promovarea prin vânzători: reprezintă difuzarea informaţiilor de către vânzători în procesul
de negociere şi de vânzare cu clienţii;
- relaţiile cu publicul: reprezintă promovarea prin imagine şi implică activităţi (sponsorizări,
susţinerea diferitelor cauze sociale etc.) orientate spre câştigarea atitudinii favorabile din partea
consumatorilor, organelor statale şi locale, populaţiei etc.;
- merchandisingul şi manifestările promoţionale: includ promovarea prin expunerea atractivă
şi estetică a produsului în unităţile comerciale şi la expoziţii.
Toate aceste metode de promovare formează aşa-numitul mix de promovare (sau mix
promoţional).
Planificarea şi aplicarea corectă a mixului de promovare presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- identificarea pieţei-ţintă,
- stabilirea obiectivelor promovării,
- elaborarea mesajului promovării,
- selectarea mediilor de promovare,
- stabilirea bugetului promoţional,
- elaborarea mixului promoţional propriu-zis
- evaluarea eficienţei promovării.
Relaţia marketing-antreprenoriat este importantă din următoarele motive:
1. Marketingul este o funcţie a afacerii care trebuie utilizată corespunzător de un antreprenor
atunci când lansează şi dezvoltă noi afaceri. Cele mai întâlnite probleme în dezvoltarea de noi
afaceri sunt legate de marketing şi de partea financiară. Problemele financiare includ:
capitalul iniţial, creşterea economică, generarea de cash-flow şi controlul financiar.
Problemele legate de marketing, chiar dacă par independente de cele financiare, în fond, pot
ajuta la depăşirea lor, atâta timp cât există un plan de marketing şi o determinare corectă a
dimensiunii pieţei.
2. Al doilea motiv este faptul că unii antreprenori nu înţeleg foarte bine marketingul ca
proces. Ei consideră că a aduce pe piaţă un produs inovativ şi serviciile adiţionale este
suficient pentru a vinde.
Antreprenorii nu au abilităţi de planificare sau manageriale, adesea subestimând timpul şi
eforturile necesare pentru a ajunge la rezultatele propuse.
Un antreprenor care încorporează eficient marketingul în afacerea sa va identifica mai uşor
nevoile, preferinţele şi caracteristicile segmentelor ţintă şi va induce schimbările necesare
pentru adeservi aceste segmente. Aceste abilităţi contribuie la supravieţuirea pe piaţă şi la
atingerea unuinivel de performanţă mai înalt decât concurenţii, fiind caracteristice
marketingului antreprenorial, cheia succesului în mediu concurenţial complex şi dinamic în
care operează firmele de azi.

13
 Funcţia de marketing are un rol de iniţiator şi de contribuitor la proiectele
antreprenoriale. Marketingul se poziţionează astfel în vederea recunoaşterii ameninţărilor şi
oportunităţilor externe, ajutând la transformarea lor în schimbări inovative asupra
portofoliului de produse şi pieţe ale firmei.
Cea mai importantă responsabilitate a funcţiei de marketing este de a prospecta
schimbările de pe piaţă şi de a induce schimbare atât în organizaţie, cât şi în mediul extern.
Marketingul a devenit o funcţie a companiei care răspunde de elementele-cheie ale mediului
pentru a ajuta la realizarea tranzacţiilor. Pe de altă parte, antreprenoriatul se concentrează în
primul rând pe creareaunor discontinuităţi în mediul extern, având ca scop final realizarea de
noi produse, noi pieţe, noi forme de organizare şi noi surse pentru mărirea valorii oferite
clientului.

Diferenţe între marketingul convenţional şi marketingul antreprenorial:

Aspecte de marketing Marketing convenţional Marketing antreprenorial

Definire Facilitează tranzacţii Conduce compania spre noi

produse, tehnologii şi pieţe

Strategie Dezvoltarea strategiei-cea Implementarea strategiei-cea

mai importantă acţiune mai importantă acţiune

Conceptul de marketing Managementul unui set fix de Crearea unei valori pentru
elemente de marketing consumatori prin inovare
continuă

Scop principal Capitalizarea schimbării Crearea schimbării

Planificarea de marketing Reactivă Proactivă

Orientarea acţiunilor „a învăţa” „a face”

Angajaţii Persoane cu înţelepciune Campioni în inovare şi maeştrii

convenţională ai schimbări

14
 Un proces de marketing antreprenorial implică următoarele elemente:
1. Clienţii–firmele care folosesc procesele de marketing antreprenorial conştientizează că
motivul pentru care se află încă pe piaţă este clientul satisfăcut. Clienţii se pot însă
plictisirepede de produsele curente ale firmei de aceea este necesară introducerea periodică pe
piaţă a unor noi produse.
2. Valoarea oferită–firmele trebuie de asemenea să înţeleagă importanţa creării de valoare
nevoia de a oferi clienţilor şi acţionarilor o valoare superioară în raport cu concurenţii.
Propunerea de valoare se poate face fie prin oferirea anumitor beneficii (produse, servicii,
asistenţă, avantaje legate de imagine) sau prin reducerea costurilor totale.
3. Resursele–este necesară o abordare oportunistă nu doar în ceea ce priveşte examinarea
mediului extern, ci şi în examinarea mediului intern din punct de vedere al disponibilităţii
resurselor.
4. Riscul-firmele care utilizează marketingul antreprenorial îşi asumă riscuri calculate,
raţionale şi măsurate. Aceste firme acceptă riscul şi înţeleg că inovarea în mediul actual este
un proces nesigur care necesită asumare a unor riscuri.
5. Inovarea – o firmă antreprenorială este o firmă dinamică şi inovativă. Provocând afacerea
existentă şi depăşind barierele prin intermediul inovării, firmele care apelează la procesele
marketingului antreprenorial folosesc inovarea ca o metodă de a se focaliza pe oportunităţi
care le 6. Oportunitatea–o firmă de succes îşi cunoaşte poziţia pe piaţă şi se foloseşte de ea
pentru a filtra oportunităţile întâlnite. O astfel de firmă este de asemenea deschisă la
oportunităţi
care pot apărea ca fiind irelevante din punct de vedere strategic.
7. Proactivitatea–viziunea asupra oportunităţilor pe care alte firme nu le disting pe piaţă este
de asemenea foarte importantă şi este un atuu al firmelor antreprenoriale. Acest firme sunt
primele care identifică noi oportunităţi în ceea ce priveşte produsele, serviciile sau
tehnologiile de pe piaţă şi sunt aşadar primele care le exploatează. Beneficiul principal în
acest caz este cel al pionierului.

Bibliografie selectivă

Bugaian L, Catanoi V, Cotelnic A, Curagău N, Dolghi C, Enicov I, Gheorghiţă M, Golovco V, Jalencu M,

Levitschi A, Melinte C, Solcan A, Tomiţă P. Antreprenoriat: Iniţierea afacerii. Universitatea Tehnică a
Moldovei, Chişinău, 2010.
Mihaela Cornelia Prejmerean, Specializarea marketingului in sectorul sanitar-veterinar (Marketing
Specialization in the Sanitary-Veterinary Field), Management & Marketing, 2006, Issue 2: 109-122.
https://www.vetshow.com/blogs/marketing-your-vet-practice-5-easy-strategies
https://vetintegrations.com/insights/marketing-ideas-for-veterinary-practice/
http://blog.kolau.com/marketing-for-veterinary-clinics/

15
 FINANŢAREA UNITĂȚILOR MEDICAL-
VETERINARE/FARMACEUTICE VETERINARE

1. Resursele şi relaţiile financiare

În derularea unei afaceri vor fi folosite următoarele tipuri de resurse:

 resurse materiale: clădiri, terenuri, mijloace de transport, birotică, utilaje şi
echipamente, materii prime etc.;
 servicii de la terţi: energie, apă şi canalizare, telecomunicaţii etc.;
 resurse financiare: bani ai fondatorilor, bani obţinuţi din derularea viitoarei afaceri,
bani de la bănci;
 resurse umane: personal angajat, colaboratori, etc.;
 alte resurse: informaţii din mediul intern şi extern al întreprinderii.
Din momentul înfiinţării şi începerii activităţii, întreprinderea stabileşte relaţii comerciale
cu diferite persoane juridice sau fizice, actori ai pieţelor în care se schimbă bunuri şi servicii,
cum ar fi:
 furnizori, care sunt întâlniţi pe pieţele de materii prime şi servicii;
 clienţi, care acţionează pe pieţele de produse şi servicii;
 salariaţi şi manageri, care intră în relaţia cerere-ofertă pe piaţa muncii;
 acţionari, asociaţi, creditori, cu care întreprinderea interacţionează pe pieţele
financiare.
Aceste relaţii comerciale presupun dezvoltarea fluxurilor de bunuri materiale şi
nemateriale, precum şi a fluxurilor financiare, care, de cele mai multe ori, au rolul de a stinge
angajamente generate de fluxurile materiale.

16
Fluxurile financiare ale întreprinderii:

Dupa cum s-a aratat, intreprinderea, organizatia, agentul economic sau societatea
comerciala, cum este denumita in literatura de specialitate, este un sistem care se
concretizeaza printr-o structura economica, sociala si financiara, avand un ansamblu de
fluxuri. Aceste fluxuri apar atat in interiorul sau, cat si in relatiile cu diferiti parteneri de
aceiasi natura.
Pornind de aici se poate face o prima clasificare a fluxurilor financiare, generate de
tranzactiile ce se desfasoara in raport cu nivelul societatii comerciale in:
 fluxuri interne ce se produc in interiorul societatii comerciale, ele au o incidenta
indirecta asupra trezoreriei acesteia, se refera in general la transferul de fonduri ce au
loc intre conturile aceleiasi societati comerciale;
 fluxuri externe care se produc intre diferite societati comerciale (vanzari, cumparari
etc.), care constituie majoritatea fluxurilor si care desemneaza legaturile financiar –
monetare ale acesteia cu partenerii sai.
Atat fluxurile financiare interne cat si cele externe se clasifica si ele la randul lor in alte
fluxuri tinand cont de diferite criterii.
Avand in vedere functiile societatii comerciale, fluxurile financiare interne se clasifica astfel:
a) fluxuri interne privind productia care cuprind fluxurile legate de:

17
constituirea surselor proprii necesare finantarii, retehnologizarii si modernizarii productiei;

constituirea surselor necesare pentru imbunatatirea calitatii produselor, expansiunea pe piata a

unor noi produse, cat si castigarea de noi piete de desfacere.
b) fluxuri interne legate de procesul de finantare a perfectionarii salariatilor care cuprind
fluxuri legate de constituirea resurselor necesare actiunilor de cercetare – dezvoltare,
stimularea acestora pentru inventii, inovatii si ridicarea nivelului de pregatire profesionala,
securitatea muncii etc.
c) fluxuri interne legate de procesul finantarii actiunilor social – culturale care cuprind fluxuri
legate de constituirea fondurilor necesare pentru asistenta medicala, protectia mediului,
actiuni culturale, refacerea capacitatii de munca.
Multitudinea fluxurilor ce tranziteaza o societate comerciala este foarte diversa. De aceea, in
continuare se va prezenta o clasificare a fluxurilor financiare ce se realizeaza intre diferite
societati comerciale tinand cont de anumite criterii, ca de exemplu:
 continutul fluxurilor;
 natura fluxurilor;
 originea fluxurilor;
 dupa timp;
 fazele procesului de productie la care se refera;
 dupa legatura cu trezoreria.
Mai pot exista si alte criterii de grupare a fluxurilor financiare, cum ar fi:
 dupa derularea lor in timp;
 dupa rolul fluxurilor financiare.
Fiecare tip de flux este foarte important in viata societatii comerciale si in conexiunea
acesteia cu mediul.
Fluxurile financiare in functie de continut se impart in:
 fluxuri financiare simple;
 fluxuri financiare multiple.
Fluxurile financiare simple sunt acele fluxuri generate de raporturile directe dintre doi
parteneri, fara interventia vreunui tert.
Fluxurile financiare ale întreprinderii, în funcţie de activitate, formează următoarele cicluri:
 ciclul de exploatare, care reflectă mijloacele băneşti (resursele financiare) utilizate în
activitatea curentă de exploatare;
 ciclul de investiţii, care reflectă operaţiile financiare privind vânzarea activelor pe
termen lung uşor negociabile, procurarea activelor pe termen lung, acordarea de
împrumuturi;

18
  ciclul de finanţare, care reflectă operaţiile financiare privind împrumuturile primite şi
rambursarea lor, vânzarea de acţiuni şi răscumpărarea lor, plata dividendelor

2. Mediul financiar al întreprinderii

Mediul financiar al înteprinderii reprezintă totalitatea relaţiilor financiare ale întreprinderii,

care apar în momentul utilizării şicâştigului de bani, cât şi toate formele pe care banii le pot
lua înprocesul circulaţiei lor ( bani , materie primă, materie în curs deexecuţie, produse finite,
creanţe, bani.
Relaţiile financiare reprezintă relaţii băneşti de repartiţie, şi sunt parte componentă a relaţiilor
economice.

Funcţionalitatea sistemului financiar este asigurată de cinci elemente, care se află

într-o interdependenţă continuă pe tot parcursul afacerii:
 metodele financiare
 pârghiile financiare
 asigurarea cu acte de drept şi normative
 cadrul institutional
 asigurarea cu informaţie

19
Inceperea propriei afaceri se poate dovedi a fi o experienta plina de recompense, dar si un
efort zadarnic in cazul in care nu se acorda atentia necesara planificarii acesteia. Din pacate,
multi intreprinzatori mici au, inca, un mod de lucru nestructurat si se bazeaza pe principiul
solutionarii problemelor pe masura ce acestea apar, fara a lua in calcul erorile majore ce pot fi
evitate prin cativa pasi simpli. Prin urmare, e de preferat sa nu ne aventuram intr-o afacere
pana nu suntem siguri ca am acoperit toate aspectele majore ale acesteia, iar un punct bun de
1. Evaluarea preliminară
Inainte de a investi bani, timp si efort intr-o afacere, trebuie sa fii sigur ca merita. Fa-ti o idee
despre cerere, tendintele de pe piata si nivelul concurentei. Dupa ce exista aceste informatii, te
poti gandi mai in detaliu la propriul model de afaceri, conceptul strategic si operational. Odata
ce ai clarificat aspectele de baza, poti realiza un calcul estimativ al investitiei asteptate,
precum si al profitabilitatii viitoarei afaceri. Acest pas este esential in etapa preliminara,
pentru a nu avea pe parcurs surpriza ca profitabilitatea potentiala este scazuta sau fondurile
destinate investitiei nu sunt suficiente.
In aceasta etapa, este foarte important sa se cunoasca legislatia specifica domeniului si alte
posibile bariere de pornire. In final, toate informatiile acumulate trebuie sa conducp la o
imagine de ansamblu asupra principalelor riscuri si oportunitati, pe baza careia sa putem lua
decizia de a merge sau nu mai departe.
2. Cunoasterea pieței și a competiției
Odata luata decizia de a incepe afacerea, primul aspect pe care trebuie sa il ai in vedere este
piata careia te adresezi. De unde vine cererea, cat a crescut aceasta in ultimii ani, care este
evolutia asteptata si care sunt principalii factori care influenteaza dezvoltarea pietei si a
segmentului vizat? Acestea sunt principalele aspecte care trebuie sa fie foarte clare de la
inceput. In plus, identificarea tendintelor din piata reprezinta o informatie strategica ce
contribuie la cresterea competitivitatii si dezvoltarea companiei.
Tot in aceasta etapa e recomandabil sa te gandesti mai in detaliu la clientii tinta, criteriile lor
de achizitie, comportamentul manifestat pe piata specifica afacerii pe care dorim sa o initiem,
etc. Aceste detalii constituie baza pentru definirea conceptului strategic si realizarea unui plan
de marketing si vanzari. Nu in ultimul rand, trebuie sa privim si spre concurenta pentru a avea
o imagine clara asupra oportunitatilor si riscurilor specifice, caracteristicilor si practicilor .
3. Testarea cererii
Exista cerere pentru produsele sau serviciile pe care doresti sa le aduci pe piata? Probabil ca
nu o sa reusesti sa obtii un raspuns care sa-ti aduca siguranta de 100%, dar orice incercare iti
poate furniza informatii utile. Daca nu intentionezi sa investesti intr-un studiu de piata, poti
apela la prieteni si cunostinte pentru a le cere parerea asupra ofertei tale. De asemenea,

20
incearca sa gasesti firme locale sau regionale cu o oferta cat mai apropiata, si analizeaza
evolutia acestora.
4. Conceperea modelului de afacere si a directiilor strategice
Modelul de afacere reprezinta modalitatea prin care o companie creeaza valoare pentru
actionarii sai, sau in alte cuvinte modul in care aceasta opereaza la nivel strategic pentru a
maximiza profitul.
In aceasta etapa e necesar sa pui bazele modelului de afacere si a directiilor strategice majore
in care se va indrepta compania. Acorda-ti timp suficient pentru a pune la punct un plan
strategic coerent si fezabil. Cu siguranta, acesta va suferi modificari in timp, insa punctul de
pornire este probabil una dintre cele mai importante actiuni in planificarea unei afaceri.
5. Stabilirea detaliilor operationale
Strategia formulata trebuie sa se regaseasca in planificarea operationala. Acum este momentul
sa te gandesti in detaliu, si cat mai practic, la modul in care se vor desfasura operatiunile
firmei. Analizeaza si planifica aspectele cheie cu privire la organizarea companiei, locatie si,
dupa caz, planul de extindere, furnizori, etc. De asemenea, indeosebi in cazul firmelor cu
activitate mai complexa, e important sa stabilesti modul in care se vor derula principalele
fluxuri operationale (ex. aprovizionarea, fabricarea produselor, facturarea, distributia,
vanzarea directa, etc).
6. Planificarea personalului
Vei putea realiza singur toate actiunile gandite la pasul anterior? Ia in considerare si alte
activitati zilnice, administrative sau care tin strict de management. Daca in final raspunsul este
“nu”, trebuie sa analizezi si necesarul de personal pe termen scurt si mediu. In special in cazul
in care compania va avea nevoie de oameni foarte specializati, gandeste-te si la modalitatile
de recrutare si selectie, beneficii si pachetul salarial oferit, etc.
7. Realizarea proiectiilor financiare
Fata de evaluarea preliminara, acum e timpul sa fii cat mai realist in ceea ce priveste cifrele.
Proiectiile financiare trebuie sa redea extrem de clar, si cat se poate de exact, pe de o parte
efortul presupus de afacerea propusa (investitia), iar pe de alta parte randamentul asteptat in
urma efortului intreprins (profitul net). Pentru a construi proiectii fundamentate, ia in calcul
toate aspectele analizate in pasii anteriori.
Determina in primul rand care este necesarul de finantare. Acesta reprezinta investitia pentru
demararea business-ului, la care se adauga suma necesara acoperirii costurilor pana cand
afacerea se poate sustine singura. Setul de proiectii financiare include de asemenea contul de
profit si pierdere, bilantul si cash-flow-ul. Acestea se realizeaza de regula pe o perioada de trei
pana la cinci ani si reprezinta rezultatul unor “presupuneri” fundamentate cu privire la fiecare
componenta.

21
Nu in ultimul rand, retine faptul ca proiectiile financiare nu vor fi niciodata realizate cu
exactitate, insa cu cat pot fi mai bine argumentate cu atat vor constitui o baza mai realista
pentru ghidarea viitoare a antreprenorului.
8. Trasarea strategiei de finantare
In cazul in care nu dispui de fonduri proprii suficiente pentru demararea afacerii, e necesar sa
te gandesti la o strategie de finantare. Bineinteles ca mai exista rude, prieteni si alte cunostinte
dar presupunand ca si aceste surse sunt epuizate ramai in principiu cu doua alternative:
- Investitori, privati sau institutionali, care aduc capital
- Banci si alte institutii de finantare care acorda imprumuturi
Diferenta majora dintre cele doua forme de finantare este ca in primul caz capitalul
este oferit contra unei participatiuni in companie, iar in al doilea caz platesti dobanda si depui
garantii pentru imprumutul luat. In plus, investitorii vin de regula cu un plus de experienta si
know-how in timp ce bancile nu au nici un aport la conducerea strategica sau operationala a
companiei.
Desigur exista si alte tipuri de finantare, precum mezzanine, mai putin accesibil
firmelor mici si mijlocii, credit furnizor sau combinatii intre alternativele prezentate. Ar mai fi
de mentionat fondurile structurale si subventiile, insa exista foarte putine programe destinate
startup-urilor. In cele mai multe cazuri optiunile de finantare se orienteaza catre una din cele
doua alternative mentionate mai sus. In functie de tipul de finantare ales, trebuie stabilita si
strategia de obtinere a fondurilor. Intrucat cerintele celor doua tipuri de finantatori difera
destul de mult, si abordarea, documentatia, prezentarea sau timing-ul trebuiesc gandite in mod
specific.
9. Pregatirea planului de afaceri
In aceasta etapa, intocmirea planului de afaceri ar trebui sa fie cat se poate de simpla, intrucat
toate componentele majore ale acestuia au fost deja acoperite. In cazul in care nu ai nevoie de
un plan de afaceri care sa fie prezentat tertilor, acesta nu trebuie sa fie formal si poate ramane
cat mai simplu. Important este sa poata indeplini functiile pentru care este conceput, fie ca
este vorba de trasarea directiilor majore ale companiei, testarea fezabilitatii proiectului sau
instrument de implementare si monitorizare.
10. Planificarea activitatilor viitoare
Planificarea tactica urmeaza celei strategice si se refera la toate actiunile si detaliile ce
trebuiesc puse la punct pentru lansarea business-ului. Recomandarea noastra este sa fii cat mai
organizat si sa folosesti instrumente de project management – action plan, timeline, issue list,
etc. Ai sa vezi ca lucrurile sunt mult mai simple daca sunt si structurate.

22
 Structura resurselor financiare ale întreprinderii:

Principalele tipuri de finanţare a afacerii proprii sunt următoarele:

- capitalul personal;
- participările la capital;
- creditul vânzătorului;
- ajutoarele sau subvenţiile acordate fondatorilor de întreprinderi (de locuri
de muncă);
- împrumuturile de onoare (fără garanţie);
- împrumuturile (creditele) pe termen mediu şi lung;
- creditul fiscal.
Capitalul personal poate avea drept origine economiile personale ale antreprenorului şi, dacă
este cazul, ale asociaţilor săi. Aportul personal este indispensabil pentru:
- a demonstra implicarea personală şi interesul propriu pentru proiect;
- a câştiga încrederea altor finanţatori.
Capitalurile deţinute de către agenţii economici reprezintă surse stabile şi permanente
de finanţare ale activului patrimonial. Sub aspect economic, capitalul cuprinde totalitatea
resurselor materiale care, prin asociere cu ceilalţi factori de producţie (munca, ştiinţa,
informaţia, pământul), participă la producerea de bunuri în scopul obţinerii unui profit.

23
 Capitalurile proprii cuprind totalitatea capitalurilor aflate în proprietatea titularilor de
patrimoniu (acţionari, asociaţi, întreprinzători individuali). Principalele forme de manifestare
ale capitalurilor proprii sunt:
• capital propriu nominalizat care este reprezentat prin capitalul social, care reflectă
valoarea activelor investite direct de către acţionari şi asociai:
• capitaluri proprii nenominalizate reprezintă capitalul acumulat de către întreprindere
ca urmare a unei activităţi economice profitabile, în care se includ: prime legate de capital,
rezervele, rezultatul exerciţiului şi rezultatul reportat.
Capitalul social este o forma de finantare a afacerii in care investorii contribuie cu bani
la capitalul companiei. In schimbul acestei contributii, investorii primesc o dovada a dreptului
lor de proprietate sau pretind companiei ca se asteapta si la un profit de pe urma investitiei lor.
Constituirea capitalului social se face prin subscriere de aport social de către asociaţi
sau acţionari. Prin acţiunea de subscriere, asociaţii sau acţionarii se angajează în actul de
constituire la o contribuţie în bani sau în natură, în vederea înfiinţării unei societăţi
comerciale. Între subscriere şi depunerea efectivă a capitalului promis poate exista un anumit
decalaj în timp, capitalul social îmbracă două forme:
- capital subscris nevărsat;
- capital subscris vărsat.
În cazul societăţilor pe acţiuni trebuie vărsat 30% din capitalul subscris, şi cel puţin
50% la constituirea prin subscripţie publică Restul de capital se va vărsa în termen de 12 luni
de la înmatriculare. In cazul societăţilor cu răspundere limitată, capitalul social subscris se
varsă, de regulă, integral înainte de începerea formalităţilor de constituire. Orice modificare a
capitalului social se poate face numai pe baza hotărârii AGA şi cu îndeplinirea tuturor
formalităţilor legate de această hotărâre.
Participările la capital
În cazul necesităţii imediate de capital, îndeosebi în numerar, pentru lansarea rapidă a
afacerii, poate fi examinată posibilitatea participării în capital a persoanelor particulare, în
primul rând a celor din imediata apropiere a antreprenorului, de exemplu rude, părinţi sau
prieteni.
Capitalul propriu oferă avantajul unei siguranţe mai mari – nu va fi retras în cazul înrăutăţirii
situaţiei financiare, cum se poate întâmpla în cazul unui credit bancar, nu este necesară
expunerea detaliată a planului de afaceri în faţa unor parteneri externi şi nici aprobarea
acestora pentru luarea deciziilor importante. Prin urmare, această sursă de finanţare asigură
flexibilitate, siguranţă şi independenţă. Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanţare
exterioare, angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului
pentru asigurarea succesului afacerii.
Dezavantajele finanţării din surse proprii sunt şi ele importante:

24
- capitalul propriu este, în general, destul de limitat şi poate periclita dezvoltarea afacerii;
- în caz de nereusită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător (sau de apropiaţii
săi);
- firma va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va întâmpina greutăţi în acumularea
de fonduri în situaţii speciale.
Creditul vânzătorului
În funcţie de caz şi, în special, de încrederea stabilită între părţi, dar şi de situaţia
patrimonială a vânzătorului, care în unele cazuri poate extinde în timp plata pentru bunurile
vândute, este posibilă negocierea unei eventuale eşalonări pe mai mulţi ani (luni) a plăţilor
pentru totalitatea fondurilor cumpărate sau a unei părţi a acestora.
Acest tip de finanţare este mai des întâlnit sub formă de credit de marfă. Pentru
obţinerea altor fonduri (de exemplu, imobile, utilaje, etc.), contextul poate fi mai dificil,
deoarece riscurile vânzătorului în acest caz sunt mai mari. Uneori, vânzătorul poate cere
garanţii ale plăţilor viitoare.
Subvenţii
Aceste ajutoare şi subvenţii sunt acordate de stat sau de colectivităţile locale interesate
în susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor după anumite criterii prestabilite.
De obicei, la nivel naţional sau local există instituţii speciale şi mecanisme de selectare
a proiectelor după apartenenţa lor la cerinţele înaintate. Acest sistem are drept scop stimularea
creării de întreprinderi în domenii de activitate de interes general.
Ajutoarele sau subvenţiile sunt, de obicei, forme de co-finanţare a proiectelor. Ele pot
fi acordate sub formă de: credite rambursabile; credite parţial rambursabile; sau granturi.
Împrumuturi fără garanţie
Acest tip de împrumuturi oferă posibilitatea de a completa aportul personal în capitalul
afacerii. Unele organisme extrabancare, constituite de cele mai multe ori
sub formă de asociaţii, fundaţii, etc., acordă împrumuturi fără a solicita garanţii.
Împrumuturile sunt deseori acordate în condiţii avantajoase: cu dobândă mică sau
nulă. Această formă de finanţare permite obţinerea unei finanţări complementare celei
bancare.
Creditul bancar
Creditul bancar reprezintă o sursă principală de finanţare, în special pentru firmele
mici şi mijlocii. Însă accesul la credite al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil
decât al firmelor cu o importantă istorie de creditare.
Printre dezavantajele creditului bancar se numără:
 atitudinea sceptică şi reţinută a băncilor în ceea ce priveşte finanţarea noilor firme,
banca având nevoie de siguranţa că va primi înapoi banii acordaţi drept credit, în timp

25
 ce firmele nou-înfiinţate nu oferă această garanţie din diferite motive (nu au istoric, nu
au experienţă, nu sunt stabile);
 riscul de a pierde garanţiile depuse pentru obţinerea creditului sau chiar riscul de
faliment în cazul nerestituirii creditului;
 implicarea unui factor extern în managementul firmei, apariţia unor restricţii;
 expunerea proiectului la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;
 riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.
Avantajele creditului bancar sunt următoarele:
 obţinerea de fonduri suplimentare;
 stabilirea unor relaţii de încredere cu instituţiile financiare şi accesul mai uşor la alte
servicii furnizate de bănci;
 lansarea de semnale pozitive pentru alţi potenţiali investitori, care să ofere susţinere
financiară;
 în cazul anumitor forme de credit, existenţa unui grad de flexibilitate privind sumele
angajate, termenii de creditare, dobânzile şi termenele de rambursare;
 necesitatea de a convinge banca de potenţialul pozitiv al afacerii sau simpla
completare a unei cereri de creditare poate „impune” întreprinzătorul să-şi analizeze în
mod obiectiv afacerea, să obţină o imagine clară a situaţiei sale financiare şi o
caracteristică a punctelor slabe şi a celor forte, a oportunităţilor şi ameninţărilor ce
caracterizează situaţia firmei, să reevalueze ideea proiectului, strategiile de
implementare, etc.
Leasingul
Leasingul este o formă specială de realizare a operaţiei de creditare pe termen mediu şi
lung, care se aplică, de regulă, pentru procurarea echipamentului necesar.
Echipamentul este cumpărat de către societatea de leasing şi este închiriat ulterior
solicitantului. De multe ori, solicitantul însuşi este mandatat în numele societăţii de leasing să
cumpere echipamentul de care are nevoie.
Există doua tipuri de leasing, respectiv, leasingul financiar si cel operațional.
Leasingul financiar este un contract de închiriere care-ţi oferă la finele lui posibilitatea să
achiziţionezi bunul si să devii proprietar contra unei valori reziduale.
Leasingul operaţional reprezintă tot un contract de închiriere cu diferenţa că la finele
perioadei contractuale bunul, care face obiectul contractului de leasing, nu poate fi
achiziţionat.
Leasingul operaţional este mult mai strict comparativ cu cel financiar. Un client de
leasing operaţional trebuie să opteze de la început pentru o structură clară a contractului.
Acesta trebuie să precizeze clar numărul de km parcurşi în timpul desfăşurării leasingului,
reparaţiile care vor fi făcute dar şi perioada exactă de desfăşurare a contractului. Comparativ,

26
un client de leasing financiar, poate să aibă o mai mare flexibilitate, prin faptul că numărul de
km este la alegerea lui sau poate cesiona/închide contractul după 12 luni.

3. Importanţa evidenţei financiare a activităţii antreprenoriale

Fără o evidenţă strictă a tuturor tranzacţiilor economice, a resurselor financiare a

întreprinderii antreprenorul nu va fi capabil să analizeze, gestioneze li să planifice toate
activităţile afacerii.
Dezvoltarea continua si favorabila a companiei depinde de cativa factori esentiali iar
unul dintre acestia este informatia financiar-contabila, setul de date care reflecta transparent
situatia firmei si reprezinta o baza importanta pentru strategia de dezvoltare. Contabilitatea
vine in ajutorul managementului unei afaceri prin furnizarea de date cu privire la cheltuieli,
pierderi si castiguri, prezentate conform unor principii clar stabilite, in conformitate cu
legislatia in vigoare.
Modul de organizare a contabilităţii interne este la discreţia antreprenorului, în funcţie
de specificul activităţii şi de necesităţile proprii de informare ale acestuia.
Evidenta economica este esentiala pentru buna gestionare a companiei iar
contabilitatea indeplineste rolul de a furniza toate informatiile financiare importante. Evidenta
contabila reflecta situatia patrimoniului companiei, rezultatele economico-financiare intr-o
perioada de timp, dar si relatia cu parti terte. Analiza rezultatelor firmei este utila pentru
stabili starea de fapt a companiei precum si solutiile necesare pentru a remedia unele aspecte
sau pentru a imbunatati functionarea per ansamblu. Contabilitatea are si rolul de a oferi bazele
unei statistici economice care poate evidentia tendintele evolutiei viitoare.
Un rol important al contabilitatii este acela de a furniza rapoarte financiare corecte si
transparente ce le permit managerilor sa ia decizii profitabile pentru companie. Contabilitatea
firmei este realizata in stransa legatura cu legislatia in vigoare iar reglementarile contabile si
cele cu privire la realizarea unui audit difera de la o tara la alta. Ele vor fi diferite in Romania
in comparatie cu Singapore, chiar si atunci cand discutam despre entitati juridice
asemanatoare, precum societatea cu raspundere limitata ce este intalnita atat la noi in tara cat
si in multe alte tari.
Contabilitatea de gestiune si contabilitatea analitica sunt cele doua tipuri la care ne
putem referi atunci cand tratam acest subiect din punct de vedere managerial.
Contabilitatea de gestiune sau cea analitica este cea care cuprinde totalitatea
metodelor, mijloacelor si instrumentelor pentru colectarea de informatiilor ce vor fi mai apoi
introduse in conturile de operatii ale firmei. Contabilitatea de gestiune este o parte esentiala a
managementului firmei. Pe de alta parte, contabilitatea analitica este aceea care se ocupa cu

27
previziunile pentru cheltuieli si venituri si este cea care ii ajuta pe manageri sa explice
anumite decizii cu privire la companie.
Urmatoarele obiective sunt dintre cele mai importante atunci cand ne referim la
contabilitatea companiei:
- Stabilirea costurilor pentru a facilita deciziile curente;
- Evaluarea obiectivelor si furnizarea unei imagini transparente a situatiei financiare;
- Explicarea rezultatelor si calculul diferentelor;
- Stabilirea factorilor de risc in managementul firmei;
- Corelarea informatiilor externe si interne cu privire la situatia companiei;
- Furnizarea de informatii pertinente si obiective si enuntarea unor previziuni realiste.
Informatiile transmise astfel au o valoare importanta nu numai pentru managerii sau
administartorii societatii ci si pentru specialisti si alte persoane terte care evalueaza societatea,
precum un expert contabil membru al Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati,
CECCAR.
Informatia financiar-contabila are o importanta aparte pentru a gestiona afacerile
companiei intr-o maniera eficienta. Managementul financiar-contabil se ocupa cu stabilirea
investitiilor propice firmei dar si cu deciziile care vor duce la generarea de profit in mod
direct. Rolul contabilitatii in management este acela de a asigura in mod constant mentinerea
unui grad inalt de rentabilitate a companiei.
Mai mult decat atat, contabilitatea are si rolul de a inlesni deciziile cu privire la
investitiile externe ale companiei, atunci cand aceasta optiune este in conformitate cu
obiectivele firmei. Contabilitatea va juca un rol important in bugetarea investitiilor interne si
externe si a celor strategice, precum extinderea companiei in alta tara prin intermediul unei
filiale.
Conform AgentieiNationale de Administrare Fiscala, ANAF, principalele documente
financiar-contabile sunt urmatoarele:
Registre contabile obligatorii: registrul jurnal pentru incasari si plati (pentru
ingregistrarea cronologica a sumelor incasate si platite) si registrul inventar (pentru
inregistrarea activelor si a datoriilor inventariate); acestea au un termen de pastrare de 10 ani;
Registrul de evidenta fiscala: cuprinde informatiile utilizate pentru determinarea
venitului net anual si a pierderii nete anuale;
Formularele financiar-contabile: fisa mijlocului fix, factura, avizul de insotire a marfii,
lista de inventariere, chitanta, dispozitia de plata, etc.
Potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, „Evidentele contabile
si fiscale se pastreaza, dupa caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/platitorului, la sediul
social ori la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi incredintate
spre pastrare unei societati autorizate, potrivit legii, sa presteze servicii de arhivare.”

28
Pentru inființarea cabinetelor de medicina veterinara se folosește Codul CAEN 7500:
Activități veterinare. Acesta cuprinde: activități de îngrijire și control al sănătății pentru
animale de ferma/de companie; activități de patologie clinica/de diagnosticare referitoare la
animale; activități de ambulanța pentru animale; activități ale asistenților
veterinari/personalului veterinar auxiliar.”
În vedea inițierii unei afacerii veterinare este util de consultat un:
 avocat
 contabil
 broker de asigurări
 consilier bancar de bussines
Este important ca:
 cel puțin contabilul să aibă expertiză în inițierea și dezvoltarea afacerii în domeniul
veterinar.
 banca la care deschideți contul bancar pentru firmă să fie diferită de cea la care aveți
contul bancar personal.

Înființarea propriului cabinet veterinar este visul oricărui student care apucă drumul
medicinei veterinare. Numărul cabinetelor veterinare este încă scăzut față de solicitările
existente pe piață, iar proprietarii de animale sunt din ce în ce mai exigenți cu privire la
calitatea serviciilor veterinare.
În prezent, cererea pentru servicii veterinare de calitate este mai mare decât oferta, iar
acest lucru se datorează, în primul rând, prețului ridicat al echipamentelor medicale și
dotărilor specifice unui cabinet de medicină veterinară.
Având în vedere complexitatea acestui domeniu de activitate, cei mai mulți medici
veterinari își încep cariera prin stagii de practică în cadrul altor cabinete veterinare, sub
supravegherea unor medici cu experiență. De altfel, aceasta este și calea recomandată pe care
antreprenorii ar trebui să o urmeze, indiferent de domeniul în care își propun să dezvolte
afaceri noi.
Pentru infiintarea unui cabinet veterinar este necesara precizarea urmatoatelor aspecte:
 aspectele juridice care reglementează funcționarea unui cabinet veterinar;
 stabilirea investiției necesare;
 înființarea unei societăți comerciale sau functionarea in cadrul unui cabinet veterinar
individual (PFA sau Intreprindere Individuala)
 identificarea programului de finanțare optim pentru un cabinet veterinar;
 pregătirea proiectului în vederea obținerii finanțării;
 depunerea și solicitarea sprijinului financiar acolo unde este cazul.

29
1. ASPECTELE JURIDICE ALE ÎNFIINȚĂRII UNUI CABINET VETERINAR
Conform Hotărârii Colegiului Medicilor Veterinari din România nr. 3/2009 privind condițiile
minime pentru dotarea și funcționarea cabinetelor medicale veterinare, un cabinet medical
veterinar va desfășura activități veterinare doar dacă este înregistrat în Registrul Unic al
cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. Fiind o activitate medicală,
înființarea și funcționarea unui cabinet veterinar este supusă unor reglementări legislative
stricte, cu scopul de a garanta proprietarilor de animale siguranța actului medical și tratarea
animalelor în cele mai sigure condiții de igienă.
Pentru acest lucru, medicul veterinar va trebui să țină cont de următoarele aspecte:
 funționarea cabinetului veterinar este autorizată de către Colegiul Medicilor Veterinari
din România (CMVR);
 spațiul în care va funcționa viitorul cabinet veterinar trebuie să dispună de suficiente
încăperi pentru a garanta îndeplinirea condițiilor minime legale cerute;
 dotările cabinetului veterinar trebuie să fie în număr suficient și adecvate serviciilor
veterinare oferite;
 medicul veterinar dispune de toate avizele, autorizațiile și documentele necesare
autorizării cabinetului veterinar
Prin intermediul acestui raport de autoevaluare, medicul veterinar prezintă documentele
privind funcționarea optimă a activității și asigurarea cu personal de specialitate:
 atestatul de liberă practică pentru toți medicii veterinari care își vor desfășura
activitatea în cadrul acestui cabinet veterinar;
 registru de consultații și tratamente în format electronic sau pe suport de hârtie;
 documentele aferente activităților sanitar veterinare concesionate (pentru cei care dețin
astfel de contracte);
 note de intrare-recepție pentru produsele medicinale veterinare.

2. STABILIREA INVESTIȚIEI NECESARE FUNCȚIONĂRII UNUI CABINET

VETERINAR
Unul dintre cele mai importante aspecte ale înființării unui cabinet veterinar, cu
fonduri proprii sau prin intermediul fondurilor nerambursabile este cel referitor la stabilirea cu
precizie a investiției necesare.
Asigurarea unui spațiu adecvat este verificată de către Colegiul Medicilor Veterinari
din România la data solicitării autorizației de funcționare, iar pentru acest lucru antreprenorul
trebuie să asigure un loc de implementare al proiectului adecvat ca suprafață și
compartimentare activităților medicale veterinare propuse. Spre exemplu, dacă cabinetul
veterinar își propune internarea animalelor pentru anumite perioade de timp, va fi necesară o

30
încăpere specială, distinctă de celelalte spații ale cabinetului.
După ce aspectele privind spațiul au fost stabilite, investiția trebuie să cuprindă dotările
minime necesare pe care un cabinet veterinar le va avea:
 cel puțin un frigider cu compartiment de congelare separat;
 cel puțin o geantă izotermă dotată cu termometru – pentru transportul vaccinurilor și
un termos pentru eventualitatea transportului unor cantități mici de vaccin;
 cel puțin o geantă izotermă dotată cu termometru – pentru transportul de probe
biologice;
 termometru;
 stetoscop;
 sterilizator umed sau uscat;
 seringi tuberculinare;
 bisturiu;
 foarfecă curbă și foarfecă dreaptă;
 mobilier pentru medicamente;
 dulap cu cheie pentru produsele anestezice;
 recipienți adecvaț pentru probe biologice;
 microscop etc.
Dotările minime solicitate sunt stabilite în funcție de activitățile veterinar efectuate și de
speciile de animalele tratate și vor fi menționate în raportul de autoevaluare, conform
Hotărârii Colegiului Medicilor Veterinari din România nr. 3/2009. Dincolo de lista
echipamentelor și dotărilor specifice, un cabinet veterinar necesită și investiții specifice
pentru:
 echipamente IT și soluții software;
 realizarea unui site web și includerea unui buget special destinat promovării activității
în mediul online;
 mașină de transport (ambulanță veterinară).

3. ÎNFIINȚAREA UNEI SOCIETĂȚI COMERCIALE SAU PFA

Pentru a putea desfasura activitati sanitar veterinare antreprenorul trebuie să ia în
calcul înființarea unui cabinet veterinar individual, sau unei societăți comerciale cu
răspundere limitată (SRL).
De asemenea, medicul veterinar trebuie să includă codul CAEN 7500 – Activități
veterinare în cadrul actului constitutiv sau statutul societății.
Trebuie menționat faptul că acest cod CAEN trebuie să fie doar înregistrat la
momentul înființării societății comerciale, urmând ca autorizarea sa să se producă ulterior).

31
 Documentele necesare și etapele cerute pentru înființarea unui cabinet veterinar sub
forma unui SRL sau PFA sunt detaliate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

4. ALEGEREA PROGRAMULUI DE FINANȚARE OPTIM PENTRU UN CABINET

VETERINAR
An de an sunt lansate mai multe programe de finanțare a planurilor de afaceri din
domenii de activitate foarte diverse. În timp ce unele programe
de finanțare sprijină activitățile de producție, altele conferă șanse mai mari activităților de
servicii. Totodată, nu doar activitatea desfășurată determină care este programul de finanțare
optim.
Decizia de a pregăti documentația pentru un anumit program de finanțare trebuie să fie
luată în funcție de următoarele criterii:
 locul de implementare al proiectului (mediul rural sau spațiul urban);
 valoarea maximă a ajutorului financiar nerambursabil acordat;
 valoarea contribuției proprii pe care antreprenorul trebuie să o asigure
pentru cofinanțarea proiectului;
 vechimea firmei solicitante (firmă start-up sau firmă cu istoric).

5. PREGĂTIREA DOCUMENTAȚIEI NECESARE FINANȚĂRII UNUI CABINET

VETERINAR
Fiecare program de finanțare va avea cerințe diferite privind documentația necesară,
însă aceasta poate fi rezumată la următoarele:
 un plan de afaceri;
 cerere de finanțare;
 documente suport cerute prin ghidul solicitantului.
Planul de afaceri reprezintă cel mai important document cerut în etapa de pregătire a
documentației, iar structura acestuia este stabilită prin ghidul solicitantului. El necesită
prezentarea unor informații privind:
 veniturile pe care cabinetul veterinar le va obține;
 cheltuielile operaționale pe care afacerea va trebui să le acopere;
 analiza pieței de desfacere, a potențialilor clienți, dar și a principalilor competitori;
 analiza economico-financiară și prognoza pentru un orizont de timp de până la cinci
ani de zile.

32
6. DEPUNEREA PROIECTULUI ȘI SOLICITAREA AJUTORULUI NERAMBURSABIL
Documentația completă amintită la punctul anterior se listează, se semnează și se
scanează, astfel încât depunerea documentației să fie realizată în format electronic, în
perioada în care sesiunea de primire a cererilor de finanțare este activă.
Fiecare program de finanțare dispune de o aplicație online proprie, iar depunerea
documentației este posibilă doar după ce beneficiarul își deschide un cont de utilizator în
cadrul acesteia.

Bibliografie selectivă

Bower J., Gripper J, Gripper P., Gunn D., 2001, Veterinary Practice Management, Blackwell Science Ltd,
Oxford.
Duester K.J., 1997, Building your Business-Setting Your Fees: A Cost-Based Approach, J Am Diet Assoc.
1997;97(suppl 2):S129–S130.
Rujoiu M., Lambescu D., Dragnea D., Tălmaciu B., 2010, Ghidul antreprenorului, Ed.Vidia, Bucuresti.
https://www.stiucum.com/management/managementul-intreprinderii/Finantarea-intreprinderii41519.php

33